HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
13 iulie 2011(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piața cauciucului butadienic și a cauciucului stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Participare la înțelegere – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Amenzi – Gravitatea și durata încălcării – Circumstanțe atenuante”
În cauza T‑53/07,
Trade‑Stomil sp. z o.o., cu sediul în Łódź (Polonia), reprezentată de doamna F. Carlin, barrister, și de domnul E. Batchelor, solicitor,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de domnii X. Lewis și V. Bottka și ulterior de domnii V. Bottka și V. Di Bucci, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare, în privința Trade‑Stomil sp. z o.o., a Deciziei Comisiei C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F/38.638 – Cauciuc butadienic și cauciuc stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) sau, în subsidiar, anularea sau reducerea amenzii aplicate Trade‑Stomil,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul F. Dehousse (raportor), îndeplinind funcția de președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka și domnul N. Wahl, judecători,
grefier: doamna K. Pocheć, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 octombrie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Prin Decizia C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 (Cazul COMP/F/38.638 – Cauciuc butadienic și cauciuc stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia Comunităților Europene a constatat că mai multe întreprinderi au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea la o înțelegere pe piața produselor menționate anterior.
2 Întreprinderile destinatare ala deciziei atacate sunt:
– Bayer AG, cu sediul în Leverkusen (Germania);
– The Dow Chemical Company, cu sediul în Midland, Michigan (Statele Unite) (denumită în continuare „Dow Chemical”);
– Dow Deutschland Inc., cu sediul în Schwalbach (Germania);
– Dow Deutschland Anlagengesellschaft mbH (fostă Dow Deutschland GmbH & Co. OHG), cu sediul în Schwalbach;
– Dow Europe, cu sediul în Horgen (Elveția);
– Eni SpA, cu sediul în Roma (Italia);
– Polimeri Europa SpA, cu sediul în Brindisi (Italia) (denumită în continuare „Polimeri”);
– Shell Petroleum NV, cu sediul în Haga (Țările de Jos);
– Shell Nederland BV, cu sediul în Haga;
– Shell Nederland Chemie BV, cu sediul în Rotterdam (Țările de Jos);
– Unipetrol a.s., cu sediul în Praga (Republica Cehă);
– Kaučuk a.s., cu sediul în Kralupy nad Vltavou (Republica Cehă);
– Trade‑Stomil sp. z o.o., cu sediul în Łódź (Polonia) (denumită în continuare „Stomil”).
3 Dow Deutschland, Dow Deutschland Anlagengesellschaft și Dow Europe sunt controlate în întregime, direct sau indirect, de Dow Chemical (denumite în continuare, împreună, „Dow”) [considerentele (16)-(21) ale deciziei atacate].
4 Activitatea Eni pentru produsele în cauză era asigurată inițial de EniChem Elastomeri Srl, controlată indirect de Eni, prin intermediul filialei sale EniChem SpA (denumită în continuare „EniChem SpA”). La 1 noiembrie 1997, EniChem Elastomeri a fost absorbită de EniChem SpA. Eni controla 99,97 % din EniChem SpA. La 1 ianuarie 2002, EniChem SpA a transferat activitatea strategică din domeniul chimic (inclusiv activitatea legată de cauciucul butadienic și de cauciucul stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) filialei sale Polimeri, deținută în proporție de 100 %. Eni controlează direct și integral Polimeri de la 21 octombrie 2002. Începând cu 1 mai 2003, EniChem SpA și‑a schimbat denumirea în Syndial SpA [considerentele (26)-(32) ale deciziei atacate]. Comisia utilizează în decizia atacată denumirea „EniChem” cu referire la orice societate deținută de Eni (denumită în continuare „EniChem”) [considerentul (36) al deciziei atacate].
5 Shell Nederland Chemie este o filială a Shell Nederland, care este ea însăși controlată în întregime de Shell Petroleum (denumite în continuare, împreună, „Shell”) [considerentele (38)-(40) ale deciziei atacate].
6 Kaučuk a fost înființată în 1997, în urma fuziunii dintre Kaučuk Group a.s. și Chemopetrol Group a.s. La 21 iulie 1997, Unipetrol a achiziționat integralitatea activelor, drepturilor și obligațiilor întreprinderilor fuzionate. Unipetrol deține 100 % din acțiunile Kaučuk [considerentele (45) și (46) ale deciziei atacate]. Pe de altă parte, potrivit deciziei atacate, Tavorex s.r.o. (denumită în continuare „Tavorex”), cu sediul în Republica Cehă, a reprezentat Kaučuk (și pe predecesoarea acesteia, Kaučuk Group) la export între 1991 și 28 februarie 2003. Tot potrivit deciziei atacate, Tavorex reprezenta Kaučuk, din anul 1996, în cadrul reuniunilor Asociației Europene a Cauciucului Sintetic [considerentul (49) al deciziei atacate].
7 Potrivit deciziei atacate, Stomil reprezenta producătorul polonez Chemical Company Dwory S.A. (denumit în continuare „Dwory”) în activitățile sale la export de aproximativ 30 de ani, până în anul 2001 cel puțin. Tot potrivit deciziei atacate, Stomil a reprezentat Dwory, între 1997 și 2000, în cadrul reuniunilor Asociației Europene a Cauciucului Sintetic [considerentul (51) al deciziei atacate].
8 Perioada reținută pentru durata încălcării se întinde de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002, pentru Bayer, Eni și Polimeri, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999, pentru Shell Petroleum, Shell Nederland și Shell Nederland Chemie, de la 1 iulie 1996 la 28 noiembrie 2002, pentru Dow Chemical, de la 1 iulie 1996 la 27 noiembrie 2001, pentru Dow Deutschland, de la 16 noiembrie 1999 la 28 noiembrie 2002, pentru Unipetrol și Kaučuk, de la 16 noiembrie 1999 la 22 februarie 2000, pentru Stomil, de la 22 februarie 2001 la 28 februarie 2002, pentru Dow Deutschland Anlagengesellschaft și de la 26 noiembrie 2001 la 28 noiembrie 2002, pentru Dow Europe [considerentele (476)-(485) și articolul 1 din dispozitivul deciziei atacate].
9 Cauciucul butadienic (denumit în continuare „CB”) și cauciucul stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie (denumit în continuare „CSB”) sunt cauciucuri sintetice utilizate în principal în producția de anvelope. Aceste două produse sunt substituibile între ele și cu alte cauciucuri sintetice, precum și cu cauciucul natural [considerentele (3)-(6) ale deciziei atacate].
10 În plus față de producătorii vizați prin decizia atacată, alți producători stabiliți în Asia și în Europa de Est au vândut cantități limitate de CB și de CSB pe teritoriul SEE. Pe de altă parte, o cantitate importantă de CB este produsă direct de marii producători de anvelope [considerentul (54) al deciziei atacate].
11 La 20 decembrie 2002, Bayer a contactat serviciile Comisiei și și‑a exprimat dorința de a coopera, în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „comunicarea privind cooperarea”), în privința CB și a CSB. În ceea ce privește CSB, Bayer a furnizat o declarație orală în care descria activitățile înțelegerii. Această declarație orală a fost înregistrată pe casetă [considerentul (67) al deciziei atacate].
12 La 14 ianuarie 2003, Bayer a furnizat o declarație orală în care descria activitățile înțelegerii în privința CB. Această declarație orală a fost înregistrată pe casetă. Bayer a furnizat de asemenea procese‑verbale ale reuniunilor comitetului CB din cadrul Asociației Europene a Cauciucului Sintetic [considerentul (68) al deciziei atacate].
13 La 5 februarie 2003, Comisia a notificat Bayer decizia sa de a‑i acorda o imunitate condiționată la amenzi [considerentul (69) al deciziei atacate].
14 La 27 martie 2003, Comisia a efectuat o vizită de verificare, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), în incintele Dow Deutschland & Co. [considerentul (70) al deciziei atacate].
15 Între luna septembrie 2003 și luna iulie 2006, Comisia a adresat întreprinderilor vizate prin decizia atacată mai multe cereri de informații în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17 și al articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) [considerentul (71) al deciziei atacate].
16 La 16 octombrie 2003, Dow Deutschland și Dow Deutschland & Co. au avut întâlniri cu serviciile Comisiei și și‑au exprimat dorința de a coopera în temeiul comunicării privind cooperarea. În cadrul acestei reuniuni, a fost realizată o prezentare orală a activităților înțelegerii pentru CB și CSB. Această prezentare orală a fost înregistrată. A fost predat de asemenea un dosar conținând documente referitoare la înțelegere [considerentul (72) al deciziei atacate].
17 La 4 martie 2005, Dow Deutschland a fost informată cu privire la intenția Comisiei de a‑i acorda o reducere a amenzii cuprinsă între 30 și 50 % [considerentul (73) al deciziei atacate].
18 La 7 iunie 2005, Comisia a deschis procedura și a adresat o primă comunicare privind obiecțiunile întreprinderilor destinatare ale deciziei atacate – cu excepția Unipetrol –, precum și Dwory. Prima comunicare privind obiecțiunile a fost adoptată de asemenea împotriva Tavorex, dar nu i‑a fost notificată, în măsura în care Tavorex se afla în faliment din luna octombrie 2004. Procedura în privința acesteia a fost, așadar, închisă [considerentele (49) și (74) ale deciziei atacate].
19 Întreprinderile vizate au depus observații scrise cu privire la această primă comunicare privind obiecțiunile [considerentul (75) al deciziei atacate]. Acestea au avut de asemenea acces la dosar, sub forma unui CD‑ROM, și la declarațiile orale și la documentele aferente acestora în incintele Comisiei [considerentul (76) al deciziei atacate].
20 La 3 noiembrie 2005, Manufacture française des pneumatiques Michelin (denumită în continuare „Michelin”) a formulat o cerere de intervenție. Aceasta a prezentat comentarii scrise la 13 ianuarie 2006 [considerentul (78) al deciziei atacate].
21 La 6 aprilie 2006, Comisia a adoptat o a doua comunicare privind obiecțiunile adresată întreprinderilor destinatare ale deciziei atacate. Întreprinderile în cauză au depus observații scrise în această privință [considerentul (84) al deciziei atacate].
22 La 12 mai 2006, Michelin a depus o plângere în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 [CE] și 82 [CE] (JO L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242) [considerentul (85) al deciziei atacate].
23 La 22 iunie 2006, întreprinderile destinatare ale deciziei atacate, cu excepția Stomil, precum și Michelin au luat parte la audierea în fața Comisiei [considerentul (86) al deciziei atacate].
24 În lipsa unor elemente de probă suficiente ale participării Dwory la înțelegere, Comisia a decis să închidă procedura în privința sa [considerentul (88) al deciziei atacate]. Comisia a decis de asemenea să închidă procedura în privința Syndial [considerentul (89) al deciziei atacate].
25 Pe de altă parte, deși inițial fuseseră utilizate două numere de cauze distincte, unul pentru CB și unul pentru CSB (COMP/E‑1/38.637 și COMP/E‑1/38.638), Comisia a utilizat, după prima comunicare privind obiecțiunile, un număr unic (COMP/F/38.638) [considerentele (90) și (91) ale deciziei atacate].
26 Procedura administrativă s‑a finalizat prin adoptarea de către Comisie, la 29 noiembrie 2006, a deciziei atacate.
27 Potrivit articolului 1 din dispozitivul deciziei atacate, întreprinderile următoare au încălcat articolul 81 CE și articolul 53 SEE, prin participarea, în perioadele indicate, la un acord unic și continuu în cadrul căruia au convenit să stabilească obiective de preț, să împartă clienții prin acorduri de neagresiune și să facă schimb de informații sensibile cu privire la prețuri, la concurenți și la clienți în sectoarele CB și CSB:
a) Bayer, de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002;
b) Dow Chemical, de la 1 iulie 1996 la 28 noiembrie 2002; Dow Deutschland, de la 1 iulie 1996 la 27 noiembrie 2001; Dow Deutschland Anlagengesellschaft, de la 22 februarie 2001 la 28 februarie 2002; Dow Europe, de la 26 noiembrie 2001 la 28 noiembrie 2002;
c) Eni, de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002; Polimeri, de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002;
d) Shell Petroleum, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999; Shell Nederland, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999; Shell Nederland Chemie, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999;
e) Unipetrol, de la 16 noiembrie 1999 la 28 noiembrie 2002; Kaučuk, de la 16 noiembrie 1999 la 28 noiembrie 2002;
f) Stomil, de la 16 noiembrie 1999 la 22 februarie 2000.
28 Pe baza constatărilor de fapt și a aprecierilor juridice efectuate în decizia atacată, Comisia a impus întreprinderilor în cauză amenzi al căror cuantum a fost calculat potrivit metodologiei expuse în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „liniile directoare”), precum și în comunicarea privind cooperarea.
29 Prin articolul 2 din dispozitivul deciziei atacate sunt aplicate următoarele amenzi:
a) Bayer: 0 euro;
b) Dow Chemical: 64,575 milioane de euro, din care:
i) 60,27 milioane de euro în solidar cu Dow Deutschland;
ii) 47,355 milioane de euro în solidar cu Dow Deutschland Anlagengesellschaft și Dow Europe;
c) Eni și Polimeri, în solidar: 272,25 milioane de euro;
d) Shell Petroleum, Shell Nederland și Shell Nederland Chemie, în solidar: 160,875 milioane de euro;
e) Unipetrol și Kaučuk, în solidar: 17,55 milioane de euro;
f) Stomil: 3,8 milioane de euro.
30 Articolul 3 din dispozitivul deciziei atacate obligă întreprinderile enumerate la articolul 1 să înceteze imediat încălcările vizate la același articol, în cazul în care nu au făcut deja aceasta, iar pe viitor să se abțină de la repetarea oricărui act sau a oricărei conduite descrise la articolul 1 și de la orice act sau conduită cu un obiect sau cu un efect echivalent.
Procedura și concluziile părților
31 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 februarie 2007, Stomil a introdus prezenta acțiune.
32 Prin decizia președintelui Tribunalului din 2 aprilie 2009, domnul N. Wahl a fost desemnat pentru completarea camerei ca urmare a împiedicării unuia dintre membrii acesteia.
33 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale.
34 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acesta a invitat părțile să răspundă la anumite întrebări și să îi comunice anumite documente. Părțile au dat curs acestei solicitări în termenul stabilit.
35 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 20 octombrie 2009.
36 Stomil solicită Tribunalului:
– în principal, anularea deciziei atacate, în special a articolelor 1-4 din aceasta, în măsura în care aceasta îi este adresată;
– în subsidiar:
– anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care îi este adresat
– sau modificarea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care îi este adresat, astfel încât amenda să fie anulată sau redusă în mod substanțial;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
37 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Stomil la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
38 Acțiunea introdusă de Stomil se întemeiază pe 14 motive. Aceste motive vizează, în esență, contestarea participării Stomil la înțelegere, faptul că Comisia a putut reține răspunderea Stomil deși aceasta acționa ca intermediar al Dwory, durata încălcării și cuantumul amenzii. Pe de altă parte, Stomil solicită adoptarea unor măsuri de organizare a procedurii vizând în special obligarea Comisiei să îi permită accesul la declarațiile întreprinderilor făcute în cadrul comunicării privind cooperarea.
39 Se impune examinarea mai întâi a primului motiv invocat de Stomil, întemeiat pe nedemonstrarea participării Stomil la înțelegere.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe nedemonstrarea participării Stomil la înțelegere
Argumentele părților
– Argumentele Stomil
40 Stomil consideră că Comisia a încălcat articolul 81 CE, întrucât nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale participarea sa la înțelegere.
41 Comisia ar reține participarea Stomil la două reuniuni în cadrul înțelegerii, și anume reuniunea din 16 noiembrie 1999 care s‑a desfășurat la Frankfurt (Germania) și cea din 22 februarie 2000 care a avut loc la Wermelskirchen (Germania). Pentru Stomil, concluziile Comisiei ar fi neîntemeiate. Pe de altă parte, Stomil susține că niciun alt element nu demonstrează participarea sa la înțelegerea în cauză.
– Cu privire la participarea Stomil la reuniunea din 16 noiembrie 1999 de la Frankfurt
42 Potrivit Stomil, elementele de probă invocate de Comisie nu demonstrează că Stomil a asistat, în seara zilei de 16 noiembrie 1999, la hotelul Méridien, la o reuniune informală desfășurată cu ocazia întâlnirii Asociației Europene a Cauciucului Sintetic.
43 În particular, Stomil precizează că domnul L. (Stomil) nu era cazat la hotelul Méridien și că acesta a plecat după reuniunea Asociației Europene a Cauciucului Sintetic, care s‑a încheiat la orele 11 pe 16 noiembrie 1999. Stomil furnizează în această privință două declarații ale domnului L. (Stomil), precum și o factură de hotel. Stomil susține că nu și‑a modificat versiunea faptelor, astfel cum arată Comisia în înscrisurile sale. Stomil ar fi negat întotdeauna că a participat la reuniunea ilicită în cauză. Elementele furnizate de Stomil ar fi admisibile și Comisia s‑ar referi în mod eronat la Hotărârea Tribunalului din 8 martie 2007, France Télécom/Comisia (T‑339/04, Rep., p. II‑521).
44 Declarația Dow reprodusă în considerentul (202) al deciziei atacate nu ar fi fiabilă, în măsura în care aceasta nu ar fi susținută decât de domnul P. (Bayer), care nu ar fi fost prezent la Frankfurt în cursul serii de 16 noiembrie 1999. Stomil face trimitere în această privință la mai multe documente din dosarul de investigare. Prin urmare, potrivit Stomil și conform jurisprudenței, afirmația nesusținută a Dow, contestată de Stomil și de celelalte pârâte în cursul procedurii administrative, nu constituie o probă adecvată a participării Stomil la această reuniune. Stomil subliniază de asemenea că domnul L. (EniChem) nu putea fi prezent la Frankfurt în seara zilei de 16 noiembrie 1999.
45 Niciun element de probă nu ar susține prezența domnului L. (Stomil). Nota de cheltuieli a domnului F. (Dow) nu identifică motivul plății realizate și nici participanții eventuali la o reuniune. În ceea ce privește notele olografe ale domnului N. (Dow), acestea nu l‑ar menționa pe domnul L. (Stomil) și nici Stomil. Ar fi foarte probabil că aceste note să fi constituit de fapt un aide‑mémoire pentru domnul N. Desigur, Dwory ar fi citată în aceste note (sub mențiunea „OS”). Totuși, mai multe elemente, pe care Stomil le dezvoltă, ar demonstra că aceasta nu putea fi sursa informațiilor menționate în notele în cauză. Aceste note olografe ar fi, așadar, estimări personale ale domnului N. sau ar proveni din surse publice. În particular, Stomil arată că, în ceea ce privește Michelin, nu a mai avut niciun contact cu acest client începând cu al doilea semestru al anului 1998, când Dwory l‑a înștiințat că prelua vânzările privind CSB ale acestui client. În ceea ce privește societatea Goodyear, Stomil nu ar fi efectuat livrări către acest client în 1999 sau în 2000. În ceea ce privește societatea „TGA”, Stomil nu ar cunoaște acest client. În sfârșit, Stomil nu ar fi putut cunoaște potențialul privind CSB „domestic” al Dwory, în măsura în care aceasta din urmă ar fi fost un pur exportator. În plus, trei dintre principalii clienți ai Stomil ar fi omiși de pe listă, și anume societățile Vredestein, Nokian și Pegasus. Stomil arată, pe de altă parte, că membrii înțelegerii făcuseră în mod regulat și în mai multe rânduri confuzie între Stomil și Dwory.
46 Stomil adaugă că, în memoriul în apărare, Comisia admite că reuniunea din 16 noiembrie 1999, care este menționată în decizia atacată, nu ar fi avut de fapt loc. Comisia ar căuta astfel să înlocuiască concluziile de fapt ale deciziei atacate cu o teorie potrivit căreia o reuniune ilicită s‑ar fi desfășurat la 15 noiembrie 1999. Stomil subliniază că această teorie nu este susținută de nicio dovadă. Singura probă furnizată de Comisie ar fi o chitanță din aceeași dată, atestând că la bar au fost servite băuturi în valoare de 89,50 mărci germane (DEM). Pentru Stomil, această chitanță nu face dovada celor discutate sau a faptului că discuția a putut să constituie un comportament ilicit. Pe de altă parte, din decizia atacată ar reieși că nota de la bar ar fi fost plătită de domnul F. (Dow), iar nu de domnul P. (Bayer), și că aceasta ar fi fost achitată la 16 noiembrie 1999. În sfârșit, Stomil subliniază că Comisia susține că domnul T. (Kralupy) ar fi participat la discuțiile ilicite, deși ar rezulta din nota de cheltuieli a domnului P. că domnul T. nu era prezent.
47 Introducerea acestei noi presupuse reuniuni ar aduce atingere dreptului la apărare și obligației de motivare în privința Stomil, care nu ar fi avut niciodată ocazia să răspundă acestei susțineri în cursul procedurii administrative.
48 Pe de altă parte, eroarea Comisiei ar determina nelegalitatea articolului 1 din decizia atacată, care reține că Stomil a participat la încălcarea în cauză începând cu 16 noiembrie 1999. Făcând trimitere la Hotărârea Tribunalului din 11 decembrie 2003, Ventouris/Comisia (T‑59/99, Rec., p. II‑5257, punctele 31-33), Stomil adaugă că dispozitivul unei decizii nu poate fi interpretat în lumina motivelor sale decât în cazul lipsei de claritate a termenilor utilizați în acesta. În speță, Stomil susține că nu există nicio ambiguitate în dispozitivul deciziei atacate.
– Cu privire la participarea Stomil la reuniunea din 22 februarie 2000 de la Wermelskirchen
49 Stomil susține că nu ar exista nicio dovadă că participanții la o reuniune a unui subcomitet al Asociației Europene a Cauciucului Sintetic, la 22 februarie 2000 la Wermelskirchen, ar fi avut un comportament ilicit.
50 Comisia ar reține, cu toate acestea, în considerentul (446) al deciziei atacate, că această reuniune ar marca sfârșitul participării Stomil la înțelegere.
– Cu privire la absența altui element care să demonstreze participarea Stomil la înțelegere
51 Stomil consideră că, întrucât singurul element de probă furnizat de Comisie nu demonstrează participarea sa la înțelegere, celelalte afirmații generale reproduse în decizia atacată nu pot fi probante.
52 În particular, Stomil subliniază în primul rând lipsa probelor cu privire la implicarea sa într‑un acord de stabilire a prețurilor. Stomil arată în această privință că Bayer o viza într‑adevăr pe Dwory în declarația sa reprodusă în considerentul (114) al deciziei atacate, iar nu pe Stomil, astfel cum indică Comisia. Stomil arată că ar fi participat, împreună cu Dwory, la reuniunile Asociației Europene a Cauciucului Sintetic în perioada ulterioară anului 1999. Dow nu ar identifica Stomil nici ca participant la discuțiile cu privire la prețuri. Stomil face trimitere în această privință la considerentul (115) al deciziei atacate. Situația ar fi aceeași cu privire la elementele de probă ale Shell, acestea vizând perioada dintre 30 august 1995 și 31 mai 1999 [considerentele (119), (120) și (123) ale deciziei atacate].
53 În al doilea rând, Stomil susține că nu ar exista nicio dovadă a participării sale la o împărțire a pieței. Declarația Dow reprodusă în considerentul (125) al deciziei atacate nu ar preciza nici obiectul acordului, nici data sa și nici dacă Stomil sau Dwory erau vizate. Concluzia Comisiei potrivit căreia Dow ar fi vrut să o vizeze pe Stomil nu ar avea niciun temei.
54 În al treilea rând, în legătură cu schimbul de informații comerciale sensibile, Stomil arată că singura reuniune vizată este cea din 16 noiembrie 1999, care s‑a desfășurat la Frankfurt. Pe de altă parte, susținerea adusă de Shell în considerentul (133) al deciziei atacate ar fi fără valoare pentru perioada care vizează Stomil. În plus, astfel cum s‑ar fi demonstrat anterior, Stomil nu deținea informații sensibile privind livrările de CSB ale Dwory pentru perioada identificată în decizia atacată.
55 Celelalte afirmații generale cuprinse în decizia atacată ar fi, pe de altă parte, insuficiente pentru a demonstra participarea Stomil la înțelegere. Considerentele (155), (156), (158) și (159) ale deciziei atacate fie ar viza pe Dwory, fie nu ar demonstra existența unui comportament ilicit în privința Stomil.
Argumentele Comisiei
– Cu privire la participarea Stomil la reuniunea din 16 noiembrie 1999 de la Frankfurt
56 Comisia precizează mai întâi că reiese din descrierea faptelor realizată în decizia atacată [considerentele (199)-(212) ale deciziei atacate] că o reuniune informală s‑a derulat în primele ore ale zilei de 16 noiembrie 1999, în cursul căreia au fost încheiate acorduri privind prețurile și au fost schimbate informații cu privire la principalii clienți.
57 Comisia susține că Stomil a modificat, în cererea introductivă, versiunea faptelor pe care o susține. Stomil și‑ar întemeia în prezent negarea participării sale la reuniunea ilicită în cauză pe locul unde se găsea domnul L. (Stomil) în seara zilei de 16 noiembrie 1999. Or, Stomil nu ar fi invocat aceste fapte în cursul procedurii administrative. În consecință, conform jurisprudenței, Tribunalul ar trebui să considere inadmisibile elementele prezentate de Stomil în susținerea argumentelor sale [și anume cele două declarații ale domnului L. (Stomil) și factura sa de hotel]. Comisia adaugă că aceste documente sunt de fapt lipsite de relevanță. În plus, Comisia ar dispune de dovezi privind derularea unei reuniuni informale în seara zilei de 15 noiembrie 1999, precum și cu privire la participarea domnului L. (Stomil) la această reuniune. Comisia prezintă, în particular, o factură de hotel, precum și un formular de notă de cheltuieli ale domnului P., existente în dosarul de investigare.
58 Contrar susținerilor Stomil, Comisia arată că declarația Dow, din considerentul (204) al deciziei atacate, conține mențiuni clare ale prezenței domnului L. (Stomil) cu ocazia discuțiilor în cadrul înțelegerii. Această declarație ar fi confirmată de Bayer [considerentul (205) al deciziei atacate]. În privința notelor olografe ale domnului N. (Dow), Comisia arată că prima parte a acestora se referă la o piață mai largă decât cea a CSB, care prezenta un interes cert pentru Stomil. În plus, Comisia arată că numai recent și parțial s‑a pus capăt în mod progresiv relației Stomil cu Dwory și, în consecință, că informațiile schimbate prezentau foarte probabil interes și relevanță pentru Stomil. Comisia ar dispune astfel de probe suficiente ale prezenței și ale participării Stomil la reuniunea în cadrul înțelegerii din 15 și 16 noiembrie 1999.
59 Comisia adaugă că, în secțiunea 4.3.8 din decizia atacată, a făcut dovada desfășurării unei reuniuni la „15-16 noiembrie 1999”. Reuniunea din 15 noiembrie 1999 nu ar fi, așadar, „nouă”. Pe de altă parte, Stomil ar confunda două note de cheltuieli. Domnul P. ar fi plătit nota la barul Casablanca. Domnul F. ar fi plătit, la rândul său, chiria sălii de reuniuni. Cronologia evenimentelor nu ar fi fost, prin urmare, modificată. Și nu ar exista nici vreo incoerență în elementele de probă reținute de Comisie.
60 În sfârșit, Comisia susține că dispozitivul deciziei atacate, în particular articolul 1 litera (f), nu menționează în mod explicit decât că Stomil a participat la o reuniune la 15 noiembrie 1999. Decizia atacată ar indica faptul că Stomil a participat la o încălcare a articolului 81 CE între 16 noiembrie 1999 și 22 februarie 2000. Comisia observă că nu a pretins niciodată că aranjamentele convenite în cursul acestei reuniuni, în seara zilei de 15 noiembrie 1999, și‑au produs imediat efectele. În orice caz, reuniunea ar fi continuat până la primele ore ale zilei de 16 noiembrie 1999.
– Cu privire la participarea Stomil la reuniunea din 22 februarie 2000 de la Wermelskirchen
61 Comisia precizează că, astfel cum rezultă din considerentele (213)-(215) ale deciziei atacate, nu pretinde că a avut loc o activitate ilicită în cursul reuniunii din 22 februarie 2000 care s‑a desfășurat la Wermelskirchen. În consecință, argumentele prezentate de Stomil ar fi inoperante în această privință.
– Cu privire la absența altui element care să demonstreze participarea Stomil la înțelegere
62 Comisia precizează că nu a afirmat, în decizia atacată, că reuniunea din 15 și 16 noiembrie 1999 a condus la o formă explicită de acord de împărțire a pieței. Comisia arată totuși că dispune de dovezi ale prezenței și participării Stomil, în cadrul acestei reuniuni, la discuțiile privind prețurile și la schimbul de informații. Participarea Stomil ar fi confirmată de notele olografe și de declarațiile Dow [considerentele (201) și (202) ale deciziei atacate]. Participarea domnului L. (Stomil) și statutul său de angajat al Stomil ar fi susținute de Dow și de procesul‑verbal al reuniunii oficiale pe care îl furnizează Comisia. În mod similar, elementele de probă ale Bayer menționate în considerentele (155) și (156) ale deciziei atacate ar confirma participarea domnului L. (Stomil).
Aprecierea Tribunalului
63 Trebuie amintit că, în ceea ce privește administrarea dovezii unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisiei îi revine obligația de a dovedi încălcările pe care le constată și de a stabili elementele de probă adecvate în vederea demonstrării, corespunzător cerințelor legale, a existenței faptelor constitutive ale unei încălcări (Hotărârea Curții din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, Rec., p. I‑8417, punctul 58, și Hotărârea Curții din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C‑49/92 P, Rec., p. I‑4125, punctul 86). Astfel, Comisia trebuie să furnizeze dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 2000, Volkswagen/Comisia, T‑62/98, Rec., p. II‑2707, punctul 43 și jurisprudența citată). Trebuie amintit de asemenea că, pentru a exista un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, este suficient ca întreprinderile în cauză să își fi exprimat voința comună de a se comporta pe piață într‑un anumit mod (Hotărârea Curții din 15 iulie 1970, ACF Chemiefarma/Comisia, 41/69, Rec., p. 661, punctul 112, Hotărârea Curții din 29 octombrie 1980, van Landewyck și alții/Comisia, 209/78-215/78 și 218/78, Rec., p. 3125, punctul 86, și Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1991, Hercules Chemicals/Comisia, T‑7/89, Rec., p. II‑1711, punctul 256). Orice dubiu al instanței trebuie interpretat în favoarea întreprinderii destinatare a deciziei de constatare a unei încălcări. Prin urmare, instanța nu poate concluziona că existența încălcării în cauză a fost dovedită de Comisie în mod corespunzător cerințelor legale dacă în percepția sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect (Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, Rec., p. II‑4407, punctul 215).
64 Pe de altă parte, activitățile pe care le presupun practicile și acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Rezultă de aici că, chiar în cazul în care Comisia descoperă înscrisuri ce atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, de regulă, acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență (Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctele 55-57, și Hotărârea Curții din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, C‑403/04 P și C‑405/04 P, Rep., p. I‑729, punctul 51).
65 În speță, trebuie să se arate că participarea Stomil la înțelegerea în cauză nu a fost reținută decât pentru reuniunea ilicită din 15 și 16 noiembrie 1999 care a avut loc la Frankfurt.
66 În această privință, mai precis, Comisia reține desfășurarea unei reuniuni în cadrul înțelegerii, cu ocazia reuniunii oficiale a Asociației Europene a Cauciucului Sintetic, în „seara și noaptea de 16 noiembrie 1999” [considerentul (212) al deciziei atacate]. Această reuniune ilicită i‑ar fi implicat pe domnii P. (Bayer), F., N., V. (Dow), L. (Stomil), L. (EniChem) și T. (Tavorex). Persoanele în cauză s‑ar fi întâlnit mai întâi în barul unui hotel, înainte de a închiria o sală de reuniuni [considerentul (202) al deciziei atacate].
67 Cu titlu prealabil, trebuie să fie respinse argumentele Comisiei potrivit cărora contestarea de către Stomil a prezenței domnului L. (Stomil) în seara zilei de 16 noiembrie la Frankfurt ar fi inadmisibilă, ca și documentele depuse la dosar în această privință. Astfel, trebuie să se considere că Stomil nu face decât să conteste în fața Tribunalului obiecția reținută în privința sa în decizia atacată. În plus, rezultă din elementele depuse la dosar că Stomil a contestat întotdeauna, în cursul procedurii administrative, participarea sa la reuniunea ilicită. În orice caz, și din motivele expuse în continuare, trebuie să se arate că documentele în cauză nu sunt relevante pentru pronunțarea cu privire la litigiu, după cum susține de altfel Comisia în înscrisurile sale.
68 Pe fond, în primul rând, din elementele depuse la dosar rezultă că, astfel cum susține Stomil, domnul P. (Bayer) nu era prezent la Frankfurt în seara zilei de 16 noiembrie 1999. Comisia recunoaște acest fapt.
69 În al doilea rând, trebuie să se arate că decizia atacată conține mai multe contradicții cu privire la momentul exact la care a avut loc reuniunea ilicită în cauză. Astfel, Comisia vizează, în considerentul (212) al deciziei atacate, „seara și […] noaptea de 16 noiembrie 1999” pe baza declarației Dow. Comisia reține de asemenea, în considerentul (297) al deciziei atacate, că reuniunea ilicită în cauză ar fi avut loc în „noaptea dintre 15 și 16 noiembrie 1999”. Pe de altă parte, secțiunea 4.3.8 din decizia atacată are în vedere datele de 15 și 16 noiembrie 1999. În sfârșit, dispozitivul acesteia din urmă reține data de 16 noiembrie 1999 pentru a stabili începutul încălcării în privința Stomil.
70 În al treilea rând, mai multe elemente materiale indică de asemenea contradicții în ceea ce privește data presupusă a reuniunii ilicite în cauză și celelalte explicații posibile oferite de Comisie. Astfel, nota de cheltuieli a domnului P. (Bayer), privind printre altele o plată efectuată la barul hotelului, în cuantum de 84,5 DEM, menționează data de 15 noiembrie 1999. În schimb, plata chiriei unei săli de reuniuni, în cuantum de 436 DEM, a fost înregistrată la 16 noiembrie 1999. Pe de altă parte, notele olografe ale domnului N. (Dow) menționează numai data de 16 noiembrie 1999. În sfârșit, declarația Dow reprodusă în considerentul (202) al deciziei atacate precizează că reuniunea ilicită ar fi avut loc după reuniunea oficială a Asociației Europene a Cauciucului Sintetic, care s‑a desfășurat în dimineața zilei de 16 noiembrie.
71 În al patrulea rând, declarația Dow reprodusă în considerentul (202) al deciziei atacate indică faptul că domnii P. (Bayer), F., N., V. (Dow), L. (Stomil), L. (EniChem) și T. (Tavorex) s‑ar fi întâlnit în barul hotelului, înainte de a închiria o sală de reuniuni. Or, nota de cheltuieli a domnului P., privind consumațiile plătite la barul menționat, pe care Comisia o invocă în înscrisurile sale, menționează de asemenea prezența secretarului general de la acel moment al Asociației Europene a Cauciucului Sintetic (doamna C.). Cu toate acestea, din considerentele (95) și (115) ale deciziei atacate rezultă că acest secretar general nu a participat niciodată la reuniunile în cadrul înțelegerii. Prin urmare, nu se poate deduce că domnul L. (Stomil), prin simplul fapt al participării sale la întâlnirea din barul hotelului, ar fi participat la o reuniune ilicită.
72 În al cincilea rând, în ceea ce privește notele olografe ale domnului N. (Dow), este cert că răspunderea Stomil nu a fost reținută de Comisie în privința înțelegerii referitoare la CB. Partea din notele olografe ale domnului N. privind CB nu poate, prin urmare, să aibă forță probantă în privința Stomil. În legătură cu partea din notele olografe ale domnului N. care privește CSB, trebuie să se arate că, în afară de producătorii implicați în înțelegere, alți producători care nu fac parte din înțelegere sunt menționați ca furnizori ai anumitor clienți. În aceste condiții particulare, nu se poate exclude ca estimări ale livrărilor să fi fost realizate numai între anumiți producători, fără a fi posibil să se determine cu precizie dacă Stomil făcea parte dintre aceștia, ținând cont în special de contradicțiile care există în ceea ce privește data presupusă a reuniunii ilicite în cauză.
73 Ținând cont de coroborarea tuturor acestor elemente specifice în prezenta cauză, Tribunalul consideră că există o îndoială cu privire la participarea Stomil la o reuniune ilicită, la Frankfurt, la 15 și 16 noiembrie 1999. Această îndoială trebuie să fie interpretată în favoarea Stomil.
74 În aceste condiții, Tribunalul consideră că elementele în privința Stomil reproduse în partea din decizia atacată privind reuniunile în cadrul înțelegerii nu sunt suficiente pentru a concluziona că această întreprindere a participat la acordurile ilicite în cauză.
75 Elementele menționate în partea din decizia atacată privind descrierea înțelegerii (secțiunea 4.2 din decizia atacată) nu pot infirma această concluzie.
76 În această privință, Tribunalul consideră că, deși unele elemente prezentate în secțiunea 4.2 din decizia atacată pot avea o anumită valoare probantă, în special declarația generală a Bayer vizată în considerentul (156) al deciziei atacate, acestea nu sunt suficiente, având în vedere elementele specifice indicate anterior cu privire la reuniunile în cadrul înțelegerii și îndoiala care trebuie să fie interpretată în favoarea reclamantei, pentru a justifica constatarea existenței unei încălcări din partea Stomil.
77 Având în vedere ansamblul acestor elemente, și în cadrul unei aprecieri globale a lor, Tribunalul consideră că, prin reținerea participării Stomil la înțelegere, Comisia a săvârșit o eroare.
78 În consecință, se impune anularea deciziei atacate în ceea ce privește Stomil, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive invocate în susținerea acțiunii, în special a problemei relațiilor dintre comitenți și intermediari în cadrul încălcărilor normelor de concurență, și nici a cererii de măsuri de organizare a procedurii formulate de reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
79 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Stomil.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Comisiei C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F/38.638 – Cauciuc butadienic și cauciuc stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) în măsura în care aceasta vizează Trade‑Stomil sp. z o.o.
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Dehousse | Wiszniewska‑Białecka | Wahl |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 iulie 2011.
Semnături