Language of document :

Ordonanța Tribunalului Funcției Publice (Camera întâi) din 3 mai 2016 - Noël/Comisia

(Cauza F-31/12)1

(Funcție publică – Funcționari – Pensii – Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut – Drept la pensie dobândit, înainte de intrarea în serviciul Uniunii, în temeiul unui sistem național de pensii – Transfer către regimul de pensii al Uniunii – Propunere de bonificație de ani de plată a contribuțiilor formulată de AIPN și acceptată de persoana interesată – Retragerea acestei propuneri – Nouă propunere de bonificație de ani de plată a contribuțiilor întemeiată pe noi dispoziții generale de executare – Excepția de inadmisibilitate – Noțiune de act care lezează – Articolul 83 din Regulamentul de procedură)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Marc Noël (Bergen, Țările de Jos) (reprezentanți: inițial D. de Abreu Caldas, A. Coolen, J.-N. Louis, É. Marchal și S. Orlandi, avocați, ulterior D. de Abreu Caldas, J.-N. Louis și S. Orlandi, avocați, și, în cele din urmă, J.-N. Louis, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial D. Martin și J. Baquero Cruz, agenți, ulterior J. Currall și G. Gattinara, agenți, ulterior G. Gattinara, agent, și, în cele din urmă, G. Gattinara și F. Simonetti, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziilor de transfer al drepturilor de pensie dobândite anterior intrării în serviciu în cadrul Comisiei pe baza propunerii recalculate a PMO

Dispozitivul

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Domnul Marc Noël suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile efectuate de Comisia Europeană.

____________

1 JO C 133, 5.5.2012, p. 31.