CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
ELEANOR SHARPSTON
prezentate la 17 martie 2016(1)
Cauza C‑155/15
George Karim
împotriva
Migrationsverket
(cerere de decizie preliminară formulată de Kammarrätten i Stockholm [Curtea Administrativă de Apel, Stockholm (Suedia)])
„Azil – Examinarea unei cereri de protecție internațională – Criterii pentru determinarea statului membru responsabil – Interpretarea articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 – Conținutul dreptului la apel sau la revizuire – Sensul articolului 19 alineatul (2)”
Introducere
1. Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Kammarrätten i Stockholm (Curtea Administrativă de Apel, Stockholm) (denumită în continuare „instanța de trimitere”) și cea din cauza C‑63/15, Ghezelbash, sunt conexe. În fiecare dintre acestea, un solicitant de azil urmărește să conteste decizia autorităților competente din statul membru în care se află de a‑l transfera în alt stat care a convenit cu primul stat membru să preia examinarea cererii de azil. Cauzele ridică o problemă importantă. Regulamentul nr. 604/2013 (denumit în continuare „Regulamentul Dublin III”)(2) este, precum predecesorul său, Regulamentul nr. 343/2003 (denumit în continuare „Regulamentul Dublin II”)(3), un mecanism pur interstatal care nu permite unui solicitant individual de azil să conteste o astfel de decizie? Sau o astfel de persoană poate introduce în prezent o cerere de apel sau de revizuire în temeiul articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III pentru a ataca o decizie de transfer pentru motivul că criteriile pentru determinarea statului membru responsabil au fost aplicate eronat?
2. Întrucât împrejurările de fapt legate de cererea fiecărui solicitant sunt diferite, întrebările specifice care se pun nu sunt aceleași. Prin urmare, vom prezenta două rânduri de concluzii în aceeași zi. Concluziile noastre în cauza Ghezelbash (punctele 54-84) expun în detaliu analiza noastră privind interpretarea articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III. Aplicăm acest raționament și în cazul domnului Karim, la punctele 20-35 de mai jos.
3. Sistemul european comun de azil (denumit în continuare „SECA”) cuprinde un număr de măsuri, inclusiv regulamente, care urmăresc să determine cu rapiditate statul membru responsabil de examinarea cererii de azil a unei persoane. Aceste măsuri sunt cunoscute în mod colectiv drept „sistemul Dublin”(4). Atunci când un resortisant al unei țări terțe are legături cu mai mult de un stat membru (de exemplu, deoarece intră în Uniunea Europeană printr‑un stat membru, dar formulează cererea de azil în alt stat), este necesar să se determine care stat este responsabil de examinarea cererii sale de azil. Criteriile pentru determinarea statului membru responsabil sunt stabilite într‑o ierarhie strictă (denumite în continuare „criteriile din capitolul III”) în Regulamentul Dublin III. Dacă statul membru în care este formulată o cerere de azil consideră, pe baza acestor criterii, că alt stat membru este responsabil pentru soluționarea cererii, primul stat poate solicita celui de al doilea să îl reprimească (sau să îl preia) pe solicitant. După stabilirea acestui aspect, examinarea cererii de azil este guvernată de normele stabilite în actul SECA relevant(5).
4. Curtea s‑a pronunțat în cauza Abdullahi(6), cu privire la articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul Dublin II, că motivele de apel sau de revizuire împotriva unei decizii de transfer sunt limitate în situația în care un stat membru este de acord să preia un solicitant de azil. Astfel, solicitantul nu poate pune în discuție o astfel de decizie decât dacă invocă existența unor deficiențe sistemice ale procedurii de azil și ale condițiilor de primire a solicitanților de azil în acest stat membru care constituie motive serioase și întemeiate să se creadă că solicitantul menționat va fi expus unui risc real de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante, în sensul articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(7).
5. Instanța de trimitere consideră că este necesar să adreseze următoarele întrebări: jurisprudența care a rezultat din Hotărârea Abdullahi este în continuare aplicabilă în contextul Regulamentului Dublin III? O persoană fizică într‑o situație precum cea a domnului Karim este împiedicată să atace aplicarea de către autoritățile competente a criteriilor din capitolul III într‑o procedură de apel sau de revizuire în temeiul articolului 27 alineatul (1) din acest regulament? Care sunt consecințele pentru un solicitant de azil în cazul în care este aplicabil articolul 19 alineatul (2)(8) din Regulamentul Dublin III?
Cadrul juridic
6. Prevederile relevante ale cartei și contextul juridic al sistemului Dublin sunt prezentate la punctele 6-8 și, respectiv, 9-25 din Concluziile noastre în cauza Ghezelbash. Sistemul Dublin este aplicabil Confederației Elvețiene în temeiul unui acord internațional bilateral între Comunitatea Europeană de atunci și Confederația Elvețiană(9). În consecință și în temeiul articolului 5 alineatul (2) din acest acord, Confederația Elvețiană a prezentat observații scrise în prezenta procedură în fața Curții.
7. Următoarele elemente suplimentare sunt relevante.
8. Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III face parte din capitolul III, care stabilește criteriile de determinare a statului membru responsabil. Prevede că atunci când „[…] se stabilește, pe baza probelor sau a dovezilor circumstanțiale astfel cum sunt descrise în cele două liste menționate la articolul 22 alineatul (3) din prezentul regulament […] că un solicitant a trecut ilegal frontiera într‑un stat membru pe uscat, pe mare sau pe calea aerului venind dintr‑o țară terță, statul membru în care s‑a intrat astfel este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională. Această responsabilitate încetează la douăsprezece luni de la data la care a avut loc trecerea ilegală a frontierei.
[…]”
9. Capitolul V este intitulat „Obligațiile statului membru responsabil”. Articolul 18 prevede:
„(1) Statul membru responsabil în conformitate cu prezentul regulament este obligat să:
(a) preia, în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolele 21, 22 și 29, un solicitant care a prezentat o cerere într‑un stat membru diferit;
(b) reprimească, în condițiile prevăzute la articolele 23, 24, 25 și 29, un solicitant a cărui cerere se află în curs de examinare și care a depus cererea într‑un alt stat membru sau care se află pe teritoriul altui stat membru fără permis de ședere;
(c) reprimească, în condițiile prevăzute la articolele 23, 24, 25 și 29, un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care și‑a retras cererea aflată în curs de examinare și care a depus o cerere în alt stat membru sau care se află pe teritoriul altui stat membru fără permis de ședere;
(d) reprimească, în condițiile prevăzute la articolele 23, 24, 25 și 29, un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid a cărui cerere a fost respinsă și care a depus o cerere în al stat membru sau care se află pe teritoriul altui stat membru fără permis de ședere.
[…]”
10. Articolul 19 prevede:
„(1) Atunci când un stat membru eliberează un permis de ședere unui solicitant, obligațiile specificate la articolul 18 alineatul (1) sunt transferate acelui stat membru.
(2) Obligațiile specificate la articolul 18 alineatul (1) încetează atunci când statul membru responsabil poate stabili, atunci când i se solicită preluarea sau reprimirea unui solicitant sau a unei alte persoane, astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) litera (c) sau (d), că persoana în cauză a părăsit teritoriul statelor membre pentru o perioadă de cel puțin trei luni, cu excepția cazului în care persoana în cauză este titularul unui permis de ședere valabil eliberat de statul membru responsabil.
O cerere depusă după perioada de absență menționată în primul paragraf va fi considerată o cerere nouă care dă naștere unei noi proceduri de stabilire a statului membru responsabil.
[…]”
11. Baza de date Eurodac este un instrument de implementare a sistemului Dublin în care se păstrează amprentele digitale ale solicitanților de azil, inter alia. Are scopul de a stabili identitatea acestora, de a verifica dacă au formulat cereri anterioare într‑un stat membru al Uniunii și de a asigura aplicarea efectivă a regulamentelor Dublin(10).
Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
12. Domnul Karim este cetățean sirian. La 3 martie 2014, el a formulat o cerere de azil în Suedia. În urma verificărilor în baza de date Eurodac(11) a rezultat că acesta formulase anterior o cerere în Slovenia, la 14 mai 2013. La 20 martie 2014, autoritățile suedeze au solicitat omoloagelor lor slovene să accepte responsabilitatea examinării cererii domnului Karim, în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III. Autoritățile slovene au acceptat această cerere la 3 aprilie 2014. În ziua următoare, Suedia a informat Slovenia că deține informații suplimentare potrivit cărora domnul Karim s‑a aflat în afara teritoriului statelor membre mai mult de trei luni în sensul articolului 19 alineatul (2) din regulament. Deși nu existau ștampile de intrare și de ieșire relevante pe pașaportul acestuia care să arate intrarea în Slovenia și plecarea din Slovenia, exista într‑adevăr o ștampilă (cu data de 20 iulie 2013) care arăta că a intrat în Liban. La 12 mai 2014, Slovenia a confirmat că acceptă să examineze cererea de azil a domnului Karim. Autoritățile suedeze au respins apoi cererea sa de azil în ziua următoare și au adoptat în mod justificat și o decizie de transfer.
13. Acțiunea introdusă de domnul Karim împotriva acestei decizii la Förvaltningsrätten i Stockholm, migrationsdomstolen (Curtea Administrativă din Stockholm, Curtea pentru Imigrație) a fost respinsă pentru următoarele motive: (i) nu se întemeiază pe unicul motiv restrictiv reținut de Curte în Hotărârea Abdullahi și (ii) Slovenia a acceptat să examineze cererea domnului Karim – în consecință, problema dacă acesta a părăsit teritoriul statelor membre pentru o perioadă de trei luni este nerelevantă pentru decizia prin care se dispune transferul său. Această decizie face în prezent obiectul unui apel la instanța de trimitere.
14. Instanța de trimitere susține că, în opinia sa, articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III a modificat regula privind căile de atac cuprinsă anterior în articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul Dublin II. Aceasta se întemeiază în special pe faptul că considerentul (19) face parte din preambulul Regulamentului Dublin III și că formularea din articolul 27 alineatul (1) diferă semnificativ de cea din regulamentul anterior. Instanța de trimitere subliniază de asemenea că în Regulamentul Dublin III au fost introduse alte prevederi, suplimentare, privind, printre altele, asistența juridică și că, deocamdată, Curtea nu a clarificat conținutul dreptului la apel sau la revizuire prevăzut la articolul 27 alineatul (1).
15. În consecință, instanța de trimitere solicită pronunțarea unei decizii preliminare în temeiul articolului 267 TFUE cu privire la următoarele întrebări:
„1) Noile dispoziții cu privire la dreptul la o cale de atac efectivă prevăzute de [Regulamentul Dublin III] [considerentul (19) și articolul 27 alineatele (1) și (5)] presupun că un solicitant de azil trebuie, de asemenea, să aibă posibilitatea să conteste criteriile prevăzute în capitolul III din regulamentul menționat pe baza cărora urmează să fie transferat în alt stat membru, care a acceptat să îl primească? Sau dreptul la o cale de atac efectivă poate fi limitat numai la dreptul de control al existenței unor deficiențe sistemice în procedura de azil și în condițiile de primire în statul membru în care solicitantul urmează să fie transferat (astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea Abdullahi […])?
2) În cazul în care Curtea consideră că este posibil să se conteste criteriile prevăzute în capitolul III din regulament, se solicită, de asemenea, un răspuns la următoarea întrebare: articolul 19 alineatul (2) din [Regulamentul Dublin III] presupune că regulamentul menționat nu este aplicabil în cazul în care solicitantul de azil face dovada că s‑a aflat în afara teritoriului statelor membre o perioadă de cel puțin trei luni?”
16. Guvernele Republicii Cehe, Franței, Greciei, Țărilor de Jos și Elveției, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. În ședința din 15 decembrie 2015, aceleași părți – cu excepția Republicii Cehe și a Confederației Elvețiene –, domnul Karim, Migrationsverket (Oficiul Național pentru Migrație), precum și Suedia au prezentat observații orale.
Apreciere
Observații preliminare
17. Astfel cum arătăm în concluziile în cauza Ghezelbash, la baza SECA se află prezumția potrivit căreia toate statele participante respectă drepturile fundamentale, inclusiv drepturile ce rezultă din Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților(12) și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și că statele membre pot și trebuie să aibă încredere reciprocă în nivelul de protecție pe care îl garantează. Regulamentul Dublin III a fost adoptat în lumina acestui principiu al încrederii reciproce în scopul de a raționaliza tratamentul cererilor de azil și de a evita blocajele sistemului ca rezultat al obligației autorităților din state membre diferite de a examina mai multe cereri formulate de același solicitant, de a spori securitatea juridică în ceea ce privește determinarea statului responsabil de examinarea cererii de azil, precum și de a evita „forum shopping”‑ul [căutarea sistemului mai favorabil]. Astfel, în mod concret, obiectivul principal al sistemului Dublin este accelerarea soluționării cererilor, atât în interesul solicitanților de azil, cât și al statelor participante(13).
18. Potrivit instanței de trimitere, cererea inițială de azil a domnului Karim a fost formulată la 14 mai 2013 în Slovenia. Totuși, prezenta trimitere este legată de cererea de azil pe care a formulat‑o pe 3 martie 2014 în Suedia. Această cerere este guvernată de Regulamentul Dublin III(14). Aplicând criteriile din articolul 13 alineatul (1) din capitolul III, autoritățile suedeze au identificat Slovenia drept stat membru responsabil și, astfel cum era necesar, au contactat autoritățile analoage slovene, care au acceptat responsabilitatea pentru examinarea cererii domnului Karim.
19. Domnul Karim susține că nu trebuie să fie transferat în Slovenia din două motive. În primul rând, obligația țării menționate de a‑i examina cererea a încetat în temeiul articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul Dublin III. În al doilea rând, nu trebuie transferat din motive umanitare, întrucât organizarea primirii solicitanților de azil în Slovenia prezintă deficiențe sistemice atât de semnificative încât există riscul încălcării drepturilor omului în privința sa. Instanța de trimitere nu a solicitat răspunsuri suplimentare cu privire la al doilea aspect al susținerilor acestuia [care par, în orice caz, să fie acoperite de Hotărârea Curții în cauza Abdullahi și de articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul Dublin III](15), nici nu a identificat aspecte suplimentare. În prezentele concluzii nu vom detalia acest aspect al cererii domnului Karim.
Cu privire la întrebarea 1)
20. Întrebarea 1 ridică probleme similare celor din întrebarea 1 din cauza Ghezelbash. În esență, instanța de trimitere solicită și aici să se stabilească interpretarea și domeniul de aplicare ale articolului 27 alineatul (1) coroborat cu considerentul (19) al Regulamentului Dublin III. Aceasta solicită să se stabilească dacă, în împrejurări în care un stat membru aplică criteriile din capitolul III și identifică alt stat membru pe teritoriul căruia solicitantul de azil intrase anterior ca fiind responsabil de examinarea cererii acestuia, iar acest stat acceptă responsabilitatea, solicitantul poate ataca decizia de transfer pentru motivul că aceste criterii au fost aplicate greșit sau dacă invocarea articolului 27 alineatul (1) este limitată la situația identificată de Curte în Hotărârea Abdullahi.
21. Domnul Karim și Republica Cehă susțin că solicitanții de azil pot ataca deciziile de transfer în temeiul articolului 27 alineatul (1) din regulament pe baza criteriilor din capitolul III. Am prezentat această interpretare propusă în Concluziile noastre în cauza Ghezelbash drept „a treia opțiune”. Cu toate acestea, Republica Cehă subliniază că, în opinia sa, un solicitant nu beneficiază de un drept generalizat de a alege statul membru care va analiza cererea sa de azil.
22. Oficiul Național pentru Migrație, Franța, Grecia, Suedia și Comisia nu sunt de acord cu această abordare. Acestea consideră că dreptul de apel sau de revizuire de la articolul 27 alineatul (1) este limitat la cazurile în care fie sunt invocate criteriile din Hotărârea Abdullahi, fie sunt în discuție drepturile solicitantului garantate expres în temeiul Regulamentului Dublin III, precum dreptul său la viața de familie. Am descris această interpretare propusă în Concluziile noastre în cauza Ghezelbash drept „a doua opțiune”.
23. Țările de Jos susțin că dreptul la apel sau la revizuire este limitat numai la situațiile în care sunt aplicabile motivele din Hotărârea Abdullahi (am descris această opinie în Concluziile noastre în cauza Ghezelbash drept „prima opțiune”.
24. Precum în cauza Ghezelbash, considerăm că soluția Curții în cauza Abdullahi nu poate fi aplicată automat pentru a se răspunde la prima întrebare preliminară în sensul primei opțiuni.
25. În primul rând, situația de fapt foarte specifică (și foarte complexă) din cauza Abdullahi(16) nu se regăsește în cazul domnului Karim. Deși s‑a stabilit că domnul Karim a solicitat mai întâi azil în Slovenia și că cererea pe care a formulat‑o în Suedia este deci a doua, nimic nu arată că a avut legătură cu mai mult de un stat membru înainte de a‑și formula cererea în Suedia. Mai degrabă, întrebarea care se pune aici este dacă a părăsit teritoriul UE cu cel puțin trei luni înainte de a formula această a doua cerere și, prin urmare, dacă responsabilitatea Sloveniei față de acesta a încetat în temeiul articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul Dublin III. Acest aspect nu a existat în cauza Abdullahi, care privea o situație diferită, care presupunea nu două, ci trei state membre.
26. În al doilea rând, modul de redactare a articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III, a cărui interpretare este solicitată acum Curții, diferă semnificativ de cel al articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul Dublin II, în temeiul căruia Curtea s‑a pronunțat în Hotărârea Abdullahi. Astfel, raționamentul din Hotărârea Abdullahi nu poate fi transpus automat.
27. Astfel cum am precizat în Concluziile noastre în cauza Ghezelbash, articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III nu prevede expres domeniul de aplicare al revizuirii în sensul acestui regulament. Totuși, este clar că, spre deosebire de articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul Dublin II, dreptul la apel împotriva unei decizii de transfer este obligatoriu. Anterior adoptării unei astfel de decizii, statul membru în care se află solicitantul de azil trebuie să aplice criteriile din capitolul III și să analizeze dacă el sau alt stat membru este responsabil de examinarea cererii de azil. Atunci când al doilea stat acceptă să fie statul membru responsabil, primul stat membru poate adopta o decizie de transfer. Un solicitant nu poate introduce o cerere de apel sau de revizuire înainte ca statul solicitant să adopte decizia de transfer. Astfel, orice apel sau revizuire nu se poate baza numai pe acordul statului membru solicitat de a accepta responsabilitatea(17).
28. În lipsa unei redactări care să indice dacă domeniul de aplicare al apelului sau al revizuirii este suficient de extins pentru a cuprinde aplicarea Regulamentului Dublin III în general sau dacă este limitat la motivul precizat în Hotărârea Abdullahi, este necesar să se analizeze scopul și contextul regulamentului(18).
29. Considerentul (19) al Regulamentului Dublin III [care se regăsește ca dispoziție materială la articolul 27 alineatul (1)] precizează în mod expres că garantarea unei protecții efective a drepturilor solicitanților și a dreptului la o cale de atac efectivă în ceea ce privește deciziile de transfer vizează atât „aplic[area] prezentului regulament”, cât și „situați[a] de drept și de fapt din statul membru către care solicitantul [poate fi] transferat”.
30. În opinia noastră, al doilea aspect al garanției menționate identifică ceea ce a devenit, în prezent, articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul Dublin III. Astfel, atunci când este imposibilă transferarea solicitantului către statul membru desemnat drept responsabil, pentru că există temeiuri substanțiale de a crede că în acel stat membru există deficiențe sistemice ale procedurii de azil și ale condițiilor de primire a solicitanților care conduc la un risc de tratament inuman sau degradant în sensul articolului 4 din cartă, statul membru care îndeplinește procedura de determinare a statului membru responsabil trebuie să continue examinarea criteriilor stabilite în capitolul III, pentru a determina dacă alt stat membru poate fi desemnat drept responsabil(19).
31. La prima vedere, interpretarea primului aspect al garanției este în sensul că domeniul de aplicare al articolului 27 alineatul (1) include modalitatea în care Regulamentul Dublin III este aplicat de statele membre.
32. În Concluziile noastre în cauza Ghezelbash am efectuat o analiză detaliată a celor trei opțiuni propuse Curții privind interpretarea corectă a articolului 27 alineatul (1) și am concluzionat în favoarea celei de a treia opțiuni, care ar permite atacarea unei decizii de transfer în temeiul articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III pentru motivul că autoritățile competente au aplicat în mod eronat criteriile din capitolul III. Rugăm Curtea să urmeze trimiterea la această analiză detaliată (aflată la punctele 54-84 din Concluziile noastre în această cauză) și formulăm aceeași recomandare precum în cauza Ghezelbash. Adăugam numai două observații.
33. În primul rând, domnul Karim (precum domnul Ghezelbash) urmărește să invoce o aplicare eronată a criteriilor din capitolul III. Dacă se dorește ca acesta să își exprime efectiv punctul de vedere în raport cu decizia de transfer, trebuie să aibă dreptul de a invoca aplicarea incorectă a acestor criterii pe calea apelului sau a revizuirii.
34. În al doilea rând, observăm că – (precum domnul Ghezelbash) – domnul Karim nu invocă încălcarea unor drepturi procedurale sau materiale specifice, acordate prin Regulamentul Dublin III, precum cele prevăzute la articolele 4 și 5, sau drepturile privind reîntregirea familiei cuprinse la articolele 9-11. În cadrul celei de a doua opțiuni, prin urmare, el nu ar avea dreptul la apel sau la revizuire. Acesta beneficiază de protecție jurisdicțională efectivă și deplină numai dacă cea de a treia opțiune (iar nu cea de a doua) este reținută ca fiind interpretarea corectă a articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III.
35. Prin urmare, concluzionăm că Regulamentul Dublin III trebuie interpretat în sensul că un solicitant aflat în împrejurări precum cele din procedura principală este îndreptățit, în temeiul articolului 27 alineatul (1) din aceasta, să solicite unei instanțe să verifice, în cadrul unui apel sau al unei revizuiri, dacă autoritățile competente au aplicat corect criteriile din capitolul III atunci când au adoptat decizia de a‑l transfera în alt stat membru în vederea examinării cererii sale de protecție internațională.
Cu privire la întrebarea 2)
36. Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul Dublin III presupune că regulamentul menționat nu trebuie aplicat în cazul în care solicitantul de azil face dovada că s‑a aflat în afara teritoriului statelor membre o perioadă de cel puțin trei luni.
37. Oficiul Național pentru Migrație consideră că articolul 19 alineatul (2) presupune că regulamentul nu se aplică în cazul în care solicitantul părăsește teritoriul statelor membre o perioadă de cel puțin trei luni. În astfel de împrejurări, o nouă cerere trebuie formulată în temeiul regulamentului.
38. Guvernul elvețian propune un răspuns numai la cea de a doua întrebare. În opinia sa, din sistemul Regulamentului Dublin III reiese că solicitanții nu trebuie să fie în măsură să conteste aplicarea criteriilor din capitolul III. Dacă ar avea această posibilitate, întregul sistem Dublin ar fi în pericol. Articolul 19 privind încetarea responsabilităților are ca scop protejarea intereselor statului membru solicitat. Statului menționat îi revine sarcina probei cu privire la faptul că solicitantul a părăsit teritoriul UE timp de cel puțin trei luni. Articolul 19 alineatul (2) nu urmărește protejarea intereselor individuale ale solicitantului de azil. Prin urmare, nu poate fi invocat în fața instanțelor naționale în cadrul unui apel sau al unei revizuiri privind o decizie de transfer.
39. În opinia noastră, prima și a doua întrebare sunt strâns legate. Domnul Karim susține că obligațiile Sloveniei în calitate de stat membru responsabil au încetat în temeiul articolului 19 alineatul (2) întrucât a părăsit teritoriul Uniunii Europene timp de mai mult de trei luni în sensul prevederii menționate. Deși nu a prezentat observații scrise Curții, apreciem că, în esență, în opinia sa, articolul 13 alineatul (1) din regulament (criteriul relevant din capitolul III) nu este aplicabil și, ca urmare, Slovenia nu poate fi statul membru responsabil. Potrivit acestuia, responsabilitatea aparține Suediei.
40. Articolul 19 alineatul (2) prevede expres că obligațiile statului membru solicitat (aici, ale Sloveniei) de a reprimi un solicitant aflat în situația domnului Karim încetează atunci când acest stat poate stabili că persoana în cauză a părăsit teritoriul statelor membre o perioadă de cel puțin trei luni. Această dispoziție permite statului membru solicitat să analizeze dacă este într‑adevăr statul membru responsabil în sensul Regulamentului Dublin III luând în considerare orice probe sau dovezi circumstanțiale care pot fi relevante, astfel cum se prevede la articolul 22 alineatul (2).
41. În speță, autoritățile suedeze au informat Slovenia în legătură cu afirmația domnului Karim potrivit căreia a părăsit teritoriul Uniunii Europene o perioadă de cel puțin trei luni. Autoritățile slovene și‑au menținut responsabilitatea în temeiul Regulamentului Dublin III.
42. Confirmarea de către Slovenia a acordului de a fi statul membru responsabil nu constituie o decizie de transfer și, astfel, nu poate, prin ea însăși, să facă obiectul unui apel sau al unei revizuiri de către instanțele suedeze în temeiul articolului 27 alineatul (1) din regulament.
43. Totuși, este posibil ca valoarea probantă și importanța acordată de autoritățile suedeze informațiilor prezentate de domnul Karim cu ocazia deciziei de a‑l transfera în Slovenia să fie examinate în cadrul unui apel sau al unei revizuiri în măsura în care sunt relevante pentru a se răspunde la întrebarea dacă autoritățile suedeze au aplicat corect criteriile din capitolul III atunci când au adoptat decizia de transfer propriu‑zisă.
44. Întinderea unei proceduri de apel sau de revizuire nu este stabilită prin regulament și, așadar, trebuie să facă obiectul unor norme naționale de procedură, supuse principiului căii de atac efective.
45. În cele din urmă, dacă domnul Karim poate stabili că a părăsit teritoriul Uniunii Europene o perioadă de cel puțin trei luni, orice cerere de azil ulterioară adresată autorităților competente dintr‑un stat membru constituie o nouă cerere, prin care se inițiază o nouă procedură de determinare a statului membru responsabil în sensul articolului 19 alineatul (2) al doilea paragraf. În acest sens, apreciem că problema reală nu este – astfel cum se poate considera că ar sugera modul de redactare a celei de a doua întrebări adresate de instanța de trimitere – dacă Regulamentul Dublin III „își încetează aplicarea”. Regulamentul este aplicabil, însă rezultatul aplicării sale – cu privire la aceste fapte – este diferit prin aceea că Suedia va rămâne sau nu va rămâne statul membru responsabil de soluționarea cererii de azil a domnului Karim.
Concluzie
46. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Kammarrätten i Stockholm [Curtea Administrativă de Apel, Stockholm (Suedia)] după cum urmează:
„– Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din procedura principală, un solicitant este îndreptățit, în temeiul articolului 27 alineatul (1) din aceasta, să solicite unei instanțe să verifice, în cadrul unui apel sau al unei revizuiri, dacă autoritățile competente au aplicat corect criteriile din capitolul III atunci când au adoptat decizia de a‑l transfera în alt stat membru în vederea examinării cererii sale de protecție internațională.
– În cazul în care un solicitant de azil poate demonstra că îndeplinește condițiile de la articolul 19 alineatul (2) primul paragraf deoarece a părăsit teritoriul statelor membre pentru o perioadă de cel puțin trei luni, orice cerere de azil ulterioară adresată autorităților competente dintr‑un stat membru constituie o nouă cerere, prin care se inițiază o nouă procedură de determinare a statului membru responsabil în sensul articolului 19 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 604/2013.”