CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PAOLO MENGOZZI
prezentate la 30 noiembrie 20061(1)
Cauza C‑170/04
Klas Rosengren și alții
împotriva
Riksåklagaren
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Högsta domstolen (Suedia)]
„Băuturi alcoolice – Monopol suedez asupra vânzării cu amănuntul de alcool – Interzicerea importului de către particulari pentru uz privat – Aspect care poate fi disociat de existența și funcționarea monopolului – Articolul 31 CE – Articolul 28 CE – Compatibilitate”
I – Introducere
1. Prin ordonanța de trimitere din 30 martie 2004, Högsta domstolen (Curtea Supremă) (Suedia) a adresat Curții patru întrebări preliminare privind interpretarea articolelor 28 CE, 30 CE și 31 CE.
2. În esență, instanța de trimitere dorește să afle dacă dispoziții precum cele din Legea privind alcoolul [alkohollag (1738:1994)] din 16 decembrie 1994 (denumită în continuare „Legea privind alcoolul”), care interzic, în condițiile prezentate în ordonanța de trimitere, importul pentru uz privat de către particulari al băuturilor alcoolice, a căror vânzare cu amănuntul este supusă în Suedia unui regim de monopol, trebuie examinate în lumina articolului 31 CE, privind adaptarea monopolurilor naționale cu caracter comercial, sau în lumina articolului 28 CE, care interzice orice restricție cantitativă la import sau orice măsură cu efect echivalent (prima întrebare), și dacă, după caz, astfel de dispoziții sunt incompatibile cu vreunul dintre aceste articole (a doua, a treia și a patra întrebare).
3. Această cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost formulată în cadrul unui litigiu între unsprezece resortisanți suedezi, printre care domnul Rosengren, pe de o parte, și Riksåklagaren (procuror al regatului), pe de altă parte, privind sechestrul asupra unor lăzi cu vin importate prin corespondență, comandate în parte pe site‑ul internet al unui distribuitor danez și în parte direct de la un producător spaniol, fără a se respecta Legea privind alcoolul.
4. Inițial, cauza a fost atribuită Camerei a treia a Curții, în fața căreia s‑a desfășurat ședința din 30 noiembrie 2005.
5. Avocatul general Tizzano, căruia îi fusese atribuită anterior această cauză, a prezentat concluziile sale în ședința din 30 martie 2006.
6. În cuprinsul acestora și ca răspuns la prima întrebare adresată de instanța de trimitere, avocatul general Tizzano a propus, în principal, să se interpreteze dispozițiile capitolului 4 din Legea privind alcoolul, referitoare la interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice, în lumina articolului 31 CE(2). În susținerea acestei concluzii și referindu‑se la hotărârea Franzén vizând monopolul suedez privind vânzarea cu amănuntul de alcool(3), avocatul general Tizzano a considerat că dispozițiile capitolului 4 din Legea privind alcoolul nu pot fi disociate de funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, Systembolaget Aktiebolag (denumită în continuare „Systembolaget”), în măsura în care acestea sunt intrinsec legate de exercitarea funcției specifice atribuite prin Legea privind alcoolul acestui monopol, funcție care constă nu numai în vânzarea de băuturi alcoolice pe piața suedeză, ci și în instituirea unei căi de acces unice și controlate pentru cumpărarea acestor băuturi(4).
7. În ceea ce privește problema dacă interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice, prevăzută în capitolul 4 din Legea privind alcoolul, este compatibilă cu articolul 31 CE – problematică ce face obiectul celei de a doua întrebări adresate de instanța de trimitere – avocatul general Tizzano a considerat că această interdicție nu este compatibilă.
8. În această privință, analizând în ansamblul său sistemul instituit prin Legea privind alcoolul, avocatul general Tizzano a subliniat că aceasta din urmă lăsa, în temeiul dispozițiilor capitolului 5 articolul 5 din Legea privind alcoolul, în versiunea aplicabilă la data faptelor din acțiunea principală, la aprecierea Systembolaget să se opună pentru „motive grave” comenzilor specifice și cererilor de import ale clienților referitoare la băuturi alcoolice care nu erau disponibile în asortimentul monopolului asupra vânzării cu amănuntul, fără a exclude, prin urmare, ca puterea discreționară astfel atribuită în favoarea Systembolaget să poată fi utilizată în mod discriminatoriu în detrimentul băuturilor alcoolice provenite din alte state membre.
9. În aceste condiții, dacă această prerogativă trebuia să fie exercitată în mod discriminatoriu și în măsura în care Regatul Suediei nu invocase nicio cerință obiectivă de natură să justifice dezavantajarea produselor din alte state membre care putea rezulta din aplicarea coroborată a dispozițiilor capitolului 4 și ale capitolului 5 articolul 5 din Legea privind alcoolul, avocatul general Tizzano a propus să se concluzioneze că interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice în Suedia era incompatibilă cu articolul 31 CE(5).
10. Având în vedere importanța problemei dacă acele caracteristici ale dispozițiilor din capitolul 4 din Legea privind alcoolul permit să se considere că acestea pot fi disociate de dispozițiile din aceeași lege care stabilesc normele privind funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool și dacă aceste caracteristici trebuie examinate în raport cu articolul 28 CE sau cu articolul 31 CE, Camera a treia a Curții a hotărât, la 27 aprilie 2006, în temeiul articolului 44 alineatele (3) și (4) din Regulamentul de procedură, să retrimită prezenta cauză Curții, care a reatribuit‑o Marii Camere.
11. La 14 iunie 2006, Marea Cameră a dispus redeschiderea procedurii orale și a stabilit audierea pledoariilor pentru 19 septembrie 2006.
12. Aceasta a invitat de asemenea părțile din acțiunea principală și persoanele interesate care, în temeiul articolului 23 din Statutul Curții de Justiție, prezentaseră observații scrise înaintea ședinței din 30 noiembrie 2005 sau observații orale în cadrul acesteia să își concentreze pledoariile pe problema dacă acele caracteristici ale unor dispoziții precum cele din capitolul 4 din Legea privind alcoolul, care au ca efect interdicția pentru particulari de a importa alcool în Suedia, permit să se considere că astfel de dispoziții pot fi disociate de cele din aceeași lege care stabilesc normele privind funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool.
13. Concentrarea pledoariilor solicitată de Curte în prezenta cauză se raportează în mod direct la criteriul pe care l‑a reținut în hotărârea Franzén, citată anterior.
14. Într‑adevăr, conform punctelor 35 și 36 din această hotărâre, Curtea a decis că „normele referitoare la existența și funcționarea respectivului monopol trebuie analizate în raport cu prevederile articolului [31 CE], aplicabile în mod specific exercitării de către un monopol național cu caracter comercial a drepturilor sale de exclusivitate”(6), în timp ce „influența asupra schimburilor intracomunitare a altor prevederi din legislația națională, care pot fi disociate de funcționarea monopolului, deși au o influență asupra acestuia, trebuie examinată în raport cu articolul [28 CE]”(7).
15. Potrivit ordonanței din 14 iunie 2006, reclamanții din acțiunea principală, Regatul Suediei, Republica Finlanda, Regatul Norvegiei, Comisia Comunităților Europene și Autoritatea AELS de Supraveghere au fost ascultate în ședința din 19 septembrie 2006.
16. În esență, cele trei guverne interveniente susțin că normele în cauză în acțiunea principală nu pot fi disociate de existența și funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool și trebuie, prin urmare, analizate, potrivit criteriului consacrat de hotărârea Franzén, în lumina articolului 31 CE.
17. Aceste guverne împărtășesc astfel poziția exprimată de avocatul general Tizzano în concluziile prezentate în cauza de faţă ca răspuns la prima întrebare adresată de instanța de trimitere.
18. Întemeindu‑se de asemenea pe hotărârea Franzén, citată anterior, reclamanții din acțiunea principală, Comisia și Autoritatea AELS de Supraveghere prezintă o argumentare diametral opusă celei oferite de guvernele interveniente.
19. Aceștia consideră că, deși normele în cauză au incidență asupra monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, acestea pot fi totuși disociate de existența și funcționarea sa și, prin urmare, trebuie să facă obiectul unei analize în lumina articolelor 28 CE și 30 CE. În esență, poziția lor se bazează pe premisa că numai normele aplicabile în mod specific exercitării de către un monopol național cu caracter comercial a drepturilor sale de exclusivitate nu pot fi disociate de acest monopol. Acestea consideră că situația în speță ar fi diferită. Autoritatea AELS de Supraveghere arată, în plus, pe de o parte, că articolul 31 CE este de strictă interpretare și, pe de altă parte, că funcția specifică a unui monopol nu poate fi disociată de domeniul de aplicare al drepturilor sale exclusive.
20. În cadrul prezentelor concluzii, ne vom îndrepta atenția în principal asupra anumitor puncte prezentate de părțile care au intervenit în cadrul ședinței din 19 septembrie 2006, ca răspuns la prima întrebare adresată de instanța de trimitere.
21. După cum se va preciza în analiza de mai jos a acestei întrebări, aprecierea noastră este similară cu cea prezentată, în principal, de avocatul general Tizzano în concluziile sale în prezenta cauză.
22. Cu toate acestea, considerăm de asemenea necesar să formulăm câteva observații cu privire la răspunsul ce va fi oferit la a doua întrebare adresată de instanța de trimitere, în măsura în care abordarea noastră diferă sub anumite aspecte de considerațiile prezentate de avocatul general Tizzano în concluziile sale în prezenta cauză.
23. Având în vedere răspunsul pe care îl propunem a fi dat la primele două întrebări, în opinia noastră, nu este necesar să se examineze a treia și a patra întrebare privind interpretarea articolelor 28 CE și 30 CE, care au fost adresate numai cu titlu subsidiar de către instanța de trimitere.
II – Analiză juridică
A – Cu privire la prima întrebare preliminară
24. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă „se poate considera că interzicerea importurilor pentru uz privat menționate [în decizia de trimitere] ține de modul de funcționare a monopolului asupra vânzării cu amănuntul și, pentru acest motiv, trebuie apreciată ca fiind permisă de articolul 28 CE și examinată doar în raport cu articolul 31 CE”.
1. Cu privire la interpretarea articolului 31 CE
25. În observațiile sale orale, Autoritatea AELS de Supraveghere a arătat că articolul 31 CE, în calitate de lex specialis care derogă de la dispozițiile articolului 28 CE, trebuie să fie interpretat, în acest temei, în mod restrictiv. Referindu‑se la punctul 35 din hotărârea Franzén, citată anterior, aceasta a dedus, fiind susținută de reclamanții din acțiunea principală și de Comisie, că articolul 31 CE are incidență numai asupra dispozițiilor naționale aplicabile în mod specific exercitării de către un monopol național cu caracter comercial a drepturilor sale de exclusivitate. Într‑adevăr, potrivit Autorității AELS de Supraveghere, funcția specifică a unui monopol nu ar putea fi disociată de domeniul de aplicare al drepturilor sale exclusive.
26. În opinia noastră, această poziție ar rezulta dintr‑o lectură parțială a jurisprudenței Curții.
27. În primul rând, chiar dacă articolul 31 CE ar putea fi definit drept lex specialis(8), care vizează adaptarea monopolurilor naționale cu caracter comercial, o astfel de calificare nu are drept consecință faptul că această dispoziție trebuie interpretată restrictiv.
28. Într‑adevăr, Curtea a amintit în mod repetat că articolul 31 CE urmărește să asigure respectarea normei fundamentale privind libertatea de circulație a mărfurilor în întreaga piață comună în cazul în care, într‑un stat membru, un produs determinat este supus unui monopol cu caracter comercial(9). Însă Curtea a precizat de asemenea că articolul 31 CE are ca obiect să concilieze posibilitatea statelor membre de a menține anumite monopoluri cu caracter comercial, în calitate de instrumente pentru realizarea unor obiective de interes public, cu cerințele legate de înființarea și funcționarea pieței comune(10). Prin urmare, nu este vorba de o dispoziție derogatorie de la libera circulație a mărfurilor, spre deosebire de articolul 30 CE, spre exemplu, în cazul căruia se aplică în mod constant principiul interpretării restrictive a dispozițiilor sale.
29. Prin urmare, chiar dacă acceptăm fără discuție faptul că articolul 31 CE are, chiar datorită obiectului său, un domeniu de aplicare limitat, nu considerăm totuși că dispozițiile sale trebuie interpretate restrictiv.
30. Mai mult, considerăm că nu se poate admite argumentul reclamanților din acțiunea principală, al Comisiei și al Autorității AELS de Supraveghere, întemeiat pe punctul 35 din hotărârea Franzén, citată anterior, potrivit căruia numai normele referitoare la existența și la funcționarea respectivului monopol aplicabile în mod specific exercitării de către acesta a drepturilor sale de exclusivitate ar intra în domeniul de aplicare al articolului 31 CE.
31. După cum a arătat avocatul general Tizzano la punctul 38 din concluziile prezentate în cauza de faţă, din jurisprudența Curții reiese că aceasta pune accent pe activitățile care sunt „legate în mod intrinsec de exercitarea funcției specifice” atribuite monopolului în cauză(11). Niciuna dintre părțile care au intervenit în fața Curții în prezenta cauză nu a contestat această jurisprudență.
32. Cu toate acestea, trebuie remarcat că jurisprudența Curții, inclusiv cea citată la punctele 35 și 36 din hotărârea Franzén, citată anterior, nu este lipsită de o anumită ambiguitate legată de domeniul de aplicare exact al noțiunii „funcție specifică” a unui monopol. Considerăm că pentru acest motiv Autoritatea AELS de Supraveghere sugerează de asemenea să se admită faptul că funcția specifică a unui monopol nu poate fi disociată de domeniul de aplicare al drepturilor sale exclusive.
33. Examinând anumite hotărâri ale Curții, această interpretare ar putea să fie a priori convingătoare. Astfel, la punctul 7 din hotărârea Cassis de Dijon(12), la care face trimitere punctul 35 din hotărârea Franzén, citată anterior, Curtea a arătat că articolul 31 CE „nu are relevanță în raport cu dispozițiile naționale care nu se referă la exercitarea de către un monopol a funcției sale specifice – și anume a dreptului său de exclusivitate […]”.
34. Totuși, Curtea a hotărât de asemenea că aplicarea articolului 31 CE „nu se limitează la importurile și la exporturile care reprezintă obiectul direct al monopolului, ci cuprinde orice activitate legată de existența acestuia care are o incidență asupra comerțului dintre statele membre cu anumite produse determinate […]”(13).
35. Pe de altă parte, Curtea a examinat în raport cu articolul 31 CE un monopol cu caracter comercial a cărui funcție specifică consta în obligația impusă producătorilor naționali de anumite băuturi alcoolice de a menține producția acestor băuturi în limitele contingentelor anuale stabilite de autoritățile publice și de a nu livra producția lor decât monopolului, însoțită de obligația acestui monopol de a cumpăra toate produsele la prețuri stabilite în mod oficial(14). Astfel, Curtea a apreciat potrivit articolului 31 CE normele naționale care depășeau stricto sensu exercitarea dreptului exclusiv de a cumpăra alcool atribuit monopolului respectiv. Astfel cum a arătat avocatul general Tizzano la punctele 41 și 42 din concluziile prezentate în cauza de faţă, Curtea a procedat similar în hotărârea Franzén, citată anterior.
36. Considerăm că linia raționamentului care constă în a nu trata în același fel funcția specifică a unui monopol și domeniul de aplicare al drepturilor sale exclusive este corectă. Pe de o parte, statele membre definesc funcția specifică atribuită monopolului, sub rezerva controlului efectuat de către Curte, drepturile sale exclusive nereprezentând în realitate decât modalitatea de a îndeplini funcția care i‑a fost atribuită. Pe de altă parte, dacă funcția specifică a unui monopol s‑ar limita, în definitiv, la domeniul de aplicare al drepturilor sale exclusive, din acest raționament ar rezulta o tautologie destul de puțin comprehensibilă, care ar consta în a susține că funcția specifică a unui monopol este monopolul însuși! Prin urmare, nu am înțelege motivul pentru care, de mai mult de 30 de ani, jurisprudența Curții a insistat asupra noțiunii de funcție specifică, și nu pur și simplu pe cea de drept exclusiv/drepturi exclusive.
37. Prin urmare, considerăm că normele care intră sub incidența articolului 31 CE cuprind toate dispozițiile legate de existența și funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, datorită legăturii intrinseci cu exercitarea funcției specifice atribuite acestui monopol, inclusiv cele care nu corespund stricto sensu întinderii dreptului de exclusivitate conferit acestui monopol.
38. În consecință, trebuie să se examineze dacă interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice îndeplinește criteriul menționat la punctul precedent din prezentele concluzii, și anume dacă, în ciuda faptului că nu corespunde stricto sensu domeniului de aplicare al dreptului exclusiv conferit Systembolaget, aceasta este legată în mod intrinsec de exercitarea funcției specifice a monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool. Dacă aceasta este situația, respectiva interdicție este legată de existența și funcționarea monopolului respectiv și intră în domeniul de aplicare al articolului 31 CE.
2. Cu privire la aplicabilitatea articolului 31 CE situației în cauză în acțiunea principală
39. Capitolul 4 din Legea privind alcoolul reglementează importul pentru uz privat de către particulari al băuturilor alcoolice. În cadrul acestuia se prevăd cazurile în care este permis un astfel de import, în special importul efectuat de un călător în vârstă de cel puțin 20 de ani, rezident în Suedia, pentru consumul propriu. În afara acestor cazuri admise în mod limitativ, este interzis importul pentru uz privat de către particulari al băuturilor alcoolice. Astfel, această interdicție privește comenzile la distanță ale unui consumator suedez, care nu presupun deplasarea într‑un alt stat membru. Cu toate acestea, în ceea ce privește băuturile alcoolice care nu figurează în asortimentul oferit de Systembolaget, capitolul 5 articolul 5 din Legea privind alcoolul impune ca, la cererea unui particular, această întreprindere să facă comanda solicitată, cu excepția situației în care există motive serioase pentru a o refuza.
40. Părțile care au intervenit în ședința din 19 septembrie 2006 nu sunt de acord în legătură cu domeniul de aplicare al normelor în cauză.
41. Comisia consideră că dispozițiile capitolului 4 din Legea privind alcoolul, pe care le califică drept „interdicție pentru particulari de a importa”, se referă la o etapă anterioară vânzării cu amănuntul de alcool (exercitată în regim de exclusivitate) și nu intră în domeniul de aplicare al articolului 31 CE.
42. Autoritatea AELS de Supraveghere pretinde că reglementarea în cauză nu vizează să interzică importul pentru uz privat de către particulari al băuturilor alcoolice, ci să reglementeze transportul băuturilor menționate importate de un particular, întrucât acesta nu le poate transporta decât dacă se deplasează el însuși cu aceste băuturi. Putând fi disociate de existența și funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, aceste norme ar intra, prin urmare, potrivit Autorității AELS de Supraveghere, în domeniul de aplicare al articolului 31 CE. Reclamanții din acțiunea principală par, în esență, să aibă o poziție similară. În plus, Autoritatea AELS de Supraveghere își întemeiază argumentarea pe hotărârea HOB‑vín a Curții AELS(15).
43. În schimb, guvernul suedez, susținut de celelalte două guverne interveniente, afirmă că interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice nu constituie decât un aspect al dispozițiilor naționale care reglementează cumpărarea de alcool la distanță, care se înscriu în cadrul sistemului de monopol asupra vânzării cu amănuntul de alcool.
44. În primul rând, considerăm că este foarte clar că normele în cauză nu constituie o reglementare a transportului băuturilor alcoolice.
45. Reamintim că legalitatea existenței monopolului suedez privind vânzarea cu amănuntul de alcool nu a fost contestată de părțile care au intervenit în cadrul ședinței. Aceasta a fost confirmată prin hotărârea Franzén, citată anterior. Or, astfel cum a arătat guvernul suedez, vânzarea de băuturi alcoolice în Suedia, fără a fi consumate pe loc, este direcționată prin rețeaua de distribuție a Systembolaget. Systembolaget este, prin urmare, unicul intermediar care furnizează particularilor băuturi alcoolice în Suedia(16). Aceasta înseamnă de asemenea că un particular care dorește să comande băuturi alcoolice în Suedia trebuie în mod necesar să facă o comandă la Systembolaget. Dacă aceste băuturi sunt disponibile în asortimentul monopolului asupra vânzării cu amănuntul de băuturi alcoolice, particularul poate să le achiziționeze direct de la un punct de vânzare al Systembolaget sau, dacă este cazul, poate să facă o comandă la distanță(17). Dacă aceste băuturi nu sunt disponibile în asortimentul monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, se aplică norma din capitolul 5 articolul 5 din Legea privind alcoolul, despre care s‑a arătat deja în hotărârea Franzén, citată anterior(18), că se află în corelație cu funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool.
46. Interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice, astfel cum este vizată de prima întrebare adresată de instanța de trimitere, trebuie examinată în acest context. Interdicția nu urmărește numai să reglementeze o etapă anterioară vânzării cu amănuntul, după cum susține Comisia, ci să asigure ca, prin intermediul comenzilor la distanță adresate direct producătorilor din alte state membre, particularii să nu eludeze sistemul de direcționare a vânzării de băuturi alcoolice ales de Regatul Suediei, care a fost recunoscut ca fiind compatibil cu articolul 31 CE în hotărârea Franzén, citată anterior.
47. În acest sens, astfel cum a arătat în mod corect avocatul general Tizzano în concluziile prezentate în cauza de faţă, sarcina de a importa băuturile alcoolice solicitate este intrinsec legată de executarea funcției specifice atribuite în favoarea Systembolaget prin Legea privind alcoolul, funcție care constă în instituirea unei căi de acces unice și controlate pentru cumpărarea acestor băuturi(19). Or, norma privind efectuarea comenzilor de băuturi alcoolice la Systembolaget (capitolul 5 articolul 5 din Legea privind alcoolul) și cea privind interdicția de a importa pentru uz privat aceste băuturi (capitolul 4 din Legea privind alcoolul) se completează reciproc și nu pot fi disociate: ambele urmăresc să includă cererea de băuturi alcoolice a consumatorilor suedezi în sistemul exclusiv de vânzare cu amănuntul de alcool controlat de Systembolaget(20).
48. Cu certitudine, s‑ar putea încerca să se obiecteze, după cum procedează Autoritatea AELS de Supraveghere, că legislația suedeză nu interzice în mod expres particularilor să adreseze comenzi la distanță direct unui producător sau unui distribuitor, suedez sau străin, după propria alegere, în special prin internet.
49. Cu toate acestea, considerăm că o astfel de interdicție expresă este superfluă. Într‑adevăr, din moment ce singura modalitate de comercializare prevăzută în Legea privind alcoolul este vânzarea de băuturi alcoolice prin intermediul monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, care, în plus, se înscrie în funcția specifică atribuită acestui monopol și se aplică indiferent de originea produselor, nu este necesar să se interzică în mod expres cumpărarea la distanță de alcool de către particulari direct de la alți furnizori.
50. Pe de altă parte, obiecția Comisiei potrivit căreia Systembolaget nu efectuează transportul băuturilor alcoolice comandate și cumpărate direct de către un particular de la un producător stabilit într‑un alt stat membru se dovedește de asemenea puțin relevantă.
51. Într‑adevăr, tocmai pentru motivul că funcția specifică a monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool este de a direcționa cumpărarea de băuturi alcoolice printr‑o cale unică și controlată și pentru că Systembolaget nu este, cu siguranță, o societate de transport de mărfuri, aceasta nu ar putea transporta băuturi alcoolice pentru un particular care nu a apelat la serviciile sale, nerespectând funcția specifică pe care i‑a atribuit‑o legiuitorul național.
52. În continuare, în ceea ce privește argumentul de natură mai generală pe care Autoritatea AELS de Supraveghere îl deduce din hotărârea HOB‑vín, citată anterior, privind funcționarea monopolului islandez asupra vânzării cu amănuntul de alcool (ÁTVR), în opinia noastră, acesta trebuie respins.
53. Potrivit Autorității AELS de Supraveghere, din hotărârea menționată ar rezulta că o dispoziție națională nu ar putea fi disociată de funcționarea monopolului numai dacă aceasta privește în mod direct acest monopol. În schimb, dispozițiile legate de activitatea operatorilor și a particularilor în sens larg ar putea fi disociate de funcționarea acestui monopol și ar trebui examinate în lumina articolului 28 CE.
54. Ne permitem să reamintim că, în cauza HOB‑vín, citată anterior, Curtea AELS, sesizată de o instanță islandeză, era solicitată să se pronunțe în legătură cu problema dacă două condiții comerciale – impuse de monopolul islandez asupra vânzării cu amănuntul de alcool pe cale decizională și contractuală, pe care trebuiau să le îndeplinească paletele furnizorilor săi(21) – trebuiau examinate în raport cu articolul 11 din Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare „Acordul privind SEE”), al cărui conținut este în esență identic cu cel al articolului 28 CE, sau în lumina articolului 16 din Acordul privind SEE, al cărui conținut este în esență identic cu cel al articolului 31 CE.
55. În temeiul distincției formulate la punctele 35 și 36 din hotărârea Franzén, citată anterior, Curtea AELS a hotărât că, în prezenta cauză, factorul determinant pentru a stabili dacă respectivele condiții comerciale nu puteau fi disociate de funcționarea monopolului islandez asupra vânzării cu amănuntul de alcool consta în faptul că acestea se aplicau numai ÁTVR, alte întreprinderi care, în cadrul activităților lor comerciale, administrau de asemenea depozite fiind excluse. În măsura în care condițiile comerciale în cauză reglementau în mod exclusiv relațiile contractuale ale ÁTVR, s‑a considerat, prin urmare, că respectivele condiții comerciale nu pot fi disociate de funcționarea monopolului respectiv și au fost examinate în raport cu articolul 16 din Acordul privind SEE(22).
56. Or, avem convingerea că ar fi riscantă încercarea de a deduce consecințe generale din distincția realizată de Curtea AELS în hotărârea HOB‑vín, citată anterior. Într‑adevăr, această instanță arată în mod prudent că linia de demarcație pe care a pus‑o în evidență se aplică „în prezenta cauză”. Cu alte cuvinte, chiar dacă se consideră că unele condiții normative sau, a fortiori, condiții comerciale impuse de monopolul însuși, precum în cauza cu care a fost sesizată Curtea AELS, care se aplică numai monopolului, nu pot fi disociate de funcționarea sa, normele naționale care vizează alți operatori sau particulari nu sunt în mod necesar disociabile de funcționarea acestui monopol. De altfel, ne permitem să observăm că, în cauzele citate la punctul 35 din prezentele concluzii, Curtea a examinat normele naționale în lumina articolului 31 CE, chiar dacă aceste norme nu vizau direct monopolul în cauză. În definitiv, astfel cum am precizat deja, în opinia noastră, totul depinde de funcția specifică atribuită prin legea națională monopolului în cauză.
57. În sfârșit, potrivit reclamanților din acțiunea principală, Comisiei și Autorității AELS de Supraveghere, împrejurarea că, în Finlanda, monopolul asupra vânzării cu amănuntul de alcool își exercită funcțiile independent de o interdicție similară celei în discuție în prezenta cauză demonstrează că această interdicție nu poate fi disociată de funcționarea monopolului.
58. Avocatul general Tizzano a respins deja acest argument, subliniind în special că nu era vorba, în mod absolut, de a verifica dacă un monopol putea funcționa fără interdicția în cauză, ci de a aprecia dacă interdicția prevăzută este sau nu este intrinsec legată de executarea funcției specifice pe care legiuitorul a decis să o atribuie monopolului său(23).
59. Pentru a dezvolta într‑o mică măsură această sugestie, fără, în opinia noastră, a o denatura, criteriul formulat în hotărârea Franzén, citată anterior, și anume cel privind disocierea acestor dispoziții naționale în raport cu existența și funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, trebuie să determine Curtea să se întrebe dacă interdicția în cauză își găsea o rațiune independent de existența și funcționarea monopolului suedez asupra vânzării cu amănuntul de alcool.
60. Într‑adevăr, a admite că o normă poate fi „disociată” de existența și funcționarea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool presupune, în opinia noastră, a considera că această normă are o rațiune de a exista în sine și este aptă să existe, sub rezerva compatibilității sale cu dreptul comunitar, independent de existența și funcționarea monopolului respectiv(24). Or, interdicția în cauză nu ar fi avut nicio rațiune de a fi fără existența și funcționarea acestui monopol, din moment ce, astfel cum am arătat anterior, aceasta este legată în mod intrinsec de exercitarea funcției specifice atribuite de legea națională monopolului suedez asupra vânzării cu amănuntul de alcool.
61. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la prima întrebare preliminară în sensul că interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice amintită în decizia de trimitere trebuie interpretată în raport cu articolul 31 CE.
B – Cu privire la a doua întrebare preliminară
62. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice este compatibilă cu condițiile prevăzute la articolul 31 CE.
63. Reamintim că articolul 31 alineatul (1) CE prevede că statele membre adaptează monopolurile naționale cu caracter comercial astfel încât să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și de desfacere. În ceea ce privește monopolurile asupra vânzării, Curtea a stabilit că „nu sunt admise monopoluri care sunt adaptate astfel încât comerțul cu mărfuri care provin din alte state membre să fie dezavantajat, în drept sau în fapt, în raport cu cel al mărfurilor naționale”(25). Pe de altă parte, Curtea a arătat că, în scopul de a verifica dacă un monopol asupra vânzării cu amănuntul este adaptat astfel încât să se asigure excluderea oricărei discriminări în sensul articolului 31 alineatul (1) CE, trebuie să se analizeze dacă acest monopol este susceptibil de a dezavantaja produsele care provin din alte state membre sau dacă, în practică, dezavantajează astfel de produse(26).
64. În ceea ce privește acțiunea principală, împărtășim pe deplin poziția avocatului general Tizzano, care arată că, în cadrul Legii privind alcoolul, interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice nu dezavantajează, în sine, produsele care provin din alte state membre, ci, dimpotrivă, aceste produse sunt situate exact pe același plan ca produsele naționale. Într‑adevăr, pe de o parte, niciuna dintre cele două categorii de produse nu poate fi cumpărată de particulari decât în magazinele și în punctele de vânzare ale Systembolaget și, pe de altă parte, dacă acestea nu figurează în asortimentul oferit de Systembolaget, ambele categorii de produse trebuie comandate prin intermediul acestei societăți, în temeiul capitolului 5 articolul 5 din Legea privind alcoolul(27).
65. Cu toate acestea, spre deosebire de avocatul general Tizzano, această apreciere ni se pare suficientă pentru a răspunde în mod util instanței de trimitere în ceea ce privește circumstanțele cauzei din acțiunea principală.
66. Într‑adevăr, trebuie să nu pierdem din vedere că reclamantele din acțiunea principală au făcut comenzi direct la un distribuitor și la un producător străin, fără a încerca măcar să îi solicite Systembolaget acest lucru, contrar procedurii prevăzute la capitolul 5 articolul 5 din Legea privind alcoolul.
67. Din acest motiv instanța de trimitere ridică problema compatibilităţii cu articolul 31 alineatul (1) CE a interdicției pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice, coroborată cu pricipiul însuși al obligației de a face o comandă prin Systembolaget pentru a obține băuturile alcoolice care nu figurează în asortimentul monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool.
68. În schimb, instanța de trimitere ridică problema compatibilităţii interdicției în cauză cu articolul 31 alineatul (1) CE în situația ipotetică în care reclamanții din acțiunea principală ar fi efectuat comenzile la Systembolaget și ar fi primit un răspuns negativ din partea acesteia pentru „motive grave”, în temeiul capitolului 5 articolul 5 in fine din Legea privind alcoolul, în versiunea aplicabilă la data faptelor din acțiunea principală(28).
69. Pe de altă parte, este cert că Systembolaget nu s‑a prevalat niciodată de posibilitatea de a refuza o comandă pentru „motive grave”, în temeiul capitolului 5 articolul 5 in fine din Legea privind alcoolul.
70. În consecință, în opinia noastră, o interdicție pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice, precum cea prevăzută în Legea privind alcoolul, nu este, în principiu, contrară articolului 31 CE.
71. În pofida celor afirmate mai sus, în cazul în care Curtea ar trebui să considere că este sesizată de asemenea cu privire la chestiunea dacă interdicția în cauză este compatibilă cu articolul 31 alineatul (1) CE, în măsura în care această interdicție este susceptibilă să se aplice împreună cu refuzul pentru „motive grave” al Systembolaget de a executa comenzi ale particularilor având ca obiect băuturi alcoolice care nu sunt disponibile în asortimentul monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool, ar trebui să se răspundă în felul următor: o interdicție precum cea vizată în decizia de trimitere nu poate fi compatibilă cu articolul 31 alineatul (1) CE decât dacă are drept rezultat tratarea în mod nediscriminatoriu, în drept și în fapt, a produselor provenite din alte state membre. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceasta este situația în acțiunea principală.
III – Concluzie
72. Având în vedere considerațiile precedente, sugerăm Curții să răspundă întrebărilor adresate de Högsta domstolen în modul următor:
„1) O interdicție pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice precum cea prevăzută în Legea privind alcoolul [alkohollagen (1739:1994)] din 16 decembrie 1994 trebuie considerată, în sistemul specific instituit prin această lege, drept o normă legată în mod intrinsec de existența și funcționarea unui monopol asupra vânzării cu amănuntul de alcool. În această calitate, interdicția trebuie analizată în lumina articolului 31 CE.
2) În cadrul unui sistem specific precum cel instituit prin Legea privind alcoolul, interdicția pentru particulari de a importa pentru uz privat băuturi alcoolice este, în principiu, compatibilă cu articolul 31 alineatul (1) CE.
Cu toate acestea, în măsura în care interdicția este susceptibilă să se aplice împreună cu posibilitatea monopolului asupra vânzării cu amănuntul de alcool de a se opune pentru motive grave comenzii unor particulari ce are ca obiect băuturi alcoolice care nu sunt disponibile în asortimentul monopolului respectiv, această interdicție nu poate fi compatibilă cu articolul 31 alineatul (1) CE decât dacă are drept rezultat tratarea în mod nediscriminatoriu, în drept și în fapt, a produselor provenite din alte state membre. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceasta este situația în acțiunea principală.”