Recurs introdus la 3 iunie 2011 de Viega GmbH & Co. KG împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) pronunțate la 24 martie 2011 în cauza T-375/06, Viega GmbH & Co. KG/Comisia Europeană
(Cauza C-267/11 P)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Viega GmbH & Co. KG (reprezentanți: J. Burrichter, T. Mäger și M. Röhrig, avocați)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
anularea hotărârii atacate în măsura în care prin aceasta se cauzează un prejudiciu recurentei;
anularea Deciziei C(2006) 4180 final a Comisiei din 20 septembrie 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE şi a articolului 53 din Acordul SEE (cazul COMP/F-1/38.121 - Racorduri) în măsura în care o privește pe recurentă;
cu titlu subsidiar, anularea sau reducerea amenzii aplicate recurentei la articolul 2 litera (j) din această decizie;
cu titlu subsidiar la capetele de cerere care figurează la punctele 1 și 2 trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare;
obligarea pârâtei din procedura în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată aferente întregii proceduri.
Motivele și principalele argumente
Prezentul recurs este îndreptat împotriva hotărârii Tribunalului prin care acesta a respins acțiunea formulată de recurentă împotriva Deciziei C(2006)4180 final a Comisiei din 20 septembrie 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE şi a articolului 53 din Acordul SEE (cazul COMP/F-1/38.121 - Racorduri).
În susținerea recursului său, recurenta invocă următoarele motive.
Tribunalul încalcă dreptul recurentei de a fi audiată, principiile care guvernează administrarea probelor, precum și obligația de motivare cu privire la decizia atacată. Pentru a dovedi participarea recurentei la înțelegere, hotărârea atacată s-ar întemeia în principal pe notele olografe ale unui singur martor și pe o cerere de clemență, fără a ține seama deloc de argumentele invocate de recurentă cu privire la aceste documente. Recurenta a pus la îndoială în mod expres veridicitatea documentelor (martorul nu ar fi participat la reuniunile germane și nu ar avea cunoștințe de limba germană).
Instanța ar fi trebuit să dispună luarea unor măsuri de cercetare judecătorească cu privire la veridicitatea notelor martorului și a cererii de clemență. Întemeindu-se pe aceste note și pe cererea de clemență ca mijloace de probă, fără a dispune luarea unor măsuri de cercetare judecătorească cu privire la veridicitatea acestora, Tribunalul încălcă principiile în materia administrării probelor.
Hotărârea atacată încălcă articolul 81 alineatul (1) CE în măsura în care Tribunalul a constatat că recurenta a participat la 30 aprilie 1999 la o reuniune având un "caracter anticoncurențial". În plus, hotărârea atacată încălcă articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 în măsura în care participarea la această reuniune a fost luată în considerare la calcularea cuantumului amenzii. În ceea ce privește această reuniune, Tribunalul constată numai că elementele de probă fac referire "mai degrabă" la un scop anticoncurențial decât la un scop conform normelor de concurență. Tribunalul încălcă astfel criteriul de apreciere a mijloacelor de probă stabilit de acesta, care impune ca încălcarea să fie dovedită cu certitudine și în mod incontestabil.
Stabilirea caracterului anticoncurențial al reuniunii din 30 aprilie 1999 ar avea efecte asupra cuantumului amenzii aplicate. Luarea în considerare a acestei reuniuni ar servi drept mijloc de probă pentru a dovedi participarea recurentei la o înțelegere privind fitingurilor de presare. Pe această bază, cifra de afaceri realizată de recurentă în sectorul fitingurilor de presare, în scopul determinării cuantumului inițial pentru calculul amenzii, ar fi fost stabilită la o valoare de 11 ori mai ridicată.
În plus, în ceea ce privește luarea în considerare a cifrei de afaceri realizate în sectorul fitingurilor de presare, hotărârea lasă să se întrevadă nemotivarea și încălcă principiile logicii. În final, la punctul 85 din hotărârea atacată, aplicarea unei amenzi de peste 50 milioane de euro s-ar întemeia numai pe două reuniuni a căror legătură cu fitingurile de presare este abordată în două teze parțiale și a fost constatată în lipsa oricărei aprecieri a mijloacelor de probă. Pe de altă parte, Tribunalul presupune că recurenta a participat la acorduri anticoncurențiale privind fitingurile de presare în cadrul reuniunii din 30 aprilie 1999, în pofida faptului că acesta constată totodată că până în iulie 2000 concurenții acesteia ar fi dezbătut aspectul dacă fitingurile de presare (în privința cărora recurenta deține un monopol) ar trebui să facă într-adevăr obiectul unei înțelegeri.
În sfârșit, hotărârea atacată încalcă principiul proporționalității. Comisia - cu aprobarea Tribunalului - aplică Orientările privind calcularea amenzilor în felul următor: aceasta stabilește mai întâi un cuantum inițial ținând seama de cifra de afaceri realizată în sectorul fitingurilor de presare, în pofida faptului că, și potrivit constatărilor Tribunalului, fitingurile de presare puteau să facă obiectul unui acord anticoncurențial numai în anii 2000 și 2001. Ca urmare a pretinsei durate globale a participării recurentei la înțelegere (nouă ani și trei luni), cuantumul inițial este majorat ulterior cu 90 %. Având în vedere faptul că cifra de afaceri realizată în sectorul fitingurilor de presare a fost astfel luată în considerare pentru întreaga perioada, iar nu numai pentru perioada cea mai relevantă, respectiv pentru perioada anterioară de un an și patru luni, stabilirea cuantumului amenzii încălcă principiul proporționalității.
____________