Language of document :

Recurs introdus la 15 februarie 2019 de Consiliul Uniunii Europene împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 4 decembrie 2018 în cauza T-518/16, Carreras Sequeros și alții/Comisia

(Cauza C-126/19 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bauer, R. Meyer, agenți)

Celelalte părți din procedură: Francisco Carreras Sequeros, Mariola de las Heras Ojeda, Olivier Maes, Gabrio Marinozzi, Giacomo Miserocchi, Marc Thieme Groen, Comisia Europeană, Parlamentul European

Concluziile recurentului

Admiterea recursului;

Soluționarea fondului cauzei și respingerea acțiunii în primă instanță ca nefondată;

Obligarea reclamanților în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată suportate de Consiliu în cadrul prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

1. Primul motiv este întemeiat pe erori de drept săvârșite de Tribunal în ceea ce privește competența sa. Acesta se împarte în două aspecte.

Primul aspect privește obiectul acțiunii. Consiliul susține că prin anularea în dispozitivul hotărârii a „ deciziilor privind reducerea în anul 2014 a numărului de zile de concediu anual [ale reclamanților] ”, Tribunalul a solicitat în mod implicit Comisiei să restabilească, în vederea executării hotărârii, numărul de zile de concediu la care ar fi avut dreptul reclamanții înainte de modificarea statutului. Procedând astfel și nerectificând obiectul acțiunii, Tribunalul a depășit limitele competenței sale. În lipsa acesteia , dacă o astfel de recalificare nu era posibilă, acțiunea ar fi trebuit să fie declarată inadmisibilă.

În cadrul celui de al doilea aspect, Consiliul arată că reținând admisibilitatea dreptului reclamanților de a contesta, pe cale de excepție, legalitatea întregului regimul al concediului anual definit la articolul 6 din anexa X la Statutul funcționarilor, și anume cel aplicabil începând cu anul 201,6 iar nu numai dispoziția aplicată de Comisie în decizia de stabilire a concediilor reclamanților pentru anul 2014, Tribunalul nu a respectat întinderea competenței sale, contrar jurisprudenței constante potrivit căreia domeniul de aplicare al unei excepții de nelegalitate trebuie limitat la ceea ce este indispensabil soluționării litigiului, fiind, de asemenea, necesară existența unei legături juridice directe între decizia individuală atacată și actul general care face obiectul excepției.

2. Al doilea motiv este întemeiat pe erori de drept săvârșite de Tribunal atunci când a constatat că reducerea numărului de zile de concediu anual efectuată de noul articol 6 din anexa X la Statutul funcționarilor afectează dreptul la concediu anual al reclamanților.

În primul rând, considerând că, în anumite ipoteze, o directivă (în acest caz Directiva 2003/881 ) poate fi invocată împotriva instituțiilor, Tribunalul nu a respectat jurisprudența constantă potrivit căreia directivele se adresează statelor membre, iar nu instituțiilor sau organelor Uniunii, neputându-se considera, prin urmare, că dispozițiile unei directive impun ca atare obligații instituțiilor în raporturile lor cu personalul.

În al doilea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că legiuitorul ar fi ținut de conținutul Directivei 2003/88, menționată în explicațiile aferente articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale.

În al treilea rând, Tribunalul nu a respectat domeniul de aplicare al articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, care, contrar celor statuate de Tribunal, nu are drept obiectiv ameliorarea condițiilor de viață și de muncă, ci garantarea unui nivel suficient de protecție tuturor lucrătorilor din Uniune.

În al patrulea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că articolul 6 din anexa X la Statutul funcționarilor încalcă dreptul la un concediu anual garantat de articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, dat fiind faptul că funcționarii repartizați în țări terțe beneficiază de un număr total de zile de concediu semnificativ superior minimului de 20 de zile prevăzut de Directiva 2003/88.

3. Al treilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, se întemeiază pe o eroare de drept cu privire la caracterul justificat al pretinsei atingeri aduse dreptului la concediu. Tribunalul a săvârșit erori de drept considerând că justificările care stau la baza măsurii contestate nu erau de natură să constituie obiective de interes public, precum și prin neexaminarea faptului dacă restrângerea dreptului la concediu nu constituie, prin raportare la scopul urmărit, o intervenție excesivă și intolerabilă care ar duce atingere înseși substanței dreptului garantat.

____________

1 Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3).