Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Sąd Rejonowy dla Łodzi (Polonia) la 23 septembrie 2019 – K.S./A.B.

(Cauza C-707/19)

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Sąd Rejonowy dla Łodzi

Părțile din procedura principală

Reclamant: K.S.

Pârâtă: A.B.

Întrebarea preliminară

Articolul 3 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi1 trebuie interpretat în sensul că, în cadrul „tuturor măsurilor necesare”, fiecare stat membru trebuie să prevadă că răspunderea unei întreprinderi de asigurare în cadrul asigurării de răspundere civilă acoperă integral daunele, inclusiv consecințele sinistrului reprezentate de necesitatea tractării vehiculului persoanei vătămate în țara de origine a acesteia și de costurile aferente staționării necesare a vehiculelor?

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus, această răspundere poate fi limitată în vreun mod de legislațiile statelor membre?

____________

1 JO 2009, L 263, p. 11