HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
6 iunie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2014/24/UE – Articolul 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) – Validitate – Domeniu de aplicare – Excluderea serviciilor de arbitraj și de conciliere și a anumitor servicii juridice – Principiile egalității de tratament și subsidiarității – Articolele 49 și 56 TFUE”
În cauza C‑264/18,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională, Belgia), prin decizia din 29 martie 2018, primită de Curte la 13 aprilie 2018, în procedura
P. M.,
N. G.d.M.,
P. V.d.S.
împotriva
Ministerraad,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul E. Regan (raportor), președinte de cameră, și domnii C. Lycourgos, E. Juhász, M. Ilešič și I. Jarukaitis, judecători,
avocat general: domnul M. Bobek,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru P. M., P. V.d.S. și N. G.d.M., de P. Vande Castele, advocaat;
– pentru guvernul belgian, de J.‑C. Halleux, de P. Cottin, de L. Van den Broeck și de C. Pochet, în calitate de agenți, asistați de D. D’Hooghe, de C. Mathieu și de P. Wytinck, advocaten;
– pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;
– pentru guvernul elen, de M. Tassopoulou, de S. Papaioannou și de S. Charitaki, în calitate de agenți;
– pentru guvernul cipriot, de D. Kalli și de E. Zachariadou, în calitate de agenți;
– pentru Parlamentul European, de A. Pospíšilová Padowska și de R. van de Westelaken, în calitate de agenți;
– pentru Consiliul Uniunii Europene, de M. Balta și de F. Naert, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de L. Haasbeek și de P. Ondrůšek, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între P. M., N. G.d.M. și P. V.d.S., pe de o parte, și Ministerraad (Consiliul de Miniștri, Belgia), pe de altă parte, în legătură cu excluderea prin legislația belgiană care transpune dispozițiile Directivei 2014/24 a anumitor servicii juridice din procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (1), (4), (24) și (25) ale Directivei 2014/24 au următorul cuprins:
„(1) Atribuirea contractelor de achiziții publice de către sau în numele autorităților statelor membre trebuie să respecte principiile Tratatului [FUE], mai exact libera circulație a mărfurilor, libertatea de stabilire și libertatea de a furniza servicii, precum și principiile care derivă din acestea, cum ar fi egalitatea de tratament, nediscriminarea, recunoașterea reciprocă, proporționalitatea și transparența. Cu toate acestea, pentru contractele de achiziții publice care depășesc o anumită valoare, ar trebui elaborate dispoziții pentru coordonarea procedurilor de achiziții publice naționale, pentru ca principiile respective să fie transpuse în practică și achizițiile publice să fie deschise concurenței.
[…]
(4) Formele tot mai diverse ale acțiunii publice au făcut necesară definirea mai clară a însăși noțiunii de achiziție publică; totuși, această clarificare nu ar trebui să extindă domeniul de aplicare al prezentei directive în raport cu cel al Directivei 2004/18/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116)]. Normele Uniunii privind achizițiile publice nu sunt menite să acopere toate formele de plăți din fonduri publice, ci numai pe cele care vizează achiziția de lucrări, de produse sau de servicii cu titlu oneros prin intermediul unui contract de achiziții publice. […]
[…]
(24) Ar trebui reamintit că serviciile de arbitraj și de conciliere și alte forme similare de soluționare alternativă a litigiilor sunt furnizate, de obicei, de organisme sau de persoane asupra cărora se convine sau care sunt selectate într‑un mod care nu poate fi supus normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice. Ar trebui să se clarifice că prezenta directivă nu se aplică contractelor de servicii pentru furnizarea acestor servicii, indiferent de denumirea acestora în cadrul legislației naționale.
(25) O anumită serie de servicii juridice sunt puse la dispoziție de furnizori de servicii desemnați de o instanță judecătorească dintr‑un stat membru, presupun reprezentarea clienților în cadrul procedurilor judiciare de către avocați, trebuie să fie furnizate de către notari și sunt legate de exercitarea autorității publice. Astfel de servicii juridice sunt furnizate de obicei de către organisme sau persoane fizice desemnate sau selectate într‑un mod care nu poate fi reglementat de norme privind achizițiile publice, cum ar fi, de exemplu, desemnarea procurorilor generali în anumite state membre. Prin urmare, respectivele servicii juridice ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive.”
4 Articolul 10 din această directivă, intitulat „Excluderi specifice pentru contractele de servicii”, prevede, la literele (c) și (d), următoarele:
„Prezenta directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii care au ca obiect:
[…]
(c) servicii de arbitraj și de conciliere;
(d) oricare dintre următoarele servicii juridice:
(i) reprezentarea legală a unui client de către un avocat în sensul articolului 1 din Directiva 77/249/CEE a Consiliului [din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați (JO 1977, L 78, p. 17, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 46)]:
– în cadrul unei proceduri de arbitraj sau de conciliere desfășurate într‑un stat membru, într‑o țară terță sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere; sau
– în cadrul unor proceduri judiciare în fața instanțelor, a tribunalelor sau a autorităților publice ale unui stat membru sau ale unei țări terțe sau în fața instanțelor judecătorești sau instituțiilor internaționale;
(ii) consilierea juridică oferită anticipat sau în vederea pregătirii oricăreia din procedurile menționate la punctul (i) de la prezenta literă sau în cazul în care există un indiciu tangibil și o mare probabilitate ca respectiva cauză la care face referire consilierea să devină obiectul unor astfel de proceduri, cu condiția ca respectiva consiliere să fie acordată de un jurist în înțelesul articolului 1 din Directiva [77/249];
[…]
(v) alte servicii juridice care au legătură, chiar și ocazional, cu exercitarea autorității publice în statul membru în cauză.”
Dreptul belgian
5 Prin loi relative aux marchés publics (Legea privind contractele de achiziții publice) din 17 iunie 2016 (Moniteur belge din 14 iulie 2016, p. 44219), legiuitorul belgian a modificat normele de atribuire a contractelor de achiziții publice și a armonizat legislația sa cu Directiva 2014/24. Articolul 28 din această lege prevede:
„1. Nu sunt supuse aplicării prezentei legi, sub rezerva alineatului 2, contractele de achiziții publice de servicii care au ca obiect:
[…]
3° servicii de arbitraj și de conciliere;
4° oricare dintre următoarele servicii juridice:
a) reprezentarea legală a unui client de către un avocat în sensul articolului 1 din Directiva [77/249]:
i) în cadrul unei proceduri de arbitraj sau de conciliere desfășurate într‑un stat membru, într‑o țară terță sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere; sau
ii) în cadrul unor proceduri judiciare în fața instanțelor sau a autorităților publice ale unui stat membru sau ale unei țări terțe sau în fața instanțelor judecătorești sau instituțiilor internaționale;
b) consilierea juridică oferită anticipat sau în vederea pregătirii oricăreia din procedurile menționate la litera a) a prezentului punct sau în cazul în care există un indiciu tangibil și o mare probabilitate ca respectiva cauză la care face referire consilierea să devină obiectul unor astfel de proceduri, cu condiția ca respectiva consiliere să fie acordată de un avocat în înțelesul articolului 1 din Directiva [77/249] citată anterior;
[…]
e) celelalte servicii juridice care în Regat au legătură, chiar și ocazional, cu exercitarea autorității publice;
[…]
2. Regele poate stabili normele de atribuire care sunt aplicabile contractelor menționate la alineatul 1 și la alineatul 4 literele a) și b), în cazurile pe care le stabilește.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
6 La 16 ianuarie 2017, P. M., N. G.d.M. și P. V.d.S., reclamanți în litigiul principal, avocați și juriști de profesie, au sesizat instanța de trimitere, Grondwtellijk Hof (Curtea Constituțională, Belgia), cu o acțiune în anulare având ca obiect dispozițiile Legii privind contractele de achiziții publice care exclud anumite servicii juridice, precum și anumite servicii de arbitraj și de conciliere din domeniul de aplicare al legii menționate.
7 Reclamanții din litigiul principal susțin că, prin faptul că au ca efect să sustragă atribuirea serviciilor menționate în acestea de sub incidența normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice prevăzute de legea respectivă, aceste dispoziții creează o diferență de tratament care nu poate fi justificată.
8 Instanța de trimitere consideră astfel că se ridică problema dacă excluderea acestor servicii din procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice aduce atingere obiectivelor urmărite de legiuitorul Uniunii la adoptarea Directivei 2014/24, referitoare la concurența deplină, libertatea de a presta servicii și libertatea de stabilire, și dacă principiile subsidiarității și egalității de tratament nu ar fi trebuit să conducă la o armonizare a normelor dreptului Uniunii și în ceea ce privește aceste servicii.
9 Potrivit acestei instanțe, pentru a aprecia constituționalitatea dispozițiilor legislative naționale a căror anulare este urmărită în fața sa, este necesar să se examineze dacă dispozițiile articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din această directivă sunt compatibile cu principiile egalității de tratament și subsidiarității, precum și cu articolele 49 și 56 TFUE.
10 În aceste condiții, Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva [2014/24] este compatibil cu principiul egalității, eventual coroborat cu principiul subsidiarității și cu articolele 49 și 56 [TFUE], având în vedere că serviciile indicate în acesta sunt excluse de la aplicarea dispozițiilor în materie de atribuire din directiva menționată anterior, care garantează totuși deplina concurență și libera circulație în atribuirea contractelor de achiziții publice de servicii?”
Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară
11 Guvernele ceh și cipriot contestă admisibilitatea întrebării preliminare și, prin urmare, a cererii de decizie preliminară.
12 Guvernul ceh susține că această întrebare nu are niciun raport cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, care ar privi problema dacă Constituția belgiană se opune posibilității ca dreptul național să excludă din domeniul de aplicare al normelor naționale în materia atribuirii contractelor de achiziții publice anumite servicii juridice care sunt de asemenea excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24. Or, dreptul Uniunii nu ar impune unui stat membru să includă serviciile în discuție în domeniul de aplicare al normelor naționale de transpunere. Prin urmare, această chestiune ar trebui să fie apreciată exclusiv în lumina Constituției belgiene.
13 Guvernul cipriot susține, la rândul său, că întrebarea adresată privește conformitatea articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din această directivă cu articolele 49 și 56 TFUE. Or, orice măsură națională care ar fi făcut obiectul unei armonizări exhaustive la nivelul Uniunii ar trebui să fie apreciată în raport cu dispozițiile acestei măsuri de armonizare, iar nu cu cele din dreptul primar.
14 Referitor la acest aspect, trebuie amintit că, în cazul în care o chestiune referitoare la validitatea unui act adoptat de instituțiile Uniunii se invocă în fața unei instanțe naționale, instanța respectivă este cea care trebuie să aprecieze dacă o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre și, prin urmare, să solicite Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În consecință, întrucât chestiunile ridicate de instanța națională privesc validitatea unei dispoziții din dreptul Uniunii, Curtea trebuie, în principiu, să se pronunțe [Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții, C‑408/95, EU:C:1997:532, punctul 19, Hotărârea din 10 decembrie 2002, British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco, C‑491/01, EU:C:2002:741, punctul 34, precum și Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 49].
15 Curtea nu poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională, în sensul articolului 267 TFUE, decât atunci când, în special, cerințele privind conținutul cererii de decizie preliminară care figurează la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții nu sunt respectate sau atunci când este evident că interpretarea sau aprecierea validității unei norme de drept al Uniunii, solicitate de instanța națională, nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori atunci când problema este de natură ipotetică (Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 50).
16 În cazul de față, din decizia de trimitere rezultă că dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal, a căror anulare este solicitată în fața instanței de trimitere, privesc legea de transpunere a Directivei 2014/24 în dreptul belgian, în special excluderea anumitor servicii juridice din domeniul de aplicare al acesteia.
17 În astfel de circumstanțe, contrar susținerilor guvernelor ceh și cipriot, chestiunea validității articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24 nu este lipsită de pertinență pentru soluționarea litigiului principal. Astfel, în ipoteza în care excluderea prevăzută de dispozițiile respective ar fi considerată nevalidă, dispozițiile a căror anulare este solicitată în fața instanței naționale ar trebui considerate ca fiind contrare dreptului Uniunii.
18 Din considerațiile care precedă rezultă că întrebarea adresată și, în consecință, cererea de decizie preliminară este admisibilă.
Cu privire la întrebarea preliminară
19 Prin întrebarea sa, instanța națională solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la validitatea articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24 în raport cu principiile egalității de tratament și subsidiarității, precum și cu articolele 49 și 56 TFUE.
20 În ceea ce privește, în primul rând, principiul subsidiarității și respectarea articolelor 49 și 56 TFUE, trebuie amintit, pe de o parte, că principiul subsidiarității, enunțat la articolul 5 alineatul (3) TUE, prevede că, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea nu intervine decât în cazul și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre și pot, așadar, să fie realizate mai bine la nivelul Uniunii, datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 215 și jurisprudența citată).
21 Din faptul că legiuitorul Uniunii a exclus din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 serviciile menționate la articolul 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din aceasta rezultă în mod necesar că, procedând astfel, acesta a apreciat că era de competența legiuitorilor naționali să stabilească dacă aceste servicii trebuiau să fie supuse normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice.
22 Prin urmare, nu se poate susține că aceste dispoziții au fost adoptate cu încălcarea principiului subsidiarității.
23 Pe de altă parte, în ceea ce privește respectarea articolelor 49 și 56 TFUE, considerentul (1) al Directivei 2014/24 enunță că atribuirea contractelor de achiziții publice de către sau în numele autorităților statelor membre trebuie să respecte principiile Tratatului FUE, mai exact dispozițiile referitoare la libertatea de stabilire și la libertatea de a furniza servicii.
24 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, coordonarea la nivelul Uniunii a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice urmărește să suprime obstacolele din calea liberei circulații a serviciilor și a mărfurilor și, prin urmare, să protejeze interesele operatorilor economici stabiliți într‑un stat membru care doresc să ofere bunuri sau servicii autorităților contractante stabilite într‑un alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2007, Comisia/Irlanda, C‑507/03, EU:C:2007:676, punctul 27 și jurisprudența citată).
25 Cu toate acestea, nu rezultă că prin excluderea serviciilor menționate la articolul 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24 din domeniul de aplicare al acestei din urmă directive și deci prin faptul că nu obligă statele membre să le supună normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice directiva respectivă ar aduce atingere libertăților garantate de tratate.
26 În ceea ce privește, în al doilea rând, puterea de apreciere a legiuitorului Uniunii și principiul general al egalității de tratament, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, aceasta a recunoscut legiuitorului Uniunii, în cadrul exercitării competențelor care îi sunt conferite, o amplă putere de apreciere în cazul în care acțiunea sa implică alegeri de natură politică, economică și socială și în cazul în care este necesar ca acesta să efectueze aprecieri și evaluări complexe (Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții, C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 57, precum și Hotărârea din 30 ianuarie 2019, Planta Tabak, C‑220/17, EU:C:2019:76, punctul 44). Numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu în raport cu obiectivul pe care instituțiile competente urmăresc să îl atingă poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (Hotărârea din 14 decembrie 2004, Swedish Match, C‑210/03, EU:C:2004:802, punctul 48).
27 Cu toate acestea, chiar recunoscându‑i‑se o asemenea putere, legiuitorul Uniunii este obligat să își întemeieze alegerea pe criterii obiective și adecvate în raport cu scopul urmărit de legislația în cauză (Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții, C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 58).
28 În plus, în conformitate cu o jurisprudență constantă a Curții, principiul general al egalității de tratament, în calitate de principiu general al dreptului Uniunii, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții, C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 23 și jurisprudența citată).
29 Caracterul comparabil al unor situații diferite se apreciază în raport cu toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului Uniunii care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul în discuție (Hotărârea din 12 mai 2011, Luxemburg/Parlamentul și Consiliul, C‑176/09, EU:C:2011:290, punctul 32, precum și Hotărârea din 30 ianuarie 2019, Planta Tabak, C‑220/17, EU:C:2019:76, punctul 37).
30 În lumina acestor principii trebuie examinată validitatea articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24 în raport cu principiul egalității de tratament.
31 Astfel, în ceea ce privește, în primul rând, serviciile de arbitraj și de conciliere, prevăzute la articolul 10 litera (c) din Directiva 2014/24, considerentul (24) al directivei enunță că serviciile de arbitraj și de conciliere și alte forme similare de soluționare alternativă a litigiilor sunt selectate într‑un mod care nu poate fi supus normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice.
32 Astfel, arbitrii și conciliatorii trebuie să fie întotdeauna acceptați de toate părțile la litigiu și sunt desemnați de comun acord de către acestea. Prin urmare, un organism public care ar lansa o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice pentru un serviciu de arbitraj sau de conciliere nu poate impune celeilalte părți ofertantul câștigător al acestui contract în calitate de arbitru sau de conciliator comun.
33 Ținând seama de caracteristicile lor obiective, serviciile de arbitraj și de conciliere prevăzute la acest articol 10 litera (c) nu sunt, așadar, comparabile cu celelalte servicii incluse în domeniul de aplicare al Directivei 2014/24. Rezultă că, fără a aduce atingere principiului egalității de tratament, legiuitorul Uniunii a putut, în cadrul puterii sale de apreciere, să înlăture serviciile prevăzute la articolul 10 litera (c) din Directiva 2014/24 din domeniul de aplicare al acesteia din urmă.
34 În al doilea rând, în ceea ce privește serviciile furnizate de avocați, prevăzute la articolul 10 litera (d) punctele (i) și (ii) din Directiva 2014/24, din considerentul (25) al acestei directive rezultă că legiuitorul Uniunii a luat în considerare faptul că astfel de servicii juridice sunt furnizate de obicei de către organisme sau persoane fizice desemnate sau selectate într‑un mod care nu poate fi reglementat de norme privind achizițiile publice în anumite state membre, astfel încât aceste servicii juridice trebuiau să fie excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate.
35 În această privință, trebuie să se arate că articolul 10 litera (d) punctele (i) și (ii) din Directiva 2014/24 nu exclude toate serviciile care pot fi furnizate de un avocat în beneficiul unei autorități contractante din domeniul de aplicare al directivei menționate, ci doar reprezentarea legală a clientului său în cadrul unei proceduri în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere, în fața instanțelor, a tribunalelor sau a autorităților publice ale unui stat membru sau ale unei țări terțe, precum și în fața instanțelor judecătorești sau instituțiilor internaționale, dar și consilierea juridică oferită în vederea pregătirii sau în eventualitatea unei astfel de proceduri. Astfel de servicii furnizate de un avocat nu sunt concepute decât în cadrul unei relații intuitu personae dintre avocat și clientul său, marcată de cea mai strictă confidențialitate.
36 Or, pe de o parte, o astfel de relație intuitu personae dintre avocat și clientul său, caracterizată prin libera alegere a apărătorului și prin raportul de încredere dintre client și avocatul său, face dificilă descrierea obiectivă a calității așteptate a serviciilor care trebuie furnizate.
37 Pe de altă parte, confidențialitatea relației dintre avocat și clientul său, al cărei obiect constă, în special în circumstanțele descrise la punctul 35 din prezenta hotărâre, atât în a prezerva deplina exercitare a dreptului la apărare al justițiabililor, cât și în a proteja cerința potrivit căreia orice justițiabil trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa liber avocatului său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 mai 1982, AM & S Europe/Comisia, 155/79, EU:C:1982:157, punctul 18), ar putea să fie amenințată de obligația autorității contractante de a preciza condițiile de atribuire a unui astfel de contract, precum și de publicitatea care trebuie asigurată în astfel de condiții.
38 Rezultă din aceasta că, ținând seama de caracteristicile lor obiective, serviciile prevăzute la articolul 10 litera (d) punctele (i) și (ii) din Directiva 2014/24 nu sunt comparabile cu celelalte servicii incluse în domeniul de aplicare al acestei directive. Având în vedere această diferență obiectivă, legiuitorul Uniunii, tot fără a aduce atingere principiului egalității de tratament, a putut, în cadrul puterii sale de apreciere, să înlăture aceste servicii din domeniul de aplicare al directivei menționate.
39 În al treilea rând, în ceea ce privește serviciile juridice care țin de activitățile care contribuie, chiar și ocazional, la exercitarea autorității publice, prevăzute la articolul 10 litera (d) punctul (v) din Directiva 2014/24, aceste activități și, prin urmare, aceste servicii sunt excluse, potrivit articolului 51 TFUE, din domeniul de aplicare al dispozițiilor acestui tratat referitoare la libertatea de stabilire și al celor referitoare la libertatea de a presta servicii potrivit articolului 62 din TFUE. Astfel de servicii se disting de cele care intră în domeniul de aplicare al acestei directive în măsura în care contribuie direct sau indirect la exercitarea puterii publice și la funcțiile care au ca obiect prezervarea intereselor generale ale statului sau ale celorlalte colectivități publice.
40 Reiese din aceasta că, prin chiar natura lor, serviciile juridice care au legătură, chiar ocazional, cu exercitarea autorității publice nu sunt comparabile, ca urmare a caracteristicilor lor obiective, cu celelalte servicii incluse în domeniul de aplicare al Directivei 2014/24. Ținând seama de această diferență obiectivă, legiuitorul Uniunii, încă o dată fără a aduce atingere principiului egalității de tratament, a putut, în cadrul puterii sale de apreciere, să le excludă din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24.
41 Prin urmare, examinarea dispozițiilor articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24 nu a evidențiat niciun element care ar putea afecta validitatea acestora în raport cu principiile egalității de tratament și subsidiarității, precum și cu articolele 49 și 56 TFUE.
42 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că examinarea acesteia nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea dispozițiilor articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24 în raport cu principiile egalității de tratament și subsidiarității, precum și cu articolele 49 și 56 TFUE.
Cu privire la cheltuielile de judecată
43 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:
Examinarea întrebării nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea dispozițiilor articolului 10 litera (c) și litera (d) punctele (i), (ii) și (v) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, în raport cu principiile egalității de tratament și subsidiarității, precum și cu articolele 49 și 56 TFUE.
Semnături