Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal d'instance de Rennes (Franța) la 27 noiembrie 2019 – Caisse de Crédit Mutuel Le Mans Pontlieue/OG

(Cauza C-865/19)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Tribunal d'instance de Rennes

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Caisse de Crédit Mutuel Le Mans Pontlieue

Pârât: OG

Întrebarea preliminară

Dacă dobânda anuală efectivă globală aferentă unui credit de consum este de 5,364511 %, regula rezultată din Directiva 98/7/CE din 16 februarie 19981 , din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 20082 și din Directiva 2014/17/UE din 4 februarie 20143 , potrivit căreia, în versiunea în limba franceză, „Le résultat du calcul est exprimé avec une exactitude d'au moins une décimale. Si le chiffre de la décimale suivante est supérieur ou égal à 5, le chiffre de la première décimale sera augmenté de 1” [„Rezultatul calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel puțin o zecimală. Dacă a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5, la zecimala precedentă se adăugă unu.”], permite să se considere corectă o dobândă anuală efectivă globală indicată de 5,363 %?

____________

1     Directiva 98/7/CE a Parlamentului European Și a Consiliului din 16 februarie 1998 de modificare a Directivei 87/102/CEE de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (JO 1998, L 101, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 210).

2     Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66).

3     Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 60, p. 34).