CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
prezentate la 8 noiembrie 2012(1)
Cauza C‑415/11
Mohamed Aziz
împotriva
Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa)
[cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Mercantil n° 3 Barcelona (Spania)]
„Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Împrumut ipotecar – Posibilități de protecție juridică în cadrul procedurii de executare – Dezechilibru semnificativ și nejustificat între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract – Dobânzi de întârziere – Solicitarea de către creditor a rambursării anticipate a împrumutului”
I – Introducere
1. Prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii(2).
2. Domnul Aziz, reclamantul din acțiunea principală, a încheiat cu casa de economii pârâtă un contract de credit în vederea finanțării unei locuințe individuale și a constituit o ipotecă în vederea garantării acestui împrumut. Din cauza dificultăților de plată ale domnului Aziz, pârâta a inițiat executarea imobilului printr‑o procedură simplificată de executare silită imobiliară prevăzută de legislația spaniolă.
3. După finalizarea procedurii de executare silită, domnul Aziz a contestat, în cadrul unei proceduri separate, caracterul abuziv al unei clauze din contractul de împrumut. În opinia instanței de trimitere, în cadrul procedurilor de executare silită imobiliară nu poate fi invocat caracterul abuziv al clauzelor din contractul de împrumut. Dimpotrivă, consumatorul poate contesta acest aspect numai prin formularea unei acțiuni în realizare separate. Prin intermediul unei astfel de proceduri, reclamantul nu are însă posibilitatea de a influența executarea. În acest context, instanța de trimitere ridică problema conformității prevederilor procedurale naționale care exclud invocarea caracterului abuziv al clauzelor cu Directiva 93/13. De asemenea, instanța solicită clarificări cu privire la caracterul abuziv al clauzelor individuale din contractul de împrumut.
4. Astfel, prezenta cauză oferă Curții oportunitatea să își dezvolte jurisprudența cu privire la măsura în care dreptul național procedural garantează o protecție efectivă a consumatorilor. În plus, prezenta cauză are ca obiect examinarea împrejurărilor care trebuie avute în vedere la stabilirea caracterului abuziv al unei clauze contractuale.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
5. Articolul 3 din Directiva 93/13 prevede:
„(1) O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ [și nejustificat] între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
[...]
(3) Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.”
6. Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede:
„(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a încheiat contractul și raportându‑se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.”
7. Articolul 7 alineatul (1) din directiva menționată are următorul cuprins:
„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.”
8. În anexa la Directiva 93/13, intitulată „Clauzele menționate la articolul 3 alineatul (3)”, sunt enumerate următoarele clauze:
„1. Clauzele care au ca obiect sau ca efect:
[...]
(e) solicitarea de la orice consumator care nu și‑a îndeplinit obligația să plătească o sumă disproporționat de mare drept compensație; [...]
[...]
(q) excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție sau de a exercita orice altă cale de atac, în special prin solicitarea consumatorului să sesizeze exclusiv o curte de arbitraj care nu este reglementată de dispozițiile legale, restricționând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziția lui sau impunându‑i sarcina probei care, în conformitate cu legislația aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract.
[...]”
B – Dreptul național
9. Procedura executării silite imobiliare este reglementată la articolele 693 și 695-698 din Codul de procedură civilă (Ley de Enjuiciamiento Civil)(3).
10. Articolul 695 din LEC prevede:
„1. În procedurile la care se referă prezentul capitol, opoziția la executare a persoanei supuse executării nu va fi admisă decât atunci când se întemeiază pe următoarele cauze:
(1) Încetarea garanției sau stingerea obligației garantate, cu condiția prezentării unei atestări din partea registrului ipotecar care menționează anularea ipotecii sau, dacă este cazul, a gajului fără deposedare sau a unui act notarial care atestă încasarea plății sau anularea garanției;
(2) O eroare în stabilirea sumei exigibile, atunci când datoria garantată constă în soldul care determină închiderea unui cont între persoana care dispune executarea și persoana supusă executării. Persoana supusă executării va trebui să prezinte propriul exemplar al extrasului de cont, iar opoziția va fi admisă doar când soldul care figurează în extrasul menționat este diferit de cel care rezultă din extrasul de cont prezentat de persoana care dispune executarea. [...]
2. În urma formulării opoziției la care se referă alineatul anterior, grefierul suspendă executarea și convoacă părțile la o ședință în fața instanței care ar fi emis ordinul general de executare, ședința trebuind să aibă loc după cel puțin patru zile de la momentul citării. În ședința respectivă, instanța va audia părțile, va admite înscrisurile care sunt prezentate și va adopta o decizie sub forma unei ordonanțe în cursul celei de a doua zi [...]”
11. Articolul 698 din LEC prevede:
„1. Orice acțiuni în justiție care pot fi formulate de debitor, de terțul detentor și de orice altă persoană interesată și care nu sunt prevăzute la articolele precedente, inclusiv acelea care privesc nulitatea titlului executoriu, scadența, caracterul determinat, stingerea sau cuantumul creanței, se soluționează în cadrul unei proceduri corespunzătoare, fără a avea drept efect suspendarea sau eșuarea procedurii de executare silită prevăzute la acest articol.
[...]
2. La formularea cererii menționate la alineatul 1 sau în cursul procedurii căreia îi dă naștere această cerere se poate solicita ca, pentru a asigura eficiența hotărârii care urmează să se pronunțe în respectiva procedură, să se depună o garanție prin poprirea în totalitate sau în parte a sumei care, conform procedurii reglementate de prezentul capitol, trebuie remisă creditorului.
În cazul în care consideră că motivele invocate sunt suficiente, instanța, pe baza înscrisurilor prezentate, dispune această poprire. În cazul în care solicitantul nu este în mod neechivoc și suficient solvabil, instanța va trebui să îi solicite să prezinte o garanție prealabilă și adecvată pentru a acoperi dobânzile de întârziere și pentru a repara orice alte prejudicii care i‑ar putea fi cauzate creditorului.
3. Poprirea se ridică în cazul în care creditorul aduce o garanție suficientă pentru suma solicitată spre poprire în urma procedurii prevăzute la alineatul 1.”
III – Situația de fapt și cererea de decizie preliminară
12. În luna iulie 2007, domnul Aziz și Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa)(4) au încheiat prin act notarial un contract de împrumut ipotecar. Obiectul acestui contract, prin care reclamantului i s‑a împrumutat suma de 138 000 de euro, era, în esență, stingerea datoriei împrumutatului față de o altă instituție de credit care îi acordase un împrumut pentru achiziționarea unei locuințe de familie în valoare de 115 821 de euro. Bunul asupra căruia a fost instituită ipoteca a rămas locuința achiziționată anterior, care în contractul de împrumut încheiat în formă autentică a fost declarată în valoare de 194 000 de euro. La acel moment, domnul Aziz avea un venit lunar fix de 1 341 de euro.
13. În cererea de decizie preliminară au fost rezumate principalele clauze contractuale după cum urmează: Perioada de amortizare a împrumutului: 33 de tranșe anuale prin intermediul a 396 de rate lunare, calculate cu începere de la 1 august 2007 până la 31 iulie 2040. Valoarea fiecărei rate lunare, atât timp cât nu variază dobânda inițială, este de 701,04 euro. Dobânzile obișnuite sunt stabilite după cum urmează: până la 30 ianuarie 2008, o dobândă nominală fixă de 4,87 % pe an. Începând cu următoarea zi până la amortizarea totală a împrumutului, rata dobânzii nominale va fi variabilă (indicele Euribor + 1,10 %).
14. Clauza a șasea din contract prevede că împrumutatul este pus în întârziere automat, fără a fi necesară vreo somație sau cerere, dacă nu plătește la scadență, inclusiv în caz de exigibilitate anticipată, orice sumă datorată fie ca dobândă, fie ca amortizare a capitalului. Dobânzile de întârziere sunt stabilite pe fiecare zi de întârziere și sunt calculate la rata de 18,75 %.
15. În continuare, se prevede că casa de economii poate recurge la această posibilitate, printre alte motive, în cazul în care expiră unul dintre termenele stabilite, iar debitorul nu și‑a îndeplinit obligația de plată a unei părți din capital sau din dobânzile împrumutului. Părțile convin să înscrie acest motiv de exigibilitate în cartea funciară, astfel încât, dacă este cazul, să se poată solicita pe cale judiciară întreaga datorie (capital plus dobânzi), conform articolului 693 din LEC.
16. Clauza a unsprezecea privește constituirea ipotecii. Ipoteca are rolul de a garanta capitalul împrumutat de 138 000 de euro, dobânzile anuale și dobânzile de întârziere până la suma maximă de 51 750 de euro, plus 13 800 de euro pentru eventualele costuri și cheltuieli, toate acestea fără a aduce atingere răspunderii personale a împrumutatului.
17. Clauza a cincisprezecea are ca obiect executarea pe cale judiciară a ipotecii: în cadrul acesteia este specificată valoarea estimativă a locuinței (194 000 de euro) stabilită în contractul de împrumut autentificat de notar. Se prevede că datoria poate fi solicitată pe cale judiciară atât printr‑o acțiune în realizare, cât și prin procedurile de executare silită ordinară sau imobiliară. Casei de economii îi este recunoscut în mod expres, în special în cazul executării silite, dreptul să prezinte, împreună cu actul de constituire a ipotecii, cuantumul sumelor scadente, efectuat în forma notarială convenită în contract, pentru a stabili datoria prin intermediul unui certificat adecvat care indică suma solicitată. Specificarea concretă a cuantumului sumelor scadente în vederea executării silite pentru recuperarea creanței este o cerință imperativă a dreptului spaniol în materia procedurii de executare și poate avea loc numai în cazul în care cele două părți au convenit în mod expres acest lucru și dacă creditorul este o instituție bancară, prin stabilirea unilaterală corespunzătoare a cuantumului creanței.
18. Din octombrie 2007, domnul Aziz a întârziat cu plata mai multor rate lunare (octombrie 2007, decembrie 2007, ianuarie 2008, februarie 2008, martie, aprilie și mai 2008). Din cauza acestor întârzieri, casa de economii i‑a solicitat să achite dobânzile de întârziere convenite. În perioada cuprinsă între 31 iulie 2007 – data scadenței primei rate a împrumutului – și 31 mai 2008, domnul Aziz a achitat 1 325,98 euro din suma împrumutată și 6 656,44 euro reprezentând dobânzi stabilite prin contract și dobânzi de întârziere.
19. Începând cu sfârșitul lunii mai a anului 2008, domnul Aziz a încetat să plătească ratele lunare ale creditului său, plătite anterior mai mult sau mai puțin regulat. Casa de economii și‑a exercitat dreptul privind exigibilitatea anticipată a creditului. Ca urmare a exigibilității anticipate, aceasta a solicitat rambursarea cuantumului total al împrumutului (creanța principală plus dobânzile).
20. În luna octombrie 2008, un reprezentant al casei de economii a solicitat unui notar să redacteze un act autentic prin care s‑a stabilit suma pe care o mai avea de plătit domnul Aziz. În acest act notarial a fost cuantificată datoria – calculată potrivit criteriilor matematico‑financiare general recunoscute – în conformitate cu condițiile convenite de părți și astfel cum figurează în certificatele emise de instituția financiară – la 139 764,76 euro. Această sumă este compusă din următoarele categorii contabile: 136 674,02 euro creanță principală, 3 017,97 euro dobânzi stabilite prin contract, 72,77 euro dobânzi de întârziere.
21. În luna ianuarie 2009, prin intermediul unei telegrame, casa de economii i‑a adus la cunoștință domnului Aziz deschiderea unei proceduri judiciare pentru plata sumei datorate de acesta până la 16 octombrie 2008, a dobânzilor convenite, calculate de la această dată și până la achitarea integrală a sumei datorate și a costurilor aferente. Telegrama prin care i s‑a solicitat plata datoriei a fost remisă unui membru al familiei domnului Aziz, la domiciliul acestuia, la 2 februarie 2009.
22. În luna martie 2009, casa de economii a inițiat o procedură de executare silită imobiliară pentru titluri extrajudiciare în conformitate cu Codul de procedură civilă spaniol, prin intermediul căreia îi solicita domnului Aziz suma de 136 674,02 euro reprezentând creanța principală, 90,74 euro dobânzi scadente și 41 902,21 euro reprezentând dobânzi și cheltuieli. La depunerea cererii de executare imobiliară, cuantumul ratelor scadente și neachitate era de 3 153,46 euro. Obiectul executării silite deschise asupra patrimoniului debitorului îl reprezenta imobilul grevat de ipotecă, adică locuința donului Aziz și a familiei sale.
23. Procedura judiciară de executare silită imobiliară a fost repartizată Juzgado de Primera Instancia n° 5 de Martorell. Instanța menționată i‑a comunicat domnului Aziz o somație de plată a datoriei, însă fără rezultat.
24. Instanța de trimitere subliniază faptul că, potrivit Codului de procedură civilă spaniol, în cadrul procedurilor de executare silită imobiliară motivele pentru admiterea contestației la executare sunt limitate. Sunt posibile numai cele care privesc încetarea garanției sau stingerea creanței garantate, săvârșirea unei erori la calcularea sumei datorate (în cazul în care datoria constă în soldul de închidere a unui cont între creditorul executant și debitorul executat) și existența unei alte ipoteci – neradiată – care a fost înscrisă anterior. Niciunul dintre aceste motive nu este aplicabil în cazul de față.
25. În conformitate cu articolul 698 alineatul 1 din LEC, orice acțiune în justiție formulată de către debitor întemeiată pe alte motive (precum nevaliditatea clauzelor împrumutului care a dat naștere datoriei) este soluționată în cadrul unei proceduri ordinare distincte, fără suspendarea procedurii de executare. În conformitate cu articolul 698 alineatul 2 din LEC, instanța competentă în cadrul procedurii ordinare poate asigura executarea hotărârii pronunțate în această procedură reținând o parte sau întregul preț obținut la licitație care trebuie acordat creditorului.
26. Domnul Aziz nu s‑a prezentat în cadrul procedurii de executare și nici nu a formulat contestație la executare. El nu a recurs nici la posibilitatea de „liberare a bunului” și de evitare a licitației, în conformitate cu articolul 693 alineatul 3 din LEC, întrucât a plătit ratele contractuale restante la momentul executării, precum și dobânzile, costurile și cheltuielile apărute.
27. Prin urmare, la 15 decembrie 2009 a fost emisă o ordonanță prin care s‑a dispus vânzarea prin licitație judiciară a bunului ipotecat.
28. La 20 iulie 2010 a avut loc licitația judiciară a bunului ipotecat, la care nu au participat ofertanți. În consecință, casa de economii a solicitat adjudecarea bunului pentru 50 % din valoarea estimată în contract (97 200 de euro), posibilitate recunoscută în procedura de executare și de care s‑a făcut uz. Așadar, domnul Aziz a pierdut dreptul de proprietate asupra locuinței, datorând în continuare casei de economii mai mult de 40 000 de euro din capitalul împrumutului, precum și dobânzi și costuri aferente. La 20 ianuarie 2011, comisia judiciară autorizată de Juzgado de Primera Instancia n° 5 de Martorell s‑a prezentat la locul unde era situat imobilul care face obiectul licitației pentru a pune casa de economii în posesia imobilului. Domnul Aziz a fost evacuat din locuință.
29. În cadrul procedurii principale desfășurate în fața instanței de trimitere, Juzgado Mercantil n° 3 Barcelona, domnul Aziz, în calitate de reclamant, solicită să se constate caracterul abuziv și astfel lipsa de efect a clauzei 15 din contract și, prin aceasta, astfel cum explică instanța de trimitere, anularea procedurii de executare efectuate. Instanța de trimitere a suspendat procedura până la pronunțarea Curții cu privire la întrebările preliminare.
30. Juzgado Mercantil adresează Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:
„1) Sistemul de executare silită a titlurilor judiciare privind bunurile ipotecate sau gajate prevăzut la articolul 695 și următoarele din LEC, cu limitările acestuia referitoare la motivele de contestare a executării, prevăzute de dreptul procedural spaniol, reprezintă o limitare clară a protecției consumatorului, întrucât presupune, la nivel formal și material, un obstacol clar în calea introducerii de către consumator a acțiunilor în justiție sau a exercitării oricăror alte căi de atac care garantează o protecție efectivă a drepturilor sale?
2) Se solicită Curții de Justiție a Uniunii Europene să definească noțiunea de disproporție în raport cu:
a) posibilitatea exigibilității anticipate în contractele cu durată lungă – în acest caz 33 de ani – ca urmare a încălcării unor obligații într‑o perioadă foarte redusă și concretă;
b) stabilirea unor dobânzi de întârziere – în acest caz mai mari de 18 % – care nu corespund criteriilor de stabilire a dobânzilor moratorii în alte contracte încheiate cu consumatorii (credite de consum), care în alte domenii ale contractelor încheiate cu consumatorii ar putea fi considerate abuzive și care totuși în contractele de împrumut cu garanție imobiliară nu prezintă o limită legală clară, chiar și în cazurile în care aceste dobânzi trebuie aplicate atât pentru ratele scadente, cât și pentru totalitatea ratelor corespunzătoare exigibilității anticipate;
c) prevederea unor mecanisme de calcul și de stabilire a dobânzilor variabile – atât cele obișnuite, cât și cele moratorii – realizate unilateral de împrumutător, legate de posibilitatea executării silite imobiliare, care nu permit debitorului executat să conteste cuantumul datoriei în procedura de executare propriu‑zisă, ci îi impun acestuia formularea unei acțiuni în realizare, iar până la judecarea acesteia prin hotărâre definitivă executarea va fi finalizată sau, cel puțin, debitorul va fi pierdut bunul ipotecat sau dat în garanție, chestiune de o importanță deosebită atunci când creditul este solicitat pentru achiziționarea unei locuințe, iar executarea determină evacuarea din imobil.”
31. În cadrul procedurii în fața Curții, au prezentat observații scrise și orale domnul Aziz, Catalunyacaixa, guvernul spaniol și Comisia Europeană.
IV – Apreciere juridică
A – Prima întrebare preliminară
1. Admisibilitate
32. Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă un sistem de executare silită imobiliară reglementat de dreptul procedural național și care nu prevede nicio posibilitate de a contesta executarea pentru motivul caracterului abuziv al clauzelor din contractul de împrumut care stă la baza ipotecii reprezintă o limitare a protecției consumatorilor și dacă acest sistem încalcă astfel prevederile Directivei 93/13.
33. Casa de economii, pârâta din procedura principală, are îndoieli cu privire la admisibilitatea acestei întrebări. Aceasta consideră că întrebarea este pur ipotetică și că nu are nicio legătură cu acțiunea principală aflată pe rolul instanței de trimitere. Obiectul litigiului din această acțiune constă numai în a se stabili dacă clauza 15 din contract produce efecte. Și guvernul spaniol consideră că întrebarea este inadmisibilă. Problema privind limitarea motivelor pentru formularea unei contestații la procedura de executare ar putea fi relevantă, în orice caz, pentru judecător în cadrul procedurii de executare. Însă în speță procedura de executare a fost deja încheiată. Prin urmare, prima întrebare preliminară este irelevantă pentru procedura în fața instanței de trimitere, care trebuie să aprecieze eficacitatea unei clauze contractuale în mod abstract și independent de procedura de executare anterioară.
34. Și Comisia consideră că întrebarea privind posibilitățile de examinare ale judecătorului învestit cu soluționarea cererii de executare este ipotetică și astfel inadmisibilă. Comisia propune reformularea acestei întrebări. Trebuie să se examineze problema competențelor care trebuie recunoscute judecătorului din procedura judiciară cu caracter declarativ, având în vedere limitarea motivelor pentru formularea unei contestații la executare.
35. Suntem de acord cu poziția părților la procedură care susțin că întrebarea formulată concret este ipotetică în măsura în care în fapt aceasta nu este adresată de judecătorul din procedura de executare. Numai judecătorului din procedura de executare i se poate ridica în mod direct problema posibilităților de contestare din cadrul procedurii în care acesta judecă, precum și cea privind influența Directivei 93/13 asupra posibilităților de protecție juridică în procedura de executare.
36. Astfel cum propune în mod întemeiat Comisia, întrebarea instanței de trimitere trebuie înțeleasă în sens larg, și anume care sunt posibilitățile pe care trebuie să le aibă un consumator, cel puțin în cadrul unei proceduri judiciare cu caracter declarativ în fața instanței de trimitere, pentru a obține protecție juridică în raport cu executarea. La prima vedere, și această întrebare poate fi ipotetică, întrucât executarea este deja încheiată. Cu toate acestea, întrebarea prezintă relevanță pentru soluționarea acțiunii principale.
37. Din cererea de decizie preliminară, instanța de trimitere lasă să se înțeleagă că în litigiul din acțiunea principală este vorba și despre eventuale prestații compensatorii rezultate din ipotecă în urma încheierii definitive a executării silite. Prin urmare, problema privind protecția juridică împotriva executării este importantă pentru hotărârea instanței de trimitere, care, în temeiul principiului efectivității, se poate vedea obligată să compenseze retroactiv prin hotărârea sa eventualele deficiențe existente în procedura de până acum.
38. Prin urmare, în continuare trebuie să se examineze care sunt cerințele în legătură cu executarea impuse de Directiva 93/13 în ceea ce privește posibilitățile consumatorului de a contesta caracterul abuziv al clauzelor.
2. Apreciere
39. Pentru a răspunde la prima întrebare preliminară, este necesar să se sublinieze mai întâi că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se află într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau de un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl determină pe consumator să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau de furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora(5).
40. Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. După cum rezultă din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți(6).
41. Pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat deja în mai multe ocazii că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr‑o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract(7).
42. În lumina acestor principii, Curtea a hotărât astfel că instanța națională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator și vânzător sau furnizor(8).
43. Prezenta cauză se referă la problema posibilităților pe care trebuie să le aibă un consumator pentru a opune caracterul abuziv al unei clauze din contractul de împrumut în raport cu executarea ipotecii care garantează acest contract.
44. Întrucât măsurile naționale privind executarea silită nu sunt reglementate unitar la nivelul dreptului Uniunii, potrivit principiului autonomiei procedurale, formalitățile procedurale trebuie reglementate în ordinea juridică internă a statelor membre. Cu toate acestea, libertatea de legiferare a statelor membre este limitată de principiul echivalenței și de principiul efectivității(9). O astfel de reglementare nu trebuie să fie mai puțin favorabilă decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern și nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii(10).
45. Conform principiului echivalenței, modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare de drept intern(11). Prezenta cauză nu ridică nicio problemă în acest sens, întrucât articolul 698 din LEC nu exclude numai contestația pentru motivul caracterului abuziv al clauzelor în procedura de executare, ci, în general, toate contestațiile care ar putea viza nulitatea titlului.
46. În continuare, trebuie să se examineze în detaliu respectarea principiului efectivității. Din acest principiu rezultă că modul în care este reglementat dreptul procedural național nu trebuie să aibă drept consecință să împiedice exercitarea drepturilor acordate consumatorilor prin Directiva 93/13. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, fiecare caz în care se ridică problema dacă o prevedere procedurală internă face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat ținând cont de locul pe care respectiva prevedere îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său, de modul în care se derulează și de particularitățile acesteia în fața diverselor instanțe naționale(12).
47. Potrivit imaginii schițate de instanța de trimitere, în ceea ce privește valorificarea eficientă și rapidă a unei ipoteci, procedura simplificată de executare silită imobiliară din Spania nu cunoaște decât posibilități limitate de protecție a debitorului. Cu puține excepții, care, în opinia instanței de trimitere, nu sunt relevante în speță, debitorul trebuie să accepte valorificarea ipotecii fără a se putea prevala de eventualele clauze abuzive. Acesta poate formula contestație la executarea creanței și poate astfel critica caracterul abuziv al clauzelor utilizate numai printr‑o acțiune în realizare separată, care are ca obiect validitatea titlului.
48. Însă, prin această acțiune, debitorul nu are decât posibilitatea de a influența distribuirea încasărilor obținute din executare sau de a invoca dreptul la despăgubiri în temeiul executării. Tot în cadrul acestei acțiuni în realizare separată, instanța are posibilitatea să dispună reținerea prețului obținut la licitație și astfel să asigure că și debitorul își va putea realiza un drept de plată împotriva creditorului executant.
49. Totuși, potrivit considerațiilor din cererea de decizie preliminară, nici în cadrul procedurii de executare simplificată, nici în cadrul acțiunii în realizare separată, instanța sesizată nu are posibilitatea de a dispune încetarea temporară a executării silite, adică scoaterea la licitație publică a imobilului.
50. Chiar și în cazul în care caracterul abuziv al unei clauze din contractul de împrumut care stă la baza ipotecii s‑ar opune executării imobilului, consumatorul nu ar avea, așadar, conform dreptului spaniol, posibilitatea de a împiedica scoaterea la licitație publică și astfel de a evita pierderea proprietății rezultată din aceasta. Consumatorul este limitat la protecția juridică existentă, care are forma unei despăgubiri, și trebuie – precum în situația de fapt din acțiunea principală – să accepte pierderea locuinței.
51. O asemenea modalitate procedurală aduce atingere efectivității protecției urmărite prin Directiva 93/13.
52. În special în cazul în care locuința debitorului este un imobil grevat de o ipotecă, simplul drept la despăgubiri este mai puțin decât adecvat pentru a‑i garanta în mod efectiv consumatorului drepturile recunoscute prin Directiva 93/13. Nu există niciun fel de protecție efectivă împotriva clauzelor contractuale abuzive în cazul în care, în legătură cu astfel de clauze, consumatorul trebuie să accepte valorificarea unei ipoteci – și astfel scoaterea la licitație publică a locuinței sale, pierderea proprietății suferită în urma licitației și evacuarea lipsită de orice protecție – și acesta poate doar formula cereri de reparare a prejudiciului prin protecție juridică subsecventă.
53. Dimpotrivă, Directiva 93/13 impune că consumatorul trebuie să aibă la dispoziție un remediu juridic efectiv pentru a putea verifica caracterul abuziv al clauzelor din contractul de împrumut pe care l‑a încheiat și să poată astfel, eventual, împiedica executarea silită.
54. Aceeași orientare reiese și din hotărârea recent pronunțată în cauza Banco Español de Crédito. În această hotărâre, Curtea a statuat, în privința unei somații de plată obținute în instanță, că, în vederea respectării principiului efectivității în contextul Directivei 93/13, instanțele naționale au obligația, încă înainte de emiterea somației de plată, pe care consumatorul ar putea‑o contesta ulterior, să examineze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor contractuale, în măsura în care instanța dispune de toate elementele de fapt și de drept necesare în acest scop(13). Există un risc care nu este neglijabil ca consumatorii să nu formuleze opoziția necesară(14).
55. Din aceasta rezultă și că consumatorul trebuie să aibă în mod direct posibilitatea de a contesta caracterul abuziv al clauzelor în cadrul procedurii de executare, iar nu doar într‑o procedură separată? Ar putea apărea îndoieli cu privire la aplicarea jurisprudenței Banco Español de Crédito, întrucât, spre deosebire de procedura somației, într‑o situație precum cea din speță există deja un titlu executoriu sub forma actului notarial și trebuie recunoscut interesul creditorului de a realiza cât mai repede executarea silită. Prin formalismul procedurii de executare propriu‑zise și, în plus, prin excluderea motivelor de contestare, legiuitorul a urmărit scopul de a crea posibilitatea executării rapide a creanțelor constatate printr‑un titlu executoriu. Având în vedere considerațiile de mai sus, nu considerăm că se impune în mod necesar să se califice de la bun început drept îngreunare excesivă a protecției juridice a consumatorului cazul în care consumatorul, prin inițierea unei proceduri, trebuie mai întâi să îndeplinească condițiile prevăzute în privința acesteia pentru ca instanța să examineze clauzele contractuale.
56. Cu toate acestea, în speță nu este necesar să se clarifice în mod definitiv acest aspect. Astfel cum am arătat deja în cadrul examinării admisibilității, în speță nu trebuie să se răspundă la întrebarea dacă consumatorul trebuie să aibă în mod clar, deja în cadrul procedurii de executare, posibilitatea de a invoca caracterul abuziv al unei clauze din contractul de împrumut. Prin urmare, cu atât mai puțin trebuie să se clarifice aspectul dacă din Hotărârea Banco Español de Crédito trebuie să se deducă că și judecătorul din procedura de executare trebuie să examineze din oficiu eficacitatea acelor clauze contractuale care ar putea avea efecte asupra executării silite(15). În sfârșit, în cadrul primei întrebări preliminare este vorba în mod expres despre posibilitățile de contestare pe care le are consumatorul; instanța de trimitere nu a solicitat lămuriri cu privire la posibilitatea de examinare din oficiu.
57. Prin urmare, în cadrul prezentei proceduri este decisiv numai aspectul că principiul efectivității impune în orice caz ca judecătorul sesizat cu acțiunea în realizare să aibă posibilitatea de a dispune suspendarea (provizorie) a procedurii de executare, pentru a opri executarea silită până la examinarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale și a împiedica astfel apariția ca urmare a procedurii de executare a unor situații de fapt iremediabile în detrimentul consumatorului.
3. Concluzie intermediară
58. Prin urmare, la prima întrebare preliminară trebuie să se răspundă că un sistem de executare a unui titlu constatat prin înscris notarial cu privire la bunuri ipotecate sau gajate în care posibilitățile de contestare a executării sunt limitate nu este conform Directivei 93/13 în cazul în care consumatorul nu poate obține nici în procedura de executare în sine, nici într‑o altă procedură judiciară separată, care are ca obiect realizarea drepturilor recunoscute de Directiva 93/13, o protecție juridică efectivă prin suspendarea provizorie de către instanță a executării silite.
B – A doua întrebare preliminară
59. În textul celei de a doua întrebări preliminare se utilizează noțiunea „disproporție”, cu referire la terminologia de la punctul 1 litera (e) din anexa la directivă. Însă trimiterea preliminară trebuie înțeleasă în sensul că prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare se solicită o interpretare a noțiunii generale, utilizate în articolul 3 alineatul (1) din directivă, de „dezechilibru” între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, care numai în cazul concret al compensațiilor la care se referă punctul 1 litera (e) din anexa la directivă este înlocuit de termenul „disproporție”.
60. Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență definirea mai în detaliu a noțiunii „dezechilibru” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13. Conform acestui articol, o clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ și nejustificat între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
61. Instanța de trimitere indică trei asemenea clauze concrete care fac parte din contractul care face obiectul acțiunii principale. Potrivit informațiilor oferite de instanța de trimitere, aceste clauze i‑au fost impuse unilateral consumatorului și intră astfel în domeniul de aplicare al directivei.
1. Admisibilitate
62. Potrivit indicațiilor casei de economii și ale guvernului spaniol, obiectul acțiunii principale este, cel puțin până în momentul de față, numai una dintre clauzele enumerate de instanța de trimitere. Cu toate acestea, nici răspunsul din perspectiva celorlalte clauze nu este irelevant pentru soluționarea acțiunii principale, întrucât nu trebuie exclus că o privire de ansamblu asupra condițiilor contractuale individuale și a evaluării lor juridice are efecte și asupra interpretării clauzei care face obiectul litigiului din acțiunea principală.
63. În plus, am subliniat deja în contextul examinării admisibilității din cadrul primei întrebări preliminare că obiectul litigiului din acțiunea principală se extinde, potrivit indicațiilor instanței de trimitere, asupra unei eventuale ineficacități a procedurii de executare. Se are în vedere faptul că și aprecierea juridică a clauzelor amintite în a doua întrebare preliminară, care trebuie de asemenea examinate din oficiu de instanța de trimitere, poate avea consecințe asupra eficacității procedurii de executare. Prin urmare, a doua întrebare preliminară este admisibilă în totalitate.
2. Apreciere
a) Generalități
64. Curtea a subliniat deja cu mai multe ocazii faptul că, prin referirea la noțiunile de bună‑credință și de dezechilibru semnificativ și nejustificat între drepturile și obligațiile părților, articolul 3 din Directiva 93/13 nu definește decât în mod abstract elementele care conferă caracter abuziv unei clauze contractuale(16).
65. Este necesară o calificare concretă a unei clauze contractuale specifice în funcție de împrejurările proprii fiecărei spețe din perspectiva eventualului caracter abuziv al acesteia(17). Conform articolului 4 alineatul (1) din Directiva 93/13, această apreciere se efectuează luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a încheiat contractul și raportându‑se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate celelalte clauze ale aceluiași contract sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
66. Conform jurisprudenței constante a Curții, competența de a stabili dacă o clauză contractuală reunește criteriile cerute pentru a fi calificată ca abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 incumbă instanței naționale. Numai instanța națională poate aprecia în mod exhaustiv consecințele pe care clauza respectivă le poate avea în cadrul dreptului aplicabil contractului, ceea ce implică o examinare a sistemului juridic național(18).
67. Aprecierea definitivă a caracterului abuziv al clauzelor litigioase revine în sarcina instanței naționale, iar nu a Curții de Justiție(19). Sarcina care îi incumbă Curții este aceea de a interpreta criteriile generale care permit aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale supuse dispozițiilor directivei(20).
b) Clauza privind exigibilitatea anticipată
68. Prima clauză, despre care este vorba în a doua întrebare preliminară, se referă la posibilitatea exigibilității anticipate a împrumutului în cazul contractelor cu durată lungă, din cauza neîndeplinirii obligațiilor pentru a căror îndeplinire s‑a acordat un timp foarte scurt.
69. În speță, clauza 6 din contractul de împrumut stipulează că, în cazul în care împrumutatul întârzie să achite chiar și numai una dintre cele 396 de rate lunare exigibile pe durata de 33 de ani a contractului, casa de economii care acordă împrumutul poate să solicite imediat rambursarea integrală a împrumutului.
70. Comisia consideră că această clauză este în mod evident eficace, întrucât neachitarea chiar și a unei singure rate reprezintă o încălcare a obligației contractuale esențiale a împrumutatului, motiv pentru care împrumutătorului nu trebuie să i se pretindă să respecte în continuare contractul.
71. Aspectul dacă o clauză cauzează un dezechilibru semnificativ și nejustificat între drepturile și obligațiile contractuale ale părților în defavoarea consumatorului nu poate fi apreciat fără a realiza o comparație cu situația juridică prevăzută de dreptul național pentru cazul în care părțile nu au convenit ele însele nicio dispoziție contractuală. Numai în cazul în care, potrivit clauzei contractuale, situația consumatorului este una defavorizată în raport cu cea prevăzută de dispozițiile legale, o astfel de clauză cauzează într‑adevăr un decalaj posibil abuziv între drepturile și obligațiile care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
72. Chiar și în cazul în care o clauză contractuală generează o poziție defavorizată a consumatorului comparativ cu poziția recunoscută de lege, aceasta nu trebuie să creeze un dezechilibru contractual, astfel încât să fie calificată drept abuzivă în sensul articolului 3 din Directiva 93/13.
73. Dimpotrivă, articolul 3 din Directiva 93/13 impune în mod expres că o clauză contractuală se consideră ca fiind abuzivă numai în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ și nejustificat între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Principiul libertății contractuale este garantat și recunoscut prin faptul că părțile au deseori un interes îndreptățit să își organizeze relațiile contractuale într‑un mod care diferă față de situația prevăzută de lege.
74. Aspectul dacă, în comparație cu situația legală, decalajul cauzat de clauza contractuală între drepturile și obligațiile care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, creează un dezechilibru semnificativ și nejustificat poate fi apreciat numai printr‑o analiză completă a tuturor împrejurărilor individuale în care a fost încheiat contractul, astfel cum sunt acestea enumerate la articolul 4 alineatul (1) din directivă. Un dezechilibru semnificativ va fi considerat nejustificat în special în cazul în care drepturile și obligațiile consumatorului sunt reduse atât de mult încât cel care propune condițiile contractuale, având în vedere buna‑credință, nu ar trebui să poată pleca de la premisa că în cadrul negocierilor contractuale consumatorul ar fi acceptat o astfel de dispoziție.
75. În acest context, este relevant, printre altele, aspectul dacă astfel de clauze contractuale sunt uzuale, adică dacă sunt utilizate regulat în circuitul juridic în alte contracte comparabile, sau, dimpotrivă, sunt surprinzătoare, dacă există un motiv obiectiv pentru dispoziția din acea clauză și dacă, în pofida deplasării echilibrului contractual în favoarea celui care propune clauza, consumatorul este sau nu este lipsit de protecție în raport cu obiectul reglementat de respectiva clauză.
76. Prin urmare, în litigiul din acțiunea principală este în primul rând relevant modul în care sunt concepute dispozițiile legale cu privire la rezilierea unui contract de împrumut și în special care sunt condițiile în care împrumutătorul este îndreptățit să rezilieze contractul și să solicite rambursarea anticipată a întregului împrumut, în cazul în care împrumutatul achită ratele cu întârziere. Acesta este criteriul în funcție de care trebuie apreciată clauza care face obiectul litigiului.
77. În acest sens, trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, faptul că obligația de achitare a ratelor este obligația contractuală principală a împrumutatului. Pe de altă parte, pentru a răspunde la întrebarea dacă, în situația în care nu se achită chiar și numai o singură rată, casa de economii împrumutătoare nu mai apare, în principiu, ca fiind obligată să respecte contractul, trebuie să se țină seama, pe de altă parte, de faptul că, prin instituirea ipotecii, casei de economii i‑a fost acordată o garanție și că întârzierea cu plata doar a unei singure rate poate fi cauza unei simple omisiuni și nu determină neapărat concluzia că împrumutatul are dificultăți de plată. Cuantumul împrumutului acordat, durata acestuia, precum și semnificația existențială a acestuia pentru împrumutat trebuie comparate cu interesul împrumutătoarei de a putea rezilia contractul în momentul neachitării unei singure rate.
78. În sfârșit, instanța de trimitere trebuie să aibă în vedere și posibilitățile pe care dreptul național, chiar și dreptul procedural, le rezervă consumatorului pentru a înlătura efectele rambursării anticipate a întregii sume la care a fost obligat. În această privință, prezintă interes în special posibilitatea acordată împrumutatului prevăzută la articolul 693 alineatul 3 din LEC cu privire la achitarea ratelor scadente pentru a putea evita efectele rezilierii/rambursării anticipate a întregii sume. Acest fapt trebuie avut în vedere la aprecierea de ansamblu a problemei dacă clauza care face obiectul litigiului cauzează consumatorului, contrar cerinței privind buna‑credință, un dezavantaj disproporționat.
79. Contrar opiniei Comisiei, care consideră că clauza care face obiectul litigiului este abstractă, independentă de orice sistem de drept și împrejurări și astfel eficientă, considerațiile de mai sus relevă faptul că numai instanța națională este în măsură să realizeze verificarea necesară a caracterului abuziv raportat la criteriul prevăzut la articolul 3 din Directiva 93/13.
80. Prin urmare, concluzia intermediară care trebuie reținută este că instanța națională are sarcina de a aprecia, în temeiul dispozițiilor articolului 3 alineatele (1) și (3) din Directiva 93/13, caracterul abuziv al unei clauze cuprinse în condițiile comerciale generale din cadrul contractelor încheiate cu consumatorii. În legătură cu o clauză care privește impunerea de către creditor a rambursării anticipate a împrumutului imobiliar, instanța trebuie să verifice în special măsura în care clauza derogă de la dispozițiile corespunzătoare, dacă există un motiv obiectiv pentru stipularea acestei clauze, precum și dacă, în pofida deplasării echilibrului contractual în favoarea celui care propune clauza, consumatorul nu rămâne neprotejat în raport cu obiectul reglementat de respectiva clauză.
c) Clauza privind dobânzile de întârziere
81. În plus, a doua întrebare preliminară are ca obiect o clauză privind dobânzile de întârziere. În speță, în clauza 6 din contractul care face obiectul litigiului din acțiunea principală se stipulează că, în cazul întârzierii cu achitarea ratelor, împrumutatul este obligat, chiar și fără a fi pus în întârziere, să plătească dobânzi de întârziere în cuantum de 18,75 % pe an pentru sumele de capital scadente (și scadente anterior). Dimpotrivă, dobânda obișnuită pentru împrumut este stabilită la o valoare inițială nominală de 4,87 %.
82. În ceea ce privește abordarea generală cu ocazia aprecierii de către instanță a problemei dacă o astfel de dispoziție privind dobânzile de întârziere reprezintă o clauză contractuală ineficace în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, facem trimitere mai întâi la considerațiile generale expuse anterior(21).
83. În primul rând, instanța națională trebuie să facă o comparație cu dobânda legală, iar apoi, într‑o altă etapă, ținând seama de toate împrejurările cauzei, trebuie să verifice dacă o abatere în detrimentul consumatorului în conformitate cu cerința bunei‑credințe provoacă un dezechilibru semnificativ și nejustificat între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract(22).
84. În anexa la directivă la care face trimitere articolul 3 alineatul (3), drept exemplu de clauză abuzivă, litera 1 (e) enumeră în mod expres acele clauze care au ca efect solicitarea de la orice consumator care nu și‑a îndeplinit obligația să plătească o sumă disproporționat de mare drept compensație. Totuși, referitor la articolul 3 alineatul (3) din directivă, lista din anexa la aceasta are caracter pur orientativ în ceea ce privește clauzele care pot fi declarate abuzive, nefiind una exhaustivă. Prin urmare, caracterul abuziv al unei clauze poate fi dedus din simpla menționare a acestuia în cadrul anexei; totuși, menționarea sa reprezintă un temei esențial pe care instanța își poate întemeia aprecierea caracterului abuziv al clauzei(23).
85. În cadrul unei analize concrete, ar putea fi important să se știe ce fel de dobânzi de întârziere sunt stabilite de obicei în cazul împrumuturilor ipotecare. Legislația spaniolă recunoaște pentru celelalte tipuri de credite de consum o limitare a cotei dobânzilor de întârziere la a 2,5 parte din dobânzile legale, aspect la care face trimitere Comisia; astfel, acest lucru poate reprezenta în egală măsură un element în susținerea unui eventual dezechilibru precum împrejurarea că cheltuielile de refinanțare ale băncilor și caselor de economii în cazul împrumuturilor ipotecare sunt de regulă considerabil mai reduse, datorită garanției acordate, decât în cazul celorlalte credite de consum.
86. În cadrul aprecierii care urmează să se realizeze, trebuie să se țină seama și de scopurile care pot fi urmărite prin dobânzile de întârziere permise de legislația națională: dacă acestea reprezintă doar daune interese forfetare sau pot de asemenea avea drept rol să asigure că partenerul contractual își va îndeplini obligațiile născute din contract. Scopurile permise urmărite prin dobânzile de întârziere pot fi diferite de la un stat membru la altul. Finalitatea Directivei 93/13 nu este însă aceea de a egaliza diferențele dintre culturile juridice naționale.
87. În cazul în care dobânzile de întârziere au doar rolul de a compensa în mod global eventualele daune cauzate de întârziere, cota dobânzilor de întârziere este deja excesiv de ridicată în situația în care depășește cu mult eventualele daune concrete cauzate de întârziere. Cu toate acestea, este posibil ca o cotă ridicată a dobânzilor de întârziere să încurajeze debitorul să își îndeplinească la timp obligațiile contractuale și să îl determine să pună capăt cât mai curând întârzierii. În cazul în care, conform legislației naționale, dobânzile de întârziere au rolul de a asigura respectarea obligațiilor contractuale și, astfel, a obligațiilor de plată, acestea vor putea fi calificate drept abuzive numai dacă sunt în mod evident mai mari decât ar fi necesar pentru atingerea acestui scop.
88. Prin urmare, concluzia intermediară care trebuie reținută este că, în ceea ce privește o clauză referitoare la dobânzile de întârziere, instanța trebuie să examineze în special în ce măsură cota acestor dobânzi depășește cota legală aplicabilă în mod normal și dacă aceasta este disproporționată în raport cu scopul urmărit prin dobânzile de întârziere.
d) Clauza privind stabilirea unilaterală a sumei datorate
89. În sfârșit, prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare se urmărește clarificarea noțiunii „disproporționalitate” în contextul clauzei 15 din condițiile contractuale care fac obiectul litigiului din acțiunea principală. Această clauză stabilește că, în vederea realizării procedurii de executare silită, împrumutătorul poate stabili în mod unilateral suma scadentă din împrumut și astfel poate să creeze în mod autonom o condiție esențială pentru realizarea procedurii simplificate de executare silită imobiliară. Pentru a clarifica cadrul juridic în care această clauză își relevă semnificația, instanța de trimitere subliniază că debitorul nu are posibilitatea de a contesta în procedura de executare suma scadentă stabilită de creditor, ci trebuie să recurgă în această privință la o acțiune în realizare separată. Totuși, acțiunea în realizare nu ține în loc desfășurarea în continuare a procedurii de executare, motiv pentru care debitorul va fi pierdut deja bunul grevat de ipotecă, până la soluționarea acțiunii în realizare.
90. De asemenea, în vederea soluționării litigiului, revine instanței naționale obligația de a lua în considerare toate împrejurările concrete din fiecare caz în parte. Pentru aceasta, se aplică următoarele criterii.
91. Trebuie să se pornească de la problema care ar fi situația juridică – în speță, procedura de executare – în cazul în care contractul nu ar conține clauza în litigiu.
92. În acest moment, înțelegem observațiile instanței de trimitere, precum și ale părților în sensul că, în lipsa unei asemenea clauze, casa de economii împrumutătoare ar trebui mai întâi să inițieze împotriva împrumutatului o acțiune pentru stabilirea creanței neachitate, pentru a putea astfel face dovada în cadrul procedurii de executare a sumei stabilite concret, necesară în această procedură. Prin stabilirea în mod unilateral a acestei sume de către împrumutător, procedura în realizare antemergătoare ar fi de prisos. Acest lucru are drept consecință faptul că înainte de executare împrumutatul nu poate contesta cuantumul creanței care urmează să se execute. Instanța de trimitere, în acord cu pozițiile exprimate de părțile la procedură, clarifică aspectul că cuantumul stabilit în mod unilateral nu produce efecte obligatorii între părțile contractante, cu atât mai mult cu cât debitorul poate contesta acest cuantum printr‑o acțiune în realizare ulterioară, debitorul neavând dificultăți în ceea ce privește sarcina probei.
93. Reducerea prin prevederile clauzei a protecției juridice recunoscute, în vederea executării, reprezintă un decalaj între drepturile și obligațiile contractuale în detrimentul consumatorului. De aici rezultă însă imediat că acest lucru are drept consecință, în contradicție cu cerința de bună‑credință, un dezechilibru semnificativ și nejustificat între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Acest fapt poate fi determinat în mod definitiv prin realizarea unei comparații globale a avantajelor și dezavantajelor rezultate din clauză pentru ambele părți contractante.
94. Consecința care decurge din clauza în discuție pentru casa de economii împrumutătoare este că ipoteca instituită drept garanție poate fi utilizată mai repede și mai ușor. Aceasta sporește – și în interesul economic al debitorului – valoare garanției acordate de acesta. În mod simetric, debitorul/consumatorul se vede expus pericolului de a pierde garanția încă înainte de a se fi stabilit măsura în care casa de economii împrumutătoare se poate îndestula din această garanție.
95. În vederea pronunțării hotărârii după efectuarea unei aprecieri de ansamblu, instanța națională trebuie să țină cont și de celelalte împrejurări specifice ale cazului concret. Printre acestea se numără problema dacă debitorul are sau nu are deja posibilitatea de a formula contestații chiar și în cadrul procedurii de executare. Această teză este susținută de modul de redactare a articolului 695 alineatul 1 din LEC. De asemenea, este important aspectul privind formalitățile din procedura de stabilire în mod unilateral a sumei datorate și problema competenței de verificare a notarului în fața căruia se încheie contractul, precum și modul în care trebuie apreciată împrejurarea că, astfel cum a susținut guvernul spaniol, dreptul de a utiliza clauza în litigiu este recunoscut numai băncilor și caselor de economii aflate sub controlul Băncii Centrale de stat.
96. Concluzia intermediară care trebuie reținută este că, în ceea ce privește o clauză referitoare la stabilirea în mod unilateral a sumei datorate, trebuie să se aibă în vedere în special efectele unei astfel de clauze în dreptul procedural național.
V – Concluzie
97. În consecință, propunem Curții de Justiție să dispună după cum urmează:
„1) Un sistem de executare a unui titlu constatat prin înscris notarial cu privire la bunuri ipotecate sau gajate în care posibilitățile de contestare a executării sunt limitate nu este conform Directivei 93/13/CE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii în cazul în care consumatorul nu poate obține nici în procedura de executare, nici într‑o altă procedură judiciară separată care are ca obiect realizarea drepturilor recunoscute de Directiva 93/13 o protecție juridică efectivă prin suspendarea provizorie de către instanță a executării silite.
2) Instanța națională are sarcina de a aprecia, în temeiul dispozițiilor articolului 3 alineatele (1) și (3) din Directiva 93/13, caracterul abuziv al unei clauze cuprinse în condițiile comerciale generale din cadrul contractelor încheiate cu consumatorii.
a) În legătură cu o clauză care privește impunerea de către creditor a rambursării anticipate a împrumutului imobiliar, instanța trebuie să verifice în special măsura în care clauza derogă de la dispozițiile corespunzătoare, dacă există un motiv obiectiv pentru stipularea acestei clauze, precum și dacă, în pofida deplasării echilibrului contractual în favoarea celui care propune clauza, consumatorul nu rămâne neprotejat în raport cu obiectul reglementat de respectiva clauză.
b) În legătură cu o clauză referitoare la dobânzile de întârziere, instanța trebuie să examineze în special în ce măsură cota acestor dobânzi depășește cota legală aplicabilă în mod normal și dacă aceasta este disproporționată în raport cu scopul urmărit prin dobânzile de întârziere.
c) În legătură cu o clauză referitoare la stabilirea în mod unilateral a sumei datorate, trebuie să se aibă în vedere în special efectele unei astfel de clauze în dreptul procedural național.”