Language of document :

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Corte di Appello di Trento (Italia) la 10 februarie 2011 - Procedură penală împotriva lui El Dridi Hassen alias Karim Soufi

(Cauza C-61/11)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte di Appello di Trento

Părțile din acțiunea principală

El Dridi Hassen alias Karim Soufi

Întrebarea preliminară

În lumina principiului colaborării loiale, care are ca efect util atingerea obiectivelor directivei, şi a principiului proporţionalităţii, al caracterului adecvat şi al individualizării pedepsei, articolele 15 şi 16 din Directiva 2008/115/CE1 se opun:

1.    posibilităţii de a sancţiona penal nerespectarea unei etape intermediare a procedurii administrative de returnare, înainte de finalizarea acesteia, prin aplicarea celor mai stricte măsuri coercitive, posibile încă din punct de vedere administrativ?

2.    posibilităţii de a sancţiona cu pedeapsa cu închisoarea de până la patru ani simpla lipsă de cooperare a persoanei în cauză la procedura de expulzare şi, în special, în cazul nerespectării primului ordin de returnare emis de autoritatea administrativă?

____________

1 - JO L 348, p. 98.