HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua)

10 noiembrie 2011

Cauza F‑20/09

Marc Juvyns

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Funcție publică – Funcționari – Promovare – Exercițiul de promovare 2008 – Analiză comparativă a meritelor – Procedură bazată pe rapoartele de evaluare 2005-2006 – Criteriul nivelului responsabilităților exercitate”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Juvyns solicită, în esență, anularea deciziei Consiliului de a nu îl promova la gradul AST 7 în cadrul exercițiului de promovare 2008

Decizia:      Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de Consiliu.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiune – Reclamație administrativă prealabilă – Concordanță între reclamație și acțiune – Identitate de obiect și cauză – Motive și argumente care nu figurează în reclamație, dar care sunt în strânsă legătură cu aceasta – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Modalități

(Statutul funcționarilor, art. 45; anexa XIII, art. 10)

3.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Puterea de apreciere a administrației – Elemente care pot fi luate în considerare

(Statutul funcționarilor, art. 43)

4.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Elemente care pot fi luate în considerare

(Statutul funcționarilor, art. 45)

5.      Funcționari – Promovare – Reclamația unui candidat care nu a fost promovat – Decizie de respingere – Obligația de motivare – Conținut

(Statutul funcționarilor, art. 25 și 45)

1.      Regula concordanței dintre reclamația administrativă prealabilă și acțiune nu poate interveni decât în ipoteza în care cererea introductivă modifică obiectul litigiului, astfel cum este prezentat în reclamație, sau cauza sa, această noțiune de „cauză” a litigiului trebuind să fie interpretată în sens larg.

În ceea ce privește concluziile în anulare îndreptate împotriva unui act al administrației, trebuie să se înțeleagă prin „cauză a litigiului” contestarea legalității interne a actului atacat sau, alternativ, contestarea legalității sale externe.

(a se vedea punctul 41)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 1 iulie 2010, Mandt/Parlamentul European, F‑45/07, punctul 119

2.      În ceea ce privește funcționarii din grupa de funcții AST, articolul 10 din anexa XIII la statut prevede coeficienți de multiplicare de referință pentru determinarea numărului de posturi vacante pentru fiecare grad, care diferă în funcție de diferitele tipuri de carieră. Întrucât administrația trebuie să se conformeze acestor coeficienți, în mod întemeiat autoritatea împuternicită să facă numiri compară între ele meritele funcționarilor din grupa de funcții AST care fac parte din același tip de carieră.

În această privință, compararea meritelor, pentru scopurile exercițiului de promovare, ale funcționarilor din grupa de funcții AST pe tipuri de carieră nu încalcă articolul 45 din statut, care impune o examinare comparativă a tuturor funcționarilor promovabili, din moment ce articolul 10 din anexa XIII la statut derogă, în calitate de lege specială, de la dispozițiile generale din statut.

(a se vedea punctele 42 și 43)

Trimitere la:

Curte: 22 decembrie 2008, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, C‑443/07 P, punctul 107, care confirmă Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 11 iulie 2007, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, T‑58/05, punctul 129

3.      Deși raportul de evaluare constituie un element indispensabil de apreciere de fiecare dată când este luată în considerare cariera unui funcționar în vederea adoptării unei decizii privind promovarea sa, articolul 43 din statut nu impune întocmirea unui raport decât o dată la doi ani. Din moment ce nu prevede că exercițiul de promovare trebuie să aibă aceeași periodicitate ca și exercițiul de evaluare, statutul nu exclude ca o promovare să poată fi decisă fără ca autoritatea împuternicită să facă numiri să dispună de un raport de evaluare recent.

Or, ținând seama de faptul că nici statutul, nici normele interne ale instituției nu impun o sincronizare între exercițiile de evaluare și de promovare și că administrația dispune de o largă putere de apreciere pentru organizarea procedurii de promovare, chiar dacă este de dorit ca administrația să se străduiască să dispună de rapoartele de evaluare cele mai recente pentru a decide în legătură cu promovările, neluarea în considerare, cu titlu excepțional, a rapoartelor menționate nu constituie o nelegalitate, în special atunci când toți funcționarii promovabili au fost tratați în mod identic.

Situația este aceeași cu atât mai mult atunci când această lipsă a raportului de evaluare este rezultatul derulării normale a procedurii de evaluare.

(a se vedea punctele 45-47)

Trimitere la:

Curte: 17 decembrie 1992, Moritz/Comisia, C‑68/91, punctul 16

Tribunalul de Primă Instanță: 15 noiembrie 2001, Sebastiani/Comisia, T‑194/99, punctele 45, 46 și 49

4.      Ținând seama de numărul redus de posturi bugetare disponibile, o instituție poate, în cadrul exercițiului de promovare, să ia în considerare în mod legal, în subsidiar, perioada de activitate efectivă a unui funcționar și să promoveze în funcție de priorități, celelalte merite fiind egale, alți funcționari care au asigurat o executare mai susținută în mod obiectiv a prestațiilor lor și astfel au respectat, într‑o măsură net mai mare decât persoana interesată, continuitatea și, prin urmare, interesul serviciului în perioada de referință.

În această privință, în ceea ce privește luarea în considerare a absențelor funcționarilor în cadrul exercițiului de promovare, administrația nu are obligația de a ține cont în mod diferit de numărul de zile de concediu în funcție de motivele acestor absențe.

(a se vedea punctele 50 și 53)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 13 aprilie 2005, Nielsen/Consiliul, T‑353/03, punctele 76 și 77

5.      Deși autoritatea împuternicită să facă numiri nu este obligată să includă în deciziile de nepromovare motivația acestora, în schimb este obligată să furnizeze această motivație în momentul respingerii reclamației unui candidat nepromovat.

Astfel, întinderea obligației de motivare trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl poate avea destinatarul actului. Așadar, în ceea ce privește motivarea unei decizii adoptate în cadrul unei proceduri care afectează un număr mare de persoane, precum o procedură de promovare, nu se poate impune autorității împuternicite să facă numiri să își motiveze decizia cu ocazia respingerii reclamației în plus față de criticile invocate în reclamația menționată, explicând în special din ce rațiuni fiecare dintre funcționarii promovabili avea merite superioare celor ale autorului reclamației.

(a se vedea punctele 66 și 70)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 26 ianuarie 1995, Pierrat/Curtea de Justiție, T‑60/94, punctele 31 și 32; 27 aprilie 1999, Thinus/Comisia, T‑283/97, punctul 73; 25 octombrie 2005, Salazar Brier/Comisia, T‑83/03, punctul 78; 23 noiembrie 2006, Lavagnoli/Comisia, T‑422/04, punctul 69

Tribunalul Funcției Publice: 8 octombrie 2008, Barbin/Parlamentul European, F‑81/07, punctul 27