HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

16 iunie 2011(*)

„Concurență – Înțelegeri – Piața serviciilor de mutări internaționale în Belgia – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor – Împărțirea pieței – Manipularea cererilor de ofertă – Încălcare unică și continuă – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Amenzi – Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor”

În cauzele conexate T‑204/08 și T‑212/08,

Team Relocations NV, cu sediul în Zaventem (Belgia), reprezentată de H. Gilliams și J. Bocken, avocați,

reclamantă în cauza T‑204/08,

Amertranseuro International Holdings Ltd,

Trans Euro Ltd,

Team Relocations Ltd,

cu sediul în Londra (Regatul Unit), reprezentate de L. Gyselen, avocat,

reclamante în cauza T‑212/08,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de domnul A. Bouquet, de doamna A. Antoniadis și de domnul N. von Lingen, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei C(2008) 926 final a Comisiei din 11 martie 2008 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38.543 – Servicii de mutări internaționale), precum și, cu titlu subsidiar, o cerere de anulare sau de reducere a amenzii aplicate reclamantelor,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnii S. Papasavvas, îndeplinind funcția de președinte, N. Wahl și A. Dittrich (raportor), judecători,

grefier: domnul N. Rosner, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 28 aprilie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt

1.     Obiectul litigiului

1        Conform Deciziei C(2008) 926 final a Comisiei din 11 martie 2008 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38.543 – Servicii de mutări internaționale) (denumită în continuare „decizia”), al cărei rezumat este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 11 august 2009 (JO C 188, p. 16), Team Relocations NV a participat la o înțelegere pe piața serviciilor de mutări internaționale din Belgia, având ca obiect stabilirea, în mod direct și indirect, a prețurilor, împărțirea pieței și manipularea procedurii de depunere a ofertelor. Comisia Comunităților Europene menționează că înțelegerea a funcționat pentru o perioadă de aproape 19 ani (din octombrie 1984 până în septembrie 2003). Membrii acesteia ar fi stabilit prețurile, ar fi prezentat devize false (numite „devize de complezență”, denumite în continuare „DDC”) clienților și s‑ar fi despăgubit reciproc pentru ofertele respinse, prin intermediul unui sistem de compensații financiare (denumite în continuare „comisioane”).

2.     Reclamantele

2        Team Relocations a fost înființată la 7 mai 1993 sub denumirea Transeuro Worldwide Movers NV (Belgia). Denumirea sa a fost modificată la 5 septembrie 2002. Din luna ianuarie 1994, societatea‑mamă care controlează în proporție de 100 % Team Relocations este Team Relocations Ltd, o societate care își desfășoară activitatea în sectorul mutărilor și ale cărei acțiuni sunt deținute în proporție de 100 % de societatea Trans Euro Ltd. De la 8 septembrie 2000, totalitatea (100 %) acțiunilor Trans Euro sunt deținute de Amertranseuro International Holdings Ltd (denumită în continuare „Amertranseuro”).

3        În cursul exercițiului financiar încheiat la 30 septembrie 2006, Amertranseuro a realizat o cifră de afaceri consolidată la nivel mondial în valoare de 44 352 733 de euro.

3.     Procedura administrativă

4        Potrivit deciziei, Comisia a deschis procedura din proprie inițiativă, întrucât dispunea de informații care indicau că o serie de societăți belgiene care își desfășoară activitatea în sectorul mutărilor internaționale participau la acorduri susceptibile să intre sub incidența interdicției prevăzute la articolul 81 CE.

5        Astfel, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), în luna septembrie 2003 au fost efectuate verificări la sediile Allied Arthur Pierre NV, Interdean NV, Transworld International NV și Ziegler SA. În urma acestor verificări, Allied Arthur Pierre a introdus o cerere prin care a solicitat imunitate sau reducerea amenzii conform Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea din 2002”). Allied Arthur Pierre a recunoscut participarea sa la acordurile privind comisioanele și DDC‑urile, a enumerat concurenții implicați, în special un concurent care nu a fost cunoscut anterior de serviciile Comisiei, și a prezentat documente care confirmă declarațiile sale orale.

6        În temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), au fost adresate mai multe solicitări scrise de informații întreprinderilor participante la acordurile anticoncurențiale, concurenților, precum și unei organizații profesionale. La 18 octombrie 2006 a fost adoptată comunicarea privind obiecțiunile și a fost notificată mai multor societăți. Toți destinatarii au răspuns la aceasta. Reprezentanții lor, cu excepția celor ai Amertranseuro, Stichting Administratiekantoor Portielje, Team Relocations Ltd și Trans Euro, au invocat dreptul lor de acces la documentele conținute în dosarul Comisiei, care erau accesibile exclusiv în clădirile acesteia. Accesul le‑a fost acordat pentru perioada 6-29 noiembrie 2006. La 22 martie 2007 a avut loc audierea.

7        La 11 martie 2008, Comisia a adoptat decizia.

4.     Decizia

8        Comisia afirmă că destinatarii deciziei, printre care și reclamantele, Team Relocations, Amertranseuro, Trans Euro și Team Relocations Ltd, au participat la o înțelegere în sectorul serviciilor de mutări internaționale în Belgia, unde li se angajează răspunderea pentru aceasta. Participanții la înțelegere ar fi stabilit prețuri, și‑ar fi împărțit clienții și ar fi manipulat depunerile de oferte cel puțin între 1984 și 2003. În consecință, aceștia ar fi săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului 81 CE.

9        În opinia Comisiei, serviciile în cauză cuprind atât mutarea bunurilor aparținând persoanelor fizice, care sunt particulari sau angajați ai unei întreprinderi sau ai unei instituții publice, cât și mutarea bunurilor aparținând întreprinderilor sau instituțiilor publice. Aceste mutări se caracterizează prin faptul că Belgia constituie punctul lor de origine sau de destinație. Ținând seama de asemenea de faptul că toate societățile în cauză care furnizează servicii de mutări internaționale sunt situate în Belgia și că activitatea care face obiectul înțelegerii se desfășoară în Belgia, Comisia a considerat, așadar, că centrul geografic al înțelegerii se afla în Belgia.

10      Cifra de afaceri cumulată a participanților la înțelegere aferentă serviciilor de mutări internaționale în Belgia a fost estimată de Comisie la suma de 41 de milioane de euro pentru anul 2002. Având în vedere că aceasta a estimat dimensiunea sectorului la o valoare de aproximativ 83 de milioane de euro, cota de piață cumulată deținută de întreprinderile implicate a fost stabilită la aproximativ 50 %.

11      Comisia menționează că înțelegerea avea în vedere în special stabilirea și menținerea unor prețuri ridicate și împărțirea pieței în mod concomitent sau succesiv sub mai multe forme: acorduri privind prețurile, acorduri privind împărțirea pieței printr‑un sistem de ofertă de acoperire (DDC‑urile) și acorduri privind un sistem de compensații financiare pentru ofertele respinse sau pentru cazurile în care nu există ofertă (comisioanele).

12      Comisia consideră că, în perioada cuprinsă între anul 1984 și începutul anilor ’90, înțelegerea a funcționat în mod special în temeiul unor acorduri scrise de stabilire a prețurilor. În paralel, ar fi fost introduse comisioanele și DDC‑urile. Un comision ar fi un element ascuns în prețul final pe care consumatorul trebuia să îl plătească fără a primi o prestație echivalentă. Astfel, acesta ar reprezenta o sumă de bani pe care societatea furnizoare de servicii de mutări care a obținut contractul având ca obiect o mutare internațională o datora concurenților care nu obținuseră contractul, indiferent dacă aceștia din urmă ar fi prezentat, la rândul lor, o ofertă sau s‑ar fi abținut să facă acest lucru. Așadar, ar fi vorba despre un fel de compensație financiară în favoarea societăților furnizoare de servicii de mutări care nu obținuseră contractul. Membrii înțelegerii și‑ar fi facturat reciproc comisioanele pentru ofertele respinse sau în privința cărora aceștia s‑ar fi abținut, invocând servicii fictive, iar cuantumul acestor comisioane ar fi fost facturat clienților. Comisia afirmă că această practică trebuie considerată ca fiind o stabilire indirectă a prețului pentru serviciile de mutări internaționale în Belgia.

13      Membrii acestei înțelegeri ar fi cooperat de asemenea în vederea prezentării unor DDC‑uri, care i‑ar fi lăsat pe clienți, adică pe angajatorii care plăteau suma aferentă mutării, să creadă în mod eronat că puteau să aleagă conform unor criterii bazate pe concurență. Un DDC ar fi un deviz fictiv prezentat clientului sau persoanei care se muta de o societate furnizoare de servicii de mutări care nu avea intenția să realizeze mutarea. Prin prezentarea DDC‑ului, societatea furnizoare de servicii de mutări care dorea să obțină contractul (denumită în continuare „societatea solicitantă”) ar fi procedat astfel încât instituția sau întreprinderea să primească mai multe devize, fie direct, fie indirect, prin intermediul persoanei care intenționa să se mute. În acest scop, societatea solicitantă ar fi prezentat concurenților prețul, prima de asigurare și costurile de depozitare la valoarea cărora aceștia trebuiau să factureze serviciul. Acest preț, care era mai ridicat decât prețul propus de societatea solicitantă, ar fi fost ulterior indicat în DDC‑uri. În opinia Comisiei, dat fiind faptul că un angajator optează în mod normal pentru societatea furnizoare de servicii de mutări care oferă cel mai redus preț, societățile implicate în aceeași mutare internațională cunoșteau, în principiu, în avans care dintre respectivele societăți putea să obțină contractul pentru mutarea menționată.

14      În plus, Comisia subliniază că prețul cerut de societatea solicitantă putea fi mai ridicat decât ar fi fost altfel, întrucât celelalte societăți implicate în același serviciu de mutare ar fi prezentat DDC‑uri în care figura un preț indicat de societatea solicitantă. Cu titlu de exemplu, Comisia citează, în considerentul (233) al deciziei, un e‑mail intern din partea Allied Arthur Pierre din data de 11 iulie 1997, în care se indică următoarele: „[C]lientul a solicitat două [DDC‑uri], așadar, putem să cerem un preț ridicat”. Prin urmare, Comisia susține că prezentarea unor DDC‑uri clienților constituia o manipulare a procedurii de depunere a ofertelor, astfel încât prețurile indicate în toate ofertele ar fi fost în mod deliberat mai ridicate decât prețul cerut de societatea solicitantă și, în orice caz, mai ridicate decât prețurile care ar fi fost oferite într‑un mediu concurențial.

15      Comisia susține că aceste acorduri au fost stabilite până în anul 2003. În opinia sa, aceste activități complexe aveau același obiect, și anume stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și denaturarea în acest mod a concurenței.

16      În concluzie, Comisia a adoptat dispozitivul deciziei, al cărui articol 1 are următorul cuprins:

„Întreprinderile următoare au încălcat dispozițiile articolului 81 alineatul (1) [CE] fixând, în mod direct și indirect, prețurile la serviciile de mutări internaționale din Belgia, împărțindu‑și între ele o parte a acestei piețe și manipulând procedura de depunere a ofertelor pe parcursul perioadelor indicate:

[…]

(g)      [Team Relocations], de la 20 ianuarie 1997 la 10 septembrie 2003; în mod solidar cu societățile Trans Euro […] și Team Relocations Ltd, de la 20 ianuarie 1997 până la 7 septembrie 2003; în mod solidar cu [Amertranseuro], Trans Euro […] și Team Relocations Ltd, de la 8 septembrie 2000 până la 10 septembrie 2003;

[…]”

17      În consecință, la articolul 2 litera (i) din decizie, Comisia a aplicat o amendă în valoare de 3,49 milioane de euro Team Relocations, din care Trans Euro și Team Relocations Ltd răspund în solidar pentru suma de 3 milioane de euro, iar Amertranseuro, Trans Euro și Team Relocations Ltd (denumite în continuare, împreună, „grupul Amertranseuro”) răspund în solidar pentru suma de 1,3 de milioane de euro.

18      În vederea calculării cuantumului amenzilor, Comisia a aplicat, în cadrul deciziei, metodologia prezentată în Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”).

 Procedura și concluziile părților

19      Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 4 iunie 2008, reclamantele au introdus prezentele acțiuni.

20      Prin Ordonanța președintelui Camerei a opta a Tribunalului din 5 martie 2010, cauzele T‑204/08 și T‑212/08 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii, conform articolului 50 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

21      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta) a hotărât deschiderea procedurii orale. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința desfășurată la 28 aprilie 2010. Prin scrisoarea depusă la grefă la 6 august 2010, Team Relocations a solicitat redeschiderea procedurii orale. Această solicitare a fost respinsă prin decizia din 23 septembrie 2010.

22      În cauza T‑204/08, Team Relocations solicită Tribunalului:

–        anularea articolului 1 din decizie;

–        anularea articolului 2 din decizie, în măsura în care prin acesta se aplică reclamantei o amendă în valoare de 3,49 milioane de euro;

–        cu titlu subsidiar, reducerea în mod substanțial a amenzii aplicate prin decizie;

–        în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

23      În plus, Team Relocations solicită Tribunalului să dispună obligarea Comisiei să divulge factorii pe care aceasta din urmă i‑a luat în considerare pentru a acorda societății Interdean o reducere de 70 % a amenzii care i‑ar fi fost aplicată în caz contrar.

24      În cauza T‑212/08, Amertranseuro, Trans Euro și Team Relocations Ltd solicită Tribunalului:

–        anularea articolului 2 litera (i) din decizie în măsura în care prin acesta se declară că aceste societăți răspund în solidar pentru încălcarea pretins săvârșită de Team Relocations a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE în perioada cuprinsă între ianuarie 1997 și septembrie 2003;

–        cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 litera (i) din decizie în măsura în care prin acesta nu se limitează în mod efectiv răspunderea solidară a societății Amertranseuro la suma de 1,3 milioane de euro;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

25      În cauzele T‑204/08 și T‑212/08, Comisia a solicitat Tribunalului:

–        respingerea acțiunilor;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

26      Team Relocations invocă opt motive prin care se urmărește anularea deciziei și anularea sau reducerea amenzii. Amertranseuro, Trans Euro și Team Relocations Ltd invocă două motive, întemeiate pe absența imputabilității încălcărilor săvârșite de Team Relocations și pe incapacitatea lor de a plăti amenda. Dat fiind faptul că aceste ultime două motive corespund primului aspect al celui de al șaptelea motiv și, respectiv, celui de al optulea motiv invocate de Team Relocations, ele trebuie abordate cu ocazia examinării acestor critici.

1.     Cu privire la primul motiv, întemeiat pe faptul că Team Relocations nu a luat parte la încălcarea unică și continuă descrisă în decizie

27      Prin intermediul acestui motiv, Team Relocations contestă participarea sa la încălcarea unică și continuă descrisă în decizie.

 Argumentele părților

28      Team Relocations afirmă că, pentru a i se imputa răspunderea pentru săvârșirea încălcării unice vizate de decizie, Comisia trebuie să facă dovada faptului, în primul rând, că Team Relocations avea cunoștință despre comportamentul ilicit al celorlalți participanți sau că aceasta putea să îl prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul, precum și, în al doilea rând, a faptului că diversele practici descrise în decizie urmăreau obiective comune și că Team Relocations intenționa să contribuie la atingerea acestor obiective prin propriul său comportament.

29      În opinia Team Relocations, Comisia nu a dovedit că aceste condiții erau îndeplinite. În primul rând, această societate nu ar fi avut cunoștință despre existența unei încălcări unice și continue. În decizie nu s‑ar menționa nicio probă scrisă care demonstrează că Team Relocations avea cunoștință sau trebuia în mod necesar să aibă cunoștință despre acorduri privind prețurile și despre DDC‑uri, atunci când, începând cu anul 1997, a acceptat ocazional comisioane. Această societate ar fi emis sau ar fi solicitat pentru prima dată un DDC abia în februarie 2002. Team Relocations nu ar fi participat nici la reuniuni de natură anticoncurențială în cursul cărora s‑ar fi perfectat un mecanism anticoncurențial general.

30      În al doilea rând, Team Relocations susține că nu a luat parte nici la un mecanism general, nici la o încălcare „continuă”. Aceasta nu ar fi luat parte la niciunul dintre acordurile scrise de stabilire a prețurilor. Comisioanele pe care ea le‑a acceptat ar fi avut drept scop să permită operatorilor individuali de servicii de mutări să recupereze cheltuielile pe care ei le suportaseră, aferente unei anumite mutări, iar nu să stabilească prețurile, să își repartizeze clienții sau să împartă piața. Aceste mecanisme privind comisioanele ar fi fost ocazionale și nu sunt aplicabile în mod general sau automat. DDC‑urile ar fi fost obținute întotdeauna la cererea sau cel puțin cu consimțământul persoanei fizice care se muta și ar fi fost emise doar după ce clientul alesese întreprinderea furnizoare de servicii de mutări.

31      Comisia contestă aceste afirmații și consideră că, luând parte la cel puțin două dintre aceste acorduri, Team Relocations avea cunoștință sau trebuia să aibă în mod necesar cunoștință despre planul general care stătea la baza încălcării unice. În plus, Comisia consideră că afirmația conform căreia Team Relocations nu a participat la acordul scris privind prețurile nu are nicio incidență asupra răspunderii care îi este imputabilă în temeiul săvârșirii încălcării unice și continue.

 Aprecierea Tribunalului

32      Prin intermediul acestui motiv, Team Relocations nu contestă faptul că a comis încălcări ale articolului 81 CE. În schimb, aceasta susține că nu a luat parte la încălcarea unică și continuă descrisă în decizie. În consecință, trebuie să se amintească mai întâi noțiunea de încălcare unică și continuă.

 Cu privire la noțiunea de încălcare unică și continuă

33      În Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, Rec., p. I‑4125, punctul 82), Curtea a afirmat că ar fi artificială subdivizarea unui comportament continuu, caracterizat printr‑o singură finalitate, considerând că ar fi format din mai multe încălcări distincte, în condițiile în care, dimpotrivă, este vorba despre o încălcare unică, concretizată în mod progresiv atât prin acorduri, cât și prin practici concertate.

34      În aceste împrejurări, o întreprindere care a participat la o încălcare prin comportamente care îi sunt proprii, care intră în sfera de aplicare a noțiunilor de acord sau de practică concertată având un obiect anticoncurențial în înțelesul articolului 81 alineatul (1) CE și care au drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său, poate avea de asemenea răspunderea, pentru toată perioada participării sale la încălcarea respectivă, pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări (Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 33 de mai sus, punctul 83).

35      Rezultă din această hotărâre că, pentru a stabili existența unei încălcări unice și continue, Comisia trebuie să dovedească că întreprinderea a intenționat să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de totalitatea participanților și că a avut cunoștință despre comportamentele efective preconizate sau chiar manifestate de alte întreprinderi în urmărirea acelorași scopuri sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea (Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 33 de mai sus, punctul 87).

36      Astfel, înțelegerile nu pot fi considerate elemente constitutive ale unui acord anticoncurențial unic decât dacă se dovedește că acestea fac parte dintr‑un plan global care urmărește un obiectiv comun. În plus, doar dacă întreprinderea, în cazul în care a participat la aceste înțelegeri, a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că, procedând astfel, se alătura unui acord unic, participarea sa la înțelegerile respective poate constitui expresia aderării sale la acest acord (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, Rec., p. II‑491, punctele 4027 și 4112).

37      Astfel, rezultă din această jurisprudență că, pentru a stabili participarea la o încălcare unică și continuă, trebuie îndeplinite trei condiții, și anume existența unui plan global care urmărește un obiectiv comun, contribuția cu intenție a întreprinderii la acest plan și faptul că aceasta avea cunoștință (dovedită sau prezumată) despre comportamentele ilicite ale celorlalți participanți.

38      Așadar, prezentul motiv trebuie examinat în lumina acestor condiții.

 Cu privire la calificarea comportamentului ilicit în cauză

–       Cu privire la existența unui plan global care urmărește un obiectiv comun

39      În ceea ce privește, în primul rând, existența unui plan global care urmărește un obiectiv comun, Comisia arată că întreprinderile în cauză urmăreau un singur scop economic, și anume de a denatura evoluția prețurilor.

40      Cu toate acestea, noțiunea de obiectiv comun nu poate fi determinată printr‑o referire generală la denaturarea concurenței pe piața vizată de încălcare, din moment ce afectarea concurenței reprezintă, ca obiect sau ca efect, un element constitutiv al oricărui comportament care intră în domeniul de aplicare al articolului 81 alineatul (1) CE. O asemenea definiție a noțiunii de obiectiv comun ar risca să priveze noțiunea de încălcare unică și continuă de o parte din sensul acesteia, în măsura în care ar avea drept consecință faptul că mai multe comportamente referitoare la un sector economic, interzise de articolul 81 alineatul (1) CE, ar trebui calificate în mod sistematic drept elemente constitutive ale unei încălcări unice. Astfel, pentru calificarea a diferite acțiuni drept încălcare unică și continuă, va trebui ținut cont de orice împrejurare care poate să stabilească sau să pună sub semnul întrebării o legătură de complementaritate, precum perioada de aplicare, conținutul (inclusiv metodele utilizate) și, în mod corelativ, obiectivul diverselor acțiuni în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, BASF și UCB/Comisia, T‑101/05 și T‑111/05, Rep., p. II‑4949, punctele 179-181).

41      În speță, rezultă din decizie că obiectivul comun urmărit în diferite moduri care se înscriau într‑un plan global era stabilirea și menținerea unui nivel ridicat al prețului pentru prestarea serviciilor de mutări internaționale în Belgia și împărțirea acestei piețe. Acest obiectiv comun este descris în detaliu în considerentele (314) și (322)-(344) ale deciziei.

42      Argumentele invocate de Team Relocations nu sunt susceptibile să pună sub semnul întrebării această constatare.

43      În această privință, trebuie subliniat că sistemul privind comisioanele este un sistem de compensații care se încadrează în contextul repartizării clienților și că stabilirea DDC‑urilor constituie un element esențial al repartizării clienților atunci când clienții doresc să primească oferte din partea mai multor participanți la înțelegere.

44      Contrar afirmațiilor Team Relocations, acordurile privind comisioanele și DDC‑urile se refereau la prețuri. În ceea ce privește comisioanele, numărul lor și nivelurile acestora erau determinate în avans, înainte ca societățile care furnizează servicii de mutări să prezinte clienților devizele lor. Presupunând chiar, astfel cum pretinde Team Relocations, că cuantumurile acestora nu erau adăugate direct la prețul aferent mutării, este inevitabil că acestea trebuiau să figureze în calculele întreprinderilor și că trebuiau să majoreze prețul pentru serviciile lor. În ceea ce privește devizele, prețul indicat într‑o ofertă „falsă” era stabilit de societatea care formulase cererea și era acceptat de societatea care a stabilit DDC‑ul, ceea ce permitea celei dintâi societăți să stabilească prețul său la un nivel mai ridicat decât cel rezultat din jocul liberei concurențe, care era apropiat de prețul „fals” convenit de comun acord. În considerentul (233) al deciziei, Comisia a demonstrat acest efect al practicii DDC‑urilor asupra prețurilor (a se vedea punctul 14 de mai sus).

45      Cele două practici, ca și acordul scris privind prețurile, urmăreau un obiectiv comun, și anume restrângerea concurenței între participanții la înțelegere, prin stabilirea unui nivel al prețului mai ridicat decât cel care ar fi existat în lipsa acordurilor. Comisioanele plătite concurenților care nu obținuseră contractul îi descurajau puternic pe aceștia să propună un preț competitiv, iar prin schimbul de informații referitoare la ofertele lor efectuat în contextul DDC‑urilor, participanții la înțelegere au restrâns concurența prin intermediul prețurilor. În plus, acordul privind DDC‑urile permitea participanților să mențină prețurile la un nivel superior celui care ar fi existat în lipsa unui astfel de acord.

46      În ceea ce privește argumentele conform cărora DDC‑urile erau prezentate doar după ce clientul făcuse alegerea, trebuie subliniat că persoana care se află în contact cu furnizorul, de exemplu, agentul Comisiei, nu este clientul veritabil al societăților furnizoare de servicii de mutări. De fapt, revine întreprinderii sau instituției care plătește suma aferentă mutării obligația să aleagă o societate furnizoare de servicii de mutări. Scopul pentru care numeroase întreprinderi și instituții publice solicită prezentarea mai multor oferte este tocmai acela de a‑și rezerva posibilitatea de a alege.

–       Cu privire la contribuția intenționată a Team Relocations la planul global

47      În ceea ce privește, în al doilea rând, contribuția Team Relocations la încălcare, nu se contestă că aceasta a participat la două dintre cele trei practici descrise în decizie, și anume la acordul privind comisioanele și la acordul privind DDC‑urile.

48      În schimb, Team Relocations nu a participat niciodată la acordul scris privind prețurile. Or, dacă unei întreprinderi care a participat la o încălcare prin comportamente care îi sunt proprii i se poate angaja răspunderea și pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări, acest lucru este valabil doar pentru perioada participării sale la încălcarea respectivă (Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 33 de mai sus, punctul 83). În consecință, Team Relocations nu i se poate angaja răspunderea pentru comportamente care încetaseră cu mai mult de cinci ani înaintea aderării sale la înțelegere.

49      Cu toate acestea, în decizie, Comisia nu a constatat o încălcare săvârșită de Team Relocations a articolului 81 alineatul (1) CE decât pentru perioada 20 ianuarie 1997-10 septembrie 2003, perioadă în care Team Relocations a participat la toate formele de manifestare a înțelegerii. Prin urmare, Comisia a ținut seama în mod corespunzător de faptul că aceasta nu a participat la înțelegere decât începând cu anul 1997.

50      În plus, afirmațiile Team Relocations, conform cărora acordurile privind comisioanele și DDC‑urile nu se aplicau simultan și conform cărora mecanismele referitoare la comisioane au fost ocazionale sunt lipsite de pertinență în măsura în care, contrar celor pretinse de această reclamantă, aceste două practici aveau în comun același obiectiv.

–       Cu privire la cunoașterea de către Team Relocations a comportamentelor ilicite

51      În ceea ce privește, în al treilea rând, problema dacă Team Relocations avea cunoștință despre comportamentele ilicite ale celorlalți participanți la înțelegere, este adevărat că în timpul participării acesteia nu au avut loc reuniuni anticoncurențiale. Totuși, faptul că Team Relocations nu a asistat niciodată la o astfel de reuniune nu este determinant, întrucât funcționarea înțelegerii evidențiază că membrii săi nu trebuiau să participe la reuniuni pentru a fi informați despre acordurile privind comisioanele sau DDC‑urile sau pentru a lua parte la acestea. Acordurile erau încheiate în general prin telefon, prin e‑mail și/sau prin fax.

52      În plus, Team Relocations trebuia să aibă în mod necesar cunoștință despre comportamentele ilicite ale celorlalți participanți, dat fiind că practica privind comisioanele și DDC‑urile se baza pe o cooperare reciprocă cu parteneri care erau diferiți de fiecare dată. Astfel, acest sistem se baza pe principiul do ut des, în măsura în care fiecare întreprindere care plătea un comision sau furniza un DDC se aștepta să aibă în viitor posibilitatea de a beneficia ea însăși de acest sistem și de a obține comisioane sau DDC‑uri. În consecință, contrar celor pretinse de Team Relocations, aceste mecanisme nu erau ocazionale, ci prezentau o legătură de complementaritate.

53      Afirmația Team Relocations conform căreia aceasta nu avea cunoștință despre acordurile scrise și nu luase cunoștință de practica privind comisioanele înainte de anul 1997, este lipsită de pertinență, în măsura în care, în decizie, se reține că reclamantei îi revine răspunderea pentru încălcare doar începând cu această dată. Cel mai târziu în anul 1997, atunci când Team Relocations a acceptat primul său comision, această societate a luat cunoștință de faptul că niciuna dintre întreprinderi nu își exercita activitățile în condiții normale de concurență. Team Relocations avea, așadar, cunoștință despre comportamentele ilicite, precum și despre obiectivul anticoncurențial urmărit de celelalte întreprinderi. În aceste condiții, nu este credibil faptul că Team Relocations nu ar fi luat cunoștință despre practica privind DDC‑urile decât în anul 2002.

54      În consecință, Comisia a concluzionat în mod întemeiat că Team Relocations avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință despre comportamentele ilicite ale celorlalți participanți la înțelegere.

55      Din considerațiile precedente rezultă că Comisia a constatat în mod întemeiat că Team Relocations luase parte la încălcarea unică și continuă descrisă în decizie. Prin urmare, primul motiv trebuie respins.

2.     Cu privire la al doilea motiv, referitor la calcularea valorii vânzărilor Team Relocations

 Argumentele părților

56      Prin intermediul celui de al doilea motiv, Team Relocations contestă valoarea vânzărilor luate în considerare pentru a calcula cuantumul de bază al amenzii.

57      Cu titlu principal, Team Relocations susține că doar valoarea vânzărilor rezultată din mutările care au fost afectate în mod real de practicile ilicite – și nu cifra de afaceri totală realizată de Team Relocations pe piața belgiană a serviciilor de mutări internaționale – poate fi luată în considerare pentru a calcula valoarea vânzărilor relevante ale Team Relocations în sensul punctului 13 din Orientările din 2006.

58      Cu titlu subsidiar, Team Relocations consideră că valoarea relevantă a vânzărilor nu include cifra de afaceri realizată ca urmare a mutărilor particularilor, și anume a persoanelor fizice care trebuie să suporte personal costul aferent mutării lor. Nu poate fi contestat faptul că, în ceea ce privește Team Relocations, comisioanele precum DDC‑urile nu au fost niciodată convenite sau aplicate în privința mutărilor particularilor. Team Relocations precizează că, în considerentul (528) al deciziei, Comisia a acceptat să nu includă serviciile de mutări militare în valoarea vânzărilor realizate de societatea Gosselin, întrucât acestea nu erau afectate de încălcare. Prin urmare, nici vânzările rezultate ca urmare a mutărilor particularilor nu ar putea fi luate în considerare pentru a calcula valoarea relevantă a vânzărilor Team Relocations.

59      Comisia contestă aceste argumente.

 Aprecierea Tribunalului

60      Team Relocations contestă calculul valorii relevante a vânzărilor și pretinde, cu titlu subsidiar, că această valoare nu ar trebui să includă cifra de afaceri realizată ca urmare a mutărilor plătite de particulari.

 Cu privire la valoarea relevantă a vânzărilor

61      În ceea ce privește valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare pentru a calcula cuantumul de bază al amenzii, contestată în cadrul primului aspect al motivului, punctul 13 din Orientările din 2006 prevede următoarele:

„Pentru a determina cuantumul de bază al amenzii care urmează să fie aplicată, Comisia utilizează valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii, realizate de întreprindere, care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea […]”

62      Contrar afirmațiilor Team Relocations, din această dispoziție nu reiese că doar valoarea vânzărilor rezultată din mutările afectate în mod real de practicile anticoncurențiale poate fi luată în considerare pentru a calcula cuantumul relevant al vânzărilor.

63      Astfel, modul de redactare a punctului 13 din Orientările din 2006 face referire la „vânzări […] care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea”, iar nu la „vânzări afectate de încălcare”. Formularea punctului 13 are în vedere, așadar, vânzările realizate pe piața relevantă. Acest aspect rezultă de altfel în mod clar din versiunea în limba germană a punctului 6 din Orientările din 2006, în care este vorba despre „Umsatz auf den vom Verstoß betroffenen Märkten” (vânzări realizate pe piețele afectate de încălcare). A fortiori, punctul 13 din Orientările din 2006 nu are în vedere exclusiv cazurile în privința cărora Comisia dispune de mijloace de probă scrise pentru dovedirea încălcării.

64      Această interpretare este consolidată de obiectivul normelor comunitare de concurență. Astfel, interpretarea propusă de Team Relocations ar presupune că, pentru a determina cuantumul de bază al amenzilor care trebuie aplicate în cauzele având ca obiect înțelegeri, Comisia ar fi obligată să stabilească în fiecare caz care sunt vânzările individuale care au fost afectate de înțelegerea respectivă. O astfel de obligație nu a fost impusă niciodată de instanțele Uniunii și nu există niciun aspect care să indice că Comisia intenționa să își impună o asemenea obligație în Orientările din 2006.

65      În plus, în cauzele având ca obiect înțelegeri, care sunt secrete prin natura lor, este inevitabil ca anumite înscrisuri care atestă fiecare dintre formele de manifestare a practicilor anticoncurențiale să nu fie descoperite. În speță, ar fi efectiv imposibil să se identifice elemente referitoare la fiecare dintre mutările afectate. Team Relocations confirmă astfel în cererea introductivă că „[DDC‑urile] și comisioanele nu erau înscrise în sistemele reclamantei, astfel încât doar persoanele responsabile de dosar erau în măsură să le descopere”.

66      Astfel, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că partea din cifra de afaceri ce provine din mărfurile care fac obiectul încălcării este de natură să dea o indicație justă a amplorii unei încălcări pe piața relevantă (Hotărârea Curții din 7 iunie 1983, Musique diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., p. 1825, punctul 121). În special, cifra de afaceri realizată din produsele care au făcut obiectul unei practici restrictive constituie un element obiectiv care exprimă în mod corect nocivitatea acestei practici pentru jocul normal al concurenței (Hotărârea Tribunalului din 11 martie 1999, British Steel/Comisia, T‑151/94, Rec., p. II‑629, punctul 643, și Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, Saint‑Gobain Gyproc Belgium/Comisia, T‑50/03, nepublicată în Repertoriu, punctul 84). Acest principiu a fost reluat în Orientările din 2006.

67      În cadrul ședinței, Team Relocations a remarcat că, spre deosebire de prezentul caz, în cauza „Carglass” (Cazul COMP/39.125 – Sticlă auto), al cărei rezumat este publicat în Jurnalul Oficial din 25 iulie 2009 (JO C 173, p. 13), Comisia nu reținuse ca vânzări relevante în scopul calculării amenzii decât vânzările efectuate de furnizorii de sticlă către producătorii de autovehicule în legătură cu care existau mijloace de probă directe pentru dovedirea înțelegerii. Cu toate acestea, trebuie subliniat că, în considerentul (663) al Deciziei „Carglass”, Comisia pleacă de la principiul conform căruia faptul că nu sunt disponibile mijloace de probă specifice pentru fiecare discuție având ca obiect „conturile auto” nu limitează calcularea valorii vânzărilor doar la contractele în privința cărora sunt disponibile mijloace de probă directe, întrucât înțelegerile de tip cartel sunt, prin natura lor, acorduri secrete și mijloacele de probă vor rămâne incomplete în majoritatea cazurilor, dacă nu în toate cazurile. Deși Comisia a nuanțat ulterior acest principiu în considerentele (664)-(667) ale acestei decizii, trebuie să se constate că aceasta a procedat astfel doar pentru două perioade excepționale de la începutul și de la sfârșitul perioadei încălcării, deoarece a presupus că în aceste perioade furnizorii de sticlă auto modificaseră ofertele lor numai în cadrul unor contracte selectate, de dimensiuni mari. Prin urmare, abordarea urmată de Comisie în decizia menționată nu este contrară celei aplicate în prezenta decizie.

68      În plus, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că deciziile referitoare la alte cauze nu prezintă decât un caracter indicativ în ceea ce privește existența unei eventuale discriminări, având în vedere că este puțin verosimil ca împrejurările proprii acestora, precum piețele, produsele, întreprinderile și perioadele avute în vedere, să fie identice (Hotărârea Curții din 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C‑167/04 P, Rec., p. I‑8935, punctele 201 și 205, și Hotărârea Curții din 7 iunie 2007, Britannia Alloys & Chemicals/Comisia, C‑76/06 P, Rep., p. I‑4405, punctul 60). Având în vedere circumstanțele enunțate în considerentele (664)-(667) ale Deciziei „Carglass”, Team Relocations nu a furnizat elemente suficiente care să permită să se concluzioneze că aceste condiții erau îndeplinite în speță.

69      În consecință, primul aspect al prezentului motiv trebuie respins.

 Cu privire la mutările plătite de particulari

70      În ceea ce privește argumentul subsidiar conform căruia valoarea relevantă a vânzărilor nu ar trebui să includă cifra de afaceri realizată din mutările particularilor, și anume cele al căror cost nu este suportat de o parte terță, trebuie subliniat că nu au fost emise niciodată DDC‑uri pentru acest tip de mutări, întrucât un particular nu ar fi acceptat niciodată să primească mai multe devize din partea unei singure societăți furnizoare de servicii de mutări. DDC‑urile nu au fost utilizate decât pentru mutările în privința cărora angajatorul persoanei care se muta solicita să obțină devize din partea cel puțin a unui alt operator de servicii de mutări drept condiție pentru asumarea costurilor aferente mutării.

71      Or, rezultă din considerentul (537) al deciziei că unii dintre ceilalți destinatari ai acestei decizii par să fi acceptat să plătească comisioane pentru mutările internaționale al căror cost este achitat de particulari. Prin urmare, spre deosebire de mutările militare, în privința cărora societatea Gosselin intervenea în calitate de subcontractant al operatorilor americani de servicii de mutări, nu poate fi exclus faptul că anumiți operatori privați de servicii de mutări ar fi fost afectați de încălcarea unică în cauză. Astfel, diferența crucială dintre mutările militare și mutările particularilor constă în faptul că, în cazul mutărilor militare, participanții la înțelegere nu conduceau ei înșiși negocierile comerciale și nu aveau, prin urmare, nicio influență asupra contractului principal. O astfel de garanție structurală, care exclude orice afectare potențială, nu există în cazul mutărilor private. Rezultă că, prin excluderea unei categorii de mutări, însă nu a celeilalte, Comisia nu a încălcat principiul egalității de tratament.

72      Este adevărat că, în ceea ce privește Team Relocations, Comisia nu a dovedit că au fost convenite sau aplicate comisioane în privința mutărilor al căror cost a fost plătit de particulari. Cu toate acestea, dacă s‑ar accepta acest argument Comisia ar fi obligată să includă în valoarea relevantă a vânzărilor doar vânzările individuale care au fost afectate de înțelegere și în legătură cu care aceasta dispune de probe scrise. Or, existența unei astfel de obligații a fost deja respinsă în cadrul examinării primului aspect al prezentului motiv.

73      În consecință, al doilea motiv trebuie respins.

3.     Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe aplicarea unei rate de 17 % din valoarea vânzărilor realizate de Team Relocations pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii sale

74      Acest motiv cuprinde patru aspecte. Primele două aspecte sunt întemeiate pe o încălcare a obligației de a stabili cuantumul amenzii pe baza rolului individual avut de Team Relocations în săvârșirea încălcării și, respectiv, pe o încălcare a principiului egalității de tratament. Prin intermediul celui de al treilea aspect, Team Relocations susține că stabilirea ratei de 17 % încalcă principiul proporționalității. Cel de al patrulea aspect al acestui motiv se întemeiază pe o lipsă a motivării.

 Argumentele părților

75      În primul rând, Team Relocations arată că, potrivit unei jurisprudențe constante, o amendă trebuie să reflecte în mod corect gravitatea încălcării săvârșite efectiv de fiecare întreprindere (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, BASF/Comisia, T‑15/02, Rec., p. II‑497, punctul 280, Hotărârea Tribunalului din 26 aprilie 2007, Bolloré și alții/Comisia, T‑109/02, T‑118/02, T‑122/02, T‑125/02, T‑126/02, T‑128/02, T‑129/02, T‑132/02 și T‑136/02, Rec., p. II‑947, punctul 429, și Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Coats Holdings și Coats/Comisia, T‑36/05, nepublicată în Repertoriu, punctele 207 și 209). În speță ar fi trebuit să se țină seama de mai multe circumstanțe specifice sau neobișnuite pentru a aprecia gradul de gravitate a încălcării săvârșite de Team Relocations. În special, aceasta nu ar fi emis sau solicitat anterior anului 2002 niciun DDC și nu ar fi luat niciodată parte la acordurile scrise de stabilire a prețurilor și a altor condiții pentru prestarea unor servicii de mutări internaționale în Belgia. Comisia nu ar fi stabilit, așadar, rolul individual avut de Team Relocations în practicile care fac obiectul deciziei. Ca urmare a acestei aprecieri eronate, proporția valorii vânzărilor reținute (17 %) și, prin urmare, amenda aplicată Team Relocations ar fi în mod evident excesivă.

76      În al doilea rând, Team Relocations consideră că, în comparație cu acordurile generale scrise privind prețurile care au fost încheiate între unii dintre ceilalți destinatari ai deciziei, natura încălcării săvârșite de ea era radical diferită și în mod clar mai puțin gravă. Aplicând aceeași proporție a valorii vânzărilor (17 %) pentru a calcula simultan amenda aplicată Team Relocations și cele aplicate celorlalți destinatari ai deciziei, Comisia și‑ar fi încălcat, așadar, obligația de a stabili cuantumul amenzilor în mod nediscriminatoriu.

77      În al treilea rând, Team Relocations susține că faptul de a reține 17 % din valoarea vânzărilor are drept rezultat în mod inevitabil un cuantum al amenzii care este, din mai multe puncte de vedere, în mod evident disproporționat în raport cu gradul real al gravității comportamentului său, și anume răspunderea sa reală, precum și în raport cu gravitatea limitată și cu importanța economică redusă a încălcării pe care a săvârșit‑o.

78      În al patrulea rând, Team Relocations precizează că în decizie nu se indică motivul pentru care Comisia nu a luat în considerare faptul că Team Relocations nu a participat la toate elementele încălcării. Motivarea privind stabilirea procentului valorii vânzărilor ar fi insuficientă și contradictorie.

79      Comisia consideră că a aplicat în mod întemeiat, în privința Team Relocations, aceeași proporție a valorii vânzărilor de 17 % precum cea aplicată în privința celorlalți participanți la înțelegere, întrucât Team Relocations ar fi participat la o încălcare unică și continuă, susceptibilă de a fi calificată drept încălcare foarte gravă a articolului 81 CE. Rolul individual al unei întreprinderi în săvârșirea unei încălcări nu ar fi luat în considerare în cadrul aprecierii gravității încălcării, ci al ajustării amenzii pentru a ține seama de circumstanțe atenuante și/sau agravante. În sfârșit, Comisia consideră că și‑a îndeplinit obligația de motivare, întrucât a indicat în decizie elementele de apreciere care i‑au permis să determine gravitatea încălcării săvârșite.

 Aprecierea Tribunalului

80      Prin intermediul acestui motiv, Team Relocations contestă, în esență, aplicarea, în cadrul aprecierii gravității încălcării, a unei rate unice de 17 %, în privința tuturor întreprinderilor în cauză. În această privință, trebuie să se distingă, în special, două probleme diferite, și anume, pe de o parte, problema dacă tratamentul aplicat Team Relocations era adecvat comparativ cu cel aplicat celorlalți participanți la înțelegere (primul și al doilea aspect) și, pe de altă parte, problema dacă, luată în considerare în mod izolat, rata aplicată de Comisie era proporțională în raport cu comportamentul Team Relocations (al treilea aspect).

 Cu privire la obligația de a determina cuantumul de bază al amenzii în funcție de rolul individual al Team Relocations

81      În ceea ce privește primele două aspecte ale motivului, care trebuie examinate împreună, întrucât sunt strâns legate, trebuie amintită jurisprudența constantă conform căreia principiul nediscriminării sau al egalității de tratament, care face parte dintre principiile fundamentale de drept comunitar, interzice nu doar ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit, ci și ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 8 octombrie 1986, Christ‑Clemen și alții/Comisia, 91/85, Rec., p. 2853, punctul 10, și Hotărârea Curții din 28 iunie 1990, Hoche, C‑174/89, Rec., p. I‑2681, punctul 25 și jurisprudența citată).

82      Or, se impune constatarea că, în cadrul aprecierii gravității încălcării, Comisia nu a tratat efectiv în mod diferit participanții în ceea ce privește alegerea proporției valorii vânzărilor reținute, ci a aplicat o rată uniformă de 17 % tuturor întreprinderilor în cauză. Comisia justifică această abordare prin faptul că era vorba despre o încălcare unică și continuă.

83      Se ridică, așadar, problema dacă, în lumina jurisprudenței invocate de Team Relocations, Comisia avea posibilitatea să renunțe la orice diferențiere între participanții la încălcare și la orice luare în considerare a circumstanțelor specifice ale cauzei pentru a determina gravitatea încălcării săvârșite de Team Relocations.

84      În această privință, rezultă din jurisprudență că, atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre acestea (Hotărârea Curții din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia, 40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, Rec., p. 1663, punctul 623, și Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 33 de mai sus, punctul 150). Această concluzie constituie consecința logică a principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor, în temeiul căruia o întreprindere trebuie să fie sancționată numai pentru faptele care îi sunt imputate în mod individual, principiu aplicabil în orice procedură administrativă care poate conduce la sancțiuni în temeiul normelor comunitare din domeniul concurenței (Hotărârea Tribunalului din 29 noiembrie 2005, Union Pigments/Comisia, T‑62/02, Rec., p. II‑5057, punctul 119).

85      În plus, reiese dintr‑un mare număr de hotărâri ale Curții și ale Tribunalului că gravitatea încălcării trebuie să facă obiectul unei aprecieri individuale care ține seama de numeroase elemente, precum împrejurările specifice cauzei, contextul acesteia și caracterul descurajator al amenzilor (a se vedea Hotărârea Curții Musique Diffusion française și alții/Comisia, punctul 66 de mai sus, punctul 106, Hotărârea Curții din 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisia, C‑219/95 P, Rec., p. I‑4411, punctul 33 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 18 iulie 2005, Scandinavian Airlines System/Comisia, T‑241/01, Rec., p. II‑2917, punctul 83 și următoarele). Astfel, Curtea a statuat că faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a avut un rol minor în aspectele la care participase trebuie luat în considerare la aprecierea gravității încălcării și, după caz, la stabilirea amenzii (a se vedea Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 33 de mai sus, punctul 90, și Hotărârea Bolloré și alții/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 429 și jurisprudența citată).

86      Cu toate acestea, în practica jurisprudențială a Tribunalului, aprecierea circumstanțelor individuale se realizează nu în cadrul aprecierii gravității încălcării, și anume cu ocazia stabilirii cuantumului de bază al amenzii, ci în cadrul ajustării cuantumului de bază în funcție de anumite circumstanțe atenuante și agravante (Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Carbone‑Lorraine/Comisia, T‑73/04, Rep., p. II‑2661, punctul 100 și următoarele, confirmată în recurs prin Hotărârea Curții din 12 noiembrie 2009, Carbone‑Lorraine/Comisia, C‑554/08 P, nepublicată în Repertoriu). Astfel, chiar dacă în fragmentele din Hotărârile BASF/Comisia și Coats Holdings și Coats/Comisia, punctul 75 de mai sus, citate de Team Relocations, este menționat termenul „gravitate”, acesta nu privește determinarea cuantumului de bază al amenzii, ci se referă la aspectul dacă Comisia putea să țină cont în mod întemeiat de rolul de conducător drept circumstanță agravantă (Hotărârea BASF/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 280) și, respectiv, de un rol minor, care se aseamănă mai mult cu cel al unui mediator, drept circumstanță atenuantă (Hotărârea Coats Holdings și Coats/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 214).

87      Această jurisprudență este totuși conformă jurisprudenței citate la punctele 84 și 85 de mai sus. Astfel, în aceste hotărâri, termenul „gravitate” a fost utilizat în mod general pentru a descrie intensitatea încălcării, iar nu în sensul tehnic al Orientărilor privind calcularea amenzilor. În consecință, Comisia era liberă să țină seama de anumite aspecte ale „gravității” în sensul articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003 în cadrul circumstanțelor atenuante și agravante, iar nu în cadrul „gravității” în sensul Orientărilor privind calcularea amenzilor.

88      Aceasta este situația în special în cazul aprecierii gravității relative a participării la o încălcare unică și continuă săvârșită de mai multe întreprinderi. În această privință, Curtea a confirmat că, în ceea ce privește Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „Liniile directoare din 1998”), gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre întreprinderile vizate trebuie să fie examinată în cadrul eventualei aplicări a unor circumstanțe agravante sau atenuante (Hotărârea din 12 noiembrie 2009, Carbone‑Lorraine/Comisia, punctul 86 de mai sus, punctul 27). În cazul unei încălcări unice și continue, noțiunea „încălcare”, astfel cum este utilizată în Liniile directoare din 1998, se referă, așadar, la încălcarea globală care implică mai multe întreprinderi, iar „gravitatea” acestei încălcări unice este aceeași pentru toți participanții.

89      Hotărârea din 12 noiembrie 2009, Carbone‑Lorraine/Comisia, punctul 86 de mai sus, privește însă Liniile directoare din 1998. Orientările din 2006 au adus o schimbare fundamentală a metodologiei pentru calculul amenzilor. În primul rând, clasificarea încălcărilor în trei categorii („minore”, „grave” și „foarte grave”) a fost suprimată. Sistemul actual, care cuprinde un interval între 0 % și 30 %, ar permite o diferențiere mai clară în funcție de gravitatea încălcărilor.

90      În al doilea rând, au fost eliminate cuantumurile forfetare. În prezent, cuantumul de bază este calculat plecând de la valoarea vânzărilor, realizate de fiecare întreprindere individuală, în legătură directă sau indirectă cu încălcarea. Această nouă metodologie permite, așadar, să se țină seama mai ușor de întinderea participării individuale a fiecărei întreprinderi la încălcare în cadrul aprecierii gravității acesteia. Metodologia permite de asemenea să se ia în considerare o eventuală reducere în timp a gravității unei încălcări unice .

91      În al treilea rând, în ședință, Comisia a confirmat că, în practica sa decizională, aceasta nu aplică în mod necesar o rată unică în privința tuturor participanților la o astfel de încălcare. Astfel, în Decizia „Candle waxes”, C(2008) 5476, din 1 octombrie 2008 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/C.39.181 – Ceară de lumânări), al cărei rezumat este publicat în Jurnalul Oficial din 4 decembrie 2009 (JO C 295, p. 17), și în Decizia „Heat stabilisers”, C(2009) 8682, din 11 noiembrie 2009 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/38.589 – Stabilizatori termici), al cărei rezumat este publicat în Jurnalul Oficial din 12 noiembrie 2010 (JO C 307, p. 9), Comisia a aplicat rate diferite în privința diferitor categorii de participanți la înțelegerile în cauză în funcție de gravitatea relativă a participării lor la încălcare. În special, în această din urmă cauză a fost stabilită o rată mai ridicată pentru întreprinderile care participaseră nu doar la o stabilire a prețurilor, ci și la o împărțire a clienților și/sau a pieței.

92      Cu toate acestea, noua metodologie nu impune o astfel de abordare. Deși jurisprudența citată la punctele 84 și 85 de mai sus arată că gravitatea relativă a participării la încălcare și circumstanțele specifice ale cauzei trebuie să fie luate în considerare, Comisia are posibilitatea, în temeiul Orientărilor din 2006, să țină seama de acești factori atunci când apreciază gravitatea încălcării sau ajustează cuantumul de bază în funcție de anumite circumstanțe atenuante și agravante. În cazurile în care această ultimă abordare este reținută de Comisie, aprecierea circumstanțelor atenuante și agravante trebuie să permită totuși să se țină seama în mod adecvat de gravitatea relativă a participării la o încălcare unică, precum și de o eventuală variație în timp a acestei gravități.

93      În speță, Comisia a stabilit o rată unică de 17 % pentru toate întreprinderile în cauză. În măsura în care Team Relocations susține că gravitatea relativă a participării sale este mai puțin importantă decât cea a celorlalte întreprinderi implicate și că ar fi trebuit să fie luate în considerare mai multe circumstanțe specifice sau neobișnuite, argumentele sale invocate în susținerea acestei afirmații vor fi, așadar, examinate în cadrul criticilor întemeiate pe aprecierea eronată a circumstanțelor atenuante efectuată de către Comisie. Team Relocations a participat la toate aspectele cartelului puse în practică în cursul participării sale la înțelegere și invocă doar o intensitate minoră a implicării sale. Prin urmare, primul și al doilea aspect al prezentului motiv trebuie respinse și trebuie să se țină seama de argumentele invocate de Team Relocations în cadrul examinării celui de al șaselea motiv (punctul 125 și următoarele de mai jos).

 Cu privire la pretinsa încălcare a principiului proporționalității

94      În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului proporționalității, Tribunalul consideră că, luată în considerare în mod izolat, o rată de 17 % nu este disproporționată în raport cu răspunderea reală a Team Relocations pentru săvârșirea încălcării, care a constat în special în împărțirea pieței și în manipularea procedurii de depunere a ofertelor. Punctul 23 din Orientările din 2006 indică în mod clar că proporția care trebuie luată în considerare în cazul acordurilor orizontale de stabilire a prețului și de împărțire a pieței se va situa, în general, „la limita superioară a intervalului”. Așadar, Comisia avea dreptul să aplice o rată de 17 %, care se situează în partea inferioară a „limitei superioare a intervalului”.

 Cu privire la pretinsa nemotivare

95      În ceea ce privește cel de al patrulea aspect al prezentului motiv, trebuie să se constate că motivarea privind stabilirea cuantumului de bază al amenzii nu este, într‑adevăr, prea detaliată. Totuși, Curtea a statuat că Comisia și‑a îndeplinit obligația de motivare dacă, în cadrul deciziei, indică elementele în funcție de care a apreciat gravitatea încălcării săvârșite, fără a avea obligația de a include în aceasta o expunere mai detaliată sau datele exprimate în cifre privind modul de calcul al amenzii (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon și alții/Comisia, T‑236/01, T‑239/01, T‑244/01-T‑246/01, T‑251/01 și T‑252/01, Rec., p. II‑1181, punctul 252 și jurisprudența citată).

96      În speță, Comisia a prezentat, în considerentul (542) al deciziei, motivele care o determinaseră să concluzioneze în sensul că încălcarea avea un caracter foarte grav, și anume natura însăși a restricțiilor evidente în calea concurenței constatate. În plus, aceasta a explicat, în același considerent, motivul pentru care nu examinase piața geografică și impactul încălcării, făcând referire la jurisprudența conform căreia, în cazul unor restricții flagrante, încălcarea poate fi calificată ca fiind foarte gravă fără să fie necesar ca astfel de comportamente să fie caracterizate printr‑o piață geografică sau printr‑un impact deosebit (Hotărârea Scandinavian Airlines System/Comisia, punctul 85 de mai sus, punctele 84 și 85, și Hotărârea Tribunalului din 27 iulie 2005, Brasserie nationale și alții/Comisia, T‑49/02-T‑51/02, Rec., p. II‑3033, punctele 178 și 179). Rezultă că, în lumina acestei jurisprudențe, Comisia a motivat suficient calificarea încălcării ca fiind „foarte gravă”.

97      Totuși, în primul rând, este de dorit ca Comisia să consolideze motivarea referitoare la calculul amenzii pentru a permite întreprinderilor să cunoască în detaliu modul de calcul al amenzii care le este aplicată. Într‑un mod mai general, acest lucru poate contribui la transparența acțiunii administrative și la facilitarea exercitării de către Tribunal a competenței sale de fond, care trebuie să îi permită acestuia să aprecieze, alături de legalitatea deciziei atacate, caracterul adecvat al amenzii aplicate (Hotărârea Curții din 16 noiembrie 2000, KNP BT/Comisia, C‑248/98 P, Rec., p. I‑9641, punctul 46).

98      În al doilea rând, trebuie subliniat că jurisprudența citată de Comisie face referire la Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69) și că aceasta face trimitere la perioada anterioară adoptării liniilor directoare. Orientările din 2006 au adus însă o schimbare fundamentală a metodologiei pentru calculul amenzilor. În special, clasificarea încălcărilor în trei categorii („minore”, „grave” și „foarte grave”) a fost suprimată și a fost introdus un interval cuprins între 0 % și 30 %, cu scopul de a permite o diferențiere mai clară. În plus, cuantumul de bază al amenzii este în prezent „legat de o proporție din valoarea vânzărilor, determinată în funcție de gradul de gravitate al încălcării, multiplicată cu numărul de ani în cursul cărora a avut loc încălcarea” (punctul 19 din Orientările din 2006). Ca regulă generală, „proporția din valoarea vânzărilor luată în calcul se fixează la un nivel de maximum 30 %” (punctul 21). În ceea ce privește acordurile orizontale de stabilire a prețului, de împărțire a piețelor și de limitare a producției, „care se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței”, proporția din vânzări luată în calcul trebuie să se situeze, în general, „la limita superioară a intervalului” (punctul 23).

99      În aceste condiții, Comisia nu mai poate, în principiu, să se limiteze să motiveze doar calificarea încălcării ca fiind „foarte gravă” și să nu motiveze alegerea proporției din vânzări luată în considerare. Astfel, după cum s‑a indicat mai sus, corolarul marjei de apreciere de care dispune Comisia în materie de amenzi reprezintă o obligație de motivare care permite justițiabilului să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar Tribunalului, să își exercite controlul.

100    În speță, trebuie să se constate că, în considerentul (543) al deciziei, Comisia a stabilit această rată la un nivel puțin mai ridicat decât jumătatea intervalului, și anume la 17 %, motivând alegerea sa doar în temeiul naturii „foarte grave” a încălcării. Totuși, Comisia nu a explicat mai detaliat modalitatea în care calificarea încălcării ca fiind „foarte gravă” a determinat‑o să stabilească rata la 17 %, iar nu la un procent situat în mod clar deasupra „limitei superioare a intervalului”. Această motivare nu poate fi suficientă decât în situația în care Comisia aplică o rată foarte apropiată de limita inferioară a intervalului prevăzut pentru încălcările cele mai grave, aspect care este în plus foarte favorabil reclamantei. Astfel, în acest caz, nu este necesară o motivare suplimentară, care depășește motivarea inerentă în cadrul orientărilor. În schimb, în cazul în care Comisia ar fi dorit să aplice o rată mai ridicată, aceasta ar fi trebuit să prezinte o motivare mai detaliată, astfel cum a procedat în Deciziile „Carglass” [considerentele (669)-(678)], „Heat Stabilisers” și „Candle Waxes” [considerentele (641)-(653)].

101    În ceea ce privește motivarea privind stabilirea ratei nediferențiate la 17 %, se poate deduce din decizie că Comisia pleacă de la principiul conform căruia constatarea unei încălcări unice și continue justifică aplicarea unei rate unice. Această constatare este suficient de motivată și de întemeiată (a se vedea punctul 39 și următoarele de mai sus).

102    Prin urmare, cel de al patrulea aspect al motivului trebuie respins.

103    Rezultă din toate cele ce precedă că se impune respingerea acestui motiv în întregime.

4.     Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe lipsa temeiului pentru multiplicarea cuantumului determinat în funcție de valoarea vânzărilor cu numărul de ani de participare la încălcare

 Argumentele părților

104    Team Relocations pretinde că punctul 24 din Orientările din 2006, care prevede multiplicarea sistematică a cuantumului determinat în funcție de valoarea vânzărilor cu numărul de ani de participare la încălcare a unei întreprinderi conferă duratei invocate a încălcării o întindere disproporționată în comparație cu ceilalți factori relevanți, și în special cu gravitatea încălcării. Așadar, această dispoziție nu ar ține suficient seama de cerința conform căreia cuantumul amenzii aplicate fiecărei întreprinderi trebuie să fie adaptat cazului individual și ar prevedea o formulă de calcul al amenzii care acordă o importanță evident disproporționată duratei încălcării.

105    Cu titlu subsidiar, Team Relocations solicită Tribunalului să aplice un coeficient de multiplicare care să nu depășească cifra doi. În orice caz, dacă Tribunalul ar confirma o multiplicare cu șapte, Team Relocations susține că, în cazul său, proporția valorii vânzărilor trebuie să fie redusă pentru primii cinci ani (din anul 1997 până în anul 2001) la o rată de maximum 5 %, întrucât în cursul acestor ani ea nu ar fi participat la stabilirea DDC‑urilor, iar pentru ultimii doi ani (și anume anii 2002 și 2003), la o rată de maximum 12 %.

106    Comisia solicită respingerea acestor concluzii.

 Aprecierea Tribunalului

107    În pofida faptului că Team Relocations invocă o „lipsă de temei” în ceea ce privește multiplicarea cuantumului determinat în funcție de valoarea vânzărilor cu numărul de ani de participare la încălcare, aceasta nu contestă că respectiva metodologie se întemeiază pe dispozițiile Orientărilor din 2006. Prin urmare, prezentul motiv vizează mai degrabă caracterul pretins disproporționat al punctului 24 din Orientările din 2006 în măsura în care acesta prevede o astfel de multiplicare.

108    În această privință, articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 se limitează să indice că, „[l]a stabilirea valorii amenzii, se iau în considerare atât gravitatea, cât și durata încălcării”, fără să precizeze însă modul concret în care trebuie să se ia în considerare durata. Această dispoziție generală a fost prevăzută în diferitele orientări privind calcularea amenzilor. Mai precis, Liniile directoare din 1998 prevedeau, pentru încălcările de lungă durată (în general, cu o durată mai mare de 5 ani), o creștere a cuantumului luat în calcul pentru gravitatea încălcării de 10 % pentru fiecare an. În schimb, multiplicarea cu numărul de ani de participare la încălcare, prevăzută în Orientările din 2006, echivalează cu o creștere a cuantumului cu 100 % pe an.

109    Această abordare reprezintă o modificare a metodologiei fundamentale în ceea ce privește luarea în considerare a duratei înțelegerii. Articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 nu se opune totuși unei astfel de evoluții. Este adevărat că versiunea în limba franceză a dispoziției pare să atribuie un rol secundar duratei în raport cu gravitatea în scopul determinării cuantumului amenzilor. În schimb, alte versiuni lingvistice, precum versiunea în limba engleză „([…] regard shall be had both to the gravity and to the duration of the infringement”) și versiunea în limba germană („[…] ist sowohl die Schwere der Zuwiderhandlung als auch deren Dauer zu berücksichtigen”), indică faptul că această dispoziție atribuie aceeași greutate gravității și duratei încălcării.

110    În ceea ce privește cererile subsidiare, este suficient să se constate că, deși în trecut Comisia a ținut seama uneori de evoluția în timp a unei încălcări atunci când a majorat cuantumul amenzii în temeiul duratei, nicio dispoziție din Orientările din 2006 nu o obligă să aplice într‑un astfel de caz un coeficient de multiplicare care să nu depășească cifra doi sau să reducă procentul din valoarea vânzărilor reținut în temeiul gravității. Tribunalul consideră, în cadrul exercitării competenței sale de fond, că nu este necesar să se acorde reducerea care face obiectul primei cereri formulate de Team Relocations. În ceea ce privește cea de a doua cerere, aceasta va fi examinată la punctul 125 și următoarele de mai jos.

111    Sub rezerva acestui ultim punct, cel de al patrulea motiv trebuie să fie respins.

5.     Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe lipsa temeiului pentru impunerea unui cuantum suplimentar

112    În cadrul acestui motiv, Team Relocations invocă o încălcare a principiului egalității de tratament și a principiului proporționalității.

 Argumentele părților

113    În primul rând, Team Relocations susține că includerea unui cuantum suplimentar în temeiul punctului 25 din Orientările din 2006 încalcă principiul egalității de tratament în măsura în care, spre deosebire de unii dintre ceilalți destinatari ai deciziei, ea nu ar fi încheiat acorduri de stabilire a prețurilor și totodată de împărțire a pieței. În plus, practicile desfășurate de Team Relocations nu ar intra sub incidența categoriilor de încălcări care pot justifica includerea unui cuantum suplimentar în cuantumul de bază al amenzii.

114    În al doilea rând, Team Relocations consideră că, având în vedere gradul redus de gravitate a încălcării pe care a săvârșit‑o, decizia încalcă principiul proporționalității prin faptul că în aceasta s‑a stabilit cuantumul suplimentar la 17 % din valoarea vânzărilor.

115    Comisia consideră că impunerea unui cuantum suplimentar de 17 % era justificată.

 Aprecierea Tribunalului

116    Team Relocations invocă o încălcare a principiului egalității de tratament (primul aspect) și a principiului proporționalității (cel de al doilea aspect) în ceea ce privește calcularea cuantumului suplimentar. În această privință, punctul 25 din Orientările din 2006 prevede:

„[I]ndependent de durata participării unei întreprinderi la încălcare, Comisia include în cuantumul de bază o sumă între 15 % și 25 % din valoarea vânzărilor […], pentru a descuraja întreprinderile chiar și să participe la acorduri orizontale de fixare a prețului, de împărțire a pieței și de limitare a producției”.

117    În ceea ce privește primul aspect al motivului, trebuie subliniat că principiul egalității de tratament nu a fost încălcat, întrucât Comisia a aplicat același cuantum suplimentar în privința tuturor destinatarilor deciziei pentru motivul că toți aceștia au participat la încălcarea unică și continuă care includea stabilirea prețurilor și/sau împărțirea pieței. Modul de redactare a punctului 25 din Orientările din 2006 („inclura”, „will include” și „fügt hinzu”) arată de altfel că, în ceea ce privește încălcările flagrante, impunerea unui cuantum suplimentar reprezintă o operațiune automată care nu presupune prezența altor factori. În rest, trebuie să se facă trimitere la punctul 81 și următoarele de mai sus, raționamentul enunțat la aceste puncte aplicându‑se mutatis mutandis în privința impunerii unui cuantum suplimentar.

118    În ceea ce privește cel de al doilea aspect al motivului, trebuie să se facă trimitere la punctul 94 de mai sus, în cuprinsul căruia Tribunalul a estimat că, luată în considerare în mod izolat, o rată de 17 % era proporțională în raport cu răspunderea reală a Team Relocations pentru săvârșirea încălcării. Aceste considerații se aplică în egală măsură în privința cuantumului suplimentar, care a fost fixat de asemenea la 17 %. În plus, Tribunalul consideră că o rată de 17 % este adecvată pentru a garanta un efect descurajator corespunzător. Faptul că, în ceea ce privește cuantumul suplimentar, intervalul prevăzut de Orientările din 2006 este cuprins între 15 și 25 %, iar nu între 0 și 30 %, este lipsit de efect în această privință.

119    În consecință, cel de al cincilea motiv trebuie respins.

6.     Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe existența circumstanțelor atenuante

 Argumentele părților

120    Reclamanta arată că există mai multe circumstanțe atenuante care justifică faptul că, în temeiul punctelor 20 și 29 din Orientările din 2006, amenda sa poate să fie redusă în mod substanțial. Participarea limitată a întreprinderii la încălcare ar constitui o astfel de circumstanță atenuantă. Team Relocations afirmă că, în speță, ea nu a participat în mod activ la instituirea de aranjamente anticoncurențiale, că nu a asistat niciodată la o reuniune al cărei obiect era restrângerea concurenței, că nu a participat niciodată la aspectele cele mai grave ale încălcării, și anume acordurile scrise de stabilire a prețurilor și acordurile referitoare la comisioanele încheiate pentru mutările de birouri, că nu a acceptat comisioane sau nu a emis ori nu a solicitat DDC‑uri decât în mod ocazional și specific și pentru un număr foarte limitat de clienți și de mutări, precum și că anterior anului 2002 nu a emis sau solicitat niciun DDC. Cu toate acestea, caracterul limitat al participării societății Team Relocations la încălcare nu ar fi fost luat în considerare deloc – fie că acest lucru ar fi avut loc la momentul aprecierii gravității sau a duratei încălcării, fie chiar cu ocazia examinării circumstanțelor atenuante.

121    În plus, Team Relocations susține că mai multe DDC‑uri au fost solicitate de către agenți ai Comisiei. Declarațiile societății Allied Arthur Pierre ar confirma în mod clar faptul că DDC‑urile erau cunoscute în mare măsură de agenți ai Comisiei la toate nivelurile ierarhice și chiar au fost solicitate de aceștia. Comisia nu ar putea nega răspunderea sa referitoare la practicile privind DDC‑urile care ar fi avut loc cu acordul sau la cererea propriilor agenți.

122    Comisia susține că argumentele invocate de Team Relocations sunt lipsite de pertinență, inoperante și/sau înșelătoare. În special, aceasta nu consideră că acordurile la care a participat Team Relocations sunt mai puțin grave decât acordurile scrise privind prețurile.

 Aprecierea Tribunalului

123    Rezultă din decizie că Comisia nu a reținut nicio circumstanță atenuantă. Totuși, Team Relocations pretinde că există mai multe circumstanțe care diferențiază încălcarea pe care ea a săvârșit‑o de cea comisă de alte întreprinderi implicate și care demonstrează caracterul limitat al participării sale sau care au o legătură cu comportamentul Comisiei.

 Cu privire la participarea la instituirea de acorduri anticoncurențiale

124    În primul rând, în ceea ce privește afirmația conform căreia Team Relocations nu a participat în mod activ la instituirea de acorduri anticoncurențiale, trebuie constatat că prima sa participare documentată la punerea în aplicare a acordului privind comisioanele datează efectiv din anul 1997, în timp ce aceste practici au fost instituite în anii ’80. Totuși, acest element nu este relevant decât în contextul referitor la aspectul dacă o întreprindere a avut un rol de conducător sau de instigator, rol care poate fi considerat drept circumstanță agravantă în temeiul punctului 28 din Orientările din 2006. În schimb, faptul de a nu fi participat în mod activ la instituirea acordurilor anticoncurențiale în cauză nu constituie, per se, o circumstanță atenuantă.

 Cu privire la caracterul pretins limitat al participării Team Relocations la încălcare

125    În al doilea rând, în ceea ce privește caracterul pretins foarte limitat al participării sale la încălcare, este cert că Team Relocations nu a participat niciodată la acordurile scrise de stabilire a prețurilor, la reuniunile având un obiect anticoncurențial, la stabilirea ad‑hoc a prețurilor aferente unei mutări specifice și la acordurile încheiate pentru mutări de birouri. În plus, Team Relocations nu a luat parte la practicile privind DDC‑urile decât în perioada februarie 2002-septembrie 2003.

126    În această privință, trebuie subliniat că, în temeiul celei de a treia liniuțe a punctului 29 din Orientările din 2006, pentru a beneficia de o reducere a amenzii ca urmare a circumstanțelor atenuante, întreprinderea implicată trebuie să „fac[ă] dovada că participarea sa la încălcare este extrem de redusă” și să „demonstre[ze] astfel că, în cursul perioadei în care a fost parte la acordurile ilicite, s‑a sustras efectiv de la aplicarea acestora adoptând un comportament concurențial pe piață”. Or, aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță.

127    Cu toate acestea, utilizarea adverbului „precum” indică faptul că lista circumstanțelor enunțate la punctul 29 din Orientările din 2006 nu este exhaustivă. În plus, astfel cum s‑a constatat în cadrul celui de al treilea motiv, circumstanțele specifice ale speței, în special participarea sau neparticiparea unei întreprinderi la toate elementele constitutive ale încălcării, trebuie să fie luate în considerare, dacă nu în cadrul aprecierii gravității încălcării, cel puțin în cadrul ajustării cuantumului de bază în funcție de anumite circumstanțe atenuante și agravante. Astfel, această obligație constituia unul dintre motivele care au permis Curții să afirme că noțiunea de încălcare unică și continuă nu contrazice principiul conform căruia răspunderea pentru încălcările dreptului concurenței are un caracter personal (Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 33 de mai sus, punctul 84). Numai criteriile enunțate la cea de a treia liniuță a acestui punct 29 nu sunt susceptibile să garanteze această posibilitate. În consecință, trebuie să se aprecieze circumstanțele specifice din speță.

128    În această privință, este cert că încălcarea în cauză a evoluat în timp. Acordurile scrise au fost aplicate în prima etapă a săvârșirii încălcării, cuprinsă între anul 1984 și începutul anilor ’90, și au fost ulterior abandonate. Cea de a doua etapă a săvârșirii încălcării se caracterizează prin recurgerea la DDC‑uri și la comisioane. În consecință, proporția valorii vânzărilor care trebuie avută în vedere în temeiul punctului 19 din Orientările din 2006 ar putea, în principiu, să fie ajustată în timp. Această împrejurare ar putea să justifice în egală măsură reducerea amenzii ca urmare a circumstanțelor atenuante.

129    Or, trebuie să se considere că respectivele comportamente la care a participat Team Relocations nu reprezintă încălcări mai puțin grave decât acordurile scrise de stabilire a prețurilor sau stabilirea ad‑hoc a prețului pentru anumite mutări. Astfel, contrar afirmațiilor Team Relocations, DDC‑urile și comisioanele au avut de asemenea efecte asupra prețurilor (a se vedea punctul 44 de mai sus). În mod similar, în circumstanțele din speță, faptul că Team Relocations nu a participat la acorduri privind comisioanele încheiate pentru mutări de birouri și lipsa participării anterior lunii februarie 2002 la sistemul referitor la DDC‑uri este mai degrabă nesemnificativ pentru aprecierea gravității încălcării. Acest lucru se aplică de asemenea în privința neparticipării la reuniuni având un obiect anticoncurențial, întrucât înțelegerea a funcționat cu ajutorul unor mecanisme care făceau ca astfel de reuniuni să fie inutile.

130    Rezultă că Comisia putea să stabilească o rată unică pentru toată durata încălcării unice și continue și să nu țină seama de evoluția acestei încălcări în timp drept circumstanță atenuantă.

 Cu privire la pretinsa autorizare a comportamentelor

131    În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul conform căruia se presupune că Comisia a autorizat sau a încurajat practica privind DDC‑urile, trebuie constatat că ultima liniuță a punctului 29 din Orientările din 2006 prevede că „[c]uantumul de bază al amenzii poate fi redus […] atunci când comportamentul anticoncurențial a fost autorizat sau încurajat de autoritățile publice sau de reglementare”.

132    Or, dosarul cauzei nu conține niciun element care să demonstreze că Comisia, în calitate de instituție, a autorizat, a încurajat sau a solicitat DDC‑urile. În realitate, Comisia nu ar fi avut niciun interes să încurajeze sau să tolereze sistemul privind DDC‑urile, deoarece acesta aducea atingere intereselor sale. Faptul că anumiți angajați ar fi solicitat DDC‑uri pentru o mutare al cărei cost a fost în final rambursat de Comisie nu ar însemna că instituția avea cunoștință despre această practică și nici că Comisia luase parte la practică, întrucât trebuie să se facă distincție între agenții Comisiei și Comisie în calitate de instituție.

133    Presupunând că un agent al unei instituții ar fi solicitat DDC‑uri, Team Relocations ar fi trebuit să aibă cunoștință de faptul că astfel de solicitări nu puteau fi formulate în numele sau la cererea instituțiilor, întrucât acestea erau în mod evident contrare intereselor lor financiare. Astfel, cerința de a furniza două sau trei devize era destinată tocmai să asigure un nivel minim de concurență și să evite faptul ca o singură întreprindere furnizoare de servicii de mutări să poată stabili în mod unilateral prețul aferent unei mutări.

134    În plus, simpla cunoaștere a comportamentului anticoncurențial nu ar implica faptul că acest comportament a fost „autorizat sau încurajat” în mod implicit de Comisie în sensul punctului 29 ultima liniuță din Orientările din 2006. O pretinsă inacțiune nu poate fi astfel asimilată cu un act pozitiv precum o autorizare sau o încurajare.

135    În orice caz, trebuie subliniat că argumentele invocate de Team Relocations nu se referă decât la DDC‑uri. Or, practica privind DDC‑urile reprezintă doar una dintre componentele unei încălcări unice și continue. Argumentele invocate nu pot în niciun caz să justifice plata unor comisioane.

136    Prin urmare, aceste argumente trebuie respinse și, în consecință, cel de al șaselea motiv trebuie respins în ansamblu.

7.     Cu privire la al șaptelea motiv invocat de Team Relocations și primul motiv invocat de grupul Amertranseuro, întemeiate pe absența imputabilității încălcărilor săvârșite de Team Relocations grupului Amertranseuro

137    Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Team Relocations susține, în esență, că Comisia a comis o eroare prin faptul că a ținut seama, în scopul determinării plafonului de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003, de cifra de afaceri a grupului Amertranseuro, pentru motivul că acesta din urmă nu ar fi avut cunoștință despre practicile anticoncurențiale desfășurate de filiala sa. Grupul Amertranseuro contestă, într‑un mod mai general, posibilitatea de a i se imputa încălcări săvârșite de Team Relocations.

 Argumentele părților

138    Team Relocations susține că ea este singura persoană juridică susceptibilă de a fi considerată ca având răspunderea pentru comportamentul adoptat de unii dintre angajații săi. Cu toate acestea, cuantumul amenzii ar depăși mai mult de 60 % din cifra sa de afaceri globală. Nici Amertranseuro, nici Trans Euro, nici Team Relocations Ltd nu ar avea răspunderea pentru aceste practici. Societățile‑mamă ale acesteia nu ar fi avut niciodată cunoștință despre acordurile ocazionale privind comisioanele și DDC‑urile și nici nu ar fi avut vreun motiv să bănuiască existența lor. În ipoteza în care Tribunalul ar urma să considere că Comisia a imputat în mod întemeiat societăților‑mamă ale Team Relocations o parte a încălcării săvârșite de această din urmă societate, Team Relocations susține că nu este mai puțin adevărat că, în circumstanțele specifice ale speței, nu este conform cu principiul proporționalității să se stabilească plafonul de 10 % în funcție de cifra de afaceri consolidată a grupului Amertranseuro.

139    Grupul Amertranseuro observă, în primul rând, că Comisia a întemeiat răspunderea solidară a reclamantelor pe motivul că toate cele trei societăți‑mamă se aflau într‑o poziție care le permitea să exercite o influență decisivă asupra politicii comerciale a Team Relocations. Totuși, Curtea și Tribunalul ar fi descris deseori întinderea puterii de a exercita o influență decisivă în termeni care sunt în mod clar mai restrictivi decât cei utilizați de Comisie în considerentul (394) al deciziei.

140    În al doilea rând, grupul Amertranseuro arată că o noțiune prea restrânsă a puterii societăților‑mamă de a exercita o influență decisivă asupra filialelor lor ar avea drept rezultat o prezumție a răspunderii aproape irefutabilă. În realitate, răspunderea lor ar deveni o răspundere independentă de culpă (strict liability). Doar investitori financiari simpli, care nu au niciun interes să determine comportamentul strategic al societăților în care au investit, ar putea evita această răspundere.

141    În al treilea rând, grupul Amertranseuro consideră că Team Relocations se bucura de o autonomie completă de gestiune și că niciuna dintre cele trei societăți‑mamă nu avea cunoștință despre practicile în cauză. Acestea nu ar fi omis, așadar, să se conformeze obligației lor de diligență.

142    În al patrulea rând, grupul Amertranseuro impută Comisiei faptul că ar fi adoptat o abordare „asimetrică” în ceea ce privește răspunderea societăților‑mamă din speță. Pentru perioada anterioară datei de 8 septembrie 2000, Comisia ar fi considerat că aveau răspunderea două societăți‑mamă intermediare ale Team Relocations (și anume Team Relocations Ltd și Trans Euro), iar nu domnul E., ultimul proprietar aflat la conducerea acestui grup. În schimb, pentru perioada cu începere de la 8 septembrie 2000, Comisia ar fi reținut nu doar răspunderea acestor două societăți‑mamă intermediare, ci și pe cea a grupului Amertranseuro, noul proprietar al Trans Euro. Dat fiind că grupul Amertranseuro deține integralitatea capitalului celor două societăți‑mamă intermediare, acest lucru ar implica faptul că acționarii săi ar avea răspunderea de facto pentru încălcarea în ansamblu.

143    Comisia contestă aceste argumente.

 Aprecierea Tribunalului

144    Prin intermediul acestui motiv, Team Relocations susține că Comisia a încălcat articolul 23 din Regulamentul nr. 1/2003 (primul aspect) și principiul proporționalității (al doilea aspect) prin faptul că i‑a aplicat acestei societăți o amendă al cărei cuantum depășește 10 % din cifra sa de afaceri. Dat fiind faptul că temeinicia primului aspect depinde de problema dacă cifra de afaceri a grupului Amertranseuro poate fi luată în considerare în scopul determinării plafonului de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003, această critică trebuie să fie examinată împreună cu primul motiv invocat de grupul Amertranseuro, întemeiat pe imposibilitatea de a imputa membrilor grupului Amertranseuro încălcările săvârșite de Team Relocations.

 Cu privire la imputarea încălcărilor săvârșite de Team Relocations membrilor grupului Amertranseuro

145    Dreptul concurenței al Uniunii recunoaște că diferitele societăți care aparțin aceluiași grup constituie o entitate economică și, prin urmare, o întreprindere în sensul articolelor 81 CE și 82 CE, dacă societățile în cauză nu își stabilesc în mod autonom comportamentul pe piață (Hotărârea Curții din 14 iulie 1972, Imperial Chemical Industries/Comisia, 48/69, Rec., p. 619, punctele 132 și 133, și Hotărârea Tribunalului din 30 septembrie 2003, Michelin/Comisia, T‑203/01, Rec., p. II‑4071, punctul 290). Comportamentul anticoncurențial al unei întreprinderi poate fi, așadar, imputat altei întreprinderi atunci când aceasta nu și‑a stabilit în mod autonom comportamentul pe piață, ci a aplicat, în esență, directivele emise de cea din urmă, având în vedere în special legăturile economice și juridice care le uneau (Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 117).

146    Se ridică, așadar, problema de a ști când o întreprindere nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, directivele emise de societatea sa mamă.

147    În această privință, rezultă din jurisprudență că trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: pe de o parte, societatea‑mamă trebuie să fie în măsură să exercite o influență decisivă asupra filialei sale și, pe de altă parte, aceasta trebuie să exercite efectiv această influență (Hotărârea Imperial Chemical Industries/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctul 137).

148    În ceea ce privește prima condiție, nu există nicio îndoială că o societate‑mamă poate să exercite o influență decisivă asupra filialei sale, atunci când – precum Amertranseuro în speță – controlează filiala în proporție de 100 %, fie printr‑o participație directă, fie indirect, prin intermediul unei participații la alte societăți.

149    În ceea ce privește cerințele care trebuie îndeplinite pentru a dovedi exercitarea efectivă a unei influențe decisive a societății‑mamă asupra filialei sale, reclamantele consideră că răspunderea pentru încălcare poate fi stabilită în sarcina societății‑mamă numai atunci când, în afara participației de 100 %, societatea‑mamă avea cunoștință de practicile sancționate sau omisese să se conformeze obligației sale de diligență.

150    Comisia, la rândul său, se întemeiază, în considerentul (386) al deciziei, pe jurisprudența conform căreia, în cazul particular în care o societate‑mamă deține o participație de 100 % la capitalul filialei sale, care este autoarea unui comportament ilicit, precum în speță, există o prezumție relativă conform căreia societatea menționată exercită în mod efectiv o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei sale (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 25 octombrie 1983, AEG‑Telefunken/Comisia, 107/82, Rec., p. 3151, punctul 50, Hotărârea Curții din 16 noiembrie 2000, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, C‑286/98 P, Rec., p. I‑9925, punctul 29, Hotărârea Tribunalului din 20 aprilie 1999, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, T‑305/94-T‑307/94, T‑313/94-T‑316/94, T‑318/94, T‑325/94, T‑328/94, T‑329/94 și T‑335/94, Rec., p. II‑931, punctele 961 și 984, și Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia, T‑112/05, Rep., p. II‑5049, punctul 62).

151    Această jurisprudență a fost confirmată de Curte în Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia (C‑97/08 P, Rep., p. I‑8237). Aceasta a indicat în special faptul că dacă, la punctele 28 și 29 din Hotărârea Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, în afara deținerii a 100 % din capitalul filialei, Curtea evocase alte împrejurări, precum necontestarea influenței exercitate de societatea‑mamă asupra politicii comerciale a filialei sale și reprezentarea comună a celor două societăți în cursul procedurii administrative, nu este mai puțin adevărat că astfel de împrejurări nu au fost evidențiate de Curte decât în scopul de a expune ansamblul elementelor pe care Tribunalul își întemeiase raționamentul, iar nu pentru a condiționa punerea în aplicare a prezumției menționate mai sus de prezentarea unor indicii suplimentare referitoare la exercitarea în mod efectiv a unei influențe a societății‑mamă (punctul 62 din hotărâre).

152    În speță, reclamantele nu au reușit să răstoarne prezumția privind exercitarea unei influențe decisive, întrucât argumentele lor se întemeiază pe considerații politice și pe simple afirmații, precum pretinsa autonomie de gestiune a Team Relocations. În orice caz, rezultă din considerentele (490) și (491) ale deciziei că, pentru a imputa grupului Amertranseuro răspunderea pentru participarea Team Relocations la înțelegere, Comisia nu s‑a întemeiat în mod exclusiv pe deținerea necontestată a integralității capitalului Team Relocations de către grupul Amertranseuro, ci și pe alte elemente de fapt, al căror obiect era să dovedească că grupul Amertranseuro exercita o influență decisivă asupra politicii comerciale a Team Relocations.

153    Astfel, în perioada 1994-septembrie 2001 au avut loc reuniuni lunare între organele de conducere ale Team Relocations și reprezentanți ai Trans Euro însărcinați cu gestiunea operațională și financiară a filialei belgiene, precum și cu proprietarul grupului Trans Euro din acel moment, care era însărcinat cu gestiunea grupului, având răspundere generală pentru filiala belgiană. În perioada 6 septembrie 2001-septembrie 2003 au avut loc de asemenea reuniuni informale între Team Relocations și reprezentantul grupului Amertranseuro care era însărcinat cu gestiunea grupului, având răspundere generală pentru filiala belgiană. Comisia a constatat în plus că Team Relocations a trebuit să prezinte mai multe rapoarte, în special conturile anuale de exploatare, societății Team Relocations Ltd, pentru perioada 1 ianuarie 1994-7 septembrie 2000, precum și grupului Amertranseuro începând cu 8 septembrie 2000, așadar, în cursul participării sale la încălcare.

154    În aceste circumstanțe, Comisia avea posibilitatea să impute încălcările săvârșite de Team Relocations grupului Amertranseuro, întrucât reclamantele constituie o entitate economică și, prin urmare, o întreprindere în sensul dreptului comunitar al concurenței. În consecință, cifra de afaceri a grupului Amertranseuro poate fi luată în considerare în scopul determinării plafonului de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003. Rezultă că criticile referitoare la această luare în considerare trebuie să fie respinse.

 Cu privire la abordarea pretins „asimetrică” a Comisiei

155    Grupul Amertranseuro impută Comisiei că ar fi adoptat o abordare „asimetrică” prin faptul că a angajat răspunderea grupului Amertranseuro de la data la care acesta a achiziționat grupul Trans Euro, și anume începând cu 8 septembrie 2000, deși nu a angajat răspunderea proprietarului precedent al grupului Trans Euro, domnul E., pentru perioada anterioară datei de 8 septembrie 2000.

156    În măsura în care grupul Amertranseuro susține că Comisia ar fi trebuit să angajeze în egală măsură răspunderea domnului E. pentru săvârșirea încălcării până la data de 7 septembrie 2000, trebuie subliniat că, chiar dacă Comisia ar fi putut face acest lucru, faptul că aceasta nu a procedat astfel nu poate fi invocat de reclamante pentru a demonstra ilegalitatea deciziei. Astfel, rezultă din jurisprudență că Comisia dispune de o marjă de apreciere pentru a extinde răspunderea pentru o încălcare asupra unei societăți‑mamă, în plus față de societatea direct implicată în comportamentul anticoncurențial (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, T‑259/02-T‑264/02 și T‑271/02, Rec., p. II‑5169, punctele 331 și 332). Această marjă de apreciere implică de asemenea faptul că Comisia poate să aleagă să adreseze decizia doar societăților‑mamă actuale ale întreprinderii în cauză, iar nu foștilor proprietari ai grupului.

157    În definitiv, Comisia nu a extins răspunderea pentru încălcarea în cauză nici asupra Zenic International Holdings Ltd, societatea‑mamă actuală a reclamantelor. Prin urmare, decizia nu poate fi considerată ca fiind „asimetrică”.

158    În consecință, această critică trebuie respinsă.

 Cu privire la argumentele referitoare la cel de al doilea capăt de cerere formulat de grupul Amertranseuro

159    În concluziile sale și în cadrul primului său motiv, grupul Amertranseuro pare să afirme că, deși grupului Amertranseuro nu i‑a fost angajată răspunderea decât pentru un cuantum de 1,3 milioane de euro, care reflectă răspunderea sa pentru o durată limitată, și anume începând cu 8 septembrie 2000, grupului i‑a fost angajată în realitate răspunderea pentru integralitatea cuantumului amenzii, în măsura în care acesta este proprietarul și acționarul societăților Trans Euro și Team Relocations Ltd.

160    Această afirmație nu este de natură să pună sub semnul întrebării legalitatea deciziei, în măsura în care se limitează să descrie anumite consecințe care ar decurge din decizie pentru grupul Amertranseuro. În consecință, acest capăt de cerere trebuie respins.

 Cu privire la caracterul pretins disproporționat al amenzii

161    În ceea ce privește cel de al doilea aspect al motivului invocat de Team Relocations, este suficient să se facă trimitere la observațiile formulate la punctul 94 de mai sus, conform cărora rata de 17 % aplicată este proporționată în raport cu răspunderea reală a Team Relocations pentru săvârșirea încălcării. Faptul că cuantumul amenzii aplicate Team Relocations depășește 10 % din cifra sa de afaceri este lipsit de pertinență în măsura în care acest cuantum rămâne în mod clar sub pragul de 10 % din cifra de afaceri a grupului Amertranseuro.

162    Rezultă din toate considerațiile care precedă că cel de al șaptelea motiv invocat de Team Relocations și primul motiv invocat de grupul Amertranseuro trebuie respinse.

8.     Cu privire la al optulea motiv invocat de Team Relocations și la al doilea motiv invocat de grupul Amertranseuro, întemeiate pe lipsa capacității de plată a reclamantelor și pe un abuz de putere

 Argumentele părților

163    Team Relocations afirmă că rezultă din proiectele de conturi pentru exercițiul financiar încheiat la 30 septembrie 2007 că cuantumul capitalurilor sale proprii, indiferent de orice amendă pe care societatea ar trebui să o plătească Comisiei, este negativ, că în urma acestui exercițiu financiar a rezultat o pierdere de 363 432 de euro și că marja sa brută de autofinanțare a fost negativă. Activul societății ar fi fost constituit integral ca garanție. Societatea s‑ar afla în incapacitatea de a asigura o finanțare suplimentară și nu ar fi, așadar, în măsură să plătească amenda pe care i‑a aplicat‑o Comisia.

164    În opinia Team Relocations, Comisia cunoștea situația sa financiară precară, astfel încât, prin aplicarea de către aceasta a unei amenzi cu un cuantum pe care societatea nu putea în mod evident să îl plătească și care avea drept rezultat retragerea sa de pe piață, Comisia a comis un abuz de putere. În plus, Comisia ar fi încălcat principiul egalității de tratament. În această privință, Team Relocations solicită Tribunalului să reducă amenda cu un cuantum care reflectă aceleași principii precum cele pe care Comisia le‑a aplicat în privința societății Interdean și solicită Tribunalului să oblige Comisia, în temeiul articolelor 58 și 65 din Regulamentul de procedură, să divulge factorii pe care aceasta din urmă i‑a luat în considerare pentru a acorda societății Interdean o reducere de 70 % a amenzii.

165    Grupul Amertranseuro susține că amenda aplicată Team Relocations – care ar echivala cu aproape două treimi din cifra sa de afaceri anuală realizată în 2006 și s‑ar apropia chiar de plafonul absolut de 10 % prevăzut în Regulamentul nr. 1/2003 – este total disproporționată. Conform situațiilor financiare consolidate ale grupului Amertranseuro la 30 septembrie 2006, datoria totală a grupului era de 35 de milioane de lire sterline (GBP). Amertranseuro ar fi raportat în plus o pierdere privind activitățile obișnuite după impozitare, activele sale corporale nete ar fi negative și toate activele sale ar fi constituite integral ca garanție. În consecință, grupul s‑ar afla în incapacitate de a plăti amenda de 3,49 milioane de euro sau de a obține o garanție bancară pentru a efectua această plată ulterior.

166    În replică, grupul Amertranseuro adaugă că, în ceea ce privește necesitatea unei cereri în vederea aplicării punctului 35 din Orientările din 2006, Comisia ar trebui să revină la abordarea adoptată în Liniile directoare din 1998 și să considere din oficiu incapacitatea de plată drept motiv de reducere a amenzii, astfel cum ar fi procedat în trecut. În plus, grupul insistă asupra faptului că sănătatea financiară a grupului s‑a degradat în continuare în cursul exercițiului financiar care s‑a încheiat la 30 septembrie 2007.

167    Comisia respinge aceste argumente.

 Aprecierea Tribunalului

168    Prin intermediul ultimului motiv, reclamantele susțin că, prin faptul că le‑a aplicat o amendă care ar depăși capacitatea lor de plată, Comisia a comis un abuz de putere, a încălcat punctul 35 din Orientările din 2006 și a încălcat principiul egalității de tratament.

169    În ceea ce privește pretinsul abuz de putere, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, un act reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele declarate sau de a eluda o procedură special prevăzută de tratat pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (a se vedea Hotărârea Curții din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții, C‑331/88, Rec., p. I‑4023, punctul 24 și jurisprudența citată).

170    Or, reclamantele nu susțin, în speță, că Comisia le‑a aplicat o amendă în scopul de a atinge alte obiective decât cele declarate, și anume de a pune în aplicare dreptul comunitar al concurenței, sau de a eluda o procedură special prevăzută de tratat. În consecință, decizia nu este afectată de un abuz de putere.

171    În ceea ce privește reducerea amenzii în temeiul punctului 35 din Orientările din 2006, trebuie subliniat că o astfel de reducere este subordonată unui număr de trei condiții cumulative, și anume:

–        introducerea unei cereri în cursul procedurii administrative;

–        existența unui anumit context social și economic și

–        absența capacității de plată a unei întreprinderi, aceasta trebuind să furnizeze probe obiective care să demonstreze că aplicarea unei amenzi ar pune iremediabil în pericol viabilitatea sa și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia.

172    Or, trebuie să se constate că cel puțin două dintre aceste trei condiții cumulative nu sunt îndeplinite. Astfel, în primul rând, spre deosebire de alte întreprinderi implicate, reclamantele nu au introdus în cursul procedurii administrative nicio cerere de reducere a amenzii ca urmare a incapacității lor de plată, în pofida faptului că Orientările din 2006 prevăd că o astfel de cerere trebuie să fie prezentată. În acest context, argumentul întemeiat pe faptul că, potrivit Liniilor directoare din 1998, Comisia ar fi putut considera din oficiu incapacitatea de plată drept motiv pentru reducerea amenzii este lipsit de pertinență, întrucât nu este susceptibil să întemeieze afirmația referitoare la încălcarea Orientărilor din 2006. În măsura în care acest argument este invocat cu scopul de a afirma că, independent de punctul 35 din Orientările din 2006, Comisia ar fi obligată să examineze din oficiu capacitatea de plată a întreprinderilor implicate, trebuie subliniat că o astfel de obligație nu rezultă din jurisprudență.

173    Printr‑o scrisoare depusă la grefă la 6 august 2010, Team Relocations a solicitat redeschiderea procedurii orale pentru motivul că Comisia și‑ar fi modificat în cursul procedurii administrative practica referitoare la necesitatea de a introduce o cerere în temeiul punctului 35 din Orientările din 2006. Această solicitare a fost respinsă prin decizia din 23 septembrie 2010, întrucât, contrar afirmațiilor acestei reclamante, în cauzele citate de aceasta, cererile fuseseră într‑adevăr introduse în cursul procedurii administrative. Deși dintr‑un articol de presă reiese că Comisia „intenționează să modifice în mod formal orientările sale” pentru a putea ține seama de evoluțiile intervenite după adoptarea unei decizii, trebuie să se constate că această modificare nu a fost încă adoptată. În orice caz, o modificare a interpretării Orientărilor din 2006 nu ar putea să facă ilegală o decizie adoptată înainte de această modificare.

174    În al doilea rând, reclamantele nu au contestat constatarea Comisiei, inclusă în considerentul (651) al deciziei, conform căreia un „anumit context social și economic”, în sensul punctului 35 din Orientările din 2006, lipsește în speță.

175    În aceste condiții, și fără să fie necesar să se examineze dacă cea de a treia condiție, și anume pretinsa lipsă a capacității de plată a reclamantelor, este îndeplinită în speță, Comisia a considerat în mod întemeiat că nu erau îndeplinite condițiile de aplicare a punctului 35 din Orientările din 2006.

176    În ceea ce privește critica întemeiată pe o încălcare a principiului egalității de tratament, este suficient să se constate că, spre deosebire de societatea Interdean, reclamantele nu au invocat problema referitoare la capacitatea lor de plată în etapa procedurii administrative și că acestea nu au introdus o cerere prin care se urmărea să se obțină o reducere a amenzilor lor pentru acest motiv. Prin urmare, situația lor nu este comparabilă cu cea a societății Interdean. În acest context, trebuie subliniat că introducerea unei cereri prin care se urmărește să se obțină o reducere a amenzii nu constituie o simplă cerință formală, ci o cerință în cazul neîndeplinirii căreia nu se poate realiza nicio apreciere a situației economice, întrucât Comisia nu dispune de elemente relevante, precum date interne ale întreprinderii implicate, care să îi permită să aprecieze viabilitatea sa economică.

177    În consecință, ultimul motiv invocat de reclamante, precum și solicitarea formulată de Team Relocations de a obliga Comisia să dezvăluie factorii pe care aceasta din urmă i‑a luat în considerare pentru a acorda societății Interdean o reducere de 70 % a amenzii trebuie să fie respinse.

178    Întrucât toate motivele invocate de reclamante au fost respinse, acțiunile trebuie, în consecință, să fie respinse în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

179    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunile.

2)      Obligă Team Relocations NV, Amertranseuro International Holdings Ltd, Trans Euro Ltd și Team Relocations Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

Papasavvas Wahl Dittrich

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 iunie 2011.

Semnături

Cuprins

Situația de fapt

1.  Obiectul litigiului

2.  Reclamantele

3.  Procedura administrativă

4.  Decizia

Procedura și concluziile părților

În drept

1.  Cu privire la primul motiv, întemeiat pe faptul că Team Relocations nu a luat parte la încălcarea unică și continuă descrisă în decizie

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la noțiunea de încălcare unică și continuă

Cu privire la calificarea comportamentului ilicit în cauză

–  Cu privire la existența unui plan global care urmărește un obiectiv comun

–  Cu privire la contribuția intenționată a Team Relocations la planul global

–  Cu privire la cunoașterea de către Team Relocations a comportamentelor ilicite

2.  Cu privire la al doilea motiv, referitor la calcularea valorii vânzărilor Team Relocations

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la valoarea relevantă a vânzărilor

Cu privire la mutările plătite de particulari

3.  Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe aplicarea unei rate de 17 % din valoarea vânzărilor realizate de Team Relocations pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii sale

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la obligația de a determina cuantumul de bază al amenzii în funcție de rolul individual al Team Relocations

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului proporționalității

Cu privire la pretinsa nemotivare

4.  Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe lipsa temeiului pentru multiplicarea cuantumului determinat în funcție de valoarea vânzărilor cu numărul de ani de participare la încălcare

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

5.  Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe lipsa temeiului pentru impunerea unui cuantum suplimentar

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

6.  Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe existența circumstanțelor atenuante

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la participarea la instituirea de acorduri anticoncurențiale

Cu privire la caracterul pretins limitat al participării Team Relocations la încălcare

Cu privire la pretinsa autorizare a comportamentelor

7.  Cu privire la al șaptelea motiv invocat de Team Relocations și primul motiv invocat de grupul Amertranseuro, întemeiate pe absența imputabilității încălcărilor săvârșite de Team Relocations grupului Amertranseuro

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la imputarea încălcărilor săvârșite de Team Relocations membrilor grupului Amertranseuro

Cu privire la abordarea pretins „asimetrică” a Comisiei

Cu privire la argumentele referitoare la cel de al doilea capăt de cerere formulat de grupul Amertranseuro

Cu privire la caracterul pretins disproporționat al amenzii

8.  Cu privire la al optulea motiv invocat de Team Relocations și la al doilea motiv invocat de grupul Amertranseuro, întemeiate pe lipsa capacității de plată a reclamantelor și pe un abuz de putere

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: engleza.