Cauza C‑212/11

Jyske Bank Gibraltar Ltd

împotriva

Administración del Estado

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo)

„Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului – Directiva 2005/60/CE – Articolul 22 alineatul (2) – Decizia 2000/642/JAI – Obligația instituțiilor de credit de raportare a tranzacțiilor financiare suspecte – Instituție care își desfășoară activitatea în regim de liberă prestare a serviciilor – Identificarea unității naționale de informații financiare responsabile de primirea informațiilor – Articolul 56 TFUE – Restricție privind libera prestare a serviciilor – Motive imperative de interes general – Proporționalitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 25 aprilie 2013

1.        Întrebări preliminare – Competența instanței naționale – Aprecierea necesității și a pertinenței întrebărilor adresate

(art. 267 TFUE)

2.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări lipsite în mod evident de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util

(art. 267 TFUE)

3.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Identificarea elementelor de drept al Uniunii pertinente

(art. 267 TFUE)

4.        Apropierea legislațiilor – Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului – Directiva 2005/60 – Obligația instituțiilor de credit de raportare a tranzacțiilor financiare suspecte – Instituție care își desfășoară activitatea în regim de liberă prestare a serviciilor – Transmiterea informațiilor către unitatea de informații financiare a statului membru de origine

[Directiva 2005/60 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 22 alin. (2)]

5.        Apropierea legislațiilor – Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului – Directiva 2005/60 – Obligația instituțiilor de credit de raportare a tranzacțiilor financiare suspecte – Reglementare națională care impune instituțiilor de credit care își desfășoară activitățile pe teritoriul național în regim de liberă prestare a serviciilor să transmită informațiile solicitate direct unității de informații financiare a statului respectiv – Admisibilitate – Condiții – Obligația de a garanta efectul util al Directivei 2005/60 și al Deciziei 2000/642

[Directiva 2005/60 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 22 alin. (2); Decizia 2000/642 a Consiliului]

6.        Libera prestare a serviciilor – Restricții – Interzicere – Domeniu de aplicare

(art. 56 TFUE)

7.        Apropierea legislațiilor – Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului – Directiva 2005/60 – Armonizare minimă

(Directiva 2005/60 a Parlamentului European și a Consiliului)

8.        Libera prestare a serviciilor – Restricții – Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului – Directiva 2005/60 – Obligația instituțiilor de credit de raportare a tranzacțiilor financiare suspecte – Reglementare națională care impune instituțiilor de credit care își desfășoară activitățile pe teritoriul național în regim de liberă prestare a serviciilor să transmită informațiile solicitate direct unității de informații financiare a statului respectiv – Admisibilitate – Condiții – Urmărirea obiectivului de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului – Respectarea principiului proporționalității – Apreciere de către instanța națională

(art. 56 TFUE; Directiva 2005/60 a Parlamentului European și a Consiliului)

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 33)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 34)

3.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 38)

4.        Articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2005/60 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului trebuie interpretat în sensul că prevede că entitățile vizate trebuie să transmită informațiile solicitate către unitatea de informații financiare a statului membru pe teritoriul căruia sunt situate acestea, cu alte cuvinte, în cazul tranzacțiilor efectuate în regim de liberă prestare a serviciilor, către unitatea de informații financiare a statului membru de origine.

(a se vedea punctul 43)

5.        Articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2005/60 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului trebuie interpretat în sensul că nu se opune reglementării unui stat membru care impune instituțiilor de credit să comunice informațiile solicitate în temeiul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului direct unității de informații financiare a acestui stat atunci când instituțiile respective își desfășoară activitățile pe teritoriul național în regim de liberă prestare a serviciilor, în măsura în care această reglementare nu compromite efectul util al directivei menționate, precum și al Deciziei 2000/642 privind modalitățile de cooperare între unitățile de informații financiare ale statelor membre în privința schimbului de informații.

Astfel, o asemenea reglementare națională trebuie să urmărească să consolideze, cu respectarea dreptului Uniunii, eficacitatea combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului. Ea nu poate să compromită principiile instituite prin Directiva 2005/60, referitoare la obligațiile de raportare ale entităților supuse unor asemenea obligații, și nici să dăuneze eficacității formelor existente de cooperare și de schimb de informații între unitățile de informații financiare, cum sunt acestea prevăzute de Decizia 2000/642, și nu poate să scutească instituțiile de credit vizate de Directiva 2005/60 de obligația lor de a furniza informațiile solicitate către unitatea de informații financiare a statului membru pe teritoriul cărora sunt situate, conform articolului 22 din această directivă. Totodată, o asemenea reglementare națională nu încalcă nicio dispoziție din Decizia 2000/642 dacă unitatea de informații financiare a statului membru care adoptă o astfel de reglementare nu este în niciun mod scutită de obligația de cooperare cu unitățile de informații financiare ale celorlalte state membre și, reciproc, își păstrează neschimbat dreptul de a solicita transmiterea de documente și de informații în vederea combaterii spălării banilor. O asemenea reglementare națională nu aduce atingere mecanismului de cooperare între unitățile de informații financiare prevăzut de Decizia 2000/642, ci prevede, pe lângă acesta, un mijloc pentru unitatea de informații financiare a statului membru vizat de a obține direct informații în cazul specific al unei activități desfășurate în regim de liberă prestare a serviciilor pe teritoriul său.

(a se vedea punctele 49-51, 54-56 și 85 și dispozitivul)

6.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 58 și 59)

7.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 60 și 61)

8.        Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune reglementării unui stat membru care impune instituțiilor de credit să comunice informațiile solicitate în temeiul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului direct unității de informații financiare a acestui stat atunci când instituțiile respective își desfășoară activitățile pe teritoriul național în regim de liberă prestare a serviciilor dacă este justificată de un motiv imperativ de interes general, este de natură să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește, nu excede ceea ce este necesar pentru a l atinge și se aplică în mod nediscriminatoriu, aspecte care trebuie verificate de instanța națională ținând seama de următoarele considerații:

– o asemenea reglementare este de natură să atingă obiectivul de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului dacă permite statului membru vizat să supravegheze și să suspende efectiv tranzacțiile financiare suspecte realizate de instituțiile de credit care își prestează serviciile pe teritoriul național și, dacă este cazul, să urmărească penal și să sancționeze persoanele responsabile;

– obligația impusă prin această reglementare instituțiilor de credit care își desfășoară activitățile în regim de liberă prestare a serviciilor poate constitui o măsură proporțională urmăririi acestui obiectiv în absența, la data faptelor din litigiul principal, a unui mecanism eficient care să garanteze o cooperare deplină și completă între unitățile de informații financiare.

(a se vedea punctul 85 și dispozitivul)