Language of document : ECLI:EU:C:2018:993

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE

prezentate la 6 decembrie 2018(1)(i)

Cauza C396/17

Martin Leitner

împotriva

Landespolizeidirektion Tirol

[cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria)]

„Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 2000/78/CE – Interdicția discriminărilor pe motive de vârstă – Sistem național de salarizare și de promovare a funcționarilor – Reglementare a unui stat membru considerată discriminatorie – Adoptarea unei noi reglementări în vederea remedierii acestei discriminări – Modalități de reîncadrare în noul sistem a persoanelor în cauză – Perpetuarea tratamentului diferențiat – Justificări – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Dreptul la reparație – Principiul supremației”






I.      Introducere

1.        Cererea de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria) privește interpretarea articolelor 21 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a articolelor 1, 2, 6, 9, 16 și 17 din Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă(2).

2.        Această cerere se înscrie în cadrul unui litigiu între un funcționar și administrația austriacă din care face parte, având ca obiect o decizie adoptată de aceasta în temeiul sistemului federal de salarizare și de promovare a funcționarilor care a fost adoptat în Austria la începutul anului 2015, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă, ca urmare a pronunțării Hotărârii Schmitzer(3).

3.        În esență, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe mai întâi cu privire la aspectul dacă modalitățile prin care funcționarii intrați deja în serviciu sunt reîncadrați din vechiul sistem de salarizare și de promovare în acest nou sistem conduc la menținerea unei discriminări pe motive de vârstă, interzisă de dreptul Uniunii, în special în lumina articolelor 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă. Considerăm că această situație se regăsește în speță, pentru motivele pe care le vom expune în prezentele concluzii.

4.        În continuare, referindu‑se la aceleași dispoziții și, în plus, la articolul 47 din cartă, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a reglementării naționale puse în discuție care, în opinia sa, ar înlătura discriminarea în cauză numai în mod declarativ, nu în mod concret, și nu ar permite un drept la o cale de atac efectivă. Apreciem că aceste considerații nu ar trebui să aibă repercusiuni în privința litigiului respectiv.

5.        În sfârșit, această instanță urmărește să afle dacă dreptul Uniunii, mai precis articolul 17 din Directiva 2000/78 și articolul 47 din cartă, se opune reglementării în cauză. În cazul unui răspuns afirmativ, aceasta solicită să se stabilească dacă principiul supremației dreptului Uniunii impune ca dispozițiile vechii reglementări, abrogate cu efect retroactiv, să fie aplicate totuși în continuare pentru a remedia deficiențele noii reglementări. Considerăm că ar trebui dat un răspuns nuanțat la aceste două întrebări, întemeindu‑ne mai degrabă pe articolul 16 din această directivă.

6.        Subliniem că există legături de conexitate strânse între prezenta cauză și cauza C‑24/17, Österreichischer Gewerkschaftsbund, care face obiectul unor concluzii distincte, dar de la aceeași dată ca prezentele concluzii(4).

II.    Cadrul juridic

A.      Dreptul Uniunii

7.        Articolul 1 din Directiva 2000/78 prevede că aceasta „are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de […] vârstă […], în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament”.

8.        Articolul 2 din această directivă, intitulat „Conceptul de discriminare”, definește, la alineatul (1), „principiul egalității de tratament” ca fiind „absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1”. La alineatul (2) litera (a), acesta prevede că „o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1”.

9.        Articolul 6 din directiva menționată, intitulat „Justificarea unui tratament diferențiat pe motive de vârstă”, prevede, la alineatul (1) primul paragraf, că, „[f]ără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”. Al doilea paragraf al acestui alineat precizează că „[t]ratamentul diferențiat se poate referi în special la […] stabilirea unor condiții minime de vârstă, de experiență profesională sau de vechime în muncă, pentru accesul la încadrare în muncă sau pentru anumite avantaje legate de încadrarea în muncă […]”.

10.      Articolul 9 din aceeași directivă, intitulat „Apărarea drepturilor”, prevede, la alineatul (1), că „[s]tatele membre asigură ca procedurile judiciare și administrative, inclusiv proceduri de conciliere, dacă este necesar, care reglementează respectarea obligațiilor care decurg din prezenta directivă, să fie accesibile tuturor persoanelor care se consideră lezate prin nerespectarea față de ele a principiului egalității de tratament, chiar după ce au încetat relațiile în care discriminarea se presupune a se fi produs”.

11.      Articolul 16 din Directiva 2000/78, intitulat „Conformitatea”, prevede la litera (a) că „[s]tatele membre iau măsurile necesare […] anulării actelor cu putere de lege și actelor administrative care contravin principiului egalității de tratament”.

12.      Articolul 17 din această directivă, intitulat „Sancțiuni”, prevede că „[s]tatele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestora. Sancțiunile astfel prevăzute, care pot consta în despăgubirea victimei, trebuie să fie efective, proporționale și disuasive […]”.

B.      Dreptul austriac

1.      GehG 2010

13.      Încadrarea funcționarilor în grila salarială și promovarea lor, care are loc, în principiu, la doi ani, sunt reglementate de Gehaltsgesetz 1956(5) (Legea din 1956 privind salariile, denumită în continuare „GehG 1956”), astfel cum a fost adaptată în mai multe rânduri, în particular pentru a ține seama de hotărâri ale Curții pronunțate în cadrul unor litigii referitoare la dispozițiile de drept austriac în materie.

14.      Ca urmare a pronunțării Hotărârii Hütter(6), GehG 1956 a fost modificată printr‑o lege federală publicată la 30 august 2010(7) (GehG 1956 în versiunea rezultată din această lege, denumită în continuare „GehG 2010”).

15.      Articolul 8 alineatul (1) din GehG 2010 prevedea că „[l]a promovare se va ține seama de data de referință” și că, „[d]acă nu se prevede altfel în continuare, perioada de activitate necesară pentru promovarea în a doua treaptă salarială din cadrul fiecărei grupe de încadrare în muncă este de cinci ani, respectiv de doi ani pentru promovarea în celelalte trepte”.

16.      Articolul 12 alineatul (1) din GehG 2010 prevedea că, „[s]ub rezerva restricțiilor enunțate la alineatele 4-8, data de referință pentru promovare în treaptă se stabilește prin devansarea datei angajării cu perioadele ulterioare datei de 30 iunie din anul în cursul căruia, după intrarea în primul ciclu de studiu, au fost realizați sau ar fi trebuit să fie realizați nouă ani de studii […] ”.

2.      GehG modificată

17.      Ca urmare a pronunțării Hotărârii Schmitzer(8), conținutul articolelor 8 și 12 din GehG 1956 a fost modificat din nou, cu efect retroactiv, în temeiul unei legi federale publicate la 11 februarie 2015(9) (GehG 1956 în versiunea rezultată din această lege, denumită în continuare „GehG 2015”).

18.      Pe de altă parte, pentru a se conforma unei hotărâri a Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria)(10), o lege federală publicată la 6 decembrie 2016(11) a modificat din nou GehG 1956 (în versiunea rezultată din această lege, denumită în continuare „GehG 2016” și, coroborată cu GehG 2015, „GehG modificată”), în ceea ce privește data intrării în vigoare a articolelor 8 și 12 din GehG 2015.

19.      Sub titlul „Încadrarea și promovarea”, articolul 8 alineatul (1) din GehG 2015 prevede că „[î]ncadrarea și promovarea se realizează în funcție de vechimea în treapta salarială”.

20.      Sub titlul „Vechimea în treapta salarială (vârsta de referință)”, articolul 12 din GehG 2015 prevede:

„(1)      Vechimea în treapta salarială constă în durata perioadelor de activitate realizate care pot fi luate în considerare pentru promovare, la care se adaugă durata perioadelor de activitate anterioare care trebuie luate în considerare.

(2)      Perioadele de activitate anterioare care trebuie luate în considerare la stabilirea vechimii în treapta salarială sunt perioadele:

1.      realizate în cadrul unui raport de muncă cu o colectivitate teritorială sau cu o administrație locală dintr‑un stat membru al Spațiului Economic European, din Republica Turcia sau din Confederația Elvețiană;

2.      realizate în cadrul unui raport de muncă cu un organ al Uniunii Europene sau cu o organizație internațională din care face parte [Republica] Austria;

3.      în care funcționarul a avut dreptul la o pensie de invaliditate în temeiul Heeresversorgungsgesetz (Legea privind pensiile cadrelor militare) […], precum și

4.      de executare a […] stagiului militar […], stagiului de instruire […], stagiului civil […], unui stagiu militar obligatoriu […].

(3)      Pe lângă perioadele enumerate la alineatul (2), pot fi luate în considerare ca perioade de activitate anterioare perioadele în care s‑a exercitat o activitate profesională relevantă sau un stagiu de practică relevant în cadrul administrației publice până la maximum zece ani. […]”

21.      Sub titlul „Reîncadrarea raporturilor de muncă existente”, articolul 169c din GehG modificată prevede, la alineatele (1)-(9):

„(1)      Toți funcționarii din categoriile de încadrare în muncă și salariale enumerate la articolul 169d care sunt în serviciu la data de 11 februarie 2015 vor fi reîncadrați în noul sistem de salarizare creat prin prezenta lege federală potrivit următoarelor dispoziții numai pe baza salariilor anterioare. Mai întâi, funcționarii vor fi încadrați pe baza salariului anterior în treapta de salarizare a noului sistem în care se acordă acest salariu. […]

(2)      Reîncadrarea funcționarilor în noul sistem de salarizare are loc prin stabilirea paușală a vechimii lor în treapta de salarizare. Pentru stabilirea paușală a vechimii se are în vedere cuantumul de reîncadrare. Cuantumul de reîncadrare reprezintă salariul integral, fără eventualele promovări extraordinare, avut în vedere la calcularea remunerației lunare a funcționarului aferente lunii februarie 2015 (luna de reîncadrare). […]

(2a)      Se va avea în vedere ca cuantum de reîncadrare cuantumul salariului corespunzător treptei de salarizare relevante pentru drepturile salariale plătite pentru luna în care are loc reîncadrarea (potrivit fluturașului de salariu). În acest sens, nu se va aprecia corectitudinea salariului nici din punctul de vedere al temeiului și nici din punctul de vedere al cuantumului acestuia. La stabilirea cuantumului de reîncadrare se va ține seama de rectificarea ulterioară a drepturilor salariale plătite doar în măsura în care

1.      au fost îndreptate erori materiale survenite la introducerea datelor într‑un sistem electronic de prelucrare a datelor și

2.      datele introduse în mod eronat diferă în mod evident de cele care trebuiau introduse, astfel cum o dovedesc documentele deja existente la momentul introducerii.

[…]

(2c)      Alineatele (2a) și (2b) transpun articolele 2 și 6 din Directiva 2000/78[…] în legislația austriacă din domeniul statutului funcționarilor federali și al cadrelor didactice aflate în serviciul landurilor, astfel cum au fost interpretate de către Curtea de Justiție prin Hotărârea [Specht și alții(12)]. Prin urmare, se definesc modalitățile de reîncadrare într‑un nou sistem de salarizare a funcționarilor care au fost titularizați anterior intrării în vigoare a reformei salariale din 2015 și se prevede, pe de o parte, că treapta salarială în care aceștia vor fi încadrați este determinată doar pe baza cuantumului salariului pe care îl primeau în temeiul sistemului de salarizare anterior, deși acesta se întemeia pe o discriminare legată de vârsta funcționarului, și, pe de altă parte, că promovarea ulterioară într‑o treaptă salarială superioară va fi determinată exclusiv în funcție de experiența profesională dobândită de la intrarea în vigoare a reformei salariale din 2015.

(3)      Vechimea în muncă în treapta de salarizare a funcționarului reîncadrat se va stabili pornind de la perioada necesară pentru avansarea din prima treaptă de salarizare (începând cu prima zi) în treapta de salarizare a aceleiași categorii de încadrare în muncă, pentru care, în versiunea în vigoare la 12 februarie 2015, este prevăzut salariul mai redus cu o treaptă, față de salariul avut în vedere ca cuantum de reîncadrare. Dacă cuantumul de reîncadrare este egal cu salariul cel mai mic stabilit pentru o treaptă salarială din cadrul aceleași categorii de încadrare în muncă, se va avea în vedere această treaptă salarială. Toate sumele de comparat se vor rotunji la unitatea în euro cea mai apropiată.

[…]

(6)      […] În cazul în care noul salariu al funcționarului este mai mic decât cuantumul de reîncadrare, o primă de menținere egală cu diferența de salariu, luată în considerare la calcularea pensiei pentru limită de vârstă, îi este plătită ca primă suplimentară […], până ce ajunge la o treaptă de salarizare superioară cuantumului de reîncadrare. Compararea sumelor include eventualele sporuri de vechime sau avansurile excepționale.

[…]

(9)      Pentru a proteja așteptările legate de viitoarea promovare, de promovarea excepțională sau de sporul de vechime în vechiul sistem de salarizare, o primă de menținere, luată în considerare la calcularea pensiei pentru limită de vârstă, se plătește funcționarului ca primă suplimentară […], de îndată ce ajunge la treapta tranzitorie […].”

22.      Potrivit articolului 175 alineatul 79 punctul 3 din GehG 2016, „[i]ntră în vigoare în versiunea rezultată din legea federală publicată în BGBl. I, 32/2015 […] articolele 8 și 12, inclusiv titlurile acestora, la 1 februarie 1956; toate versiunile acestor dispoziții publicate înainte de 11 februarie 2015 nu mai pot fi aplicate în procedurile în curs de desfășurare sau în procedurile viitoare [...]”.

III. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții

23.      Domnul Martin Leitner a fost supus normelor vechiului sistem austriac de salarizare și de promovare a funcționarilor până în luna februarie a anului 2015, apoi a făcut obiectul unei reîncadrări în noul sistem adoptat atunci de legiuitorul austriac.

24.      La 27 ianuarie 2015, acesta a solicitat Landespolizeidirektion Tirol (Direcția Regională de Poliție din Tirol, Austria, denumită în continuare „direcția regională”) recalcularea datei de referință pentru promovare, respectiv pentru stabilirea încadrării în treapta salarială, precum și, eventual, plata retroactivă a drepturilor salariale care îi erau datorate, având în vedere experiența pe care a dobândit‑o înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

25.      La 30 aprilie 2015, direcția regională a respins cererea formulată de domnul Leitner ca fiind inadmisibilă, cu motivarea că, prin reforma GehG 1956 survenită la începutul anului 2015(13), legiuitorul a abrogat toate dispozițiile referitoare la vechea dată de referință pentru promovare, precizând că dispozițiile relevante până atunci nu se mai aplică cu efect retroactiv și în privința procedurilor în curs sau a procedurilor viitoare.

26.      Domnul Leitner a introdus o acțiune la Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal), susținând că această decizie des respingere nu ar fi conformă cu dispozițiile de drept al Uniunii referitoare la nediscriminare, astfel cum au fost interpretate de Curte(14). La 7 noiembrie 2016, această instanță a anulat decizia atacată și a invitat direcția regională să se pronunțe pe fond cu privire la cererea în cauză.

27.      La 9 ianuarie 2017, direcția regională s‑a pronunțat din nou cu privire la această cerere și a respins‑o, pentru motivul că domnul Leitner nu poate obține drepturi din vechiul sistem de salarizare și de promovare, având în vedere că acest sistem nu putea fi aplicat în nicio procedură ca urmare a reformei sus‑menționate.

28.      La 8 februarie 2017, domnul Leitner a introdus o acțiune împotriva acestei decizii în fața aceleiași instanțe, cu scopul de a obține ca încadrarea sa salarială și remunerațiile care decurg din aceasta să fie stabilite în conformitate cu cererea sa din 27 ianuarie 2015.

29.      În acest context, prin ordonanța din 30 iunie 2017, primită la Curte la 3 iulie 2017, Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Dreptul Uniunii, în special articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 […] coroborate cu articolul 21 din [cartă], trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în vederea înlăturării unei discriminări a funcționarilor activi, prevede o reglementare tranzitorie în cadrul căreia, cu ajutorul unui «cuantum de reîncadrare», care, deși exprimat în bani, corespunde totuși unei încadrări determinate, concret atribuibile, are loc încadrarea din vechiul sistem bienal într‑un nou sistem bienal (în sine închis și nediscriminatoriu pentru funcționarii nou intrați în serviciu) și subzistă astfel fără a fi diminuată discriminarea în funcție de vârstă a funcționarilor activi?

2)      Dreptul Uniunii, în special articolul 17 din Directiva 2000/78, precum și articolul 47 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care împiedică posibilitatea funcționarilor activi de a solicita, conform interpretării realizate prin Hotărârea [Schmitzer(15)] a articolelor 9 și 16 din [această] directiv[ă], stabilirea încadrării în treapta salarială invocând articolul 2 din Directiva 2000/78 la momentul anterior reîncadrării în noul sistem de salarizare, prin faptul că temeiurile legale corespunzătoare au fost declarate retroactiv inaplicabile odată cu intrarea în vigoare a legii originare și se exclude în special luarea în considerare a perioadelor de activitate realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani?

3)      În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea [2)]: [s]upremația dreptului Uniunii statuată în Hotărârea [Mangold(16)] și în alte cauze impune ca dispozițiile referitoare la funcționarii activi abrogate în mod retroactiv să fie aplicate în continuare la momentul anterior reîncadrării, astfel încât acești funcționari să poată fi încadrați retroactiv într‑un mod nediscriminatoriu în sistemul vechi și să poată fi reîncadrați în mod nediscriminatoriu în noul sistem de salarizare?

4)      Dreptul Uniunii, în special articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78[…] coroborate cu articolele 21 și 47 din [cartă], trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care înlătură doar la nivel declarativ o discriminare existentă pentru motive de vârstă (cu privire la luarea în considerare a perioadelor de activitate realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani), stabilind faptul că perioadele realizate în mod real în timpul discriminării nu mai sunt considerate în mod retroactiv ca fiind discriminatorii, cu toate că discriminarea subzistă de fapt neschimbată?”

30.      Domnul Leitner, guvernul austriac, precum și Comisia au depus observații scrise în fața Curții.

31.      Prin scrisorile transmise la 14 iunie 2018, Curtea a adresat o cerere de lămuriri, la care instanța de trimitere a răspuns, și a adresat o întrebare cu solicitare de răspuns scris, la care domnul Leitner, guvernul austriac și Comisia au dat curs.

32.      În ședința din 12 septembrie 2018, aceleași părți și persoanele interesate au prezentat observații orale.

IV.    Analiză

A.      Observații introductive

33.      Prezenta cauză privește noua reglementare austriacă referitoare la modalitățile prin care experiența dobândită înainte de intrarea în funcție este luată în considerare în scopul reîncadrării și al promovării funcționarilor. Acest sistem de salarizare, rezultat în urma reformei GehG 1956 survenite la începutul anului 2015, este analog celui instituit concomitent în privința agenților contractuali care își desfășoară activitatea în sectorul funcției publice(17).

34.      În temeiul acestui nou sistem, încadrarea unui funcționar în treapta de salarizare și promovarea sa ulterioară în treptele de salarizare nu mai sunt stabilite în funcție de o „dată de referință”, punct de plecare fictiv, ci de „vechimea” în treapta respectivă(18). Pentru calcularea acesteia, s‑a ținut seama, pe lângă durata raportului de muncă în curs, de durata activităților anterioare intrării în funcție, în măsura în care acestea sunt considerate în mod expres pertinente, în mod variabil în funcție de tipul de angajator, și anume în integralitate atunci când aceste activități au fost desfășurate la entități publice desemnate, dar numai până la maximum zece ani în celelalte situații(19).

35.      Funcționarii care își desfășurau activitatea în momentul intrării în vigoare a reformei(20), care se aplică cu efect retroactiv(21), sunt reîncadrați în noul sistem de salarizare prin intermediul unei reîncadrări care se realizează în mod schematic după cum urmează(22). În primul rând, ansamblul funcționarilor în cauză sunt încadrați într‑o treaptă a noului sistem pe baza remunerației lor anterioare. Apoi, vechimea lor se stabilește paușal în treapta de salarizare, în funcție de un „cuantum de reîncadrare” care corespunde treptei salariale determinante în mod efectiv pentru remunerația care a fost plătită de angajator pentru luna februarie 2015, așa‑numita „lună de reîncadrare”, precizându‑se că legalitatea acestei remunerații nu poate face obiectul unei examinări decât în cazul unor erori materiale și vădite(23).

36.      Întrebările adresate de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) solicită Curții în esență să stabilească dacă noua reglementare în cauză perpetuează discriminarea pe motive de vârstă contrară dreptului Uniunii care a fost subliniată în Hotărârea Schmitzer(24), astfel cum afirmă domnul Leitner, sau, dacă nu o perpetuează, astfel cum susține pârâta din litigiul principal. Pentru a‑și motiva cererea de decizie preliminară, această instanță precizează că avizele care au fost emise cu privire la acest aspect de înalte instanțe austriece nu sunt concordante(25).

37.      Instanța de trimitere ridică mai întâi problema compatibilității cu dreptul Uniunii a modalităților prin care se realizează reîncadrarea funcționarilor din vechiul sistem de salarizare și de promovare în noul sistem, pe de o parte, în ceea ce privește în special procedeul ales al „cuantumului de reîncadrare” și, pe de altă parte, în ceea ce privește caracterul pur declarativ al eliminării discriminării (secțiunea B). În continuare, aceasta ridică, pe de o parte, problema dacă este contrar dreptului Uniunii ‑ în special articolului 17 din Directiva 2000/78, precum și articolului 47 din cartă ‑faptul că funcționarii nu au posibilitatea de a invoca această directivă pentru a stabili „cuantumul de reîncadrare” și, pe de altă parte, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă principiul supremației dreptului Uniunii impune aplicarea sistemului abrogat în vederea unei reîncadrări nediscriminatorii în noul sistem (secțiunea C).

B.      Cu privire la modalitățile de reîncadrare a funcționarilor din vechiul sistem de salarizare și de promovare în noul sistem (prima și a patra întrebare)

38.      Ținând seama de punctele comune existente între prima și a patra întrebare adresate de instanța de trimitere, este necesar, în opinia noastră, să le examinăm împreună, chiar dacă ne par necesare răspunsuri separate.

1.      Cu privire la perpetuarea discriminării generate de sistemul de reîncadrare reținut (prima întrebare)

39.      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii, în special articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un sistem de salarizare discriminatoriu este înlocuit cu un nou sistem, atunci când reîncadrarea în acesta din urmă a tuturor funcționarilor activi(26) se efectuează în așa fel încât prima încadrare în noul sistem se efectuează în funcție de un salariu plătit pentru o anumită lună care a fost calculat în conformitate cu vechiul sistem(27). De la bun început arătăm că, prin termenii utilizați la finele întrebării(28), această instanță arată în mod explicit că ea consideră a priori că discriminarea anterioară se perpetuează prin reglementarea în cauză(29).

40.      Cu privire la acest aspect, domnul Leitner susține că, întrucât reglementarea care face obiectul litigiului principal prevede că reîncadrarea funcționarilor aflați deja în activitate se efectuează pe baza remunerației plătite în luna februarie 2015, stabilită în mod discriminatoriu, discriminarea pe motive de vârstă din vechiul sistem de salarizare se menține din cauza acestei legături(30) și că motivele invocate pentru a justifica această reglementare nu sunt conforme cu dreptul Uniunii. Guvernul austriac nu infirmă că efectele discriminării create de vechiul sistem pot astfel continua, însă afirmă că modalitățile reținute pentru a efectua reîncadrarea funcționarilor respectivi în noul sistem de salarizare ar fi nu numai justificate de obiective legitime, dar și corespunzătoare și necesare pentru atingerea acestora. În schimb, Comisia consideră că o asemenea reglementare nu este compatibilă cu cerințele care decurg din articolele 2 și 6 din Directiva 2000/78, în măsura în care aceasta menține o diferență de tratament pe motive de vârstă care nu este justificată în mod corespunzător. Suntem de asemenea de această părere, pentru următoarele motive.

41.      Mai întâi, în ceea ce privește dispozițiile care sunt avute în vedere în prezenta întrebare preliminară, subliniem că principiul nediscriminării pe motive de vârstă este în același timp consacrat la articolul 21 din cartă și materializat prin Directiva 2000/78, dar că această întrebare trebuie examinată în raport cu directiva menționată, în cadrul unui litigiu precum litigiul principal, dat fiind că măsurile naționale în cauză intră în domeniul de aplicare al acesteia(31). Pe de altă parte, întrucât nici obiectul Directivei 2000/78 și nici factorii de discriminare interziși de aceasta, astfel cum sunt definiți la articolul 1, nu sunt explorate în mod direct în prezenta cauză, nu considerăm necesar ca Curtea să efectueze o interpretare a acestei dispoziții.

42.      În continuare, în ceea ce privește criticile formulate față de reglementarea națională în cauză în litigiul principal, considerăm că aceasta este contestată în raport cu modalitățile prin care funcționarii care erau în serviciu în momentul adoptării reformei din anul 2015 sunt reîncadrați din vechiul sistem de salarizare, considerat discriminatoriu(32), în noul sistem. Cu alte cuvinte, este necesar să se stabilească dacă dispozițiile în discuție pot să perpetueze discriminarea pe motive de vârstă care decurgea din vechiul sistem, înainte de a examina dacă aceste dispoziții sunt justificate în mod obiectiv și rezonabil, astfel încât ar fi excluse de la aplicarea interdicției prevăzute de Directiva 2000/78.

43.      În primul rând, în ceea ce privește existența unei discriminări pe motive de vârstă, observăm că, potrivit articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78, o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, în particular, pe motive de vârstă.

44.      În plus, amintim că, în Hotărârea Schmitzer(33), care stă la baza reformei în cauză(34), Curtea a considerat că reglementarea austriacă care a precedat această reformă conținea o diferență de tratament întemeiată direct pe vârstă în sensul acestei dispoziții și că diferența respectivă nu era justificată în mod corespunzător de obiective legitime, astfel încât intra sub incidența interdicției prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) menționat.

45.      Pe de altă parte, Curtea a statuat în mod repetat că, atunci când reîncadrarea unei categorii de persoane într‑un nou sistem de salarizare se efectuează exclusiv în funcție de un parametru legat de vârstă care provine din vechiul sistem, dispoziții naționale de acest tip pot perpetua tratamentul diferențiat în funcție de vârstă în cadrul noului sistem de salarizare(35).

46.      În speță, articolul 169c din GehG modificată prevede că reîncadrarea funcționarilor în serviciu se efectuează „numai pe baza salariilor anterioare”(36), care erau și ele în funcție de vârstă. Astfel, aceste dispoziții perpetuează o situație discriminatorie în temeiul căreia funcționarii care erau defavorizați de vechiul sistem primesc o remunerație mai redusă decât cea primită de alți funcționari, deși se află în situații comparabile, iar aceasta numai din cauza vârstei pe care o aveau atunci când au desfășurat activitățile anterioare care trebuie luate în considerare.

47.      Instanța de trimitere se pronunță în același sens. Referindu‑se la jurisprudența Curții sus‑menționată, guvernul austriac recunoaște de altfel că aceste dispoziții ale noului sistem de salarizare sunt de natură să prelungească efectele discriminatorii ale vechiului sistem(37). În plus, Comisia arată că din lucrările pregătitoare naționale reiese că, în mod intenționat, legiuitorul austriac a optat pentru o metodă care are asemenea consecințe(38).

48.      Prin urmare, nu se poate contesta, în opinia noastră, că o reglementare precum cea în discuție perpetuează o situație discriminatorie, și anume diferența de tratament întemeiată în mod direct pe vârstă în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78 care a fost constatată de Curte în Hotărârea Schmitzer(39). Discriminările care existau înainte de reforma în cauză sunt astfel susceptibile să continue, nu doar în mod provizoriu, ci în mod durabil, chiar definitiv(40).

49.      În al doilea rând, în ceea ce privește eventuala justificare a diferenței de tratament care persistă astfel, este necesar să se amintească faptul că articolul 6 din Directiva 2000/78 permite să se înlăture calificarea de discriminare directă în sensul articolului 2 și, prin urmare, interdicția care rezultă de aici, atunci când tratamentul diferențiat pe motive de vârstă este „justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim”, de tipul celor enumerate la acest articol 6(41), iar „mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”.

50.      Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul unei trimiteri preliminare, deși în final revine instanței naționale, care este singura competentă să aprecieze faptele, sarcina de a stabili dacă și în ce măsură norma internă în discuție în litigiul principal este conformă cu aceste cerințe, Curtea, care trebuie să furnizeze instanței naționale răspunsuri utile, este competentă să dea indicații, întemeiate pe dosarul cauzei principale, precum și pe observațiile care i‑au fost prezentate, de natură să permită aceleiași instanțe să se pronunțe în litigiul cu care este sesizată(42).

51.      În ceea ce privește obiectivele de natură să justifice conținutul reglementării în discuție, instanța de trimitere(43) și guvernul austriac arată că modalitățile de reîncadrare reținute în reforma din anul 2015 urmăreau, pe de o parte, să evite dificultățile prea importante care ar fi fost ocazionate de o stabilire corespunzătoare fiecăruia dintre numeroșii funcționari în cauză(44), pe de altă parte, ca operațiunea să rămână neutră în ceea ce privește costurile pentru stat și, în sfârșit, să prevină reduceri semnificative ale nivelului de salarizare pentru acești funcționari.

52.      Reiese din jurisprudența Curții că justificările întemeiate pe eventuale dificultăți administrative și pe creșterea sarcinilor financiare nu pot, în principiu, fundamenta nerespectarea obligațiilor care decurg din interdicția discriminării pe motive de vârstă prevăzute de Directiva 2000/78. Cu toate acestea, Curtea a admis că nu se poate impune totuși să se efectueze o examinare a fiecărui caz particular pentru a stabili în mod individual perioadele de experiență anterioare, în măsura în care gestionarea sistemului în cauză trebuie să rămână viabilă din punct de vedere tehnic și economic(45).

53.      Pe de altă parte, este cert că intenția, exprimată în mod explicit de legiuitorul austriac(46), de a oferi unei categorii de persoane garanția unei reîncadrări în noul sistem de salarizare fără pierderi financiare, așadar cu respectarea drepturilor dobândite și a protecției încrederii legitime a acestor persoane, constituie un obiectiv legitim de politică a ocupării forței de muncă și a pieței muncii(47), care poate justifica, într‑o perioadă tranzitorie, păstrarea remunerațiilor anterioare și, pe cale de consecință, a unui regim discriminatoriu în funcție de vârstă(48).

54.      Întrucât reglementarea națională în discuție în litigiul principal urmărește în mod efectiv un obiectiv legitim în sensul articolului 6 din Directiva 2000/78, trebuie să se examineze în continuare dacă mijloacele puse în aplicare în acest scop sunt corespunzătoare și necesare pentru realizarea respectivului obiectiv, în conformitate cu această dispoziție.

55.      În ceea ce privește caracterul corespunzător al unor asemenea dispoziții, la fel ca instanța de trimitere și Comisia, avem îndoieli serioase că elementul contestat al reformei din anul 2015, și anume reîncadrarea tuturor funcționarilor în serviciu efectuată „numai pe baza salariilor anterioare”(49), poate fi considerat ca fiind de natură să atingă obiectivul de protecție atât a drepturilor dobândite, cât și a încrederii legitime a tuturor persoanelor care sunt vizate de acest dispozitiv.

56.      Astfel, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că legiuitorul austriac a adoptat diverse măsuri având ca scop evitarea ca toate aceste persoane, indiferent dacă au fost sau nu au fost favorizate de vechiul sistem, să sufere o pierdere semnificativă de salariu din cauza reformei respective(50). Or, însuși faptul că asemenea măsuri tranzitorii au trebuit să fie adoptate, pe lângă dispozitivul întemeiat pe remunerația anterioară care este pus în discuție, permite să se presupună că acesta nu este în măsură ca atare, și așadar în sine, să mențină drepturile dobândite și așteptările legitime ale persoanelor în cauză.

57.      În plus, în ceea ce privește caracterul necesar al unor dispoziții precum cele în discuție în litigiul principal, considerăm că mecanismul adoptat în anul 2015 depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului sus‑menționat. Astfel cum arată Comisia(51) și în pofida opiniei contrare a guvernului austriac, alte tipuri de măsuri, mai puțin penalizatoare pentru persoanele care au fost defavorizate de vechiul sistem(52), ar fi putut fi puse în aplicare pentru a proteja drepturile dobândite și încrederea legitimă a tuturor funcționarilor în cauză(53), fără ca totuși, în opinia noastră, administrarea noului sistem să devină neviabilă din punct de vedere tehnic și economic(54).

58.      Această constatare se impune, în opinia noastră, mai ales în ceea ce privește durata nelimitată a noului dispozitiv, care nu permite o convergență progresivă a tratamentului aplicat funcționarilor defavorizați de vechiul sistem către tratamentul acordat funcționarilor favorizați, astfel încât funcționarii din prima categorie să beneficieze pe termen mediu sau scurt, și, în orice caz, după o perioadă previzibilă, de o posibilitate de recuperare a avantajelor acordate celor din urmă(55).

59.      În această privință, amintim că Curtea a statuat deja că obiectivul în discuție nu poate justifica o măsură care, precum în speță, menține definitiv diferența de tratament în funcție de vârstă pe care reforma unui regim discriminatoriu urmărește să o elimine. O astfel de măsură, chiar dacă poate să asigure protecția drepturilor dobândite și a încrederii legitime în privința funcționarilor favorizați de regimul anterior, nu este aptă să instituie un regim nediscriminatoriu pentru funcționarii defavorizați de regimul anterior menționat(56).

60.      În sfârșit, precizăm că argumentul invocat de guvernul austriac, potrivit căruia Gewerkschaft Öffentlicher Dienst (Sindicatul funcției publice, Austria) și‑a dat acordul cu privire la modalitățile reformei în discuție nu poate repune în discuție analiza care precedă. Astfel, la fel ca statele membre, partenerii sociali trebuie să acționeze cu respectarea obligațiilor rezultate din Directiva 2000/78(57), chiar dacă rolul jucat de aceștia din urmă poate fi central în cadrul elaborării anumitor norme(58).

61.      În consecință, considerăm că, în pofida amplei marje de apreciere recunoscute statelor membre și partenerilor sociali nu numai în alegerea urmăririi unui obiectiv determinat în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă, ci și în definirea măsurilor susceptibile să realizeze acest obiectiv(59), legiuitorul austriac nu a putut considera în mod rezonabil ca fiind adecvat și necesar să adopte dispoziții naționale precum articolul 169c din GehG modificată.

62.      Având în vedere toate aceste considerații, apreciem că articolele 2 și 6 din Directiva 2000/78 trebuie interpretate în sensul că se opun unor modalități prin care funcționarii în serviciu sunt reîncadrați dintr‑un sistem vechi de salarizare discriminatoriu într‑un nou sistem precum cele prevăzute de reglementarea națională în discuție în litigiul principal.

2.      Cu privire la impactul declarațiilor făcute de legiuitorul național și cu privire la dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă (a patra întrebare)

63.      Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să declare dacă articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă, dispoziții vizate deja în prima întrebare, precum și coroborate cu articolul 47 din cartă, dispoziție de asemenea vizată pe de altă parte(60), se opun luării în considerare a unor declarații peremptorii, făcute de legiuitorul național, potrivit cărora reforma pusă în discuție ar pune capăt în mod corespunzător discriminării generate de sistemul aplicabil anterior. Din motivarea deciziei de trimitere reiese că articolul 47 respectiv este menționat pentru ca Curtea să stabilească, în plus, dacă dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, care este consacrat de articolul menționat, a fost încălcat de legiuitor în momentul adoptării acestei reforme.

64.      De la bun început precizăm că ne concentrăm afirmațiile pe interpretarea articolului 47 din cartă, ținând seama de considerațiile dezvoltate mai sus(61) în ceea ce privește celelalte dispoziții care sunt citate în prezenta întrebare, în vederea unei aplicări coroborate cu acest articol.

65.      Înainte de aceasta, în ceea ce privește valoarea juridică care trebuie acordată faptului că legiuitorul austriac a afirmat că a eliminat discriminarea pe motive de vârstă, „în mod declarativ”, observăm că instanța de trimitere subliniază că modelul ales nu ar elimina această discriminare prin măsuri care să permită remedierea discriminării respective în mod concret, ci ar încerca să procedeze astfel cu titlu retroactiv prin simple declarații(62), care ar fi contrazise de o comparație a vechiului sistem cu noul sistem, care ar arăta că reîncadrarea constituie o „deplasare paralelă” a discriminării în discuție de la vechiul sistem către noul sistem.

66.      Domnul Leitner nu a prezentat observații specifice cu privire la aspectul dacă este admisibil, în raport cu dispozițiile sus‑menționate ale dreptului Uniunii, faptul că o reglementare națională se limitează să declare că elimină o discriminare interzisă, totodată menținând‑o intactă în practică.

67.      Guvernul austriac arată că aspectul determinant nu este acela dacă discriminarea este înlăturată într‑un mod – după cum se pretinde – doar declarativ, ci dacă dispozițiile naționale aplicabile sunt conforme cu dreptul Uniunii, astfel cum se dezbate în cadrul întrebărilor preliminare anterioare. În același spirit, Comisia consideră că mențiunile înscrise în legislația națională, precum cele evocate de instanța de trimitere, nu schimbă cu nimic faptul că este necesar să se verifice dacă aplicarea efectivă a acestei legislații se realizează în conformitate cu dreptul Uniunii.

68.      Suntem de acord în esență cu punctul lor de vedere, amintind că Curtea are drept misiune, în cadrul procedurii de trimitere preliminară, să furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care să permită instanței de trimitere să analizeze chiar ea conformitatea unei reglementări naționale cu dispozițiile dreptului Uniunii, inclusiv cu cele ale cartei(63), și aceasta, în opinia noastră, în pofida eventualelor declarații ale legiuitorului național cu privire la această conformitate.

69.      În ceea ce privește eventuala incompatibilitate cu articolul 47 din cartă(64), instanța de trimitere arată că, în temeiul noului sistem de salarizare și de promovare a funcționarilor, „cuantumul de reîncadrare”, stabilit pe baza vechiului sistem, poate face doar obiectul unui control limitat(65). Aceasta ridică problema dacă dispozițiile naționale menționate privează de efectivitate orice acțiune întemeiată pe o încadrare corectă care ar putea să nu fie o simplă eroare de introducere a datelor(66).

70.      Domnul Leitner afirmă că articolul 47 din cartă interzice dispoziții, precum cele ale reformei în cauză, care prevăd că vechiul sistem de salarizare și de promovare, considerat discriminatoriu, nu mai poate fi aplicat în toate procedurile, atât actuale, cât și viitoare(67). Comisia nu se pronunță cu privire la acest aspect. În schimb, guvernul austriac susține că asemenea dispoziții naționale îndeplinesc cerințele prevăzute de articolul 47 menționat. Suntem de asemenea de această opinie, pentru următoarele motive.

71.      Mai întâi, considerăm că nu se poate contesta că prezenta cauză privește o situație în care un stat membru a pus în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, astfel încât legiuitorul federal era obligat să respecte drepturile fundamentale garantate la articolul 47 din aceasta, și, mai precis, dreptul justițiabililor la protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor care le sunt conferite de dreptul Uniunii(68). Subliniem că o asemenea protecție este, de altfel, de asemenea prevăzută în mod expres de Directiva 2000/78(69), a cărei transpunere era vizată în mod explicit potrivit reglementării în cauză(70).

72.      În plus, amintim că fiecare stat membru dispune de o anumită autonomie în materie, care îi permite să definească modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii, în măsura în care aceste modalități respectă cele două limite stabilite de o jurisprudență constantă a Curții, și anume principiul echivalenței și principiul efectivității(71). Astfel cum s‑a subliniat deja, cerințele care decurg din articolul 47 din cartă care au putut fi stabilite de Curte sunt atât delimitate, cât și dependente de factori multipli și, în particular, rezultă că dreptul la o cale de atac efectivă nu presupune ca instanțele naționale competente să fie în mod necesar în măsură, în orice caz, să modifice deciziile atacate cu privire la toate elementele pe care se întemeiază acestea din urmă(72).

73.      Pe de altă parte, date fiind legăturile existente între articolul 47 primul paragraf din cartă și articolul 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(73), este necesar să se țină seama de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la această din urmă dispoziție(74). Or, din această jurisprudență reiese că dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe trebuie să permită justițiabililor să se prevaleze de drepturile și de libertățile consacrate de convenția respectivă, precizându‑se că acest drept stabilește în sarcina statelor o obligație a cărei întindere variază în funcție de natura motivului reclamantului și că caracterul efectiv al căii de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru persoana interesată(75).

74.      În speță, observăm că, în cadrul noului sistem austriac de salarizare și de promovare, întinderea controlului material pe care instanțele naționale competente sunt în măsură să îl exercite cu privire la „cuantumul de reîncadrare”, care determină reîncadrarea funcționarilor în cauză(76), este redusă(77). Astfel, acest control poate privi numai inexactități rezultate din erori de introducere a datelor pertinente(78), iar nu o eventuală neregularitate în calcularea salariului pe care se întemeiază cuantumul respectiv, calcul efectuat pe baza vechiului sistem de salarizare.

75.      Cu toate acestea, astfel cum arată guvernul austriac, toate persoanele afectate de reforma în litigiu – și anume funcționarii aflați deja în activitate, indiferent dacă au fost favorizați sau defavorizați de vechiul sistem – dispun de căi de atac care le permit să controleze legalitatea sistemului în temeiul căruia sunt reîncadrați în noul sistem de salarizare și de promovare(79). Acest control jurisdicțional al validității normelor în cauză poate fi exercitat, în particular, în raport cu cerințele dreptului Uniunii, astfel încât o eventuală incompatibilitate a reformei cu aceste cerințe ar putea fi identificată. Acțiunea în justiție care a fost introdusă în litigiul principal, care a condus la prezenta cerere de decizie preliminară, dovedește de altfel existența și eficacitatea acestor căi de atac. Prin urmare, persoanele interesate dispun de posibilitatea de a sesiza instanțele austriece pentru a valorifica drepturile care le sunt conferite de dreptul Uniunii, în condiții care, în opinia noastră, sunt compatibile cu conținutul sus‑menționat al dreptului fundamental la o cale de atac efectivă, în sensul articolului 47 din cartă, și permit, mai precis, să se asigure respectarea obligațiilor care decurg din Directiva 2000/78.

76.      În consecință, propunem să se răspundă la cea de a patra întrebare adresată că articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unor dispoziții naționale precum cele vizate de această întrebare.

C.      Cu privire la eventuala incompatibilitate cu articolul 17 din Directiva 2000/78 și cu privire la consecințele sale potențiale în raport cu principiul supremației dreptului Uniunii (a doua și a treia întrebare)

77.      Ținând seama de legătura stabilită de instanța de trimitere între cea de a doua și cea de a treia întrebare pe care le‑a adresat Curții, este necesar, în opinia noastră, să se răspundă în comun la acestea.

1.      Cu privire la efectele articolului 17 din Directiva 2000/78 (a doua întrebare)

78.      A doua întrebare invită Curtea să stabilească, în principal, dacă „articolul 17 din Directiva 2000/78/CE, precum și articolul 47 din [cartă]”(80) trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări precum cea în discuție în litigiul principal.

79.      Mai exact, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la problema dacă este admisibil, în raport cu una dintre dispozițiile sus‑menționate, ca o reglementare națională să împiedice funcționarii aflați deja în activitate să invoce articolul 2 din această directivă coroborat cu articolele 9 și 16 din aceasta, în conformitate cu Hotărârea Schmitzer(81), pentru „stabilirea încadrării în treapta salarială invocând articolul 2 [menționat] la momentul anterior reîncadrării în noul sistem de salarizare”, în măsura în care această reglementare prevede că dispozițiile vechiului sistem nu se mai aplică cu efect retroactiv.

80.      Chiar dacă decizia de trimitere nu indică acest lucru în mod expres, apreciem că este logic să se considere că problematica ridicată de prezenta cauză ar trebui soluționată numai în ipoteza în care, ca răspuns la prima întrebare preliminară, Curtea ar decide, astfel cum propunem, că reglementarea în discuție nu este conformă cu cerințele care rezultă din articolele 2 și 6 din Directiva 2000/78.

81.      În ceea ce privește interpretarea solicitată în cauză a articolului 47 din cartă, facem trimitere la considerațiile pe care le‑am consacrat acestei problematici în cadrul răspunsului la cea de a patra întrebare(82), care vizează de asemenea acest articol 47, dar care este întemeiată pe considerații mai clare și mai adecvate, în opinia noastră, decât cele referitoare la prezenta întrebare, dat fiind că aceasta are drept obiect central dispozițiile sus‑menționate ale Directivei 2000/78.

82.      În ceea ce privește interpretarea articolului 17 din Directiva 2000/78, în opinia noastră, din motivarea deciziei sale reiese că instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă acest articol impune sau nu impune acordarea unei compensații financiare(83) funcționarilor aflați deja în activitate care au fost discriminați pe motive de vârstă prin efectul vechiului sistem de salarizare și de promovare, în lumina hotărârilor anterioare ale Curții(84). În răspunsul său la cererea de lămuriri, această instanță precizează că deduce din Hotărârea Schmitzer(85) că un asemenea funcționar „trebuie să aibă posibilitatea, referindu‑se la articolul 2 din această directivă, de a contesta efectul discriminatoriu al reglementării pentru a pune capăt acestuia, indiferent de faptul că i se datorează o compensație financiară pe acest temei pentru trecut”. Aceasta adaugă că i se pare că legiuitorul austriac nu a ținut suficient seama de cerințele articolului 17 menționat, în condițiile în care a optat pentru măsuri privind numai neutralitatea costurilor, iar nu de natură să elimine în mod eficient discriminarea pe motive de vârstă.

83.      Fără a viza în mod explicit articolul 17 din Directiva 2000/78, domnul Leitner susține că, până la punerea corectă în aplicare a dreptului Uniunii, persoanele defavorizate ar trebui să beneficieze de aceleași avantaje ca persoanele favorizate. În schimb, guvernul austriac susține că, prin adoptarea reformei în discuție în litigiul principal, legiuitorul austriac a îndeplinit obligațiile care decurg din articolul 16 din Directiva 2000/78. În ceea ce o privește, Comisia, după ce a menționat în mod special articolul 17 din această directivă în observațiile sale și a considerat că o compensație financiară ar putea fi datorată în speță, sugerează în cele din urmă să se răspundă că, în lipsa unui sistem conform cu această directivă, funcționarilor defavorizați de sistemul anterior trebuie să li se acorde aceleași avantaje ca cele de care au putut beneficia funcționarii favorizați de acest sistem, în ceea ce privește luarea în considerare a perioadelor de serviciu efectuate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, dar și promovarea în treapta de salarizare.

84.      Deși avem un punct de vedere similar în esență cu propunerea finală a Comisiei, considerăm totuși că articolul 17 din Directiva 2000/78, care este menționat în prezenta întrebare preliminară în legătură cu alte dispoziții din această directivă, nu este temeiul juridic adecvat pentru a se pronunța cu privire la necesitatea sau nu de a acorda o compensație financiară persoanelor discriminate, în asemenea împrejurări(86).

85.      Astfel, subliniem că acest articol 17, care se referă la sancțiunile pe care statele membre trebuie să le impună autorilor încălcărilor în cazul încălcării unor dispoziții naționale adoptate pentru transpunerea acestei directive(87), nu acoperă prezenta situație, în care se pune problema modului în care un stat membru trebuie să remedieze eventual(88) o discriminare generată nu de o încălcare a acestor dispoziții naționale care ar trebui sancționată într‑un mod adaptat(89), ci de nerespectarea cerințelor de drept al Uniunii prin chiar aceste dispoziții naționale.

86.      Considerăm mai adecvat să se facă referire, în această situație, la dispozițiile articolului 16 din Directiva 2000/78, care privește obligația statelor membre de a modifica normele naționale pentru a le aduce în conformitate cu principiul nediscriminării, astfel cum a procedat Curtea în mai multe rânduri și chiar recent, în contexte similare de reformare a unor sisteme naționale de salarizare pentru motive de discriminare(90). În consecință, propunem să se răspundă la prezenta întrebare ținând seama de dispozițiile articolului 16 din această directivă(91).

87.      În această privință, Curtea a statuat deja că, deși articolul 16 impune statelor membre punerea în conformitate a reglementărilor lor naționale cu dreptul Uniunii, le lasă totuși libertatea de a alege dintre diferitele măsuri apte să pună capăt unei discriminări interzise pe cea care li se pare cea mai bine adaptată în acest scop. În conformitate cu această jurisprudență, eliminarea unei discriminări pe motive de vârstă precum cea în discuție în litigiul principal nu implică în mod necesar că lucrătorul care a fost discriminat sub regimul juridic anterior beneficiază în mod automat de dreptul de a încasa în mod retroactiv o compensație financiară, constituită din diferența dintre salariul pe care l‑ar fi obținut în lipsa unei discriminări și cel pe care l‑a încasat în mod efectiv, sau o creștere a salariilor viitoare. El va beneficia de acest drept numai dacă și atât timp cât nu au fost adoptate de legiuitorul național măsuri care să restabilească egalitatea de tratament. Astfel, în acest caz, respectarea principiului egalității nu poate fi asigurată decât acordând persoanelor din categoria defavorizată aceleași avantaje ca acelea de care beneficiază persoanele din categoria privilegiată, regim care, în lipsa aplicării corecte a dreptului Uniunii, rămâne singurul sistem de referință valabil(92).

88.      Or, reglementarea în cauză corespunde, în opinia noastră, acestei din urmă ipoteze, întrucât considerăm, pentru motivele prezentate în cadrul primei întrebări preliminare(93), că măsurile care au fost adoptate de legiuitorul austriac, în vederea reîncadrării funcționarilor în serviciu într‑un nou sistem de salarizare și de promovare, nu permit să se restabilească o egalitate de tratament în favoarea funcționarilor care au fost defavorizați de vechiul sistem(94). Întrucât noua reglementare menține efectele discriminatorii ale reglementării anterioare(95), respectarea principiului egalității de tratament implică să li se acorde acestor persoane aceleași avantaje ca cele de care au beneficiat funcționarii care au fost favorizați de vechiul sistem, în ceea ce privește atât luarea în considerare a perioadelor de serviciu realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, cât și promovarea în treapta de salarizare(96). Mai precis, interpretăm jurisprudența sus‑menționată în sensul că restabilirea unei egalități de tratament poate merge până la a trebui să li se acorde o compensație financiară funcționarilor în cazul în care o reechilibrare în favoarea lor nu este atinsă, în cel mai scurt timp(97), prin orice alt mijloc de natură să asigure convergența necesară în temeiul dreptului Uniunii.

89.      În acest sens, este necesar, în opinia noastră, să se interpreteze articolul 16 din Directiva 2000/78 pentru a oferi un răspuns util la cea de a doua întrebare preliminară.

2.      Cu privire la incidența principiului supremației dreptului Uniunii (a treia întrebare)

90.      Mai întâi, subliniem că cea de a treia întrebare este adresată în ipoteza în care Curtea ar răspunde afirmativ la cea de a doua întrebare, astfel cum este formulată de instanța de trimitere.

91.      Prin intermediul celei de a treia întrebări, această instanță solicită Curții să se pronunțe în esență cu privire la măsura în care o aplicare a principiului supremației dreptului Uniunii(98) ar putea permite să se remedieze incompatibilitatea reglementării în discuție în litigiul principal cu acest drept care ar rezulta, în particular, dintr‑o contradicție cu dispozițiile articolului 17 din Directiva 2000/78, avut în vedere în întrebarea anterioară. Cu toate acestea, amintim că propunem să se procedeze la o reformulare a celei de a doua întrebări, pentru a da un răspuns util mai degrabă în temeiul articolului 16 din directiva menționată(99).

92.      Mai precis, această instanță solicită să se stabilească dacă, în temeiul supremației dreptului Uniunii, întrucât dispozițiile vechiului sistem de salarizare au fost abrogate cu titlu retroactiv(100), acestea ar trebui să fie aplicate totuși în continuare funcționarilor care erau deja în activitate în momentul adoptării reformei, pentru ca aceștia din urmă să fie încadrați cu titlu retroactiv și în mod nediscriminatoriu în acest vechi sistem și să poată, așadar, să fie reîncadrați în mod nediscriminatoriu într‑un nou sistem de salarizare.

93.      Domnul Leitner nu ia poziție cu privire la această a treia întrebare preliminară. Guvernul austriac consideră că nu este necesar să fie examinată, pentru motivul că ar trebui să se dea un răspuns negativ la cea de a doua întrebare, ca urmare a unei conformități cu dreptul Uniunii, însă oferă totuși indicații subsidiare, referindu‑se la jurisprudența Curții privind principiul supremației(101). În opinia Comisiei, este necesar să se răspundă în comun la cea de a doua și la cea de a treia întrebare, întrucât acestea ar urmări în esență să stabilească dacă trebuie să li se acorde, fie pe baza supremației dreptului Uniunii, fie în temeiul articolului 17 din Directiva 2000/78, o compensație financiară funcționarilor defavorizați de vechiul sistem considerat discriminatoriu.

94.      În ceea ce ne privește, considerăm că respectarea supremației dreptului Uniunii, în ceea ce privește eliminarea unei discriminări interzise de acesta, poate fi asigurată deja printr‑o aplicare a jurisprudenței referitoare la interpretarea articolului 16 din Directiva 2000/78, evocată în cadrul celei de a doua întrebări preliminare, jurisprudență din care reiese că persoanele defavorizate de un sistem discriminatoriu trebuie să beneficieze de aceleași avantaje ca cele acordate persoanelor favorizate de acest sistem(102). Astfel, considerăm că principiul supremației dreptului Uniunii este materializat prin dispozițiile Directivei 2000/78, în domeniul pe care aceasta îl acoperă, în special prin obligațiile prevăzute la articolul 16. În consecință, nu este necesar, în opinia noastră, să se răspundă în mod specific la această a treia întrebare. Totuși, din motive de exhaustivitate, vom prezenta următoarele observații.

95.      Într‑o situație precum cea din speță, în care se exercită o acțiune împotriva unei autorități administrative a unui stat membru, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, deși instanța națională sesizată se află în imposibilitatea de a proceda la o interpretare și la o aplicare a reglementării naționale conforme cu Directiva 2000/78 fără a fi totuși contra legem, principiul supremației dreptului Uniunii impune să se lase neaplicată reglementarea contrară cerințelor prevăzute de dreptul Uniunii(103). În speță, respectarea acestui principiu ar implica, pentru a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, să se elimine dispozițiile noului sistem de salarizare care nu respectă obligațiile care decurg din această directivă, mai precis în raport cu interdicția discriminărilor pe motive de vârstă.

96.      Conform indicațiilor subsidiare ale guvernului austriac, aceasta ar necesita să se înlăture aplicarea regulii potrivit căreia reîncadrarea în acest sistem trebuie efectuată în mod global(104) și, așadar, să se stabilească vechimea în treapta de salarizare în mod individual pentru fiecare agent aflat deja în activitate, recalculând perioadele sale de activitate anterioare și încadrarea sa în grila de salarizare care rezultă de aici(105).

97.      În opinia noastră, instanța națională dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește mijloacele care trebuie puse în aplicare în acest context, în măsura în care acestea permit să se remedieze în mod efectiv discriminarea pe motive de vârstă, care este în discuție în litigiul principal. Procedeul cel mai adecvat, în opinia noastră, ar fi de a înlătura elementul din reglementarea în cauză care conduce la perpetuarea acestei discriminări, și anume dispozitivul prin care reîncadrarea se realizează pe baza unui salariu stabilit în conformitate cu vechiul sistem de salarizare considerat discriminatoriu. În continuare, ar trebui să se identifice avantajele de care au putut beneficia funcționarii care au fost favorizați de acesta, pentru a se acorda același tratament funcționarilor care au fost defavorizați, astfel cum am indicat cu privire la interpretarea articolului 16 din Directiva 2000/78(106).

98.      Precizăm că, contrar a ceea ce se poate deduce din cea de a treia întrebare preliminară, punerea în aplicare a jurisprudenței referitoare la principiul supremației nu ar trebui să conducă, în opinia noastră, la aplicarea vechiului sistem de salarizare printr‑un fel de regenerare a dispozițiilor abrogate cu efect retroactiv(107). Astfel, respectarea supremației dreptului Uniunii nu merge până la a impune ca o instanță națională să aplice o reglementare care a dispărut prin voința legiuitorului unui stat membru. Mai mult, acest vechi sistem conține dispoziții despre care Curtea a statuat că ar genera o discriminare pe motive de vârstă(108), astfel încât nu poate fi aplicat ca atare tocmai pentru a pune capăt acestei discriminări.

V.      Concluzie

99.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria) după cum urmează:

„1)      Articolele 2 și 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, în scopul luării în considerare a perioadelor de activitate realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, înlocuiește un sistem de salarizare considerat discriminatoriu pe motive de vârstă cu un nou sistem de salarizare, dar prevede că reîncadrarea în acesta a tuturor persoanelor deja în serviciu se realizează prin stabilirea primei lor încadrări în acest nou sistem pe baza unui salariu plătit pentru o anumită lună și calculat în conformitate cu vechiul sistem, astfel încât discriminarea pe motive de vârstă este menținută în ceea ce privește efectele sale financiare.

2)      Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care limitează controlul material pe care instanțele naționale competente sunt în măsură să îl exercite cu privire la deciziile atacate în fața lor, dar permite ca acestea să exercite un control de legalitate cu privire la aceste decizii și, în acest cadru, o verificare a conformității reglementării respective cu dreptul Uniunii.

3)      Articolul 16 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că, într‑un caz precum cel în discuție în litigiul principal, în care nu a fost încă adoptat un sistem prin care se procedează la eliminarea discriminării pe motive de vârstă într‑un mod conform cu prevederile acestei directive, restabilirea egalității de tratament presupune să li se acorde persoanelor defavorizate de sistemul anterior aceleași avantaje ca cele de care au putut beneficia persoanele favorizate de acest sistem, nu numai în ceea ce privește luarea în considerare a perioadelor de serviciu realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, ci și promovarea în treapta de salarizare.”


1      Limba originală: franceza.


i      Prezentul text a făcut obiectul unor modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.


2      Directiva Consiliului din 27 noiembrie 2000 (JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).


3      Hotărârea din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359). Cu privire la etapele evoluției urmate, în corelație cu hotărârile Curții, de dreptul austriac în materie de salarizare și de promovare în funcția publică, a se vedea în special punctul 13 și următoarele din prezentele concluzii.


4      În particular, prima, a doua și a patra întrebare prezentate în cauză sunt analoge cu primele două întrebări preliminare care sunt adresate de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) în cauza C‑24/17, Österreichischer Gewerkschaftsbund, care privește sistemul austriac de salarizare și de promovare a agenților contractuali care își exercită activitatea în cadrul funcției publice, în timp ce prezenta cauză privește sistemul aplicabil funcționarilor, două sisteme complementare și echivalente. Precizăm că, în aceste două cauze, atât reclamanții din litigiile principale, care au același reprezentant, cât și guvernul austriac și Comisia Europeană au prezentat observații în esență similare cu privire la aceste aspecte comune, ceea ce se va reflecta în prezentele concluzii.


5      BGBl. 54/1956.


6      Hotărârea din 18 iunie 2009 (C‑88/08, EU:C:2009:381), în care Curtea a interpretat articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 în sensul că acestea „se opun unei reglementări naționale care, în scopul de a nu defavoriza învățământul general în raport cu învățământul profesional și de a promova integrarea tinerilor ucenici pe piața muncii, exclude luarea în considerare a perioadelor de activitate realizate înaintea împlinirii vârstei de 18 ani în vederea stabilirii treptei în care sunt plasați agenții contractuali ai funcției publice a unui stat membru” (punctul 51, sublinierea noastră). Dispozițiile austriece în discuție în această cauză Hütter, care priveau agenții contractuali din sectorul funcției publice, erau paralele cu cele privind funcționarii în prezenta cauză.


7      BGBl. I, 82/2010.


8      Hotărârea din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359), în care Curtea a interpretat, printre altele, articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a), precum și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 în sensul că „se opun unei reglementări naționale care, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă, ia în calcul perioade de studii și de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, însă care, în același timp, introduce numai în privința funcționarilor care sunt victime ale acestei discriminări o prelungire cu trei ani a duratei necesare unei promovări de la prima la a doua treaptă din fiecare categorie de încadrare în muncă și din fiecare categorie salarială” (punctul 45, sublinierea noastră). Dispozițiile din GehG astfel cum au fost reformate în 2010 erau tocmai puse în discuție în această cauză Schmitzer.


9      BGBl. I, 32/2015.


10      Hotărârea din 9 septembrie 2016 (Ro 2015/12/0025‑3).


11      BGBl. I, 104/2016.


12      Hotărârea din 19 iunie 2014 (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005).


13      A se vedea punctul 17 și următoarele din prezentele concluzii.


14      Domnul Leitner a avut în vedere în mod expres Hotărârea din 18 iunie 2009, Hütter (C‑88/08, EU:C:2009:381), Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), precum și Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob (C‑417/13, EU:C:2015:38).


15      Hotărârea din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359).


16      Hotărârea din 22 noiembrie 2005 (C‑144/04, EU:C:2005:709).


17      În această ultimă privință, a se vedea nota de subsol 4 din prezentele concluzii.


18      A se vedea articolul 8 alineatul 1 din GehG 2015, spre deosebire de versiunea sa din GehG 2010.


19      A se vedea articolul 12 alineatele 1-3 din GehG 2015.


20      Mai precis, cei în serviciu la 11 februarie 2015.


21      În conformitate cu articolul 175 alineatul (79) punctul 3 din GehG 2016, efectele articolelor 8 și 12 din GehG 2015 retroactivează de la 1 februarie 1956, data intrării în vigoare a GehG 1956, și în privința procedurilor în curs sau viitoare.


22      Detaliile procesului de reîncadrare figurează la articolul 169c din GehG modificată.


23      Astfel cum prevăd alineatele (1)-(2a) ale articolului 169c din GehG modificată, în care se menționează în special că este vorba despre o „încadrare potrivit fluturașului de salariu”.


24      Hotărârea din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359), al cărei conținut este amintit la nota de subsol 8 din prezentele concluzii.


25      În această privință, instanța de trimitere evocă hotărârea pronunțată la 9 septembrie 2016 de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă), citată anterior la nota de subsol 10 din prezentele concluzii, precum și decizia de trimitere a Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) în cauza pendinte Österreichischer Gewerkschaftsbund (C‑24/17), care face obiectul concluziilor noastre tot de la această dată.


26      În întrebarea sa, instanța de trimitere precizează că acest nou sistem este „în sine închis și nediscriminatoriu pentru funcționarii nou intrați în serviciu”.


27      Precizăm că o problemă similară este ridicată de prima întrebare litera a) adresată în cauza conexă C‑24/17, Österreichischer Gewerkschaftsbund, care face obiectul concluziilor noastre cu aceeași dată ca prezentele concluzii.


28      Și anume „[o] reglement[are] național[ă] […] [care] subzistă astfel fără a fi diminuată discriminarea în funcție de vârstă a funcționarilor în serviciu”.


29      Cu toate acestea, ea ridică în special problema posibilității de a deduce concluzii, în prezenta cauză, din hotărârile Curții privind evoluția similară care a fost urmată de dreptul german în materie. Aceasta se referă în special la Hotărârea din 8 septembrie 2011, Hennigs și Mai (C‑297/10 și C‑298/10, EU:C:2011:560), Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005), precum și Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland (C‑20/13, EU:C:2015:561). În concluziile sale prezentate în cauza Stollwitzer (C‑482/16, EU:C:2017:893, punctul 6 și nota de subsol 18), domnul avocat general Mengozzi arată că respectivele cauze „se referă, pe de o parte, la regimul de remunerare aplicabil, atât la nivel federal, cât și la nivel regional [în Germania], agenților contractuali din sectorul public sau funcționarilor publici și întemeiat în principal pe criterii de vârstă și, pe de altă parte, la modalitățile de trecere de la acest regim de remunerare la un regim care nu este bazat pe criterii discriminatorii”.


30      Domnul Leitner arată că, potrivit hotărârii citate la nota de subsol 10 din prezentele concluzii, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a considerat, cu privire la reforma sistemului de salarizare din anul 2015, că „este de […] neconceput ca reîncadrarea colectivă – cel mult compatibilă cu dreptul Uniunii – a funcționarilor existenți într‑un nou sistem, pe baza unei poziții pe care o ocupau în vechiul sistem discriminatoriu, să poată elimina pur și simplu discriminarea apărută în perioadele anterioare”.


31      Astfel, statele membre și partenerii sociali trebuie să acționeze cu respectarea Directivei 2000/78 în cazul în care adoptă măsuri care intră în domeniul de aplicare al acesteia, care concretizează, în domeniul încadrării în muncă și al muncii, principiul nediscriminării pe motive de vârstă (a se vedea în special Hotărârea din 21 ianuarie 2015, Felber, C‑529/13, EU:C:2015:20, punctele 15-17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2017, Abercrombie & Fitch Italia, C‑143/16, EU:C:2017:566, punctele 16 și 17).


32      În conformitate cu Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), al cărei conținut este amintit la nota de subsol 8 din prezentele concluzii.


33      Hotărârea din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359, punctele 35 și 44).


34      A se vedea punctul 17 și următoarele din prezentele concluzii.


35      A se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2011, Hennigs și Mai (C‑297/10 și C‑298/10, EU:C:2011:560, punctele 84-86), Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005, punctele 57-60), precum și Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland (C‑20/13, EU:C:2015:561, punctele 38-40).


36      Mai precis, potrivit alineatului (2) al articolului 169c menționat, reîncadrarea se efectuează pe baza unui „cuantum de reîncadrare” care reprezintă salariul integral plătit pentru „luna de reîncadrare”, și anume luna februarie 2015, salariu care se calculează în conformitate cu vechiul sistem de remunerare.


37      Potrivit acestui guvern, „Republica Austria este conștientă de faptul că o reglementare care, pentru reîncadrarea angajaților existenți dintr‑un sistem de remunerare discriminatoriu pe motive de vârstă într‑un nou sistem, prevede ca încadrarea în noul sistem de salarizare să se efectueze exclusiv pe baza salariului care le revine în conformitate cu vechiul sistem de remunerare – discriminatoriu pe motive de vârstă – este de natură să perpetueze o discriminare cauzată de vechiul sistem de remunerare”.


38      Conform fragmentului citat de Comisie, extras din explicațiile cu privire la proiectul guvernului referitor la legea care trebuia să modifice articolul 169c din GehG 2015, lege publicată ulterior în BGBl. I, 104/2016 (a se vedea anexele la stenograma Consiliului Național 1296 al celei de a XXV‑a legislaturi, p. 2, accesibilă la următoarea adresă de internet: https://www.parlament.gv.at/PAKT/VHG/XXV/I/I_01296/fname_564847.pdf): „Prin urmare, legiuitorul [austriac] alege cu bună știință această modalitate de reîncadrare și perpetuează astfel în mod deliberat și explicit discriminarea, pentru a evita pierderi de venituri pentru angajații în serviciu și pentru a le garanta un nivel al venitului și perspective de venit pe care contau de mulți ani”.


39      Hotărârea din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359).


40      Vom reveni asupra acestui din urmă aspect la punctele 58 și 59 din prezentele concluzii.


41      Și anume, potrivit alineatului (1) al articolului 6 menționat, justificate „în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale”.


42      A se vedea în special Hotărârea din 14 martie 2017, G4S Secure Solutions (C‑157/15, EU:C:2017:203, punctul 36), precum și Hotărârea din 25 iulie 2018, Dyson (C‑632/16, EU:C:2018:599, punctul 54).


43      Această instanță urmărește în mod specific elementele de motivare care figurează în lucrările pregătitoare ale reformei (Bericht des Verfassungsausschusses, 457 BlgNR XXV. GP, 2).


44      Mai exact, acest guvern susține că, fie și numai la nivel federal, aproximativ 160 000 de cazuri ar fi trebuit să fie examinate în cadrul reîncadrării în noul sistem de remunerare, astfel încât o examinare individuală nu ar fi putut fi efectuată într‑un termen scurt.


45      A se vedea în special Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005, punctele 77-80), precum și Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob (C‑417/13, EU:C:2015:38, punctul 36 și jurisprudența citată).


46      Astfel cum arată extrasul din lucrările pregătitoare naționale citate la nota de subsol 38 din prezentele concluzii.


47      A se vedea în special Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland (C‑20/13, EU:C:2015:561, punctul 42), precum și Hotărârea din 14 martie 2018, Stollwitzer (C‑482/16, EU:C:2018:180, punctul 41).


48      A se vedea în special Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob (C‑417/13, EU:C:2015:38, punctul 37 și jurisprudența citată).


49      În funcție de modalitățile amintite la nota de subsol 36 din prezentele concluzii.


50      Având în vedere decizia de trimitere și clarificările aduse ulterior de această instanță, considerăm că au fost prevăzute mai multe mecanisme, în diferite etape ale procesului de reîncadrare, pentru a se evita o eventuală diminuare semnificativă a remunerației persoanelor reîncadrate (în particular, o treaptă denumită în mod obișnuit „de menținere” și două prime de menținere succesive, în conformitate cu alineatele 6 și 9 ale articolului 169c din GehG modificată). Această instanță precizează că mecanismele în discuție „nu urmăr[esc] să compenseze salariile discriminatorii pe motive de vârstă care servesc drept referință pentru cuantumul de reîncadrare”.


51      Comisia arată că, „pentru a îndeplini cerința de protecție a încrederii legitime în privința unui anumit nivel de remunerare, este suficient, se pare, să se mențină salariul primit anterior. S‑ar putea astfel concepe alinierea pentru toți funcționarii a promovării în treapta de salarizare în mod identic; pentru a respecta principiul protecției încrederii legitime, s‑ar putea plăti totuși funcționarilor care suferă, din acest motiv, o pierdere a veniturilor salariul pe care îl primeau până atunci, deconectându‑l de la treapta de salarizare în care ar trebui să fie efectiv încadrați, până când ating treapta corespunzătoare acestui salariu. Acest mecanism ar menține desigur anumite efecte ale vechii discriminări, și anume cele care privesc veniturile, dar numai pentru o perioadă tranzitorie cu o durată previzibilă” (sublinierea noastră).


52      Observăm că, în cadrul precedentei reforme, din anul 2010, legiuitorul austriac a optat pentru o examinare de la caz la caz, în loc să efectueze o reîncadrare automată și globală, astfel cum evidențiază domnul Leitner.


53      Subliniem că o metodologie diferită a fost adoptată de Republica Austria, și considerată recent conformă cu dreptul Uniunii de către Curte, într‑un context similar de reîncadrare într‑un nou sistem de salarizare, care datează tot din anul 2015. A se vedea Hotărârea din 14 martie 2018, Stollwitzer (C‑482/16, EU:C:2018:180, punctul 45), în care se subliniază că „legiuitorul austriac a respectat, în cadrul procesului de adoptare a articolului 53a din Legea federală din 2015 privind căile ferate, echilibrul dintre, pe de o parte, eliminarea discriminării pe motive de vârstă și, pe de altă parte, menținerea drepturilor dobândite sub vechiul regim juridic”.


54      În sensul jurisprudenței menționate la punctul 52 din prezentele concluzii.


55      A se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005, punctele 83-85), în care s‑a subliniat „estomparea sau chiar, în unele cazuri, dispariția diferenței salariale după câțiva ani”.


56      A se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359, punctele 43 și 44).


57      Acordul unui sindicat ar putea fi, în opinia noastră, determinant atunci când o diferență de tratament pe motive de vârstă este menținută cu titlu provizoriu, dar nu și dacă efectele sale se perpetuează.


58      A se vedea în special Hotărârea din 19 septembrie 2018, Bedi (C‑312/17, EU:C:2018:734, punctele 68-70 și jurisprudența citată).


59      A se vedea în special Hotărârea din 19 iulie 2017, Abercrombie & Fitch Italia (C‑143/16, EU:C:2017:566, punctele 31 și 46), precum și Hotărârea din 19 septembrie 2018, Bedi (C‑312/17, EU:C:2018:734, punctul 59).


60      Se solicită Curții să se pronunțe cu privire la incidența potențială a articolului 47 din cartă în speță și în cadrul celei de a doua întrebări (a se vedea punctul 78 și următoarele din prezentele concluzii), însă ne pare mai oportun să se răspundă la aceasta în cadrul celei de a patra întrebări.


61      În cadrul răspunsului la prima întrebare (a se vedea punctul 39 și următoarele din prezentele concluzii).


62      Instanța de trimitere se referă în mod specific la dispozițiile articolului 169c alineatul (1) prima teză și alineatul (2c) prima teză din GehG modificată. În această din urmă dispoziție, s‑a stabilit că alineatele (2a) și (2b) ale articolului menționat transpun, în dreptul austriac, articolele 2 și 6 din Directiva 2000/78, astfel cum au fost interpretate prin Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005).


63      A se vedea în special Hotărârea din 26 iunie 2008, Burda (C‑284/06, EU:C:2008:365, punctul 39), Hotărârea din 28 iunie 2012, Erny (C‑172/11, EU:C:2012:399, punctul 32), precum și Hotărârea din 6 martie 2014, Siragusa (C‑206/13, EU:C:2014:126, punctul 21).


64      Precizăm că interpretarea articolului 47 din cartă este de asemenea solicitată în cadrul primei întrebări preliminare litera c) în cauza conexă C‑24/17, Österreichischer Gewerkschaftsbund, care face obiectul concluziilor noastre prezentate la aceeași dată.


65      Din articolul 169c alineatele (1)-(2a) din GehG modificată reiese că funcționarii în serviciu la 11 februarie 2015 sunt reîncadrați în noul sistem „numai pe baza salariilor anterioare”, în funcție de un „cuantum de reîncadrare” care corespunde salariului plătit pentru „luna februarie 2015 (luna de reîncadrare)” și stabilit, așadar, în aplicarea vechiului sistem. În temeiul acestui alineat (2a), „nu se va aprecia corectitudinea salariului [respectiv] nici din punctul de vedere al temeiului și nici din punctul de vedere al cuantumului acestuia”, iar o rectificare este posibilă numai în cazul unor erori materiale și vădite în momentul introducerii datelor.


66      În prezentarea contextului litigiului principal, Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) citează extrase din Hotărârea din 9 septembrie 2016, citată anterior, potrivit căreia Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a considerat că faptul de a înlătura orice posibilitate de control jurisdicțional al aplicării efective a dreptului anterior, astfel cum prevede reforma salarizării adoptată la începutul anului 2015, încălca articolul 47 din cartă și articolul 9 din Directiva 2000/78. Amintim că modificările legislative au fost efectuate ca urmare a acestei hotărâri (a se vedea punctul 18 din prezentele concluzii).


67      În speță, în temeiul articolului 175 alineatul (79) punctul 3 din GehG 2016 (a se vedea de asemenea nota de subsol 21 din prezentele concluzii).


68      A se vedea prin analogie Hotărârea din 17 aprilie 2018, Egenberger (C‑414/16, EU:C:2018:257, punctul 49), precum și Hotărârea din 13 septembrie 2018, UBS Europe și alții (C‑358/16, EU:C:2018:715, punctele 51 și 52).


69      A se vedea considerentul (29) și următoarele, precum și articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2000/78.


70      A se vedea articolul 169c alineatul (2c) prima teză din GehG modificată.


71      Potrivit acestei jurisprudențe, modalitățile respective „nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile acțiunilor similare de drept intern (principiul echivalenței) și nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității)” [a se vedea în special Hotărârea din 26 septembrie 2018, Belastingdienst/Toeslagen (efectul suspensiv al apelului), C‑175/17, EU:C:2018:776, punctul 39].


72      A se vedea Concluziile avocatului general Bobek prezentate în cauza Banger (C‑89/17, EU:C:2018:225, punctele 77-80, 91 și 102-107, precum și hotărârile și concluziile citate în acestea), în care se subliniază, printre altele, că „[î]ntinderea și intensitatea controlului jurisdicțional impuse de principiul efectivității depind de conținutul și de natura principiilor și normelor relevante ale dreptului Uniunii puse în aplicare prin decizia națională contestată” (punctul 102).


73      Convenție semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.


74      A se vedea în special Concluziile noastre prezentate în cauza Associação Sindical dos Juízes Portugueses (C‑64/16, EU:C:2017:395, punctele 70 și 71), precum și Hotărârea din 26 septembrie 2018, Belastingdienst/Toeslagen (efectul suspensiv al apelului) (C‑175/17, EU:C:2018:776, punctul 35).


75      A se vedea în special Curtea EDO, 13 decembrie 2012, De Souza Ribeiro împotriva Franței (CE:ECHR:2012:1213JUD002268907, § 79), precum și Curtea EDO, 13 aprilie 2017, Tagayeva și alții împotriva Rusiei (CE:ECHR:2017:0413JUD002656207, § 618).


76      A se vedea conținutul dispozițiilor prezentat la nota de subsol 65 din prezentele concluzii.


77      De asemenea se limitează obiectul contestațiilor de aceeași natură care pot fi supuse în prealabil autorităților administrative competente.


78      Considerăm că această restricție este menită să permită ca reîncadrarea în noul sistem să se efectueze în mod automat și să se evite o multiplicare a căilor de atac exercitate eventual în privința salariului reținut drept temei, acțiuni care ar fi putut proveni nu doar de la persoane care au fost defavorizate de vechiul sistem, ci și de la persoane care au fost favorizate.


79      Amintim că Curtea a subliniat deja importanța, în raport cu controlul jurisdicțional garantat de articolul 47 din cartă, a faptului că instanța națională poate controla legalitatea deciziei atacate în fața sa (a se vedea în special Hotărârea din 16 mai 2017, Berlioz Investment Fund, C‑682/15, EU:C:2017:373, punctele 56, 59, 84 și 89).


80      Observăm că interpretarea articolului 17 din Directiva 2000/78 este de asemenea solicitată în cadrul primei întrebări preliminare litera b), adresată în cauza conexă C‑24/17, Österreichischer Gewerkschaftsbund, care face obiectul concluziilor noastre prezentate la aceeași dată, amintindu‑se că interpretarea articolului 47 din cartă este de asemenea solicitată în cadrul primei întrebări preliminare litera c) din această cauză.


81      Hotărârea din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359). Considerăm că întrebarea adresată face trimitere în mod implicit, în particular, la punctele 46-51 din această hotărâre.


82      A se vedea punctul 63 și următoarele din prezentele concluzii.


83      Rezultă, având în vedere modul de redactare a acestei întrebări și elementele deciziei de trimitere aferente, că instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă legiuitorul austriac ar fi trebuit să prevadă o compensație financiară în însăși reglementarea în cauză, iar nu dacă răspunderea statului ar putea fi eventual angajată în lipsa unei asemenea măsuri.


84      Această instanță menționează în special Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005), precum și Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland (C‑20/13, EU:C:2015:561).


85      Și în special punctul 2 din dispozitivul acestei hotărâri din 11 noiembrie 2014 (C‑530/13, EU:C:2014:2359), în care „[a]rticolele 9 și 16 din Directiva 2000/78 [sunt] interpretate în sensul că un funcționar care a fost victima unei discriminări pe motive de vârstă, rezultată din modul de stabilire a datei de referință luate în considerare pentru calcularea promovării sale, trebuie să se poată prevala de articolul 2 din această directivă pentru a contesta efectele discriminatorii ale prelungirii perioadelor de promovare, chiar dacă a obținut, la cerere, revizuirea acestei date”.


86      Chiar dacă nu omitem că Curtea a vizat articolul 17 respectiv în Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005, punctul 87 și dispozitiv 4), ca răspuns la cea de a patra întrebare care i‑a fost adresată în acea cauză, hotărâre care este evocată în motivarea deciziei de trimitere care privește problema examinată în speță.


87      Articolul 17 menționat prevede că aceste sancțiuni „pot consta în despăgubirea victimei”, dar „trebuie să fie efective, proporționale și disuasive”.


88      Subliniem că este vorba despre statul în calitate de legiuitor, chiar dacă, în speță, este și angajatorul persoanelor în cauză.


89      Acestea erau implicațiile, de exemplu, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 25 aprilie 2013, Asociația Accept (C‑81/12, EU:C:2013:275, punctul 73).


90      A se vedea în special Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob (C‑417/13, EU:C:2015:38, punctele 41-43, în care Curtea diferențiază tocmai obiectivele articolelor 16 și 17 din Directiva 2000/78 și declară că acesta din urmă nu este pertinent din perspectiva întrebării, asemănătoare cu prezenta, adresate în cauza respectivă), Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland (C‑20/13, EU:C:2015:561, punctul 48), precum și Hotărârea din 14 martie 2018, Stollwitzer (C‑482/16, EU:C:2018:180, punctul 28 și următoarele).


91      Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea poate fi pusă în situația, în spiritul cooperării și pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere, de a lua în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebării sale preliminare (a se vedea în special Hotărârea din 7 august 2018, Smith, C‑122/17, EU:C:2018:631, punctul 34 și jurisprudența citată).


92      A se vedea în special Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob (C‑417/13, EU:C:2015:38, punctele 44-49 și jurisprudența citată), precum și Hotărârea din 14 martie 2018, Stollwitzer (C‑482/16, EU:C:2018:180, punctele 28-34).


93      A se vedea punctul 39 și următoarele din prezentele concluzii.


94      Și anume funcționarii care au fost tratați mai puțin favorabil, în cadrul acestui vechi sistem, în ceea ce privește luarea în considerare a perioadelor de activitate realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani în vederea stabilirii remunerației și a promovării lor.


95      Astfel cum era situația, cu titlu comparativ, în ceea ce privește reglementarea națională în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob (C‑417/13, EU:C:2015:38, a se vedea în special punctul 48), și contrar celei în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 14 martie 2018, Stollwitzer (C‑482/16, EU:C:2018:180, a se vedea în special punctele 31-34).


96      Subliniem că prezenta situație se deosebește de cele care au condus la cele două hotărâri evocate de instanța de trimitere, în sensul că, în aceste cauze, contrar celei de faţă, nu era posibil să se desemneze o categorie de persoane care au fost favorizate de reglementarea națională în cauză, astfel încât nu exista un sistem de referință valabil (a se vedea Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții, C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005, punctele 81 și 93-97, precum și Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland, C‑20/13, EU:C:2015:561, punctul 47).


97      A se vedea prin analogie Hotărârea din 21 iunie 2007, Jonkman și alții (C‑231/06-C‑233/06, EU:C:2007:373, punctul 38 și jurisprudența citată), în care se precizează că, urmare a unei hotărâri pronunțate cu privire la o trimitere preliminară din care decurge incompatibilitatea unei reglementări naționale cu dreptul Uniunii, autorităților statului membru vizat le revine obligația de a lua măsurile care pot asigura respectarea dreptului Uniunii pe teritoriul lor și că, păstrându‑și dreptul de a alege măsurile care trebuie luate, respectivele autorități trebuie să se asigure că, în cel mai scurt timp, dreptul național se aliniază dreptului Uniunii și drepturile pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului Uniunii dobândesc efecte depline. A se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Winner Wetten (C‑409/06, EU:C:2010:38, punctul 119).


98      În întrebarea sa, această instanță amintește că principiul respectiv a fost afirmat în special în Hotărârea din 22 noiembrie 2005, Mangold (C‑144/04, EU:C:2005:709).


99      Pentru motivele indicate la punctul 84 și următoarele din prezentele concluzii.


100      În conformitate cu articolul 175 alineatul (79) punctul 3 din GehG modificată.


101      Acest guvern are în vedere în special Hotărârea din 19 aprilie 2016, DI (C‑441/14, EU:C:2016:278, punctele 32 și 35).


102      A se vedea punctul 86 și următoarele din prezentele concluzii.


103      A se vedea în special Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005, punctele 88 și 89), Hotărârea din 7 august 2018, Smith (C‑122/17, EU:C:2018:631, punctele 39-46), precum și Hotărârea din 4 octombrie 2018, Link Logistik N&N (C‑384/17, EU:C:2018:810, punctele 57-62).


104      Regulă enunțată la articolul 169c din GehG modificată.


105      Acest guvern adaugă că, deși o asemenea reîncadrare individuală ar putea asigura desigur o egalitate de tratament, aceasta ar conduce totuși la pierderi considerabile atât pentru funcționarii favorizați de vechiul sistem, cât și pentru funcționarii defavorizați, ceea ce ar încălca obiectivul de garantare a drepturilor dobândite care a determinat legiuitorul național să opteze pentru o reîncadrare generală. În această privință, vom sublinia doar că din informațiile de care dispune Curtea, în special în urma cererii de lămuriri, reiese că reglementarea în cauză conține diverse mecanisme pentru evitarea pierderilor semnificative de venituri (a se vedea nota de subsol 50 din prezentele concluzii).


106      A se vedea punctul 86 și următoarele din prezentele concluzii.


107      Precizăm că guvernul austriac înțelege această întrebare în sensul că instanța de trimitere consideră că dispozițiile vechiului sistem, discriminatoriu pentru motive de vârstă, ar trebui aplicate, odată rectificate pentru a fi conforme cu legislația Uniunii, interpretare a principiului supremației care este respinsă de acest guvern.


108      A se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359, punctul 45).