Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (România) la data de 25 aprilie 2019 – SC Romenergo SA, Aris Capital SA / Autoritatea de Supraveghere Financiară

(Cauza C-339/19)

Limba de procedură: română

Instanţa de trimitere

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Părţile din acţiunea principală

Reclamante: SC Romenergo SA, Aris Capital SA

Pârâtă: Autoritatea de Supraveghere Financiară

Întrebarea preliminară

Prevederile articolului 63 și următoarele TFUE coroborate cu dispozițiile articolului 2 alineatul (2) din Directiva 2004/25/CE1 și cu dispozițiile articolului 87 din Directiva 2001/34/CE2 trebuie interpretate în sensul că se opun cadrului legislativ național [în cazul de față dispozițiile articolului 2 alineatul (3) litera j) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006] prin care este instituită o prezumție legală de concertare a deținerilor în cadrul unor societăți ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și prin care sunt asimilate unor fonduri de investiții alternative (denumite societăți de investiții financiare – S.I.F.) cu privire la:

1.    persoane care au derulat sau care derulează operațiuni economice împreună, cu sau fără legătură cu piața de capital, și

2.    persoane care în derularea unor operațiuni economice utilizează resurse financiare având aceeași sursă sau care provin de la entități diferite care sunt persoane implicate?

____________

1 Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare (JO 2004, L 142, p. 12, Ediţie specială 17/vol. 2, p. 44).

2 Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 mai 2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori și informațiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare (JO 2001, L 184, p. 1, Ediţie specială 06/vol. 4, p. 43).