Language of document :

Acţiune introdusă la 26 iunie 2007 - Patsarika/Cedefop

(Cauza F-63/07)

Limba de procedură: greaca

Părţile

Reclamantă: Maria Patsarika (reprezentanţi: N. Korogiannakis și N. Keramidas, dikigόroi)

Pârât: Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop)

Concluziile reclamantei

Anularea deciziei Cedefop din 20 septembrie 2006 (nr. Directorate/AMB/2006/380) prin care se desface contractul pe durată determinată al reclamantei cu Cedefop, la încheierea perioadei de probă a acesteia;

anularea deciziei Comisiei pentru contestaţii a Cedefop (16 martie 2007) de respingere a reclamaţiei prin care reclamanta a solicitat anularea deciziei mai sus menţionate, decizie care conţine motivarea autorităţii împuternicite să facă numiri cu privire la desfacerea contractului de muncă (această decizie nu a fost atacată individual);

obligarea Cedefop la plata de despăgubiri într-un cuantum egal cu salariul, indemnizaţiile și drepturile de pensie ale reclamantei corespunzătoare perioadei cuprinse între 1 octombrie 2006 și 30 septembrie 2007, mai puţin cuantumul indemnizaţiei de desfacere a contractului de muncă, ce i s-a acordat;

obligarea Cedefop la plata de despăgubiri în cuantum de 20 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

Motivele şi principalele argumente

Prin decizia din 20 septembrie 2006, Cedefop a concediat-o pe reclamantă, la încheierea perioadei de probă a acesteia. Înainte de toate, reclamanta susţine că s-a încălcat reglementarea în ceea ce privește perioada sa de probă, din moment ce aceasta nu a fost efectuată în condiţii normale. Mai mult, decizia de a o concedia a fost adoptată printr-un abuz de putere și prin depășirea limitelor puterii discreţionare și este întemeiată pe o eroare vădită de apreciere. Concedierea reclamantei a fost dispusă în urma raportului de evaluare elaborat înainte de încheierea perioadei de probă a acesteia, în pofida randamentului său profesional satisfăcător și a conduitei sale în serviciu, din cauza unor "îndoieli în privinţa calităţilor sale morale". Aceste îndoieli au fost motivate cu fapte fără legătură cu perioada relevantă de angajare a reclamantei, precum și din cauza depunerii unei mărturii într-o altă cauză pendinte în faţa Tribunalului Funcţiei Publice. Conţinutul depoziţiei reclamantei în cauza pendinte s-a dovedit a fi veridic. Mai mult, în ceea ce privește criticile referitoare la presupusele insuficienţe profesionale (care rezultă în mod exclusiv din evaluările directorului-adjunct al centrului) nu a fost prezentat niciun element de probă în acest sens. În plus, reclamanta afirmă că i s-a încălcat dreptul de a fi ascultată și dreptul la apărare, precum și principiile imparţialităţii și proporţionalităţii. Documentele pe care se întemeiază criticile la adresa ei nu i-au fost niciodată comunicate și nici nu a fost invitată să participe la dezbaterea reclamaţiei sale (în faţa Comisiei pentru contestaţii a Cedefop).

____________