Cauza C‑369/11

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Italiene

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Transport – Directiva 2001/14/CE – Articolul 4 alineatul (1) și articolul 30 alineatul (3) – Alocarea capacităților infrastructurii feroviare – Tarifare – Tarifele de utilizare a infrastructurii – Independența administratorului infrastructurii”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 3 octombrie 2013

1.        Transporturi – Transportul feroviar – Directiva 2001/14 – Alocarea capacităților infrastructurii feroviare și tarifare – Perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare – Obligații ale statelor membre – Întindere – Stabilirea tarifelor de acces la infrastructură – Excludere – Lipsa de independență a administratorului infrastructurii – Neîndeplinirea obligațiilor

[Directiva 2001/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 4 alin. (1) și art. 30 alin. (3)]

2.        Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Examinarea de către Curte a temeiniciei – Situație care trebuie luată în considerare – Situația la expirarea termenului stabilit în avizul motivat

(Art. 258 TFUE)

3.        Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Proba neîndeplinirii obligațiilor – Sarcina probei ce revine Comisiei – Prezentarea unor elemente care indică neîndeplinirea obligațiilor – Prezumții – Inadmisibilitate

(Art. 258 TFUE)

1.        Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 30 alineatul (3) din Directiva 2001/14 privind repartizarea capacităților de infrastructură feroviară și perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare un stat membru care nu asigură independența administratorului infrastructurii în ceea ce privește stabilirea tarifării accesului la infrastructură și alocarea capacităților infrastructurii feroviare.

În temeiul articolului 4 alineatul (1) din directiva menționată, statele membre trebuie să stabilească un cadru de tarifare și pot de asemenea să stabilească normele specifice de tarifare, respectând în același timp independența administrării realizate de administratorul infrastructurii. Conform dispoziției amintite, revine acestuia din urmă sarcina, pe de o parte, să calculeze tariful pentru utilizarea infrastructurii și, pe de altă parte, să perceapă tariful respectiv.

În această privință, în cadrul stabilit de statele membre, sistemele de tarifare și de alocare a capacităților trebuie să încurajeze administratorii infrastructurii feroviare să optimizeze utilizarea acesteia. Or, acești administratori nu pot realiza o astfel de optimizare prin intermediul sistemului de tarifare dacă rolul lor ar trebui să se limiteze la calcularea cuantumului tarifului în fiecare caz concret, aplicând o formulă stabilită în prealabil prin ordin ministerial. Așadar, administratorii menționați trebuie să dispună de o anumită marjă de apreciere la momentul stabilirii cuantumului tarifelor.

(a se vedea punctele 41, 43 și 70 și dispozitiv 1)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 63)

3.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 68)