Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesverwaltungsgericht (Germania) la 21 aprilie 2017 – Heinrich Denker/Gemeinde Thedinghausen

(Cauza C-206/17)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamant și recurent: Heinrich Denker

Pârâtă și intimată: Gemeinde Thedinghausen

Parte la procedură: Vertreter des Bundesinteresses beim Bundesverwaltungsgericht

Întrebarea preliminară

Articolul 11 din Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului – Directiva privind evaluarea efectelor unor proiecte asupra mediului1 – trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede că încălcarea unei norme naționale privind participarea publicului la procedura de întocmire a unui plan urbanistic produsă prin intermediul unei reglementări municipale este irelevantă atunci când, în pofida unei informări corespunzătoare, această încălcare nu a fost criticată în termen de un an de la comunicarea planului referitor la comună, iar planului urbanistic i se aplică dispozițiile referitoare la participarea publicului din Directiva privind evaluarea efectelor asupra mediului?

____________

1 – JO L 26, 2012, p. 1.