Language of document : ECLI:EU:C:2012:536

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 6 septembrie 2012(1)

Cauza C‑75/11

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Austria

„Interdicția discriminării pe motiv de cetățenie – Libera circulație a cetățenilor Uniunii – Libera prestare a serviciilor – Sectorul transporturilor – Directiva 2004/38/CE – Dreptul cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor acestora la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre – Excluderea dreptului la reduceri pentru tarifele din transportul public de proximitate pentru studenții ai căror părinți nu beneficiază de alocații familiale conform dreptului național”





I –    Introducere

1.        Au statele membre dreptul să condiționeze acordarea reducerilor la tarifele de transport acordate studenților de cerințe care nu sunt îndeplinite de regulă de studenții din alte state membre? Aceasta este întrebarea la care trebuie să se răspundă în speță.

2.        Diferite regiuni austriece și ministerul federal competent au convenit cu companiile de transport de proximitate asupra acordării unor reduceri de tarife pentru studenți. Acestea nu se acordă decât studenților ai căror părinți primesc o alocație familială pentru studii din partea statului austriac. Această alocație nu se acordă decât părinților care locuiesc în Austria.

3.        Comisia consideră că această condiție pentru acordarea reducerilor la tarifele de transport reprezintă o discriminare care nu este compatibilă cu articolele 18, 20 și 21 TFUE și nici cu articolul 24 din Directiva 2004/38(2) privind dreptul la liberă circulație și ședere. De regulă, studenții din alte state membre, care urmează cursurile universităților austriece nu pot îndeplini această cerință.

4.        În apărarea poziției sale, Austria argumentează în esență că reducerea nu este decât o completare la alocația familială și că prin urmare, acordarea acesteia este conformă cu Regulamentul nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială(3). De asemenea, studenții din alte state membre primesc ajutor de studii de la statele lor de origine, astfel încât situația lor nu este comparabilă cu aceea a studenților din țară. În sfârșit, articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 permite excluderea studenților din alte state membre de la acordarea alocațiilor pentru studii.

II – Cadrul juridic

A –    Directiva 2004/38

5.        Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2004/38 definește domeniul de aplicare al directivei:

„Prezenta directivă se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într‑un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, [...]”

6.        Potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2004/38, toți cetățenii Uniunii „[...] au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care:

[...]

(c)      – sunt înscriși într‑o instituție privată sau publică, acreditată sau finanțată de către statul membru gazdă pe baza legislației sau a practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională și

– dețin asigurări medicale complete în statul membru gazdă și asigură autoritatea națională competentă, printr‑o declarație sau o altă procedură echivalentă la propria alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înșiși și pentru membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în timpul perioadei de ședere [...]”

7.        Articolul 24 din Directiva 2004/38 reglementează egalitatea de tratament pentru cetățenii Uniunii care locuiesc în alte state membre:

„(1)      Sub rezerva dispozițiilor speciale prevăzute expres de tratat și de dreptul derivat, orice cetățean al Uniunii care, în temeiul prezentei directive, își are reședința pe teritoriul statului membru gazdă se bucură de egalitate de tratament în raport cu resortisanții statului membru respectiv în domeniul de aplicare al tratatului. [...]

(2)      Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), statul membru gazdă nu este obligat să acorde dreptul la prestații de asistență socială în timpul primelor trei luni de ședere sau, după caz, în timpul perioadei mai lungi prevăzute la articolul 14 alineatul (4) litera (b) și nici nu este obligat ca, înainte de dobândirea dreptului de ședere permanentă, să acorde ajutoare pentru studii, inclusiv pentru formare profesională, constând în burse de studiu sau împrumuturi, unor persoane altele decât lucrătorii care desfășoară activități salariate sau independente, persoanelor care își mențin acest statut și membrilor familiilor acestora.”

B –    Regulamentul nr. 1408/71

8.        Potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1408/71, regulamentul se aplică și prestațiilor familiale.

9.        Prestațiile familiale sunt definite la articolul 1 litera (u) punctul (i) din regulament după cum urmează:

„toate prestațiile în natură sau în numerar menite să acopere cheltuielile familiale, în temeiul dispozițiilor articolului 4 alineatul (1) litera (h), [...]”

10.      Articolul 13 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1408/71 prevede că persoanele cărora li se aplică acest regulament se află sub incidența legislației unui singur stat membru.

11.      Articolul 73 din Regulamentul nr. 1408/71 reglementează acordarea prestațiilor familiale pentru membrii de familie care își au reședința pe teritoriul altui stat membru:

„Lucrătorul salariat sau lucrătorul care desfășoară o activitate independentă aflat sub incidența legislației unui stat membru are dreptul, în ceea ce privește membrii de familie care au reședința în alt stat membru, la prestațiile familiale prevăzute de legislația primului stat, ca și cum ar avea reședința în acel stat, sub rezerva dispozițiilor anexei VI.”

12.      Anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 nu cuprinde nicio dispoziție relevantă în speță.

III – Situația de fapt, procedura precontencioasă și concluziile părților

13.      Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privește reducerile tarifelor de transport pentru studenți, care se întemeiază pe contracte de drept privat încheiate de ministerul federal austriac competent cu autoritățile regionale (landuri federale sau comune) și cu societățile de transport în cauză. Aceste contracte au drept rezultat stabilirea unor tarife de transport pentru studenți, care diferă în funcție de land, după cum diferă și reducerile tarifare acordate.

14.      În măsura în care participă la încheierea unui asemenea contract, ministerul federal competent urmărește condiționarea reducerii tarifelor de transport de perceperea unei alocații familiale austriece potrivit Legii din 1967 privind ajustarea sarcinilor familiale (Familienlastenausgleichsgesetz). Această alocație nu este plătită direct studenților, ci părinților în întreținerea și susținerea cărora se află, dacă sunt afiliați la sistemul austriac de asigurări sociale. După cum prezintă situația statul austriac, o asemenea condiționare a reducerii tarifelor de transport de perceperea unei alocații familiale este prevăzută în landurile federale Viena, Austria Superioară, Burgenland și Styria, precum și în orașul Innsbruck.

15.      Comisia a considerat că aceasta reprezintă o discriminare inadmisibilă a studenților din alte state membre și, în anul 2009, a invitat Austria să prezinte observații conform articolului 258 TFUE. La 28 ianuarie 2010, Comisia a continuat procedura prin adoptarea unui aviz motivat, în care acorda Austriei un ultim termen de două luni pentru încetarea încălcării reproșate.

16.      Întrucât a considerat că răspunsurile date de Austria nu sunt satisfăcătoare, Comisia a formulat la 21 februarie 2011 prezenta acțiune.

17.      Comisia solicită:

–        constatarea faptului că, prin neacordarea unei reduceri de tarife la transportul public decât studenților cărora le sunt acordate alocații familiale în Austria, Republica Austria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolelor 18, 20 și 21 TFUE, precum și ale articolului 24 din Directiva 2004/38;

–        obligarea Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată.

18.      Republica Austria solicită:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

19.      Părțile au prezentat observații în scris.

IV – Apreciere juridică

20.      Înainte de a putea examina existența unei discriminări (punctul C), trebuie precizate în primul rând obiectul acțiunii (punctul A) și normele aplicabile privind interdicția discriminării (punctul B).

A –    Cu privire la obiectul acțiunii

21.      Prin cererea sa introductivă, Comisia contestă în general faptul că Austria nu acordă reduceri de tarife la transportul public decât studenților cărora le sunt acordate alocații familiale.

22.      Din motivarea acțiunii reiese însă că nu este vorba decât despre landurile Viena, Austria Superioară, Burgenland și Styria, precum și despre orașul Innsbruck. Situația din Austria Inferioară este neclară – mai precis nu a fost clarificată în suficientă măsură – iar în celelalte regiuni nu sunt în vigoare reduceri de tarife pentru transportul public care să fie asociate cu alocația familială.

23.      Este adevărat că Austria obiectează că, între timp, nici în Innsbruck reducerea nu mai este condiționată în acest fel, însă la momentul relevant, mai precis la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, reducerea contestată era încă în vigoare.

24.      În plus, Comisia nu critică faptul că reducerea tarifelor de transport le este refuzată studenților din state terțe sau altor studenți din Austria. Comisia nu se ocupă decât de situația studenților ai căror părinți nu primesc alocația familială din partea statului austriac, deoarece locuiesc în alt stat membru.

25.      Prin urmare, obiectul procedurii se limitează la faptul că studenții cetățeni ai Uniunii Europene, ai căror părinți nu primesc alocația familială din partea statului austriac deoarece locuiesc în alt stat membru, nu li se acordă în landurile Viena, Austria Superioară, Burgenland și Styria, precum și în orașul Innsbruck, aceeași reducere a tarifelor de transport ca studenților cărora li se acordă o alocație familială.

B –    Cu privire la interdicțiile de discriminare aplicabile

26.      În primul rând trebuie clarificat aspectul dacă interdicțiile de discriminare enumerate de Comisie sunt într‑adevăr aplicabile.

27.      Comisia își întemeiază acțiunea pe interdicția generală de discriminare prevăzută la articolul 18 TFUE coroborată cu dreptul la liberă circulație al cetățenilor Uniunii prevăzut la articolele 20 și 21 TFUE, precum și pe articolul 24 din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere.

28.      Aplicabilitatea interdicției generale de discriminare de la articolul 18 TFUE presupune că studenții din alte state membre care utilizează în Austria transportul de proximitate se încadrează, prin exercitarea dreptului la liberă circulație conferit lor în calitate de cetățeni ai Uniunii prin articolul 21 TFUE, în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

29.      Aplicării interdicției de discriminare legată de reducerea selectivă a tarifelor de transport, astfel cum rezultă aceasta din dreptul general la liberă circulație al cetățenilor Uniunii, i s‑ar putea opune însă faptul că măsura aplicată de Austria vizează utilizarea serviciilor de transport. Astfel, nu este clar dacă dreptul general la liberă circulație al cetățenilor Uniunii poate fi aplicat împreună cu dreptul la libera prestare a serviciilor (punctul 1). În plus, măsurile care vizează transportul fac obiectul dispozițiilor speciale de la titlul din tratat privind transportul. Prin urmare, trebuie verificat dacă aplicarea dreptului general la liberă circulație nu ar avea ca efect eludarea acestor dispoziții speciale (punctul 2). În cele din urmă, trebuie analizat succint raportul dintre interdicția generală de discriminare și articolul 24 din Directiva 2004/38 (punctul 3).

1.      Cu privire la libera prestare a serviciilor

30.      În unele hotărâri mai vechi, Curtea a stabilit, fără a furniza un alt argument, că anumite măsuri sunt contrare atât unei libertăți fundamentale speciale, cât și interdicției generale de discriminare(4). Între timp, Curtea a precizat în mod pertinent această jurisprudență, arătând că articolul 18 TFUE, care prevede principiul general al interzicerii oricărei discriminări pe motiv de naționalitate, nu are vocația de a se aplica în mod autonom decât în situațiile reglementate de dreptul Uniunii pentru care tratatul nu conține norme speciale de interzicere a discriminării(5). În consecință, atunci când este aplicabilă libera prestare a serviciilor, articolul 18 TFUE nu se aplică(6).

31.      Această prevedere trebuie în principiu să fie aplicabilă și atunci când interdicția generală de discriminare pe motiv de naționalitate este invocată în legătură cu dreptul general la liberă circulație al cetățenilor Uniunii în temeiul articolului 21 TFUE. Curtea s‑a pronunțat, într‑adevăr, cu mai mare prudență referitor la raportul dintre libera circulație și libertățile fundamentale cu caracter mai special, prin aceea că a stabilit sistematic că nu este nu este necesară pronunțarea asupra articolului 21 TFUE(7). Această poziție exprimă însă de asemenea ideea caracterului special al anumitor libertăți fundamentale.

32.      Nici din jurisprudența cu privire la relația dintre libera circulație a capitalurilor și celelalte libertăți fundamentale nu rezultă alte elemente relevante. În acest domeniu, Curtea a stabilit că nu trebuie să se pronunțe asupra liberei circulații a capitalurilor dacă a constatat deja că o măsură încalcă libera circulație a lucrătorilor, libertatea de stabilire și libera circulație a cetățenilor Uniunii(8). În aceste cazuri, dreptul general la liberă circulație trebuie aplicat pe lângă celelalte două libertăți fundamentale menționate, dat fiind că au fost incluse și persoane care s‑au stabilit în statul în cauză în alt scop decât acela de a desfășura o activitate economică(9). Cu toate aceasta însă, ideea caracterului special nu a fost abandonată. Dimpotrivă, temeiul pentru delimitarea liberei circulații a capitalurilor de celelalte libertăți îl reprezintă obiectul măsurii naționale în cauză(10). Din abordarea Curții, care a renunțat să examineze libera circulație a capitalurilor, aplicând însă libera circulație a cetățenilor Uniunii, rezultă că, în esență, era vizată cu precădere această din urmă libertate față de investiția de capital.

33.      În consecință, interdicția generală de discriminare de la articolul 18 TFUE nu poate fi aplicată în legătură cu dreptul general la liberă circulație potrivit articolului 21 TFUE atunci reducerea tarifelor de transport se situează în domeniul de aplicare al liberei prestări a serviciilor.

34.      Astfel, trebuie examinat dacă este aplicabilă libera prestare a serviciilor potrivit articolului 56 TFUE. Potrivit unei jurisprudențe constante, această dispoziție conferă drepturi nu numai prestatorului de servicii însuși, ci și destinatarului respectivelor servicii(11). Din aceasta rezultă că este interzis ca cetățenii Uniunii care se deplasează în alte state membre să fie supuși, pe motiv de cetățenie, unei discriminări în privința prețurilor prestărilor de servicii(12).

35.      În orice caz, libera prestare a serviciilor nu se aplică în cazul resortisantului unui stat membru care se deplasează pe teritoriul unui alt stat membru și care își stabilește aici reședința principală cu scopul de a presta sau de a beneficia de servicii pe o durată nedeterminată(13). Curtea și‑a întemeiat hotărârea pe considerentul că articolul 56 TFUE nu este aplicabil pentru activitățile care sunt limitate strict la teritoriul unui singur stat membru(14).

36.      De regulă, studenții se deplasează pentru o perioadă mai lungă pe teritoriul unui alt stat membru. Este adevărat că șederea în scopul studiilor nu este pe durată nedeterminată, ci este limitată la durata previzibilă a studiului, iar în cazul programelor de schimb de studenți, această perioadă este și mai restrânsă. Se pune întrebarea dacă acesta este un context transfrontalier suficient pentru a invoca libera prestare a serviciilor.

37.      În speță, criteriul de diferențiere este tocmai acela dacă părinții studenților primesc alocații familiale de la statul austriac, ceea ce determină o diferențiere după cum locuiesc în țară sau în străinătate. Reglementarea care, eventual, poate constitui temeiul pentru o discriminare indirectă implică prin urmare un context transfrontalier. În această privință, prezenta cauză este comparabilă cu hotărârile referitoare la includerea în deducerile fiscale a costurilor unui curs de masterat(15) sau a taxelor de școlarizare(16) în statul de origine, pentru care s‑a aplicat libera prestare a serviciilor.

38.      În consecință, libera prestare a serviciilor este în principiu aplicabilă în speță, iar o examinare a interdicției generale de discriminare în legătură cu libera circulație a cetățenilor Uniunii este exclusă.

2.      Cu privire la politica de transporturi

39.      Acțiunea principală privește în orice caz situația accesului la servicii de transport. Potrivit articolului 58 alineatul (1) TFUE, libera circulație a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementată de dispozițiile din titlul privind transporturile. Potrivit unei jurisprudențe constante, aceasta înseamnă că libera circulație a serviciilor nu este aplicabilă(17). Aplicarea principiilor liberei prestări a serviciilor trebuie, prin urmare, să fie realizată prin punerea în aplicare a politicii comune privind transporturile(18).

40.      Potrivit unei jurisprudențe constante, toate modurile de transport sunt supuse normelor generale ale tratatului(19) și în special altor libertăți fundamentale decât libera prestare a serviciilor(20). Rezultă că interdicția generală de discriminare trebuie să se aplice și în legătură cu libera circulație a cetățenilor Uniunii.

41.      Această concluzie nu este în contradicție cu aprecierile referitoare la caracterul special al liberei prestări a serviciilor. Acest caracter special este aplicabil doar în măsura în care este aplicabilă însăși libera prestare a serviciilor. Dacă această libertate nu este aplicabilă, ea nici nu se poate opune aplicării altor dispoziții. Aceasta ar echivala practic cu a le refuza cetățenilor Uniunii, în sectorul transporturilor, protecția conferită de calitatea de cetățean al Uniunii, deși tratatul nu prevede nicio excepție de la această protecție, iar protecția cu un caracter mai special, oferită în principiu de libera prestare a serviciilor, nu este deloc aplicabilă.

42.      Nici cauza Neukirchinger nu se opune unei examinări a interdicției generale de discriminare în legătură cu dreptul general la liberă circulație deși, în cauza respectivă, Curtea nu a examinat acest principiu. Dimpotrivă, Curtea și‑a întemeiat concluzia că o cursă cu balonul intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, nu pe șederea în alt stat membru – așadar pe libera circulație a furnizorului – ci pe măsurile relevante din politica de transporturi(21). Explicația pentru aceasta rezidă în faptul că șederea în alt stat membru nu avea decât o importanță secundară în raport cu oferta de servicii de transport în statul respectiv. Oferta și utilizarea serviciilor de transport nu sunt comparabile decât în mod limitat.

43.      De aceea, dreptul la liberă circulație al cetățenilor Uniunii poate să aparțină în speță domeniului de aplicare al dreptului Uniunii, cu toate că măsurile în cauză ale statului austriac se referă la accesul la servicii de transport.

3.      Cu privire la articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere

44.      În cele din urmă, articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38 nu se opune aplicării interdicției generale de discriminare (articolul 18 TFUE) în legătură cu libera circulație a cetățenilor Uniunii (articolul 21 TFUE), ci doar concretizează efectele sale juridice(22). Prin urmare, am pornit deja de la premisa că interdicțiile de discriminare de la articolul 18 TFUE și, respectiv, de la articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38 trebuie aplicate în paralel(23).

C –    Cu privire la examinarea discriminării

45.      Comisia susține că prin condiționarea reducerii la tarifele de transport de acordarea unei alocații familiale din partea statului austriac are loc o discriminare indirectă a studenților din celelalte state membre.

1.      Cu privire la interdicția generală de discriminare potrivit articolului 18 TFUE

46.      După cum observă Comisia, Curtea a argumentat deja în Hotărârea Bressol că studenții se pot prevala de dreptul, consacrat la articolele 18 și 21 TFUE, de circulație și de ședere liberă pe teritoriul unui stat membru, fără a fi supuși unor discriminări directe sau indirecte pe motivul cetățeniei lor(24).

47.      În opinia Comisiei, Austria discriminează indirect studenții din alte state membre. Exceptând cazul în care este justificată în mod obiectiv și proporțională cu obiectivul urmărit, o dispoziție de drept național trebuie considerată indirect discriminatorie atunci când este susceptibilă, prin însăși natura sa, să îi afecteze mai mult pe resortisanții altor state membre decât pe cei naționali și riscă, în consecință, să îi defavorizeze în special pe primii(25).

48.      Părinții studenților austrieci primesc în general alocații familiale din partea statului austriac în timp ce, dimpotrivă, părinții studenților străini nu primesc de regulă o astfel de alocație. În aceasta rezidă un tratament defavorabil indirect pe motiv de cetățenie.

49.      Drept contraargument, Austria susține, în primul rând, că în cazul reducerii la tarifele de transport este vorba despre o alocație de familie potrivit Regulamentului nr. 1408/71 (punctul a) și, în al doilea rând, că studenții veniți din străinătate sunt într‑o situație diferită de aceea a studenților naționali (punctul b). În sfârșit, în al treilea rând, articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere permite condiționarea reducerii tarifelor de transport de alocația familială (punctul c). Aceste obiecții ar putea justifica tratamentul defavorabil menționat.

a)      Cu privire la clasificarea ca alocație familială

50.      În ceea ce privește aspectul dacă reducerea tarifelor de transport poate fi calificată drept alocație familială, părțile s‑au referit atât la Regulamentul nr. 1408/71, cât și la Regulamentul (CE) nr. 883/2004(26)

51.      În această privință trebuie precizat mai întâi că pentru această argumentație prezintă relevanță numai Regulamentul nr. 1408/71. Potrivit articolului 91 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 883/2004, respectivul regulament nu a devenit aplicabil decât de la intrarea în vigoare a Regulamentului [de aplicare] (CE) nr. 987/2009(27), mai precis la 1 mai 2010. Data la care trebuie examinată acțiunea este însă aceea a expirării termenului stabilit de Comisie în avizul său motivat, în speță 28 martie 2010.

52.      Înțelegem argumentația Republicii Austria în sensul că este necesar ca normele de competență prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 să stabilească și căror studenți trebuie să li se acorde reducerea la tarifele de transport. Acest regulament stabilește practic legislația aplicabilă persoanelor incluse în domeniul său de aplicare. Potrivit articolului 13 alineatul (1) prima teză din regulamentul menționat, de regulă nu este aplicabilă decât legislația unui singur stat membru. Statele membre a căror legislație nu este aplicabilă nu sunt obligate să acorde prestațiile în cauză, prevăzute de regulament(28).

53.      Faptul că o reglementare națională poate fi conformă cu Regulamentul nr. 1408/71 nu are ca efect excluderea, în privința acesteia, a aplicării dispozițiilor TFUE(29). Așadar, aspectul dacă reducerea tarifelor de transport reprezintă o alocație familială în sensul Regulamentului nr. 1408/71 nu poate avea decât cel mult o semnificație indirectă pentru examinarea interdicțiilor de discriminare. Ceea ce ar putea fi relevant în această privință sunt argumentele pentru care reducerea este considerată alocație familială.

54.      Argumentul central al Republicii Austria este acela că, procedând la repartizarea competențelor prin intermediul Regulamentului nr. 1408/71, legiuitorul Uniunii a distribuit în mod just între statele membre sarcinile în domeniul ajutorului acordat familiilor. Din acest motiv, Austria nu trebuie să suporte această sarcină pentru studenții din alte state membre. Reducerea tarifelor de transport face parte dintre prestațiile financiare destinate degrevării familiilor, dat fiind că studenții care beneficiază de ele sunt încă susținuți de părinți. Cheltuielile de susținere făcute de părinți pot fi diminuate prin intermediul acestei reduceri a tarifelor de transport. În consecință, reducerea completează alocația familială propriu‑zisă, al cărei scop este de asemenea să sprijine părinții în susținerea materială a studenților.

55.      Faptul că o prestație financiară este adecvată pentru diminuarea indirectă a sarcinilor familiilor nu poate fi totuși suficient pentru a justifica o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie. Trebuie să se garanteze cel puțin faptul că de această prestație vor beneficia toate familiile care au dreptul la alocații familiale în temeiul normelor de competență din Regulamentul nr. 1408/71. În cazul reducerii tarifelor de transport, lucrurile nu stau însă astfel.

56.      Nici măcar nu există indicii că prin reducerea tarifelor de transport, toate familiile care primesc alocații familiale pentru studenții care frecventează universități austriece beneficiază într‑adevăr de o degrevare indirectă. Chiar presupunând că în Austria au fost convenite reduceri de tarife pe întreg teritoriul statului, nu există certitudinea că tuturor studenților le sunt puse la dispoziție conexiuni de transport de proximitate. Studenții care trebuie să utilizeze alte modalități de transport nu beneficiază de degrevare. Un alt aspect neclar este acela dacă toate familiile vizate sunt în aceeași măsură degrevate prin intermediul reducerilor tarifare.

57.      În primul rând însă, criteriul de delimitare ales îi dezavantajează efectiv pe studenții care își exercită libertatea de a studia în alte state membre care le revine în calitate de cetățeni ai Uniunii. Potrivit articolului 73 din Regulamentul nr. 1408/71, în limitele de competență ale Austriei, o alocație familială ar trebui acordată în principiu și studenților care nu învață în Austria. Această posibilitate este însă exclusă în cazul reducerii tarifelor de transport. De aici rezultă că studenții austrieci care se mută în străinătate și familiile lor ar fi defavorizați față de studenții care rămân în țară.

58.      În ultimul rând, faptul că nu toate familiile îndreptățite pot, în principiu, să beneficieze de reducerea tarifelor de transport asociată cu alocațiile familiale și destinată să degreveze familiile în sensul Regulamentului nr. 1408/71 se constată și în cazul studenților din alte state membre. Atunci când urmează studii în Austria, acești tineri, respectiv părinții lor, nu ar putea practic să beneficieze de această degrevare, chiar dacă și statele lor de origine ar fi ales această formă de prestație familială.

59.      Prin urmare, asocierea reducerii tarifelor de transport cu alocațiile familiale are un caracter pur formal. Această măsură nu poate avea drept rezultat recunoașterea reducerii tarifare ca prestație familială, care ar trebui acordată exclusiv în cadrul normelor de competență definite de Regulamentul nr. 1408/71.

60.      În plus, dezavantajarea studenților ai căror părinți nu primesc alocația familială din partea statului austriac pe motiv că locuiesc în alt stat membru este disproporționată față de degrevarea familiilor prin intermediul unei prestații atât de puțin eficiente. Și din acest motiv, reducerea tarifară nu poate justifica defavorizarea indirectă a acestor studenți.

b)      Cu privire la caracterul comparabil

61.      În plus, Austria susține că pentru a demonstra existența unei defavorizări pe motiv de cetățenie, Comisia trebuie să ia în considerare ajutorul de studii și deducerile fiscale acordate în alte state membre pentru copiii care studiază. În opinia acesteia, anumite state membre acordă un ajutor de studii considerabil mai generos decât Austria, pe care studenții îl pot solicita chiar și în cazul în care studiază în această țară. De aceea, nu este exclus ca situația financiară a studenților din alte state membre să le permită să facă față în mai mare măsură cheltuielilor de subzistență din Austria, inclusiv cheltuielilor de transport.

62.      În măsura în care vizează situația materială precară a studenților, respectiv a familiilor lor, acest argument nu poate fi admis. Potrivit informațiilor prezentate de Austria, reducerea tarifelor de transport și alocația familială din partea statului austriac, cu care este asociată, nu sunt în principiu condiționate de o situație materială precară. Este adevărat că alocația familială nu se acordă în cazul în care studenții dispun de un venit propriu deasupra unui anumit nivel. Starea materială precară a familiei nu este însă verificată la acordarea alocației familiale și a reducerilor la tarifele de transport(30).

63.      Dacă obiectivul urmărit ar fi acela de a exclude o dublă favorizare a studenților din străinătate, criteriul ales ar fi în orice caz nepotrivit. Aceasta deoarece la acordarea reducerii tarifare, Austria nu face o diferențiere în funcție de prestațiile financiare primite de studenții din alte state membre.

64.      Prin urmare, asocierea reducerii tarifare cu alocația familială acordată de statul austriac nu poate fi justificată prin faptul că este posibil ca studenții din alte state membre să primească ajutoare financiare mai substanțiale din partea statului lor de origine.

c)      Cu privire la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere

65.      În sfârșit, Austria invocă articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38. Potrivit acestei dispoziții, principiul egalității de tratament a studenților din alte state membre în statul membru gazdă nu reprezintă un temei pentru solicitarea de ajutoare pentru studii sub forma unei burse sau a unui împrumut pentru studii, înainte de dobândirea dreptului de ședere permanentă.

66.      Austria susține că reducerea tarifelor de transport reprezintă un ajutor pentru studii în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 pentru că este o prestație financiară pentru studenți. Reducerea tarifară ar trebui calificată ca bursă, având în vedere că nu trebuie returnată.

67.      În legătură cu acest argument trebuie admis, indiferent de aspectul dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea articolului 24 alineatul (1)(31), că o inegalitate de tratament în sensul articolului 18 TFUE se poate justifica, potrivit chiar aprecierii legiuitorului, în cadrul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38(32).

68.      Este plauzibil ca noțiunea de ajutor pentru studii să fie înțeleasă în sens larg, cuprinzând orice prestație financiară pentru studenți. După cum subliniază însă Comisia în mod justificat, la adoptarea articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38, legiuitorul a hotărât să permită o derogare de la dreptul la egalitatea de tratament prevăzut la articolul 24 alineatul (1) numai în cazul ajutoarelor pentru studiu în forma unei burse sau a unui împrumut pentru studii. Această observație trebuie să se aplice și în măsura în care articolul 24 alineatul (2) este invocat la aplicarea articolului 18 TFUE.

69.      De asemenea, nu există niciun motiv pentru a interpreta articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 în sens larg. Dimpotrivă, această dispoziție permite o limitare a dreptului la egalitatea de tratament prevăzut la articolul 18 TFUE, la articolul 21 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38. În consecință, orice derogare trebuie interpretată în sens restrictiv.

70.      A include însă și reducerile pentru tarife de transport în categoria „bursă” ar însemna extinderea acestei noțiuni dincolo de sensul său consacrat. Faptul că articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 o menționează în legătură directă cu împrumutul pentru studii arată că legiuitorul nu a intenționat să includă aici orice prestație financiară pentru studenți, ci prestațiile de o anumită amploare care urmăresc să acopere costurile legate de pregătirea universitară. În plus, din jurisprudență rezultă că un ajutor pentru taxele de studiu nu trebuie considerat ca ajutor pentru studii în sensul articolului 24 alineatul (2) menționat(33). În consecință, noțiunea de bursă trebuie interpretată restrictiv și nu trebuie extinsă la reducerile pentru tarife de transport.

71.      În rest, trebuie remarcat că accesul la o reducere a tarifelor de transport potrivit dreptului austriac nu depinde de aspectul dacă studenții în cauză au dobândit dreptul de ședere permanentă. Prin urmare, nu este exclus ca studenții care ar avea dreptul la ajutoare pentru studiu să nu ajungă să beneficieze de reducerea tarifelor de transport.

d)      Cu privire la necesitatea integrării în statul gazdă

72.      Din considerente de exhaustivitate, vom menționa succint încă un posibil argument în apărare, pe care însă Austria nu l‑a invocat și pe care, în consecință, Curtea nu trebuie să‑l examineze.

73.      Curtea a recunoscut că existența unei anumite legături între societatea din statul membru în cauză și beneficiarul unei prestații poate constitui un motiv obiectiv de interes general de natură să justifice că libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii poate fi afectată de condițiile de acordare a unei astfel de prestații(34).

74.      Acest criteriu se întemeiază pe considerentul potrivit căruia, deși statele membre trebuie să demonstreze, în cadrul organizării și punerii în aplicare a sistemului lor de asistență socială, o anumită solidaritate financiară cu resortisanții celorlalte state membre, statele membre au totuși libertatea de a veghea ca acordarea ajutoarelor destinate să acopere cheltuielile de întreținere ale persoanelor aflate la studii, originare din alte state membre, să nu devină o sarcină excesivă care ar putea avea consecințe asupra nivelului global al ajutorului care poate fi acordat de acest stat(35).

75.      În orice caz, condiția proporționalității trebuie respectată. O măsură este proporțională atunci când, fiind aptă pentru realizarea obiectivului urmărit, nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia(36). Mai cu seamă condițiile legate de domiciliu și de reședință trebuie să se afle într‑un raport proporțional cu obiectivele urmărite prin reglementarea respectivă(37).

76.      În consecință, gradul necesar de integrare nu trebuie definit în mod uniform pentru toate prestațiile, ci trebuie făcută o diferențiere în funcție de volumul prestațiilor. În timp ce a prevedea o perioadă de ședere de cinci ani pentru acordarea unei burse care să acopere cheltuielile de întreținere ale studenților(38), constituie o abordare proporțională, acordarea cu titlu gratuit a unei viniete rutiere anuale persoanelor cu handicap trebuie să facă obiectul unor condiții mai permisive. În această privință, Curtea a subliniat caracterul proporțional al unei reglementări care restrânge acordarea cu titlu gratuit a unei viniete rutiere anuale la persoanele cu handicap care au domiciliul sau reședința obișnuită pe teritoriul statului membru respectiv, inclusiv la persoanele care revin în mod regulat în acest stat din motive profesionale sau personale(39).

77.      Concluzia care se desprinde de aici pentru prezenta cauză este că integrarea demonstrată prin înscrierea la o universitate din Austria este suficientă în sine pentru a îndreptăți studentul să invoce egalitatea de tratament în privința acordării unei reduceri a tarifelor de transport. Această concluzie confirmă de altfel interpretarea articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere, potrivit căreia accesul studenților la o reducere a tarifelor de transport nu este condiționat de dreptul de ședere permanentă(40).

78.      În prezenta cauză, nu este necesară pronunțarea Curții în problema dacă este permis ca studenții care vizitează doar sporadic un stat membru, eventual în scop turistic sau într‑o excursie, să fie excluși de la o asemenea reducere a tarifelor.

e)      Concluzie intermediară

79.      În concluzie, condiționarea reducerii tarifelor de transport aflată în litigiu de acordarea prestațiilor familiale este contrară articolului 18 TFUE.

2.      Cu privire la articolul 24 din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere

80.      Considerațiile cu privire la articolul 18 TFUE sunt în principiu valabile și pentru articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38. Potrivit acestei prevederi, sub rezerva dispozițiilor speciale prevăzute expres de tratat și de dreptul derivat, orice cetățean al Uniunii care, în temeiul directivei respective, își are reședința pe teritoriul statului membru gazdă, se bucură de egalitate de tratament în raport cu resortisanții statului membru respectiv, în domeniul de aplicare al tratatului.

81.      Conform articolului 7 alineatul (1) litera (c) din directivă, studenții au drept de ședere dacă dețin asigurare medicală și dacă posedă suficiente resurse pentru a se întreține. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, prezența studenților în Austria se întemeiază pe această directivă, iar ei beneficiază, conform articolului 24 alineatul (1), de același tratament ca cetățenii acestui stat membru.

82.      Cu toate acestea, reducerea tarifelor de transport le este refuzată dacă părinții lor nu primesc ajutorul familial din partea statului austriac. Potrivit considerațiilor anterioare, aceasta este o situație de discriminare indirectă pe motiv de cetățenie, care nu este justificată nici în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38.

83.      Prin urmare, este încălcat și articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38.

V –    Cu privire la chetuielile de judecată

84.      Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Deși este adevărat că, din perspectiva motivelor invocate, Comisia are în mare măsură câștig de cauză, cererea sa introductivă era mult mai cuprinzătoare în raport cu aceste motive. Prin urmare, ambele părți suportă propriile cheltuieli de judecată.

VI – Concluzie

85.      Propunem Curții să răspundă la cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare după cum urmează:

1.      Republica Austria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolelor 18, 20 și 21 TFUE prin aceea că studenții, cetățeni ai Uniunii Europene, ai căror părinți nu primesc alocația familială din partea statului austriac deoarece locuiesc în alt stat membru nu beneficiază în landurile Viena, Austria Superioară, Burgenland și Styria, precum și în orașul Innsbruck, de aceeași reducere a tarifelor de transport ca studenții cărora li se acordă o alocație familială din partea statului austriac.

2.      Republica Austria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 24 din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, prin aceea că studenții care îndeplinesc cerințele de la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din directivă și ai căror părinți nu primesc alocația familială din partea statului austriac deoarece locuiesc în alt stat membru nu beneficiază în landurile Viena, Austria Superioară, Burgenland și Styria, precum și în orașul Innsbruck, de aceeași reducere a tarifelor de transport ca studenții cărora li se acordă o alocație familială din partea statului austriac.

3.      Respinge acțiunea pentru restul capetelor de cerere.

4.      Comisia și Republica Austria suportă propriile cheltuieli de judecată.


1 – Limba originală: germana.


2 – Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, p.77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).


3 – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 592/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 (JO, L 177, p.1).


4 – Referitor la libera prestare a serviciilor a se vedea Hotărârea din 15 martie 1994, Comisia/Spania (C‑45/93, Rec., p. I‑911, punctul 10), și Hotărârea din 16 ianuarie 2003, Comisia/Italia (C‑388/01, Rec., p. I‑721, punctul 28). În rest, a se vedea de exemplu Hotărârea din 28 iunie 1978, Kenny (1/78, Rec., p. 1489, punctul 12), și Hotărârea din 17 aprilie 1986, Reed (59/85, Rec., p. 1283, punctul 29).


5 – Hotărârea din 12 aprilie 1994, Halliburton Services (C‑1/93, Rec., p. I‑1137, punctul 12), Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții (C‑397/98 și C‑410/98, Rec., p. I‑1727, punctul 38), Hotărârea din 21 ianuarie 2010, SGI (C‑311/08, Rep., p. I‑487, punctul 31), și Hotărârea din 31 martie 2011, Schröder (C‑450/09, Rep., p. I‑2497, punctul 28).


6 – Hotărârea din 30 mai 1989, Comisia/Grecia (305/87, Rec., p. 1461, punctele 13 și 14), Hotărârea din 29 aprilie 1999, Royal Bank of Scotland (C‑311/97, Rec., p. I‑2651, punctul 20), și Hotărârea din 26 octombrie 2010, Schmelz (C‑97/05, Rep., p. I‑10465, punctele 44 și 45).


7 – A se vedea Hotărârea din 6 februarie 2003, Stylianakis (C‑92/01, Rec., p. I‑1291, punctul 18 și următoarele), Hotărârea din 11 septembrie 2007, Comisia/Germania (C‑318/05, Rep., p. I‑6957, punctele 35 și 36), Hotărârea din 20 mai 2010, Zanotti (C‑56/09, Rep., p. I‑4517, punctele 24 și 25), și Hotărârea din 16 decembrie 2010, Josemans (C‑137/09, Rep., p. I‑13019, punctul 53).


8 – Hotărârea din 26 octombrie 2006, Comisia/Portugalia (C‑345/05, Rec., p. I‑10633, punctul 45), și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Comisia/Suedia (C‑104/06, Rep., p. I‑671, punctul 37). În schimb, Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Belgia (C‑250/08, Rep., p. I‑12341, punctul 30), pornește de la premisa caracterului special al liberei circulații a capitalurilor în raport cu calitatea de cetățean al Uniunii.


9 – A se vedea Hotărârea Comisia/Portugalia (citată la nota de subsol 8, punctul 37), și Hotărârea Comisia/Suedia (citată la nota de subsol 8, punctul 30), precum și Hotărârea din 20 ianuarie 2011, Comisia/Grecia (C‑155/09, Rep., p. I‑65, punctul 60), și Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Ungaria (C‑253/09, Rep., p. I‑12391, punctul 86).


10 – Hotărârea din 24 mai 2007, Holböck (C‑157/05, Rep., p. I‑4051, punctul 22), Hotărârea SGI (citată la nota de subsol 5, punctul 25), și Hotărârea din 15 septembrie 2011, Halley (C‑132/10, Rep., p. I‑8353, punctul 17); în același sens, a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2006, Cadbury Schweppes și Cadbury Schweppes Overseas (C‑196/04, Rec., p. I‑7995, punctele 31-33), și Hotărârea din 3 octombrie 2006, Fidium Finanz (C‑452/04, Rec., p. I‑9521, punctele 34 și 44-49).


11 – Hotărârea din 31 ianuarie 1984, Luisi și Carbone (286/82 și 26/83, Rec., p. 377, punctul 10), Hotărârea din 2 februarie 1989, Cowan (186/87, Rec., p. 195, punctul 15), Hotărârea din 26 octombrie 1999, Eurowings Luftverkehr (C‑294/97, Rec., p. I‑7447, punctul 34), Hotărârea Zanotti (citată la nota de subsol 7, punctul 35), și Hotărârea din 5 iulie 2012, SIAT (C‑318/10, punctul 19).


12 – Referitor la prețurile pentru vizitarea obiectivelor turistice, a se vedea Hotărârile Comisia/Spania și Comisia/Italia (citate la nota de subsol 4).


13 – Hotărârea din 5 octombrie 1988, Steymann (196/87, Rec., p. I‑6159, punctul 17), și Hotărârea din 17 iunie 1997, Sodemare și alții (C‑70/95, Rec., p. I‑3395, punctul 38).


14 – Hotărârea Sodemare și alții (citată la nota de subsol 13).


15 – Hotărârea Zanotti (citată la nota de subsol 7, punctul 35).


16 – Hotărârea Comisia/Germania (citată la nota de subsol 7, punctul 72).


17 – Hotărârea din 22 decembrie 2010, Yellow Cab Verkehrsbetrieb (C‑338/09, Rep., p. I‑13927, punctul 29), și Hotărârea din 25 ianuarie 2011, Neukirchinger (C‑382/08, Rep., p. I‑139, punctul 22).


18 – Hotărârea din 22 mai 1985, Parlamentul European/Consiliul (13/83, Rec., p. 1513, punctul 62), și Hotărârea Yellow Cab Verkehrsbetrieb (citată la nota de subsol 17, punctul 30).


19 – Hotărârea din 4 aprilie 1974, Comisia/Franța (167/73, Rec., p. 359, punctul 32), Hotărârea din 30 aprilie 1986, Asjes și alții (209/84-213/84, Rec., p. 1425, punctul 45), și Hotărârea Neukirchinger (citată la nota de subsol 17, punctul 21).


20 – Hotărârea Comisia/Franța (citată la nota de subsol 19, punctul 33) privind libera circulație a lucrătorilor, și Hotărârea Yellow Cab Verkehrsbetrieb (citată la nota de subsol 17, punctul 33) privind libertatea de stabilire.


21 – Hotărârea Neukirchinger (citată la nota de subsol 17, punctul 23 și următoarele).


22 – Ilustrativă în acest sens este Hotărârea din 17 noiembrie 2011, Gaydarov (C‑430/10, Rep., p. I‑11637).


23 – Concluziile noastre prezentate la 20 octombrie 2009 în cauza Teixeira (C‑480/08, Rep., p. I‑1107, punctul 122 și nota de subsol 101). A se vedea și Hotărârea din 13 aprilie 2010, Bressol și alții (C‑73/08, Rep., p. I‑2735, punctul 34 și urm.).


24 – Hotărârea Bressol și alții (citată la nota de subsol 23, punctele 30-33 și jurisprudența citată).


25Ibidem (punctul 41 și jurisprudența citată).


26 – Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).


27 – Regulamentul nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 284, p. 1).


28 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2008, Bosmann (C‑352/06, Rep., p. I‑3827, punctul 27), și Hotărârea din 12 iunie 2012, Hudzinski și Wawrzyniak (C‑611/10 și C‑612/10, punctul 44).


29 – Hotărârea din 15 iunie 2010, Comisia/Spania (C‑211/08, Rep., p. I‑5267, punctul 45), și Hotărârea din 14 octombrie 2010, van Delft și alții (C‑345/09, Rep., p. I‑9879, punctul 85).


30 – Punctul 13 din memoriul în apărare.


31 – Cu privire la acest subiect, se vedea punctele 80 și 81.


32 – A se vedea Hotărârea din 18 noiembrie 2008, Förster (C‑158/07, Rep., p. I‑8507, punctul 55).


33 – Hotărârile din 21 iunie 1988, Lair (39/86, Rec., p. 3161, punctul 16) și Brown (197/86, Rec., p. 3205, punctul 18), precum și Hotărârea din 26 februarie 1992, Raulin (C‑357/89, Rec., p. I‑1027, punctele 27 și 28).


34 – Hotărârea din 11 iulie 2002, D'Hoop (C‑224/98, Rec., p. I‑6191, punctul 38), și Hotărârea din 1 octombrie 2009, Gottwald (C‑103/08, Rep., p. I‑9117, punctul 32).


35 – Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar (C‑209/03, Rec., p. I‑2119, punctul 56), și Hotărârea Förster (citată la nota de subsol 32, punctul 48).


36 – Hotărârea Gottwald (citată la nota de subsol 34, punctul 33).


37Ibidem (punctul 38).


38 – Hotărârea Förster (citată la nota de subsol 32, punctul 60).


39 – Hotărârea Gottwald (citată la nota de subsol 34, punctele 37 și 41).


40 – A se vedea în acest sens punctul 70 de mai sus.