ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
12 iunie 2014
Cauza F‑28/14 R
Stéphane De Loecker
împotriva
Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE)
„Funcție publică – Agent temporar – Rezilierea contractului – Procedura măsurilor provizorii – Cerere de suspendare a executării – Admisibilitatea acțiunii principale”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 278 TFUE și 157 EA, precum și a articolului 279 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul De Loecker a solicitat să se suspende, în așteptarea deciziei pe fond: – decizia din 20 decembrie 2013 a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) de a pune capăt contractului său de agent temporar în sensul articolului 2 litera (e) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) cu efect de la 31 martie 2014; – refuzul Înaltului Reprezentant de a‑l asculta ca urmare a plângerii pentru hărțuire pe care a formulat‑o împotriva Directorului general administrativ al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE); – respingerea cererii sale de desemnare a unui anchetator extern de nivel foarte înalt pentru a examina plângerea sa pentru hărțuire; – decizia de a înregistra plângerea menționată mai sus „cu titlu de cerere și de a dispune examinarea acesteia de către [Direcția Generală Resurse Umane și Securitate] din cadrul Comisiei Europene”.
Decizia: Respinge cererea de măsuri provizorii formulată de domnul De Loecker. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul ordonanței
1. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de admisibilitate – Interesul reclamantului de o obține suspendarea – Cerere prin care se solicită suspendarea executării deciziei Înaltului Reprezentant de a nu primi un funcționar pentru a‑i furniza explicații cu privire la o decizie – Suspendare care nu poate modifica situația reclamantului – Inadmisibilitate – Cerere de suspendare a unei decizii de a nu desemna un anchetator pentru a examina o plângere pentru hărțuire – Admisibilitate
[art. 278 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]
2. Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Măsură asigurătorie – Excludere
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
3. Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Decizie a Înaltului Reprezentant de a dispune examinarea unei plângeri de către serviciile Comisiei – Excludere
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Sarcina probei – Prejudiciu moral care nu poate fi reparat mai bine în cadrul unei proceduri privind măsurile provizorii decât în cadrul unei proceduri principale – Lipsa urgenței
[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]
5. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de dispunere – Prejudiciu grav și ireparabil – Legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat și actul atacat
(art. 278 TFUE)
1. În principiu, o cerere de suspendare a executării nu poate fi formulată împotriva unei decizii administrative negative, deoarece acordarea suspendării nu poate avea ca efect modificarea situației reclamantului. Or, chiar aceasta este situația unei suspendări a executării unui refuz al Înaltului Reprezentant de a primi un funcționar pentru o întrevedere pentru a‑i furniza explicații referitoare la o decizie, în cazul în care suspendarea nu ar fi de nicio utilitate practică pentru reclamant, în măsura în care nu putea ține loc de decizie pozitivă de admitere a cererii de întrevedere. Suspendarea executării nu ar determina, așadar, o modificare a situației reclamantului.
În schimb, un refuz al Înaltului Reprezentant de a desemna un anchetator exterior de înalt nivel pentru a examina plângerea persoanei în cauză pentru hărțuire morală formează un tot indivizibil cu decizia de a dispune soluționarea acestei plângeri de serviciile instituției. Acest refuz nu poate, în consecință, să fie abordat ca o decizie negativă.
(a se vedea punctele 27 și 28)
Trimitere la:
Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Ellinikos Niognomon/Comisia, T‑312/08 R, EU:T:2008:407, punctul 26, și Ordonanța Henkel și Henkel France/Comisia, T‑607/11 R, EU:T:2012:22, punctul 21
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Bermejo Garde/CESE, F‑41/10 R, EU:F:2010:89, punctul 38
2. O simplă măsură asigurătorie destinată să mențină o decizie a administrației care făcea deja obiectul unei acțiuni nu este un act care lezează.
(a se vedea punctul 31)
3. Actele pregătitoare ale unei decizii nu lezează, iar funcționarul poate invoca neregularitatea actelor anterioare strâns legate de aceasta numai cu ocazia unei acțiuni împotriva deciziei adoptate la încheierea procedurii. Astfel, deși anumite măsuri pur pregătitoare pot leza funcționarul în măsura în care pot influența conținutul unui act atacabil ulterior, aceste măsuri pregătitoare nu pot totuși să facă obiectul unei acțiuni independente și trebuie contestate în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva acestui act.
În consecință, măsurile pregătitoare pe care le constitui o decizie a Înaltului Reprezentant, în calitatea sa de autoritate abilitată să încheie contractele de angajare în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, de a dispune soluționarea unei plângeri pentru hărțuire de către serviciile Comisiei și refuzul acestuia de a desemna un anchetator extern de înalt nivel pentru a examina această plângere constituie o orientare dată modului de investigare a acestei plângeri și nu pot face obiectul unei acțiuni independente, distinctă de acțiunea împotriva deciziei finale a administrației. În special, nici existența, presupunând că a fost dovedită, a unor încălcări a dreptului la apărare și a principiului imparțialității, nici faptul că instituția și‑ar fi început ancheta în temeiul unei cereri de asistență nu permit prin ele însele să demonstreze că au fost adoptate acte care lezează, cu alte cuvinte, care pot fi atacate prin acțiuni contencioase.
(a se vedea punctele 34, 35 și 37)
Trimitere la:
Curte: Ordonanța Santarelli/Comisia, 78/87 și 220/87, EU:C:1988:255, punctul 13, și Ordonanța Gómez‑Reino/Comisia, C‑471/02 P(R), EU:C:2003:210, punctul 65
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Latino/Comisia, T‑145/01, EU:T:2003:42, punctul 101
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Nijs/Curtea de Conturi, F‑64/08, EU:F:2008:179, punctul 17; Hotărârea Marcuccio/Comisia, F‑65/09, EU:F:2010:149, punctul 42 și jurisprudența citată, și Hotărârea Marcuccio/Comisia, F‑1/10, EU:F:2010:166, punctul 47 și jurisprudența citată
4. Scopul procedurii privind măsurile provizorii nu este asigurarea reparării unui prejudiciu, ci garantarea deplinei eficacități a hotărârii pe fond. În vederea atingerii acestui din urmă obiectiv, se impune ca măsurile solicitate să fie urgente, în sensul că este necesar, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, ca acestea să fie pronunțate și să își producă efectele fără a aștepta decizia din acțiunea principală. În plus, părții care solicită acordarea măsurilor provizorii îi revine sarcina de a dovedi că nu poate aștepta finalizarea procedurii principale fără riscul de a suferi un prejudiciu de această natură.
În această privință, nu există urgență atunci când acordarea unei suspendări a executării nu poate repara prejudiciul moral invocat într‑un mod mai grav decât o eventuală anulare a deciziei în litigiu la sfârșitul procedurii principale.
(a se vedea punctele 38 și 55)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța De Loecker/SEAE, F‑78/13 R, EU:F:2013:134, punctele 20 și 25 și jurisprudența citată
5. Acordarea unei suspendări a executării unui act este justificată numai dacă există o legătură de cauzalitate între actul în cauză și prejudiciul grav și ireparabil invocat și, chiar mai precis încă, dacă acest act constituie cauza determinantă a prejudiciului în cauză.
(a se vedea punctul 56)
Trimitere la:
Curte: Ordonanța Marcuccio/Comisia, C‑399/02 P(R), EU:C:2003:90, punctul 26
Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Al‑Chihabi/Consiliul, T‑593/11 R, EU:T:2011:770, punctul 16 și jurisprudența citată