Language of document : ECLI:EU:F:2008:131

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a treia)

30 octombrie 2008

Cauzele F‑48/08 și F‑48/08 AJ

Antonio Ortega Serrano

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Inadmisibilitate vădită – Imposibilitate de reprezentare a reclamantului de către un avocat care nu este terț – Asistență judiciară – Cerere de intervenție”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA și cerere formulată în temeiul articolului 95 din Regulamentul de procedură, prin intermediul cărora domnul Ortega Serrano solicită, cu titlu principal, anularea deciziei din 10 mai 2007 a comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05, prin care se refuza înscrierea acestuia pe lista de rezervă a concursului menționat și, cu titlu subsidiar, cerere de asistență judiciară

Decizia: Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Respinge cererea subsidiară a reclamantului prin care acesta solicită autorizarea de a‑și regulariza cererea. Îl obligă pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Nu este necesar să se pronunțe cu privire la fondul cererii de intervenție formulate de Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor în susținerea concluziilor reclamantului din cererea principală. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor suportă propriile cheltuieli de judecată aferente cererii de intervenție. Respinge cererea de asistență judiciară în cauza F‑48/08 AJ, Ortega Serrano/Comisia.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură – Admisibilitatea acțiunilor – Formularea unei excepții de inadmisibilitate – Libertatea instanței de a pronunța o ordonanță în temeiul articolului 76 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice

(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 76 și 78)

2.      Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Cerere formulată fără asistență din partea unui avocat

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 al treilea paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 34 alin. (1)]

1.      Chiar și în prezența unei excepții de inadmisibilitate formulate de pârât prin înscris separat, în temeiul articolului 78 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice și a unor observații privind excepția respectivă prezentate de reclamant, Tribunalul păstrează libertatea de a se pronunța prin ordonanță în temeiul articolului 76 din regulamentul menționat, în cazul în care consideră că acțiunea este vădit inadmisibilă.

(a se vedea punctul 23)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 6 martie 2008, R bis/Comisia, F‑105/07, nepublicată încă în Repertoriu

2.      Reiese din articolul 19 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție și, în special, din termenul „reprezentate” că, pentru a sesiza Tribunalul Funcției Publice cu o acțiune, „părțile”, în sensul acestui articol, trebuie să recurgă la serviciile unui terț care trebuie să aibă dreptul de a pleda la o instanță a unui stat membru sau la o instanță a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European.

Întrucât nici Statutul Curții de Justiție, nici Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice nu prevăd vreo derogare sau vreo excepție de la această obligație, prezentarea unei cereri introductive semnate chiar de reclamant, cu toate că acesta are profesia de avocat și are dreptul de a pleda la o instanță națională, nu poate fi suficientă în raport cu formularea unei acțiuni. Această cerință corespunde concepției referitoare la rolul avocatului, potrivit căreia acesta este considerat drept colaborator al justiției și are obligația de a oferi, în mod independent și în interesul superior al acesteia, asistența juridică de care are nevoie justițiabilul. Această concepție respectă tradițiile juridice comune ale statelor membre și se regăsește și în ordinea juridică comunitară, astfel cum rezultă chiar din articolul 19 din Statutul Curții de Justiție. Or, avocatul care are în același timp calitatea de parte reprezentată de acesta, dată fiind legătura sa personală cu cauza respectivă, ar risca să nu fie în măsură să îndeplinească acest rol esențial de auxiliar al justiției în modul cel mai adecvat.

Obligația de a recurge la un terț pentru asigurarea reprezentării la instanțele comunitare nu privează partea în cauză de mijloacele de apărare și, prin urmare, nu aduce atingere dreptului la apărare. În plus, obligația menționată acordă părților aceleași condiții de apărare, indiferent de calitatea lor profesională și, prin urmare, nu încalcă principiul egalității.

(a se vedea punctele 31-36)

Trimitere la:

Curte: 5 decembrie 1996, Lopes/Curtea de Justiție, C‑174/96 P, Rec., p. I‑6401, punctele 8 și 10-12

Tribunalul de Primă Instanță: 8 decembrie 1999, Euro‑Lex/OAPI (EU‑LEX), T‑79/99, Rec., p. II‑3555, punctul 28; 13 ianuarie 2005, Sulvida/Comisia, T‑184/04, Rec., p. II‑85, punctele 8 și 9