ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua)

10 iulie 2008

Cauza F‑141/07

Daniele Maniscalco

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Agenți contractuali – Încadrare în grad – Contract de agent contractual – Admisibilitate – Act care lezează – Respectarea termenelor statutare”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Maniscalco solicită, în esență, anularea deciziei autorității abilitate să încheie contractele de muncă prin care se respinge reclamația sa îndreptată împotriva deciziei de a fi încadrat în gradul 13 treapta 1 al grupei de funcții IV, astfel cum rezultă din contractul său de agent temporar

Decizia: Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari – Acțiune – Reclamație administrativă prealabilă – Termene – Caracter de ordine publică – Data de la care începe să curgă termenul

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2) și art. 91; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 117]

2.      Procedură – Cheltuieli de judecată – Cerere de pronunțare

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 87 alin. (1)]

1.      Din momentul în care se semnează un contract între un agent și o instituție, acesta își produce efectele și, în consecință, dobândește capacitatea de a leza agentul, în măsura în care toate elementele contractului sunt stabilite, în special încadrarea agentului. Prin urmare, începând de la această dată trebuie să se calculeze termenul pentru formularea unei reclamații în timp util împotriva deciziei de încadrare a agentului contractual astfel cum rezultă din contractul său, conform articolului 90 alineatul (2) din statut, aplicabil prin analogie agenților contractuali în temeiul articolului 117 din Regimul aplicabil celorlalți agenți. Această concluzie nu poate fi contrazisă de argumentul potrivit căruia introducerea unei reclamații înainte de finalul perioadei de probă poate determina rezilierea contractului la sfârșitul perioadei respective. Astfel, luarea în considerare a unei asemenea împrejurări ar conduce la nerespectarea finalității termenelor de introducere a reclamației și de formulare a acțiunii stabilite prin articolele 90 și 91 din statut, destinate să asigure claritatea și securitatea situațiilor juridice, precum și a caracterului lor de ordine publică, ce se opune ca părțile sau instanța să dispună liber de acestea.

(a se vedea punctele 20, 23, 25 și 27)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 iulie 2002, Martínez Páramo și alții/Comisia, T‑137/99 și T‑18/00, RecFP, p. I‑A‑119 și II‑639, punctele 54 și 56; 14 februarie 2005, Ravailhe/Comitetul Regiunilor, T‑406/03, RecFP, p. I‑A‑19 și II‑79, punctul 57; 5 martie 2007, Beyatli și Candan/Comisia, T‑455/04, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37

Tribunalul Funcției Publice: 6 martie 2008, R bis/Comisia, F‑105/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 43

2.      Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cererea formulată în concluzii prin care se solicită pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată nu poate fi considerată drept o cerere având ca obiect obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părții care a căzut în pretenții.

(a se vedea punctele 31 și 33)

Trimitere la:

Curte: 9 iunie 1992, Lestelle/Comisia, C‑30/91 P, Rec., p. I‑3755, punctul 38; 29 aprilie 2004, Parlamentul European/Ripa di Meana și alții, C‑470/00 P, Rec., p. I‑4167, punctul 86