Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Augstākā tiesa (Letonia) la 19 decembrie 2016 – DW

(Cauza C-651/16)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākā tiesa

Părțile din procedura principală

Reclamantă: DW

Pârât: Valsts sociālās apdrošināšanas aģentūra

Întrebările preliminare

Articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 45 alineatele (1) și (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru precum cea din litigiul principal, care, pentru stabilirea cuantumului indemnizației de maternitate, nu exclude din perioada de 12 luni, care trebuie avută în vedere pentru calcularea bazei de contribuție medii, lunile în care persoana a lucrat într-o instituție a Uniunii Europene și a fost asigurată în cadrul sistemului comun de asigurări de sănătate al Uniunii Europene, ci, întrucât se consideră că în perioada respectivă persoana nu a fost asigurată în Letonia, stabilește veniturile acesteia în funcție de baza de contribuție medie la stat, ceea ce poate să reducă în mod substanțial valoarea indemnizației de maternitate acordate, comparativ cu cea pe care ar fi putut să o primească dacă în perioada luată ca referință pentru efectuarea calculului nu ar fi lucrat în cadrul unei instituții a Uniunii Europene, ci ar fi fost angajată în Letonia?

____________