Language of document :

Hotărârea Curții (Marea Camera) din 1 iulie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de Förvaltningsrätten i Linköping - Suedia) – Ålands Vindkraft AB/Energimyndigheten

(Cauza C-573/12)1

(Trimitere preliminară – Schemă națională de sprijin care prevede atribuirea de certificate verzi negociabile pentru instalațiile care produc energie electrică din surse de energie regenerabile – Obligația furnizorilor de energie electrică și a anumitor utilizatori de a restitui anual autorității competente o anumită cotă de certificate verzi – Refuzul de a atribui certificate verzi pentru instalații de producție situate în afara statului membru în cauză – Directiva 2009/28/CE – Articolul 2 al doilea paragraf litera (k) și articolul 3 alineatul (3) – Libera circulație a mărfurilor – Articolul 34 TFUE)

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Förvaltningsrätten i Linköping

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Ålands Vindkraft AB

Pârâtă: Energimyndigheten

Dispozitivul

Prevederile articolului 2 al doilea paragraf litera (k) și ale articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE trebuie interpretate în sensul că permit unui stat membru să instituie o schemă de sprijin precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede alocarea unor certificate negociabile producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie luând în considerare doar energia electrică din sursele respective produsă pe teritoriul acestui stat și care impune în sarcina furnizorilor și a anumitor utilizatori de energie electrică o obligație de a remite autorității competente, anual, un anumit număr de astfel de certificate corespunzător unei cote-părți din totalul livrărilor sau al utilizării de energie electrică ale acestora.Articolul 34 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede alocarea unor certificate negociabile producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie luând în considerare doar energia electrică din aceste surse produsă pe teritoriul statului membru în cauză și care impune furnizorilor și anumitor utilizatori de energie electrică o obligație de a remite autorității competente, anual, un anumit număr de astfel de certif

icate corespunzător unei cote-părți din totalul livrărilor sau al utilizării de energie electrică ale acestora, în caz contrar trebuind să plătească o taxă specifică.Este de competența instanței naționale să verifice, ținând seama de ansamblul elementelor relevante, printre care pot figura în special contextul normativ al dreptului Uniunii în care se înscrie reglementarea în discuție în litigiul principal, dacă, privită din perspectiva domeniului său de aplicare teritorial, reglementarea menționată îndeplinește cerințele care rezultă din principiul securității juridice.