Language of document :

Recurs introdus la 6 mai 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 26 februarie 2019 în cauza T-865/16, Fútbol Club Barcelona/Comisia

(Cauza C-362/19 P)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Němečková, B. Stromsky și G. Luengo, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Fútbol Club Barcelona și Regatul Spaniei

Concluziile

Anularea hotărârii atacate;

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Uniunii Europene;

soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

Motivele și principalele argumente

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și, în special, în interpretarea noțiunii de avantaj al ajutoarelor de stat și a obligației de apreciere a existenței acestui avantaj de către Comisie. Acest motiv unic de recurs poate fi împărțit în două aspecte, care decurg din eroarea de drept identificată:

în primul rând, Comisia consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că examinarea efectuată pentru a se stabili dacă un regim fiscal special acordă un avantaj beneficiarilor săi impune nu numai analizarea criteriilor inerente și bine stabilite ale regimului examinat, care pot plasa beneficiarii într-o poziție mai favorabilă în comparație cu alte întreprinderi supuse regimului general, ci această apreciere impune de asemenea analizarea elementelor nefavorabile cauzate de circumstanțe externe regimului și variabile în cadrul fiecărui exercițiu fiscal, chiar și atunci când elementele nefavorabile respective sunt aleatorii și nu pot neutraliza în mod sistematic avantajul și ca, în plus, acestea să nu poată fi prevăzute în cadrul unei examinări ex ante a regimului.

în al doilea rând, inclusiv pe baza acestei aprecieri eronate a noțiunii de avantaj, Tribunalul interpretează în mod eronat obligația de diligență a Comisiei în cadrul examinării existenței unei scheme de ajutor și săvârșește o eroare de drept cu privire la sarcina probei care îi revine Comisiei pentru a demonstra existența unui avantaj în acest caz.

____________