HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)

5 iulie 2011(1)

„Funcție publică – Agent contractual – Condiții de angajare – Aptitudine fizică – Vizită medicală de angajare – Protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal – Secret medical – Transferul de date medicale între instituții – Dreptul la respectarea vieții private”

În cauza F‑46/09,

având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA,

V, candidată la un post de agent contractual în cadrul Parlamentului European, cu domiciliul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de É. Boigelot și S. Woog, avocați,

reclamantă,

susținută de

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, reprezentată de doamna M. V. Pérez Asinari și de domnul H. Kranenborg, în calitate de agenți,

intervenientă,

împotriva

Parlamentului European, reprezentat de doamnele K. Zejdová și S. Seyr, în calitate de agenți,

pârât,

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi),

compus din domnul S. Gervasoni (raportor), președinte, domnul H. Kreppel și doamna M. I. Rofes i Pujol, judecători,

grefier: domnul R. Schiano, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 8 martie 2011,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 5 octombrie 2009, V a introdus prezenta acțiune având ca obiect, în principal, anularea, pe de o parte, a deciziei din 19 decembrie 2008 prin care directorul Direcției gestionare administrativă personal a Parlamentului European a retras oferta de muncă pe care i‑o prezentase la 10 decembrie 2008, ca urmare a inaptitudinii pentru încadrare în muncă, și, pe de altă parte, a avizului eliberat de medicul consultant al Parlamentului European la 18 decembrie 2008, precum și repararea prejudiciilor pe care apreciază că le‑a suferit.

 Cadrul juridic

2        Articolul 82 alineatul (3) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) prevede:

„Poate fi încadrată în muncă ca agent contractual numai persoana care:

[…]

(d)      este aptă din punct de vedere fizic să își exercite atribuțiile; [...]”

3        Potrivit articolului 83 din RAA:

„Înainte de a fi angajat în muncă, agentul contractual este supus unui examen medical efectuat de către un medic consultant al instituției, astfel încât instituția să se asigure că acesta îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 82 alineatul (3) [litera] (d).

Articolul 33 paragraful al doilea din [S]tatut[ul funcționarilor Uniunii Europene] se aplică prin analogie.”

4        Articolul 33 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) prevede:

„În cazul unui aviz medical negativ, primit ca urmare a efectuării examenului medical prevăzut la primul paragraf, candidatul poate solicita, în termen de 20 de zile de la data la care instituția i‑a notificat respectivul aviz, examinarea cazului său de către o comisie medicală compusă din trei medici aleși de autoritatea împuternicită să facă numiri dintre medicii consultanți ai instituțiilor. Medicul consultant care a emis avizul negativ inițial este audiat de comisia medicală. Candidatul poate prezenta comisiei medicale avizul unui medic ales de el. Atunci când avizul comisiei medicale confirmă concluziile examenului medical prevăzut la primul paragraf, onorariile și cheltuielile aferente sunt suportate de candidat în proporție de 50 %.”

5        Articolul 15 din Decizia Biroului Parlamentului European din 3 mai 2004 privind reglementarea internă referitoare la recrutarea funcționarilor și a celorlalți agenți (denumită în continuare „reglementarea internă”) prevede:

„Anterior angajării unui agent contractual, acesta este supus unui examen medical în conformitate cu articolul 83 din RAA. Rezultatul acestui examen este valabil timp de un an, cu excepția unei indicații contrare realizate de medicul consultant al instituției, care, dacă este cazul, poate stabili un termen de valabilitate mai scurt.”

6        Manualul de proceduri al Serviciului medical al Comisiei Europene prevede că, în cazul în care persoana în cauză nu a fost încadrată în muncă, după confirmarea aptitudinii sau a inaptitudinii acesteia, dosarul este transmis la arhive după șase luni.

7        Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142) prevede:

„În conformitate cu prezentul regulament, instituțiile și organele instituite de către sau în temeiul tratatelor de instituire a [Uniunii Europene], denumite în continuare «instituții sau organe [ale Uniunii]», protejează drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice, în special dreptul acestora la viață privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, și nu limitează sau interzic libera circulație a datelor cu caracter personal între acestea sau către destinatarii aflați sub incidența legislației interne a statelor membre care pun în aplicare Directiva 95/46/CE.”

8        Articolul 4 din Regulamentul nr. 45/2001 prevede:

„(1)      Datele cu caracter personal trebuie să fie:

(a)      prelucrate în mod corect și legal;

(b)      colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și să nu fie prelucrate ulterior într‑un mod incompatibil cu aceste scopuri. Prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri istorice, statistice sau științifice nu este considerată incompatibilă în măsura în care operatorul ia măsurile de securitate adecvate, în special pentru a se asigura că datele nu sunt prelucrate în nici un alt scop și nici utilizate pentru a sprijini dispoziții sau decizii luate în privința unei persoane anume;

(c)      adecvate, relevante și neexcesive în raport cu scopurile pentru care sunt colectate și prelucrate ulterior;

(d)      exacte și, dacă este necesar, actualizate; pot fi luate orice măsuri justificate pentru ca datele inexacte sau incomplete să fie șterse sau rectificate, având în vedere scopurile pentru care acestea sunt colectate sau pentru care sunt ulterior prelucrate;

(e)      păstrate într‑o formă care să permită identificarea persoanelor vizate pentru o perioadă de timp care nu o depășește pe cea necesară scopurilor pentru care au fost colectate sau pentru care sunt ulterior prelucrate. Instituțiile sau organele [Uniunii] stabilesc ca datele cu caracter personal care urmează să fie păstrate pe perioade mai lungi decât perioada menționată în scopuri istorice, statistice sau științifice [să fie] păstrate doar într‑o formă anonimă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, să fie stocate numai cu condiția codificării identității persoanei vizate. În orice caz, datele nu trebuie folosite în alte scopuri decât cele istorice, statistice sau științifice.

(2)      Asigurarea respectării dispozițiilor alineatului (1) incumbă operatorului.”

9        Conform articolului 6 din Regulamentul nr. 45/2001:

„Fără a aduce atingere articolelor 4, 5 și 10:

(1)      Datele cu caracter personal nu pot fi prelucrate în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate decât în cazul în care modificarea scopului este permisă expres de normele interne ale instituției sau ale organului [Uniunii].

[…]”

10      Articolul 7 din Regulamentul nr. 45/2001 prevede:

„Fără a aduce atingere articolelor 4, 5, 6 și 10:

(1)      Datele cu caracter personal nu sunt transferate între instituții sau între organe comunitare sau în cadrul acestora decât în cazul în care sunt necesare pentru îndeplinirea legitimă a sarcinilor care sunt de competența destinatarului.

[…]”

11      Alineatele (1)-(3) ale articolului 10 din Regulamentul nr. 45/2001 prevăd:

„(1)      Este interzisă prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, convingerile religioase sau filozofice, apartenența sindicală, precum și prelucrarea datelor privind sănătatea sau viața sexuală.

(2)      Alineatul (1) nu se aplică atunci când:

(a)      persoana vizată și‑a dat consimțământul explicit pentru prelucrarea acestor date, cu excepția cazului în care normele interne ale instituției sau ale organului [Uniunii] prevăd ca interdicția menționată la alineatul (1) să nu poată fi ridicată prin consimțământul persoanei vizate sau

(b)      prelucrarea este necesară în scopul respectării obligațiilor și drepturilor specifice ale operatorului în materie de drept al muncii, în măsura în care este autorizat de tratatele de instituire a [Uniunii Europene] sau de alte instrumente legislative adoptate în temeiul acestora sau, dacă este necesar, în măsura în care este acceptat de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, cu condiția adoptării unor garanții adecvate […]

(3)      Alineatul (1) nu se aplică atunci când prelucrarea datelor este necesară în scopuri legate de medicina preventivă, de stabilirea diagnosticelor medicale, de administrarea unor îngrijiri sau tratamente ori de gestionarea serviciilor de sănătate și atunci când datele sunt prelucrate de un cadru medical supus secretului profesional sau de către altă persoană supusă, de asemenea, unei obligații echivalente în ceea ce privește secretul.”

 Situația de fapt aflată la originea litigiului

12      În perioada februarie 1997-martie 2006, reclamanta a lucrat în cadrul mai multor servicii ale Comisiei ca agent auxiliar sau ca membru al personalului interimar, pentru o perioadă totală de aproximativ trei ani. Aceasta a exercitat ultima dată, printre altele, ad‑interim, atribuții în calitate de asistentă în cadrul Unității „Anchete în comun cu alte organisme” a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), în perioada septembrie 2005-martie 2006.

13      Prin nota din 27 februarie 2006, reclamanta a fost informată cu privire la reușita sa la testele de selecție a agenților contractuali, denumite CAST 25, pentru cele 25 de state membre, în domeniul secretariatului. În consecință, numele său a fost înscris în baza de date finală a Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO) care cuprinde candidații care au reușit și a cărei valabilitate era de trei ani.

14      În iunie 2006, două direcții generale ale Comisiei și‑au manifestat intenția de a recruta reclamanta.

15      Reclamanta a fost convocată la un examen medical pentru a se aprecia dacă este aptă să își exercite atribuțiile, în conformitate cu articolul 83 din RAA.

16      La 26 iunie 2006, examenul medical de angajare a avut loc la sediul Serviciului medical al Comisiei, la Bruxelles (Belgia), iar reclamanta a fost consultată de doctorul K.

17      La 29 iunie 2006, reclamanta a adresat o scrisoare domnului F., șeful Serviciului medical al Comisiei, pentru a se plânge de conduita necorespunzătoare pe care ar fi avut‑o doctorul K. față de ea în timpul examenului medical de angajare din 26 iunie 2006.

18      Domnul F. a examinat această plângere în iulie 2006, ascultându‑i, pe de o parte, pe doctorul K., care a negat săvârșirea faptelor imputate, și, pe de altă parte, pe reclamantă.

19      Ca urmare a acestei cercetări, în pofida lipsei probelor privind faptele imputate doctorului K., s‑a decis să se încredințeze analizarea dosarului reclamantei unui alt medic.

20      La 26 septembrie 2006, medicul consultant al Comisiei a emis un aviz medical în care constata inaptitudinea fizică a reclamantei.

21      Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2006, doamna S., directoare în cadrul Direcției Generale (DG) Personal și administrație, a informat reclamanta că nu îndeplinește condițiile privind aptitudinea fizică necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale și că, în conformitate cu articolul 33 al doilea paragraf din statut, are posibilitatea de a solicita în termen de 20 de zile ca situația sa să fie supusă avizului unei comisii medicale.

22      Prin scrisoarea din 18 noiembrie 2006, reclamanta a solicitat ca situația sa să fie supusă avizului unei comisii medicale.

23      În avizul din 17 aprilie 2007 al comisiei medicale, adoptat în unanimitate de cei trei membri, se arăta că, în urma examinării tuturor înscrisurilor din dosarul persoanei interesate și a solicitării unei expertize psihiatrice, comisia respectivă este „de părere că [reclamanta] nu are aptitudinile necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale”. La finalul avizului, se preciza că „temeiul medical al concluziilor este transmis în regim de secret medical [Serviciului medical al Comisiei]”.

24      Prin scrisoarea din 15 mai 2007, Comisia a informat reclamanta că „[p]otrivit avizului comisiei [anexat în copie la scrisoare], [aceasta] nu îndeplinește condițiile privind aptitudinea fizică necesare pentru exercitarea atribuțiilor [sale]”. Se menționa în această scrisoare că „[t]emeiul medical al concluziilor [fusese] transmis, în regim de secret medical, [ș]efului Serviciului medical al Comisiei, la Bruxelles, care îl [depusese la] dosarul medical [al reclamantei]”.

25      La 9 mai 2007, reclamanta a formulat o reclamație împotriva acestei decizii.

26      Prin decizia din 12 iulie 2007, Comisia a respins reclamația.

27      La 4 martie 2008, reclamanta a introdus o acțiune în special împotriva deciziei din 15 mai 2007, cu numărul F‑33/08. Prin Hotărârea din 21 octombrie 2009, Tribunalul a respins această acțiune. Tribunalul Uniunii Europene, sesizat cu recurs, a menținut această soluție de respingere, prin Hotărârea din 15 iunie 2011 (V/Comisia, T‑510/09 P).

28      După ce, printr‑o notă din 9 decembrie 2008, Serviciul medical al Parlamentului European a solicitat comunicarea dosarului medical al reclamantei de către serviciile Comisiei, Parlamentul European a prezentat, prin scrisoarea din 10 decembrie 2008, o ofertă de muncă reclamantei în calitate de agent contractual, pentru un post din grupa de funcții II la Secretariatul general, pentru perioada cuprinsă între 2 februarie 2009 și 2 august 2009. În această scrisoare, se precizase că această ofertă era prezentată sub rezerva respectării condițiilor de angajare prevăzute la articolul 82 din RAA și a rezultatului pozitiv al examenului medical de angajare. Se solicita de asemenea reclamantei să transmită prin fax, în termen de două săptămâni, documentele necesare, în special copii certificate conforme cu originalul după adeverințele de la toți angajatorii anteriori. Prin scrisoarea din aceeași zi, persoana responsabilă cu gestionarea dosarului de recrutare a reclamantei a informat‑o, printre altele, cu privire la modalitățile de desfășurare a examenului medical de angajare și i‑a solicitat să aducă o fotografie „pentru constituirea dosarului [său] medical”.

29      Prin e‑mailul din 10 decembrie 2008, reclamanta a acceptat oferta de muncă a Parlamentului European. Prin alt e‑mail din aceeași zi, reclamanta a informat Parlamentul European că îi este imposibil să transmită prin fax documentele solicitate în termen de 15 zile, din cauza unei deplasări în străinătate și, ținând seama de perioada Crăciunului, a solicitat un termen până în ianuarie.

30      Prin scrisoarea din 10 decembrie 2008, reclamanta a fost convocată la 7 ianuarie 2009 pentru examenul medical de angajare. Această scrisoare cuprindea, în partea de jos a paginii, numele a șase medici membri ai Serviciului medical al Parlamentului European la Bruxelles. Scrisoarea era semnată de doctorul B. Printre cei șase medici menționați figura doctorul K., care efectuase vizita medicală de angajare de la 26 iunie 2006 a reclamantei la Comisie și a cărui conduită fusese contestată de reclamantă.

31      Prin e‑mailul din 11 decembrie 2008, persoana responsabilă cu gestionarea dosarului reclamantei i‑a răspuns că este în regulă să transmită documentele solicitate în ianuarie, recrutarea fiind prevăzută pentru 2 februarie 2009.

32      La 12 decembrie 2008, reclamanta s‑a prezentat, din proprie inițiativă, la Clinica Parc Léopold din Bruxelles în vederea efectuării analizelor de sânge.

33      La 12 decembrie 2008, Serviciul medical al Parlamentului European a primit o copie a dosarului medical de angajare al reclamantei, al cărui original fusese păstrat la arhivele Comisiei după refuzul angajării persoanei interesate de către această instituție.

34      Prin avizul din 18 decembrie 2008, medicul consultant al Parlamentului European, după consultarea elementelor comunicate de Comisie, a concluzionat în sensul inaptitudinii fizice a reclamantei în exercitarea „oricărei funcții la oricare dintre [i]nstituțiile europene”. Acest aviz este intitulat „Rezultatul examenului medical din 26 [iunie] 2006 realizat la Comisie la Bruxelles” și se întemeiază pe constatarea potrivit căreia reclamanta a fost recunoscută inaptă la 26 septembrie 2006 de către medicul consultant al Comisiei, iar inaptitudinea a fost confirmată la 17 aprilie 2007 de comisia medicală de recurs și este „încă valabilă în prezent în raport cu exercitarea oricărei funcții la oricare dintre instituțiile europene”.

35      Prin scrisoarea din 19 decembrie 2008, Parlamentul European a informat reclamanta cu privire la avizul de constatare a inaptitudinii din 18 decembrie 2008 sus‑menționat și a retras oferta de muncă pe care i‑o prezentase la 10 decembrie 2008 (denumită în continuare „decizia în litigiu”). În această scrisoare, în primul rând, Parlamentul European amintea obligația care ar fi revenit reclamantei de a‑l fi informat cu privire la orice altă vizită medicală de angajare realizată în trecut la o altă instituție pentru a facilita procedura de recrutare și a permite transferul dosarului medical deținut de instituția în cauză. În al doilea rând, Parlamentul European arăta că obținuse transferul dosarului medical al reclamantei deținut de Comisie, după ce a aflat, prin consultarea bazei de date CAST, că persoana interesată lucrase înainte în cadrul instituției menționate.

36      Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2009, reclamanta a formulat o reclamație împotriva deciziei în litigiu în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut. Parlamentul European susține, fără a fi contrazis, că a primit reclamația la 7 ianuarie 2009.

37      Prin e‑mailurile din 26 ianuarie 2009 și din 13 martie 2009, reclamanta a completat reclamația. În plus, a solicitat comunicarea rezultatelor analizelor de sânge efectuate la 12 decembrie 2008 la Clinica Parc Léopold și la 26 iunie 2006 de către Serviciul medical al Comisiei și l‑a acuzat pe doctorul K. că a falsificat rezultatele acestor analize medicale.

38      La 18 februarie 2009, reclamanta a efectuat o nouă analiză de sânge din care a rezultat, potrivit surselor citate, „o diferență evidentă și la prima vedere dificil de explicat față de rezultatele analizelor de sânge din 12 decembrie 2008”.

39      Prin scrisoarea din 30 aprilie 2009, Parlamentul European a informat reclamanta că respinge acuzațiile potrivit cărora doctorul K. ar fi falsificat rezultatele analizelor de sânge menționate mai sus.

40      La 7 mai 2009, s‑a luat decizia implicită de respingere a reclamației.

41      Prin scrisoarea din 12 mai 2009, Parlamentul European a comunicat reclamantei rezultatele analizelor de sânge.

42      Prin scrisoarea din 24 iunie 2009, notificată reclamantei la 2 iulie 2009, secretarul general al Parlamentului European a respins în mod expres reclamația.

 Concluziile părților și procedura

43      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        obligarea Parlamentului European, prin hotărâre interlocutorie, pe de o parte, să retragă din dosarul său medical rezultatele analizelor de sânge realizate la 12 decembrie 2008 la Clinica Parc Léopold din cauza falsificării de către doctorul K. și, pe de altă parte, să retragă, să înlocuiască sau să revizuiască în dosarul său medical răspunsurile false pe care le‑a dat sub presiunea doctorului K., cu ocazia vizitei medicale de angajare la Comisie;

–        anularea deciziei în litigiu;

–        anularea avizului medicului consultant din 18 decembrie 2008;

–        obligarea Parlamentului European să organizeze o vizită de angajare reală și nediscriminatorie și să redeschidă postul propus reclamantei în cadrul DG Comunicare a Parlamentului European;

–        obligarea Parlamentului European la plata sumei de 70 000 de euro cu titlu de prejudicii morale și materiale pretinse și a dobânzilor de întârziere aferente;

–        obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

44      Parlamentul European solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

45      Prin scrisoarea din 12 februarie 2010 privind o măsură de organizare a procedurii, Tribunalul a solicitat Parlamentului European să prezinte Decizia Biroului Parlamentului European din 3 mai 2004 privind reglementarea internă referitoare la recrutarea funcționarilor și a celorlalți agenți. Parlamentul European a dat curs acestei solicitări.

46      Prin scrisoarea din 12 aprilie 2010, Tribunalul a adoptat o măsură de cercetare judecătorească, în temeiul articolului 58 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură, prin care a solicitat Comisiei să precizeze, printre altele, care sunt normele interne ale acestei instituții aplicabile în materie de transfer al datelor cu caracter medical către o altă instituție și care sunt împrejurările de fapt în care s‑a realizat transferul datelor medicale ale V către Parlamentul European. Prin scrisoarea din 23 aprilie 2010, Comisia a dat curs acestei măsuri.

47      Prin scrisoarea din 12 aprilie 2010, Tribunalul a solicitat Parlamentului European, pe de o parte, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, să precizeze împrejurările de fapt în care a avut loc transferul de date medicale ale reclamantei către acesta și, pe de altă parte, în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să își depună observațiile cu privire la caracterul oportun al invitării Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD) să intervină în procedură. Prin scrisoarea din 23 aprilie 2010, Parlamentul European a dat curs măsurii de organizare a procedurii și a informat Tribunalul că nu are observații cu privire la caracterul oportun al invitării AEPD să intervină în procedură.

48      Prin scrisoarea din 12 aprilie 2010, Tribunalul a solicitat reclamantei, în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să depună observații cu privire la caracterul oportun al invitării AEPD să intervină în procedură. Prin scrisoarea din 23 aprilie 2010, reclamanta a răspuns că o asemenea invitație de a depune o cerere de intervenție îi pare oportună.

49      Tribunalul a apreciat că nu este necesar să solicite Comisiei să depună o cerere de intervenție în prezentul litigiu, întrucât această instituție prezentase Tribunalului, în cadrul măsurii de cercetare judecătorească menționate mai sus, informațiile suplimentare necesare în dosar. În plus, în prezentul litigiu, drepturile Comisiei nu pot fi prejudiciate direct, niciun act al acestei instituții nefiind vizat de concluziile acțiunii.

50      Prin e‑mailul din 23 aprilie 2010, reclamanta a informat Tribunalul că a suspendat mandatul avocatului său până la pronunțarea unei decizii cu privire la cererea de desesizare a Tribunalului pe care o adresase Curții de Justiție a Uniunii Europene.

51      După un schimb de scrisori și de e‑mailuri între Tribunal și reclamantă, care a inclus între altele o scrisoare a grefierului din 21 mai 2010 și o scrisoare a președintelui Tribunalului din 10 iunie 2010, reclamanta a confirmat, prin scrisoarea din 15 iunie 2010, adresată președintelui Tribunalului, că își menține acțiunea pe rolul Tribunalului și mandatul de reprezentare pe care îl încredințase avocatului Boigelot în prezenta cauză. Această scrisoare, care provine de la reclamantă, nu a fost depusă în dosar. Prin scrisoarea din 1 iulie 2010, avocatul Boigelot a confirmat că este încă împuternicit de reclamantă în această cauză. Scrisoarea din 15 iunie 2010 a reclamantei era anexată la această scrisoare.

52      Prin scrisoarea din 8 iulie 2010, Tribunalul a solicitat AEPD să îi precizeze dacă dorește să depună o cerere de intervenție în prezentul litigiu. În această scrisoare, Tribunalul a subliniat, printre altele, că reclamanta invoca încălcarea articolelor 6 și 7 din Regulamentul nr. 45/2001.

53      Prin scrisoarea din 31 august 2010, AEPD a răspuns că dorește să intervină în prezenta cauză în susținerea concluziilor reclamantei.

54      Prin scrisoarea din 16 septembrie 2010, Tribunalul a solicitat părților, în conformitate cu articolul 111 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, să îi indice, dacă este cazul, înscrisurile pe care le apreciază a fi secrete și confidențiale și care, în consecință, nu doresc să fie comunicate intervenientei. Prin scrisoarea din 20 septembrie 2010, Parlamentul European a răspuns Tribunalului că niciun înscris depus la dosar nu era secret sau confidențial. Prin scrisoarea din 24 septembrie 2010, reclamanta a solicitat tratarea confidențială a datelor sale cu caracter personal în orice act de procedură din prezenta cauză, în vederea evitării oricărei posibilități de identificare, și a transmis Tribunalului o versiune neconfidențială a cererii.

55      Părțile au fost informate prin scrisoarea din 11 octombrie 2010 că Tribunalul a admis cererea reclamantei de aplicare a regimului de confidențialitate. Tribunalul a solicitat Parlamentului European să îi transmită o versiune neconfidențială a memoriului în apărare și a scrisorii din 23 aprilie 2010 prin care precizase, printre altele, că nu intenționează să depună observații cu privire la caracterul oportun al unei intervenții a AEPD în cadrul procedurii. Parlamentul European a dat curs acestei solicitări.

56      Prin Ordonanța din 10 noiembrie 2010, s‑a admis cererea de intervenție a AEPD.

57      La 10 ianuarie 2011, AEPD și‑a depus memoriul în intervenție. Aceasta precizează în memoriul respectiv că intervine în susținerea concluziilor reclamantei numai în măsura în care susține că conduita Serviciului medical al Parlamentului European a încălcat normele privind protecția datelor.

58      Prin scrisorile din 3 februarie 2011, părțile și‑au prezentat observațiile cu privire la acest memoriu.

 În drept

1.     Cu privire la concluziile în anularea avizului medicului consultant din 18 decembrie 2008

59      Potrivit unei jurisprudențe constante, nu constituie acte sau decizii susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 15 iunie 1994, Pérez Jiménez/Comisia, T‑6/93, punctul 34). Atunci când este vorba despre acte sau decizii a căror elaborare se efectuează în mai multe etape, în special la încheierea unei proceduri interne, sunt susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare, în principiu, numai măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la încheierea acestei proceduri, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este de a pregăti hotărârea definitivă (a se vedea în special, în ceea ce privește un aviz al comisiei medicale, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, punctul 36, și, în ceea ce privește un aviz al comisiei pentru invaliditate, Hotărârea Tribunalului din 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia, F‑41/06, punctele 53 și 54).

60      Avizul medicului consultant din 18 decembrie 2008 constituie un act pregătitor al deciziei în litigiu și, prin urmare, contestarea lui directă nu este admisibilă. În consecință, concluziile îndreptate împotriva acestui aviz trebuie respinse ca inadmisibile.

2.     Cu privire la concluziile prin care se urmărește dispunerea anumitor măsuri de către Tribunal

61      Reclamanta solicită Tribunalului să dispună ca, pe de o parte, Parlamentul European să retragă din dosarul ei medical rezultatele la analizele de sânge efectuate la 12 decembrie 2008 și, pe de altă parte, să retragă din dosarul ei medical, să înlocuiască sau corecteze răspunsurile false pe care le‑a dat sub presiunea doctorului K., cu ocazia vizitei medicale de angajare la Comisie. Reclamanta solicită de asemenea Tribunalului să dispună ca Parlamentul European să organizeze o vizită medicală de angajare și să redeschidă postul care îi fusese propus în cadrul DG Comunicare a Parlamentului European.

62      Potrivit Parlamentului European, astfel de solicitări sunt concluzii în sensul emiterii unor somații.

63      Or, potrivit jurisprudenței constante, instanța Uniunii nu este competentă să adreseze ordine instituțiilor (Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1989, Becker și Starquit/Parlamentul European, C‑41/88 și C‑178/88, punctul 6, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 9 iunie 1994, X/Comisia, T‑94/92, punctul 33, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 9 iunie 1998, Chesi și alții/Consiliul, T‑172/95, punctul 33, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 15 decembrie 1999, Latino/Comisia, T‑300/97, punctul 28 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 7 noiembrie 2007, Hinderyckx/Consiliul, F‑57/06, punctul 65).

64      În consecință, cererea menționată mai sus trebuie respinsă ca inadmisibilă.

3.     Cu privire la concluziile în anularea deciziei în litigiu

65      Reclamanta invocă, în esență, patru motive:

–        primul, întemeiat pe caracterul nelegal al avizului medicului consultant al Parlamentului European, eliberat pe baza documentelor care proveneau de la Serviciul medical al Comisiei din urmă cu peste doi ani și în lipsa unui examen clinic și psihologic prealabil al persoanei interesate;

–        al doilea, întemeiat pe încălcarea procedurii prevăzute la articolul 33 al doilea paragraf din statut și a principiului respectării dreptului la apărare, în măsura în care decizia în litigiu a fost adoptată fără ca reclamanta să fi fost în măsură să sesizeze în prealabil comisia medicală de apel;

–        al treilea, întemeiat pe încălcarea principiului respectării vieții private și a dispozițiilor articolelor 6 și 7 din Regulamentul nr. 45/2001;

–        al patrulea, întemeiat pe existența unei hărțuiri morale.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe caracterul nelegal al avizului medicului consultant

 Argumentele părților

66      Reclamanta susține că avizul medicului consultant, pe baza căruia a fost adoptată decizia în litigiu, a fost emis în condiții nelegale. Astfel, medicul consultant ar fi emis avizul său fără a realiza o examinare medicală a reclamantei și exclusiv pe baza unui dosar medical vechi, care provenea de la Serviciul medical al Comisiei și care cuprindea informații cu o vechime de peste doi ani și care a fost contestat în cauza F‑33/08. Or, instanța Uniunii ar considera că vizita medicală de angajare trebuie să implice în mod necesar un examen clinic, în caz contrar fiind complet inutilă. În plus, potrivit reglementării Comisiei, un aviz privind aptitudinea fizică ar avea o durată de valabilitate limitată la șase luni.

67      Parlamentul European nu contestă că reclamanta nu a fost supusă unui examen clinic de către medicul consultant. Totuși, în speță, acesta apreciază că medicul său consultant nu era obligat să realizeze un astfel de examen.

68      În primul rând, cu titlu introductiv, Parlamentul European subliniază că decizia de constatare a inaptitudinii fizice adoptată de Comisie în privința reclamantei a fost considerată legală de Tribunal, în Hotărârea din 21 octombrie 2009 (V/Comisia, citată anterior). Decizia în litigiu și avizul emis de medicul consultant ar fi, prin urmare, întemeiate pe o decizie pe care Comisia a adoptat‑o în mod legal.

69      În al doilea rând, potrivit Parlamentului European, caracterul oportun sau inoportun al unui examen clinic al candidatului la angajare este o problemă pur medicală, care nu poate face obiectul unui control al instanței. În această privință, Parlamentul European amintește, prin analogie, jurisprudența instanței Uniunii în ceea ce privește caracterul oportun al examinării medicale a funcționarului de către comisia pentru invaliditate.

70      În al treilea rând, Parlamentul European susține că medicul său consultant ar fi fost în posesia dosarului medical al reclamantei transmis de Comisie, care conținea rezultatele mai multor examene clinice și al mai multor expertize complementare. Or, informațiile conținute în acest dosar ar fi fost suficient de recente și de pertinente pentru a‑i permite să elibereze un aviz ținând seama de caracterul cronic și durabil al patologiei reclamantei.

71      În al patrulea rând, Parlamentul European înlătură argumentul întemeiat pe manualul de proceduri al Serviciului medical al Comisiei, text care nu ar fi aplicabil în cadrul Parlamentului European. Singura normă internă prevăzută de Parlamentul European cu privire la valabilitatea unui examen de angajare ar fi reprezentată de articolul 15 din reglementarea internă, care prevede o durată de valabilitate de un an a avizelor privind aptitudinea fizică. Or, această normă ar fi aplicabilă numai avizelor pozitive și nu s‑ar putea opune ca medicul consultant al Parlamentului European, pentru a emite avizul în litigiu, să se refere la un aviz de constatare a inaptitudinii emis de un medic consultant al Comisiei cu peste un an înainte.

 Aprecierea Tribunalului

72      Cu toate că, în cadrul controlului legalității unui refuz de recrutare motivat prin inaptitudinea fizică, instanța Uniunii nu poate substitui un aviz cu caracter strict medical cu propria apreciere, îi revine totuși sarcina de a verifica dacă procedura de recrutare s‑a desfășurat legal și în special de a examina dacă refuzul recrutării se întemeiază pe un aviz medical motivat, care stabilește o legătură comprehensibilă între constatările medicale pe care le cuprinde și concluzia la care ajunge (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 aprilie 1994, A/Comisia, T‑10/93, punctul 61).

73      Este posibil ca medicul consultant al unei instituții să își întemeieze avizul de constatare a inaptitudinii fizice nu numai pe existența tulburărilor fizice sau psihice actuale, ci și pe un prognostic, întemeiat medical, al unor tulburări viitoare, susceptibile să pună în discuție, într‑un viitor previzibil, îndeplinirea normală a atribuțiilor avute în vedere (Hotărârea A/Comisia, citată anterior, punctul 62).

74      În plus, trebuie amintit că, în cazurile în care o instituție a Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, controlul respectării garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative prezintă o importanță fundamentală. Instanța Uniunii a avut ocazia de a preciza că printre aceste garanții figurează în special obligația instituției competente de a examina atent și imparțial toate elementele relevante ale cazului și aceea de a‑și motiva decizia în mod suficient (a se vedea Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, punctul 14, Hotărârea Curții din 7 mai 1992, Pesquerias De Bermeo și Naviera Laida/Comisia, C‑258/90 și C‑259/90, punctul 26, Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, punctul 58, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, punctul 163).

75      În speță, rezultă chiar din cuprinsul avizului din 18 decembrie 2008 că, în vederea emiterii acestui aviz, medicul consultant al Parlamentului European s‑a întemeiat exclusiv pe date medicale colectate de Comisie în 2006 și în 2007, cu peste un an și jumătate înainte, în cadrul unei alte proceduri medicale de angajare. De altfel, Parlamentul European nu contestă că aceste date medicale au fost obținute de Comisie cu peste un an și jumătate înaintea avizului de constatare a inaptitudinii emis de medicul consultant al Parlamentului European la 18 decembrie 2008.

76      Or, este necesar să se sublinieze mai întâi că articolul 15 din reglementarea internă, regulă de conduită pe care Parlamentul European și‑a impus‑o și de la care nu se poate îndepărta fără a preciza motivele care l‑au determinat, limitează în general la un an durata valabilității rezultatului unui examen medical realizat în temeiul dispozițiilor articolului 83 din RAA. Astfel, având în vedere această dispoziție, Parlamentul European ar fi trebuit cel puțin să pună sub semnul întrebării valabilitatea datelor colectate de Comisie, în condițiile în care nu le‑ar fi putut considera valabile mai mult de un an după examenul de angajare dacă acestea ar fi fost obținute în cursul unei proceduri de angajare desfășurate la Parlamentul European.

77      În continuare, s‑a decis că examenul medical de angajare trebuie să presupună în mod necesar un examen clinic și, dacă este cazul, testele biologice suplimentare indicate de medicul consultant, în caz contrar fiind complet inutil (Hotărârea A/Comisia, citată anterior, punctele 49-51).

78      În sfârșit, din jurisprudența citată anterior la punctele 73 și 74 rezultă că, pentru a fi legal emis, un aviz de constatare a inaptitudinii fizice trebuie să constate tulburări actuale sau viitoare și să fie întemeiat pe elemente relevante.

79      Desigur, Parlamentul European susține, întemeindu‑se pe jurisprudența în materie de constatare a originii profesionale a unei invalidități, că necesitatea, în circumstanțele date, a unui examen clinic al persoanei în cauză ține de puterea de apreciere conferită membrilor comisiei pentru invaliditate (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 noiembrie 2004, O/Comisia, T‑376/02, punctul 44).

80      Totuși, această jurisprudență se referă la limitele controlului jurisdicțional al aprecierilor pur medicale și nu poate justifica o înlăturare a obligației medicului consultant prevăzute la articolul 83 din RAA de a efectua un examen medical pentru a se asigura el însuși de aptitudinea persoanei interesate de a‑și exercita atribuțiile.

81      În plus, puterea de apreciere în materie medicală recunoscută medicului nu interzice instanței, pe de o parte, să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor și, pe de altă parte, să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor relevante ce trebuie să fie luate în considerare pentru evaluarea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse de aici (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 12 mai 2004, Hecq/Comisia, T‑191/01 P, punctul 63).

82      Astfel, în speță, având în vedere vechimea datelor medicale comunicate de Comisie și evoluția posibilă a acestor date până în prezent, medicul consultant nu dispunea de toate elementele relevante privind starea de sănătate a reclamantei atunci când a eliberat avizul de constatare a inaptitudinii.

83      Argumentul Parlamentului European întemeiat pe patologia care a motivat în 2007 constatarea de către Comisie a inaptitudinii reclamantei trebuie înlăturat. Astfel, s‑a considerat că tulburările psihice, evolutive prin natura lor, nu pot justifica excluderea definitivă de la angajare a persoanei care suferă de o astfel de boală, administrația având obligația de a asigura o reexaminare periodică a persoanei interesate la intervale rezonabile (a se vedea, în ceea ce privește trimiterea din oficiu în concediu medical a unui funcționar, Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2006, de Brito Sequeira Carvalho/Comisia, F‑17/05, punctele 129 și 130, confirmate prin Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 octombrie 2009, de Brito Sequeira Carvalho/Comisia, T‑40/07 P, și Hotărârea Comisia/de Brito Sequeira Carvalho, T‑62/07 P, punctele 231-240).

84      În ceea ce privește circumstanța că decizia de constatare a inaptitudinii reclamantei adoptată de Comisie în 2007 a fost considerată legală de Tribunal, aceasta nu are nicio incidență asupra aprecierii temeiniciei prezentului motiv, ținând seama de considerațiile formulate la punctele anterioare.

85      În plus, în ședință, drept răspuns la întrebările Tribunalului, agenții Parlamentului European au arătat că, pentru motive de secret medical, nu au avut acces la înscrisurile pe baza cărora medicul consultant al Parlamentului European a emis avizul de constatare a inaptitudinii fizice mai mult decât autoritatea împuternicită să facă numiri atunci când s‑a pronunțat asupra reclamației reclamantei. Prin urmare, aceștia nu au putut preciza Tribunalului care era natura acestor înscrisuri și nici nu au putut confirma că dosarul transferat de la Comisie la Parlamentul European permitea înțelegerea completă de către medicul consultant al Parlamentului European a contextului particular al procedurii medicale de angajare desfășurate la Comisie și a faptului că reclamanta fusese angajată, în trecut, în mai multe rânduri, de către Comisie. În mod similar, autoritatea competentă a Parlamentului European nu a fost în măsură să verifice dacă avizul medicului consultant se întemeia pe toate datele relevante.

86      În sfârșit, Tribunalul constată că medicul consultant al Parlamentului European a emis un aviz exprimat în termeni categorici și generali fără a fi examinat reclamanta, în timp ce, în cadrul procedurii medicale de angajare la Comisie, experții desemnați de comisia medicală exprimaseră un aviz mai nuanțat.

87      În consecință, motivul întemeiat pe caracterul nelegal al avizului medicului consultant trebuie admis.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe nerespectarea articolului 33 al doilea paragraf din statut

 Argumentele părților

88      Reclamanta susține că Parlamentul European a încălcat dispozițiile articolului 33 din statut și principiul respectării dreptului la apărare. Astfel, decizia în litigiu ar fi fost adoptată înainte chiar ca reclamanta să sesizeze comisia medicală de apel prevăzută de aceste dispoziții.

89      În primul rând Parlamentul European susține că decizia în litigiu preciza că, în cazul în care consideră oportun, reclamanta are posibilitatea de a sesiza comisia medicală cu o contestare a avizului medicului consultant, posibilitate pe care ea nu a utilizat‑o.

90      În al doilea rând, Parlamentul European precizează motivele pentru care decizia în litigiu a fost adoptată imediat. Mai întâi, prin faptul că nu a informat Serviciul medical cu privire la examenele medicale efectuate la Comisie, reclamanta ar fi afectat legătura de încredere cu instituția. În continuare, consideră că postul propus reclamantei trebuia să fie ocupat rapid pentru a face față absenței unei funcționare aflate în concediu de maternitate. În sfârșit, în cazul în care comisia medicală ar fi ajuns la o concluzie contrară avizului medicului consultant, Parlamentul European subliniază că, având în vedere natura postului, ar fi putut oferi reclamantei un post echivalent.

 Aprecierea Tribunalului

91      Din dispozițiile coroborate ale articolelor 82 și 83 din RAA rezultă că, anterior încadrării în muncă, un candidat la un post de agent contractual este supus unui examen medical efectuat de către medicul consultant al instituției în scopul de a verifica dacă îndeplinește condițiile de aptitudine fizică necesare pentru exercitarea atribuțiilor propuse.

92      Articolul 33 al doilea paragraf din statut, aplicabil prin analogie în cazul agenților contractuali, prevede o procedură internă de apel împotriva avizului negativ emis de medicul consultant al instituției.

93      S‑a decis că, întrucât la articolul 33 al doilea paragraf din statut a instituit o comisie medicală de apel, legiuitorul a avut ca obiectiv să constituie o garanție suplimentară pentru candidați și să amelioreze astfel protecția drepturilor lor (Hotărârea A/Comisia, citată anterior, punctul 23). Această garanție, care are legătură cu principiul respectării dreptului la apărare (Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2007, N/Comisia, F‑95/05, punctele 69 și 76), constituie o normă fundamentală de procedură.

94      În plus, această garanție trebuie să fie în mod necesar respectată înainte de adoptarea deciziei de refuz al recrutării, iar nu la un stadiu ulterior, întrucât aceasta și‑ar pierde în acest caz rațiunea de a exista, și anume aceea de a garanta dreptul la apărare al candidaților la recrutare (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 8 iulie 1999, Hercules Chemicals/Comisia, C‑51/92 P, punctul 75-78, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, punctul 151). Textul articolului 33 al doilea paragraf din statut este clar în această privință: candidatul la angajare dispune de un termen de 20 de zile pentru a sesiza comisia medicală, termen care curge nu de la data notificării deciziei de refuz al angajării, ci de la data notificării avizului medicului consultant.

95      În speță, este necontestat că Parlamentul European a adoptat decizia în litigiu fără a fi permis în prealabil reclamantei să sesizeze comisia medicală de apel. Desigur, Parlamentul European a informat persoana interesată, în momentul notificării deciziei în litigiu, cu privire la această posibilitate. Totuși, această împrejurare nu are influență asupra neregularității constatate, decizia menționată fiind deja adoptată înainte ca reclamanta să fi fost în măsură să sesizeze comisia medicală de apel, în termenul de 20 de zile care a urmat notificării avizului medicului consultant.

96      În sfârșit, pentru a justifica nerespectarea dispozițiilor articolului 33 din statut, Parlamentul European subliniază că trebuia, în interesul serviciului, să recruteze rapid un agent pentru a înlocui o funcționară aflată în concediu de maternitate și că, în consecință, nu putea aștepta, anterior adoptării deciziei în litigiu, expirarea termenului de 20 de zile prevăzut de dispozițiile articolului 33 din statut și, în cazul sesizării comisiei medicale, avizul acesteia din urmă.

97      Totuși, un asemenea motiv nu poate justifica legal eludarea de către Parlamentul European a obligațiilor procedurale enunțate la articolul 33 din statut. În orice caz, plecarea unei funcționare în concediu de maternitate nu prezintă un caracter excepțional și revenea Parlamentului European sarcina fie să asigure înlocuirea persoanei aflate în concediu de maternitate cu un alt agent contractual, fie să inițieze procesul de recrutare suficient de repede pentru a putea respecta norma fundamentală de procedură prevăzută la articolul 33 al doilea paragraf din statut. În speță, în orice situație, ținând seama de perioada dintre avizul medicului consultant și data prevăzută pentru recrutare, stabilită la 2 februarie 2009, nu era a priori imposibil să se solicite avizul comisiei medicale.

98      Potrivit unei jurisprudențe constante, încălcarea unei norme procedurale, în special a principiului respectării dreptului la apărare, nu este de natură să determine anularea deciziei decât în măsura în care această încălcare a avut o influență asupra cuprinsului deciziei finale. Or, aceasta este situația în prezentul litigiu, în condițiile în care nu este exclus că respectiva comisie medicală de apel, care dispunea de toate elementele pertinente cu privire la starea de sănătate a reclamantei în momentul adoptării deciziei în litigiu, ar fi putut emite un aviz diferit de cel al medicului consultant sau ar fi putut pune la îndoială posibilitatea de a se întemeia pe date medicale obținute de Comisie cu peste un an și jumătate înainte.

99      Rezultă că motivul întemeiat pe nerespectarea articolului 33 al doilea paragraf din statut trebuie să fie de asemenea admis.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea vieții private și a articolelor 6 și 7 din Regulamentul nr. 45/2001

 Argumentele părților

100    Reclamanta apreciază că Parlamentul European a încălcat dreptul la respectarea vieții private și normele referitoare la protecția datelor cu caracter personal, în special normele referitoare la transferul dosarului său medical. Medicul consultant al Parlamentului European ar fi emis avizul întemeindu‑se pe documente care proveneau de la Comisie, Or, pe de o parte, ar fi trebuit ca aceste documente să fie clasificate la arhivele Comisiei, în temeiul manualului de proceduri al Serviciului medical al acestei instituții, și să nu mai fie utilizate drept înscrisuri probante în dosare medicale, întrucât reclamanta nu exercita nicio atribuție în cadrul Comisiei. Pe de altă parte, articolele 6 și 7 din Regulamentul nr. 45/2001 ar interzice transferul de date cu caracter medical care o privesc pe reclamantă de la Comisie la Parlamentul European. Astfel, datele medicale deținute de Comisie ar fi fost colectate exclusiv în vederea recrutării reclamantei în serviciile acestei instituții. În plus, medicul consultant al Parlamentului European ar avea atribuția de a efectua o vizită medicală de angajare, iar nu de a investiga trecutul medical al reclamantei.

101    Potrivit Parlamentului European, decizia în litigiu nu ar încălca în niciun mod normele referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Astfel, articolul 7 din Regulamentul nr. 45/2001 ar prevedea că transferurile de date cu caracter personal între instituții sunt posibile dacă sunt necesare pentru îndeplinirea legitimă a sarcinilor care sunt de competența destinatarului. Or, transferul în litigiu ar fi fost efectuat în scopul de a permite Parlamentului European să îndeplinească una dintre sarcinile sale, respectiv controlul aptitudinii fizice a unui candidat la angajare. În plus, acest transfer ar fi fost justificat prin interesul de a evita examenele medicale inutile și de a permite administrației să dispună de informații complete.

102    AEPD apreciază că transferul și utilizarea ulterioară a datelor cu caracter medical colectate în 2006 și 2007 cu privire la starea de sănătate a reclamantei au încălcat Regulamentul nr. 45/2001. Acesta precizează, cu titlu introductiv, că datele menționate nu fac parte din dosarul medical al reclamantei în calitate de fost agent temporar și de fost agent contractual al Comisiei și că problema legalității transferului acestora nu este similară cu cea a transferului între instituții a unui dosar medical al unei persoane angajate de o instituție. Manualul de proceduri al Serviciului medical al Comisiei nu ar arăta în ce scopuri sunt păstrate în arhive mai mult de șase luni datele medicale colectate în cadrul unei proceduri de recrutare și nici condițiile în care sunt accesibile aceste date. AEPD amintește că, în două avize adoptate în 2007 și 2008, a recomandat Parlamentului European și, respectiv, Comisiei ca, în cazul candidaților declarați inapți fizic la angajare, datele medicale colectate în cadrul procedurii de recrutare să fie păstrate doar pentru o perioadă limitată, care ar putea corespunde perioadei în care este posibilă contestarea datelor sau a deciziei adoptate pe baza lor.

103    AEPD subliniază că transferul de date cu caracter personal între instituții este reglementat în principal la articolul 7 din Regulamentul nr. 45/2001, însă fără a aduce atingere articolelor 4, 5, 6 și 10 din regulamentul menționat. Respectarea articolului 7 din Regulamentul nr. 45/2001 nu ar conduce, așadar, la conformitatea transferului și a utilizării ulterioare a datelor cu acest regulament în ansamblu, în mod contrar a ceea ce pare să susțină Parlamentul European, care limitează memoriul său în apărare la articolul 7 menționat. AEPD amintește că, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 45/2001, este interzisă prelucrarea unor categorii speciale de date, precum datele cu caracter medical, și că protecția acestor date prezintă, pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o importanță fundamentală în raport cu exercitarea dreptului la respectarea vieții private și a vieții de familie, garantat prin articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”). Întrucât reclamanta nu și‑a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor în litigiu, excepția prevăzută la articolul 10 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 45/2001 nu ar fi aplicabilă. În plus, Parlamentul European nu ar fi demonstrat că transferul acestor date, deși legitim în raport cu articolul 7 din Regulamentul nr. 45/2001, era în realitate necesar în vederea respectării drepturilor și obligațiilor sale în materie de drept al muncii, în sensul celei de a doua excepții, enunțată la articolul 10 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat. Astfel, Parlamentul European ar fi putut obține această informație în alt mod, care să afecteze mai puțin viața privată, de exemplu prin solicitarea adresată reclamantei de a furniza această informație și prin efectuarea unui examen medical de către serviciile sale. În această privință, AEPD precizează că, în avizul său din 2007 sus‑menționat, recomandase Parlamentului European să elimine din formularul pentru examenul medical prealabil angajării întrebările prin care candidatul era chestionat dacă i‑a fost deja refuzat un post pentru motive medicale sau dacă a consultat un neurolog, un psihiatru, un psihanalist sau un psihoterapeut. Parlamentul European s‑ar fi conformat acestei recomandări.

104    Pe de altă parte, AEPD susține că, în momentul în care Parlamentul European a primit de la Serviciul medical al Comisiei datele medicale privind reclamanta, aceste date nu mai erau deținute în vederea scopului inițial, respectiv a examinării aptitudinii medicale a reclamantei în vederea ocupării unui post la Comisie. În plus, aceste date ar fi fost trimise la arhivele Comisiei, întrucât termenul de șase luni de la decizia de constatare a inaptitudinii, prevăzut de manualul de proceduri al Serviciului medical al Comisiei, ar fi expirat. Prin urmare, transferul și utilizarea acestor date s‑ar fi realizat cu încălcarea articolului 4 alineatul (1) literele (b) și (e) din Regulamentul nr. 45/2001. În plus, schimbarea scopului prelucrării acestor date nu ar putea fi justificată în temeiul articolului 6 din acest regulament. Pe de altă parte, Parlamentul European, autorul cererii de transfer, ar fi fost obligat, alături de Comisie, să garanteze legalitatea transferului în întregime.

105    În sfârșit, AEPD precizează că, presupunând chiar că reclamanta a omis în mod deliberat să informeze Parlamentul European cu privire la examenele medicale anterioare, această circumstanță nu ar avea nicio incidență asupra dreptului la protecția datelor sale, pe care persoana interesată îl poate invoca în temeiul Regulamentului nr. 45/2001.

106    În observațiile cu privire la memoriul în intervenție, reclamanta declară că se alătură în întregime analizei AEPD potrivit căreia articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (e) și articolul 10 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 au fost încălcate de Parlamentul European. Afirmația că transferul de date medicale nu răspundea unei necesități reale, în sensul articolului 10 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, ar fi valabilă pentru aceleași motive în ceea ce privește articolul 7 alineatul (1) din același text, dispoziție care ar fi fost de asemenea încălcată, transferul în litigiu neputând fi considerat necesar pentru îndeplinirea legitimă a sarcinilor Parlamentului European. Această instituție nu ar fi respectat principiul limitării scopurilor, al exactității și actualizării datelor, precum și regulile de păstrare a acestora și, prin urmare, nu și‑ar fi îndeplinit obligația de a respecta articolul 4 alineatul (1) literele (b), (d) și (e) din Regulamentul nr. 45/2001.

107    În observațiile cu privire la memoriul în intervenție, Parlamentul European subliniază că prelucrarea datelor cu caracter personal ale reclamantei era necesară în vederea respectării obligațiilor instituției în domeniul dreptului muncii, mai precis în vederea verificării aptitudinii fizice a reclamantei de a‑și exercita atribuțiile, astfel cum se prevede la articolul 83 din RAA și la articolul 33 din statut. Prin urmare, prelucrarea acestor date ar fi licită în raport cu articolul 10 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001. Similar, prelucrarea acestor date doar de membrii Serviciului medical al Parlamentului European, cărora le revine obligația de respectare a secretului profesional, în vederea diagnosticării medicale referitoare la aptitudinea pentru muncă de către medicul consultant, ar fi necesară și, prin urmare, legitimă, în sensul articolului 10 alineatul (3) din regulamentul menționat. Această prelucrare ar ține și de exercitarea legitimă a autorității publice și ar fi, prin urmare, licită în raport cu articolul 5 litera (a) din acest regulament.

108    În ceea ce privește transferul datelor, Parlamentul European susține că acesta era necesar pentru executarea legitimă a sarcinilor instituției. Astfel, Parlamentul European nu și‑ar fi putut îndeplini sarcinile fără acest transfer: pe de o parte, reclamanta nu ar fi informat Serviciul medical al Parlamentului European, la data la care aceasta a intrat în contact cu serviciul menționat, cu privire la faptul că anterior a efectuat o vizită medicală la o altă instituție; pe de altă parte, practica Parlamentului European de solicitare a transferului dosarului medical de angajare a unui candidat în cazul în care persoana interesată a promovat deja un examen de angajare la o altă instituție ar fi în interesul instituției, precum și al persoanei în cauză, permițând să evite reluarea anumitor examene medicale. Posibilitatea, invocată de AEPD, de a realiza un nou examen medical la Parlamentul European ar depinde de o apreciere pur medicală, lăsată la inițiativa medicului competent, pe baza dosarului transferat.

109    În ceea ce privește calitatea datelor, Parlamentul European apreciază că nu a încălcat articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (e) din Regulamentul nr. 45/2001. Apreciază că datele au fost colectate cu un anumit scop, respectiv verificarea aptitudinii fizice a reclamantei în exercitarea atribuțiilor în serviciul Uniunii, finalitate explicită și legitimă, din moment ce este prevăzută în special la articolul 33 din statut, și că aceste date au fost prelucrate ulterior cu același scop. De altfel, examenul de angajare ar fi efectuat de toate instituțiile pe același temei juridic și s‑ar desfășura în aceleași condiții. Condițiile care trebuie îndeplinite privitoare la aptitudine ar fi, în general, aceleași în toate instituțiile. Transferul de date în litigiu ar fi analog cu cel al dosarului medical al unui funcționar transferat la o altă instituție, considerat legitim de către AEPD în Avizul din 14 iunie 2007. În plus, datele colectate de Comisie nu ar fi fost păstrate o perioadă mai îndelungată decât cea necesară pentru realizarea scopurilor colectării și prelucrării. În „Orientările privind activitățile de prelucrare a datelor în materie de recrutare a personalului” din octombrie 2008, AEPD ar fi recunoscut în mod expres că datele cu caracter personal ale candidaților neîncadrați în muncă puteau fi păstrate timp de doi ani de la încheierea procedurii, termen care, în speță, nu ar fi fost depășit. În sfârșit, termenul de un an prevăzut la articolul 15 din reglementarea internă a Parlamentului European ar viza numai valabilitatea unui examen.

 Aprecierea Tribunalului

–       În ceea ce privește primul aspect al motivului, întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea vieții private

110    În înscrisurile lor și în ședință, părțile au insistat cu privire la al doilea aspect al motivului, referitor la încălcarea articolelor 6 și 7 din Regulamentul nr. 45/2001. Intervenția AEPD a contribuit la focalizarea dezbaterilor pe acest al doilea aspect. Cu toate acestea, Tribunalul apreciază că primul aspect al motivului, întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea vieții private, este formulat cu suficientă precizie la punctele 14.1 și 16.12 din cererea introductivă, care au fost dezvoltate ulterior în ședință, pentru a face obiectul unui răspuns distinct.

111    Potrivit jurisprudenței Curții, dreptul la respectarea vieții private, consacrat prin articolul 8 din CEDO și care decurge din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică a Uniunii. Acesta presupune în special dreptul unei persoane de a‑și păstra secretă starea sănătății (a se vedea, printre altele, Hotărârea Curții din 5 octombrie 1994, X/Comisia, C‑404/92 P, punctul 17; a se vedea de asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Z împotriva Finlandei din 25 februarie 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997‑I, § 71, și S. și Marper împotriva Regatului Unit din 4 decembrie 2008, nr. 30562/04 și nr. 30566/04, § 66).

112    Transferul către un terț, inclusiv către o altă instituție, al unor date cu caracter personal referitoare la starea de sănătate a unei persoane, colectate de o instituție, constituie în sine o ingerință în viața privată a persoanei în cauză, indiferent de utilizarea ulterioară a informațiilor astfel comunicate (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 20 mai 2003, Österreichischer Rundfunk și alții, C‑465/00, C‑138/01 și C‑139/01, punctele 73-75).

113    Totuși, s‑a considerat că pot fi instituite restricții ale drepturilor fundamentale, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general și să nu constituie, față de scopul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului dreptului protejat (Hotărârea din 5 octombrie 1994, X/Comisia, citată anterior, punctul 18). În această privință, articolul 8 alineatul (2) din CEDO trebuie considerat drept normă de referință. Potrivit acestei dispoziții, ingerința unei autorități publice în viața privată poate fi justificată în măsura în care i) este „prevăzută de lege”, ii) urmărește unul sau mai multe obiective – enunțate limitativ – și iii) este „necesară” pentru a atinge acest obiectiv sau aceste obiective.

114    Prin urmare, trebuie să se examineze, în speță, dacă transferul datelor cu caracter medical de la o instituție la alta în vederea facilitării activității medicului consultant desfășurate în cadrul unei vizite medicale de angajare poate fi considerat legal în raport cu cele trei condiții menționate mai sus.

115    În primul rând, în ceea ce privește prima condiție, dispozițiile Regulamentului nr. 45/2001 permit să se considere că transferul de date cu caracter personal de la o instituție la alta este „prevăzut de lege”.

116    Astfel, dispozițiile articolului 7 din Regulamentul nr. 45/2001 reglementează acest tip de prelucrare a datelor cu caracter personal.

117    Totuși, se ridică problema dacă acest articol este formulat cu suficientă precizie pentru a permite destinatarilor legii să își adapteze conduita și să răspundă astfel cerinței de previzibilitate stabilite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea printre altele Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Rekvényi împotriva Ungariei din 20 mai 1999, Recueil des arrêts et décisions, 1999‑III, § 34). Astfel, articolul 7 din Regulamentul nr. 45/2001 prevede în termeni generali că transferurile de date între instituții sunt posibile numai dacă datele comunicate „sunt necesare pentru îndeplinirea legitimă a sarcinilor care sunt de competența destinatarului”.

118    În plus, articolul 6 din Regulamentul nr. 45/2001 prevede în mod expres că „[d]atele cu caracter personal nu pot fi prelucrate în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate decât în cazul în care modificarea scopului este permisă expres de normele interne ale instituției sau ale organului [Uniunii]”.

119    Or, se impune să se constate că Parlamentul European nu a susținut nicidecum că ar exista vreo normă scrisă care prevede transferul de date cu caracter medical între instituții sau schimbul de informații cu caracter medical între serviciile medicale ale instituțiilor și care vizează nu persoanele angajate în aceste instituții, ci candidații la angajare.

120    În al doilea rând, Parlamentul European susține că transferul de date medicale de la o instituție la alta are drept obiectiv să permită să se verifice dacă un candidat îndeplinește condițiile privind aptitudinea fizică în exercitarea atribuțiilor care îi sunt oferite și dacă, în caz de recrutare, va putea exercita efectiv atribuțiile respective. În această privință, Curtea a considerat că efectuarea unui examen de angajare vizează un interes legitim al instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 5 octombrie 1994, X/Comisia, citată anterior, punctul 20). Astfel, obiectivul invocat poate justifica, în sensul articolului 8 alineatul (2) din CEDO, o ingerință în dreptul la respectarea vieții private.

121    În al treilea rând, trebuie să se verifice dacă ingerința în cauză este necesară, într‑o societate democratică, pentru atingerea scopului legitim urmărit.

122    Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, o ingerință este considerată necesară într‑o societate democratică pentru atingerea unui scop legitim dacă răspunde unei nevoi sociale imperative și în special dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru justificarea ei sunt pertinente și suficiente. Autoritățile naționale beneficiază de o anumită marjă de apreciere în materie. Totuși, întinderea acestei marje este variabilă și depinde de un număr de factori, printre care natura dreptului în cauză garantat de CEDO, importanța acestuia pentru persoana în cauză, natura ingerinței și finalitatea acesteia. Marja menționată este cu atât mai restrânsă, cu cât dreptul în cauză este mai important în raport cu garantarea exercitării efective de către individ a drepturilor fundamentale sau de natură „intimă” care îi sunt recunoscute. Atunci când un aspect deosebit de important al existenței sau al identității unui individ este în discuție, marja acordată statului este restrânsă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Evans împotriva Regatului Unit din 10 aprilie 2007, nr. 6339/05, § 77).

123    În speță, astfel cum s‑a afirmat anterior, protecția datelor cu caracter personal are un rol fundamental în raport cu exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie consacrat la articolul 8 din CEDO. Respectarea caracterului confidențial al informațiilor privind sănătatea constituie unul dintre drepturile fundamentale protejate în ordinea juridică a Uniunii (a se vedea Hotărârea Curții din 8 aprilie 1992, Comisia/Germania, C‑62/90, punctul 23, și Hotărârea Curții din 5 octombrie 1994, X/Comisia, citată anterior, punctul 17). Acest principiu este esențial nu numai pentru protejarea vieții private a persoanelor bolnave, ci și pentru păstrarea încrederii acestora în personalul medical și în serviciile de sănătate în general (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Z împotriva Finlandei, citată anterior, § 95). Ținând seama de caracterul extrem de intim și de sensibil al datelor cu caracter medical, posibilitatea de a transfera sau de a comunica astfel de informații unui terț, chiar dacă este vorba despre o altă instituție sau despre un alt organ al Uniunii, fără consimțământul persoanei în cauză, necesită o examinare deosebit de riguroasă (a se vedea, prin analogie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârile citate anterior Z împotriva Finlandei, § 95, și S. și Marper împotriva Regatului Unit, § 103). În această privință, Regulamentul nr. 45/2001 prevede la articolul 10 alineatul (1) că este interzisă prelucrarea de date cu caracter medical, în principiu, sub rezerva derogărilor enunțate la alineatul (2) al articolului menționat.

124    Prin urmare, trebuie să se pună în balanță interesul Parlamentului European de a se asigura că recrutează o persoană aptă să exercite atribuțiile care îi vor fi încredințate și gravitatea atingerii aduse dreptului persoanei în cauză la respectarea vieții sale private.

125    Or, în speță, Tribunalul apreciază că, deși examenul de angajare urmărește un interes legitim al instituțiilor Uniunii, care trebuie să fie în măsură să își îndeplinească sarcinile, acest interes nu justifică faptul că se realizează un transfer de date medicale de la o instituție la alta fără consimțământul persoanei interesate (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 5 octombrie 1994, X/Comisia, citată anterior, punctul 20). Astfel, este necesar să se arate mai întâi că, astfel cum s‑a afirmat anterior, datele medicale constituie date deosebit de sensibile. Apoi, aceste date au fost colectate cu aproximativ doi ani înainte, într‑un scop bine determinat, de o instituție cu care reclamanta nu a intrat într‑un raport de muncă, în urma procedurii de verificare a aptitudinii medicale la angajare. În sfârșit, Parlamentul European și‑ar fi putut îndeplini sarcinile în condiții care afectau mai puțin drepturile fundamentale ale reclamantei. Astfel, acesta ar fi putut efectua examenul medical, pentru care fusese fixată data de 7 ianuarie 2009, ar fi putut desfășura eventual noi examene medicale sau ar fi putut solicita acordul reclamantei de a obține transferul datelor medicale în litigiu și chiar s‑ar fi putut întemeia pe informațiile pe care reclamanta se angajase să i le transmită în ianuarie 2009.

126    Contrar susținerilor Parlamentului European, decizia prin care medicul consultant a solicitat transferul datelor colectate de Comisie nu este un act de natură pur medicală, care nu ar face obiectul controlului instanței. Astfel, transferul a fost solicitat chiar înainte ca medicul consultant să fi examinat reclamanta și chiar înainte ca aceasta să fi comunicat Serviciului medical informațiile care îi fuseseră solicitate.

127    Din toate considerațiile care precedă rezultă că avizul medicului consultant a fost emis cu încălcarea dreptului la respectarea vieții private a reclamantei și că decizia în litigiu este, prin urmare, afectată de asemenea de nelegalitate pentru acest motiv. În consecință, primul aspect al motivului trebuie admis.

–       În ceea ce privește al doilea aspect al motivului, întemeiat pe nerespectarea articolelor 6 și 7 din Regulamentul nr. 45/2001

128    Cu titlu introductiv, trebuie să se amintească faptul că articolul 1 din Regulamentul nr. 45/2001 prevede explicit că, în conformitate cu regulamentul menționat, instituțiile și organele Uniunii protejează libertățile și drepturile fundamentale ale persoanelor fizice. De asemenea, dispozițiile acestui regulament nu pot fi interpretate în sensul că ar putea legitima o atingere adusă dreptului la respectarea vieții private, astfel cum este garantat la articolul 8 din CEDO (a se vedea Hotărârea Österreichischer Rundfunk și alții, citată anterior, punctul 91).

129    Rezultă de la articolul 7 din Regulamentul nr. 45/2001 că o instituție sau un organ al Uniunii poate transfera unei alte instituții sau unui alt organ al Uniunii date cu caracter personal numai în cazul în care sunt necesare pentru îndeplinirea legitimă a sarcinilor care sunt de competența instituției sau a organului destinatar al Uniunii.

130    În speță, nu se poate contesta că verificarea aptitudinii fizice a reclamantei la angajare de către serviciile Parlamentului European ține de îndeplinirea legitimă a sarcinilor acestei instituții.

131    Totuși, astfel cum a susținut în mod întemeiat AEPD în memoriul în intervenție, numai această constatare nu permite să se stabilească faptul că transferul în litigiu al datelor medicale ale reclamantei ar fi conform cu dispozițiile Regulamentului nr. 45/2001. Astfel, pe de o parte, transferul trebuie să fie „necesar” pentru executarea legitimă a misiunilor instituției. În prezentul litigiu, trebuie să se stabilească, prin urmare, că transferul era indispensabil în raport cu aprecierea aptitudinii fizice a reclamantei de către serviciile Parlamentului European. Pe de altă parte, articolul 7 din regulamentul menționat prevede expres că se aplică „fără a aduce atingere articolelor 4, 5, 6 și 10” din același text.

132    Prin urmare, pentru a răspunde motivului reclamantei întemeiat pe încălcarea regulamentului, în special a articolului 7, trebuie să se examineze dacă acest transfer a fost efectuat cu respectarea cerinței necesității, enunțată la acest articol și în conformitate cu dispozițiile la care face trimitere acest articol, în special cu articolul 6 din regulament. În prezentul litigiu, este necesar să ne referim mai întâi la examinarea articolelor 4, 6 și 10 din Regulamentul nr. 45/2001, a căror nerespectare a fost invocată de reclamantă, înainte de a examina dacă cerința necesității transferului, prevăzută la articolul 7 din același regulament, poate fi considerată îndeplinită.

133    În primul rând, în ceea ce privește articolele 4 și 6 din Regulamentul nr. 45/2001, trebuie să se sublinieze că, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din acest regulament, datele cu caracter personal trebuie să fie prelucrate în mod corect și legal și colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și să nu fie prelucrate ulterior într‑un mod incompatibil cu aceste scopuri. În plus, articolul 6 din regulamentul menționat prevede că datele cu caracter personal nu pot fi prelucrate în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate decât în cazul în care modificarea scopului este permisă expres de normele interne ale instituției sau ale organului Uniunii.

134    În speță, astfel cum susțin în mod întemeiat reclamanta și AEPD, nu se contestă că datele medicale colectate de Comisie cu privire la reclamantă, în cadrul vizitei medicale de angajare prevăzute de dispozițiile articolului 83 din RAA, aveau drept scop exclusiv să permită a se stabili dacă persoana interesată era, în momentul recrutării, aptă fizic să își exercite atribuțiile în cadrul serviciilor Comisiei.

135    Or, este necesar să se observe, pe de o parte, că prelucrarea ulterioară a acestor date medicale în vederea verificării aptitudinii reclamantei de a‑și exercita, în decembrie 2008, atribuțiile în cadrul Parlamentului European constituie o altă finalitate decât cea pentru care au fost colectate inițial aceste date. Parlamentul European nu poate invoca în mod valabil în această privință circumstanța că examenele medicale realizate de toate instituțiile s‑ar întemeia pe același temei juridic, s‑ar efectua potrivit acelorași modalități și s‑ar întemeia pe criterii identice privind aptitudinea. Astfel, instanța Uniunii a subliniat în mai multe hotărâri importanța autonomiei fiecărei instituții în calitate de angajator, înlăturând argumentele întemeiate pe unicitatea funcției publice a Uniunii. S‑a considerat astfel că funcționarii recrutați de o instituție nu puteau revendica aceeași încadrare precum cea acordată funcționarilor unei alte instituții, chiar dacă toți acești funcționari au reușit la același concurs (Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2010, Liljeberg și alții/Comisia, F‑83/05, punctul 58). În mod similar, deși, potrivit principiului unicității funcției publice, astfel cum este enunțat la articolul 9 alineatul (3) din Tratatul de la Amsterdam, toți funcționarii tuturor instituțiilor Uniunii sunt supuși unui statut unic, un asemenea principiu nu implică faptul că instituțiile trebuie să facă uz în mod similar de puterea de apreciere care le‑a fost recunoscută prin statut, în condițiile în care, dimpotrivă, în gestionarea personalului lor, ele beneficiază de un „principiu al autonomiei”, pentru a relua termenii utilizați de Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene în Hotărârea din 16 septembrie 1997, Gimenez/Comitetul Regiunilor (T‑220/95, punctul 72).

136    Pe de altă parte, în condițiile în care, în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 45/2001, o modificare a scopului colectării datelor trebuie să fie expres prevăzută de o normă internă a instituției, rezultă din înscrisuri și s‑a afirmat în ședință că modificarea scopului pentru care datele medicale ale reclamantei au fost colectate în 2006 și 2007 de Comisie nu este prevăzută de niciun text care ar fi fost adoptat de această instituție sau de Parlamentul European. Transferul unor asemenea date între instituțiile în cauză se întemeiază numai pe o simplă practică, cu privire la care candidații la angajare nu sunt nicidecum informați. În plus, AEPD a susținut în ședință, fără a fi contrazisă, că practica Parlamentului European care constă în solicitarea transferului de date medicale referitoare la candidații la angajare nu îi fusese notificată, în condițiile în care o asemenea notificare este prevăzută la articolul 27 din Regulamentul nr. 45/2001. În ceea ce privește Comisia, AEPD precizează că, în Avizul din 10 septembrie 2007, emis în cadrul controlului prealabil al dosarului acestei instituții și intitulat „Gestionarea activităților Serviciului medical – Bruxelles‑Luxemburg în special prin aplicația informatică SERMED”, a examinat exclusiv compatibilitatea cu dispozițiile Regulamentului nr. 45/2001 a transferurilor de date medicale, în cazuri excepționale, la Serviciul juridic al Comisiei, la Tribunal sau la Mediatorul European, la cererea acestuia din urmă. În schimb, AEPD nu a ridicat în niciun mod, în acest aviz, problema transferului de date medicale colectate de o instituție, cu ocazia unei vizite medicale de angajare, la o altă instituție sau la un alt organ al Uniunii, întrucât responsabilul cu protecția datelor din cadrul Comisiei nu a declarat acest tip de transfer de date. AEPD subliniază că a recomandat Comisiei, în acest aviz, ca, pentru candidații declarați inapți fizic la angajare, datele medicale colectate în cadrul procedurii de recrutare să fie păstrate numai pentru o perioadă limitată, care ar putea corespunde perioadei în care este posibilă contestarea datelor sau a deciziei adoptate pe baza lor. Astfel, Comisia a procedat în mod legitim atunci când a păstrat datele colectate în 2006 și 2007 cu privire la starea de sănătate a reclamantei, însă doar pentru desfășurarea acțiunilor formulate de aceasta în fața instanțelor Uniunii în cauzele F‑33/08 și T‑510/09 P, care au urmat refuzului Comisiei de a o angaja.

137    În al doilea rând, în ceea ce privește articolul 10 din Regulamentul nr. 45/2001, trebuie subliniat că, în temeiul alineatului (1) al acestui articol, este, în principiu, interzisă prelucrarea datelor medicale. Alineatul (2) al articolului menționat prevede, printre altele, că alineatul (1) nu se aplică atunci când persoana vizată și‑a dat consimțământul pentru prelucrare sau atunci când prelucrarea este necesară în scopul respectării obligațiilor și drepturilor specifice ale operatorului în materie de drept al muncii.

138    Or, pe de o parte, este cert că reclamanta nu și‑a dat consimțământul cu privire la transferul de la Comisie la Parlamentul European al datelor medicale care o privesc.

139    Pe de altă parte, deși este adevărat că transferul în litigiu a fost realizat pentru ca Parlamentul European să fie în măsură să verifice aptitudinea fizică a reclamantei în exercitarea atribuțiilor sale în cadrul acestei instituții, obligație care rezultă din articolele 82 și 83 din RAA și care poate fi analizată drept „obligație în materie de drept al muncii”, în sensul articolului 10 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001, totuși nu s‑a dovedit că acest transfer era „necesar” în scopul respectării acestei obligații. Astfel cum subliniază AEPD și cum s‑a afirmat la punctul 125, alte măsuri care să afecteze mai puțin viața privată puteau fi avute în vedere și ar fi permis Parlamentului European să asigure deplina aplicare a articolelor 82 și 83 din RAA. Parlamentul European ar fi putut în special, înainte de a solicita Comisiei să îi transfere aceste date, să invite reclamanta să îi furnizeze anumite informații privind istoricul ei medical și să solicite realizarea examenelor medicale necesare de către propriile servicii. În plus, caracterul relativ vechi al datelor transferate, colectate în 2006 și 2007, cu peste un an și jumătate înaintea deciziei în litigiu, nu pledează în favoarea tezei Parlamentului European potrivit căreia acest transfer ar fi fost necesar.

140    Astfel cum a susținut în mod corect reclamanta, Parlamentul European nu mai poate pretinde că transferul în litigiu ar avea drept temei juridic articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 45/2001. Astfel, deși acest articol permite membrilor serviciului medical al unei instituții să prelucreze datele necesare pentru diagnosticul medical privind aptitudinea unei persoane de a‑și exercita atribuțiile, acesta nu are nici ca obiect și nici ca efect autorizarea unui transfer de date medicale, precum cel contestat în prezentul litigiu, nici chiar dacă se realizează între membrii serviciilor medicale ale celor două instituții în cauză.

141    În al treilea rând, în ceea ce privește articolul 7 din Regulamentul nr. 45/2001, se impune să subliniem, astfel cum susține în mod întemeiat reclamanta, că un transfer care nu este considerat necesar în sensul articolului 10 din regulament nu poate fi considerat necesar nici în sensul articolului 7 din același text, întrucât este vorba despre aceeași sarcină vizată, respectiv despre examinarea aptitudinii fizice a reclamantei la angajare.

142    Din considerațiile care precedă rezultă că, având în vedere natura deosebit de sensibilă a datelor medicale ale reclamantei și condițiile în care acestea au fost obținute, Tribunalul apreciază că Parlamentul European, prin prelucrarea acestor date, nu și‑a îndeplinit în mod legitim sarcinile care i‑au fost încredințate în temeiul dispozițiilor articolelor 82 și 83 din RAA. În acest scop, revenea acestuia sarcina de a solicita acordul reclamantei cu privire la transfer sau de a realiza examene medicale specifice și nu avea posibilitatea să se întemeieze, fără autorizarea prealabilă a persoanei interesate, pe date medicale colectate în cadrul unei alte proceduri de o altă instituție.

143    Prin urmare, reclamanta poate susține în mod întemeiat că medicul consultant al Parlamentului European, atunci când a solicitat Comisiei transferul acestor date medicale, a încălcat dispozițiile articolelor 6 și 7 din Regulamentul nr. 45/2001, iar atunci când s‑a întemeiat pe aceste date, a emis un aviz nelegal cu privire la aptitudinea ei fizică. În consecință, cel de al doilea aspect al motivului trebuie admis.

144    Parlamentul susține totuși în înscrisurile sale că decizia în litigiu s‑ar întemeia nu numai pe inaptitudinea fizică, ci și pe ruperea legăturii de încredere.

145    Prin urmare, revine Tribunalului competența de a verifica dacă acest al doilea motiv a fost invocat efectiv și dacă este de natură să justifice decizia în litigiu.

146    Or, deși Parlamentul European, în decizia în litigiu și în decizia de respingere a reclamației, menționează împrejurarea că reclamanta nu ar fi respectat obligația care i‑ar fi revenit, respectiv nu a declarat că a efectuat anterior o vizită medicală la o altă instituție europeană, acesta nu deduce de aici în mod direct consecințe juridice, întrucât aceste decizii sunt întemeiate din punct de vedere juridic pe simpla constatare că reclamanta nu îndeplinește condiția privind aptitudinea fizică în exercitarea atribuțiilor sale. Astfel, spre deosebire de susținerile Parlamentului European, decizia în litigiu nu este întemeiată pe ruperea legăturii de încredere.

147    În cazul în care Parlamentul European, prin argumentația sa, intenționează să prezinte instanței o substituire de motive, este necesar să se arate că invocarea în cursul procedurii a unui motiv care ar fi putut justifica în mod legal decizia în litigiu nu este de natură să se opună anulării deciziei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 10 decembrie 2003, Tomarchio/Comisia, T‑173/02, punctul 86, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 15 martie 2006, Leite Mateus/Comisia, T‑10/04, punctul 43), cu excepția situației în care administrația are o competență nediscreționară în materie.

148    Or, în speță, Parlamentul European nu poate pretinde că s‑ar afla într‑o asemenea situație de competență nediscreționară, din moment ce dispune, în ceea ce privește motivul referitor la ruptura legăturii de încredere, de o marjă largă de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 2010, Angulo Sánchez/Consiliul, F‑67/09, punctele 76-78).

149    În plus, în orice caz, la data deciziei în litigiu, Parlamentul European nu era în măsură să afirme că reclamanta a omis în mod intenționat să îi comunice că a lucrat în cadrul Comisiei sau că a efectuat deja un examen medical la o altă instituție. Astfel, de la punctele 29 și 31 din prezenta hotărâre rezultă că reclamanta și administrația conveniseră ca persoana interesată să transmită Parlamentului European în ianuarie 2009 documentele necesare pentru constituirea dosarului de recrutare. Prin urmare, nu era exclus ca reclamanta să aducă aceste informații la cunoștința Parlamentului European anterior preluării atribuțiilor sau cu ocazia examenului medical la care fusese convocată, care trebuia să aibă loc la 7 ianuarie 2009.

150    Fără a fi necesar să se examineze ultimul motiv al acțiunii, întemeiat pe existența unei hărțuiri morale, rezultă că decizia în litigiu trebuie anulată.

4.     Cu privire la concluziile referitoare la despăgubiri

 Argumentele părților

151    Reclamanta susține că neregularitățile procedurii medicale de angajare săvârșite constituie greșeli de natură să angajeze răspunderea Parlamentului European, în condițiile în care, pe de o parte, i‑au produs un prejudiciu material și un prejudiciu moral și, pe de altă parte, se află în legătură directă cu prejudiciile pe care le invocă.

152    În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanta susține că greșelile săvârșite de Parlamentul European ar fi făcut‑o să piardă o șansă foarte serioasă de a ocupa un post în cadrul lui, post pe care ar fi putut avea șanse să îl ocupe pentru o perioadă nedeterminată. Astfel, aceasta solicită o despăgubire corespunzătoare valorii de 95 % din diferența dintre remunerația pe care ar fi trebuit să o primească în perioada 2 februarie 2009-2 august 2009 și indemnizațiile de șomaj pe care le‑a primit efectiv pentru această perioadă. În această privință, solicită o despăgubire „provizorie” de 50 000 de euro.

153    În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamanta solicită suma de 20 000 de euro, având în vedere sentimentul de nedreptate pe care l‑ar fi avut din cauza blocării recrutării sale la Parlamentul European și a numeroaselor nelegalități săvârșite, în special a încălcării dreptului la respectarea vieții sale private.

154    Potrivit Parlamentului European, concluziile referitoare la despăgubiri trebuie respinse. Astfel, reclamanta nu ar fi dovedit existența unei greșeli.

155    În plus, în ceea ce privește prejudiciul material, Parlamentul European apreciază, pe de o parte, că acesta din urmă nu este real și cert, din moment ce nu s‑a dovedit că reclamanta ar fi fost recrutată dacă examenul medical ar fi fost efectuat fără datele medicale transferate de la Comisie. Pe de altă parte, Parlamentul European consideră că acest prejudiciu a fost supraevaluat și nu poate corespunde nicidecum sumei de 50 000 de euro. Potrivit Parlamentului European, remunerația pe care reclamanta ar fi putut să o primească pentru perioada 2 februarie 2009-2 august 2009 s‑ar fi ridicat cel mult la suma de 15 600,60 euro. În plus, ar fi trebuit să se deducă din această sumă alocațiile de șomaj primite pentru aceeași perioadă. În sfârșit, suma astfel obținută ar trebui ponderată cu un coeficient de reducere pentru a se ține seama de faptul că șansa reclamantei de a fi recrutată era redusă.

156    În ceea ce privește prejudiciul moral, Parlamentul European susține că reclamanta nu a dovedit suficient în ce ar consta acest prejudiciu și amintește jurisprudența constantă potrivit căreia anularea deciziei atacate constituie în principiu o reparare adecvată și suficientă a prejudiciului moral suferit.

 Aprecierea Tribunalului

157    Potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii administrației presupune întrunirea mai multor condiții în ceea ce privește ilegalitatea conduitei imputate instituțiilor, existența unui prejudiciu real și existența unei legături de cauzalitate între conduita respectivă și prejudiciul invocat (Hotărârea Curții din 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi și alții, C‑136/92 P, punctul 42, și Hotărârea Curții din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, punctul 52). Aceste trei condiții sunt cumulative. Lipsa uneia dintre ele este suficientă pentru respingerea concluziilor în despăgubiri.

158    În ceea ce privește legătura de cauzalitate, trebuie în principiu ca reclamantul să dovedească existența unei relații directe și certe de la cauză la efect între fapta săvârșită de instituție și prejudiciul invocat (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 28 septembrie 1999, Hautem/BEI, T‑140/97, punctul 85).

159    Totuși, gradul de certitudine a legăturii de cauzalitate impus de jurisprudență este atins atunci când nelegalitatea săvârșită de o instituție a Uniunii a privat, într‑un anumit mod, o persoană nu în mod necesar de o recrutare, la care persoana interesată nu va putea dovedi niciodată că avea dreptul, ci de o șansă serioasă de a fi recrutată ca funcționar sau agent, având drept consecință pentru persoana interesată un prejudiciu material care constă într‑o pierdere de venituri. Atunci când pare foarte probabil, în circumstanțele speței, că respectarea legalității ar fi determinat instituția în cauză să recruteze agentul, incertitudinea teoretică rămasă în ceea ce privește rezultatul pe care l‑ar fi avut o procedură desfășurată în mod legal nu se poate opune reparării prejudiciului material real suferit de persoana interesată prin neîncadrarea sa în muncă într‑un post pe care ar fi avut toate șansele să îl ocupe (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 octombrie 2004, Sanders și alții/Comisia, T‑45/01, punctul 150, Hotărârea Tribunalului din 22 octombrie 2008, Tzirani/Comisia, F‑46/07, punctul 218).

160    În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanta poate susține în mod justificat că, în lipsa nelegalității săvârșite de Parlamentul European, al cărui medic consultant s‑a întemeiat pe date medicale care nu erau de actualitate și nu a efectuat personal examenul medical privind aptitudinea fizică, prevăzut de RAA, avea șanse serioase să fie recrutată.

161    Astfel, în primul rând, Parlamentul European informase deja reclamanta că a fost recrutată. Prin urmare, decizia de angajare nu era pur și simplu eventuală, ci efectivă, iar angajarea reclamantei era condiționată numai de constatarea aptitudinii fizice pentru exercitarea atribuțiilor sale.

162    În continuare, contrar celor pretinse de Parlamentul European, nu s‑a dovedit că, în ipoteza în care vizita medicală de angajare s‑ar fi desfășurat în mod legal, având în vedere numai informațiile pe care le‑ar fi primit Serviciul medical al Parlamentului European cu privire la starea de sănătate a reclamantei în ianuarie 2009, persoana interesată nu ar fi fost recrutată. Astfel, era posibil ca datele medicale care justificaseră refuzul recrutării reclamantei de către Comisie în 2007 să se fi schimbat și ar fi putut justifica recunoașterea aptitudinii acesteia pentru a fi angajată de către serviciile Parlamentului European.

163    În sfârșit, nu se poate impune unei persoane candidate la angajare să dezvăluie viitorului angajator tot istoricul ei medical. Astfel cum a considerat Curtea de Justiție, dreptul la respectarea vieții private, consacrat prin articolul 8 din CEDO și care decurge din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie unul dintre drepturile fundamentale protejate în ordinea juridică a Uniunii (a se vedea Hotărârea Comisia/Germania, citată anterior, punctul 23). Acesta implică în special dreptul unei persoane de a păstra secretă starea sănătății sale (Hotărârea Curții din 5 octombrie 1994, X/Comisia, citată anterior, punctul 17).

164    Desigur, angajatorul poate efectua examenele care îi permit să aprecieze aptitudinea fizică a persoanei pe care o recrutează și dacă aceasta, întrucât are acest drept, refuză să se supună unor astfel de examene, angajatorul poate pune în aplicare consecințele unui astfel de refuz pe care le consideră adecvate, prin refuzul de a suporta riscul de a angaja persoana interesată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 1994, X/Comisia, citată anterior, punctele 20 și 21).

165    Totuși, în speță, nu este cert că, în lipsa informațiilor obținute de la Serviciul medical al Comisiei, Parlamentul European ar fi fost determinat să aibă îndoieli cu privire la starea de sănătate a reclamantei și să efectueze examene aprofundate, în condițiile în care, pe de altă parte, acesteia nu i se propusese decât un contract pe termen scurt. Chiar dacă presupunem că reclamanta, astfel cum pare să susțină, ar fi indicat Parlamentului European, în cadrul vizitei medicale care ar fi trebuit să aibă loc în ianuarie 2009, că suferise anumite afecțiuni care au justificat consultarea unor psihiatri, nu este sigur că o astfel de informație ar fi determinat instituția să respingă candidatura persoanei interesate. Dacă simpla cunoaștere a altor tulburări decât cele de natură fiziologică ar trebui să justifice de la bun început un refuz al angajării de către angajator, ar rezulta de aici serioase dificultăți de acces la angajare pentru numeroase persoane care au suferit, în trecut, chiar și pentru perioade scurte, astfel de tulburări.

166    În aceste condiții, Tribunalul apreciază că reclamanta a fost privată de o șansă reală de a fi recrutată pe perioadă determinată și că, având în vedere toate elementele de care dispune Tribunalul, această pierdere de șansă poate fi evaluată ex aequo et bono la 50 % (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, punctele 118 și 119). Ținând seama de remunerația pe care reclamanta ar fi putut să o primească pentru perioada angajării sale în calitate de agent contractual, evaluată de Parlamentul European la 15 600,60 de euro, și de veniturile primite de persoana interesată în cursul perioadei în cauză, pe parcursul căreia reclamanta a obținut beneficiul indemnizațiilor de șomaj de aproximativ 960 de euro pe lună, și în absența oricărui element care să permită a se considera că angajarea reclamantei ar fi putut să fie prelungită peste șase luni, este necesară, ex aequo et bono, obligarea Parlamentului European la plata către reclamantă a sumei de 5 000 de euro cu titlu de prejudiciu material.

167    În ceea ce privește prejudiciul moral, este necesar să se amintească faptul că anularea actului atacat poate constitui, în sine, o reparare adecvată și, în principiu, suficientă a acestui prejudiciu (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 26 ianuarie 1995, Pierrat/Curtea de Justiție, T‑60/94, punctul 62, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 21 ianuarie 2004, Robinson/Parlamentul European, T‑328/01, punctul 79, și Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2007, Sundholm/Comisia, F‑42/06, punctul 44).

168    Totuși, instanța Uniunii a admis anumite excepții de la această regulă.

169    În primul rând, anularea actului nelegal al administrației nu poate constitui repararea completă a prejudiciului moral dacă acest act implică o apreciere a capacităților sau a conduitei persoanei interesate susceptibilă să o lezeze (a se vedea Hotărârea Curții din 7 februarie 1990, Culin/Commission, C‑343/87, punctele 25-29, Hotărârea Pierrat/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 62).

170    Or, în speță, aprecierile formulate de Parlamentul European cu privire la atitudinea reclamantei, în decizia în litigiu și în răspunsul la reclamație, pot fi considerate, într‑o anumită măsură, ca susceptibile să o lezeze. Astfel, Parlamentul European îi reproșează în mod explicit că a omis în mod voluntar să declare că a făcut deja obiectul unei vizite medicale de angajare la Comisie și că, astfel, își încălcase obligațiile. Pronunțându‑se în acești termeni, Parlamentul European a pus în mod deschis în discuție buna‑credință a reclamantei, în condițiile în care aceasta din urmă, pe de o parte, informase Parlamentul European cu privire la experiența profesională în cadrul serviciilor Comisiei și, pe de altă parte, ar fi putut, cu ocazia unui examen medical, comunica aceste informații și contextul lor. În acest mod, aprecierile Parlamentului European, exprimate într‑o decizie calificată deja drept nelegală mai sus, au cauzat în mod direct un prejudiciu moral reclamantei (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, punctul 98).

171    În al doilea rând, anularea actului nelegal al administrației nu poate constitui o reparație completă a prejudiciului moral suferit, atunci când nelegalitatea săvârșită este de o gravitate deosebită (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 30 septembrie 2004, Ferrer de Moncada/Comisia, T‑16/03, punctul 68, și Hotărârea Tribunalului din 7 iulie 2009, Bernard/Europol, F‑99/07 și F‑45/08, punctul 106).

172    Or, în speță, diferitele nelegalități săvârșite de Parlamentul European, în special încălcarea dreptului la respectarea vieții private și a Regulamentului nr. 45/2001, prezintă un grad deosebit de gravitate care justifică acordarea unei indemnizații cu titlu de prejudiciu moral.

173    În al treilea rând, s‑a considerat că anularea unui act, atunci când aceasta este privată de orice efect util, nu poate constitui prin natura sa repararea adecvată și suficientă a oricărui prejudiciu moral cauzat prin actul anulat (Hotărârea Tzirani/Comisia, citată anterior, punctul 223).

174    În speță, chiar dacă este încă posibil să adopte măsuri care permit corectarea nelegalităților săvârșite, de exemplu prin realizarea unui nou examen medical al reclamantei, anularea deciziei în litigiu riscă să fie privată de orice efect concret. Astfel, elementele referitoare la sănătatea reclamantei de care Parlamentul European a luat cunoștință în mod nelegal sunt susceptibile să stea la baza unor îndoieli care fac dificilă o analiză obiectivă a stării de sănătate a persoanei interesate de către Serviciul medical al acestei instituții și este, în orice caz, puțin probabil ca Parlamentul European să aibă în vedere recrutarea reclamantei, cu care nu a avut niciodată un raport de muncă, în calitate de agent contractual în cadrul serviciilor sale.

175    Astfel, prejudiciul moral suferit de reclamantă nu este reparat în întregime prin anularea deciziei în litigiu. Se realizează o justă apreciere a acestui prejudiciu, în special în raport cu gravitatea nelegalităților constatate și a consecințelor acestora, prin evaluarea lui la suma de 20 000 de euro.

176    Din toate considerațiile care precedă rezultă că Parlamentul European este obligat să plătească reclamantei suma de 25 000 de euro, în temeiul prejudiciului material și moral suferit, aceasta incluzând toate dobânzile.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

177    Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II al respectivului regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

178    Potrivit articolului 89 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli.

179    În speță, întrucât acțiunea a fost admisă în cea mai mare parte, se realizează o justă apreciere a împrejurărilor speței prin decizia ca Parlamentul European să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de reclamantă.

180    Potrivit articolului 89 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, intervenientul suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

declară și hotărăște:

1)      Anulează decizia din 19 decembrie 2008 prin care Parlamentul European a retras oferta de muncă pe care o propusese lui V.

2)      Obligă Parlamentul European la plata către V a sumei de 25 000 de euro.

3)      Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

4)      Parlamentul European suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.

5)      Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, intervenientă, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Gervasoni Kreppel Rofes i Pujol

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 iulie 2011.

Grefier       Președinte

W. Hakenberg       S. Gervasoni

1 Limba de procedură: franceza.