HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
8 februarie 2017(*)
„Trimitere preliminară – Publicitate comparativă – Directiva 2006/114/CE – Articolul 4 – Directiva 2005/29/CE – Articolul 7 – Compararea obiectivă a prețurilor – Omisiune înșelătoare – Publicitate care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite – Caracterul licit – Informație semnificativă – Nivelul și suportul informației”
În cauza C‑562/15,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de cour d'appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța), prin decizia din 29 octombrie 2015, primită de Curte la 4 noiembrie 2015, în procedura
Carrefour Hypermarchés SAS
împotriva
ITM Alimentaire International SASU,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, doamna A. Prechal, domnul A. Rosas, doamna C. Toader și domnul E. Jarašiūnas (raportor), judecători,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul V. Tourrès, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 6 iulie 2016,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Carrefour Hypermarchés SAS, de B. Moreau‑Margotin, de M. Karsenty‑Ricard, de B. L'Homme‑Houzai și de F. Guerre, avocates;
– pentru ITM Alimentaire International SASU, de P. Deprez și de J.‑C. André, avocats;
– pentru guvernul francez, de D. Colas și de J. Traband, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de C. Valero și de M. D. Roussanov, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 19 octombrie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (JO 2006, L 376, p. 21, Ediție specială, 15/vol. 18, p. 229) și a articolului 7 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260, rectificare în JO 2013, L 129, p. 40).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ITM Alimentaire International SASU (denumită în continuare „ITM”), pe de o parte, și Carrefour Hypermarchés SAS (denumită în continuare „Carrefour”), pe de altă parte, în legătură cu o campanie publicitară televizată lansată de aceasta din urmă, care compară prețurile produselor aparținând marilor mărci practicate în magazine ale firmei Carrefour și în magazine ale firmelor concurente.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Potrivit articolului 2 litera (b) din Directiva 2006/114, „publicitate înșelătoare” înseamnă, în sensul acestei directive, „orice publicitate care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau care iau contact cu aceasta și care, datorită caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din aceste motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent”.
4 Articolul 4 din această directivă prevede:
„Se permite publicitatea comparativă, în ceea ce privește comparația, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) nu este înșelătoare în sensul articolului 2 [litera] (b), articolului 3 și articolului 8 alineatul (1) din prezenta directivă sau al articolelor 6 și 7 din Directiva 2005/29 […];
(b) compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași scopuri;
(c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri sau servicii, care pot include și prețul;
(d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activități sau situația unui concurent;
(e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeași denumire;
(f) nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
(g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marcă sau o denumire comercială protejată;
(h) nu creează confuzie între comercianți, între persoana care își face publicitate și un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale persoanei care își face publicitate și cele ale unui concurent.”
5 Articolul 6 din directiva 2005/29, intitulat „Acțiuni înșelătoare”, prevede:
„(1) O practică comercială se consideră înșelătoare în cazul în care conține informații false și, în consecință, este mincinoasă sau, în orice alt fel, inclusiv prin prezentarea generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul mediu, chiar dacă informația este corectă în fapt, cu privire la unul sau mai multe dintre următoarele elemente și, în oricare dintre situații, determină sau poate determina o decizie comercială pe care consumatorul nu ar fi luat‑o în altă situație:
[…]
(d) prețul sau modalitatea de calcul al prețului sau existența unui avantaj specific în ceea ce privește prețul;
[…]”
6 Articolul 7 din Directiva 2005/29, intitulat „Omisiuni înșelătoare”, prevede:
„(1) O practică comercială se consideră înșelătoare în cazul în care, analizând faptele și ținând seama de toate caracteristicile și circumstanțele, precum și de limitele proprii mediului de comunicare utilizat, omite o informație semnificativă de care consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză și care, în consecință, determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări.
(2) De asemenea, o practică comercială se consideră omisiune înșelătoare în cazul în care, ținând seama de toate aspectele descrise la alineatul (1), un comerciant disimulează o informație semnificativă prevăzută la alineatul respectiv sau o furnizează într‑o manieră neclară, neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită sau dacă nu își declară intenția comercială adevărată în cazul în care aceasta nu reiese deja din context sau în cazul în care, în orice situație, aceasta determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări.
(3) În cazul în care mediul de comunicare folosit pentru practica comercială respectivă impune limite de spațiu sau de timp, aceste limite și orice alte măsuri luate de comerciant pentru a pune informația la dispoziția consumatorilor prin alte mijloace se iau în considerare atunci când se decide dacă au fost omise informații.
[…]”
Dreptul francez
7 Articolul L. 121‑8 din Codul consumului, în versiunea în vigoare la data faptelor în discuție în litigiul principal, prevede:
„Orice formă de publicitate care compară bunuri sau servicii identificând în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de un concurent nu este permisă decât dacă:
1° nu este înșelătoare sau de natură să inducă în eroare;
2° privește bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau au același obiectiv;
3° compară în mod obiectiv una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri sau servicii, din care poate face parte și prețul.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
8 În cursul lunii decembrie 2012, Carrefour a lansat o campanie publicitară televizată de amploare, intitulată „garantat cel mai redus preț Carrefour”, care compara prețurile a 500 de produse aparținând marilor mărci practicate în magazine ale firmei Carrefour și în magazine ale firmelor concurente, printre care figurau magazinele Intermarché, și care oferea consumatorului rambursarea dublului diferenței de preț dacă găsea produsul mai ieftin în altă parte.
9 Spoturile publicitare difuzate menționau diferențe de preț favorabile Carrefour și în special produsele vândute în magazinele firmei Intermarché erau arătate în acestea ca fiind în mod sistematic mai scumpe decât cele aparținând Carrefour. Începând cu al doilea spot televizat, toate magazinele Intermarché selecționate pentru comparație erau supermarketuri, iar toate magazinele Carrefour erau hipermarketuri. Această informație figura numai pe pagina principală a site‑ului internet Carrefour, cu mențiunea, cu caractere minuscule, că garantarea era „valabilă numai în magazinele Carrefour și Carrefour Planet” și că aceasta nu era, așadar, „valabilă în magazinele Carrefour Market, Carrefour Contact, Carrefour City”. În spoturile publicitare televizate, sub denumirea Intermarché apărea, cu litere mai mici, mențiunea „Super”.
10 La 2 octombrie 2013, după ce a pus în întârziere Carrefour să înceteze difuzarea acestei publicități, ITM, societate însărcinată cu strategia și cu politica comercială ale firmelor de distribuție alimentară din „grupul Mousquetaires”, care include, printre altele, Intermarché Hyper și Intermarché Super, a chemat Carrefour în judecată în fața tribunal de commerce de Paris (Tribunalul Comercial din Paris, Franța) pentru a obține obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 3 milioane de euro cu titlu de daune interese, interzicerea difuzării publicității contestate, precum și a oricărei practici de publicitate comparativă care se întemeiază pe modalități de comparație similare, încetarea, sub sancțiunea plății unor penalități cu titlu cominatoriu, a difuzării pe internet a opt spoturi publicitare, încetarea, sub sancțiunea plății unor penalități cu titlu cominatoriu, a oricărei prezentări care compară diferența medie de preț dintre diferitele firme pe baza unei metodologii de comparație lipsite de obiectivitate, precum și publicarea hotărârii care urmează să fie pronunțată.
11 Printr‑o hotărâre din 31 decembrie 2014, tribunal de commerce de Paris a obligat Carrefour la plata către ITM a sumei de 800 000 de euro pentru repararea prejudiciului suferit, a admis cererile de interzicere a difuzării publicității în cauză și a dispus publicarea acestei hotărâri.
12 Această instanță a considerat printre altele că, prin reținerea unei modalități înșelătoare de selecție a punctelor de vânzare, care denatura reprezentativitatea comparațiilor de preț, Carrefour nu respectase cerințele privind obiectivitatea rezultate din articolul L. 121‑8 din Codul consumului și că aceste încălcări ale neutralității și ale obiectivității unei campanii de publicitate comparativă constituiau acte de concurență neloială. Aceasta a arătat de asemenea că informațiile care figurau pe site‑ul internet al Carrefour nu permiteau consumatorului să aibă cunoștință în mod clar de faptul că comparația era realizată între magazine de dimensiuni diferite.
13 Carrefour a formulat apel împotriva hotărârii menționate în fața cour d'appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) și a solicitat, în cadrul cercetării judecătorești a cauzei, adresarea unei cereri de trimitere preliminară Curții.
14 În fața acestei instanțe, Carrefour a susținut că interpretarea Directivei 2006/114, a cărei transpunere se urmărește a fi asigurată prin articolul L. 121‑8 din Codul consumului, era necesară pentru soluționarea litigiului principal, în ceea ce privește aspectul dacă o comparație a prețurilor produselor selecționate era permisă numai dacă aceste produse erau vândute în magazine de dimensiuni sau de formate identice.
15 ITM s‑a opus cererii de decizie preliminară arătând că chestiunea avută în vedere nu era necesară pentru soluționarea litigiului principal, din moment ce în acesta nu era în discuție o interdicție de a compara prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite, ci aprecierea caracterului înșelător al publicității în cazul în care consumatorul nu fusese informat în mod clar și obiectiv despre diferența de format sau de dimensiune dintre magazinele comparate.
16 Magistratul însărcinat cu cercetarea judecătorească în dosar a subliniat că, într‑adevăr, principiul unei publicități comparative a prețurilor între magazine de formate diferite constituise temeiul deciziei instanței de prim grad și a considerat că cour d'appel de Paris, sesizată cu judecarea completă a cauzei, ar trebui să se pronunțe cu privire la acest aspect. În plus, a arătat că, dacă principiul publicității comparative a prețurilor între magazine de formate diferite ar fi considerat ca fiind conform cu Directiva 2006/114, cour d'appel ar trebui, în plus, să ridice problema dacă faptul că magazinele ale căror prețuri erau comparate aveau dimensiuni sau formate diferite constituia o informație semnificativă în sensul Directivei 2005/29, care trebuia să fie adusă în mod necesar la cunoștința consumatorului, și, în cazul unui răspuns afirmativ, problema nivelului sau a suportului de difuzare pe care ar trebui să îl aibă această informație.
17 În aceste condiții, cour d'appel de Paris a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) [A]rticolul 4 literele (a) și (c) din Directiva [2006/114], potrivit căruia «se permite publicitatea comparativă în cazul în care […] nu este înșelătoare […] [și] compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri și servicii», trebuie interpretat în sensul că o comparație a prețurilor produselor vândute de firme de distribuție se permite numai dacă produsele sunt vândute în magazine de formate sau de dimensiuni identice[?]
2) [F]aptul că magazinele ale căror prețuri sunt comparate au dimensiuni și formate diferite constituie o informație semnificativă, în sensul Directivei [2005/29], care trebuie să fie adusă în mod necesar la cunoștința consumatorului?
3) În cazul unui răspuns afirmativ, […] care ar trebui să fie nivelul și/sau suportul de difuzare a acestei informații către consumator[?]”
Cu privire la întrebările preliminare
18 Prin intermediul celor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114 trebuie interpretat în sensul că nu este permisă o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal, care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite. Aceasta ridică, în plus, problema dacă faptul că magazinele ale căror prețuri sunt comparate au dimensiuni sau formate diferite constituie o informație semnificativă în sensul articolului 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 2005/29, la care face trimitere articolul 4 litera (a) din Directiva 2006/114, și, dacă este cazul, care sunt nivelul și suportul de difuzare pe care trebuie să le aibă această informație.
19 Trebuie arătat că Directiva 2006/114 rezultă din codificarea Directivei 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (JO 1984, L 250, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 153), care, după ce a fost modificată în mai multe rânduri, a fost abrogată și înlocuită prin Directiva 2006/114, astfel încât jurisprudența Curții referitoare la interpretarea Directivei 84/450 este pe deplin aplicabilă în situațiile care intră sub incidența Directivei 2006/114.
20 Prin urmare, trebuie amintit că Directiva 2006/114 realizează o armonizare exhaustivă a condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă în statele membre și că o asemenea armonizare implică, prin natura sa, că caracterul licit al publicității comparative trebuie să fie evaluat doar din perspectiva criteriilor stabilite de legiuitorul Uniunii (Hotărârea din 8 aprilie 2003, Pippig Augenoptik, C‑44/01, EU:C:2003:205, punctul 44, și Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C‑159/09, EU:C:2010:696, punctul 22).
21 În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, întrucât publicitatea comparativă contribuie la evidențierea în mod obiectiv a avantajelor diferitor produse comparabile și astfel la stimularea concurenței dintre furnizorii de bunuri și de servicii în beneficiul consumatorilor, condițiile impuse pentru o asemenea publicitate trebuie să fie interpretate în sensul cel mai favorabil acesteia, garantând în același timp că publicitatea comparativă nu va fi utilizată în mod anticoncurențial și neloial sau într‑un mod care să aducă atingere intereselor consumatorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2001, Toshiba Europe, C‑112/99, EU:C:2001:566, punctele 36 și 37, Hotărârea din 19 septembrie 2006, Lidl Belgium, C‑356/04, EU:C:2006:585, punctul 22, și Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C‑159/09, EU:C:2010:696, punctele 20 și 21, precum și jurisprudența citată).
22 Or, pe de o parte, articolul 4 din Directiva 2006/114 nu impune ca formatul sau dimensiunea magazinelor în care sunt vândute produsele ale căror prețuri sunt comparate să fie similare și, pe de altă parte, o comparație între prețurile produselor comparabile vândute în magazine de formate sau de dimensiuni diferite este în sine susceptibilă să contribuie la realizarea obiectivelor publicității comparative, amintite la punctul anterior din prezenta hotărâre, și nu aduce atingere nici cerinței privind o concurență loială și nici intereselor consumatorilor.
23 În acest context, o publicitate care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite poate fi considerată permisă în sensul articolului 4 din Directiva 2006/114 numai în măsura în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la acest articol.
24 În special, o asemenea publicitate trebuie să compare prețurile în mod obiectiv și să nu fie înșelătoare.
25 Astfel, pe de o parte, din articolul 4 litera (c) din Directiva 2006/114 rezultă că prețurile trebuie să fie comparate în mod obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Lidl Belgium, C‑356/04, EU:C:2006:585, punctul 45).
26 Or, în anumite circumstanțe, diferența de dimensiune sau de format dintre magazinele în care au fost înregistrate prețurile comparate de persoana care își face publicitate poate denatura obiectivitatea comparației. Acest lucru se poate întâmpla atunci când persoana care își face publicitate și concurenții la care au fost înregistrate prețurile fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari din firma sa cu cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, fără ca acest lucru să fie menționat în publicitate.
27 Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 43 și 57 din concluzii, prețurile bunurilor de consum curent pot varia în funcție de formatul sau de dimensiunea magazinului, așa încât o comparație asimetrică poate avea drept efect crearea sau creșterea artificială a diferenței dintre prețurile persoanei care își face publicitate și prețurile concurenților, în funcție de selecția magazinelor care fac obiectul comparației.
28 Pe de altă parte, articolul 4 litera (a) din Directiva 2006/114 impune ca publicitatea comparativă să nu fie înșelătoare, în sensul articolului 2 litera (b) din această directivă sau al articolelor 6 și 7 din Directiva 2005/29.
29 Reiese din aceste dispoziții că este înșelătoare o publicitate comparativă care, în orice mod, printr‑o acțiune sau printr‑o omisiune, poate induce în eroare consumatorii cărora li se adresează și poate afecta comportamentul economic al acestora sau, din aceste motive, poate aduce atingere unui concurent. Astfel, este înșelătoare, în special în temeiul articolului 4 litera (a) din Directiva 2006/114 coroborat cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 2005/29, o publicitate care omite o informație semnificativă de care consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză sau care disimulează o asemenea informație sau o furnizează într‑o manieră neclară, neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită și care, în consecință, poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări.
30 Deși Directiva 2005/29 nu definește noțiunea „informație semnificativă”, reiese totuși din articolul 7 alineatele (1) și (2) din directivă că are această calitate o informație de care consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză și a cărei omisiune, în consecință, îl poate determina pe acesta să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări.
31 Este de competența instanțelor naționale să verifice, având în vedere împrejurările fiecărei spețe, dacă, ținând cont de consumatorii cărora li se adresează, o publicitate poate avea un caracter înșelător (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C‑159/09, EU:C:2010:696, punctul 46 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 12 mai 2011, Ving Sverige, C‑122/10, EU:C:2011:299, punctul 51). În acest scop, acestea trebuie, pe de o parte, să ia în considerare percepția consumatorului mediu al bunurilor sau serviciilor care fac obiectul publicității în cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, și, pe de altă parte, să țină cont de toate elementele relevante ale cauzei, având în vedere, astfel cum rezultă din articolul 3 din Directiva 2006/114, orice informație conținută de publicitate și, în general, toate aspectele acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C‑159/09, EU:C:2010:696, punctele 47 și 48, precum și jurisprudența citată).
32 În speță, o publicitate în care persoana care își face publicitate reține, pentru a compara prețurile produselor vândute în magazinele sale cu prețurile produselor vândute în magazinele concurente, pe de o parte, prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei sale și, pe de altă parte, prețurile înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, în condițiile în care fiecare dintre aceste firme deține o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite, poate induce în eroare consumatorul mediu, creând acestuia impresia că toate magazinele care fac parte din aceste firme au fost luate în considerare pentru realizarea comparației și că diferențele de prețuri indicate sunt valabile pentru toate magazinele fiecărei firme, oricare ar fi dimensiunea sau formatul lor, în timp ce, pentru motivele menționate la punctul 27 din prezenta hotărâre, această situație nu se regăsește în mod necesar.
33 Această publicitate poate avea o influență asupra comportamentului economic al consumatorului, determinându‑l să ia o decizie cu convingerea eronată că va beneficia de diferențele de preț invocate în publicitate prin cumpărarea produselor în cauză mai degrabă în toate magazinele firmei persoanei care își face publicitate decât în magazinele firmelor concurente.
34 Rezultă că o asemenea publicitate este susceptibilă de a fi înșelătoare în sensul articolului 4 litera (a) din Directiva 2006/114.
35 Cu toate acestea, situația este diferită dacă consumatorul este informat că publicitatea în cauză compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care își face publicitate cu prețurile înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, deoarece atunci consumatorul știe că prin cumpărarea produselor în cauză numai din magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care își face publicitate poate beneficia de diferențele de preț invocate în publicitate. În consecință, această informație, în contextul unei asemenea publicități care compară prețurile practicate în magazine care fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite, este necesară consumatorului pentru ca acesta să ia în cunoștință de cauză decizia de a cumpăra produsele în discuție mai degrabă din magazinele persoanei care își face publicitate decât din magazinele concurente și pentru a nu fi determinat să ia o decizie de cumpărare pe care nu ar fi luat‑o în alte împrejurări. Prin urmare, este vorba în acest context despre o informație semnificativă în sensul articolului 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 2005/29.
36 Rezultă din considerațiile care precedă că o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal, care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite, este susceptibilă, atunci când aceste magazine fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei sale cu cele înregistrate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, de a nu răspunde cerinței privind obiectivitatea comparației, care decurge din articolul 4 litera (c) din Directiva 2006/114, și de a fi înșelătoare, în sensul articolului 4 litera (a) din această directivă, cu excepția cazului în care consumatorii sunt informați că comparația a fost realizată între prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care își face publicitate și cele înregistrate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente.
37 În ceea ce privește nivelul și suportul pe care trebuie să le aibă o asemenea informație semnificativă, trebuie subliniat că Directiva 2005/29 nu conține nicio dispoziție precisă în această privință. Cu toate acestea, reiese, pe de o parte, din articolul 7 alineatul (2) din această directivă că o informație semnificativă nu poate fi disimulată sau furnizată într‑o manieră neclară, neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită și, pe de altă parte, din articolul 7 alineatele (1) și (3) din directiva menționată, că trebuie să se țină seama, pentru a aprecia dacă s‑au omis informații, de limitele proprii mediului de comunicare utilizat și, în cazul în care acest mediu impune limite de spațiu sau de timp, de orice alte măsuri luate de comerciant pentru a pune informația la dispoziția consumatorilor prin alte mijloace.
38 În ceea ce privește o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal, din considerațiile enunțate anterior rezultă că informația potrivit căreia comparația a fost realizată între prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care își face publicitate și cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente constituie un element în lipsa căruia este foarte probabil ca publicitatea să încalce cerința privind obiectivitatea comparației și să prezinte un caracter înșelător. Prin urmare, această informație nu trebuie doar să fie furnizată într‑o manieră clară, ci și, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 75-79 din concluzii, să figureze chiar în mesajul publicitar.
39 Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă în cauza principală, având în vedere circumstanțele speței, publicitatea în discuție în litigiul principal încalcă cerința privind obiectivitatea comparației și prezintă un caracter înșelător, luând în considerare elementele amintite la punctul 31 din prezenta hotărâre, în special indicațiile date chiar în publicitate în ceea ce privește magazinele firmei persoanei care își face publicitate și magazinele firmelor concurente ale căror prețuri au fost comparate, aceste elemente fiind relevante pentru a aprecia atât obiectivitatea comparației, cât și caracterul înșelător al publicității menționate.
40 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate după cum urmează:
– Articolul 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114 coroborat cu articolul 7 alineatele (1)-(3) din Directiva 2005/29 trebuie interpretat în sensul că este susceptibilă de a nu fi permisă, în sensul primei dintre dispozițiile menționate, o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal, care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite, atunci când aceste magazine fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei sale cu cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, cu excepția cazului în care consumatorii sunt informați, într‑o manieră clară și chiar prin mesajul publicitar, că comparația a fost realizată între prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care își face publicitate și cele înregistrate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente.
– Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, pentru a aprecia caracterul licit al unei asemenea publicități, dacă în cauza principală, având în vedere împrejurările speței, publicitatea în discuție nu îndeplinește cerința privind obiectivitatea comparației și/sau prezintă un caracter înșelător, pe de o parte, luând în considerare percepția consumatorului mediu al produselor în cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, și, pe de altă parte, ținând seama de indicațiile care figurează în publicitatea menționată, în special de cele care privesc magazinele firmei persoanei care își face publicitate și magazinele firmelor concurente ale căror prețuri au fost comparate, și, mai general, de toate elementele acesteia.
Cu privire la cheltuielile de judecată
41 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
Articolul 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă coroborat cu articolul 7 alineatele (1)-(3) din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) trebuie interpretat în sensul că este susceptibilă de a nu fi permisă, în sensul primei dintre dispozițiile menționate, o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal, care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite, atunci când aceste magazine fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei sale cu cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, cu excepția cazului în care consumatorii sunt informați, într‑o manieră clară și chiar prin mesajul publicitar, că comparația a fost realizată între prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care își face publicitate și cele înregistrate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente.
Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, pentru a aprecia caracterul licit al unei asemenea publicități, dacă în cauza principală, având în vedere împrejurările speței, publicitatea în discuție nu îndeplinește cerința privind obiectivitatea comparației și/sau prezintă un caracter înșelător, pe de o parte, luând în considerare percepția consumatorului mediu al produselor în cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, și, pe de altă parte, ținând seama de indicațiile care figurează în publicitatea menționată, în special de cele care privesc magazinele firmei persoanei care își face publicitate și magazinele firmelor concurente ale căror prețuri au fost comparate, și, mai general, de toate elementele acesteia.
Semnături