Language of document :

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 8 noiembrie 2012 - Comisia Europeană/Republica Elenă

(Cauza C-528/10)

[Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Transporturi - Dezvoltarea căilor ferate comunitare - Directiva 2001/14/CE - Articolul 6 alineatele (2)-(5) și articolul 11 - Capacitățile de infrastructură feroviară și tarifarea utilizării infrastructurii feroviare - Organism de control - Netranspunere în termenul prevăzut]

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Zavvos și H. Støvlbæk, agenți)

Pârâtă: Republica Elenă (reprezentant: S. Chala, agent)

Interveniente în susținerea pârâtei: Republica Cehă (reprezentanți: M. Smolek și T. Müller precum și J. Očková, agenți)

Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri, agent, asistat de S. Fiorentino, avvocato dello Stato)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Încălcarea articolului 6 alineatele (2)-(5) și a articolului 11 din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66)

Dispozitivul

Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a măsurilor necesare, în special în ceea ce privește unitățile de tarifare a infrastructurii în sectorul căilor ferate, prevăzute la articolului 6 alineatele (2)-(5) și la articolul 11 din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță, astfel cum a fost modificată de Directiva 2007/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007, Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestor articole.

Obligă Republica Elenă la plata cheltuielilor de judecată.

Republica Cehă și Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1 - JO C 30, 29.1.2011.