Acțiune introdusă la 13 aprilie 2018 - Comisia Europeană/Irlanda
(Cauza C-261/18)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Noll-Ehlers, J. Tomkin, agenți)
Pârâtă: Irlanda
Concluziile reclamantei
Reclamanta solicită Curții:
declararea faptului că, prin neadoptarea măsurilor pe care le implică aplicarea punctului 1 a doua liniuță din dispozitivul Hotărârii Curții C-215/06, Comisia/Irlanda1 , Irlanda nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 260 TFUE;
obligarea Irlandei la plata către Comisie a sumei forfetare de 1 343,2 euro, înmulțită cu numărul de zile dintre data pronunțării Hotărârii C-215/06 și, fie data executării acestei hotărâri de către Irlanda, fie data la care se va pronunța hotărârea în prezenta procedură, data care trebuie reținută fiind cea care intervine în primul rând, suma forfetară ridicându-se la un cuantum minim de 1 685 000 de euro;
obligarea Irlandei la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu de 12 264 de euro pe zi începând de la data pronunțării hotărârii în prezenta procedură și până la executarea hotărârii pronunțate în cauza C-215/06 ;
obligarea Irlandei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE, Irlanda este obligată să ia măsurile pe care le presupune executarea Hotărârii C-215/06. Întrucât Irlanda nu a luat măsurile pe care le presupune executarea punctului 1 a doua liniuță din dispozitivul acestei hotărâri, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiție.
Prin intermediul cererii introductive, Comisia propune Curții de Justiție să impună Irlandei plata unei sume forfetare de 1 343,2 euro pe zi, precum și a unei penalități cu titlu cominatoriu de 12 264 de euro pe zi. Cuantumul sumei forfetare și cel al penalității a fost calculat luând în considerare gravitatea și durata încălcării, precum și efectul disuasiv, pe baza capacităţii de plată a statului membru.
____________
1 Hotărârea din 3 iulie 2008, Comisia/Irlanda (C-215/06, EU:C:2008:380).