Cauza C‑561/11

Fédération Cynologique Internationale

împotriva

Federación Canina Internacional de Perros de Pura Raza

(cerere de decizie preliminară formulată de
Juzgado de lo Mercantil nº 1 de Alicante y nº 1 de Marca Comunitaria)

„Mărci comunitare – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 9 alineatul (1) – Noțiunea de terț – Titularul unei mărci comunitare ulterioare”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 februarie 2013

1.        Întrebări preliminare – Competența instanței naționale – Aprecierea necesității și a pertinenței întrebărilor adresate

(art. 267 TFUE)

2.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări lipsite în mod evident de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Întrebări fără legătură cu obiectul acțiunii principale

(art. 267 TFUE)

3.        Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Chestiune invocată din oficiu de instanța națională – Admisibilitate

(art. 267 TFUE)

4.        Marcă comunitară – Efecte ale mărcii comunitare – Drepturi conferite de marcă – Dreptul de a interzice utilizarea mărcii – Orice terț – Noțiune – Titularul unei mărci comunitare ulterioare – Includere – Acțiune în contrafacere – Necesitatea de a aștepta declararea nulității mărcii comunitare ulterioare – Lipsă

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 9 alin. (1)]

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 26)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 27)

3.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 30)

4.        Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară trebuie interpretat în sensul că dreptul exclusiv al titularului unei mărci comunitare de a interzice oricărui terț utilizarea în comerț a semnelor identice sau similare cu marca sa îl include pe terțul titular al unei mărci comunitare ulterioare, fără a fi necesară declararea prealabilă a nulității acestei din urmă mărci.

Rezultă din modul de redactare a articolului 9 alineatul (1) din regulament și din economia generală a acestuia din urmă că titularul unei mărci comunitare trebuie să poată interzice titularului unei mărci comunitare ulterioare utilizarea acesteia. Această concluzie nu este repusă în discuție de împrejurarea că titularul unei mărci comunitare ulterioare beneficiază de asemenea de un drept exclusiv în temeiul articolului 9 alineatul (1) din regulament. În această privință, prevederile regulamentului trebuie interpretate în lumina principiului priorității, în temeiul căruia marca comunitară anterioară are întâietate în raport cu marca comunitară ulterioară. Astfel, rezultă în special din articolul 8 alineatul (1) și din articolul 53 alineatul (1) din regulament că, în caz de conflict între două mărci, se prezumă că cea care a fost înregistrată prima îndeplinește condițiile cerute pentru obținerea protecției comunitare înaintea celei înregistrate ulterior.

Desigur, este adevărat că procedura de înregistrare a mărcilor comunitare, astfel cum este prevăzută la articolele 36-45 din regulament, include un examen de fond prin care se urmărește stabilirea prealabilă înregistrării a faptului dacă marca comunitară întrunește condițiile de obținere a protecției. Cu toate acestea, această împrejurare nu este determinantă.

Pe de o parte, în pofida garanțiilor oferite de procedura de înregistrare a mărcilor comunitare, nu se poate exclude complet ca un semn care poate aduce atingere unei mărci comunitare anterioare să fie înregistrat ca marcă comunitară. Această situație se regăsește în special atunci când titularul mărcii comunitare anterioare nu a formulat opoziție în temeiul articolului 41 din regulament ori atunci când această opoziție nu a fost examinată pe fond de Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din cauza nerespectării cerințelor procedurale prevăzute la alineatul (3) al articolului 41 menționat.

Pe de altă parte, posibilitatea titularului unei mărci comunitare anterioare de a formula o acțiune în contrafacere împotriva titularului unei mărci comunitare ulterioare nu poate să lipsească de sens nici introducerea la Oficiu a unei cereri de declarare a nulității, nici mecanismele de control prealabil disponibile în cadrul procedurii de înregistrare a mărcilor comunitare.

În sfârșit, dreptul exclusiv prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din regulament a fost acordat în scopul de a permite titularului mărcii să își protejeze interesele specifice în calitate de titular al mărcii respective, cu alte cuvinte, pentru a garanta că aceasta din urmă își poate îndeplini funcțiile specifice. Or, dacă, pentru a interzice utilizarea de către un terț a unui semn care ar aduce atingere funcțiilor mărcii sale, titularul unei mărci comunitare anterioare ar trebui să aștepte declararea nulității mărcii comunitare ulterioare al cărei titular este respectivul terț, protecția conferită de articolul 9 alineatul (1) din regulament ar fi considerabil diminuată.

(a se vedea punctele 37-40, 42, 44-46, 48 și 50-52 și dispozitivul)