HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a treia)

18 aprilie 2012

Cauza F‑50/11

Dawn Cheryl Buxton

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Funcționari – Atribuirea punctelor de merit – Raport de evaluare – Activitate cu normă redusă – Egalitate de tratament”

Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care doamna Buxton solicită, în esență, anularea deciziei Parlamentului European din 11 mai 2010 prin care i se atribuie un punct de merit pentru exercițiul de atribuire a punctelor de merit în urma exercițiului de notare 2009

Decizia: Respinge acțiunea. Doamna Buxton suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Modalități – Cuantificarea meritelor prin atribuirea de puncte – Puterea de apreciere a administrației – Control jurisdicțional – Limite

[Statutul funcționarilor, art. 45 alin. (1)]

2.      Funcționari – Egalitate de tratament – Noțiune – Limite

[Statutul funcționarilor, art. 1d alin. (5)]

3.      Funcționari – Promovare – Decizie de atribuire a punctelor de merit – Reclamație – Decizie de respingere – Obligația de motivare – Conținut

[Statutul funcționarilor, art. 45 și art. 90 alin. (2)]

4.      Funcționari – Evaluare – Puncte de merit – Promisiuni – Nerespectarea dispozițiilor statutului – Încredere legitimă – Inexistență

(Statutul funcționarilor, art. 43)

1.      Administrația dispune de o largă putere de apreciere în vederea evaluării meritelor care trebuie luate în considerare în cadrul unei decizii de promovare în temeiul articolului 45 din statut și, în consecință, situația este aceeași în cadrul unei decizii de atribuire a punctelor de merit, care sunt luate în considerare într‑un sistem de promovare în care o astfel de evaluare este cuantificată. De asemenea, controlul instanței trebuie să se limiteze la problema dacă, ținând seama de diferitele considerații care au stat la baza aprecierii administrației, aceasta s‑a menținut în limite care nu pot fi criticate și nu și‑a exercitat puterea în mod vădit eronat.

Or, stabilirea faptului că administrația a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor de natură să justifice anularea unei decizii presupune că elementele de probă, pe care îi revine reclamantei să le prezinte, sunt suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile reținute de autoritate. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi considerată adevărată sau valabilă.

(a se vedea punctele 37 și 38)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, punctul 59; 3 mai 2007, Crespinet/Comisia, T‑261/04, punctul 58; 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, punctul 221; 1 aprilie 2009, Valero Jordana/Comisia, T‑385/04, punctul 131

2.      În cazul în care un funcționar exercită un drept la concediu sau la un regim de muncă specific și care i‑a fost recunoscut prin statut, administrația nu poate să considere, fără a afecta efectivitatea acestui drept, că situația sa este diferită de cea a unui funcționar care nu a exercitat acest drept și, ca urmare a acestui fapt, să îi aplice un tratament diferit, cu excepția cazului în care această diferență de tratament este, pe de o parte, justificată în mod obiectiv, în special prin faptul că se limitează să stabilească consecințele care decurg, în perioada avută în vedere, din faptul că agentul în cauză nu și‑a desfășurat activitatea, și, pe de altă parte, este strict proporțională cu justificarea invocată. Astfel, faptul că un funcționar a exercitat dreptul de a‑și exercita activitatea cu o fracțiune de normă în cadrul unui concediu pentru creșterea copilului, drept pe care i‑l conferă statutul, poate constitui o împrejurare obiectivă care nu poate fi ignorată cu ocazia aprecierii meritelor sale și, în special, a randamentului său.

O încălcare a principiului egalității ar putea rezulta, așadar, dintr‑o comparare a meritelor funcționarilor care nu ține seama de prestațiile reduse care îl plasează pe unul dintre aceștia într‑o situație obiectiv diferită de a celorlalți.

În această privință, potrivit articolului 1d alineatul (5) din statut, în cazul în care un funcționar care consideră că a făcut obiectul unei discriminări dovedește aspecte care permit să se prezume existența acesteia, îi revine administrației obligația de a demonstra că nu a existat o încălcare a principiului egalității de tratament.

(a se vedea punctele 50, 65 și 66)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 15 februarie 2011, Barbin/Parlamentul European, F‑68/09, punctul 100, care face obiectul unui recurs pendinte la Tribunalul Uniunii Europene, cauza T‑228/11 P

3.      În cadrul unei decizii de promovare în temeiul articolului 45 din statut, autoritatea competentă nu este obligată să își motiveze decizia nici în raport cu destinatarul său, nici în raport cu funcționarii în concurență cu acesta. În consecință, situația este aceeași în cadrul unei decizii de atribuire a punctelor de merit. În schimb, autoritatea împuternicită să facă numiri are obligația de a‑și motiva decizia de respingere a unei reclamații introduse de un funcționar în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, care se consideră lezat ca urmare a unei atribuiri defavorabile a punctelor, motivarea acestei decizii de respingere fiind prezumată a coincide cu motivarea deciziei împotriva căreia era îndreptată reclamația.

(a se vedea punctul 74)

Trimitere la:

Curte: 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C‑343/87, punctul 13

Tribunalul de Primă Instanță: 14 iunie 2001, McAuley/Consiliul, T‑230/99, punctul 50; 27 septembrie 2006, Lantzoni/Curtea de Justiție, T‑156/05, punctul 77

Tribunalul Funcției Publice: 11 decembrie 2008, Schell/Comisia, F‑83/06, punctul 89

4.      Asigurările precise, necondiționate și concordante date de administrație unui funcționar cu privire la acordarea unui număr determinat de puncte de merit în urma unui exercițiu de notare, fără efectuarea unei analize comparative complete a meritelor funcționarilor din cadrul direcției generale, al direcției sau al serviciului în cauză, ținând seama de faptul că numărul de puncte care trebuie atribuite este limitat, ar fi vădit contrare principiilor obiectivității și imparțialității, care trebuie să reglementeze evaluarea competenței, a randamentului și a conduitei în serviciul funcționarilor în temeiul articolului 43 din statut. Or, principiul protecției încrederii legitime nu poate justifica o practică contrară unei dispoziții statutare.

(a se vedea punctul 80)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 14 iulie 2011, Praskevicius/Parlamentul European, F‑81/10, punctul 67