HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

2 martie 2016

Cauza F‑59/15

FX

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Agent temporar – Indemnizație de plecare – Articolul 12 alineatul (2) din anexa VIII la statut – Încetare definitivă a exercitării funcțiilor”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil în cazul Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care FX solicită anularea deciziei Oficiului pentru Administrarea si Plata Drepturilor Individuale (PMO) din cadrul Comisiei Europene din 16 iunie 2014 prin care s‑a respins cererea sa de plată a indemnizației de plecare pe care o solicitase în urma încetării funcțiilor sale în cadrul întreprinderii comune Clean Sky la 31 octombrie 2013, precum și despăgubirea pentru prejudiciul suferit în consecință

Decizia:      Respinge acțiunea. FX suportă două treimi din propriile cheltuieli de judecată. Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte o treime din cheltuielile de judecată efectuate de FX.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Agenți temporari – Indemnizație de plecare – Condiție de acordare – Încetarea raporturilor de muncă – Noțiune

[Statutul funcționarilor, anexa VIII, art. 12 alin. (1) lit. (b) pct. (i) și alin. (2); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 39]

Indemnizația de plecare prevăzută la articolul 39 din Regimul aplicabil celorlalți agenți nu constituie o indemnizație de final al perioadei de muncă la care agentul vizat are dreptul din oficiu la momentul rezilierii sau al expirării contractului său, ci o măsură pecuniară care se înscrie în cadrul dispozițiilor statutare în materie de securitate socială. Prin urmare, rezilierea sau expirarea unui contract de agent temporar nu poate da naștere prin ea însăși dreptului la o indemnizație de plecare.

În această privință, articolul 39 menționat și articolul 12 alineatul (2) din anexa VIII la statut, coroborate și interpretate din perspectiva dispozițiilor relevante privind sistemul de pensii pe care îl reglementează, nu pot fi interpretate decât în sensul potrivit căruia agentul temporar are dreptul la o indemnizație de plecare atunci când, întrucât nu mai este titularul unui contract de muncă în urma rezilierii sau a expirării acestuia și nu are intenția să exercite alte atribuții în cadrul Uniunii Europene, nu îndeplinește totuși în acel moment condițiile necesare pentru a putea beneficia de o pensie pentru limită de vârstă imediată sau anticipată, nici condițiile menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (b) punctele (i)-(iv) din anexa VIII la statut.

În plus, noțiunea de încetare definitivă a raporturilor de muncă de la articolul 12 alineatul (2) din anexa VIII la statut, aplicată prin analogie în cazul unui agent temporar, nu poate fi interpretată decât de la caz la caz, potrivit împrejurărilor speței, tocmai în scopul de a se evita, în măsura posibilului, plata unei indemnizații de plecare către un agent al Uniunii Europene care, la momentul efectuării cererii în acest sens, știe în mod pertinent, deși contractul său de muncă s‑a încheiat, că poate reintra în serviciul Uniunii Europene întrucât, spre exemplu, între timp a candidat la alt post vacant în unul dintre serviciile Uniunii Europene. Din această perspectivă, plata automată a indemnizației de plecare ca urmare a simplei rezilieri sau expirări a contractului de muncă al agentului ar fi contrară nu numai scopului acestei dispoziții, care este de domeniul statutar al securității sociale, ci și principiului general al bunei administrări a finanțelor Uniunii Europene.

(a se vedea punctele 31-33 și 36)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 9 octombrie 2007, Bellantone/Curtea de Conturi, F‑85/06, EU:F:2007:171, punctele 67 și 72