HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
11 martie 2010(*)
„Ajutoare de stat – Articolul 88 alineatul (3) CE – Ajutoare ilegale declarate compatibile cu piața comună – Anularea deciziei Comisiei – Instanțe naționale – Cerere de recuperare a ajutoarelor puse în aplicare în mod nelegal – Suspendarea judecării cauzei până la adoptarea unei noi decizii a Comisiei – Împrejurări excepționale care pot limita obligația de restituire”
În cauza C‑1/09,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Conseil d’État (Franța), prin decizia din 19 decembrie 2008, primită de Curte la 2 ianuarie 2009, în procedura
Centre d’exportation du livre français (CELF),
Ministre de la Culture et de la Communication
împotriva
Société internationale de diffusion et d’édition (SIDE),
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul J.‑C. Bonichot, președintele Camerei a patra, doamna C. Toader, domnii K. Schiemann, P. Kūris și L. Bay Larsen (raportor), judecători,
avocat general: domnul P. Cruz Villalón,
grefier: doamna R. Șereș, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 ianuarie 2010,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Centre d’exportation du livre français (CELF), de O. Schmitt și A. Tabouis, avocats;
– pentru Société internationale de diffusion et d’édition (SIDE), de N. Coutrelis, avocat;
– pentru guvernul francez, de doamna E. Belliard, de domnul G. de Bergues și de doamna B. Beaupère‑Manokha, în calitate de agenți;
– pentru guvernul ceh, de domnul M. Smolek, în calitate de agent;
– pentru guvernul olandez, de doamna C. M. Wissels și de domnul Y. de Vries, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de domnii J.‑P. Keppenne și B. Stromsky, în calitate de agenți;
– pentru Autoritatea AELS de Supraveghere, de domnii X. Lewis și B. Alterskjær și de doamna L. Armati, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 88 alineatul (3) CE.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Centre d’exportation du livre français (denumit în continuare „CELF”) și ministre de la Culture et de la Communication (ministrul culturii și al comunicațiilor), pe de o parte, și Société internationale de diffusion et d’édition (SIDE) (denumită în continuare „SIDE”), pe de altă parte, privind ajutoarele acordate în favoarea CELF de către statul francez.
Acțiunea principală și întrebările preliminare
Situația de fapt și procedurile în fața Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene
3 Până în anul 2009, CELF, societate cooperativă pe acțiuni, a exercitat o activitate de comisionar la export.
4 CELF avea drept obiect de activitate procesarea în mod direct a comenzilor efectuate în străinătate, precum și în teritoriile și în departamentele franceze de peste mări, constând în cărți, broșuri și orice suporturi de comunicare, și, în general, desfășurarea oricăror operațiuni care au drept scop în special să dezvolte promovarea culturii franceze în lume prin intermediul suporturilor menționate.
5 În perioada 1980-2002, CELF a beneficiat de subvenții de funcționare acordate de statul francez pentru a compensa costul suplimentar aferent procesării comenzilor mici efectuate de librăriile stabilite în străinătate.
6 În urma unei plângeri depuse în cursul anului 1992 de SIDE, concurentă a CELF, Comisia Comunităților Europene, prin Decizia NN 127/92 din 18 mai 1993, cu privire la care a fost publicat un anunț în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene din 25 iunie 1993 (JO C 174, p. 6), a admis compatibilitatea ajutoarelor în cauză cu piața comună. În consecință, aceasta a considerat că nu se impune formularea de obiecțiuni.
7 Prin Hotărârea din 18 septembrie 1995, SIDE/Comisia (T‑49/93, Rec., p. II‑2501), Tribunalul a anulat decizia menționată în măsura în care se referea la subvenția acordată exclusiv CELF pentru a compensa costul suplimentar aferent procesării comenzilor mici de cărți în limba franceză efectuate de către librării stabilite în străinătate. Tribunalul a considerat că s‑ar fi impus inițierea de către Comisie a procedurii contencioase prevăzute la articolul 93 alineatul (2) din Tratatul CE [devenit articolul 88 alineatul (2) CE].
8 Prin Decizia 1999/133/CE din 10 iunie 1998 privind ajutorul de stat în favoarea Coopérative d’exportation du livre français (CELF) (JO L 44, p. 37), Comisia a constatat nelegalitatea ajutoarelor, însă a admis încă o dată compatibilitatea acestora cu piața comună.
9 Prin Hotărârea din 28 februarie 2002, SIDE/Comisia (T‑155/98, Rec., p. II‑1179), Tribunalul a anulat decizia Comisiei în măsura în care aceasta declara ajutoarele în discuție ca fiind compatibile cu piața comună pentru motivul că, în privința definirii pieței relevante, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere.
10 Prin Decizia 2005/262/CE din 20 aprilie 2004 privind ajutorul pus în aplicare de către Franța în favoarea Coopérative d’exportation du livre français (CELF) (JO L 85, p. 27), Comisia a admis pentru a treia oară compatibilitatea ajutoarelor.
11 Prin Hotărârea din 15 aprilie 2008, SIDE/Comisia (T‑348/04, Rep., p. II‑625), Tribunalul a anulat această decizie pozitivă pentru motivul că, pe de o parte, Comisia săvârșise o eroare de drept atunci când a aplicat articolul 87 alineatul (3) litera (d) CE pentru perioada anterioară datei de 1 noiembrie 1993, în locul normelor de drept substanțial în vigoare în perioada respectivă, și, pe de altă parte, aceasta săvârșise o eroare vădită de apreciere în examinarea compatibilității ajutoarelor în litigiu.
12 La 8 aprilie 2009, Comisia a adoptat o decizie de extindere a procedurii oficiale de investigare inițiate în cursul anului 1996, în vederea expunerii unor incertitudini privind compatibilitatea ajutoarelor în cauză, în lumina Hotărârii Tribunalului din 15 aprilie 2008, SIDE/Comisia, citată anterior, și pentru a permite Republicii Franceze, beneficiarului ajutoarelor și celorlalte părți interesate să se exprime din nou, înainte de adoptarea unei decizii finale.
13 Prin hotărârea din 25 aprilie 2009, tribunal de commerce de Paris, în considerarea situației financiare a CELF, a inițiat față de această întreprindere o procedură de salvgardare cu o perioadă de observație de șase luni.
14 Prin hotărârea din 9 septembrie 2009, în care se constată lipsa soluționării litigiului printr‑o tranzacție și existența unui pasiv care exclude perspectiva unui plan de continuare a activității, tribunalul menționat a dispus lichidarea judiciară a CELF și a desemnat un lichidator.
15 Potrivit informațiilor transmise Curții în cadrul procedurii orale, în urma ultimei hotărâri menționate, CELF și‑a încetat activitatea.
Procedura în fața instanței de trimitere și întrebările preliminare
16 Conseil d’État a fost sesizat cu recursuri declarate de CELF și de ministrul culturii și al comunicațiilor împotriva unei hotărâri a cour administrative d’appel de Paris din data de 5 octombrie 2004, care, la cererea SIDE, a obligat statul francez să recupereze ajutoarele acordate CELF pentru procesarea comenzilor mici de cărți efectuate de librării străine în termen de trei luni de la data notificării hotărârii, sub sancțiunea unei penalități cu titlu cominatoriu de 1 000 de euro pe zi de întârziere.
17 În cadrul acestor recursuri, recurenții au susținut în special că ar fi trebuit să se decidă de cour administrative d’appel de Paris în sensul că, în speță, împrejurarea potrivit căreia Comisia a recunoscut compatibilitatea ajutoarelor cu piața comună contravenea obligației de restituire a acestor ajutoare care rezultă, în principiu, din nelegalitatea punerii în aplicare a măsurilor de ajutoare de către statul membru, cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) CE.
18 Prin hotărârea din 29 martie 2006, Conseil d’État a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) În primul rând, articolul 88 [CE] permite unui stat al cărui ajutor acordat unei întreprinderi este ilegal, nelegalitate constatată de către instanțele acestui stat pentru motivul că acest ajutor nu a făcut obiectul unei notificări prealabile către Comisie […] în condițiile prevăzute la același articol 88 alineatul (3), să nu recupereze acest ajutor de la agentul economic care a fost beneficiarul ajutorului, pentru motivul că, fiind sesizată de către un terț, Comisia a declarat ajutorul ca fiind compatibil cu normele pieței comune și a asigurat astfel în mod efectiv controlul exclusiv pe care aceasta îl exercită asupra acestei compatibilități?
2) În al doilea rând, dacă această obligație de restituire este menținută, este necesar să se țină cont, în cadrul calculului cuantumului sumelor care trebuie restituite, de perioadele în cursul cărora ajutorul în cauză a fost declarat compatibil de către Comisie cu normele pieței comune […], înainte ca aceste decizii să facă obiectul unei anulări pronunțate de către [Tribunal]?”
19 Drept răspuns la aceste întrebări, Curtea, prin Hotărârea din 12 februarie 2008, CELF și ministre de la Culture et de la Communication (C‑199/06, Rep., p. I‑469, denumită în continuare „Hotărârea CELF I”), a declarat:
„1) Articolul 88 alineatul (3) ultima teză CE trebuie interpretat în sensul că instanța națională nu este obligată să dispună recuperarea unui ajutor pus în aplicare cu încălcarea acestei dispoziții atunci când Comisia [...] a adoptat o decizie finală prin care s‑a constatat compatibilitatea ajutorului menționat cu piața comună în sensul articolului 87 CE. În aplicarea dreptului comunitar, aceasta trebuie să îl oblige pe beneficiarul ajutorului la plata de dobânzi aferente duratei nelegalității. În cadrul ordinii juridice naționale, aceasta poate să dispună în plus, dacă este cazul, recuperarea ajutorului ilegal, fără a aduce atingere dreptului statului membru de a‑l pune ulterior din nou în aplicare. De asemenea, instanța națională poate să admită cereri de reparare a prejudiciilor cauzate ca urmare a caracterului ilegal al ajutorului.
2) Într‑o situație procedurală precum cea din acțiunea principală, obligația care rezultă din articolul 88 alineatul (3) ultima teză CE de a remedia efectele nelegalității unui ajutor se extinde, în scopul calculării sumelor care trebuie achitate de către beneficiar și în afara unor împrejurări excepționale, și la perioada cuprinsă între o decizie a Comisiei [...] prin care s‑a constatat compatibilitatea acestui ajutor cu piața comună și anularea deciziei menționate de către instanța comunitară.”
20 În temeiul acestor răspunsuri, prin hotărârea din 19 decembrie 2008, Conseil d’État a dispus recuperarea de la CELF de către ministrul culturii și al comunicațiilor a dobânzilor pentru ajutoarele ilegale din perioadele cuprinse:
– între 1980, anul de început al plății acestora, și data deciziei de trimitere;
– între data deciziei de trimitere și fie data la care va fi constatată definitiv compatibilitatea acestor ajutoare cu piața comună, fie data la care ajutoarele menționate vor fi definitiv restituite.
21 În ce privește problema rambursării sumei principale a ajutoarelor acordate, Conseil d’État a considerat că soluționarea litigiului depinde de o interpretare a dreptului comunitar în temeiul noii anulări dispuse, ulterior Hotărârii CELF I, prin Hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2008, SIDE/Comisia, citată anterior.
22 În consecință, Conseil d’État a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Instanța națională poate suspenda judecarea cauzei în ceea ce privește obligația de a restitui un ajutor de stat până când Comisia [...] adoptă o decizie definitivă privind compatibilitatea ajutorului cu dispozițiile care reglementează piața comună, atunci când instanța comunitară a anulat prima decizie a Comisiei prin care acest ajutor a fost declarat compatibil?
2) Adoptarea de către Comisie a trei decizii prin care ajutorul a fost declarat compatibil cu piața comună, înainte ca aceste decizii să fie anulate de [Tribunal], poate constitui o circumstanță excepțională care să determine instanța națională să limiteze obligația de recuperare a ajutorului?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
23 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă o instanță națională, sesizată în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE cu o cerere de restituire a unui ajutor de stat ilegal, poate suspenda judecarea acestei cereri până la pronunțarea Comisiei cu privire la compatibilitatea ajutoarelor cu piața comună după anularea unei decizii pozitive anterioare.
24 La punctele 61 și 63 din Hotărârea CELF I, Curtea a subliniat că:
– În temeiul articolului 231 primul paragraf CE, în cazul în care acțiunea în anulare este întemeiată, instanța comunitară declară actul contestat nul și neavenit, astfel încât decizia de anulare a instanței comunitare produce dispariția retroactivă a actului atacat față de toți justițiabilii;
– la data anulării unei decizii pozitive de către instanța comunitară, se consideră că ajutoarele în cauză nu au fost declarate compatibile prin decizia anulată.
25 Prin urmare, o situație precum cea din acțiunea principală este similară cu una în care instanța națională ar fi sesizată în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, în condițiile în care nicio decizie cu privire la compatibilitatea unui ajutor în curs de investigare nu ar fi fost încă adoptată de Comisie.
26 Or, trebuie arătat că articolul 88 alineatul (3) CE încredințează instanțelor naționale misiunea de a apăra, până la decizia finală a Comisiei, drepturile justițiabililor în raport cu o încălcare eventuală de către autoritățile de stat a interdicției prevăzute în această dispoziție (Hotărârea CELF I, punctul 38).
27 În această privință, în Hotărârea din 11 iulie 1996, SFEI și alții (C‑39/94, Rec., p. I‑3547, punctele 44 și 50-53), Curtea a decis deja, în esență, că:
– inițierea de către Comisie a unei proceduri de investigare nu poate înlătura obligația instanțelor naționale de apărare a drepturilor justițiabililor în cazul încălcării obligației de notificare prealabilă;
– atunci când este probabil să treacă o anumită perioadă de timp până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanța națională, spre exemplu atunci când aceasta solicită lămuriri Comisiei în scopul interpretării noțiunii de ajutor de stat pe care poate fi necesar să o formuleze sau atunci când adresează o întrebare preliminară Curții, revine acestei instanțe sarcina să aprecieze necesitatea de a dispune măsuri provizorii în vederea apărării intereselor părților.
28 Astfel, Curtea a subliniat obligația instanței naționale de a nu amâna examinarea cererilor privind măsuri de salvgardare.
29 Articolul 88 alineatul (3) ultima teză CE se întemeiază pe obiectivul preventiv care presupune să se garanteze că un ajutor incompatibil nu va fi pus în aplicare niciodată. Măsura de prevenire astfel instituită urmărește, așadar, să fie puse în aplicare doar ajutoarele compatibile. În vederea realizării acestui obiectiv, punerea în aplicare a unui proiect de ajutor este amânată până când incertitudinea privind compatibilitatea acestuia este eliminată prin decizia finală a Comisiei (Hotărârea CELF I, punctele 47 și 48).
30 Prin urmare, obiectul misiunii instanțelor naționale este de a dispune măsuri capabile de a remedia nelegalitatea punerii în aplicare a ajutoarelor, cu scopul ca beneficiarul să nu păstreze libera dispoziție a acestora pentru perioada rămasă până la decizia Comisiei.
31 O decizie de suspendare a judecării cauzei ar produce, de facto, același rezultat precum o decizie de respingere a cererii privind măsurile de salvgardare. Astfel, aceasta ar conduce la neluarea niciunei decizii privind temeinicia acestei cereri anterior deciziei Comisiei. Această decizie ar echivala cu menținerea unui ajutor în perioada de interdicție a punerii în aplicare a acestuia, ceea ce ar fi incompatibil chiar cu obiectul articolului 88 alineatul (3) CE și ar lipsi această dispoziție de efect util.
32 În consecință, instanța națională nu poate suspenda judecarea cauzei fără a lipsi articolul 88 alineatul (3) CE de efect util, încălcând astfel principiul efectivității procedurilor naționale aplicabile.
33 Anularea de către instanța comunitară a unei prime decizii pozitive a Comisiei nu poate justifica o soluție diferită, care ar fi inspirată de considerația potrivit căreia, în acest caz, ajutorul ar putea fi ulterior declarat din nou compatibil de către Comisie.
34 Astfel, obiectivul articolului 88 alineatul (3) CE este clar inspirat de considerația potrivit căreia, până la adoptarea de către Comisie a unei noi decizii, cuprinsul pozitiv al acesteia nu poate fi prezumat.
35 Obligația de a se pronunța fără întârziere asupra cererii privind măsuri de salvgardare nu impune ca instanța sesizată să adopte efectiv aceste măsuri.
36 Obligația de a adopta măsuri de salvgardare nu există decât în cazul în care condițiile care justifică aceste măsuri sunt îndeplinite, respectiv dacă nu există incertitudini privind calificarea drept ajutor de stat, dacă ajutorul este pe punctul de a fi pus în aplicare sau dacă a fost pus în aplicare și dacă nu se constată împrejurări excepționale care să facă nepotrivită recuperarea. Dacă aceste condiții nu sunt întrunite, instanța națională trebuie să respingă cererea.
37 Atunci când se pronunță cu privire la cerere, instanța națională poate dispune fie restituirea ajutoarelor cu dobândă, fie, de exemplu, astfel cum a sugerat Comisia la punctul 62 din Comunicarea 2009/C 85/01 privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale (JO 2009, C 85, p. 1), plasarea fondurilor într‑un cont blocat, cu scopul ca beneficiarul să nu mai aibă dreptul de dispoziție asupra acestora, fără a aduce atingere plății dobânzilor aferente perioadei cuprinse între punerea în aplicare anticipată a ajutorului și plata acestuia în contul blocat menționat.
38 În schimb, obligația de standstill stabilită la articolul 88 alineatul (3) CE nu ar fi respectată, în acest stadiu, printr‑o simplă obligare la plata dobânzilor aferente unor sume care ar rămâne în conturile întreprinderii. Astfel, nu se prezumă că o întreprindere care a primit în mod nelegal un ajutor de stat ar fi putut, în lipsa acestuia, să obțină un împrumut de valoare egală de la o instituție financiară în condițiile normale ale pieței și să dispună prin aceasta de cuantumul menționat anterior deciziei Comisiei.
39 În definitiv, prima obligație a instanței naționale este cea de a se pronunța fie pozitiv, fie negativ.
40 În consecință, trebuie răspuns la prima întrebare în sensul că o instanță națională, sesizată în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE cu o cerere de restituire a unui ajutor de stat ilegal, nu poate suspenda judecarea cauzei cu privire la această cerere până la pronunțarea Comisiei cu privire la compatibilitatea ajutorului cu piața comună după anularea unei decizii pozitive anterioare.
Cu privire la a doua întrebare
41 Prin intermediul celei de a doua întrebări formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă adoptarea de către Comisie a trei decizii succesive prin care un ajutor este declarat compatibil cu piața comună și care au fost anulate ulterior de instanța comunitară poate constitui, în sine, o împrejurare excepțională de natură să justifice o limitare a obligației beneficiarului de a restitui acest ajutor, atunci când acesta a fost pus în aplicare cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) CE.
42 Trebuie amintit că, în Hotărârea CELF I, Curtea a rezervat posibilitatea de a se lua în considerare împrejurări excepționale cu ocazia examinării întinderii obligației de a remedia nelegalitatea unui ajutor, inclusiv atunci când această obligație este limitată la plata dobânzilor.
43 La punctul 65 din hotărârea menționată, Curtea a admis posibilitatea beneficiarului ajutoarelor puse în aplicare în mod nelegal de a invoca împrejurări excepționale care au putut să îi întemeieze în mod legitim încrederea cu privire la caracterul legal al acestora și, în consecință, de a se opune rambursării acestora.
44 În acest sens, Curtea s‑a pronunțat cu privire la o situație din acțiunea principală în care trei decizii pozitive ale Comisiei fuseseră deja adoptate, iar două dintre acestea fuseseră anulate.
45 Totuși, Curtea a subliniat imediat, în esență, că o încredere legitimă a beneficiarului ajutorului nu poate lua naștere dintr‑o decizie pozitivă a Comisiei, pe de o parte, atunci când această decizie a fost atacată în termenele prevăzute pentru introducerea acțiunilor, iar ulterior a fost anulată de instanța comunitară, nici, pe de altă parte, atât timp cât termenul de introducere a acțiunii nu a expirat sau, în cazul unei acțiuni, atâta vreme cât instanța comunitară nu s‑a pronunțat în mod definitiv (Hotărârea CELF I, punctele 66-68).
46 În cele din urmă, aceasta a precizat că răspunsul la întrebarea adresată a fost formulat în raport cu o situație procedurală precum cea din acțiunea principală (Hotărârea CELF I, punctul 69).
47 Astfel, structura acestei motivări era de natură a sugera că trei decizii pozitive urmate de acțiuni în anulare exercitate în termen, dintre care primele două au fost admise, iar a treia era încă pendinte, nu constituiau o împrejurare excepțională.
48 Din cuprinsul celei de a doua întrebări adresate în prezenta cauză reiese că instanța de trimitere consideră, dimpotrivă, că o succesiune de trei decizii pozitive ar putea constitui o împrejurare excepțională.
49 Or, la data pronunțării Hotărârii CELF I, cele trei decizii pozitive ale Comisiei fuseseră deja adoptate.
50 Un singur element nou a avut loc anterior celei de a doua hotărâri de trimitere, respectiv anularea celei de a treia decizii pozitive prin Hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2008, SIDE/Comisia, citată anterior.
51 În sine, un astfel de eveniment nu este de natură să dea naștere unei încrederi legitime și să constituie o împrejurare excepțională. Astfel, succesiunea puțin obișnuită a trei anulări pune în evidență a priori dificultatea cauzei și, departe de a da naștere unei încrederi legitime, este mai degrabă de natură a accentua incertitudinile beneficiarului cu privire la compatibilitatea ajutorului în litigiu.
52 Desigur, se poate admite că o succesiune de trei acțiuni care au condus la trei anulări caracterizează o situație foarte rară. Astfel de împrejurări se înscriu totuși în funcționarea normală a sistemului jurisdicțional, care oferă subiectelor de drept care consideră că suferă efectele nelegalității unui ajutor posibilitatea de a formula o acțiune în anularea deciziilor succesive care, potrivit acestora, stau la originea acestei situații.
53 Într‑o situație precum cea din acțiunea principală, existența unei împrejurări excepționale nu poate fi reținută în raport cu principiul securității juridice, întrucât Curtea s‑a pronunțat deja, în esență, că, atâta vreme cât Comisia nu a adoptat o decizie de aprobare, iar termenul de introducere a acțiunii împotriva unei astfel de decizii nu a expirat, beneficiarul nu are certitudine în ceea ce privește legalitatea ajutorului, astfel încât nu pot fi invocate nici principiul încrederii legitime, nici cel al securității juridice (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C‑91/01, Rec., p. I‑4355, punctele 66 și 67).
54 Într‑o situație precum cea din acțiunea principală, existența unei împrejurări excepționale nu poate fi reținută nici, în cele din urmă, în temeiul principiului proporționalității. Astfel, eliminarea unui ajutor ilegal prin recuperare este consecința logică a constatării nelegalității sale, astfel încât recuperarea acestui ajutor în vederea restabilirii situației anterioare, nu poate, în principiu, să fie considerată drept o măsură disproporționată în raport cu obiectivele dispozițiilor Tratatului CE în materia ajutoarelor de stat (a se vedea în special Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C‑298/00 P, Rec., p. I‑4087, punctul 75 și jurisprudența citată).
55 Prin urmare, la a doua întrebare trebuie răspuns în sensul că adoptarea de către Comisie a trei decizii succesive prin care un ajutor este declarat compatibil cu piața comună și care au fost anulate ulterior de instanța comunitară nu poate constitui, în sine, o împrejurare excepțională de natură să justifice o limitare a obligației beneficiarului de a restitui acest ajutor, atunci când acesta a fost pus în aplicare cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) CE.
Cu privire la cheltuielile de judecată
56 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
1) O instanță națională, sesizată în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE cu o cerere de restituire a unui ajutor de stat ilegal nu poate suspenda judecarea cauzei cu privire la această cerere până la pronunțarea Comisiei Comunităților Europene cu privire la compatibilitatea ajutorului cu piața comună după anularea unei decizii pozitive anterioare.
2) Adoptarea de către Comisia Comunităților Europene a trei decizii succesive prin care un ajutor este declarat compatibil cu piața comună și care au fost anulate ulterior de instanța comunitară nu poate constitui, în sine, o împrejurare excepțională de natură să justifice o limitare a obligației beneficiarului de a restitui acest ajutor, atunci când acesta a fost pus în aplicare cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) CE.
Semnături