Language of document : ECLI:EU:C:2016:127

Cauzele conexate C‑443/14 și C‑444/14

Kreis Warendorf
împotriva

Ibrahim Alo

și

Amira Osso
împotriva
Region Hannover

(cereri de decizie preliminară formulate de Bundesverwaltungsgericht)

„Trimitere preliminară – Convenția privind statutul refugiaților, semnată la Geneva la 28 iulie 1951 – Articolele 23 și 26 – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Directiva 2011/95/UE – Standarde referitoare la conținutul protecției internaționale – Statutul conferit prin protecția subsidiară – Articolul 29 – Protecție socială – Condiții de acces – Articolul 33 – Libertate de circulație în interiorul statului membru gazdă – Noțiune – Restricție – Obligație privind reședința într‑un loc determinat – Tratament diferit – Caracterul comparabil al situațiilor – Repartizare echilibrată a sarcinilor bugetare între colectivitățile administrative – Motive privind politica în materie de migrație și de integrare”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 1 martie 2016

1.        Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Texte plurilingve – Interpretare uniformă – Divergențe între diferitele versiuni lingvistice – Luarea în considerare a economiei generale și a finalității reglementării în cauză

(Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 33)

2.        Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Libertate de circulație în interiorul statului membru – Domeniu de aplicare – Libertatea de a se deplasa și de a‑și alege locul de reședință – Reglementare națională care impune o obligație privind reședința beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară – Inadmisibilitate

[art. 78 alin. (1) TFUE; Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, art. 26; Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (3), (4), (8), (9), (23), (24) și (39) și art. 20 alin. (2) și art. 33]

3.        Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Libertate de circulație în interiorul statului membru – Domeniu de aplicare – Libertatea de a se deplasa și de a‑și alege locul de reședință – Reglementare națională care impune o obligație privind reședința beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară care percep anumite prestații sociale specifice – Măsură care vizează realizarea unei repartizări adecvate a sarcinii care decurge din plata acestor prestații – Inadmisibilitate

(Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 29 și 33)

4.        Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Libertate de circulație în interiorul statului membru – Reglementare națională care impune o obligație privind reședința beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară care percep anumite prestații sociale specifice – Justificare – Integrarea resortisanților unor țări terțe în statul membru în cauză – Admisibilitate – Condiții – Tratament echivalent al resortisanților unor țări terțe aflați într‑o situație comparabilă

(Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 33)

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 23-27)

2.        Articolul 33 din Directiva 2011/95 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate trebuie interpretat în sensul că o obligație privind reședința impusă unui beneficiar al statutului conferit prin protecția subsidiară constituie o restricție privind libertatea de circulație garantată la articolul respectiv, chiar și în cazul în care această măsură nu interzice beneficiarului menționat să se deplaseze liber pe teritoriul statului membru care a acordat această protecție și să aibă reședința în mod temporar pe teritoriul amintit în afara locului desemnat prin obligația privind reședința.

În această privință, considerentele (8), (9) și (39) ale directivei menționate arată că legiuitorul Uniunii, răspunzând la invitația Programului de la Stockholm, a intenționat să instituie un statut uniform în favoarea ansamblului beneficiarilor unei protecții internaționale și, în consecință, a ales să acorde beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară aceleași drepturi și avantaje cu cele de care beneficiază refugiații, cu excepția derogărilor necesare și justificate obiectiv. Articolul 33 din Directiva 2011/95 precizează că libertatea „de circulație” pe care o consacră este garantată persoanelor care beneficiază de protecție internațională, ceea ce presupune că refugiații și beneficiarii statutului conferit prin protecția subsidiară sunt, în această privință, supuși aceluiași regim.

Or, articolul 26 din Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, element‑cheie al sistemului juridic internațional de protecție a refugiaților și a cărei aplicare de către autoritățile competente ale statelor membre în temeiul unor noțiuni și al unor criterii comune este favorizată de dispozițiile directivei, garantează refugiaților beneficiul libertății de circulație prevăzând expres că această libertate cuprinde nu numai dreptul de a circula liber pe teritoriul statului care a acordat statutul de refugiat, ci și dreptul de a‑și alege locul de reședință pe respectivul teritoriu. Niciun element nu arată că legiuitorul Uniunii ar fi ales să nu reia, în Directiva 2011/95, decât pe primul dintre aceste drepturi, iar nu și pe cel de al doilea. O interpretare diferită ar implica faptul că dreptul respectiv nu ar fi garantat decât refugiaților și ar crea astfel, în pofida lipsei unei mențiuni explicite în acest scop în directiva respectivă, o distincție, contrară obiectivului de instituire a unui statut uniform în favoarea ansamblului beneficiarilor unei protecții internaționale între conținutul protecției asigurate în această privință, pe de o parte, refugiaților și, pe de altă parte, beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară.

(a se vedea punctele 28, 32, 34-36 și 40 și dispozitiv 1)

3.        Articolele 29 și 33 din Directiva 2011/95 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate trebuie interpretate în sensul că se opun impunerii unei obligații privind reședința unui beneficiar al statutului conferit prin protecția subsidiară care percepe anumite prestații sociale specifice, în vederea realizării unei repartizări adecvate a sarcinii care decurge din plata acestor prestații între diferitele instituții competente în materie, atunci când reglementarea națională aplicabilă nu prevede impunerea unei astfel de măsuri refugiaților, resortisanților unor țări terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statului membru în cauză pentru alte motive decât cele umanitare, politice sau care țin de dreptul internațional și resortisanților acestui stat membru care percep prestațiile menționate.

Astfel, pe de o parte, în temeiul articolului 33 din Directiva 2011/95, precum și al articolului 26 din Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, care este pertinent relevant pentru stabilirea domeniului de aplicare al liberei circulații a beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară, asemenea beneficiari nu pot fi supuși, în principiu, în ceea ce privește alegerea locului de reședință, unui regim mai restrictiv decât cel aplicabil celorlalți resortisanți ai unor țări terțe care au reședința în mod legal în statul membru care a acordat această protecție.

Pe de altă parte, în ambele ipoteze vizate la articolul 29 din Directiva 2011/95, condițiile privind accesul beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară la asistența socială care le este oferită de statul membru care a acordat această protecție trebuie să fie aceleași ca cele care se aplică acordării asistenței menționate resortisanților respectivului stat membru.

Desigur, o reglementare națională ar putea prevedea în mod valabil impunerea unei obligații privind reședința beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară, fără a impune o astfel de măsură refugiaților, resortisanților unor țări terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statului membru în cauză pentru alte motive sau resortisanților acestui stat membru în cazul în care aceste categorii nu se află într‑o situație obiectiv comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea respectivă.

Cu toate acestea, deplasarea unor persoane care beneficiază de prestații sociale sau concentrarea lor inegală pe teritoriul statului membru este susceptibilă să implice o repartizare inadecvată a sarcinii care decurge din plata acestor prestații între diferitele instituții competente în materie, fără ca eventuala calitate de beneficiar al statutului conferit prin protecția subsidiară să prezinte o relevanță specială în această privință.

(a se vedea punctele 42-45, 50, 54 și 55 și dispozitiv 2)

4.        Articolul 33 din Directiva 2011/95 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate trebuie interpretat în sensul că nu se opune impunerii unei obligații privind reședința unui beneficiar al statutului conferit prin protecția subsidiară care percepe anumite prestații sociale specifice, cu obiectivul facilitării integrării resortisanților unor țări terțe în statul membru care a acordat această protecție, atunci când reglementarea națională aplicabilă nu prevede impunerea unei astfel de măsuri resortisanților unor țări terțe care au reședința în mod legal în acest stat membru pentru alte motive decât cele umanitare, politice sau care țin de dreptul internațional ce percep prestațiile menționate, în cazul în care beneficiarii statutului conferit prin protecția subsidiară nu se află într‑o situație obiectiv comparabilă, în raport cu obiectivul amintit, cu cea a resortisanților unor țări terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statului membru în cauză pentru alte motive decât cele umanitare, politice sau care țin de dreptul internațional, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

O asemenea diferență de situație va putea fi constatată dacă împrejurarea că un resortisant al unei țări terțe care primește ajutor social este beneficiarul protecției internaționale implică faptul că el se va confrunta cu dificultăți mai mari de integrare decât un alt resortisant al unei țări terțe care are reședința în mod legal în statul membru în cauză și care primește ajutor social.

Aceasta ar putea fi situația în special în cazul în care, ca urmare a unei norme naționale potrivit căreia șederea resortisanților unor țări terțe care au reședința în mod legal în statul membru respectiv pentru alte motive decât cele umanitare, politice sau care țin de dreptul internațional este în general supusă condiției ca aceștia să fie în măsură să se întrețină singuri, resortisanții respectivi nu ar putea beneficia de ajutor social decât după o ședere legală neîntreruptă de o anumită durată pe teritoriul statului membru gazdă. Astfel, o asemenea ședere ar putea permite să se prezume că resortisanții unor țări terțe în cauză sunt suficient de integrați în acest stat membru, în așa fel încât nu s‑ar afla într‑o situație comparabilă cu cea a beneficiarilor protecției internaționale în raport cu obiectivul facilitării integrării resortisanților unor țări terțe.

(a se vedea punctele 62-64 și dispozitiv 3)