Language of document :

Acțiune introdusă la 19 iunie 2015 – Comisia Europeană/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

(Cauza C-304/15)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: K. Mifsud-Bonnici, S. Petrova, agenți)

Pârât: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Concluziile reclamantei

constatarea faptului că, prin neaplicarea corectă a Directivei 2001/80/CE privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații de ardere de dimensiuni mari1 cu privire la instalația de ardere Aberthaw Power Station din Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (3) coroborat cu partea A din anexa VI la Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații de ardere de dimensiuni mari;

obligarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În opinia Comisiei, Regatul Unit nu a aplicat corect articolul 4 alineatul (3) coroborat cu partea A din anexa VI la Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți în ceea ce privește Aberthaw Power Station. Aberthaw Power Station, o instalație de ardere pe bază de cărbune cu o putere termică de 4090 MWth, care intră astfel în categoria instalațiilor cu o capacitate mai mare de 500 MWth, depășește valoarea limită aplicabilă a emisiilor de oxizi de azot (NOx) prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din directiva menționată coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) și cu partea A din anexa VI la această directivă. Conform dispozițiilor amintite, Regatul Unit trebuie să asigure faptul că, începând de la 1 ianuarie 2008, o instalație cu această capacitate nu depășește valoarea limită de 500 mg/Nm3 de NOx, redusă la 200mg/Nm3 începând din ianuarie 2016. Cu toate acestea, valoarea limită a emisiilor instalației în cauză, astfel cum este stabilită în autorizația de funcționare, este în prezent de 1050 mg/Nm3 de NOx.

____________

1 JO L 309, p. 1, Ediție specială, 5/vol. 7, p. 1.