Language of document : ECLI:EU:C:2010:273

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

VERICA TRSTENJAK,

prezentate la 18 mai 20101(1)

Cauza C‑585/08

Peter Pammer

împotriva

Reederei Karl Schlüter GmbH & Co KG

și

Cauza C‑144/09

Hotel Alpenhof GesmbH

împotriva

Oliver Heller

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberster Gerichtshof (Austria)]

„Regulamentul nr. 44/2001 – Articolul 15 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) – Competența în materia contractelor încheiate de consumatori – Direcționarea unei activități către un stat membru în care este domiciliat consumatorul – Accesibilitatea paginii de internet – Contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare – Călătoria cu o navă cargou”






Cuprins


I –   Introducere

II – Cadrul juridic

A –   Regulamentul nr. 44/2001

B –   Regulamentul Roma I

C –   Directiva 90/314

III – Situația de fapt, acțiunea principală și întrebările preliminare

A –   Cauza Pammer

B –   Cauza Hotel Alpenhof

IV – Procedura în fața Curții

V –   Argumentele părților

A –   Contractele care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între transport și cazare (prima întrebare preliminară în cauza Pammer)

B –   Direcționarea unei activități către un stat membru în care este domiciliat consumatorul (a doua întrebare preliminară în cauza Pammer; întrebare preliminară unică în cauza Hotel Alpenhof)

C –   Rolul intermediarului (cauza Pammer)

VI – Aprecierea avocatului general

A –   Introducere

B –   Contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare (prima întrebare în cauza Pammer)

C –   Direcționarea activității către statul membru în care este domiciliat consumatorul (a doua întrebare preliminară în cauza Pammer; întrebare preliminară unică în cauza Hotel Alpenhof)

1.     Condițiile de aplicare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

a)     Încheierea unui contract

b)     Încheierea unui contract de consum care intră în cadrul activităților comerciale sau profesionale ale comerciantului

c)     Desfășurarea unei activități în statul membru al consumatorului sau direcționarea activității către acest stat

2.     Interpretarea noțiunii de direcționare a activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

a)     Interpretarea terminologică, teleologică, istorică și sistematică a noțiunii de direcționare a activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

b)     Criterii care permit să se stabilească dacă un comerciant își direcționează activitatea în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

c)     Problema posibilității de a exclude în mod expres direcționarea unei activități către anumite state membre

3.     Concluzie

VII – Concluzie

I –    Introducere

1.        Prezenta cauză privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(2) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 44/2001”). Problema esențială ridicată în cauză este modalitatea de interpretare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 și, mai precis, modalitatea de interpretare a noțiunii conform căreia o persoană care desfășoară o activitate comercială sau profesională își „direcționează” (ausrichtet, dirige, directs) această activitate către statul membru în care este domiciliat consumatorul sau către mai multe state membre, inclusiv statul membru respectiv. Astfel, instanța națională solicită să se stabilească, atât în cauza Hotel Alpenhof, cât și în cauza Pammer, dacă pentru direcționarea unei activități economice sau profesionale către un stat membru în care este domiciliat consumatorul în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este suficient ca pagina de internet să fie accesibilă în statul membru în care este domiciliat consumatorul. În plus, în cauza Palmer se ridică întrebarea dacă o călătorie (turistică) la bordul unei nave cargou poate fi considerată ca intrând în sfera de acțiune a unui contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001.

2.        Desigur, în prezentele cauze, Curtea nu va interpreta pentru prima dată articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001(3), însă va interpreta pentru prima dată noțiunea „direcționare” a unei activități comerciale sau profesionale către statul membru în care este domiciliat consumatorul. Problematica interpretării acestei noțiuni este semnalată în doctrină de mai multă vreme(4), iar instanțele anumitor state membre au avut de asemenea oportunitatea de a o interpreta(5). Interpretarea acestei noțiuni este deosebit de importantă în cazul direcționării activității online către statul membru al consumatorului, întrucât această activitate prezintă anumite caracteristici specifice de care trebuie să se țină seama în interpretarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Specificitatea internetului constă în faptul că, în general, consumatorii pot avea acces la pagina de internet a unui comerciant din orice parte a lumii, iar o interpretare foarte strictă a noțiunii de direcționare a activității ar presupune că, prin crearea unei pagini de internet, s‑ar considera deja că respectivul comerciant își direcționează activitatea către statul în care este domiciliat consumatorul. Prin urmare, trebuie ca, în interpretarea noțiunii de direcționare a activității, să se pună în balanță protecția consumatorului, care are dreptul, în temeiul Regulamentului nr. 44/2001, la norme speciale de competență, și consecințele pentru comerciantul căruia i se pot aplica aceste norme speciale de competență numai dacă a ales cu bună știință să își direcționeze activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul.

3.        Am dori să mai semnalăm în introducere că probleme juridice noi se ridică atât cu privire la dezvoltarea unor metode de comunicare noi, cât și cu privire la încheierea contractelor. Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este un bun exemplu de răspuns la acest aspect întrucât a fost modificat în raport cu articolul 13 alineatul (1) punctul 3 din Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”(6)) pentru a asigura o protecție mai mare consumatorilor față de noile mijloace de comunicare și dezvoltarea comerțului electronic. Întrucât Regulamentul nr. 44/2001 permite ca un consumator să exercite o acțiune și să fie acționat în justiție în statul membru în care este domiciliat chiar și în cazul încheierii contractelor online, această dispoziție a fost adaptată la evoluția noilor tehnologii, însă acest aspect a ridicat în același timp noi probleme de interpretare a acestei dispoziții. În prezentele cauze, Curtea va trebui să răspundă la una dintre aceste probleme de interpretare a Regulamentului nr. 44/2001.

II – Cadrul juridic

A –    Regulamentul nr. 44/2001

4.        Articolul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede următoarele, în capitolul II (Competența) secțiunea 1 (Dispoziții generale):

„(1) Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.

[…]”

5.        Articolul 5 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede în capitolul II (Competența) secțiunea 2 (Competențe speciale):

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

(1) (a) în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată;

[…]”

6.        Articolele 15 și 16 din Regulamentul nr. 44/2001 prevăd în capitolul II (Competența) secțiunea 4 (Competența în materia contractelor încheiate de consumatori):

„Articolul 15

(1) În ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într‑un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4 și articolului 5 punctul 5, în cazul în care:

(a) contractul are ca obiect vânzarea de bunuri mobile corporale în rate egale, fixe și eșalonate;

(b) contractul are ca obiect un împrumut rambursabil în rate egale, fixe și eșalonate, sau orice altă formă de credit încheiat în scopul finanțării vânzării de bunuri mobile corporale;

(c) în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care desfășoară activități comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, își direcționează activitățile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acțiune a acestor activități.

[…]

(3) Prezenta secțiune nu se aplică în cazul contractelor de transport altele decât cele care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare.

Articolul 16

(1) Un consumator poate introduce o acțiune împotriva celeilalte părți la contract fie înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză își are domiciliul, fie înaintea instanțelor din locul unde consumatorul își are domiciliul.

(2) Acțiunea poate fi introdusă împotriva consumatorului de către cealaltă parte la contract numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia consumatorul își are domiciliul.

[…]”      

B –    Regulamentul Roma I

7.        Considerentul (24) al Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I)(7) (denumit în continuare „Regulamentul Roma I”) prevede:

„În cazul special al contractelor încheiate cu consumatorii, normele care reglementează conflictul de legi ar trebui să permită reducerea cheltuielilor de soluționare a litigiilor care implică adesea cereri de despăgubire cu valori relativ scăzute și să ia în considerare evoluția tehnicilor de comercializare la distanță. Din spirit de consecvență cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001, se impune, pe de o parte, necesitatea unei trimiteri la conceptul de «activitate direcționată» ca o condiție pentru aplicarea normei de protecție a consumatorului și, pe de altă parte, interpretarea armonioasă a conceptului în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 și în prezentul regulament, ținând cont de faptul că o declarație comună a Consiliului și a Comisiei referitoare la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 afirmă că «pentru ca articolul 15 alineatul (1) litera (c) să fie aplicabil, nu este suficient ca întreprinderile să își direcționeze activitățile către statul membru în care se află reședința consumatorului sau către un număr de state membre în care este inclus acel stat membru; contractele trebuie de asemenea să fi fost încheiate în cadrul activităților acestora»”. În declarație se afirmă de asemenea că: «simplul fapt că o pagină de internet este accesibilă nu este suficient pentru ca articolul 15 să fie aplicabil, mai este necesar ca această pagină de internet să ofere posibilitatea încheierii de contracte la distanță și ca un contract să fi fost efectiv încheiat la distanță, indiferent prin ce mijloace. Limba sau moneda pe care le folosește o pagină de internet nu constituie un factor relevant în acest sens.»”

C –    Directiva 90/314

8.        În conformitate cu articolul 2 din Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite(8) (denumită în continuare „Directiva 90/314”):

„În sensul prezentei directive:

1. «pachet de servicii turistice» înseamnă combinația prestabilită a cel puțin două dintre elementele următoare, în cazul în care aceste servicii sunt vândute sau oferite spre vânzare la un preț total și depășesc 24 de ore sau includ cazare de o noapte:

(a) transport;

(b) cazare;

(c) alte servicii turistice, care nu sunt subsidiare transportului sau cazării și care reprezintă o parte semnificativă din pachetul de servicii.

[…]”

III – Situația de fapt, acțiunea principală și întrebările preliminare

A –    Cauza Pammer

9.        Acțiunea principală se desfășoară între domnul Pammer (reclamant), cu domiciliul în Austria, și societatea Reederei Karl Schlüter GmbH & Co KG (pârâtă), cu sediul în Germania, având ca obiect rambursarea restului sumei pe care domnul Pammer o plătise pentru o călătorie cu vaporul la care nu a luat parte.

10.      Domnul Pammer rezervase prin societatea Reederei Karl Schlüter GmbH & Co KG o călătorie cu vaporul pentru două persoane de la Trieste spre Orientul Îndepărtat, având ca dată de plecare sfârșitul lunii ianuarie 2007 și pentru un preț total de 8 510 euro. Acesta a rezervat călătoria prin intermediul societății Internationale Frachtschiffreisen Pfeiffer GmbH, cu sediul în Germania și care oferă acest tip de călătorie online și pe piața austriacă.

11.      Descrierea vaporului și a călătoriei pe pagina de internet a societății intermediare nu corespundea situației de fapt. În locul cabinei duble rezervate, a fost pusă la dispoziția clientului o cabină simplă în care aerul condiționat nu funcționa. Printre altele, lipsea de pe vapor – contrar a ceea ce fusese indicat pe pagina de internet – piscina exterioară, sala de sport, un televizor în stare de funcționare și șezlongurile de pe punte. În plus, excursiile erau foarte limitate. În consecință, domnul Pammer a refuzat călătoria la bordul navei cargou. Deoarece societatea Reederei Karl Schlüter GmbH & Co KG nu i‑a rambursat decât o parte din suma plătită pentru călătorie, acesta a introdus o acțiune pe rolul instanțelor austriece pentru suma restantă care se ridica la 5 294 de euro. Pârâta a invocat în cursul procesului excepția de necompetență internațională și teritorială a instanței sesizate.

12.      Instanța de prim grad s‑a pronunțat în favoarea propriei sale competențe internaționale și teritoriale. Aceasta a considerat că respectivul contract din speță avea ca obiect un contract de consum sau un contract pentru un preț forfetar și că societatea intermediară Internationale Frachtschiffreisen Pfeiffer GmbH promovase online pe seama pârâtei prestarea unor servicii și în Austria. Instanța de apel a admis calea de atac introdusă de societatea Reederei Karl Schlüter GmbH & Co KG, s‑a declarat necompetentă și a respins acțiunea. Domnul Pammer a introdus la Oberster Gerichtshof (denumită în continuare „instanța de trimitere”) o cerere de recurs împotriva hotărârii instanței de apel.

13.      În decizia sa, instanța de trimitere exprimă îndoieli în ceea ce privește criteriile pentru definirea unui contract drept un contract referitor la un „pachet de servicii turistice” și subliniază că, în prezenta cauză, nu este clar în ce măsură situația de fapt se poate compara cu o croazieră care este considerată, în opinia majorității, drept un „pachet de servicii turistice”. În cazul în care prezenta cauză privește un contract referitor la un pachet de servicii turistice, iar competența trebuie să fie stabilită în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie să se clarifice în ce condiții se consideră că o persoană care desfășoară o activitate comercială sau profesională își direcționează activitatea către un stat membru în care este domiciliat consumatorul. În această privință, instanța de trimitere subliniază că, în prezenta cauză, instanțele inferioare nu au constatat exact modalitatea în care fusese încheiat contractul. De asemenea, acestea nu au furnizat constatări cu privire la natura și intensitatea cooperării dintre pârâtă și societatea intermediară.

14.      În aceste circumstanțe, instanța de trimitere, prin decizia din 6 noiembrie 2008, a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) «O călătorie cu o navă cargou» constituie o călătorie cu un preț forfetar în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială?

În cazul în care răspunsul la întrebarea 1) este afirmativ: faptul că pagina de internet a unei agenții poate fi consultată online este suficient pentru a considera justificată constatarea conform căreia activitățile sunt «direcționate» în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001?”

B –    Cauza Hotel Alpenhof

15.      Acțiunea principală se desfășoară între societatea Hotel Alpenhof GesmbH (reclamantă), cu sediul în Austria, și domnul Heller (pârât), cu domiciliul în Germania, având ca obiect plata unei sume de 5 248,30 euro pentru utilizarea de servicii hoteliere.

16.      Pârâtul s‑a informat cu privire la oferta unui hotel prin intermediul paginii de internet care este accesibilă și în Germania. Cererea pârâtului în ceea ce privește rezervarea unor camere pentru mai multe persoane pentru perioada cuprinsă între 29 decembrie 2007 și 5 ianuarie 2008, oferta reclamantei și acceptarea acestei oferte de către pârât au fost efectuate prin mesaj electronic; părțile nu contestă că adresa electronică a reclamantei era publicată pe pagina de internet. Pârâtul a utilizat serviciile hoteliere pe parcursul perioadei indicate, însă a plecat fără a plăti; a plătit numai avansul de 900 de euro. În consecință, reclamanta a introdus o acțiune în vederea plății sumei restante.

17.      În cadrul acțiunii principale, pârâtul a invocat excepția de inadmisibilitate internațională și teritorială a instanței sesizate, susținând că, în calitate de consumator, nu ar fi putut să fie acționat în justiție decât în Germania. Instanțele de primul și de al doilea grad s‑au declarat necompetente și au respins acțiunea. În consecință, reclamanta a introdus o cerere de recurs la instanța de trimitere.

18.      În aceste circumstanțe, prin decizia din 26 martie 2009, instanța de trimitere a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:

„Faptul că site‑ul internet al cocontractantului consumatorului poate fi consultat online este suficient pentru a se considera că activitățile sunt «direcționate» în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001?”

IV – Procedura în fața Curții

19.      Decizia de trimitere a fost primită de Curte la 24 decembrie 2008 în cauza Pammer și la 24 aprilie 2009 în cauza Hotel Alpenhof. În cele două cauze, guvernele austriac, ceh și luxemburghez, precum și Comisia au depus observații în procedura scrisă. În cauza Pammer, partea interesată, precum și guvernele polonez și italian au mai depus observații, în timp ce în cauza Hotel Alpenhof, această societate, precum și guvernul Țărilor de Jos și cel al Regatului Unit au depus observații. În cadrul ședinței din 16 martie 2010, domnul Pammer, Hotel Alpenhof, domnul Heller, guvernele austriac, ceh, olandez și guvernul Regatului Unit, precum și Comisia au prezentat observații orale și au răspuns întrebărilor Curții.

V –    Argumentele părților

A –    Contractele care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între transport și cazare (prima întrebare preliminară în cauza Pammer)

20.      Domnul Pammer, guvernele austriac, ceh, italian, luxemburghez și polonez, precum și Comisia apreciază că un contract care nu acoperă doar o călătorie de câteva zile, ci și cazarea și alte servicii face parte din sfera „contractelor [...] care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare”, în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001.

21.      Potrivit domnului Pammer, guvernelor austriac, ceh și italian, precum și Comisiei, noțiunea de „contracte [...] care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare” privește „pachetele de servicii turistice” în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 90/314. Aceștia își susțin poziția prin trimiterea la Regulamentul Roma I, care, la articolul 6 alineatul (4) litera (b), conține o dispoziție similară care face trimitere în mod expres la definiția prevăzută de Directiva 90/314. De asemenea, Comisia a semnalat la rândul său, în expunerea de motive a Propunerii de Regulament nr. 44/2001(9) pentru interpretarea articolului 15 alineatul (3), definiția „pachetului de servicii turistice” în sensul Directivei 90/314.

22.      Guvernele luxemburghez și polonez apreciază că, dimpotrivă, nu există niciun motiv să se susțină existența unei asemenea legături cu definiția din Directiva 90/314, întrucât în Regulamentul nr. 44/2001 legiuitorul ar putea invoca de asemenea direct directiva sau ar putea relua terminologia acesteia.

B –    Direcționarea unei activități către un stat membru în care este domiciliat consumatorul (a doua întrebare preliminară în cauza Pammer; întrebare preliminară unică în cauza Hotel Alpenhof)

23.      Domnul Pammer, domnul Heller, guvernele austriac, ceh, italian și polonez, precum și Comisia subliniază că obiectul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este protecția consumatorului și propun o interpretare în sens larg a noțiunii de activitate direcționată către un stat membru.

24.      Domnul Heller apreciază că noțiunea de direcționare trebuie să fie interpretată în sens larg. În opinia sa, acest aspect rezultă deja din dispozițiile articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în temeiul căruia comerciantul își poate direcționa activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul „prin orice mijloace”. Independent de faptul că pagina de internet este interactivă sau pasivă, comerciantul își poate direcționa activitatea prin intermediul acestei pagini dacă își prezintă mărfurile și serviciile pe această pagină și le oferă, așadar, în acest mod consumatorului. De asemenea, domnul Heller subliniază că interpretarea în sens larg a noțiunii de direcționare a activității nu ar avea consecințe negative pentru piața internă, ci, dimpotrivă, ar încuraja consumatorii să își efectueze operațiunile transfrontaliere online, întrucât aceștia ar ști că pot exercita o acțiune și pot fi acționați în justiție în fața instanțelor din statul membru în care sunt domiciliați.

25.      Guvernul austriac apreciază că nu este necesar ca informațiile disponibile online să fie motivul încheierii contractului. Demonstrarea unei legături de cauzalitate s‑ar putea dovedi dificilă și în contradicție cu protecția consumatorilor. Metoda de încheiere a contractului (la distanță sau personal) nu ar trebui să fie relevantă. Comerciantul trebuie să se aștepte la posibilitatea formulării unei acțiuni în toate statele membre, cu excepția situației în care afirmă în mod expres că nu încheie contracte cu consumatorii care au domiciliul în anumite state membre. De asemenea, guvernul austriac apreciază că – în mod contrar a ceea ce se indică în declarația comună a Comisiei și a Consiliului(10) – încheierea concretă a unui contract nu poate fi o condiție pentru stabilirea competenței în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, întrucât acest aspect nu rezultă din dispozițiile acestui articol și, în plus, ar fi contrar obiectivelor regulamentului.

26.      Potrivit guvernului ceh, numai accesibilitatea paginii de internet nu este suficientă pentru stabilirea competenței în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001; dimpotrivă, trebuie să fie îndeplinită și condiția conform căreia contractul intră în cadrul activităților comerciale.

27.      Potrivit guvernului italian, numai accesibilitatea paginii de internet a comerciantului nu este suficientă pentru direcționarea activității acestuia către statul membru în care este domiciliat consumatorul; pentru ca această condiție să fie îndeplinită, consumatorul trebuie, dimpotrivă, să primească o ofertă pentru încheierea unui contract, iar contractul trebuie să fie efectiv încheiat. În cadrul acestei aprecieri, trebuie, potrivit guvernului italian, să se țină seama de principiul bunei‑credințe.

28.      În opinia guvernului polonez, la aprecierea condiției activității direcționate de comerciant către statul membru al consumatorului, instanța națională trebuie să țină seama de conținutul paginii de internet a comerciantului și să analizeze dacă această pagină se adresează consumatorului și îi permite să încheie un contract online. Simpla existență a paginii de internet nu este suficientă, potrivit guvernului polonez, pentru direcționarea activității către statul membru al consumatorului. Interpretarea articolului 15 din Regulamentul nr. 44/2001 impune – astfel cum rezultă din Hotărârea Curții pronunțată în cauza Gabriel(11) privind interpretarea articolului 13 alineatul (1) punctul 3 din Convenția de la Bruxelles – să se verifice dacă încheierea contractului în statul de domiciliu al consumatorului a fost încurajată printr‑o publicitate prezentată în presă, la radio, la televiziune, la cinema, într‑un catalog sau prin intermediul ofertelor individuale adresate consumatorului.

29.      Potrivit Comisiei, simpla accesibilitate a paginii de internet în statul membru în care este domiciliat consumatorul nu este suficientă pentru a concluziona că este vorba de o activitate care este direcționată către statul membru în care este domiciliat consumatorul. Pe de altă parte, Comisia afirmă că simpla indicare a unei adrese electronice nu este suficientă pentru a direcționa o activitate în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Dacă s‑ar interpreta acest articol în sensul că indicarea adresei electronice este suficientă pentru a direcționa activitatea, s‑ar putea stabili competența în privința tuturor paginilor de internet pe baza acestui articol, întrucât indicarea adresei electronice este obligatorie în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Directiva privind comerțul electronic(12). De asemenea, Comisia apreciază că liniile directoare privind restricțiile verticale(13), care fac distincția între vânzarea „activă” și vânzarea „pasivă”, nu sunt relevante pentru interpretarea noțiunii de direcționare a unei activități în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

30.      De asemenea, Comisia subliniază că instanța națională trebuie să hotărască dacă un comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul, ținând seama de toate circumstanțele fiecărui caz. Următoarele circumstanțe sunt în speță importante: i) natura activității comerciale și forma de prezentare a paginii de internet(14), ii) indicarea unui număr de telefon cu un număr de apel internațional, iii) o legătură cu un program de planificare a itinerariului și iv) existența unei opțiuni „caută/rezervă”, prin care poate fi verificată disponibilitatea camerelor pentru o anumită perioadă.

31.      Potrivit societății Hotel Alpenhof, guvernelor luxemburghez, olandez și al Regatului Unit, noțiunea de direcționare a activității nu poate fi interpretată în sens larg.

32.      Hotel Alpenhof consideră că activitatea sa nu constituie o direcționare a activității către un alt stat membru în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Acesta subliniază că pagina sa de internet nu este interactivă și că nu este posibil să se efectueze direct pe această cale o rezervare. Acesta indică faptul că trebuie să se țină seama de particularitățile internetului, care nu permite limitarea informațiilor la teritoriul austriac.

33.      Guvernul luxemburghez semnalează caracterul periculos al unei interpretări în sens larg a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. O interpretare în sens larg ar conduce la o situație în care eventualitatea unui litigiu în toate statele membre ar descuraja o întreprindere să ofere mărfuri și servicii pe piața internă, iar consecința ar fi că realizarea libertăților fundamentale ar deveni dificilă. Dacă, în asemenea circumstanțe, întreprinderea ar trebui să indice exact că mărfurile și serviciile sale nu sunt destinate consumatorilor care au domiciliul în anumite state membre, acest aspect ar determina o ofertă diferită în funcție de teritoriu și fragmentarea pieței comune. Cerința de a indica precis la care consumatori din care state membre se referă oferta de mărfuri și servicii ar putea fi în contradicție cu articolul 20 din Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne(15), care interzice discriminarea față de destinatarii serviciilor pe baza naționalității sau a domiciliului. Potrivit guvernului luxemburghez, trebuie să se limiteze aplicarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 la situații speciale în care o întreprindere se adresează în mod activ, individual și exact unui anumit consumator sau unui grup de consumatori. Prezența online, accesibilitatea ofertei și posibilitatea de a încheia online operațiuni comerciale transfrontaliere în cadrul pieței interne nu constituie un asemenea caz special.

34.      Guvernul olandez subliniază că, pentru a interpreta articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie să se pună în balanță interesul consumatorului care dorește să obțină ca instanța de la locul unde este domiciliat să fie competentă și interesul comerciantului ca această instanță să nu fie competentă dacă nu a decis cu bună știință că activitatea sa va fi de asemenea direcționată sau desfășurată în acest stat membru. Potrivit guvernului olandez, următoarele criterii sunt importante pentru definirea unei activități care este direcționată către statul membru al consumatorului: i) activarea unei pagini de internet interactive, spre deosebire de o pagină pasivă pe care se publică adresa electronică a comerciantului, ii) trimiterea unui mesaj electronic consumatorului pentru a‑l informa cu privire la pagina de internet a comerciantului, iii) facturarea unor cheltuieli suplimentare pentru consumatorii care provin din anumite state membre, de exemplu cheltuielile de livrare, iv) achiziționarea unei mărci de calitate care se utilizează într‑un anumit stat membru, v) descrierea itinerariului dintr‑un anumit stat membru până la locul unde comerciantul își desfășoară activitatea și vi) indicarea unui număr de telefon pentru asistarea consumatorilor din străinătate. Potrivit guvernului olandez, instanța națională trebuie să se pronunțe în fiecare caz dacă un comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul.

35.      Guvernul olandez apreciază totuși că utilizarea unei limbi, a unei monede sau activarea mai multor pagini de internet cu domenii de vârf („top level domains”) diferite (de exemplu „.nl” sau „.co.uk”) nu constituie criterii relevante.

36.      Guvernul britanic menționează criteriile care, în opinia sa, trebuie luate în considerare în momentul în care se apreciază dacă activitatea este direcționată către statul membru în care este domiciliat consumatorul: i) utilizarea paginii de internet pentru publicitatea destinată resortisanților din alte state membre sau menționarea expresă a resortisanților din alte state membre, însoțită, de exemplu, de comentarii ale utilizatorilor mărfurilor sau serviciilor, ii) plata în favoarea unui motor de căutare pentru vizualizarea paginii de internet a întreprinderii în cadrul legăturilor din anumite state și iii) direcționarea paginilor de internet către consumatorii din alte state membre prin utilizarea unor portaluri pentru toată Europa; în general, consumatorii trebuie să indice unde locuiesc și sunt în continuare direcționați către pagina de internet corespunzătoare.

C –    Rolul intermediarului (cauza Pammer)

37.      Întrucât domnul Pammer își rezervase călătoria printr‑un intermediar, anumite părți s‑au exprimat de asemenea în ceea ce privește rolul intermediarului. Guvernele ceh, luxemburghez, austriac și polonez apreciază că nu este important să se stabilească dacă pagina de internet este administrată de intermediar sau chiar de comerciant. Comisia susține punctul de vedere conform căruia încheierea unui contract printr‑un intermediar nu constituie un obstacol pentru aplicarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 dacă intermediarul intervine în numele comerciantului, iar comerciantul a aprobat încheierea contractului cu consumatorul.

VI – Aprecierea avocatului general

A –    Introducere

38.      Prezenta cauză ridică două probleme juridice. Pe de o parte, cauza Pammer ridică problema interpretării noțiunii de contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001. Astfel, consumatorul a încheiat un contract de transport cu o navă cargou spre Orientul Îndepărtat, care nu acoperea doar transportul, ci și cazarea, și se pune în acest caz întrebarea dacă acest contract poate fi înțeles ca un contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare.

39.      Pe de altă parte, cele două cauze, Pammer și Hotel Alpenhof, ridică problema interpretării noțiunii de direcționare a unei activități către statul membru în care este domiciliat consumatorul în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. În aceste cauze, Curtea va interpreta în primul rând acest articol, care, în procedura legislativă și mai târziu în sectorul economic, precum și în doctrină, a provocat discuții intense în special cu privire la chestiunea sferei de aplicare a noțiunii de direcționare.

40.      În prezentele concluzii, vom analiza în primul rând problema interpretării articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, care privește numai cauza Pammer, și, în continuare, problema interpretării noțiunii de direcționare a activității către statul membru în care este domiciliat consumatorul în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

B –    Contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare (prima întrebare în cauza Pammer)

41.      Prin intermediul primei întrebări adresate în cauza Pammer, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă un contract privind organizarea unei călătorii cu o navă cargou precum cel din cauza respectivă constituie un contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001. Răspunsul la această întrebare are consecințe importante pentru consumator, întrucât, în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, dispozițiile acestui regulament referitoare la competența cu privire la contractele de consum nu sunt aplicabile contractelor de transport, cu excepția contractelor care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între transport și cazare. În opinia noastră, trebuie să se răspundă afirmativ la această întrebare, pe baza unei interpretări terminologice și teleologice a acestui articol.

42.      Interpretarea terminologică a articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 conduce deja la concluzia că un contract referitor la organizarea unei călătorii la bordul unei nave cargou, precum în cauza respectivă, constituie un contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001. Astfel, rezultă din decizia de trimitere că reclamantul rezervase o călătorie cu vaporul de la Trieste către Orientul Îndepărtat, care nu acoperea doar transportul, ci includea și cazarea, și pentru care plătise un preț unic.

43.      În opinia noastră, se poate ajunge la aceeași concluzie pe baza unei interpretări teleologice a acestui articol. Obiectivul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 este de a exclude stabilirea competenței pe baza dispozițiilor referitoare la contractele de consum pentru contractele al căror obiect principal este transportul. Consumatorul din prezenta cauză nu a încheiat contractul (doar) în scopul transportului dus‑întors cu o navă cargou către Orientul Îndepărtat, ci, dimpotrivă, pentru a putea – ca observator sau turist – să trăiască experiența vieții la bordul unei nave cargou (viața cotidiană, încărcarea și descărcarea mărfurilor) și să viziteze orașele în care face escală o navă cargou. Pe de altă parte, organizatorul unei asemenea călătorii este răspunzător nu numai pentru calitatea transportului, ci și pentru calitatea cazării.

44.      În consecință, apreciem că trebuie să se răspundă la prima întrebare din cauza Pammer în sensul că un contract referitor la organizarea unei călătorii la bordul unei nave cargou, precum în prezenta cauză, constituie un contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001.

45.      Cu toate că am răspuns deja la această întrebare pe baza interpretării terminologice și teleologice, considerăm că trebuie să analizăm de asemenea argumentul invocat de anumite părți din cauză, care afirmă că noțiunea „contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare” în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretată în același mod ca noțiunea „pachet de servicii turistice” prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 90/314(16). În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 90/314, un „pachet de servicii turistice” reprezintă o combinație prestabilită a cel puțin două dintre elementele următoare, în cazul în care sunt vândute sau oferite spre vânzare la un preț unic și dacă serviciul depășește 24 de ore sau include cazare de o noapte: (a) transport; (b) cazare; (c) alte servicii turistice, care nu sunt subsidiare transportului sau cazării și care reprezintă o parte semnificativă din pachetul de servicii. Pentru a aprecia problema identității interpretării, trebuie să se plece de la documentele pregătitoare ale Regulamentului nr. 44/2001 și de la contextul mai larg al dispozițiilor Uniunii în care se utilizează această noțiune.

46.      Pentru interpretarea noțiunii „contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare”, trebuie să se țină seama în primul rând de expunerea de motive din Propunerea de Regulament nr. 44/2001, în care Comisia caracterizează în mod expres contractele care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare drept contracte referitoare la un pachet de servicii turistice și a invocat cu această ocazie Directiva 90/314(17). Expunerea de motive a Propunerii de Regulament nr. 44/2001 demonstrează, în consecință, că noțiunea „contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare” trebuie să fie interpretată la fel ca noțiunea „pachet de servicii turistice” în sensul Directivei 90/314.

47.      În cadrul contextului mai larg al dispozițiilor Uniunii, trebuie să se țină seama de analogia cu Convenția de la Roma privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (denumită în continuare „Convenția de la Roma”)(18) și cu Regulamentul Roma I care a înlocuit această convenție. Astfel, Convenția de la Roma a prevăzut la articolul 5 alineatul (5) aceeași excepție prevăzută la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001. Articolul 5 din Convenția de la Roma, care reglementa dreptul aplicabil contractelor de consum, a prevăzut la alineatul (5) că această reglementare specială este aplicabilă contractelor care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare, deși această reglementare specială nu era aplicabilă contractelor de transport în temeiul alineatului (4) litera (a) al acestui articol. Utilizarea unei terminologii cu sens similar în Convenția de la Roma și reluate ulterior în Regulamentul nr. 44/2001 demonstrează cu certitudine intenția legiuitorului de a interpreta noțiunea „contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare” în mod identic în cadrul celor două dispoziții(19).

48.      Această cerință de interpretare uniformă este valabilă totuși și după adoptarea Regulamentului Roma I. Regulamentul Roma I prevede, la articolul 6 alineatul (4) litera (b), că dispozițiile speciale care sunt valabile pentru contractele de consum nu sunt aplicabile contractelor de transport, cu excepția contractelor privind pachetele de servicii turistice în sensul Directivei 90/314. În consecință, Regulamentul Roma I constituie o evoluție în raport cu Regulamentul nr. 44/2001 adoptat anterior și în care nu se menționează Directiva 90/314. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama în această privință de două principii de interpretare. Pe de o parte, trebuie să se țină seama de continuitatea interpretării Convenției de la Roma și a Regulamentului Roma I. Cu toate că Regulamentul Roma I face trimitere în mod expres la Directiva 90/314, cele două dispoziții trebuie să fie interpretate în același mod întrucât, în momentul adoptării Convenției de la Roma, Directiva 90/314 nu fusese adoptată încă. Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de cerința de interpretare uniformă a Regulamentului nr. 44/2001 și a Regulamentului Roma I. Noțiunea de contracte de transport care sunt incluse în contractele de consum trebuie să fie interpretată în același mod în cele două dispoziții. Astfel, în considerentul (7) al Regulamentului Roma I se prevede că, din punct de vedere material, sfera de aplicare și dispozițiile regulamentului trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001.

49.      În consecință, considerăm că noțiunea „contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare” prevăzută la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie să fie interpretată în același mod cu noțiunea „pachet de servicii turistice” prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 90/314(20).

50.      Independent de problema identității interpretării acestor două noțiuni – astfel cum s‑a indicat deja la punctul 44 din prezentele concluzii – trebuie să se răspundă la prima întrebare preliminară în cauza Pammer în sensul că un contract cu privire la organizarea unei călătorii la bordul unei nave cargou, precum în prezenta cauză, constituie un contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001.

C –    Direcționarea activității către statul membru în care este domiciliat consumatorul (a doua întrebare preliminară în cauza Pammer; întrebare preliminară unică în cauza Hotel Alpenhof)

51.      Prin cea de a doua întrebare preliminară în cauza Pammer și prin întrebarea unică în cauza Hotel Alpenhof, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, pentru direcționarea activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, este suficient ca pagina de internet a persoanei care desfășoară o activitate comercială sau profesională și cu care consumatorul a încheiat contractul să fie accesibilă online în statul membru în care este domiciliat consumatorul. În plus, se ridică problema măsurii în care noțiunea dedusă din articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în temeiul căruia comerciantul își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul sau către mai multe state membre, inclusiv acesta din urmă, trebuie să fie interpretată în sens larg. În cadrul comerțului electronic, este esențial să se determine pe baza căror criterii trebuie să se stabilească limita dintre paginile de internet prin intermediul cărora comerciantul își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul și cele care nu îndeplinesc această funcție.

52.      Înainte de a începe analiza întrebărilor preliminare, vom studia condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili competența în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

1.      Condițiile de aplicare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

53.      Patru condiții trebuie să fie îndeplinite pentru aplicarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

a)      Încheierea unui contract

54.      Prima condiție constă în obligația încheierii unui contract între un consumator și un comerciant. Pe de o parte, acest aspect rezultă deja din dispozițiile articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 care se aplică „în ceea ce privește un contract încheiat de [...] consumatorul”(21). Pe de altă parte, rezultă de asemenea din Hotărârea Ilsinger(22), în care Curtea a subliniat că articolul 15 din Regulamentul nr. 44/2001 se aplică numai dacă acțiunea în cauză se referă la un contract încheiat între un consumator și un comerciant(23). Condiția cu privire la încheierea contractului în cadrul acestui articol constă în faptul că părțile, pe baza unei oferte și a acceptării acestei oferte, ajung la un acord de voință pentru încheierea contractului(24). După cum a subliniat deja Curtea în cauza Ilsinger, nu este, pe de altă parte, necesar să fie vorba despre un contract sinalagmatic(25).

55.      În legătură cu condiția încheierii unui contract, trebuie să se mai analizeze și problema dacă, pentru stabilirea competenței în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, contractul trebuie să fie încheiat la distanță. Cu toate că încheierea contractului la distanță se menționează în legătură cu aplicarea acestui articol în declarația comună a Consiliului și a Comisiei(26), precum și în considerentul (24) al Regulamentului Roma I, care reia această declarație comună(27), dispozițiile articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 nu prevăd această condiție. Considerăm că o asemenea condiție, în primul rând în cauzele precum cele examinate în speță, poate fi problematică(28). De exemplu, un consumator poate să efectueze la distanță numai rezervarea de servicii hoteliere sau turistice, iar contractul să fie încheiat mai târziu, la fața locului unde sunt prestate serviciile. În opinia noastră, și în acest caz competența trebuie să fie stabilită pe baza articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

56.      Pentru cele două cauze din speță, instanța de trimitere va trebui să stabilească, așadar, dacă este îndeplinită condiția încheierii unui contract în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001(29).

b)      Încheierea unui contract de consum care intră în cadrul activităților comerciale sau profesionale ale comerciantului

57.      A doua condiție de aplicare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 constă în faptul că respectivul contract este încheiat între un consumator și o persoană care desfășoară o activitate comercială sau profesională (comerciant(30)). În privința acestei chestiuni, instanța de trimitere va trebui să stabilească de asemenea dacă sunt îndeplinite condițiile materiale prevăzute la articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001(31).

58.      A treia condiție de aplicare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 constă în faptul că respectivul contract trebuie să intre în sfera de acțiune a activităților comerciale și profesionale ale comerciantului. În privința acestei condiții, instanța națională va trebui de asemenea să efectueze o apreciere relevantă(32).

c)      Desfășurarea unei activități în statul membru al consumatorului sau direcționarea activității către acest stat

59.      A patra condiție de aplicare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este ca respectivul comerciant să își desfășoare activitatea comercială sau profesională în statul membru în care este domiciliat consumatorul sau să își direcționeze prin orice mijloace activitatea către acest stat membru sau către mai multe state, inclusiv acest stat. Realizarea acestei condiții reprezintă esența întrebărilor preliminare în cauzele respective și impune o analiză pe fond pe care o expunem în continuare.

2.      Interpretarea noțiunii de direcționare a activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

60.      Esența analizei în cauzele din speță este, așadar, să se stabilească dacă un comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul sau către mai multe state membre, inclusiv acest stat. În cadrul interpretării noțiunii de direcționare a activității în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie să se țină seama de mai multe elemente. În primul rând, trebuie să se stabilească, cu ajutorul unor diverse metode de interpretare, până la ce punct trebuie să fie extinsă interpretarea acestei noțiuni; în continuare, trebuie să se stabilească care sunt criteriile relevante pentru a aprecia dacă respectivul comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul prin intermediul unei pagini de internet.

61.      La analiza întinderii interpretării noțiunii de direcționare a unei activități în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie să se aibă în vedere în primul rând două aspecte. Pe de o parte, trebuie să se aprecieze dacă simpla accesibilitate a unei pagini de internet este suficientă pentru direcționarea unei activități în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Pe de altă parte, trebuie să se examineze dacă pentru interpretarea acestei noțiuni este necesar să se facă distincția între paginile de internet așa‑numite interactive și paginile pasive. Paginile de internet interactive permit încheierea directă a unui contract online, în timp ce paginile pasive nu permit acest lucru(33).

a)      Interpretarea terminologică, teleologică, istorică și sistematică a noțiunii de direcționare a activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

62.      Regulamentul nr. 44/2001 nu conține definiția noțiunii de direcționare a unei activități. În temeiul jurisprudenței constante a Curții, stabilirea sensului și a sferei de aplicare a noțiunilor pentru care dreptul comunitar nu furnizează nicio definiție trebuie să fie realizată în conformitate cu sensul obișnuit din limbajul curent, ținând seama de contextul în care sunt utilizate și de obiectivele urmărite prin reglementarea din care fac parte(34). Ținând seama de această jurisprudență și având în vedere indicațiile părților din prezentele cauze, va trebui să se urmărească, în opinia noastră, patru direcții de interpretare: în primul rând, interpretarea terminologică și sensul obișnuit al noțiunii de direcționare a unei activități, în al doilea rând, interpretarea teleologică, în al treilea rând, interpretarea istorică și, în al patrulea rând, interpretarea sistematică a acestei noțiuni.

63.      Se poate constata, pe baza unei interpretări terminologice, că sensul obișnuit al noțiunii de direcționare a unei activități către un stat membru sau către mai multe state membre constă în faptul că respectivul comerciant se angajează în mod activ în scopul de a încheia contracte cu consumatorii domiciliați în acest stat sau din aceste state membre(35). Este necesar, așadar, un comportament activ din partea comerciantului ale cărui obiectiv și rezultat constau în obținerea de clienți care provin din alte state membre(36). O interpretare în temeiul căreia accesul la o pagină de internet în statul membru în care este domiciliat consumatorul ar fi suficientă pentru direcționarea activității către acest stat ar lipsi în fapt noțiunea de direcționare de orice sens. Având ca punct de plecare sensul obișnuit al noțiunii de direcționare a activității, se poate, așadar, constata că simpla accesibilitate a paginii de internet nu este suficientă pentru ca respectivul comerciant să își direcționeze activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul. În același timp, interpretarea terminologică nu prezintă niciun element în susținerea punctului de vedere conform căruia, în momentul interpretării acestei noțiuni, ar trebui să se facă distincția între paginile de internet interactive și paginile de internet pasive, întrucât dispozițiile acestui articol nu menționează tipuri diferite de pagini de internet.

64.      În cadrul unei interpretări teleologice a noțiunii de direcționare a activității, este necesar, astfel cum a subliniat în mod corect guvernul olandez, să se pună în balanță interesul consumatorului care dorește să obțină ca instanța de la locul unde este domiciliat să fie competentă și interesul comerciantului ca această instanță să nu fie competentă dacă nu a decis cu bună știință să își direcționeze activitatea către acest stat sau să își desfășoare activitatea în același stat. Obiectul acestui articol este de garanta, așadar, consumatorului o normă specială de competență atunci când contractul de consum prezintă o conexitate suficientă cu statul membru în care este domiciliat consumatorul. În același timp, în cadrul interpretării acestui articol, trebuie să se permită comerciantului să evite eventualitatea de a trebui să exercite o acțiune și să fie acționat în justiție în statul membru în care este domiciliat consumatorul, în cazul în care activitatea sa nu este direcționată către statul membru în care este domiciliat consumatorul și nu este stabilită, așadar, legătura necesară cu acest stat. În cazul în care intenția legiuitorului ar fi fost ca stabilirea competenței să fie realizată pe baza unor norme speciale pentru contractele de consum pentru simplul considerent că pagina este accesibilă online, acesta nu ar fi prevăzut direcționarea activității drept condiție de aplicare a acestor dispoziții, ci, dimpotrivă, simpla existență a paginii de internet(37). În consecință, pe baza unei interpretări teleologice, se poate ajunge la concluzia că simpla accesibilitate a unei pagini de internet nu este suficientă pentru direcționarea unei activități în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

65.      În plus, apreciem că o interpretare teleologică se opune unei distincții între pagini interactive și pagini pasive în cadrul unei interpretări a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001: pe de o parte, întrucât direcționarea unei activități nu poate depinde de problema mijlocului tehnic prin care a fost încheiat un contract(38) și, pe de altă parte, întrucât distincția dintre paginile de internet interactive și paginile pasive este dificilă în practică(39).

66.      Din interpretarea istorică rezultă că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 a înlocuit dispoziția prevăzută la articolul 13 alineatul (1) punctul 3 din Convenția de la Bruxelles care se aplica în cazul contractelor care au ca obiect prestarea de servicii sau livrarea de mărfuri în cazul în care, înainte de încheierea contractului, a fost realizată o ofertă sau o publicitate specială în statul membru în care este domiciliat consumatorul și în cazul în care consumatorul a efectuat în acest stat actele necesare pentru încheierea unui contract. Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 a fost modificat în raport cu articolul 13 alineatul (1) punctul 3 din Convenția de la Bruxelles pentru a asigura consumatorilor o protecție mai mare, având în vedere noile mijloace de comunicare și dezvoltarea comerțului electronic(40). Acest articol din regulament este conceput cu o sferă mai largă în raport cu articolul citat anterior din convenție, în sensul că nu mai privește exclusiv contractele de prestări de servicii sau de livrări de mărfuri, ci, dimpotrivă, privește toate contractele și elimină în același timp condiția conform căreia consumatorul trebuie să efectueze actele necesare pentru încheierea unui contract în statul membru în care este domiciliat. Poate fi uneori dificil să se stabilească locul în care sunt efectuate actele, în special în cazul contractelor încheiate online. Pentru stabilirea legăturii dintre contract și statul în care este domiciliat consumatorul, este, în consecință, decisiv ca respectivul comerciant fie să își desfășoare activitatea în statul în care este domiciliat consumatorul, fie să își direcționeze activitatea către acest stat. Noțiunea de direcționare a unei activități în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 include, așadar, în plus față de formele clasice de publicitate a activităților comerciale din statul membru în care este domiciliat consumatorul care au fost deja incluse la articolul 13 alineatul (1) punctul 3 din Convenția de la Bruxelles(41), și direcționarea unei activități către statul membru în care este domiciliat consumatorul prin intermediul unei pagini de internet(42).

67.      Cu toate că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 a fost modificat astfel încât să includă contractele încheiate în cadrul comerțului electronic, din interpretarea istorică nu se poate deduce cu certitudine sensul și întinderea noțiunii de direcționare a unei activități prin intermediul unei pagini de internet. În momentul adoptării Regulamentului nr. 44/2001, dispozițiile articolului 15 alineatul (1) litera (c) erau deja în litigiu, iar instituțiile nu au ajuns la un acord cu privire la limita până la care noțiunea de direcționare a activității trebuia să fie interpretată în sens larg. În plus, mai ales sectorul economic a reacționat negativ la adoptarea acestuia, din cauza temerilor că o interpretare prea largă a noțiunii de direcționare a activității ar putea descuraja întreprinderile mici și mijlocii să utilizeze internetul pentru a face publicitate sau pentru a‑și promova activitățile(43).

68.      În prima propunere de regulament(44), dispozițiile articolului 15 alineatul (1) litera (c) erau identice cu cele ale regulamentului în vigoare în prezent. În expunerea de motive a acestei propuneri, Comisia afirmă că noțiunea de desfășurare sau de direcționare a unei activități către un anumit stat membru este utilizată pentru ca acest articol să se aplice contractelor de consum care sunt încheiate prin intermediul unei pagini de internet interactive accesibile în statul membru în care este domiciliat consumatorul(45). În plus, în această expunere de motive s‑a arătat că simplul fapt că un consumator a luat cunoștință de posibilitatea de a beneficia de servicii sau de a achiziționa mărfuri prin intermediul unei pagini de interne pasive accesibile în statul membru al consumatorului nu este suficient pentru stabilirea competenței pe baza acestui articol(46). Astfel, s‑ar putea deduce din expunerea de motive a regulamentului că delimitarea dintre paginile de internet care intră în sfera de acțiune a noțiunii de direcționare a unei activități și cele care nu intră în sfera de acțiune a acestei noțiuni este marcată de caracterul interactiv al paginii de internet și, așadar, de faptul că pagina de internet permite încheierea în mod direct a unui contract.

69.      În cursul procedurii legislative, Comitetul Economic și Social s‑a pronunțat pentru menținerea formulării articolului 13 alineatul (1) punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, iar Parlamentul European a propus o definiție a noțiunii de direcționare a activității în temeiul căreia această noțiune ar însemna că un comerciant trebuie să își direcționeze în mod intenționat activitatea într‑o măsură semnificativă către un alt stat membru(47); atunci când apreciază dacă un comerciant și‑a direcționat astfel activitatea, instanța națională trebuie să ia în considerare toate circumstanțele cauzei și în special toate încercările comerciantului de a preveni încheierea contractelor cu consumatori domiciliați în anumite state membre(48). Comisia nu a adoptat această definiție în propunerea modificată(49).

70.      Din cauza anumitor neînțelegeri și imprecizii în ceea ce privește interpretarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, Consiliul și Comisia au elaborat, după adoptarea Regulamentului nr. 44/2001, o declarație comună în care se indică faptul că simpla împrejurare că o pagină de internet este accesibilă nu este suficientă pentru aplicarea articolului 15 din Regulamentul nr. 44/2001, ci că această pagină de internet trebuie, dimpotrivă, să invite la încheierea contractelor la distanță și că un contract trebuie să fie astfel efectiv încheiat la distanță; în această privință, limba sau moneda utilizată pe pagina de internet nu este un element important(50).

71.      De asemenea, se poate constata, pornind de la o interpretare istorică a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, că doar accesibilitatea unei pagini de internet în statul membru în care este domiciliat consumatorul nu este suficientă pentru direcționarea activității către acest stat membru. Interpretarea istorică este mai puțin clară în ceea ce privește distincția dintre paginile de internet interactive și cele pasive.

72.      În cadrul unei interpretări sistematice, se poate reține că Regulamentul nr. 44/2001 trebuie să fie interpretat în mod uniform cu Regulamentul Roma I(51). Astfel, în considerentul (7) al Regulamentului Roma I se arată că „domeniul de aplicare material și dispozițiile [regulamentului]” trebuie să fie concordante cu Regulamentul nr. 44/2001. Prin urmare, Curtea va trebui, la interpretarea noțiunii de direcționare a activității în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, să fie atentă ca această noțiune să nu fie interpretată în contradicție cu sensul și obiectivul Regulamentului Roma I.

73.      În considerentul (24) al Regulamentului Roma I se arată că, din spirit de consecvență cu Regulamentul nr. 44/2001, se impune necesitatea unei trimiteri la noțiunea „activitate direcționată” ca o „condiție pentru aplicarea normei de protecție a consumatorului” și că ar trebui ca această noțiune să facă obiectul unei interpretări armonioase în Regulamentul nr. 44/2001 și în Regulamentul Roma I. În această privință, considerentul face trimitere în mod expres la declarația comună a Consiliului și a Comisiei în legătură cu articolul 15 din Regulamentul nr. 44/2001, în care se afirmă că, „pentru ca articolul 15 alineatul (1) litera (c) să fie aplicabil, nu este suficient ca întreprinderile să își direcționeze activitățile către statul membru în care se află reședința consumatorului […]; contractele trebuie de asemenea să fi fost încheiate în cadrul activităților acestora” și că „simplul fapt că o pagină de internet este accesibilă nu este suficient pentru ca articolul 15 să fie aplicabil, mai este necesar ca această pagină de internet să ofere posibilitatea încheierii de contracte la distanță și ca un contract să fi fost efectiv încheiat la distanță”; „limba sau moneda pe care le folosește o pagină de internet nu constituie un factor relevant”. Prin urmare, rezultă foarte clar din acest considerent că simpla accesibilitate a unei pagini de internet nu este suficientă pentru aplicarea articolului 15 din Regulamentul nr. 44/2001. În plus, nu există nicio distincție în acest considerent între paginile de internet interactive și pasive și se poate, așadar, concluziona că un comerciant își poate direcționa activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul prin intermediul celor două pagini de internet(52).

74.      Din interpretarea terminologică, teleologică, sistematică și istorică a noțiunii de direcționare a unei activități în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 se pot formula, în opinia noastră, două concluzii. Pe de o parte, se poate constata fără îndoială că simpla accesibilitate a unei pagini de internet în statul membru în care este domiciliat consumatorul nu este suficientă pentru direcționarea activității către statul în cauză în sensul acestui articol(53). Pe de altă parte, se poate constata că – exceptând interpretarea istorică – pentru a analiza problema dacă există direcționare a activității în sensul acestui articol, faptul că pagina de internet este interactivă sau pasivă nu poate fi un aspect relevant(54).

75.      Vom defini în continuare criteriile de apreciere care permit să se stabilească situația în care un comerciant își direcționează activitatea prin intermediul unei pagini de internet către statul membru în care este domiciliat consumatorul.

b)      Criterii care permit să se stabilească dacă un comerciant își direcționează activitatea în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001

76.      Noțiunea de direcționare a unei activități nu este, așadar, atât de extinsă încât simpla accesibilitate a paginii de internet să semnifice o asemenea direcționare; totodată, direcționarea unei activități poate fi realizată atât prin intermediul unei pagini de internet interactive, cât și prin intermediul unei pagini de internet pasive. Stabilirea frontierei dintre o pagină de internet prin intermediul căreia un comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul și o pagină de internet prin intermediul căreia nu își direcționează activitatea trebuie să fie realizată în fiecare caz de către instanța națională(55), însă Curtea trebuie să îi furnizeze acesteia criterii clare pe baza cărora va putea stabili dacă un comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul.

77.      În opinia noastră, mai multe criterii sunt relevante pentru a se aprecia dacă un comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul.

78.      În primul rând, trebuie să se țină seama de conținutul paginii de internet, astfel cum era la momentul încheierii contractului. Trebuie să se aprecieze dacă rezultă de pe pagina de internet că un comerciant a încercat în mod intenționat să încheie contracte la distanță cu consumatori domiciliați în alte state membre: dacă îi invită și îi încurajează, așadar, să încheie un contract la distanță. Următoarele informații, publicate pe pagina de internet, sunt relevante în această privință: indicarea codului internațional al numărului de telefon sau al numărului de fax sau indicarea unui număr de telefon special pentru asistență și informare pentru consumatorii din străinătate(56); indicarea itinerariului pentru a se deplasa la locul în care comerciantul își desfășoară activitatea, pornind din alte state membre (de exemplu, pentru călătoriile pe autostradă, legăturile internaționale cu trenul, indicarea celor mai apropiate aeroporturi); existența unei posibilități de a verifica disponibilitatea stocului de mărfuri sau posibilitatea de a presta un anumit serviciu(57); posibilitatea unui consumator din alt stat membru să se aboneze la noutăți cu privire la serviciile sau mărfurile oferite de comerciant. În ceea ce privește paginile de internet interactive, posibilitatea consumatorului, în momentul încheierii contractului, de a alege, prin indicarea adresei sale, între mai multe state membre, inclusiv statul membru în care este domiciliat, va fi, de exemplu, de asemenea relevantă.

79.      În caz contrar – astfel cum afirmă Comisia în mod corect –, numai indicarea unei adrese electronice pe pagina de internet nu este suficientă pentru direcționarea activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Astfel, indicarea unei adrese electronice trebuie oricum să fie asigurată în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Directiva privind comerțul electronic. În mod similar, indicarea altor date care permit o contactare și o comunicare rapidă și efectivă nu semnifică prin ea însăși direcționarea activității către statul membru în care este domiciliat consumatorul, întrucât este vorba, în fapt, despre mențiuni obligatorii(58). Dacă aceste mențiuni ar fi suficiente deja pentru direcționarea activității, orice pagină de internet ar intra, în fapt, în această categorie, ceea ce ar fi contrar scopului articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

80.      În plus, trebuie să se țină seama de operațiunile comerciale realizate în trecut cu consumatorii din alte state membre. Trebuie să se analizeze dacă respectivul comerciant a încheiat deja în trecut contracte cu consumatorii care provin din alte state membre(59). În cadrul acestui criteriu, trebuie să se stabilească în mod firesc procentul de clienți (consumatori) pe care trebuie să îl aibă un comerciant într‑un anumit stat membru pentru a se putea considera că își direcționează activitatea către acest stat. Apreciem că acest aspect va depinde de circumstanțele cauzei. În cazul în care comerciantul încheie contracte la distanță în mod tradițional cu consumatorii dintr‑un anumit stat membru, este neîndoielnic că își direcționează activitatea către acest stat membru. Răspunsul la această întrebare va fi mai dificil atunci când comerciantul nu a încheiat un contract decât cu un singur consumator dintr‑un alt stat membru. În general, încheierea unui contract numai cu un consumator dintr‑un anumit stat membru, prin ea însăși și independent de alte criterii, nu va fi suficientă pentru direcționarea activității către acest stat membru(60). Dacă s‑ar interpreta articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 în sensul că încheierea unui contract înseamnă deja direcționarea activității(61), s‑ar lipsi astfel de sens noțiunea de direcționare a activității, care presupune un efort activ din partea comerciantului pentru a încheia contracte cu consumatori din alte state membre. Cu toate acestea, dacă alte criterii au confirmat direcționarea activității către un anumit stat membru, se poate argumenta că respectivul comerciant, atât timp cât știa că încheie un contract cu un consumator dintr‑un alt stat membru, a demonstrat că era dispus să își direcționeze activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul.

81.      În ceea ce privește limba în care este prezentată pagina de internet, se indică în declarația comună a Consiliului și a Comisiei referitoare la articolul 15 din Regulamentul nr. 44/2001(62), care este reluată în considerentul (24) al Regulamentului Roma I, că limba utilizată pe pagina de internet nu este un factor important. Cu toate acestea, se poate argumenta că limba poate fi totuși în anumite cazuri limitate un indiciu pentru direcționarea activității către un anumit stat membru sau către mai multe state membre. În opinia noastră, limba poate fi un criteriu relevant din două puncte de vedere.

82.      Pe de o parte, în cazul în care pagina de internet este prezentată numai într‑o limbă care nu este foarte răspândită și care nu este limba oficială decât într‑un anumit stat membru, acest fapt poate fi un indiciu că respectivul comerciant nu își direcționează activitatea decât către acest stat membru(63). Acest criteriu poate fi, desigur, problematic, întrucât ridică problema dacă o asemenea pagină de internet este direcționată exclusiv către consumatorii din statul membru în care această limbă reprezintă limba oficială sau, de asemenea, către persoanele care locuiesc în alte state membre și care vorbesc această limbă(64). Cu toate acestea, se poate răspunde la acest argument printr‑o interpretare terminologică a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001: în temeiul acestui articol, comerciantul trebuie să își direcționeze activitatea către un anumit stat membru, iar nu către un grup de consumatori care vorbesc o anumită limbă. În caz contrar, pentru paginile de internet prezentate într‑o limbă utilizată în sens larg(65) sau în limba oficială a mai multor state membre(66), nu se poate concluziona în mod automat că activitatea comerciantului este direcționată și către alte state membre decât statul în care se află sediul. În acest caz, va trebui să se efectueze de asemenea o apreciere pe baza tuturor elementelor disponibile.

83.      Pe de altă parte, în opinia noastră, este relevant să se stabilească dacă o pagină de internet prezentată într‑o anumită limbă permite schimbarea limbii. Acest fapt este relevant întrucât este vorba despre un indiciu că un comerciant își direcționează activitatea și către alte state membre. Prin posibilitatea de a schimba limba, comerciantul demonstrează cu bună știință că intenționează să încheie contracte și cu consumatorii care provin din alte state membre(67).

84.      În plus, trebuie să se examineze dacă utilizarea unui „domeniu de prim nivel” (top‑level domain) dintr‑o anumită țară(68) poate fi considerată un criteriu relevant. Spre deosebire de ceea ce apreciază guvernul olandez, apreciem că acest criteriu poate fi relevant pentru a aprecia dacă un comerciant își direcționează activitatea către un anumit stat membru, dar, cu această ocazie, trebuie să se țină seama de două circumstanțe. Pe de o parte, indicarea domeniului de internet al unui stat membru reprezintă un indiciu clar că un comerciant își direcționează activitatea către statul membru posesor al acestui domeniu. În cazul în care comerciantul – ca, de exemplu, societatea Internationale Frachtschiffreisen Pfeiffer în cauza Pammer – creează o pagină de internet sub domeniul „.de”, acest aspect presupune în mod necesar că activitatea sa este direcționată către piața germană. Pe de altă parte, utilizarea domeniului de internet al unui stat membru nu exclude direcționarea activității către un alt stat membru. De exemplu, în cazul în care un comerciant creează o pagină de internet sub domeniul „.de” și alte criterii demonstrează în mod clar că respectivul comerciant își direcționează activitatea și către alte state membre, trebuie să se considere că activitatea sa nu este limitată doar la Germania.

85.      Criteriul indicării domeniului de internet al statului membru va fi relevant în practică în special în cazurile în care un comerciant care are sediul într‑un anumit stat membru va utiliza domeniul unui alt stat membru(69). În cazul în care, de exemplu, un comerciant cu reședința în Regatul Unit creează o pagină de internet sub domeniul „.es”, este evident că își direcționează activitatea (și) către piața spaniolă. În această privință, trebuie să se țină seama de faptul că anumiți comercianți creează mai multe pagini de internet naționale pentru promovarea activității lor; consumatorul este adeseori direcționat prin intermediul unui portal către pagina de internet a domeniului statului în care este domiciliat. În acest caz, comerciantul își va direcționa activitatea în general prin intermediul paginii de internet a domeniului unui anumit stat membru exclusiv către piața statului membru posesor al domeniului în cauză; cu toate acestea, trebuie să se analizeze în fiecare caz dacă își direcționează activitatea și către alte state membre.

86.      De asemenea, utilizarea unui nume de domeniu neutru din punct de vedere al naționalității(70) poate fi un indiciu că un comerciant nu își direcționează activitatea exclusiv către statul membru în care are sediul, ci, dimpotrivă, și către alte state membre, însă acest aspect nu este suficient pentru a concluziona că un comerciant își direcționează activitatea către toate celelalte state membre. Și în acest caz trebuie să se țină seama de conținutul paginii de internet și să se analizeze pe baza tuturor criteriilor către ce state membre își direcționează comerciantul activitatea.

87.      Pentru a aprecia dacă o activitate este „direcționată”, trebuie să se mai verifice dacă este necesar – astfel cum afirmă Comisia – să se țină seama de tipul activității desfășurate de comerciant. De exemplu, Comisia afirmă că, în cazul unei activități comerciale care se desfășoară în mod specific în mediul local, nu există o direcționare a activității către alte state membre. Nu putem subscrie la acest argument. Independent de tipul activității, un comerciant poate alege, de exemplu, să vândă mărfuri(71) sau să presteze servicii(72) și unor consumatori care provin din alte state membre. În consecință, în opinia noastră, tipul activității nu poate fi decisiv.

88.      În plus, trebuie să se observe dacă un comerciant, prin intermediul diferitelor posibilități tehnice pe care le oferă internetul, a încercat să procedeze astfel încât consumatorii din anumite state membre să fie informați cu privire la oferta sa și, în consecință, să încheie contracte cu respectivul comerciant. Se ține seama, de exemplu, de legăturile comerciale pe paginile de internet care se afișează pe baza unei căutări cu ajutorul unui motor de căutare într‑un anumit stat membru sau de ferestrele care se afișează prin deschiderea unei pagini de internet într‑un anumit stat membru (fereastră pop‑up). De asemenea, trebuie să se observe dacă un comerciant a transmis consumatorilor din anumite state membre prin poșta electronică o legătură către pagina sa de internet sau dacă le‑a oferit posibilitatea să încheie un contract la distanță în lipsa unei solicitări din partea consumatorilor(73). În cazul transmiterii unor asemenea mesaje electronice, nu este important, în opinia noastră, dacă un comerciant cunoștea în ce stat membru este domiciliat consumatorul; în cazul în care comerciantul transmite un mesaj electronic nesolicitat, acesta trebuie, în opinia noastră, să suporte riscul de a fi acționat în justiție sau de a trebui să exercite o acțiune în oricare stat membru.

89.      Este de asemenea relevant să se stabilească dacă un comerciant care are o pagină de internet își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul prin intermediul altor mijloace de publicitate: de exemplu, dacă acesta și‑a înscris pagina de internet într‑un registru de pagini de internet sau dacă și‑a făcut publicitate în presă, la radio, la televiziune sau prin alte mijloace. Desigur că, în acest caz, nu este vorba despre o direcționare a activității prin intermediul unei pagini de internet, ci, dimpotrivă, despre direcționarea activității prin alte mijloace, însă – astfel cum s‑a subliniat deja(74) – articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 se aplică și în acest caz.

90.      În sfârșit, am dori să mai subliniem că aceste criterii citate nu sunt exhaustive și că trebuie, atunci când se apreciază dacă un comerciant își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul, să se țină seama întotdeauna de toate criteriile, iar nu numai de unele dintre acestea.

c)      Problema posibilității de a exclude în mod expres direcționarea unei activități către anumite state membre

91.      În sfârșit, trebuie de asemenea să se analizeze pe scurt problema dacă un comerciant poate indica în mod explicit pe pagina sa de internet că nu își direcționează activitatea către anumite state membre sau că nu o direcționează decât către anumite state membre („disclaimer”)(75). Această problemă nu se ridică în mod explicit în cauzele respective întrucât asemenea indicații nu se găseau pe paginile de internet ale comercianților. În consecință, vom încerca să schițăm în continuare numai direcțiile posibile pentru analizarea acestei probleme atât de complexe.

92.      În primul rând, dacă se admite excluderea (sau confirmarea) implicită a direcționării unei activități către anumite state membre prin faptul că un comerciant modelează conținutul paginii sale de internet într‑un anumit mod, nu vedem niciun motiv pentru a nu se permite comerciantului să excludă (sau să confirme) explicit direcționarea activității către anumite state membre. În această privință, este important ca respectivul comerciant să se comporte efectiv în conformitate cu indicațiile de pe pagina de internet. În cazul în care comerciantul indică pe pagina de internet că nu își direcționează activitatea către anumite state membre, dar încheie ulterior contracte cu consumatori domiciliați în aceste state membre, acesta nu poate invoca o indicație explicită că nu își direcționează activitatea către aceste state membre.

93.      În al doilea rând, ni se pare că este prea restrictiv punctul de vedere potrivit căruia comercianții trebuie să aibă posibilitatea de a exclude în mod explicit direcționarea activităților către anumite state membre, în primul rând pentru a evita să fie acționați în justiție în aceste state membre, având în vedere că posibilitatea formulării unor acțiuni în aceste state membre i‑ar descuraja să practice comerțul electronic.

94.      Pe de o parte, trebuie să se țină seama de faptul că, până acum, în cadrul dreptului Uniunii, s‑a adoptat deja un număr mare de instrumente care facilitează soluționarea litigiilor transfrontaliere și executarea silită transfrontalieră, de exemplu Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă(76), Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată(77) și Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate(78); Regulamentul nr. 44/2001 conține de asemenea dispoziții referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești(79). Obiectivul acestor regulamente este de a simplifica și de a accelerarea soluționarea litigiilor transfrontaliere și de a diminua costul acestora(80) sau de a permite libera circulație a somațiilor de plată, a hotărârilor judecătorești, a tranzacțiilor judiciare și a actelor notariale(81). În consecință, considerăm că temerea că întreprinderile mici și mijlocii, exclusiv ca urmare a faptului că există o posibilitate să fie acționate în justiție în alte state membre, vor alege să nu mai practice comerțul electronic și că trebuie, așadar, să fie autorizate să excludă în mod explicit direcționarea activității este exagerată(82).

95.      Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de faptul că motivele pentru care un comerciant dorește să excludă direcționarea activității sale către alte state membre pot fi foarte diverse și că aceste motive pot justifica posibilitatea de a exclude direcționarea activității către alte state membre. Este posibil ca un comerciant să nu dorească să își direcționeze activitatea către alte state membre întrucât acesta are în statul membru al sediului clienți regulați și fideli și nu dorește să își extindă activitatea. Este posibil ca acesta să dorească să limiteze prestarea de servicii exclusiv la propriul stat membru întrucât cheltuielile de transport către celelalte state membre sunt prea ridicate și ar fi pur și simplu nerentabil din punct de vedere economic. Comerciantul poate avea, de exemplu, o strategie comercială clară urmărind creșterea competitivității sale într‑o anumită regiune – de exemplu în țările Benelux – și dorește, așadar, să aibă relații comerciale numai cu clienți din aceste state. Decizia în ceea ce privește limitarea direcționării activității nu este o decizie profesională care aparține comerciantului și care trebuie să îi fie recunoscută, cu condiția să fie conformă cu dispozițiile cu privire la protecția concurenței? Se poate impune în mod real comerciantului să aibă relații comerciale potențiale și cu consumatorii din alte state membre, refuzându‑i posibilitatea de a indica în mod explicit pe pagina sa de internet către ce state membre își direcționează activitatea?

96.      În al treilea rând, argumentul guvernului luxemburghez potrivit căruia indicarea expresă pe pagina de internet a excluderii direcționării activității către anumite state membre poate fi contrară articolului 20 din Directiva privind serviciile, care interzice discriminarea întemeiată pe cetățenie sau naționalitate ori legată de domiciliul destinatarilor de servicii, trebuie să fie analizat cu o anumită precauție.

97.      Pe de o parte – pe lângă faptul că este necesar să se aprecieze în ce măsură Directiva privind serviciile poate fi relevantă(83) –, trebuie să se țină seama de faptul că această directivă, ca și articolul 20 din aceasta, este destinată statelor membre. Așadar, se poate verifica numai dacă acest articol este contrar dispozițiilor naționale care autorizează o indicație expresă pe pagina de internet și în temeiul căreia direcționarea activității către anumite state membre este exclusă.

98.      Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de faptul că articolul 20 din Directiva privind serviciile prevede, la alineatul (2), diferite condiții de acces la servicii pe baza cetățeniei sau a naționalității ori a domiciliului destinatarului de servicii în cazurile în care aceste diferențe sunt justificate pe baza unor criterii obiective. Articolul 20 din Directiva privind serviciile permite, așadar, un tratament diferențiat, justificat din punct de vedere obiectiv, pe baza naționalității sau a domiciliului destinatarului de servicii, ceea ce va trebui analizat în fiecare caz(84).

99.      În consecință, apreciem că, în principiu, comercianții trebuie să aibă posibilitatea de a indica în mod explicit pe pagina de internet către ce state membre își direcționează sau nu își direcționează activitatea(85) și că trebuie, în fiecare caz și având în vedere circumstanțele concrete, să se examineze eventuala (ne)conformitate a unei asemenea excluderi cu dispozițiile dreptului Uniunii.

3.      Concluzie

100. Având în vedere precizările de la punctele 51-99 din prezentele concluzii, apreciem că trebuie să se răspundă la a doua întrebare preliminară din cauza Pammer și la întrebarea preliminară unică din cauza Hotel Alpenhof în sensul că pentru „direcționarea” activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 nu este suficient ca pagina de internet a persoanei care desfășoară o activitate comercială sau profesională să fie accesibilă în statul membru în care este domiciliat consumatorul. Instanța națională trebuie să aprecieze, pe baza tuturor circumstanțelor cauzei, dacă o persoană care desfășoară o activitate comercială sau profesională își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul. Factorii relevanți în cadrul unei asemenea aprecieri sunt mai ales conținutul paginii de internet, activitatea anterioară a persoanei care desfășoară activitatea comercială sau profesională, tipul de domeniu utilizat pentru pagina de internet și recurgerea la posibilitățile oferite de publicitatea online și prin alte mijloace de comunicare în masă.

VII – Concluzie

101. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Oberster Gerichtshof după cum urmează:

„1)      Un contract referitor la organizarea unei călătorii la bordul unei nave cargou, precum cel din cauză, constituie un contract care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

2)      Pentru o «direcționare» a activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, nu este suficient ca pagina de internet a persoanei care desfășoară o activitate comercială sau profesională să fie accesibilă în statul membru în care este domiciliat consumatorul. Instanța națională trebuie, pe baza tuturor circumstanțelor cauzei, să aprecieze dacă persoana care desfășoară o activitate comercială și profesională își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul. Factorii relevanți în cadrul unei asemenea aprecieri sunt în special conținutul paginii de internet, activitatea anterioară a persoanei care desfășoară activitatea comercială sau profesională, tipul de domeniu de internet utilizat și recurgerea la posibilitățile oferite de publicitate online și prin alte mijloace de comunicare în masă.”


1 – Limba originală: slovena.


2 – JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74.


3 – Pentru prima interpretare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, a se vedea Hotărârea din 14 mai 2009, Ilsinger (C‑180/06, nepublicată încă în Recueil).


4 – A se vedea, de exemplu, Øren, Joakim S. T., International jurisdiction over consumer contracts in e‑Europe, International and comparative law quarterly, nr. 3/2003, p. 665 și urm.; Montero, E., À propos d’un contrat de voyage formé par hybridation (web + télécopie), Revue internationale du droit des affaires, nr. 91/2009, p. 332 și urm.; Mankowski, P., Neues zum „Ausrichten” unternehmerischer Tätigkeit unter Art. 15 Abs. 1 lit. c EuGVVO, Praxis des internationalen Privat- und Verfahrensrechts, nr. 3/2009, p. 238 și urm.; Gaudemet‑Tallon, H., Compétence et exécution des jugements en Europe. Règlement n° 44/2001, Conventions de Bruxelles et de Lugano, ediția a treia, Librairie générale de droit et de jurisprudence, Paris, 2002, p. 229 și urm.; Galič, A., Mednarodna pristojnost za reševanje potrošniških sporov v pravu EU, în Seliškar Toš, M. (ed.), Mednarodna konferenca Slovensko pravo in gospodarstvo ob vstopu Slovenije v Evropsko unijo, Pravna fakulteta, Ljubljana, 2004, p. 125; Gillies, L. E., Jurisdiction for Consumer Contracts, Computer Law & Security Report, nr. 6/2001, p. 395.


5 – A se vedea, de exemplu, în Belgia, hotărârea pronunțată de Tribunal de première instance de Liège la 1 octombrie 2009 (R. D. C., 2009, p. 610), în Austria, hotărârea pronunțată de LG Feldkirch la 20 octombrie 2003 (3R259/03s), în Germania, ordonanța pronunțată de Bundesgerichtshof la 17 septembrie 2008 (III ZR 71/08), și în Franța, hotărârea Cour d’appel de Montpellier din 16 noiembrie 2009 (nr. 09/04838).


6 – Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO L 299, 31.12.1972, p. 32), astfel cum a fost modificată prin Convenția din 9 octombrie 1978 privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (JO L 304, 30.10.1978, p. 1 – text consolidat – și p. 77), Convenția din 25 octombrie 1982 privind aderarea Republicii Elene (JO L 388, 31.12.1982, p. 1), Convenția din 26 mai 1989 privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze (JO L 285, 3.10.1989, p. 1) și Convenția din 29 noiembrie 1996 privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei (JO C 15, 15.1.1997, p. 1).


7 – JO L 177, 4.7.2008, p. 6.


8 – JO L 158, p. 59, Ediție specială, 13/vol. 9, p. 248.


9 – Propunerea de Regulament (CE) privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială [COM(1999) 348 final]


10 – Declarația comună a Consiliului și a Comisiei cu privire la articolele 15 și 73 din Regulamentul nr. 44/2001, disponibilă, de exemplu, în germană la adresa http://ec.europa.eu/civiljustice/homepage/homepage_ec_de_declaration.pdf.


11 – Hotărârea din 11 iulie 2002, Gabriel (C‑96/00, Rec., p. I‑6367, punctul 44).


12 – Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (JO L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, 257).


13 – JO C 291, 13.10.2000, p. 1.


14 – În această privință, Comisia afirmă că pagina de internet a profesionistului ale cărui servicii au un caracter local nu constituie o direcționare a activității către alte state membre, în timp ce hotelul care oferă servicii turistice pe piața internațională urmărește atragerea consumatorilor din alte state membre și adaptează pentru aceștia prezentarea sa online.


15 – Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50).


16 – A se vedea punctul 21 din prezentele concluzii. Adăugăm că problema caracterului identic al interpretării acestor două noțiuni ar fi relevantă în primul rând dacă acest contract ar acoperi doar transportul și alte servicii, însă nu și cazarea. În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 90/314, există „pachet de servicii turistice” dacă un contract presupune cel puțin două dintre următoarele trei elemente: transport, cazare și alte servicii care nu sunt subsidiare. Rezultă că este vorba despre un pachet de servicii turistice atunci când aceste elemente sunt prezente în următoarele combinații: transport și cazare; transport și alte servicii; cazare și alte servicii; toate aceste elemente. Dacă noțiunea „contracte care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare” prevăzută la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul 44/2001 se interpretează în același mod ca noțiunea „pachet de servicii turistice” prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 90/314, rezultă următoarele consecințe: prima ipoteză (transport și cazare) este prevăzută deja de dispozițiile articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, astfel încât, pentru această combinație, nu se pune în realitate problema uniformității interpretării cu articolul 2 alineatul (1) din Directiva 90/314; în cea de a doua ipoteză (cazare și alte servicii), problema clasificării în cadrul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 nu se ridică în niciun caz, întrucît elementul reprezentat de transport – care este necesar pentru aplicarea excepției prevăzute la articolul 15 alineatul (3) din regulament – nu este constituit; în ceea ce privește a treia ipoteză (transport și alte servicii), lipsește unul dintre cele două elemente menționate la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, și anume cazarea. În consecință, problema identității interpretării dintre cele două noțiuni menționate la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 și la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 90/314 este relevantă în primul rând pentru cea de a treia ipoteză, întrucât acest aspect ar semnifica în fapt o divergență în raport cu dispozițiile articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul 44/2001.


17 – A se vedea expunerea de motive a Propunerii de Regulament (CE) al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, menționată la nota de subsol 9, p. 17.


18 – Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă în vederea semnării la Roma la 19 iunie 1980 (JO C 169, 8.7.2005, p. 10).


19 – Regulamentul nr. 44/2001 a fost adoptat la zece ani după adoptarea Directivei 90/314 și, la articolul 15 alineatul (3), s‑ar fi putut face trimitere la Directiva 90/314, dar s‑a preferat să se reia terminologia utilizată de Convenția de la Roma și să se creeze astfel o legătură directă și o cerință de interpretare identică între cele două dispoziții.


20 – Pentru o soluție în acest sens, a se vedea în doctrină, de exemplu, Nielsen, P. A., în: Magnus, U., Mankowski, P. (ed.), Brussels I Regulation, Sellier, München, 2007, p. 318, punctul 39; Rauscher, T. (ed.), Europäisches Zivilprozeβrecht. Kommentar, ediția a doua, Sellier. European Law Publishers, München, 2006, p. 291, punctul 20; Kropholler, J., Europäisches Zivilprozeßrecht. Kommentar zu EuGVO und Lugano-Übereinkommen, ediția a opta, Verlag Recht und Wirtschaft, Heidelberg, 2005, p. 233, punctul 30.


21 – Sublinierea noastră.


22 – Hotărârea Ilsinger, citată la nota de subsol 3.


23 – Hotărârea Ilsinger, citată la nota de subsol 3 (punctele 52 și 53).


24 – Pentru condițiile cu privire la încheierea unui contract de consum în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, a se vedea Concluziile prezentate la 11 septembrie 2006 în cauza Ilsinger (C‑180/06, nepublicată încă în Recueil, punctul 46 și urm.).


25 – Hotărârea Ilsinger, citată la nota de subsol 3 (punctul 51). A se vedea de asemenea concluziile noastre prezentate în această cauză, citate la nota de subsol 24 (punctul 40).


26 – În declarația comună a Consiliului și a Comisiei referitoare la articolele 15 și 73 din Regulamentul nr. 44/2001, citată la nota de subsol 10, se indică în mod explicit că un contract trebuie să fie încheiat la distanță.


27 – Această poziție este de asemenea susținută de Comisie la punctul 31 din observațiile sale scrise în cauza Hotel Alpenhof.


28 – Se poate avea în vedere, ca exemplu de situație problematică, situația unei clinici care prestează servicii de sănătate și incită fără îndoială consumatorii care provin din alte state membre, prin intermediul paginii de internet, să opteze pentru serviciile sale, dar care le impune acestora să se deplaseze pentru o examinare înaintea oricărei intervenții. Consumatorii nu își vor putea rezerva, așadar, de la distanță (de exemplu prin telefon) decât o programare pentru examinare, în timp ce contractul de prestări servicii (intervenția medicală) se va încheia la sediul prestatorului de servicii. Se poate avea de asemenea în vedere situația unui consumator care nu dorește să efectueze o achiziție online întrucât se teme că se va folosi abuziv cartea sa de credit, iar comerciantul nu acceptă plata la livrare sau prin virament bancar. În acest caz, consumatorul va putea primi eventual toate informațiile online, iar numai încheierea contractului se va realiza într‑un alt stat membru în care comerciantul își desfășoară activitatea.


29 – Rezultă din decizia de trimitere din cauza Hotel Alpenhof că oferta în ceea ce privește rezervarea a fost formulată și acceptată prin poșta electronică și că pârâtul a utilizat efectiv serviciile hoteliere (a se vedea punctul 16 din prezentele concluzii). Cu toate acestea, în cauza Pammer nu se indică în mod expres în decizia de trimitere cum a fost încheiat contractul, ci numai că domnul Pammer rezervase călătoria la bordul unei nave cargou pentru două persoane de la Trieste către Orientul Îndepărtat la societatea Reederei Karl Schlüter GmbH & Co KG, prin intermediul societății Internationale Frachtschiffreisen Pfeiffer GmbH (a se vedea punctul 10 din prezentele concluzii). Reprezentantul domnului Pammer a arătat totuși, în cadrul ședinței, că clientul său primise mai întâi informații din partea intermediarului prin poșta electronică, dar că acesta trimisese contractul semnat intermediarului prin poșta obișnuită.


30 – Articolul 15 din Regulamentul nr. 44/2001 nu utilizează, desigur, noțiunea „comerciant”, însă se referă la „persoana care desfășoară o activitate comercială sau profesională”. În prezentele concluzii, pentru o utilizare a unei referințe mai simple, vom folosi termenul „comerciant”.


31 – S‑a demonstrat că această condiție este îndeplinită în prezenta cauză. În cauza Pammer, consumatorul a încheiat prin intermediar un contract cu societatea care efectuează transportul cu nava cargou și care poate fi, așadar, considerată ca o persoană care desfășoară o activitate comercială. Această societate permite consumatorului, prin intermediar, să trăiască experiența unei călătorii la bordul unei nave cargou – aceasta desfășoară astfel o activitate turistică ca activitate secundară. Faptul că respectivul contract a fost încheiat printr‑un intermediar nu are nicio incidență în această privință. În cauza Hotel Alpenhof, contractul a fost încheiat cu un hotel care furnizează servicii hoteliere și care poate fi considerat astfel o persoană care desfășoară o activitate comercială.


32 – Se poate deduce din indicațiile cuprinse în decizia de trimitere că această condiție este de asemenea îndeplinită. În cauza Pammer, faptul de a permite consumatorilor să efectueze o călătorie la bordul unei nave cargou nu face, desigur, obiectul activității comerciale principale a societății Reederei Karl Schlüter GmbH & Co KG, ci este vorba despre o activitate secundară, în pofida faptului că una dintre activitățile desfășurate de întreprindere este comercială. În cauza Hotel Alpenhof, se poate astfel considera că serviciile hoteliere fac obiectul activității comerciale a acestui hotel.


33 – Pentru definirea noțiunilor „interactiv” și „pasiv”, a se vedea, de exemplu, Øren, op. cit. (nota de subsol 4), p. 684. A se vedea de asemenea Kropholler, op. cit. (nota de subsol 20), p. 230, punctul 23; Gillies, op. cit. (nota de subsol 4), p. 397; Gaudemet‑Tallon, H., Le juge compétent, în Fasquelle, D., Meunier, P., Le droit communautaire de la consommation: Bilan et perspectives, La documentation française, Paris, 2002, p. 228.


34 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Hönig (C‑128/94, Rec., p. I‑3389, punctul 9), Hotărârea din 27 ianuarie 2000, DIR International Film și alții/Comisia (C‑164/98 P, Rec., p. I‑447, punctul 26), și Hotărârea din 10 martie 2005, easyCar (C‑336/03, Rec., p. I‑1947, punctul 21).


35 – A se vedea Øren, op. cit. (nota de subsol 4), p. 686, care afirmă că direcționarea unei activități în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 înseamnă că vânzătorul își organizează activitatea comercială în mod intenționat astfel încât să atragă clienții anumitor state. Același autor (p. 687) afirmă de asemenea că această noțiune implică faptul că vânzătorul acționează pentru a încheia afaceri cu clienți care provin din anumite state membre.


36 – Am dori să adăugăm că, în această privință, este relevantă aprecierea activității comerciantului din punct de vedere obiectiv, iar nu scopurile sale subiective care nu au devenit obiective prin fapte concrete. A se vedea Øren, op. cit. (nota de subsol 4), p. 687.


37 – Adăugăm că, potrivit considerentul (13) al Primei propuneri de Regulament nr. 44/2001 (citată la nota de subsol 5), comerțul electronic de mărfuri și servicii prin mijloace care sunt disponibile într‑un alt stat membru constituie o activitate care este direcționată către acest stat membru. În cazul în care consumatorul este domiciliat în acest stat, trebuie să aibă la dispoziție protecția în temeiul regulamentului atunci când un contract de consum este încheiat prin mijloace electronice. Acest considerent ar putea fi înțeles în sensul că simpla accesibilitate a paginii de internet în statul membru în care este domiciliat consumatorul este suficientă pentru stabilirea competenței pe baza normelor speciale privind contractele de consum. Cu toate acestea, considerentul a fost eliminat pe parcursul procedurii legislative, ceea ce pledează a fortiori în favoarea argumentului că simpla accesibilitate a paginii de internet nu este suficientă pentru direcționarea activității în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.


38 – A se vedea în doctrină Montero, op. cit. (nota de subsol 4), p. 335, care subliniază că faptul că un contract nu a fost încheiat prin aceleași mijloace utilizate de consumator pentru a se informa cu privire la ofertă nu exclude protecția de care beneficiază consumatorul în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. De asemenea, Mankowski, Neues zum „Ausrichten”…, op. cit. (nota de subsol 4), p. 242; Gaudemet‑Tallon, H., Le juge compétent, op. cit. (nota de subsol 33), p. 228.


      Adăugăm că, în cazul în care contractul a fost încheiat la distanță, poate fi încheiat prin orice mijloc tehnic care permite încheierea contractului. În temeiul articolului 2 alineatul (4) din Directiva 97/7/CE a Parlamentul European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță (JO L 144, 4.6.1997, p. 19, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 160), un mijloc de comunicare la distanță înseamnă „orice mijloc care, fără prezența fizică simultană a furnizorului și consumatorului, poate fi utilizat pentru încheierea unui contract între aceste părți”. Telefonul, poșta electronică și faxul fac parte dintre mijloacele de comunicare în temeiul anexei I la această directivă.


39 – Astfel, de exemplu, în doctrină Mankowski, Neues zum „Ausrichten”…, op. cit. (nota de subsol 4), p. 239. A se vedea de asemenea Rauscher, op. cit. (nota de subsol 20), p. 288, punctul 15.


40 – A se vedea Propunerea de Regulament (CE) al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, citată la nota de subsol 9. A se vedea de asemenea Hotărârea Ilsinger, citată la nota de subsol 3 (punctul 50).


41 – În legătură cu condiția direcționării activității către statul membru în care este domiciliat consumatorul, trebuie să se sublinieze că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 include încă – în comparație cu articolul 13 alineatul (1) punctul (3) din Convenția de la Bruxelles – formele clasice de publicitate a activităților comerciale din statul membru în care este domiciliat consumatorul, precum publicitatea în presă, la radio sau la televiziune în acest stat membru. Pentru diferitele forme de publicitate, a se vedea interpretarea articolului 13 alineatul (1) punctul 3 din Convenția de la Bruxelles în Hotărârea din 11 iulie 2002 pronunțată în cauza Gabriel (C‑96/00, Rec., p. I‑6367, punctul 44). A se vedea de asemenea în doctrină Nielsen, op. cit. (nota de subsol 20), p. 316, punctul 33.


42 – Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 se referă în mod explicit la direcționarea activității „prin orice mijloace”. În doctrină de asemenea Mankowski, Neues zum „Ausrichten”…, op. cit. (nota de subsol 4), p. 239.


43 – A se vedea avizul Comitetul Economic și Social cu privire la „Propunerea de Regulament (CE) al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială” [COM(1999) 348 final – 99/0154(CNS)], punctele 4.2.1 și 2.2.2. De asemenea, Comitetul Economic și Social a subliniat în acest document că formularea din propunerea de regulament („prin orice mijloace își direcționează activitățile către acest stat membru”) nu este suficient de clară pentru a transmite părților încredere și a hotărât să mențină formularea articolului 13 din Convenția de la Bruxelles.


44 – Citată la nota de subsol 9.


45 – A se vedea Propunerea de Regulament (CE) al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, citată la nota de subsol 9, p. 17.


46 – Propunerea de Regulament (CE) al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, citată la nota de subsol 9, p. 17 și 18.


47 – Pentru o analiză critică a criteriului direcționării intenționate într‑o măsură semnificativă, a se vedea în doctrină, de exemplu, Farah, Y., Allocation of jurisdiction and the internet in EU law, European Law Review, nr. 2/2008, p. 267.


48 – Propunerea de Regulament (CE) al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială [COM(1999) 348 final C5‑0169/1999 – 1999/0154(CNS)] (JO C 146, 17.5.2001, p. 94), modificarea 37 la articolul 15. În primul rând, a fost propusă o formulare mult mai largă, în temeiul căreia criteriul direcționării activității a fost înlocuit cu criteriul conform căruia contractul la distanță a fost încheiat cu un consumator cu domiciliul în alt stat membru; a se vedea raportul cu privire la Propunerea de Regulament al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială [COM(1999) 348 final C5‑0169/1999 – 1999/0154(CNS)], modificarea 23 la articolul 15. Această modificare nu a fost adoptată de Parlament; a se vedea rezultatul votului cu privire la modificarea 23 (JO C 146, 17.5.2001, p. 41).


49 – În expunerea de motive, Comisia a arătat că existența unui contract de consum constituie un indiciu clar că un comerciant și‑a direcționat activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul (a se vedea propunerea modificată de Regulament al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială [COM(2000) 689 final, p. 6]. Această expunere de motive a Comisiei ar demonstra că existența însăși a unei pagini de internet (pasive) este suficientă pentru stabilirea competenței pe baza normelor speciale pentru contractele de consum. A se vedea critica în doctrină Øren, op. cit. (nota de subsol 4), p. 682 și 683.


50 – A se vedea declarația comună a Consiliului și a Comisiei referitoare la articolele 15 și 73 din Regulamentul nr. 44/2001, citată la nota de subsol 10.


51 – În cadrul interpretării sistematice, am dori să mai adăugăm – astfel cum subliniază în mod corect Comisia – că, pentru interpretarea noțiunii de direcționare a unei activități în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, liniile directoare privind restricțiile verticale nu sunt relevante (JO C 291, 13.10.2000, p. 1, și proiectul de modificări ale liniilor directoare privind restricțiile verticale [SEC(2009) 946)], în cadrul cărora publicitatea și vânzarea online sunt considerate vânzare „pasivă” (a se vedea punctele 50 și 51 din liniile directoare în vigoare în prezent și punctele 51 și 52 din proiectul de modificări ale liniilor directoare coroborate cu articolul 4 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 2790/1999 al Comisiei din 22 decembrie 1999 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (JO L 336, 29.12.1999, p. 21, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 66) și cu articolul 4 litera (b) din proiectul de modificări ale regulamentului [C(2009) 5365/2)]. Obiectivul definirii unei anumite vânzări ca „pasivă” este astfel de a împiedica un furnizor să limiteze acest tip de vânzare la un teritoriu exclusiv sau la un grup exclusiv de cumpărători și să încalce astfel articolul 81 CE. Cu toate acestea, obiectivul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este total diferit: să instituie în favoarea consumatorului, ca parte mai vulnerabilă în contract, norme mai favorabile de stabilire a competenței.


52 – Adăugăm că în expunerea de motive a Propunerii de Regulament Roma I se afirmă că paginile de internet prin intermediul cărora comerciantul își direcționează activitatea către statul membru în care este domiciliat consumatorul „nu sunt în mod necesar pagini de internet interactive” [traducere neoficială] și că obiectivul paginii de internet care oferă posibilitatea cumpărătorilor să trimită comenzile prin fax este tocmai încheierea de contracte la distanță. Este un argument în favoarea tezei conform căreia direcționarea activității nu poate fi limitată exclusiv la paginile de internet interactive, fiind necesar ca această noțiune să fie mai largă.


53 – Astfel, în doctrină, de exemplu, Gaudemet‑Tallon, Compétence et exécution, op. cit. (nota de subsol 4), p. 230, punctul 286; Geimer, R., Schütze, R. A., Europäisches Zivilverfahrensrecht: Kommentar zur EuGVVO, EuEheVO, EuZustellungsVO, EuInsVO, EuVTVO, zum Lugano-Übereinkommen und zum nationalen Kompetenz- und Anerkennungsrecht, ediția a treia, Beck, München, 2010, p. 335, punctul 38; Droz, G., Gaudemet‑Tallon, H., La transformation de la Convention de Bruxelles du 27 septembre 1968 en Règlement du Conseil concernant la compétence judiciaire, la reconnaissance et l’exécution des décisions en matière civile et commerciale, Revue critique de droit international privé, nr. 4/2001, p. 638, punctul 45; Sinay‑Cytermann, A., La protection de la partie faible en droit international privé, v: Mélanges en l’honneur de Paul Lagarde - Le droit international privé: esprit et méthodes, Dalloz, Paris, 2005, p. 743.


54 – Astfel, în doctrină, de exemplu, Kropholler, op. cit. (nota de subsol 20), p. 231, punctul 24, care subliniază că o pagină de internet pasivă care nu conține doar publicitate, ci și o invitație la încheierea unui contract prin poștă, prin poșta electronică, prin fax, trebuie să fie considerată din punct de vedere juridic în același mod cu o pagină de internet interactivă. A se vedea de asemenea Mankowski, Neues zum „Ausrichten”…, op. cit. (nota de subsol 4), p. 239 și urm., Montero, op. cit. (nota de subsol 4), p. 334; Geimer/Schütze, op. cit. (nota de subsol 53), p. 335, punctul 38; Gaudemet‑Tallon, H., Le juge compétent, op. cit. (nota de subsol 33), p. 228.


55 – Într‑o procedură preliminară care se întemeiază pe o delimitare clară a atribuțiilor dintre instanța națională și Curte, orice apreciere a situației de fapt trebuie să fie efectuată de instanța națională. A se vedea în acest sens, de exemplu, Hotărârea din 18 decembrie 2007 pronunțată în cauza Laval un Partneri (C‑341/05, Rec., p. I‑11767, punctul 45), Hotărârea din 22 octombrie 2009 pronunțată în cauzele conexe Zurita García și alții (C‑261/08 și C‑348/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 34), și Hotărârea din 16 iulie 2009 pronunțată în cauza Gómez‑Limón Sánchez‑Camacho (C‑537/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24).


56 – De exemplu, în cazul în care comerciantul indică pentru consumatorii locali un număr de telefon cu taxă, iar pentru consumatorii din străinătate, în general, un număr de telefon cu un cod internațional.


57 – Pentru serviciile hoteliere, este vorba, de exemplu, despre opțiunea „caută/rezervă”, care permite verificarea disponibilității camerelor pentru o anumită perioadă.


58 – În temeiul Hotărârii din 16 octombrie 2008 pronunțate în cauza Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände (C‑298/07, Rep., p. I‑7841, punctul 40 și dispozitivul), articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Directiva privind comerțul electronic trebuie să fie interpretat în sensul că prestatorul de servicii trebuie să indice înainte de încheierea contractului, pe lângă adresa electronică, și alte date care permit stabilirea rapidă a unui contact și o comunicare rapidă și efectivă.


59 – De exemplu, este posibil ca un comerciant să indice pe pagina de internet că a avut deja până atunci clienți care provin dintr‑un număr mare de state membre sau să publice pe pagina de internet mărturii ale clienților care provin din state membre diferite.


60 – În doctrină de asemenea Geimer/Schütze, op. cit. (nota de subsol 53), p. 335, punctul 38.


61 – Farah, op. cit. (nota de subsol 47), p. 267, susține în doctrină o asemenea interpretare.


62 – A se vedea declarația comună a Consiliului și a Comisiei referitoare la articolele 15 și 73 din Regulamentul nr. 44/2001, citată la nota de subsol 10.


63 – Astfel, de asemenea, Nielsen, op. cit. (nota de subsol 20), p. 317, punctul 35, care afirmă că o pagină de internet care este prezentată în suedeză este direcționată către Suedia, iar nu către Spania. A se vedea de asemenea Vasiljeva, K., 1968 Brussels Convention and EU Council Regulation no 44/2001: jurisdiction in consumer contracts concluded online, European Law Journal, nr. 1/2004, p. 133.


64 – În doctrină, Øren, op. cit. (nota de subsol 4), p. 690, semnalează de asemenea acest aspect.


65 – De exemplu limba engleză.


66 – De exemplu limba germană în Germania și în Austria.


67 – De exemplu faptul că un comerciant estonian a cărui pagină de internet este prezentată în limba estoniană permite schimbarea limbii cu limba finlandeză este un indiciu că își direcționează activitatea și către Finlanda. În legătură cu criteriul de limbă, se ridică de asemenea în mod firesc întrebarea dacă un comerciant care permite schimbarea limbii de pe pagina sa în limba engleză, ținând seama de utilizarea răspândită a limbii engleze ca limbă străină, își direcționează activitatea către toate celelalte state membre. În opinia noastră, posibilitatea de schimbare a limbii de pe pagina de internet în limba engleză este cu siguranță un indiciu puternic că un comerciant își direcționează activitatea și către toate celelalte state membre, însă numai acest fapt nu este suficient. În orice caz, atunci când se apreciază dacă un comerciant își direcționează activitatea către alte state membre, trebuie să se țină seama și de alte criterii.


68 – Este vorba despre așa‑numitele domenii country‑code top‑level domain, precum „.at”, „.fr”, „.de” sau „.co.uk”.


69 – Astfel, de asemenea în doctrină Øren, op. cit. (nota de subsol 4), p. 690, nota de subsol 105.


70 – De exemplu „.com”, „.net”, „.org” sau „.eu”.


71 – De exemplu, chiar un cofetar, care prestează în mod tradițional servicii pe un anumit teritoriu geografic limitat, poate vinde anumite produse prin intermediul internetului și le poate expedia în străinătate.


72 – Serviciile de coafură sunt, de exemplu, în principiu de natură locală, dar este oricum posibil în domenii limitate ca prestatorul de servicii să aibă în mod regulat și clienți din străinătate.


73 – De asemenea Øren, op. cit. (nota de subsol 4), p. 687.


74 – A se vedea punctul 66 și nota de subsol 41 din prezentele concluzii.


75 – Pe lângă excluderea expresă a direcționării activității către anumite state membre, există de asemenea posibilitatea ca un comerciant să împiedice din punct de vedere tehnic consumatorii din anumite state membre să aibă acces la pagina sa de internet. A se vedea în doctrină Nielsen, op. cit. (nota de subsol 20), p. 317, punctul 35; Gaudemet‑Tallon, H., Le juge compétent, op. cit. (nota de subsol 33), p. 227.


76 – Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă. Este, desigur, adevărat că sfera de aplicare a acestui regulament este limitată în temeiul articolului 2 alineatul (1) la cererile a căror valoare fără dobânzi nu depășește 2 000 de euro și care nu ar fi putut fi, așadar, aplicată în cauzele respective; în opinia noastră, va fi totuși posibil să se aplice în majoritatea litigiilor restante în ceea ce privește contractele de consum. În litigiile în care valoarea cererii fără dobânzi nu depășește 2 000 de euro, procedura este fundamental simplificată întrucât aceasta este în general scrisă [instanța sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (1) din regulament nu organizează o ședință în acțiunea principală decât dacă apreciază că aceasta este necesară sau la solicitarea uneia dintre părți], reprezentarea printr‑un avocat sau printr‑un alt expert juridic nu este obligatorie (articolul 10).


77 – Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată (JO L 399, p.1, Ediție specială, 19/vol. 09, p. 108).


78 – Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate (JO L 143, p. 15, Ediție specială, 19/vol. 07, p. 3).


79 – Articolele 32-56 din Regulamentul nr. 44/2001.


80 – A se vedea în acest sens articolul 1 din Regulamentul nr. 861/2007 și articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1896/2006.


81 – În ceea ce privește libera circulație a somațiilor de plată, a se vedea articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1896/2006. În ceea ce privește libera circulație a hotărârilor, a tranzacțiilor judiciare și a actelor notariale, a se vedea articolul 1 din Regulamentul nr. 805/2004. În ceea ce privește obiectivele Regulamentului nr. 44/2001, a se vedea considerentul (2) al regulamentului în care se prevede că „disparitățile dintre normele interne care reglementează competența judiciară și recunoașterea hotărârilor împiedică buna funcționare a pieței interne” și că sunt necesare, așadar, „dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și la simplificarea formalităților în vederea recunoașterii și executării rapide și simple a hotărârilor de către statele membre legate de prezentul regulament”.


82 – În plus, Nielsen, op. cit. (nota de subsol 20), p. 316, punctul 30, subliniază că, în esență, consumatorii vor fi mai dispuși să achiziționeze online dacă vor dispune de un sistem clar de protecție – dacă vor ști, de exemplu, că au posibilitatea de a introduce o acțiune în statul membru în care sunt domiciliați.


83 – În temeiul articolului 3 alineatul (2) din Directiva privind serviciile, aceasta „nu vizează norme ale dreptului internațional privat, în special norme care reglementează legislația aplicabilă obligațiilor contractuale și extracontractuale, inclusiv cele care garantează consumatorilor protecția oferită acestora prin normele de protecție a consumatorilor din legislația cu privire la consumatori în vigoare în statul lor membru”. S‑ar putea deduce, desigur, din dispozițiile acestui articol că directiva nu privește dispozițiile care reglementează legislația aplicabilă obligațiilor contractuale și delictuale, însă Comisia, în documentul „Manual referitor la punerea în aplicare a Directivei «servicii»” (http://ec.europa.eu/internal_market/services/services‑dir/proposal_en.htm#handbook, p. 17), afirmă în legătură cu acest articol că directiva nu se referă la competența instanțelor, întrucât această problemă este reglementată în Regulamentul nr. 44/2001.


84 – Adăugăm că în considerentul (95) al Directivei privind serviciile se menționează ca exemple de asemenea motive obiective, între altele, costurile suplimentare care rezultă din distanță sau caracteristicile tehnice ale prestării serviciului, condițiile diferite ale pieței, cum ar fi o cerere mai mare sau mai redusă în funcție de sezon, diferitele perioade de vacanță în statele membre și prețurile practicate de diferiți concurenți și riscurile suplimentare legate de reglementări diferite de cele din statul membru de stabilire.


85 – De exemplu, în doctrină se exprimă în acest sens și Geimer/Schütze, op. cit. (nota de subsol 53), p. 335, punctul 38; Micklitz, H.‑W., Rott, P., Vergemeinschaftung des EuGVÜ in der Verordnung (EG) Nr. 44/2001, Europäische Zeitschrift für Wirtschaftsrecht, nr. 11/2001, p. 331; Beraudo, J.‑P., Actualité: le règlement (CE) du Conseil du 22 décembre 2000 concernant la compétence judiciaire, la reconnaissance et l’exécution des décisions en matière civile ou commerciale, JurisClasseur procédure civile, 2002, fasc. 52, punctul 32; Fawcett, J. J., Harris, J. M., Bridge, M., International Sale of Goods in the Conflict of Laws, Oxford University Press, Oxford, 2005, p. 501, punctul 10.16.