HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a treia)

28 septembrie 2011

Cauza F‑9/10

AC

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Funcție publică – Promovare – Exercițiul de promovare 2009 – Analiză comparativă a meritelor – Eroare vădită de apreciere”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care AC solicită în esență anularea deciziei Consiliului de a nu îl înscrie pe lista funcționarilor promovați la gradul AD 13 în temeiul exercițiului de promovare 2009

Decizia:      Respinge acțiunea. Reclamantul suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor

(Statutul funcționarilor, art. 45)

2.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor

(Statutul funcționarilor, art. 45)

3.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor

(Statutul funcționarilor, art. 45)

4.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor

(Statutul funcționarilor, art. 45)

5.      Funcționari – Promovare – Reclamația unui candidat care nu a fost promovat

[Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf, art. 45 și art. 90 alin. (2)]

6.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor

(Statutul funcționarilor, art. 45)

7.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor

(Statutul funcționarilor, art. 45)

8.      Funcționari – Obligația de solicitudine care incumbă administrației

[art. 21 al treilea paragraf CE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (4)]

1.      Larga putere de apreciere de care dispune administrația în vederea examinării comparative a meritelor funcționarilor promovabili este limitată de necesitatea efectuării acestei examinări cu grijă și imparțialitate, în interesul serviciului și în conformitate cu principiul egalității de tratament. În practică, această analiză trebuie să fie realizată pe bază de egalitate și pe baza unor surse de informații și de date comparabile.

(a se vedea punctul 14)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 15 septembrie 2005, Casini/Comisia, T‑132/03, punctul 53

2.      Ținând seama de libertatea de a alege de care se bucură o instituție pentru a pune în aplicare, în conformitate cu propriile sale nevoi de organizare și de gestionare a personalului său, obiectivele articolului 45 din statut, nu există o obligație a acestei instituții de a adopta un sistem special de evaluare și de promovare.

(a se vedea punctul 16)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 14 februarie 2007, Simões Dos Santos/OAPI, T‑435/04, punctul 132

3.      În vederea examinării comparative a meritelor ce trebuie luate în considerare în cadrul unei decizii de promovare în temeiul articolului 45 din statut, autoritatea împuternicită să facă numiri (AIPN) dispune de o largă putere de apreciere, iar, în acest domeniu, controlul instanței comunitare trebuie să se limiteze la a verifica dacă, ținând seama de diferitele considerații și motive care au stat la baza aprecierii administrației, aceasta s‑a menținut în limite rezonabile și nu și‑a exercitat competența într‑un mod vădit incorect. Instanța Uniunii nu poate, așadar, să substituie aprecierea APIN a calificărilor și a meritelor funcționarilor cu propria apreciere.

În această privință, pentru a conserva efectul util al marjei de apreciere pe care legiuitorul a dorit să o acorde AIPN în materie de promovare, instanța nu poate anula o decizie pentru simplul motiv că constată fapte care dau naștere la dubii plauzibile cu privire la aprecierea efectuată de AIPN, chiar și dacă se stabilește existența unei erori de apreciere. O anulare pentru eroare vădită de apreciere nu este posibilă decât dacă reiese din actele din dosar că AIPN a depășit limitele acestei marje de apreciere.

Astfel, nu este de competența instanței Uniunii să efectueze o reexaminare detaliată a tuturor dosarelor candidaților promovabili în scopul de a se asigura că este de acord cu concluzia AIPN, întrucât, dacă ar realiza aceasta, ar ieși din cadrul controlului de legalitate care îi aparține, înlocuind aprecierea meritelor candidaților promovabili a AIPN cu propria apreciere.

(a se vedea punctele 22-24)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Casini/Comisia, citată anterior, punctul 52

4.      Articolul 45 alineatul (1) din statut acordă instituțiilor o anumită libertate cu privire la elementele de fapt care trebuie luate în considerare pentru efectuarea examinării comparative a meritelor funcționarilor promovabili întrucât, cu privire la acest aspect, nu cuprinde o listă exhaustivă. Astfel, prevăzând că autoritatea împuternicită să facă numiri (AIPN) „ia în considerare, în mod special, rapoartele de evaluare a funcționarilor, utilizarea, în exercitarea atribuțiilor lor, a altor limbi decât limba a cărei cunoaștere aprofundată au dovedit‑o […] și, după caz, nivelul responsabilităților exercitate”, articolul 45 alineatul (1) din statut precizează, prin folosirea expresiei „în mod special”, care sunt cele trei elemente de fapt principale care trebuie luate în mod obligatoriu în considerare cu ocazia examinării comparative a meritelor. Totuși, nu exclude luarea în considerare și a altor elemente de fapt care pot da o indicație a meritelor funcționarilor promovabili. Această concluzie nu este repusă în discuție prin faptul că, în materie de promovare, AIPN nu poate, decât cu titlu subsidiar – în caz de egalitate a meritelor între funcționarii promovabili în raport în special cu cele trei elemente vizate expres la articolul 45 alineatul (1) din statut – să ia în considerare vârsta candidaților și vechimea lor în grad sau în serviciu. Astfel, nici vârsta, nici vechimea nu sunt, prin ele însele, susceptibile să constituie o indicație a meritelor candidaților la promovare. Din acest motiv, nu pot fi luate în considerare decât pentru departajarea candidaților cu merite echivalente.

Administrația beneficiază de o anumită marjă de manevră cu privire la importanța pe care o acordă fiecăruia dintre cele trei elemente de fapt menționate la articolul 45 din statut, care trebuie luate în considerare pentru examinarea comparativă a meritelor funcționarilor promovabili, dispozițiile acestui articol neexcluzând posibilitatea unei ponderări a acestor criterii atunci când se justifică.

(a se vedea punctele 25 și 65)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 5 mai 2010, Bouillez și alții/Comisia, F‑53/08, punctul 50

5.      Autoritatea împuternicită să facă numiri (AIPN) nu este obligată să motiveze deciziile de promovare față de candidații nepromovați, aspect valabil și în ce privește deciziile AIPN de a nu reține o candidatură. Totuși, AIPN trebuie să își motiveze decizia de respingere a unei reclamații depuse în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut de către un candidat nepromovat, motivarea acestei decizii de respingere fiind considerată a coincide cu motivarea deciziei împotriva căreia era îndreptată reclamația.

(a se vedea punctul 29)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 29 mai 1997, Contargyris/Consiliul, T‑6/96, punctul 147

6.      În raport cu termenii în care este formulat articolul 45 din statut, respectiv „[a]tunci când efectuează analiza comparativă a meritelor, autoritatea împuternicită să facă numiri ia în considerare, în mod special, [...] utilizarea, în exercitarea atribuțiilor lor, a altor limbi”, nu este contrar articolului menționat să nu se includă în aprecierea meritelor funcționarilor decât limbile a căror utilizare, ținând seama de cerințele reale ale serviciului, aduce o valoare adăugată suficient de mare pentru a fi necesară bunei funcționări a acestuia.

(a se vedea punctul 61)

7.      Atunci când se aplică în cazul unui tribunal, cerința de imparțialitate prezintă două aspecte. În primul rând, instanța trebuie să fie în mod subiectiv imparțială, și anume niciunul dintre membrii acesteia nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți, imparțialitatea personală fiind prezumată până la proba contrară. În al doilea rând, instanța trebuie să fie în mod obiectiv imparțială, și anume trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice bănuială legitimă.

Trebuie însă să se arate că, întrucât procedura de promovare a funcționarilor instituțiilor nu este judiciară, ci administrativă, instituția nu poate fi calificată drept „instanță”. În consecință, nu poate fi cerută instituțiilor respectarea tuturor caracteristicilor pe care jurisprudența le impune unei „instanțe” atunci când, în cadrul unei proceduri de promovare, efectuează comparația meritelor funcționarilor promovabili.

În orice caz, deși s‑a admis de instanța Uniunii că o „obligație de imparțialitate” poate fi impusă administrației, trebuie amintit că deciziile în materie de promovare se adoptă în special pe baza informațiilor prealabile pe care superiorii ierarhici ai funcționarilor promovabili le‑au putut dobândi despre meritele acestora din urmă în cursul relației profesionale avute cu ei. În acest domeniu este vorba mai puțin deci despre excluderea oricărei opinii prealabile – inclusiv negative – și mai mult despre asigurarea că această comparație a meritelor funcționarilor promovabili prezintă caracter obiectiv, permițând, pe de o parte, evitarea arbitrarului și a discriminării și, pe de altă parte, asigurarea tratamentului egal al tuturor candidaților la promovare.

(a se vedea punctele 113-115)

Trimitere la:

Curte: 19 februarie 2009, Gorostiaga Atxalandabaso/Parlamentul European, C‑308/07 P, punctul 46

Tribunalul de Primă Instanță: 19 martie 1998, Tzoanos/Comisia, T‑74/96, punctul 339; 10 iunie 2008, Ceuninck/Comisia, T‑282/03, punctul 73

8.      În temeiul obligației de solicitudine a instituțiilor, acestora le revine obligația de a adresa unui funcționar o decizie individuală redactată într‑o limbă pe care acesta o cunoaște în mod aprofundat. Astfel, faptul că documentele adresate de administrație unuia dintre funcționarii săi sunt redactate într‑o altă limbă decât limba maternă a acestui funcționar sau prima limbă străină aleasă de acesta nu constituie o încălcare a drepturilor funcționarului respectiv dacă acesta stăpânește limba utilizată de administrație într‑o măsură care îi permite să ia în mod efectiv și ușor cunoștință de conținutul documentelor respective.

O astfel de concluzie nu poate fi repusă în discuție prin argumentul potrivit căruia ar exista, în temeiul articolului 21 al treilea paragraf CE și al articolului 41 alineatul (4) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, un drept al unui funcționar de a primi răspunsurile la scrisorile pe care le trimite în limba corespondenței inițiale.

(a se vedea punctele 116 și 119)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, punctul 46; 17 mai 2006, Lavagnoli/Comisia, T‑95/04, punctul 48

Tribunalul Uniunii Europene: 3 februarie 2011, Italia/Comisia, T‑205/07, punctele 54 și 55