Language of document :

Acțiune introdusă la 17 ianuarie 2014 – ZZ/Comisia

(Cauza F-5/14)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: ZZ (reprezentant: É. Boigelot, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea Deciziei Comisiei de revocare a reclamantului în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (h) din anexa IX la statut fără reducerea drepturilor la pensie, ca urmare a unei anchete interne inițiate în urma unei anchete a OLAF deschise împotriva unei întreprinderi și cerere de despăgubiri pentru prejudiciul moral și pentru prejudiciul material pretins a fi fost suferite.

Concluziile reclamantului

Anularea Deciziei adoptate la 16 octombrie 20l3, notificată la domiciliul reclamantului la 18 octombrie 2013 de către Serviciul de securitate al Comisiei, adoptată de AIPN tripartită în dosarul CMS 12/042, potrivit căreia „Domnul ZZ este revocat în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din anexa IX la statut fără reducerea drepturilor la pensie”, și care intra în vigoare „în luna următoare semnării sale”;obligarea Comisiei la plata unui cuantum de 33 000 de euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, medical, familial, profesional și material și pentru atingerea adusă carierei reclamantului, care se calculează temporar la un euro provizoriu pe o sumă evaluată, sub rezerva creșterii sau micșorării cuantumului în cursul procedurii;în orice caz, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice.