Language of document : ECLI:EU:C:2013:445

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

4 iulie 2013(*)

„Recurs – Înțelegeri – Piața europeană – Sectorul fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru – Decizia Comisiei – Constatarea unei încălcări a articolului 101 TFUE – Amenzi – Încălcare unică, complexă și continuă – Încetarea încălcării – Continuarea încălcării de către anumiți participanți – Încălcări repetate”

În cauza C‑287/11 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 6 iunie 2011,

Comisia Europeană, reprezentată de F. Castillo de la Torre, de V. Bottka și de R. Sauer, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

recurentă,

celelalte părți din procedură fiind:

Aalberts Industries NV, cu sediul în Utrecht (Țările de Jos),

Comap SA, fostă Aquatis France SAS, cu sediul în Lyon (Franța),

Simplex Armaturen + Fittings GmbH & Co. KG, cu sediul în Argenbühl‑Eisenharz (Germania),

reprezentate de R. Wesseling, advocaat,

reclamante în primă instanță,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul K. Lenaerts, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a treia, domnii E. Juhász (raportor), G. Arestis, T. von Danwitz și D. Šváby, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 27 septembrie 2012,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 februarie 2013,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 martie 2011, Aalberts Industries și alții/Comisia (T‑385/06, Rep., p. II‑1223, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat articolul 1 și articolul 2 litera (a) și litera (b) punctul 2 din Decizia C(2006) 4180 a Comisiei din 20 septembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/F‑1/38.121 – Fitinguri) (JO 2007, L 283, p. 63, denumită în continuare „decizia în litigiu”), în măsura în care prin această decizie s‑a constatat participarea Aalberts Industries NV (denumită în continuare „Aalberts”), a Comap SA (denumită în continuare „Comap”), fostă Aquatis France SAS (denumită în continuare „Aquatis”), și a Simplex Armaturen + Fittings GmbH & Co. KG (denumită în continuare „Simplex”) la o înțelegere ilicită în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004 și a impus Aalberts o amendă în cuantum de 100,8 milioane de euro, din care 55,15 milioane de euro în solidar cu filialele sale Aquatis și Simplex, precum și o amendă suplimentară în solidar pentru fiecare dintre aceste ultime două societăți.

2        Prin recursul incident formulat, Aalberts, Aquatis și Simplex solicită, în ipoteza în care Curtea ar admite recursul Comisiei, anularea articolului 1, a articolului 2 litera (a) și litera (b) punctul 2, precum și a articolului 3 din decizia în litigiu, în ceea ce privește Aalberts, Comap (fostă Aquatis) și Simplex.

3        În subsidiar, intimatele solicită anularea hotărârii atacate în măsura în care prin aceasta se constată o încălcare unică, complexă și continuă, care ar fi persistat ulterior inspecțiilor efectuate de Comisie în luna martie 2001, și anularea articolului 1, a articolului 2 litera (a) și litera (b) punctul 2, precum și a articolului 3 din decizia în litigiu în ceea ce privește societățile menționate sau, în subsidiar, anularea sau o reducere importantă a cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată.

 Istoricul cauzei și decizia în litigiu

4        Tribunalul a constatat următoarele:

„1      […] Încălcarea consta în stabilirea prețurilor, în convenirea unor liste de prețuri, a unor reduceri și rabaturi și a unor mecanisme de aplicare a creșterilor de prețuri, în împărțirea piețelor naționale și a clienților și în schimbul de alte informații comerciale, precum și în participarea la reuniuni regulate și în întreținerea altor contacte destinate să faciliteze încălcarea.

2      [Aalberts, Aquatis și Simplex] figurează printre destinatarii deciziei [în litigiu].

3      Aalberts este societatea‑mamă a unui grup industrial internațional, cotată la Bursa Euronext din Amsterdam (Țările de Jos). Aceasta controlează, direct sau indirect, capitalul mai multor societăți care își desfășoară activitatea în sectorul producției sau distribuției de fitinguri. La 30 august 2002, Aalberts a achiziționat totalitatea activităților IMI plc [denumită în continuare «IMI»] de fabricație și de distribuție a fitingurilor, care erau reunite în cadrul «Yorkshire Fittings Group». Această operațiune a constat în special în achiziționarea tuturor acțiunilor Raccord Orléanais SA [denumită în continuare «Raccord Orléanais»] (care a devenit ulterior Aquatis) și ale R. Woeste & Co. Yorkshire GmbH [denumită în continuare«Woeste & Co.»] (care a devenit ulterior Simplex). Aceste două întreprinderi au fost integrate în una dintre cele două activități principale ale grupului Aalberts, și anume controlul fluidelor.

4      În martie 2006, Comap, destinatar al deciziei [în litigiu] în temeiul participării sale la încălcare sub controlul Legris Industries SA și reclamantă în cauza T‑377/06, a fost cedată grupului Aalberts. Prin scrisoarea din 16 aprilie 2007, Tribunalul a fost informat că toate activele și pasivele Aquatis au fost cedate Comap și că Aquatis și‑a încetat existența ca entitate juridică. […]

5      La 9 ianuarie 2001, Mueller Industries Inc., un alt producător de fitinguri din cupru, a informat Comisia cu privire la existența unei înțelegeri în sectorul fitingurilor și în alte industrii conexe pe piața tuburilor din cupru și cu privire la intenția sa de a coopera în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 1996, C 207, p. 4, denumită în continuare «Comunicarea privind cooperarea din 1996») (considerentul (114) al deciziei [în litigiu]).

6      La 22 și 23 martie 2001, în cadrul unei investigații cu privire la tuburile și la fitingurile din cupru, Comisia a efectuat inspecții inopinate la sediile mai multor întreprinderi, dintre care IMI, la acea dată societate‑mamă a Raccord Orléanais și a [Woeste & Co.], în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr.  17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol.  1, p. 3) (considerentul (119) al deciziei [în litigiu]).

7      Ca urmare a acestor prime inspecții, în aprilie 2001, Comisia a separat investigația referitoare la tuburile din cupru în trei proceduri distincte, și anume procedura privind cazul COMP/E-1/38.069 (Tuburi sanitare din cupru), procedura privind cazul COMP/F‑1/38.121 (Fitinguri) și procedura privind cazul COMP/E-1/38.240 (Tuburi industriale) (considerentul (120) al deciziei [în litigiu]).

[…]

9      Începând din februarie/martie 2002, Comisia a adresat părților în cauză mai multe solicitări de informații în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr.  17, iar ulterior în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr.  1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol.  1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol.  4, p. 269) (considerentul (122) al deciziei [în litigiu]).

10      În septembrie 2003, IMI a formulat o cerere prin care urmărea să beneficieze de Comunicarea privind cooperarea din 1996. Această cerere a fost urmată de cea a grupului Delta (martie 2004) și de cea a FRA.BO SpA [denumită în continuare «FRA.BO»] (iulie 2004). Această din urmă cerere de clemență a fost formulată în mai 2005 de Advanced Fluid Connections plc (denumită în continuare «AFC»). FRA.BO a prezentat în special informații care au atras atenția Comisiei asupra faptului că încălcarea a continuat în perioada 2001-2004, și anume după inspecțiile efectuate de aceasta (considerentele (115)-(118) ale deciziei [în litigiu]).

11      La 22 septembrie 2005, Comisia a inițiat, în cadrul cazului COMP/F‑1/38.121 (Fitinguri), o procedură de constatare a încălcării și a adoptat o comunicare privind obiecțiunile care a fost notificată [intimatelor], între alți destinatari (considerentele (123) și (124) ale deciziei [în litigiu]).

12      La 20 septembrie 2006, Comisia a adoptat decizia [în litigiu].

13      La articolul 1 al deciziei [în litigiu], Comisia a constatat că [intimatele] au participat la încălcare în următoarele perioade:

–        Aalberts, în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004;

–        Aquatis și Simplex, în perioada 31 ianuarie 1991-22 martie 2001, în calitate de membri ai grupului IMI, și în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004, în calitate de membri ai grupului Aalberts.

14      Pentru această încălcare, la articolul 2 literele (a) și (b) din decizia [în litigiu], Comisia a aplicat [intimatelor] următoarele amenzi:

«a)      [Aalberts]: 100,80 milioane de euro

dintre care în solidar cu:

[Aquatis]: 55,15 milioane de euro și

[Simplex]: 55,15 milioane de euro

b)      1.     [IMI], în solidar cu IMI Kynoch Ltd: 48,30 milioane de euro

dintre care în solidar cu:

[…]

[Aquatis]: 48,30 milioane de euro și

[Simplex]: 48,30 milioane de euro

2.      [Aquatis] și [Simplex] răspund în solidar pentru suma suplimentară de: 2,04 milioane de euro.»

15      În temeiul articolului 3 din decizia [în litigiu], întreprinderile prevăzute la articolul 1 din aceasta erau ținute să pună imediat capăt încălcării, în măsura în care nu au făcut deja acest lucru, și să evite repetarea oricărui act sau comportament descris la articolul 1 și a oricărui act sau comportament care are un obiect sau un efect identic sau similar.

16      În vederea stabilirii cuantumului amenzii impuse fiecărei întreprinderi, Comisia a aplicat în decizia [în litigiu] metoda prevăzută de Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr.  17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol.  3, p. 69, denumite în continuare «Liniile directoare din 1998»).

17      În ceea ce privește, în primul rând, stabilirea cuantumului de plecare al amenzii în funcție de gravitatea încălcării, Comisia a calificat încălcarea ca fiind foarte gravă, având în vedere însăși natura acesteia, precum și întinderea sa geografică (considerentul (755) al deciziei [în litigiu]).

18      Apreciind în continuare că exista o disparitate considerabilă între întreprinderile în cauză, Comisia a procedat la un tratament diferențiat, întemeindu‑se în acest scop pe importanța relativă a acestora pe piața relevantă, determinată de cotele lor de piață. Pe această bază, Comisia a împărțit întreprinderile în cauză în șase categorii, întemeindu‑se pe cotele respective din cifra de afaceri aferentă produsului vizat în prezenta procedură, realizată de fiecare dintre întreprinderi la scara SEE [Spațiul Economic European] în anul 2000, mai puțin în ceea ce privește Aalberts și AFC, pentru care Comisia a luat în considerare anul 2003 (considerentul (758) al deciziei [în litigiu]).

19      Aalberts a fost clasată în prima categorie, pentru care cuantumul de plecare s‑a stabilit la 60 de milioane de euro, în timp ce IMI a fost clasată în cea de a doua categorie, pentru care cuantumul de plecare s‑a stabilit la 46 de milioane de euro (considerentul (765) al deciziei [în litigiu]).

20      În continuare, Comisia a majorat cu 10 % pentru fiecare an de participare la înțelegere cuantumul de plecare al amenzii aplicate fiecărei întreprinderi în cauză și, după caz, cu 5 % pentru fiecare perioadă cuprinsă între șase luni și un an. În ceea ce privește perioada 31 decembrie 1988-31 ianuarie 1991, Comisia a considerat adecvată majorarea amenzii cu 5 % pe an, având în vedere întinderea geografică limitată a înțelegerii în această perioadă (considerentul (775) al deciziei [în litigiu]).

21      În sfârșit, continuarea participării la încălcare ulterior inspecțiilor Comisiei, și anume în perioada 21 iunie 2003-25 aprilie 2004, a fost considerată drept o circumstanță agravantă care justifică aplicarea unei majorări cu 60 % a cuantumului de bază al amenzii aplicate [intimatelor] (considerentele (779) și (782) ale deciziei [în litigiu]).”

 Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

5        Prin cererea introductivă prezentată la 14 septembrie 2006, intimatele au solicitat Tribunalului:

–        anularea articolului 1, a articolului 2 litera (a) și litera (b) punctul 2, precum și a articolului 3 din decizia în litigiu, în măsura în care aceste dispoziții le privesc;

–        în subsidiar, reducerea semnificativă a cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată.

6        În susținerea acțiunii în fața Tribunalului, intimatele au invocat cinci motive, întemeiate pe nelegalitatea stabilirii răspunderii pentru încălcare în sarcina Aalberts, în calitate de societate‑mamă, pe inexistența unei încălcări a articolului 81 CE, pe inexistența participării la încălcarea unică, complexă și continuă vizată la articolul 1 din decizia în litigiu, pe încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr.  1/2003 și a Liniilor directoare din 1998 și, respectiv, în sfârșit, pe încălcarea articolului 2 din Regulamentul nr.  1/2003 și a articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr.  773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 [CE] și 82 [CE] (JO L  123, p. 18, Ediție specială, 08/vol.  1, p. 242).

7        Tribunalul a considerat oportun să examineze mai întâi cel de al doilea și cel de al treilea motiv.

8        Tribunalul a subliniat, la punctul 48 din hotărârea atacată, că nu se contestă existența comportamentelor imputate de Comisie intimatelor, și anume participarea la reuniunile Fédération française des négociants en appareils sanitaires, chauffage, climatisation et canalisations (Federația Franceză a Negociatorilor de Aparate Sanitare, de Încălzire, de Climatizare și de Canalizare, FNAS), care au avut loc între 25 iunie 2003 și 20 ianuarie 2004, și participarea la o conferință telefonică din 16 februarie 2004 care s‑a ținut de asemenea în cadrul FNAS, contactele stabilite între un salariat al uneia dintre intimate și un reprezentant al FRA.BO, precum și contactele stabilite cu ocazia târgului de la Essen (Germania), la 18 martie 2004. În schimb, intimatele contestă caracterul anticoncurențial al acestor comportamente, care este necesar pentru constatarea unei încălcări a articolului 81 CE.

9        Tribunalul a examinat elementele de probă și a conchis, la punctul 68 din hotărârea atacată, că participarea Simplex la o încălcare a articolului 81 CE în perioada în litigiu nu a fost dovedită corespunzător cerinţelor legale. A dedus din aceasta, la punctul 69 din hotărârea atacată, că articolul 1 din decizia în litigiu trebuia anulat în măsura în care Comisia a constatat în cuprinsul acestuia că Simplex a participat la o încălcare unică, complexă și continuă în perioada în litigiu.

10      În ceea ce privește participarea Aquatis la încălcare, Tribunalul a apreciat, la punctul 119 din hotărârea atacată, că nu se stabilise că Aquatis a știut că, prin comportamentul său, a aderat la o înțelegere constituită din diferite aspecte având un scop comun și nici măcar la înțelegerea la care participase deja înainte de luna martie 2001 și care continua de atunci.

11      Tribunalul a anulat astfel, nu numai în privința Aquatis și a Simplex, ci și în privința Aalberts, în sarcina căreia, prin decizia în litigiu, se stabilise răspunderea pentru filialele sale, articolul 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia a constatat în cuprinsul acestuia că ele au participat, în perioada în litigiu, la o încălcare unică, complexă și continuă prin realizarea unui ansamblu de acorduri și de practici concertate pe piața fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru.

12      Tribunalul a considerat că nu era necesară pronunțarea cu privire la celelalte motive și a anulat amenda în cuantum de 100,8 milioane de euro aplicată Aalberts, în solidar cu Aquatis și Simplex în limita a 55,15 milioane de euro, precum și cuantumul de 2,04 milioane de euro la plata căruia Aquatis și Simplex au fost obligate în solidar.

 Procedura în fața Curții și concluziile părților

13      Comisia invocă trei motive pentru anularea hotărârii atacate.

14      Prin intermediul primului motiv, Comisia arată că Tribunalul a încălcat mai multe norme care reglementează sarcina probei și diverse norme de procedură, a denaturant anumite elemente de probă și nu a motivat suficient aprecierea situației de fapt. Prin intermediul celui de al doilea motiv, formulat cu titlu subsidiar, Comisia susține că Tribunalul a anulat în totalitate, în mod eronat, decizia în litigiu. Prin intermediul celui de al treilea motiv, formulat de asemenea cu titlu subsidiar în ipoteza în care Curtea trebuia să respingă primele două motive, Comisia apreciază că Tribunalul nu a motivat suficient anularea articolului 2 litera (b) punctul 2 din decizia în litigiu, că a statuat ultra petita și a încălcat principiul procedurii în contradictoriu.

 Cu privire la primul motiv

 Argumentele părților

15      Primul motiv cuprinde trei aspecte.

–       Cu privire la aprecierea izolată a participării Simplex și Aquatis la încălcarea continuă

16      Potrivit Comisiei, Tribunalul nu a apreciat participarea continuă a Aalberts la încălcare, ci a efectuat o analiză separată și individuală pentru fiecare dintre cele două filiale, Simplex, pe de o parte, și Aquatis, pe de altă parte. Hotărârea atacată ar încălca însăși premisa aprecierii elementelor de probă din decizia în litigiu, și anume că Simplex și Aquatis făceau parte din aceeași entitate economică și, așadar, din aceeași întreprindere în sensul articolului 101 TFUE, al articolului 7 și al articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr.  1/2003. Din această cauză, Tribunalul ar fi trebuit să răspundă mai întâi la motivul întemeiat pe faptul că Aalberts și filialele sale constituiau o singură întreprindere, lucru care nu a fost analizat în hotărârea atacată.

–       Cu privire la neluarea în considerare a unei serii globale de indicii, în special diverse legături care există între elementele de probă individuale

17      Comisia arată că Tribunalul nu a ținut seama de seria globală de indicii care i‑a fost prezentată în decizia în litigiu și în cursul procedurii în primă instanță, pe de o parte, neluând în considerare, fără o justificare suficientă, anumite elemente de probă și, pe de altă parte, omițând să examineze toate aceste elemente de probă și ignorând astfel legăturile care există între acestea.

18      Procedând astfel, Tribunalul ar fi ignorat raporturile existente între diverse elemente de probă utile în vederea unei aprecieri corecte a comportamentelor coluzive. Potrivit Comisiei, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept adoptând o abordare selectivă și compartimentată a analizei, care nu lua în considerare, pe de o parte, similitudinile dintre activitățile coluzive în cursul primei perioade a înțelegerii (înainte de inspecțiile efectuate de Comisie) și contactele ulterioare pentru care Aalberts este considerată răspunzătoare și, pe de altă parte, legăturile evidente dintre diversele contacte coluzive pentru perioada 2003-2004.

–       Cu privire la denaturarea elementelor de probă și la viciul de motivare

19      Comisia apreciază că respingerea de către Tribunal a notelor olografe ale doamnei P. (FRA.BO) din 25 februarie 2004 și a explicațiilor furnizate în această privință nu este motivată suficient. Desigur, la punctul 60 din hotărârea atacată, Tribunalul afirmă că „[n]u este exclus ca importatorul independent al Simplex (domnul D.) să fi fost cel care a decis să majoreze prețurile sale”; cu toate acestea, nu ar explica deloc din ce cauză această afirmație ar fi pertinentă și nu oferă nicio explicație cu privire la concluzia pe care ar putea să o deducă din aceasta.

20      În plus, Comisia arată că Tribunalul a denaturat atât conținutul mențiunii înscrise în agendă, cât și declarațiile FRA.BO. Potrivit Comisiei, în temeiul analizei celei de a doua declarații a FRA.BO și a mențiunii înscrise chiar în agendă, Tribunalul putea să conchidă numai că FRA.BO fusese informată de Simplex despre o majorare de preț de 5 % în Grecia, care îl privea în mod logic pe domnul D., care acționa în calitate de distribuitor.

21      În plus, Comisia arată că Tribunalul nu a luat în considerare elemente de probă care privesc participarea reprezentanților Simplex (domnii Be și H.) la o reuniune coluzivă cu un reprezentant al IBP Ltd (domnul Ha) cu ocazia târgului de la Essen din 18 martie 2004. Tribunalul ar fi denaturat declarațiile diverșilor actori ai înțelegerii în cauză cu ocazia acestei manifestări, care a dat naștere unor reuniuni coluzive.

22      În sfârșit, Comisia arată că Tribunalul încalcă, din nou, seria globală de indicii și deformează faptele la aprecierea participării Aalberts (Aquatis) la reuniunile FNAS. Pe de altă parte, Tribunalul nu ar explica pertinența constatării de la punctul 60 din hotărârea atacată potrivit căreia nu ar fi exclus ca importatorul independent al Simplex (domnul D.) să fi fost cel care a decis să majoreze prețurile sale cu 5 % de la 1 martie 2004. În plus, motivarea Tribunalului ar avea un caracter contradictoriu, în sensul că, în prezenta cauză, a conchis că participarea Aalberts la reuniunile FNAS nu prezintă o legătură „evidentă” cu înțelegerea globală, în timp ce, într‑o cauză paralelă, acesta a considerat participarea la reuniunile respective ca constituind o legătură suficientă pentru dovedirea încălcării globale în ceea ce privește IBP Ltd (Hotărârea Tribunalului din 24 martie 2011, IBP și International Building Products France/Comisia, T‑384/06, Rep., p. II‑1177).

23      Intimatele arată că încălcările imputate societăților Aquatis și Simplex se bazează pe patru elemente de fapt, dintre care două privesc Aquatis, și anume participarea reprezentanților acesteia din urmă la cinci reuniuni ale comitetului logistic al FNAS și la o conferință telefonică în cadrul aceleiași FNAS, și două care privesc Simplex, și anume un contact telefonic între un reprezentant al FRA.BO și al Simplex și o întâlnire cu ocazia târgului de la Essen, la 18 martie 2004. În opinia intimatelor, aceste evenimente nu se coroborează reciproc, iar Tribunalul a apreciat, în mod logic, pretinsa participare a acestor două societăți și a examinat apoi toate probele în contextul lor.

 Aprecierea Curții

24      Din cuprinsul punctului 3 din hotărârea atacată rezultă că Raccord Orléanais și Woeste & Co. erau filiale ale Aalberts. Totalitatea acțiunilor acestor filiale a fost achiziționată de Aalberts la 30 august 2002. Cele două filiale au fost integrate în una dintre activitățile grupului Aalberts, și anume aceea a controlului fluidelor.

25      Trebuie amintit de asemenea că, în considerentele (649)-(656) ale deciziei în litigiu, intimatele au fost considerate drept o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE. Din această cauză, la articolul 1 din decizia în litigiu, Comisia a imputat comportamentele pretins ilicite ale Aquatis și ale Simplex societății‑mamă a acestora, Aalberts.

26      Dintr‑o jurisprudență constantă rezultă astfel că un comportament al unei filiale poate fi imputat societății‑mamă în special în cazul în care, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere mai ales legăturile organizatorice, economice și juridice care unesc cele două entități juridice (a se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑97/08 P, Rep., p. I‑8237, punctul 58 și jurisprudența citată).

27      Reiese din hotărârea atacată că intimatele au contestat, în primul motiv al cererii lor în fața Tribunalului, calificarea Aalberts și a filialelor sale Aquatis și Simplex drept o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE.

28      Cu toate acestea, Tribunalul nu a analizat acest motiv în hotărârea atacată. Tribunalul s‑a limitat la examinarea celui de al doilea și a celui de al treilea motiv al cererii și în special a aspectului dacă se putea considera, pe baza unei examinări a elementelor de probă proprii fiecăreia dintre aceste filiale, că Aquatis și Simplex au participat separat la încălcarea constatată la articolul 1 din decizia în litigiu.

29      Procedând astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept încălcând însăși premisa deciziei în litigiu, și anume că Aalberts, Aquatis și Simplex făceau parte din aceeași entitate economică și, așadar, din aceeași întreprindere în sensul articolului 81 CE.

30      Prin urmare, primul aspect al primului motiv este fondat.

31      În aceste condiții, este necesar să se examineze dacă, în raport cu această eroare, hotărârea atacată trebuie anulată.

32      În această privință, reiese din jurisprudența Curții că o eroare de drept săvârșită de Tribunal nu este de natură să invalideze hotărârea atacată dacă dispozitivul acesteia este fondat pentru alte motive de drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 47, și Hotărârea din 29 martie 2011, ThyssenKrupp Nirosta/Comisia, C‑352/09 P, Rep., p. I‑2359, punctul 136).

33      În cadrul acțiunii în fața Tribunalului, examinarea primului motiv al cererii introductive ar fi putut să conducă la două rezultate.

34      În cazul în care Tribunalul ar fi ajuns la concluzia că cele trei societăți în cauză nu formau o singură întreprindere, în sensul dreptului concurenței al Uniunii, criticile formulate de Comisie în cadrul prezentului motiv, în privința examinării efectuate de Tribunal, ar fi nefondate.

35      Dacă, în schimb, o întreprindere, în sensul dreptului concurenței al Uniunii, ar fi fost identificată, o astfel de constatare ar fi putut, în principiu, să determine un dispozitiv diferit de cel reținut în hotărârea atacată.

36      Această a doua ipoteză trebuie examinată de Curte.

37      Nu se contestă că, în decizia în litigiu, Comisia a examinat și a apreciat înțelegerea încheiată în două etape, care au fost întrerupte de inspecții inopinate ale Comisiei în luna martie 2001, la sediile mai multor întreprinderi. Investigația care viza grupul Aalberts s‑a desfășurat în cursul celei de a doua etape, în special în perioada 15 iunie 2003-1 aprilie 2004. În această privință, Comisia însăși utilizează termenii „a doua perioadă” în recursul formulat.

38      La punctul 570 din decizia în litigiu, Comisia recunoaște că IMI, predecesoare a Aalberts și societate‑mamă a Aquatis și a Simplex, a încetat, în luna martie 2001, implicarea sa în înțelegere imediat după inspecțiile inopinate efectuate de Comisie. În plus, punctul 80 din hotărârea atacată conține declarația reclamantelor în primă instanță potrivit căreia, atunci când a achiziționat totalitatea activităților de fabricație și de distribuție a fitingurilor IMI, Aalberts s‑ar fi asigurat că IMI și filialele sale, printre care Racord Orléanais și Woeste & Co., încetaseră în mod efectiv participarea la încălcarea în litigiu. Această declarație nu este contestată de Comisie. În ceea ce privește în particular Aquatis, la punctul 114 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat că, atunci când capitalul său era controlat de IMI, Aquatis a încetat participarea la încălcare imediat după inspecțiile efectuate de Comisie în luna martie 2001.

39      În orice caz, în perioada cuprinsă între luna martie 2001 și 25 iunie 2003, Comisia nu invocă niciun eveniment care să poată fi considerat ilicit în sarcina Aalberts și a filialelor sale. În consecință, trebuie să se considere ca fiind dovedit că, în această perioadă de referință, niciun membru al grupului Aalberts nu era implicat în înțelegerea în litigiu.

40      În aceste împrejurări, chiar dacă trebuia să se considere că Aalberts, Aquatis și Simplex formau o întreprindere în sensul dreptului concurenței al Uniunii, pentru a se putea stabili răspunderea pentru înțelegerea în litigiu în sarcina acestei întreprinderi, ar fi trebuit ca cel puțin unul dintre membrii acestui grup să adere din nou la înțelegere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Comisia/Tomkins, C‑286/11 P, punctul 37).

41      Astfel, Tribunalul a procedat corect atunci când a analizat toate elementele incriminatoare menționate în decizia în litigiu care ar fi putut să demonstreze că una dintre filialele Aalberts ar fi aderat din nou la înțelegere.

42      În acest scop, Tribunalul a constatat, pe de o parte, la punctul 68 din hotărârea atacată, că „participarea Simplex la o încălcare a articolului 81 CE în perioada în litigiu nu a fost dovedită în conformitate cu cerințele legale” și, pe de altă parte, la punctul 119 din această hotărâre, că „nu s‑a stabilit că Aquatis a știut că, prin comportamentul său, a aderat la o înțelegere constituită din diferite aspecte având un scop comun și nici măcar la înțelegerea la care participase deja înainte de martie 2001 și care continua”.

43      Or, nimic nu permite să se considere că Tribunalul ar fi constatat o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii de către una sau mai multe societăți în cauză dacă ar fi constatat în prealabil că aceste societăți formau împreună o singură întreprindere în sensul dreptului concurenței al Uniunii.

44      Pe de altă parte, trebuie constatat că Tribunalul a realizat aprecierile sale de fapt în lumina elementelor care figurau în dosarul prezentat în fața sa, în special privind legăturile existente între Aalberts, Aquatis și Simplex.

45      În aceste condiții, eroarea de drept constatată la punctul 29 din prezenta hotărâre nu poate determina anularea hotărârii atacate.

46      În continuare, în ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, Comisia reproșează în esență Tribunalului că a analizat separat elementele de probă incriminatoare pentru fiecare dintre filiale fără să țină seama, pentru evaluarea caracterului ilicit al comportamentului fiecărei filiale, de legăturile existente între toate elementele de probă.

47      Trebuie amintit, în această privință, că din articolul 256 alineatul (1) primul paragraf TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile din dosar care i‑au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Odată ce Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă, în temeiul articolului 256 TFUE, să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor juridice care au fost stabilite de Tribunal pe baza acestora (Hotărârea din 19 decembrie 2012, Bavaria/Comisia, C‑445/11 P, punctul 23 și jurisprudența citată).

48      Trebuie să se constate că, prin intermediul acestui aspect, Comisia solicită Curții să efectueze o nouă apreciere a împrejurărilor de fapt. Aprecierea elementelor de probă pusă în discuție de Comisie se raportează astfel la o apreciere a faptelor care, sub rezerva cazului denaturării elementelor de probă prezentate Tribunalului, nu poate fi supusă controlului Curții (a se vedea Hotărârea Bavaria/Comisia, citată anterior, punctul 24 și jurisprudența citată).

49      În consecință, al doilea aspect al primului motiv este inadmisibil.

50      În ceea ce privește al treilea aspect al primului motiv, trebuie amintit că, atunci când un reclamant invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, acesta trebuie, în temeiul articolului 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, al articolului 51 primul paragraf din Statutul Curții și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de Tribunal și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare (a se vedea în special Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 50).

51      O asemenea denaturare are loc atunci când, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente este vădit greșită (a se vedea Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul, C‑229/05 P, Rep., p. I‑439, punctul 37, precum și Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, Rep., p. I‑5361, punctul 17).

52      Cu toate acestea, prin intermediul acestui al treilea aspect al primului motiv, Comisia se limitează să propună o lectură diferită de cea reținută de Tribunal a diferitor elemente de probă referitoare la pretinsa participare a Simplex la înțelegerea în litigiu, în special notele olografe ale doamnei P. din 25 februarie 2004 privind un contact telefonic cu domnul W. și declarațiile domnilor Be, H. și Ha referitoare la un contact pretins coluziv care ar fi avut loc la târgul de la Essen din 18 martie 2004. Argumentele invocate în prezenta cauză de Comisie nu permit totuși să se conchidă că Tribunalul ar fi depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a respectivelor elemente de probă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 februarie 2011, Activision Blizzard Germany/Comisia, C‑260/09 P, Rep., p. I‑419, punctul 57).

53      În sfârșit, cu privire la pretinsul viciu de motivare, argumentația Comisiei privește în esență aprecierea respectivelor note olografe din 25 februarie 2004. Chiar dacă Tribunalul nu explică pertinența constatării pe care o face la punctul 60 din hotărârea atacată, el constată, la punctul 61 din această hotărâre, că seria de note în discuție „nu era suficientă, în sine, pentru a dovedi participarea Simplex la încălcarea imputată în speță [din moment ce] nu este exclus ca acest contact să poată fi considerat drept un incident izolat [și că, p]e de altă parte, […] această unică serie de note olografe nu ar putea demonstra nici implicarea Simplex în înțelegere în 2003”. Critica referitoare la o pretinsă motivare contradictorie nu poate fi nici ea admisă. În timp ce, în Hotărârea IBP și International Building Products France/Comisia, citată anterior, Tribunalul a constatat că elementele de probă demonstrau corespunzător cerinţelor legale participarea reclamantelor în cauză la încălcarea avută în vedere de articolul 1 din decizia în litigiu, aprecierea elementelor de probă referitoare la Aalberts, la Aquatis și la Simplex, în hotărârea atacată, nu a permis Tribunalului să întemeieze o astfel de constatare în privința pretinsei întreprinderi constituite din societățile menționate.

54      În aceste condiții, al treilea aspect al primului motiv nu este fondat.

55      În consecință, primul motiv invocat de Comisie în susținerea recursului trebuie respins.

 Cu privire la al doilea motiv

 Argumentele părților

56      Prin intermediul celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept, Comisia apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare vădită anulând în totalitate decizia în litigiu în ceea ce privește filiala Aquatis și societatea‑mamă Aalberts, deși Tribunalul a confirmat participarea Aquatis la activitățile înțelegerii pe piața franceză. Hotărârea atacată ar cuprinde cel puțin două erori de drept.

57      Prima ar consta în faptul că Tribunalul a anulat decizia în litigiu pentru motivul că Aquatis avea un grad diferit de cunoaștere a înțelegerii în raport cu celelalte societăți participante la reuniunile FNAS în Franța.

58      A doua eroare de drept ar fi caracterizată de faptul că Tribunalul și‑ar fi depășit puterile prin anularea în totalitate a deciziei în litigiu în privința Aalberts și a celor două filiale ale sale, deși o anulare în parte a acestei decizii ar fi fost o soluție mai adecvată. Astfel, Comisia apreciază că, dacă ar fi existat două încălcări distincte în ceea ce privește Aquatis în cursul a două perioade de referință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept anulând întregul cuantum al amenzii în loc să o reducă pur și simplu pentru a reflecta încălcarea constituită de participarea sa la reuniunile FNAS în cea de a doua perioadă a înțelegerii.

59      Intimatele consideră că acest al doilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil, pentru motivul că era vorba, în realitate, despre o cerere de reexaminare a elementelor de fapt deja invocate în primă instanță. În subsidiar, acest al doilea motiv ar trebui respins, deoarece ar fi întemeiat pe o interpretare eronată a hotărârii atacate și pe o aplicare incorectă a noțiunii de încălcare unică, complexă și continuă.

 Aprecierea Curții

60      Trebuie arătat că, la punctul 108 din hotărârea atacată, Tribunalul amintește că, în decizia în litigiu, Comisia a reproșat Aquatis că a participat, în perioada în litigiu, la o încălcare unică, complexă și continuă, care vizează întreaga piață numită „paneuropeană”, descrisă la articolul 1 din decizia în litigiu.

61      Tribunalul, după ce a amintit la punctul 109 din hotărârea atacată că elementele constitutive ale încălcării unice, complexe și continue după luna martie 2001 au constat în contacte bilaterale, în contacte stabilite cu ocazia unui târg comercial și în contacte stabilite în cadrul reuniunilor FNAS în scopul coordonării prețurilor, a constatat la punctul 110 din hotărârea menționată că, în perioada în litigiu, Aquatis a participat numai la reuniunile FNAS, iar nu la celelalte două aspecte ale încălcării. Cu toate acestea, constatând la punctul 119 din hotărârea atacată că nu s‑a stabilit că Aquatis a știut că, prin comportamentul său, a aderat la o înțelegere constituită din diferite aspecte având un scop comun și nici măcar la înțelegerea la care participase deja înainte de luna martie 2001 și care continua, Tribunalul a anulat articolul 1 din decizia în litigiu în totalitate în privința intimatelor.

62      Cu privire la pretinsa eroare de drept invocată la punctul 57 din prezenta hotărâre, trebuie arătat că, presupunând că comportamentul Aquatis, la reuniunile FNAS, poate fi calificat drept anticoncurențial în sine, este cert că nu sunt îndeplinite criteriile stabilite de jurisprudența Curții pentru ca acest comportament să poată fi considerat o parte a unei încălcări unice, complexe și continue.

63      Astfel, potrivit jurisprudenței, ar fi trebuit să se demonstreze că această întreprindere a intenționat să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de totalitatea participanților și că a avut cunoștință despre comportamentele ilicite sau preconizate sau realizate de alte întreprinderi în urmărirea acelorași scopuri sau că le putea prevedea în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, punctul 42 și jurisprudența citată). Or, constatările Tribunalului de la punctele 112 și 119 din hotărârea atacată exclud această posibilitate.

64      În ceea ce privește aspectul dacă Tribunalul, după cum susține Comisia, ar fi trebuit, în orice caz, să anuleze în parte articolul 1 din decizia în litigiu în privința intimatelor întrucât întreprinderea în cauză ar fi participat la un element constitutiv al încălcării unice și continue, și anume reuniunile FNAS, Curtea a statuat deja că anularea în parte a unui act de drept al Uniunii nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului (a se vedea Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, citată anterior, punctul 38 și jurisprudența citată).

65      Cu toate acestea, trebuie să se constate că decizia în litigiu impută intimatelor numai participarea lor la o încălcare unică, complexă și continuă. Astfel, această decizie nu califică drept încălcare a articolului 81 CE participarea Aquatis la reuniunile FNAS. Dimpotrivă, considerentul (546) al deciziei în litigiu, care enumeră activitățile anticoncurențiale vizate de aceasta, nu conține nicio referire la reuniunile FNAS. Pe de altă parte, considerentul (590) al deciziei în litigiu confirmă expres că Comisia considera drept „artificială subdivizarea […] comportamentului continuu [al întreprinderilor în cauză], caracterizat printr‑o singură finalitate, considerând că ar fi format din mai multe încălcări distincte, în condițiile în care, dimpotrivă, era vorba despre o încălcare unică”.

66      În aceste condiții, presupunând că reuniunile FNAS ar fi avut un obiect sau efecte anticoncurențiale, elementul respectiv constitutiv al încălcării unice, complexe și continue nu ar fi fost separabil de restul actului în sensul jurisprudenței citate la punctul 64 din prezenta hotărâre.

67      Astfel, în mod întemeiat Tribunalul, după ce a constatat că participarea întreprinderii la o înțelegere unică, complexă și continuă nu putea fi reținută, a anulat în totalitate decizia în litigiu în privința intimatelor.

68      În consecință, al doilea motiv al recursului trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv

 Argumentele părților

69      Comisia consideră că anularea articolului 2 litera (b) punctul 2 din decizia în litigiu nu este suficient motivată de Tribunal. Cu privire la plafonul de 10 % prevăzut de articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr.  1/2003, calculat din cifra de afaceri cumulată numai pentru Aquatis și Simplex, Tribunalul ar fi statuat ultra petita, întrucât intimatele nu ar fi invocat un astfel de motiv.

70      În plus, încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr.  1/2003 nu ar fi fost invocată de intimate nici în observațiile scrise, nici în ședința desfășurată în fața Tribunalului. Comisia consideră, în consecință, că Tribunalul a încălcat principiile procedurii în contradictoriu și dreptului la un proces echitabil. Hotărârea atacată nu ar putea astfel să constate în mod legal vreo eroare în calcularea fracțiunii amenzii la articolul 2 litera (b) punctul 2 din decizia în litigiu și ar trebui să fie anulată și în această privință.

71      Intimatele contestă argumentația Comisiei și solicită respingerea acestui motiv.

 Aprecierea Curții

72      La punctele 123 și 124 din hotărârea atacată, Tribunalul a explicat metoda de calcul utilizată pentru a ajunge la cuantumul de 2,04 milioane de euro în temeiul amenzii aplicate Aquatis și Simplex și menționate la articolul 2 litera (b) punctul 2 din decizia în litigiu.

73      Rezultă din cuprinsul punctului 123 din hotărârea atacată că cuantumul de 100,8 milioane de euro cu titlu de amendă aplicată Aalberts de către Comisie în decizia în litigiu constituia un factor important în respectivul calcul. Dispariția acestui cuantum prin anularea amenzii aplicate Aalberts are drept consecință faptul că cuantumul reținut la articolul 2 litera (b) punctul 2 din decizia în litigiu este în mod obligatoriu incorect, ceea ce justifică anularea sa.

74      Observația făcută de Tribunal, la punctul 125 din hotărârea atacată, că IMI a fost scindată în mai multe entități distincte înainte de adoptarea deciziei în litigiu este neesențială și nu poate altera concluzia de la punctul anterior.

75      În consecință, al treilea motiv trebuie respins.

76      Dat fiind că toate motivele recursului au fost înlăturate, recursul trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la recursul incident

77      Trebuie arătat că recursul incident a fost formulat de intimate în ipoteza în care Curtea ar admite acest recurs. Or, rezultă din cuprinsul punctului 76 din prezenta hotărâre că Curtea a respins recursul Comisiei.

78      În aceste condiții, nu este necesară examinarea recursului incident.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

79      În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

80      Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii recursului în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Aalberts, Aquatis și Simplex au solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște:

1)      Respinge recursul principal.

2)      Constată că nu este necesar să se pronunţe asupra recursului incident.

3)      Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături


* Limba de procedură: engleza.