HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
21 martie 2013
Cauza F‑94/11
Markus Brune
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Concurs general – Anularea unei decizii de neînscriere pe lista de rezervă – Executarea lucrului judecat – Principiul legalității – Excepție de nelegalitate invocată împotriva deciziei de redeschidere a procedurii de concurs”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Brune solicită, în principal, anularea deciziei, care i‑a fost adusă la cunoștință prin intermediul scrisorii din 11 februarie 2011 a președintelui comisiei de evaluare, de a nu îl înscrie pe lista de rezervă a concursului general EPSO/AD/26/05
Decizia: Respinge acțiunea. Domnul Brune suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Act pregătitor – Decizie a comisiei de evaluare a unui concurs de a redeschide procedura de concurs – Excludere – Act atacabil numai pe cale de excepție cu ocazia unei acțiuni îndreptate împotriva deciziei de a nu înscrie un candidat pe lista de rezervă
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Conținut – Luare în considerare atât a motivării, cât și a dispozitivului hotărârii – Anularea deciziei comisiei de evaluare a unui concurs de a nu înscrie un candidat pe lista de rezervă – Redeschiderea concursului exclusiv în privința reclamantului – Modalitate adecvată de executare
(art. 266 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 27)
3. Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Puterea de apreciere a administrației – Posibilitatea de a stabili un dialog cu victima
(art. 266 TFUE)
1. O decizie care îi indică unui candidat, eliminat în mod nejustificat din cadrul unui concurs, că concursul este redeschis și care precizează modalitățile direct aplicabile acestei reluări a procedurii de concurs nu constituie un act care lezează, ci un act pregătitor al deciziei, adoptată la finalul procedurii, de a‑l înscrie sau de a nu îl înscrie pe candidat pe lista de rezervă a concursului. În consecință, candidatul în cauză nu poate formula o acțiune direct împotriva acestei decizii pregătitoare, el neputând să o conteste decât pe cale de excepție, cu ocazia unei acțiuni îndreptate împotriva deciziei de a nu îl înscrie pe lista de rezervă.
(a se vedea punctul 37)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 iulie 1993, Camara Alloisio și alții/Comisia, T‑17/90, T‑28/91 și T‑17/92, punctul 42
2. În urma unei hotărâri de anulare, instituția în cauză este obligată, în temeiul articolului 266 TFUE, să ia măsurile necesare pentru a înlătura efectele nelegalităților constatate, ceea ce, în cazul unui act care a fost deja pus în executare, implică repunerea reclamantului în situația juridică în care se găsea anterior acestui act.
Pentru a se conforma obligației care îi este impusă prin articolul 266 TFUE, instituția trebuie să adopte măsuri concrete susceptibile să elimine nelegalitatea comisă în privința persoanei vizate. Astfel, pentru a se sustrage acestei obligații, instituția nu poate invoca dificultățile practice pe care le‑ar putea implica repunerea reclamantului în situația juridică în care se găsea anterior adoptării actului care a fost anulat. Numai cu titlu subsidiar, atunci când executarea unei hotărâri de anulare întâmpină obstacole majore, instituția respectivă poate să își îndeplinească obligațiile prin luarea unei decizii de natură să compenseze în mod echitabil dezavantajul produs prin decizia anulată persoanei interesate.
În această privință, deși instituția în cauză are sarcina de a stabili care sunt măsurile impuse pentru executarea hotărârii de anulare, puterea de apreciere de care dispune aceasta este limitată de necesitatea de a respecta dispozitivul și motivarea hotărârii pe care trebuie să o execute, precum și dispozițiile din dreptul Uniunii. Astfel, instituția pârâtă trebuie să evite în special ca măsurile adoptate să fie afectate de aceleași neregularități precum cele identificate în hotărârea de anulare.
Cu toate acestea, în ceea ce privește un concurs general organizat pentru constituirea unei liste de rezervă pentru recrutări ulterioare, administrația poate căuta o soluție de echitate în cazul specific al unui candidat eliminat în mod nelegal. Astfel, atunci când este vorba despre un concurs general organizat pentru constituirea unei liste de rezervă pentru recrutări ulterioare ale cărei probe au fost afectate de un viciu, drepturile unui candidat sunt protejate în mod adecvat dacă autoritatea împuternicită să facă numiri redeschide în privința sa concursul destinat constituirii unei liste de rezervă, o astfel de redeschidere implicând restabilirea situației astfel cum se prezenta aceasta anterior intervenției circumstanțelor cenzurate de instanță. În schimb, o soluție care constă în înscrierea reclamantului pe lista de rezervă a concursului fără să fi fost nevoit să se prezinte din nou la proba orală nu poate fi reținută fără a încălca nu numai principiul egalității de tratament, principiul obiectivității notării și anunțul de concurs, ci și articolul 27 din statut.
(a se vedea punctele 58-60, 63 și 67)
Trimitere la:
Curte: 14 iulie 1983, Detti/Curtea de Justiție, 144/82, punctul 33; 6 iulie 1993, Comisia/Albani și alții, C‑242/90 P, punctul 13
Tribunalul de Primă Instanță: 22 iunie 1990, Marcopoulos/Curtea de Justiție, T‑32/89 și T‑39/89, punctul 44; 8 octombrie 1992, Meskens/Parlamentul European, T‑84/91, punctul 78; 23 aprilie 2002, Campolargo/Comisia, T‑372/00, punctul 109 și jurisprudența citată; 5 decembrie 2002, Hoyer/Comisia, T‑119/99, punctul 37 și jurisprudența citată; 13 septembrie 2005, Recalde Langarica/Comisia, T‑283/03, punctele 50 și 51
Tribunalul Funcției Publice: 24 iunie 2008, Andres și alții/BCE, F‑15/05, punctul 132 și jurisprudența citată
3. Întrucât acțiunea administrației se exercită unilateral, acesteia îi revine sarcina de a stabili care sunt măsurile impuse pentru executarea unei hotărâri de anulare. Prin urmare, administrația are posibilitatea, iar nu obligația, de a stabili un dialog cu victima unei nelegalități pentru a ajunge la un acord care să îi ofere acesteia din urmă o compensație echitabilă.
(a se vedea punctul 71)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Meskens/Parlamentul European, citată anterior, punctul 80; 26 iunie 1996, De Nil și Impens/Consiliul, T‑91/95, punctul 34