Language of document : ECLI:EU:F:2008:160

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

4 decembrie 2008

Cauza F‑6/08

Jessica Blais

împotriva

Băncii Centrale Europene (BCE)

„Funcție publică – Personal al BCE – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condițiile prevăzute la articolul 17 din Condițiile de angajare ale BCE – Obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată – Cerințe de echitate – Articolul 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 36.2 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, anexat la Tratatul CE, prin care doamna Blais solicită anularea deciziei Băncii Centrale Europene din 15 august 2007, astfel cum este confirmată prin decizia președintelui acesteia din 8 noiembrie 2007, de a nu îi acorda o indemnizație de expatriere

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamanta suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Banca Centrală Europeană. Banca Centrală Europeană suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Funcționari care au cetățenia statului membru de repartizare

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1); Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 17 primul paragraf]

2.      Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Funcționari care au cetățenia statului membru de repartizare

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1); Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 17]

3.      Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Persoane cu dublă cetățenie care au cetățenia statului membru de repartizare

(Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 17)

4.      Procedură – Cheltuieli de judecată – Sarcină – Luarea în considerare a cerințelor de echitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 87 alin. (2)]

1.      După modelul articolului 4 alineatul (1) din anexa VII la statut, articolul 17 din Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene (denumite în continuare „condițiile de angajare”) subordonează acordarea indemnizației de expatriere de o condiție negativă privind reședința obișnuită, și anume lipsa reședinței obișnuite în statul de repartizare pentru o perioadă determinată care precedă angajarea în muncă a persoanei interesate. Această perioadă este definită în mod diferit în funcție de aspectul dacă membrul personalului în cauză are sau nu are cetățenia statului pe teritoriul căruia se află locul său de repartizare. În temeiul articolului 17 primul paragraf punctul (i) din condițiile de angajare, membrii personalului care nu au și care nu au avut niciodată cetățenia statului pe teritoriul căruia se află locul lor de repartizare au dreptul la o indemnizație de expatriere, cu excepția situației în care au locuit în mod obișnuit sau au exercitat activitatea profesională principală pe teritoriul acestui stat în cursul perioadei integrale de 5 ani care se încheie cu 6 luni înaintea angajării lor în muncă. În schimb, în temeiul articolului 17 primul paragraf punctul (ii) din condițiile de angajare, membrii personalului care au sau care au avut cetățenia statului pe teritoriul căruia se află locul lor de repartizare au dreptul la o indemnizație de expatriere numai dacă au locuit în afara teritoriului acestui stat membru pentru o perioadă integrală de 10 ani imediat premergători angajării lor în muncă.

Motivul pentru care a fost instituită indemnizația de expatriere prevăzută de dispozițiile articolului 4 alineatul (1) din anexa VII la statut este de a compensa sarcinile și dezavantajele deosebite ce rezultă din exercitarea permanentă a funcțiilor într‑un stat cu care funcționarul nu are sau nu mai are legături durabile înainte de angajarea sa în muncă. Prin analogie, acest lucru este valabil de asemenea pentru membrii personalului Băncii Centrale Europene. Din acest motiv, orice interpretare a articolului 17 din condițiile de angajare care ar exclude acordarea indemnizației de expatriere membrilor personalului care se găsesc în această situație ar încălca motivul pentru care a fost instituită indemnizația. Or, situația s‑ar regăsi în speță dacă angajarea în muncă la care se referă articolul 17 primul paragraf punctul (ii) din condițiile de angajare era interpretată în sensul că putea să se refere numai la angajarea în muncă în calitate de membru al personalului. Astfel, întrucât această dispoziție impune ca persoana interesată să aibă reședința obișnuită în afara statului de repartizare în perioada integrală de referință, ar fi suficient ca recrutarea unui membru al personalului care intră sub incidența punctului (ii) al dispoziției menționate, și anume care are sau care a avut cetățenia statului de repartizare, să fie precedată de un contract pe durată determinată mai mic de un an pentru ca acest membru al personalului, obligat să își mute reședința obișnuită în statul pe teritoriul căruia se află locul său de repartizare anterior angajării sale în muncă, să fie lipsit în mod automat de posibilitatea de a obține indemnizația de expatriere, chiar dacă nu a avut reședința obișnuită în statul de repartizare în cursul celor 10 ani imediat premergători angajării sale în muncă în calitate de agent contractual pentru o perioadă scurtă.

În consecință, angajarea în muncă trebuie interpretată, în sensul articolului 17 primul paragraf punctul (ii) din condițiile de angajare, drept prima angajare în muncă în cadrul Băncii Centrale Europene, indiferent de contractul de muncă încheiat de persoana interesată cu aceasta din urmă.

(a se vedea punctele 54, 55, 72 și 75)

Trimitere la:

Curte: 13 noiembrie 1986, Richter/Comisia, 330/85, Rec., p. 3439, punctul 6

Tribunalul de Primă Instanță: 30 martie 1993, Vardakas/Comisia, T‑4/92, Rec., p. II‑357, punctul 39; 14 decembrie 1995, Diamantaras/Comisia, T‑72/94, RecFP, p. I‑A‑285 și II‑865, punctul 48

2.      În cadrul stabilirii existenței unui drept la indemnizația de expatriere, locul în care se află reședința obișnuită la care se referă articolul 17 din condițiile de angajare, prin analogie cu articolul 4 alineatul (1) din anexa VII la statut, corespunde locului în care persoana în cauză și‑a stabilit, cu intenția de a‑i conferi un caracter stabil, centrul de interese permanent sau obișnuit. Condiția lipsei reședinței obișnuite trebuie apreciată ținând cont de toate elementele de fapt relevante în speță. Astfel, noțiunea de expatriere depinde de situația deosebită a persoanei interesate, în special de problema dacă aceasta, deși are cetățenia statului membru pe teritoriul căruia se află locul său de repartizare, a întrerupt efectiv legăturile sociale și profesionale cu statul menționat prin mutarea totală și pentru lungă durată a reședinței sale obișnuite în afara teritoriului statului menționat.

Reședința efectivă, activitatea profesională și legăturile personale sunt criteriile principale ale locului de reședință.

Numai faptul de a avea reședința într‑un stat pentru a‑și completa studiile universitare și pentru a efectua stagii practice profesionale nu permite să se prezume existența unei voințe de a muta centrul de interese permanent în acest stat. În schimb, faptul de a se muta într‑un alt stat pentru a se alătura unui partener, de a închiria o locuință pentru a trăi împreună cu acesta din urmă și de a exercita o activitate profesională în cadrul unui contract de muncă pe perioadă determinată permite să se prezume o mutare a centrului de interese în statul în cauză.

(a se vedea punctele 87, 88, 90 și 91)

Trimitere la:

Curte: Richter/Comisia, citată anterior, punctul 6

Tribunalul de Primă Instanță: 28 septembrie 1993, Magdalena Fernández/Comisia, T‑90/92, Rec., p. II‑971, punctele 27-30; 25 octombrie 2005, Dedeu i Fontcuberta/Comisia, T‑299/02, RecFP, p. I‑A‑303 și II‑1377, punctul 77; 27 septembrie 2006, Koistinen/Comisia, T‑259/04, RecFP, p. I‑A‑2‑177 și II‑A‑2‑879; 19 iunie 2007, Asturias Cuerno/Comisia, T‑473/04, RepFP, p. I‑A‑2‑0000 și II‑A‑2‑0000, punctul 74

Tribunalul Funcției Publice: 20 noiembrie 2007, Kyriazis/Comisia, F‑120/05, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 50

3.      Având în vedere finalitatea indemnizației de expatriere, care este de a compensa sarcinile și dezavantajele deosebite ce rezultă din exercitarea permanentă a funcției într‑un anumit stat cu care funcționarul nu a stabilit legături durabile înainte de angajarea sa în muncă, diferența de tratament prevăzută la articolul 17 din condițiile de angajare, dezavantajoasă pentru membrul personalului resortisant al țării de repartizare, nu poate fi justificată decât pe baza unei prezumții potrivit căreia cetățenia unei persoane constituie un indiciu serios al existenței unor legături multiple și strânse între această persoană și statul al cărui resortisant este. În cadrul puterii de apreciere de care dispune în materie, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene deduce în mod întemeiat din cele de mai sus că membrii personalului care au cetățenia statului de repartizare, chiar aceia care au fost obligați să își schimbe reședința din cauza angajării lor în muncă, nu suportă sarcinile și dezavantajele pe care indemnizația de expatriere vizează să le compenseze, cel puțin la același nivel de intensitate precum membrii personalului care nu au această cetățenie și trebuie, prin urmare, în general, să nu beneficieze de această indemnizație. În plus, excepțiile aduse acestei norme de excludere sunt supuse în mod întemeiat unor condiții stricte, în special lipsa oricărei reședințe obișnuite în statul de repartizare în cursul celor 10 ani imediat premergători angajării în muncă.

Este de competența Consiliului guvernatorilor, în exercitarea largii puteri de apreciere de care dispune în materie, de a determina condițiile în care resortisanții statului de repartizare pot fi considerați expatriați în acest stat. Or, criteriul prevăzut la articolul 17 din condițiile de angajare, și anume faptul de a nu avea reședința în statul de repartizare în cursul celor 10 ani imediat premergători angajării în muncă, nu pare neadecvat și nici nerezonabil. Astfel, același criteriu a fost reținut de legiuitorul comunitar la articolul 4 din anexa VII la statut pentru atribuirea indemnizației de expatriere funcționarilor comunitari.

Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană are dreptul, ținând cont de asemenea de larga sa putere de apreciere, de a supune persoanele care au dublă cetățenie normelor comune, în scopul de a rezerva beneficiul indemnizației de expatriere, datorate în temeiul articolului 17 primul paragraf punctul (ii) din condițiile de angajare, persoanelor care au fost expatriate în mod obiectiv în statul în care sunt repartizate. Astfel, articolul 3.7.4 din Normele aplicabile personalului Băncii Centrale Europene poate asimila în mod legal, în vederea aplicării articolului 17 primul paragraf punctul (ii) din condițiile de angajare, membrul personalului care are două cetățenii, printre care cea a statului pe teritoriul căruia se află locul său de repartizare, cu membrul personalului care are numai cetățenia statului membru respectiv.

(a se vedea punctele 102, 106 și 107)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 11 iulie 2007, B/Comisia, F‑7/06, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 39 și jurisprudența citată

4.      Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.

În această privință, constituie elemente care permit justificarea aplicării acestei dispoziții comportamentul instituției, importanța mizei pecuniare a litigiului, caracterul serios al argumentelor reclamantului, cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de acesta din urmă în raport cu resursele sale și cu situația sa profesională.

(a se vedea punctele 111-116)