Language of document : ECLI:EU:C:2014:192

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

27 martie 2014(*)

„Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Societatea informațională – Directiva 2001/29/CE – Site internet care pune la dispoziția publicului opere cinematografice fără consimțământul titularilor unui drept conex dreptului de autor – Articolul 8 alineatul (3) – Noțiunea «intermediari ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex» – Furnizor de acces la internet – Ordonanță adresată unui furnizor de acces la internet prin care i se interzice să permită accesul clienților săi la un site internet – Echilibru între drepturile fundamentale”

În cauza C‑314/12,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Oberster Gerichtshof (Austria), prin decizia din 11 mai 2012, primită de Curte la 29 iunie 2012, în procedura

UPC Telekabel Wien GmbH

împotriva

Constantin Film Verleih GmbH,

Wega Filmproduktionsgesellschaft mbH,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul L. Bay Larsen, președinte de cameră, domnul K. Lenaerts, vicepreședinte al Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a patra, domnii M. Safjan și J. Malenovský (raportor) și doamna A. Prechal, judecători,

avocat general: domnul P. Cruz Villalón,

grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 iunie 2013,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru UPC Telekabel Wien GmbH, de M. Bulgarini și de T. Höhne, Rechtsanwälte;

–        pentru Constantin Film Verleih GmbH și pentru Wega Filmproduktionsgesellschaft mbH, de A. Manak și de N. Kraft, Rechtsanwälte;

–        pentru guvernul austriac, de A. Posch, în calitate de agent;

–        pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de W. Ferrante, avvocato dello Stato;

–        pentru guvernul olandez, de C. Schillemans și de C. Wissels, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul Regatului Unit, de L. Christie, în calitate de agent, asistat de S. Malynicz, barrister;

–        pentru Comisia Europeană, de J. Samnadda și de F. W. Bulst, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 26 noiembrie 2013,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) și a articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230), precum și a anumitor drepturi fundamentale consacrate de dreptul Uniunii.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între UPC Telekabel Wien GmbH (denumită în continuare „UPC Telekabel”), pe de o parte, și Constantin Film Verleih GmbH (denumită în continuare „Constantin Film”) și Wega Filmproduktionsgesellschaft mbH (denumită în continuare „Wega”), pe de altă parte, cu privire la o cerere având ca obiect somarea UPC Telekabel să blocheze accesul clienților săi la un site internet care pune la dispoziția publicului anumite filme ale celor două societăți fără consimțământul lor.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentele (9) și (59) ale Directivei 2001/29 au următorul cuprins:

„(9)      Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. […] În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății.

[…]

(59)      În mediul digital, în special, serviciile intermediarilor pot fi folosite din ce în ce mai mult de către terți pentru acte de contrafacere. În multe cazuri, astfel de intermediari sunt cel mai bine plasați pentru a pune capăt unor asemenea acte. În consecință, fără a aduce atingere oricăror alte sancțiuni sau căi de atac disponibile, titularii de drepturi trebuie să aibă posibilitatea de a solicita ca o ordonanță președințială să fie pronunțată împotriva unui intermediar care distribuie într‑o rețea o copie contrafăcută a unei opere protejate sau a unui alt obiect protejat. […] Condițiile și normele privind o astfel de ordonanță președințială trebuie să rămână de competența legislației interne a statelor membre.”

4        Articolul 1 din directiva menționată, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă reglementează protecția juridică a dreptului de autor și a drepturilor conexe în cadrul pieței interne, acordând o atenție specială societății informaționale.”

5        Articolul 3 din aceeași directivă, intitulat „Dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate”, prevede la alineatul (2):

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment:

[…]

(c)      pentru producătorii primelor fixări ale filmelor, a originalului și copiilor filmelor lor;

[…]”

6        Articolul 8 din Directiva 2001/29, intitulat „Sancțiuni și căi de atac”, prevede la alineatul (3):

„Statele membre trebuie să asigure că titularii de drepturi pot solicita ca o ordonanță președințială să fie pronunțată împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex.”

 Dreptul austriac

7        Articolul 18a alineatul (1) din Legea privind dreptul de autor (Urheberrechtsgesetz) din 9 aprilie 1936 (BGBl. 111/1936), astfel cum a fost modificată prin noua Lege din 2003 privind dreptul de autor (Urheberrechtsgesetz‑Novelle 2003, BGBl. I, 32/2003, denumită în continuare „UrhG”), are următorul cuprins:

„Autorul are dreptul exclusiv de a pune opera la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât să permită fiecărei persoane să aibă acces la aceasta din orice loc și în orice moment.”

8        Articolul 81 alineatele (1) și (1a) din UrhG prevede:

„(1) Orice persoană căreia i‑a fost încălcat un drept exclusiv pe care i‑l conferă prezenta lege sau care are temeri în legătură cu o astfel de încălcare poate iniția o acțiune în abținerea de la încălcare. Proprietarul unei întreprinderi mai poate fi chemat în judecată în cazul în care încălcarea a fost săvârșită în cadrul activității întreprinderii sale sau de unul dintre angajații săi sau de un mandatar ori dacă există un pericol în acest sens; articolul 81 alineatul (1a) se aplică în mod corespunzător.

(1a) În cazul în care autorul unei astfel de încălcări sau o persoană din partea căreia există riscul săvârșirii unei astfel de încălcări utilizează în acest scop serviciile unui intermediar, acțiunea în abținerea de la încălcare poate fi introdusă și împotriva acestuia în temeiul alineatului (1). […]”

9        Articolul 355 alineatul (1) din Codul privind procedurile de executare prevede:

„Executarea silită împotriva unei persoane care are obligația de a nu face sau de a nu se opune îndeplinirii unei acțiuni se realizează prin aplicarea, la cerere, a unei amenzi de către instanța de executare odată cu încuviințarea executării pentru fiecare încălcare săvârșită după ce titlul a devenit executoriu. Pentru fiecare nouă încălcare, instanța de executare va aplica la cerere o amendă suplimentară sau pedeapsa închisorii de până la un an. […]”

10      Reiese din explicațiile furnizate de instanța de trimitere în cererea de decizie preliminară că, în faza executării silite, destinatarul interdicției poate invoca, pentru a se exonera de răspundere, faptul că a luat toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina producerea rezultatului proscris.

 Litigiul principal și întrebările preliminare

11      Constantin Film și Wega, două societăți de producție cinematografică, constatând că un site internet oferea posibilitatea, fără acordul lor, fie a descărcării, fie a vizionării în „streaming” a anumitor filme pe care le‑au produs, au sesizat judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în vederea pronunțării, în temeiul articolului 81 alineatul (1a) din UrhG, a unei ordonanțe prin care UPC Telekabel, un furnizor de acces la internet, să fie somat să blocheze accesul clienților săi la site‑ul internet în cauză, în măsura în care acest site pune la dispoziția publicului, fără consimțământul lor, opere cinematografice asupra cărora acestea dețin un drept conex dreptului de autor.

12      Prin ordonanța din 13 mai 2011, Handelsgericht Wien (Austria) a interzis societății UPC Telekabel să furnizeze clienților săi accesul la site‑ul internet în litigiu, această interdicție trebuind să fie realizată în special prin blocarea numelui de domeniu și a adresei IP („Internet Protocol”) actuale ale site‑ului respectiv, precum și a oricărei alte adrese IP al acestuia din urmă despre care societatea respectivă putea avea cunoștință.

13      În luna iunie 2011, site‑ul internet în litigiu și‑a încetat activitatea ca urmare a unei acțiuni a organelor de poliție germane împotriva operatorilor săi.

14      Prin ordonanța din 27 octombrie 2011, Oberlandesgericht Wien (Austria), în calitate de instanță de apel, a modificat în parte ordonanța instanței de prim grad întrucât aceasta specifica, cu încălcarea dispozițiilor legale, măsurile pe care UPC Telekabel trebuia să le aplice pentru blocarea site‑ului internet în litigiu și, prin urmare, pentru executarea ordonanței privind somația. Pentru a ajunge la această concluzie, Oberlandesgericht Wien a apreciat că articolul 81 alineatul (1a) din UrhG trebuie interpretat în lumina articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29. În continuare, această instanță a considerat că, prin faptul că a permis accesul clienților săi la conținuturi publicate online în mod ilegal, UPC Telekabel trebuia să fie considerată un intermediar ale cărui servicii erau utilizate pentru a aduce atingere unui drept conex dreptului de autor, astfel încât Constantin Film și Wega erau îndreptățite să solicite pronunțarea unei ordonanțe împotriva acestei societăți. Cu toate acestea, în ceea ce privește protecția dreptului de autor, Oberlandesgericht Wien a apreciat că UPC Telekabel putea să fie obligată, sub forma unei obligații de rezultat, numai să interzică accesul clienților săi la site‑ul internet în litigiu, însă trebuia să păstreze libertatea de a decide asupra mijloacelor necesare pentru realizarea acestui scop.

15      UPC Telekabel a formulat recurs la Oberster Gerichtshof (Austria).

16      În susținerea recursului, UPC Telekabel arată, printre altele, că nu se putea considera că serviciile sale sunt folosite pentru a aduce atingere dreptului de autor sau unui drept conex în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29, întrucât ea nu avea nicio relație comercială cu operatorii site‑ului internet în litigiu și nu s‑a dovedit că propriii clienți au acționat în mod nelegal. În orice caz, UPC Telekabel susține că toate măsurile de blocare susceptibile de a fi aplicate pot fi eludate tehnic, iar unele sunt excesiv de costisitoare.

17      În aceste condiții, Oberster Gerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 […] trebuie interpretat în sensul că o persoană care pune la dispoziția publicului pe internet obiecte protejate fără a avea acordul titularului de drepturi [în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2001/29] utilizează serviciile furnizorului de acces [la internet] al persoanelor care accesează aceste obiecte?

      În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

2)      O reproducere pentru uz personal [în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29] și o reproducere tranzitorie și accesorie [în sensul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2001/29] sunt licite numai în situația în care originalul reproducerii a fost multiplicat, difuzat sau dat publicității în mod legal?

      În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua întrebare, și anume în cazul în care ordonanța judecătorească trebuie să fie pronunțată împotriva furnizorului de acces [la internet] în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29:

3)      Este compatibil cu dreptul Uniunii, în special cu echilibrul pe care acesta îl impune între drepturile fundamentale ale părților implicate, ca unui furnizor de acces [la internet] să îi fie interzis la modul general (așadar, fără dispunerea unor măsuri concrete) să permită accesul clienților săi la un anumit site internet, în măsura în care acest site pune la dispoziția publicului exclusiv sau preponderent conținuturi fără acordul titularilor de drepturi, dacă furnizorul de acces poate evita sancțiunile coercitive impuse pentru încălcarea acestei interdicții făcând dovada că a luat toate măsurile rezonabile?

      În cazul unui răspuns negativ la a treia întrebare:

4)      Este compatibil cu dreptul Uniunii, în special cu echilibrul pe care acesta îl impune între drepturile fundamentale ale părților implicate, ca unui furnizor de acces [la internet] să îi fie impuse anumite măsuri pentru a îngreuna accesul clienților săi la un site internet al cărui conținut a fost pus la dispoziție în mod ilegal, dacă aceste măsuri, care necesită eforturi deloc neglijabile, pot fi însă eludate cu ușurință chiar și fără cunoștințe tehnice speciale?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la admisibilitatea întrebărilor preliminare

18      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că împrejurarea că site‑ul internet în discuție în litigiul principal și‑a încetat activitatea nu atrage inadmisibilitatea întrebărilor preliminare.

19      Astfel, în temeiul unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii reglementate la articolul 267 TFUE, întemeiată pe o separație clară între competențele instanțelor naționale și cele ale Curții, revine numai instanței naționale sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, în raport cu particularitățile cauzei, atât necesitatea, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2013, Aziz, C‑415/11, punctul 34).

20      Astfel, Curtea nu poate respinge o cerere de decizie preliminară formulată de o instanță națională decât dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea Aziz, citată anterior, punctul 35).

21      Or, această situație nu se regăsește în litigiul principal, întrucât rezultă din cererea de decizie preliminară că, în temeiul dreptului austriac, instanța de trimitere trebuie să se pronunțe pe baza situației de fapt expuse în hotărârea primei instanțe, cu alte cuvinte, la o dată la care site‑ul internet în discuție în litigiul principal era încă accesibil.

22      Din cele de mai sus rezultă că cererea de decizie preliminară este admisibilă.

 Cu privire la prima întrebare

23      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că o persoană care pune la dispoziția publicului pe un site internet obiecte protejate fără acordul titularului de drepturi, în sensul articolului 3 alineatul (2) din această directivă, utilizează serviciile furnizorului de acces la internet al persoanelor care accesează aceste obiecte, care ar trebui considerat un intermediar în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29.

24      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, în cauza principală, este cert că obiectele protejate au fost puse la dispoziția utilizatorilor unui site internet fără consimțământul titularilor de drepturi prevăzuți la articolul 3 alineatul (2) menționat.

25      Având în vedere că, potrivit acestei dispoziții, titularii de drepturi beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice act de punere la dispoziția publicului, trebuie să se constate că un act de punere la dispoziția publicului a unui obiect protejat pe un site internet efectuat fără consimțământul titularilor de drepturi aduce atingere dreptului de autor și drepturilor conexe.

26      Pentru a remedia o astfel de situație care aduce atingere drepturilor în cauză, articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 prevede posibilitatea ca titularii de drepturi să solicite pronunțarea unei ordonanțe președințiale împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de terți pentru a contraface unul dintre drepturile lor.

27      Astfel, după cum se menționează în considerentul (59) al Directivei 2001/29, întrucât serviciile intermediarilor sunt folosite din ce în ce mai mult pentru a contraface dreptul de autor sau drepturile conexe, acești intermediari sunt, în numeroase cazuri, cel mai bine plasați pentru a pune capăt unor asemenea acte.

28      În speță, Handelsgericht Wien, iar ulterior Oberlandesgericht Wien au somat UPC Telekabel, furnizorul de acces la internet vizat prin somația în discuție în litigiul principal, să pună capăt atingerii aduse drepturilor de care beneficiază Constantin Film și Wega.

29      UPC Telekabel contestă însă că poate fi calificată, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29, drept un intermediar ale cărui servicii sunt folosite pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex.

30      În această privință, reiese din considerentul (59) al Directivei 2001/29 că termenul „intermediar”, folosit la articolul 8 alineatul (3) din această directivă, vizează toate persoanele care distribuie într‑o rețea o copie contrafăcută a unei opere protejate sau a unui alt obiect protejat.

31      Având în vedere obiectivul urmărit prin Directiva 2001/29, astfel cum reiese mai ales din considerentul (9) al acesteia, care constă în a garanta titularilor de drepturi un nivel ridicat de protecție, noțiunea de contrafacere astfel folosită trebuie înțeleasă ca incluzând situația unui obiect protejat pus la dispoziția publicului pe internet fără acordul titularilor drepturilor în cauză.

32      În consecință, dat fiind faptul că furnizorul de acces la internet este un participant indispensabil la orice transmitere pe internet a unei contrafaceri între unul dintre clienții săi și un terț, întrucât, prin acordarea accesului la rețea, face posibilă această transmitere (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 februarie 2009, LSG‑Gesellschaft zur Wahrnehmung von Leistungsschutzrechten, C‑557/07, Rep., p. I‑1227, punctul 44), este necesar să se considere că un furnizor de acces la internet precum cel în discuție în litigiul principal, care permite clienților săi să acceadă la obiecte protejate puse la dispoziția publicului pe internet de un terț, este un intermediar ale cărui servicii sunt folosite pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29.

33      O astfel de concluzie este susținută de obiectivul urmărit de Directiva 2001/29. Astfel, excluderea furnizorilor de acces la internet din domeniul de aplicare al articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 ar diminua substanțial protecția titularilor de drepturi urmărită de această directivă (a se vedea în acest sens Ordonanța LSG‑Gesellschaft zur Wahrnehmung von Leistungsschutzrechten, citată anterior, punctul 45).

34      Concluzia menționată nu poate fi repusă în discuție prin obiecția potrivit căreia, pentru ca articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 să fie aplicabil, ar fi necesar să existe un raport contractual între furnizorul de acces la internet și persoana care a contrafăcut dreptul de autor sau un drept conex.

35      Astfel, nu reiese nici din textul articolului 8 alineatul (3) menționat, nici dintr‑o altă dispoziție din Directiva 2001/29 că ar exista cerința unei relații speciale între intermediar și persoana care contraface dreptul de autor sau un drept conex. În plus, această cerință nu poate fi dedusă nici din obiectivele urmărite de directiva respectivă, dat fiind faptul că a admite o astfel de cerință ar reduce protecția juridică recunoscută titularilor de drepturi în cauză, în condițiile în care obiectivul directivei menționate, astfel cum reiese în special din considerentul (9) al acesteia, este tocmai de a garanta un nivel ridicat de protecție.

36      Concluzia reținută de Curte la punctul 30 din prezenta hotărâre nu este infirmată nici de afirmația potrivit căreia, pentru a obține pronunțarea unei somații împotriva unui furnizor de acces la internet, titularii dreptului de autor sau ai unui drept conex trebuie să dovedească faptul că anumiți clienți ai furnizorului menționat accesează efectiv, pe site‑ul internet în cauză, obiectele protejate puse la dispoziția publicului fără acordul titularilor de drepturi.

37      Astfel, Directiva 2001/29 impune ca măsurile pe care statele membre au obligația de a le lua pentru a se conforma acesteia să aibă drept obiective nu numai încetarea încălcărilor aduse dreptului de autor sau drepturilor conexe, ci și prevenirea acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2011, Scarlet Extended, C‑70/10, Rep., p. I‑11959, punctul 31, și Hotărârea din 16 februarie 2012, SABAM, C‑360/10, punctul 29).

38      Or, un astfel de efect preventiv presupune ca titularii dreptului de autor sau ai unui drept conex să poată acționa fără a trebui să dovedească faptul că clienții unui furnizor de acces la internet accesează efectiv obiectele protejate puse la dispoziția publicului fără acordul titularilor menționați.

39      Aceasta este situația cu atât mai mult cu cât existența unui act de punere la dispoziția publicului a unei opere presupune doar ca opera menționată să fi fost pusă la dispoziția publicului, fără să fie decisiv dacă persoanele care compun acest public au avut sau nu au avut efectiv acces la această operă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 decembrie 2006, SGAE, C‑306/05, Rec., p. I‑11519, punctul 43).

40      Ținând seama de cele ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că o persoană care pune la dispoziția publicului pe un site internet obiecte protejate fără acordul titularului de drepturi, în sensul articolului 3 alineatul (2) din această directivă, utilizează serviciile furnizorului de acces la internet al persoanelor care accesează aceste obiecte, care trebuie considerat un intermediar în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29.

 Cu privire la a doua întrebare

41      Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

 Cu privire la a treia întrebare

42      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă drepturile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun ca, prin intermediul unei somații pronunțate de o instanță, să se interzică unui furnizor de acces la internet să permită accesul clienților săi la un site internet care publică online obiecte protejate fără acordul titularilor de drepturi, în cazul în care această somație nu precizează ce măsuri trebuie să adopte furnizorul de acces respectiv, iar acesta din urmă poate evita sancțiunile coercitive impuse pentru încălcarea interdicției menționate făcând dovada că a luat toate măsurile rezonabile.

43      În această privință, astfel cum reiese din considerentul (59) al Directivei 2001/29, modalitățile somațiilor pe care statele membre trebuie să le reglementeze în temeiul articolului 8 alineatul (3) din această directivă, precum cele privind condițiile care trebuie îndeplinite și procedura care trebuie urmată, intră sub incidența dreptului național.

44      Prin urmare, aceste norme naționale, precum și aplicarea lor de instanțele naționale trebuie să respecte limitările care decurg din Directiva 2001/29, precum și din izvoarele de drept la care face trimitere considerentul (3) al acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Scarlet Extended, citată anterior, punctul 33 și jurisprudența citată).

45      Pentru a aprecia conformitatea cu dreptul Uniunii a unei somații precum cea în discuție în litigiul principal, adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29, trebuie, așadar, să se țină seama, printre altele, de cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale aplicabile, în conformitate cu articolul 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) (a se vedea în acest sens Hotărârea Scarlet Extended, citată anterior, punctul 41).

46      Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că, în cazul în care mai multe drepturi fundamentale se află în conflict, revine statelor membre, la transpunerea unei directive, sarcina să se asigure că se întemeiază pe o interpretare a acesteia care permite asigurarea unui just echilibru între drepturile fundamentale aplicabile, protejate de ordinea juridică a Uniunii. Pe lângă aceasta, la punerea în aplicare a măsurilor de transpunere a acestei directive, autoritățile și instanțele din statele membre au sarcina nu numai să interpreteze dreptul lor național într‑un mod conform directivei menționate, ci și să se asigure că nu se întemeiază pe o interpretare a acesteia care ar intra în conflict cu drepturile fundamentale respective sau cu alte principii generale ale dreptului Uniunii precum principiul proporționalității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2008, Promusicae, C‑275/06, Rep., p. I‑271, punctul 68).

47      În speță, este necesar să se arate că o somație precum cea în discuție în litigiul principal, adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29, pune în opoziție, în primul rând, drepturile de autor și drepturile conexe care fac parte din dreptul de proprietate intelectuală și sunt, așadar, protejate în temeiul articolului 17 alineatul (2) din cartă, în al doilea rând, libertatea de a desfășura o activitate comercială de care beneficiază operatorii economici precum furnizorii de acces la internet, în temeiul articolului 16 din cartă, precum și, în al treilea rând, libertatea de informare a utilizatorilor de internet, a cărei protecție este asigurată prin articolul 11 din cartă.

48      În ceea ce privește libertatea de a desfășura o activitate comercială, trebuie constatat că adoptarea unei somații precum cea în discuție în litigiul principal restrânge această libertate.

49      Astfel, dreptul la libertatea de a desfășura o activitate comercială cuprinde în special dreptul oricărei întreprinderi de a putea dispune în mod liber, în limitele răspunderii care îi revine pentru propriile acte, de resursele economice, tehnice și financiare de care dispune.

50      Or, o somație precum cea în discuție în litigiul principal impune destinatarului său o constrângere care limitează libera utilizare a resurselor aflate la dispoziția sa, întrucât îl obligă să adopte măsuri susceptibile să implice un cost important pentru el, să aibă un impact considerabil asupra organizării activităților sale sau să necesite soluții tehnice dificile și complexe.

51      Cu toate acestea, o astfel de somație nu pare să aducă atingere conținutului însuși al dreptului furnizorului de acces la internet la libertatea de a desfășura o activitate comercială precum cel în discuție în litigiul principal.

52      Pe de o parte, o somație precum cea în discuție în litigiul principal lasă destinatarului său sarcina de a stabili măsurile concrete care trebuie adoptate pentru a atinge rezultatul urmărit astfel încât acesta poate alege să aplice măsuri care să fie cel mai bine adaptate resurselor și capacităților de care dispune și care să fie compatibile cu celelalte obligații și provocări cărora trebuie să le facă față în exercitarea activității sale.

53      Pe de altă parte, o astfel de somație permite destinatarului său să fie exonerat de răspundere făcând dovada faptului că a luat toate măsurile rezonabile. Or, această posibilitate de exonerare are ca efect, în mod evident, că destinatarul somației respective nu va fi obligat să facă sacrificii insuportabile, ceea ce pare justificat în special în raport cu faptul că acesta din urmă nu este autorul atingerii aduse dreptului fundamental de proprietate intelectuală care a provocat adoptarea somației menționate.

54      În această privință, în conformitate cu principiul securității juridice, destinatarul unei somații precum cea în discuție în litigiul principal trebuie să aibă posibilitatea să invoce în fața instanței, odată ce sunt cunoscute măsurile de executare pe care le‑a adoptat și înainte ca o decizie prin care i se impune, eventual, o sancțiune să fie adoptată, că a luat toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina producerea rezultatului proscris.

55      În aceste condiții, atunci când destinatarul unei somații precum cea în discuție în litigiul principal alege măsurile care trebuie adoptate pentru a se conforma acesteia, el trebuie să asigure respectarea dreptului fundamental al utilizatorilor de internet la libertatea de informare.

56      În această privință, măsurile adoptate de furnizorul de acces la internet trebuie să fie orientate în mod strict, în sensul că trebuie să servească la încetarea atingerii aduse de un terț dreptului de autor sau unui drept conex, fără ca utilizatorii de internet care au recurs la serviciile acestui furnizor pentru a accede în mod licit la informații să fie afectați. În caz contrar, ingerința furnizorului menționat în exercitarea libertății de informare a acestor utilizatori s‑ar dovedi nejustificată în raport cu obiectivul urmărit.

57      Instanțele naționale trebuie să aibă posibilitatea de a verifica dacă aceasta este situația. Or, în cazul unei somații precum cea în discuție în litigiul principal este necesar să se arate că, dacă furnizorul de acces la internet adoptă măsuri care îi permit să pună în executare interdicția prescrisă, instanțele naționale nu vor avea posibilitatea să efectueze un astfel de control în faza de executare în lipsa unei contestații în această privință. Prin urmare, pentru ca drepturile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii să nu se opună adoptării unei somații precum cea în discuție în litigiul principal, este necesar ca normele naționale de procedură să prevadă posibilitatea utilizatorilor de internet de a‑și valorifica drepturile în fața instanței odată ce sunt cunoscute măsurile de executare luate de furnizorul de acces la internet.

58      În ceea ce privește dreptul de proprietate intelectuală, trebuie arătat de la bun început că nu este exclus ca executarea unei somații precum cea în discuție în litigiul principal să nu conducă la o încetare totală a atingerilor aduse dreptului de proprietate intelectuală al persoanelor interesate.

59      Astfel, pe de o parte, după cum s‑a constatat, destinatarul unei asemenea somații are posibilitatea de a fi exonerat de răspundere și, prin urmare, de a nu adopta anumite măsuri eventual realizabile, din moment ce acestea nu pot fi calificate drept rezonabile.

60      Pe de altă parte, nu este exclus să nu existe sau să nu fie realizabil în practică niciun procedeu tehnic care să permită încetarea completă a atingerilor aduse dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce ar avea drept consecință faptul că anumite măsuri luate ar putea fi eludate, după caz, într‑un fel sau altul.

61      Este necesar să se arate că nu reiese nicidecum din articolul 17 alineatul (2) din cartă că dreptul de proprietate intelectuală este intangibil și, prin urmare, că protecția sa trebuie neapărat să fie asigurată în mod absolut (a se vedea în acest sens Hotărârea Scarlet Extended, citată anterior, punctul 43).

62      În aceste condiții, măsurile luate de destinatarul unei somații precum cea în discuție în litigiul principal cu ocazia executării acesteia trebuie să fie îndeajuns de eficiente pentru a asigura o protecție efectivă a dreptului fundamental în cauză, și anume, trebuie să aibă ca efect să împiedice sau, cel puțin, să facă dificil realizabile accesările neautorizate ale obiectelor protejate sau să descurajeze în mod serios utilizatorii de internet care au recurs la serviciile destinatarului acestei somații să acceseze obiectele respective puse la dispoziția lor cu încălcarea dreptului fundamental menționat.

63      În consecință, deși măsurile luate pentru executarea unei somații precum cea în discuție în litigiul principal nu sunt susceptibile să conducă, dacă este cazul, la o încetare totală a atingerilor aduse dreptului de proprietate intelectuală, acestea nu pot fi totuși considerate incompatibile cu cerința unui just echilibru care trebuie asigurat, conform articolului 52 alineatul (1) in fine din cartă, între toate drepturile fundamentale aplicabile, cu condiția însă ca, pe de o parte, acestea să nu priveze în mod inutil utilizatorii de internet de posibilitatea de a accede în mod licit la informațiile disponibile și, pe de altă parte, să aibă ca efect să împiedice sau cel puțin să facă dificil realizabile accesările neautorizate ale obiectelor protejate sau să descurajeze în mod serios utilizatorii de internet care au recurs la serviciile destinatarului acestei somații să acceseze obiectele respective puse la dispoziția lor cu încălcarea dreptului de proprietate intelectuală.

64      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la cea de a treia întrebare că drepturile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca, prin intermediul unei somații pronunțate de o instanță, să se interzică unui furnizor de acces la internet să permită accesul clienților săi la un site internet care publică online obiecte protejate fără acordul titularilor de drepturi, în cazul în care această somație nu precizează ce măsuri trebuie să adopte furnizorul de acces respectiv, iar acesta din urmă poate evita sancțiunile coercitive impuse pentru încălcarea interdicției menționate făcând dovada că a luat toate măsurile rezonabile, cu condiția însă, pe de o parte, ca măsurile luate să nu priveze în mod inutil utilizatorii de internet de posibilitatea de a accede în mod licit la informațiile disponibile și, pe de altă parte, ca aceste măsuri să aibă ca efect să împiedice sau, cel puțin, să facă dificil realizabile accesările neautorizate ale obiectelor protejate sau să descurajeze în mod serios utilizatorii de internet care au recurs la serviciile destinatarului aceleiași somații să acceseze obiectele respective puse la dispoziția lor cu încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce este de competența autorităților și a instanțelor naționale să verifice.

 Cu privire la a patra întrebare

65      Având în vedere răspunsul dat la a treia întrebare, nu este necesar să se răspundă la a patra întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

66      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

1)      Articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretat în sensul că o persoană care pune la dispoziția publicului pe un site internet obiecte protejate fără acordul titularului de drepturi, în sensul articolului 3 alineatul (2) din această directivă, utilizează serviciile furnizorului de acces la internet al persoanelor care accesează aceste obiecte, care trebuie considerat un intermediar în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29.

2)      Drepturile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca, prin intermediul unei somații pronunțate de o instanță, să se interzică unui furnizor de acces la internet să permită accesul clienților săi la un site internet care publică online obiecte protejate fără acordul titularilor de drepturi, în cazul în care această somație nu precizează ce măsuri trebuie să adopte furnizorul de acces respectiv, iar acesta din urmă poate evita sancțiunile coercitive impuse pentru încălcarea interdicției menționate făcând dovada că a luat toate măsurile rezonabile, cu condiția însă, pe de o parte, ca măsurile luate să nu priveze în mod inutil utilizatorii de internet de posibilitatea de a accede în mod licit la informațiile disponibile și, pe de altă parte, ca aceste măsuri să aibă ca efect să împiedice sau, cel puțin, să facă dificil realizabile accesările neautorizate ale obiectelor protejate sau să descurajeze în mod serios utilizatorii de internet care au recurs la serviciile destinatarului aceleiași somații să acceseze obiectele respective puse la dispoziția lor cu încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce este de competența autorităților și a instanțelor naționale să verifice.

Semnături


* Limba de procedură: germana.