Recurs introdus la 2 septembrie 2014 de Quimitécnica.com - Comércio e Indústria Química, SA și José de Mello - Sociedade Gestora de Participações Sociais, SA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 26 iunie 2014 în cauza T-564/10, Quimitécnica.com și de Mello/Comisia
(Cauza C-415/14)
Limba de procedură: portugheza
Părțile
Recurente: Quimitécnica.com - Comércio e Indústria Química, SA și José de Mello - Sociedade Gestora de Participações Sociais, SA (reprezentant: J. Calheiros, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentelor
anularea, în temeiul articolului 256 TFUE alineatul (1) al doilea paragraf, a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 26 iunie 2014 (cauza T-564/10) prin care s -a respins acțiunea formulată de recurente împotriva Comisiei Europene, având ca obiect anularea deciziei Comisiei adoptată de contabilul acesteia prin scrisoarea din 8 octombrie 2010, în măsura în care prin scrisoarea respectivă se impunea ca garanția financiară necesară conform articolului 85 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/20021 să fie furnizată de o bancă ce a primit ratingul „AA” pe termen lung, și prin care recurentele au fost obligate la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie;
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;
admiterea, ca urmare a anulării hotărârii atacate, a concluziilor formulate de recurente în primă instanță și, în consecință, anularea în parte a deciziei Comisiei, adoptată de contabilul acesteia prin scrisoarea din 8 octombrie 2010, în măsura în care prin scrisoarea respectivă se impunea ca garanția financiară necesară conform articolului 85 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 să fie furnizată de o bancă ce a primit ratingul „AA” pe termen lung;
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurentele invocă două motive:
1. Primul motiv: motivarea hotărârii atacate este viciată de o eroare de drept, întrucât s-a respins argumentul formulat de recurente în acțiunea introdusă la Tribunal cu privire la nemotivarea deciziei adoptate de Comisie la 8 octombrie 2010, în ceea ce privește impunerea furnizării unei garanții financiare de către o bancă ce a primit ratingul „AA” pe termen lung.
– În hotărârea atacată se admite că decizia adoptată la 8 octombrie 2010 nu cuprinde nicio motivare expresă în ceea ce privește cerința referitoare la ratingul băncii care emite garanția. Se susține, în schimb, că baza raționamentului Comisiei reiese din însăși această cerință.
– Conform prevederilor articolului 296 TFUE, toate actele, inclusiv deciziile, sunt obligatoriu motivate.
– „Baza raționamentului Comisiei” trebuie să rezulte din motivarea deciziei, iar nu din însuși actul atacat.
– Cele prezentate anterior se impun a fortiori în cazul în care „protecția intereselor financiare ale Uniunii”, care se presupune că constituie „baza raționamentului Comisiei”, ar putea fi garantată în mod adecvat prin intermediul garanției bancare propuse de recurente prin scrisoarea trimisă Comisiei la 3 septembrie 2010.
– Pe de altă parte, în anul 2010, când Comisia a impus această cerință, alegerea ratingului drept unic criteriu pentru furnizarea unei garanții bancare era deja complet neadecvată, întrucât acest criteriu, discutabil din punct de vedere obiectiv, necesita o motivare mai convingătoare, clară și expresă.
– De asemenea, faptul că amânarea plății se acordă în mod discreționar ridică nivelul cerinței de motivare în raport cu cel aplicabil în cazul exercitării unei competențe nediscreționare.
– În plus, în decizie nu se invocă nicio normă comunitară pe care s-ar putea întemeia cerința menționată.
– Având în vedere că, astfel cum se admite în hotărârea atacată, decizia Comisiei din 8 octombrie 2010 nu cuprinde nicio motivare expresă în privința cerinței referitoare la ratingul băncii care emite garanția, hotărârea atacată cuprinde o eroare prin faptul că se consideră că actul atacat nu este afectat de nemotivarea invocată de recurente în acțiunea introdusă la Tribunal.
2. Al doilea motiv: motivarea hotărârii atacate este viciată de o eroare de drept, în măsura în care a fost respins argumentul formulat de recurente în acțiunea introdusă la Tribunal cu privire la încălcarea tratatului – principiul proporționalității.
– Din cuprinsul articolului 85 din Regulamentul nr. 2342/2002 rezultă că, în cazul în care sunt îndeplinite cerințele și prevederile acestui articol, persoana care adoptă decizia comunitară (în speță, contabilul) trebuie să examineze cererea de prelungire a termenului de plată prezentată de întreprinderea în cauză și trebuie să o admită dacă sunt respectate cerințele și prevederile legale în acest sens.
– „Larga putere de apreciere” acordată contabilului Comisiei în temeiul articolului 85 din regulamentul menționat se concretizează în examinarea cererii de prelungire a termenului de plată prezentate de întreprinderea în cauză și în admiterea acesteia, fără a se extinde la tipul de garanție bancară pe care contabilul Comisiei îl consideră acceptabil, astfel încât, în exercitarea controlului asupra actului atacat nu este suficient să se demonstreze că acesta este vădit neadecvat pentru atingerea obiectivelor urmărite, astfel cum s-a considerat în mod greșit în hotărârea atacată.
– O garanție emisă la cerere de o instituție de credit, care respectă modelul impus de Comisie, constituie o formă adecvată și proporțională în vederea garantării plății sumelor datorate. În fapt, sistemul judiciar portughez în general – ca și sistemele din alte state ale Uniunii Europene – acceptă, în diverse scopuri, furnizarea unei garanții bancare, inclusiv pentru suspendarea executării hotărârilor judecătorești și, în special, a eventualei executări solicitate de Comisie în fața instanțeloe naționale pentru recuperarea unei amenzi neplătite.
– În acest caz concret, garanția propusă de recurente, care nu a fost acceptată de Comisie, ar fi fost emisă de Banco Comercial Português, S. A., instituție de credit cu sediul în Uniunea Europeană și supusă normelor de supraveghere și consolidare definite de înseși instituțiile Uniunii. Prin urmare, nimic nu pare să justifice ca, în scopul protecției drepturilor Uniunii, să se refuze posibilitatea furnizării garanției de către banca în cauză, nici impunerea constituirii acesteia de către o bancă ce a primit ratingul „AA” pe termen lung.
– În plus, se are în vedere contextul de notorietate publică în sensul că ratingul băncilor portugheze a fost afectat de modificarea ratingului Republicii Portugheze. În acest mod, nu există nicio bancă cu sediul în Portugalia care să respecte criteriile de rating („AA” pe termen lung) impuse în decizia Comisiei. Această circumstanță era menționată în hotărârea atacată, sub titlul „Situația de fapt”, dar a fost ignorată în motivarea acestei hotărâri.
– Decizia Comisiei încalcă astfel criteriul necesității (care constituie un aspect important al principiului proporționalității), având în vedere că, dintre toate modalitățile posibile, aceasta a optat pentru aceea care în conjunctura actuală se dovedește a prejudicia cel mai mult interesele recurentelor.
– Prin urmare, există o disproporție flagrantă între condiția impusă de Comisie (garanție emisă de o bancă europeană cu rating „AA” pe termen lung) și obiectivul care se pretinde a fi urmărit (protecția dreptului Comisiei la plata sumelor datorate), motiv pentru care hotărârea atacată cuprinde o eroare în măsura în care consideră că actul atacat nu încalcă principiul proporționalității.
____________1 – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3).