Language of document : ECLI:EU:C:2016:221

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MELCHIOR WATHELET

prezentate la 7 aprilie 2016(1)

Cauza C‑160/15

GS Media BV

împotriva

Sanoma Media Netherlands BV,

Playboy Enterprises International Inc.,

Britt Geertruida Dekker

[cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor Jos)]

„Trimitere preliminară – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Societatea informațională – Articolul 3 alineatul (1) – Comunicare publică – Site internet – Punere la dispoziția publicului a unor hiperlinkuri către opere care pot fi accesate în mod liber pe alt site internet – Lipsa unui acord din partea titularului”





I –    Introducere

1.        Prezenta cerere de decizie preliminară din 3 aprilie 2015, depusă la grefa Curții la 7 aprilie 2015 de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională(2).

2.        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între GS Media BV (denumită în continuare „GS Media”), pe de o parte, și Sanoma Media Netherlands BV (denumită în continuare „Sanoma”), Playboy Enterprises International Inc. (denumită în continuare „Playboy”) și doamna Dekker (denumite în continuare, împreună, „Sanoma și alții”), pe de altă parte, în special cu privire la publicarea, pe site‑ul internet GeenStijl.nl (denumit în continuare „GeenStijl”), administrat de GS Media, a unor hiperlinkuri (sau „linkuri care pot fi accesate”) către alte site‑uri care permit vizualizarea fotografiilor piratate ale doamnei Dekker, realizate pentru revista Playboy.

II – Cadrul juridic

3.        Considerentele (2)-(5), 9, 23 și 31 ale Directivei 2001/29 au următorul cuprins:

„(2)      Consiliul European […] a subliniat necesitatea de a se crea, la nivel comunitar, un cadru juridic general și flexibil care să sprijine dezvoltarea societății informaționale în Europa […]

(3)      Armonizarea propusă va ajuta la punerea în aplicare a celor patru libertăți ale pieței interne și se referă la respectarea principiilor fundamentale ale dreptului, în special proprietatea, inclusiv proprietatea intelectuală, libertatea de exprimare și interesul public.

(4)      Printr‑o certitudine juridică sporită și oferind un grad ridicat de protecție a proprietății intelectuale, un cadru juridic armonizat privind dreptul de autor și drepturile conexe va încuraja investiții substanțiale în creativitate și inovație, inclusiv în infrastructura rețelei, și va favoriza dezvoltarea și o mai mare competitivitate a industriei europene, atât în domeniul furnizării de conținut, cât și în domeniul tehnologiei informaționale și, în general, în numeroase sectoare industriale și culturale. […]

(5)      Dezvoltarea tehnologică a multiplicat și diversificat vectorii de creație, producție și exploatare. Chiar dacă nu sunt necesare noi concepte pentru protecția proprietății intelectuale, legislația actuală privind dreptul de autor și drepturile conexe trebuie adaptată și completată pentru a reflecta în mod adecvat realitățile economice, cum ar fi noile forme de exploatare.

[…]

(9)      Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. […]

[…]

(23)      Prezenta directivă trebuie să armonizeze într‑o mai mare măsură dreptul de autor asupra actelor de comunicare publică. Acest drept trebuie înțeles în sens larg ca acoperind orice comunicare către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării. Acest drept include orice transmisie sau retransmisie, de orice natură, a unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea.

[…]

(31)      Trebuie păstrat un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate. Excepțiile existente și limitările de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate prin prisma noului mediu electronic. […]”

4.        Articolul 3 din această directivă prevede:

„(1)      Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

[…]

(3)      Drepturile menționate la alineatele (1) și (2) nu se epuizează prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului în sensul prezentului articol.”

5.        Articolul 6 din directiva menționată prevede:

„(1)      Statele membre prevăd o protecție juridică adecvată împotriva nerespectării oricăror măsuri tehnice eficiente, pe care persoana respectivă le efectuează cu bună știință sau având motive întemeiate să știe că urmărește acest obiectiv.

[…]

(3)      În sensul prezentei directive, «măsuri tehnice» înseamnă orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcționării normale, este proiectată pentru a preveni sau limita, în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului de autor sau al unui drept conex dreptului de autor conform dispozițiilor legale sau de titularul dreptului sui generis prevăzut în capitolul III din Directiva 96/9/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date (JO L 77, p. 20, Ediție specială, 13/vol. 17, p. 102)]. Măsurile tehnologice sunt considerate eficiente când utilizarea unei opere sau a unui alt obiect protejat este controlată de către titularii de drepturi în baza aplicării unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale operei sau ale altui obiect protejat, sau a unui mecanism de control al copierii, care atinge obiectivul protecției.

[…]”

6.        Articolul 8 din aceeași directivă prevede:

„(1)      Statele membre prevăd sancțiuni și căi de atac adecvate cu privire la nerespectarea drepturilor și obligațiilor prevăzute prin prezenta directivă și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile astfel stabilite sunt eficiente, proporționate și disuasive.

[…]

(3)      Statele membre trebuie să asigure că titularii de drepturi pot solicita ca o ordonanță președințială să fie pronunțată împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex.”

7.        Articolul 14 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă(3), intitulat „Stocarea – hosting”, prevede:

„(1)      Statele membre veghează ca atunci când un serviciu al societății informaționale constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul acelui serviciu să nu fie responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiția ca:

(a)      furnizorul să nu aibă cunoștință despre activitatea sau informația ilicită, iar în ceea ce privește acțiunile în daune, să nu aibă cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită sau

(b)      furnizorul, din momentul în care ia cunoștință despre acestea, acționează prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea.

(2)      Alineatul (1) nu se aplică atunci când destinatarul serviciului acționează sub autoritatea sau sub controlul furnizorului.

(3)      Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o instanță judecătorească sau o autoritate administrativă să impună furnizorului de servicii, în conformitate cu cadrul legislativ din statele membre, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină și nici nu afectează posibilitatea ca statele membre să instituie proceduri de reglementare a eliminării informațiilor sau blocării accesului la acestea.”

8.        Articolul 11 a treia teză din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală(4) prevede:

„Statele membre asigură de asemenea ca titularii drepturilor să poată solicita pronunțarea unui ordin judecătoresc împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt utilizate de un terț pentru a încălca un drept de proprietate intelectuală, fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (3) din Directiva [2001/29].”

III – Litigiul principal și întrebările preliminare

9.        Sanoma, editoarea revistei lunare Playboy, a comandat unui fotograf, domnul Hermès, realizarea unui fotoreportaj referitor la doamna Dekker. Doamna Dekker apare regulat în programe difuzate pe posturi de televiziune din Țările de Jos. Fotograful a mandatat societatea Sanoma să îl reprezinte pentru a‑i asigura protecția și respectarea drepturilor sale de proprietate intelectuală care rezultă din misiunea menționată anterior.

10.      La 27 octombrie 2011, GS Media, care exploatează site‑ul internet GeenStijl, a publicat știrea intitulată: „[cuvânt obscen]! Fotografii nud […] ale lui Dekker”. În această știre, în colțul din stânga sus al site‑ului internet, apărea o parte a uneia dintre fotografii. Știrea se încheia cu următorul text: „Și acum linkul cu fotografiile pe care le așteptați. Primul [cuvânt obscen], [cuvânt obscen] primul. AICI. […]”. Printr‑un click pe un hiperlink, intitulat „AICI”, cititorul era direcționat către un site australian de stocare de date denumit Filefactory.com. Făcând un click pe următorul hiperlink, se deschidea o nouă fereastră care conținea butonul „descarcă acum” („Download now”). Printr‑un click pe acest buton, se deschidea un fișier în format .zip cu 11 fișiere .pdf care conțineau, fiecare, câte una dintre fotografiile în cauză.

11.      În pofida somațiilor societății Sanoma, GS Media a refuzat să șteargă hiperlinkul în discuție. În schimb, fotografiile au fost șterse de pe site‑ul internet Filefactory.com.

12.      La 7 noiembrie 2011, se putea citi pe site‑ul GeenStijl o știre intitulată: „Blote [Dekker] gaat GeenStijl aanklaguh” [„Dekker, nudă, atacă GeenStijl”] cu referire la litigiul care a luat naștere între GS Media și Sanoma și alții cu privire la fotografiile difuzate de GeenStijl. Această știre se încheia cu următorul mesaj: „Update: nu ați văzut încă fotografiile nud [ale lui Dekker]? Sunt AICI”. Această știre conținea de asemenea un hiperlink care conducea la site‑ul internet Imageshack.us unde puteau fi găsite una sau mai multe fotografii. Site‑ul Imageshack.us a dat, la rândul său, curs solicitării formulate de Sanoma de a șterge fotografiile în cauză. O a treia știre cu un hiperlink care conducea la fotografii a apărut la 17 noiembrie 2011 pe site‑ul GeenStijl. Aceasta era intitulată: „Bye Bye, adieu Playboy”. Pe forumul site‑ului GeenStijl, utilizatorii de internet au postat ulterior noi linkuri către alte site‑uri internet pe care puteau fi văzute fotografiile.

13.      Fotografiile cu doamna Dekker au fost publicate în ediția din luna decembrie 2011 a revistei Playboy.

14.      Sanoma și alții au introdus o acțiune la Rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam), invocând, printre altele, că, prin postarea hiperlinkurilor și a secțiunii uneia dintre fotografiile în discuție pe GeenStijl, GS Media a încălcat dreptul de autor al domnului Hermès și a acționat în mod nelegal față de Sanoma și alții. Rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam) a admis în mare parte cererile formulate.

15.      Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) a anulat hotărârea pronunțată de Rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam), considerând că, prin postarea hiperlinkurilor, GS Media nu a încălcat dreptul de autor al domnului Hermès, întrucât, prin inserarea lor pe site‑ul Filefactory.com, fotografiile fuseseră deja puse la dispoziția publicului. Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) nu s‑a pronunțat asupra aspectului dacă inserarea fotografiilor pe site‑ul Filefactory.com era sau nu era o încălcare a dreptului de autor al domnului Hermès. În schimb, acesta a statuat că, prin postarea acestor hiperlinkuri, GS Media se comportase în mod nelegal față de Sanoma și alții, încurajând vizitatorii site‑ului GeenStijl să privească fotografiile postate în mod nelegal pe Filefactory.com, care nu puteau fi găsite ușor în lipsa acestor linkuri. În schimb, Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) a considerat că, prin postarea unei secțiuni a uneia dintre fotografii pe site‑ul internet GeenStijl, GS Media a încălcat dreptul de autor al domnului Hermès.

16.      GS Media și Sanoma și alții au formulat recurs și, respectiv, recurs incident la Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos).

17.      GS Media reproșează Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) că a constatat că, prin postarea pe site‑ul internet a unei secțiuni a uneia dintre fotografii în știrea cu privire la fotografii, aceasta încălcase dreptul de autor al domnului Hermès.

18.      Sanoma și alții reproșează Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) că a statuat că, prin postarea hiperlinkurilor pe site‑ul său, GS Media nu pusese fotografiile la dispoziția publicului. Sanoma și alții, referindu‑se în special la Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), susțin în fața Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) că furnizarea unui link către un site internet pe care a fost postată o operă fără acordul titularului dreptului de autor constituie o comunicare publică și aceasta, independent de aspectul dacă respectiva operă a fost publicată anterior cu sau fără acordul său. Sanoma și alții susțin, în plus, că site‑ul Filefactory.com luase măsuri restrictive, în sensul punctului 31 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), „pe care utilizatorii GeenStijl le puteau eluda grație intervenției GS Media, astfel încât fotografiile piratate au fost puse la dispoziția unui public mai larg decât cel pentru care fuseseră postate în «seiful digital» sau, cel puțin, fotografiile respective au fost dezvăluite în acest mod unui public care, în lipsa unor mijloace mai sofisticate și fără intervenția menționată, nu ar fi putut să le găsească și ele ar fi rămas, așadar, în afara sferei lui de acces”.

19.      În cadrul examinării recursului incident, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) consideră că nu este posibil să se deducă cu o certitudine suficientă din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), precum și din Ordonanța BestWater International (C‑348/13, EU:C:2014:2315) dacă există „comunicare publică” atunci când opera a fost publicată în mod efectiv anterior, însă fără acordul titularului drepturilor. Acesta observă, pe de altă parte, că recursul incident ridică și probleme privind eludarea măsurilor restrictive, în sensul Hotărârii Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76). Instanța arată în această privință că fotografiile nu erau greu de găsit înainte ca GS Media să posteze hiperlinkul pe site‑ul GeenStijl, dar că, în același timp, acestea nu erau ușor de găsit astfel încât postarea hiperlinkului avea un caracter eminamente simplificator.

20.      În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      a)      Există o «comunicare publică» în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, în cazul în care o altă persoană decât titularul dreptului de autor face trimitere, prin intermediul unui hiperlink postat pe un site internet pe care îl exploatează, către un site internet exploatat de un terț, accesibil publicului general de pe internet și pe care opera a fost pusă la dispoziția publicului fără acordul titularului dreptului de autor?

      b)      Răspunsul la prima întrebare este diferit dacă opera nu a fost comunicată anterior publicului, nici într‑un alt mod, cu acordul titularul dreptului de autor?

      c)      Prezintă relevanță aspectul dacă persoana care postează hiperlinkul cunoaște sau ar trebui să cunoască faptul că titularul dreptului de autor nu și‑a dat acordul pentru postarea operei pe site‑ul internet al terțului menționat la prima întrebare litera a) și, dacă este cazul, dacă persoana în cauză cunoaște sau ar trebui să cunoască faptul că opera nici nu a fost comunicată anterior publicului, într‑un alt mod, cu acordul titularului dreptului de autor?

2)      a)      În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare litera a): există totuși în această situație o comunicare publică sau ar putea să existe o astfel de comunicare, în cazul în care site‑ul internet la care fac trimitere hiperlinkul și, prin urmare, opera sunt accesibile publicului general de pe internet, chiar dacă nu în mod ușor, astfel încât postarea hiperlinkului facilitează în mare măsură găsirea operei?

      b)      Prezintă relevanță pentru răspunsul la a doua întrebare litera a) aspectul dacă persoana care postează hiperlinkul cunoaște sau ar trebui să cunoască împrejurarea că site‑ul internet la care face trimitere hiperlinkul nu este ușor accesibil publicului general de pe internet?

3)      Există alte împrejurări de care trebuie să se țină seama pentru a răspunde la întrebarea dacă există o comunicare publică atunci când, prin intermediul unui hiperlink, se furnizează acces la o operă care nu a fost pusă anterior la dispoziția publicului cu acordul titularului dreptului de autor?”

IV – Procedura în fața Curții

21.      GS Media, Sanoma și alții, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Republica Portugheză, Republica Slovacă și Comisia Europeană au depus observații scrise. GS Media, Sanoma și alții, Republica Federală Germania, Republica Franceză și Comisia au formulat observații orale la ședința care a avut loc la 3 februarie 2016.

V –    Observațiile părților

22.      Republica Portugheză consideră că, fără a aduce atingere temeiniciei soluției finale stabilite de Curte, Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) poate condiționa difuzarea informației și a cunoștințelor pe internet. Ea consideră că este problematică calificarea furnizării de hiperlinkuri ca „acte de comunicare” din două motive.

23.      În primul rând, potrivit Republicii Portugheze, în societatea informațională, hiperlinkul este comparabil cu nota de subsol în mediul cultural analogic(5) și nu trebuie calificat drept „act de comunicare”. În al doilea rând, potrivit Republicii Portugheze, cel care pune în mod direct opera la dispoziția publicului și care efectuează, în consecință, un „act de comunicare”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, este persoana care postează opera pe serverul la care publicul general de pe internet va putea avea acces. Ea consideră că nu furnizorul hiperlinkului – furnizorul care efectuează o simplă „comunicare” secundară sau indirectă – este cel care asigură ca „oricine să poată avea acces la [opere] din orice loc și în orice moment”. Actul care produce cu adevărat acest efect ar fi cel al persoanei care a efectuat comunicarea inițială.

24.      Republica Portugheză consideră că faptul că o altă persoană decât titularul dreptului de autor trimite, prin postarea unui hiperlink pe un site internet pe care îl exploatează, către un alt site internet exploatat de un terț accesibil publicului în general de pe internet pe care opera este pusă la dispoziția publicului cu sau fără acordul titularului dreptului de autor nu este o „comunicare publică” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

25.      Comisia amintește că, în observațiile depuse în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), a susținut că, într‑o situație în care un link care poate fi accesat (sau „un hiperlink”) pe un anumit site internet trimite către o operă protejată printr‑un drept de autor, redată pe un alt site internet și unde utilizatorii primului site internet au astfel acces la această operă, nu poate fi vorba despre un „act de comunicare”, dat fiind că nu se efectuează o transmisie și nici o retransmisie în sensul prevăzut în Directiva 2001/29.

26.      GS Media, Republica Federală Germania, Republica Portugheză(6) și Republica Slovacă, precum și Comisia propun un răspuns negativ la prima întrebare literele a) și b) adresate de instanța de trimitere. Acestea consideră că nu există o „comunicare publică” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 atunci când un hiperlink trimite către site‑ul internet al unui terț care poate fi accesat în mod liber de publicul general de pe internet, unde opera în cauză a fost pusă la dispoziție fără acordul titularului drepturilor, și aceasta și în ipoteza în care opera respectivă nu a fost publicată niciodată încă în alt mod cu acordul titularului.

27.      În ceea ce privește prima întrebare litera c), GS Media, Republica Federală Germania și Republica Portugheză, precum și Comisia consideră că elementele subiective sunt lipsite de pertinență pentru aprecierea unei „comunicări publice”, dat fiind că aceasta trebuie efectuată pe bază obiectivă. Republica Portugheză susține totuși, în subsidiar, în ipoteza în care Curtea ar da un răspuns afirmativ la prima sau la a doua întrebare preliminară, că o asemenea comunicare presupune că furnizorul hiperlinkului a avut cunoștință, în mod neechivoc, de faptul că comunicarea inițială nu a fost autorizată. În schimb, Republica Slovacă consideră că este pertinent să se stabilească dacă persoana care postează un hiperlink către o operă protejată nu putea ignora că punerea anterioară la dispoziția publicului a acestei opere a fost efectuată fără acordul titularului drepturilor. Astfel, pentru a garanta obiectivul Directivei 2001/29, din momentul în care această persoană este informată cu privire la această împrejurare de către titularul drepturilor sau, pentru un alt motiv, aceasta nu o poate ignora, ea ar trebui să prevină o altă încălcare a dreptului de autor prin evitarea unei noi comunicări publice a operei protejate.

28.      În ceea ce privește a doua întrebare literele a) și b), GS Media, Republica Federală Germania, Republica Portugheză și Republica Slovacă, precum și Comisia consideră că trebuie să se dea un răspuns negativ la acestea. Astfel, ar rezulta din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) că unicul element determinant este cel dacă hiperlinkul permite sau nu permite eludarea măsurilor restrictive luate de site‑ul pe care se află opera protejată pentru a restrânge accesul publicului la aceasta. În cazul în care această situație nu se regăsește și acest site și, așadar, opera care este postată pe site‑ul respectiv pot fi accesate de publicul general de pe internet, ar fi irelevant dacă acest hiperlink ar facilita sau nu ar facilita descoperirea acestuia. Pe de altă parte, soluția contrară nu ar fi viabilă și ar crea o incertitudine juridică semnificativă în defavoarea libertății de exprimare și de informare.

29.      Sanoma și alții propun să se răspundă la prima-a treia întrebare în sensul că persoana care, în circumstanțe precum cele în discuție în litigiul principal, postează în mod deliberat, în deplină cunoștință de cauză, un hiperlink care permite să se acceseze o operă protejată prin dreptul de autor, care nu a fost pusă niciodată la dispoziția publicului cu acordul anterior al titularului drepturilor, efectuează o operațiune care constituie o comunicare publică. Sanoma și alții consideră că rezultă din jurisprudența Curții că trebuie să se țină seama de mai multe criterii, printre care figurează, în primul rând, faptul că, în deplină cunoștință de cauză, un utilizator oferă în mod deliberat unor terți un acces direct la opere protejate, în al doilea rând, faptul că, prin intervenția sa, utilizatorul joacă un rol esențial în punerea la dispoziție a acestor opere, în al treilea rând, faptul ca publicul care are astfel acces la opere protejate să fie compus dintr‑un număr nedeterminat de utilizatori potențiali sau un număr de persoane relativ ridicat, în al patrulea rând, faptul că, prin intervenția sa, utilizatorul extinde sfera persoanelor care au acces la opere protejate la un grup pe care titularul drepturilor de autor asupra operelor protejate nu l‑a avut în vedere atunci când și‑a dat acordul pentru utilizarea inițială și, în al cincilea rând, faptul că, prin comunicarea sa, utilizatorul urmărește un scop lucrativ. Conform Sanoma și alții, toate aceste criterii sunt întrunite în cauza principală.

30.      Potrivit Republicii Franceze, în circumstanțele din cauza principală, punerea la dispoziție a operelor în cauză printr‑un link care poate fi accesat conduce la comunicarea operelor în discuție către un public nou, întrucât, în cazul în care fotografiile în litigiu nu ar fi greu de găsit înainte ca GS Media să posteze linkul care poate fi accesat pe site‑ul internet GeenStijl, doar persoanele care dispun de o cheie digitală puteau accesa ușor fotografiile în litigiu înainte de instalarea linkului care poate fi accesat. Aceasta amintește că niciun element nu a permis să se stabilească dacă publicul GeenStijl ar fi putut găsi cu ușurință fotografiile în litigiu fără asistența GS Media. În această privință, Republica Franceză amintește că instanța de trimitere a reținut că instalarea linkului care poate fi accesat avea un caracter eminamente simplificator. În aceste condiții, Republica Franceză consideră că este necesar să se constate că existența unui link care poate fi accesat și care permite facilitarea la scară largă a accesului la un spațiu de stocare care conține fotografii protejate prin dreptul de autor și nepublicate constituie o comunicare către un public nou în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

31.      Republica Franceză consideră că, pe de o parte, acordul sau lipsa acordului titularului dreptului de autor cu privire la punerea la dispoziție a operei pe site‑ul către care trimite linkul care poate fi accesat și că, pe de altă parte, eventuala cunoaștere de către cel care furnizează linkul care poate fi accesat a faptului că titularul drepturilor nu și‑a dat acordul pentru o asemenea punere la dispoziție a operei nu sunt pertinente pentru calificarea drept „comunicare publică”.

VI – Analiză

A –    Observații introductive

32.      Reiese din dosarul prezentat Curții, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, că operele protejate, respectiv fotografiile, au fost puse la dispoziția utilizatorilor de site‑uri internet precum Filefactory.com și Imageshack.us fără consimțământul titularilor dreptului de autor, însă această încălcare a dreptului de autor nu se pune în discuție în cauza principală.

33.      În plus, postarea unei secțiuni a uneia dintre fotografiile în discuție pe site‑ul GeenStijl nu face obiectul cererii de decizie preliminară(7), care are în vedere doar hiperlinkurile pe acest site.

34.      Astfel, prin intermediul întrebărilor formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că constituie un act de comunicare publică furnizarea pe un site internet a unui hiperlink către un alt site internet exploatat de un terț, accesibil publicului general de pe internet și pe care operele protejate prin dreptul de autor sunt puse la dispoziția publicului, fără acordul titularului dreptului de autor.

35.      În plus, instanța de trimitere urmărește să afle dacă faptul că persoana care postează hiperlinkul către un site știe sau ar trebui să știe că titularul dreptului de autor nu a permis comunicarea inițială a operelor pe site‑ul respectiv este pertinent potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29. În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema dacă și, după caz, în ce circumstanțe, faptul că un hiperlink a facilitat accesul la operele în discuție este pertinent potrivit acestei dispoziții.

36.      Litigiul principal se înscrie în cadrul creat de Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) și de Ordonanța BestWater International (C‑348/13, EU:C:2014:2315) în care Curtea a statuat că, deși postarea pe un site internet de hiperlinkuri către o operă protejată, disponibilă în mod liber pe un alt site, este un „act de comunicare” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29(8), ea nu constituie o „comunicare publică” în sensul acestei dispoziții. Astfel, la punctul 24 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), Curtea a statuat că, „pentru a intra sub incidența noțiunii «comunicare publică», în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, trebuie în plus ca o comunicare […], care vizează aceleași opere precum comunicarea inițială și care a fost efectuată […] prin aceeași modalitate tehnică [precum comunicarea inițială], să se adrese unui public nou, și anume unui public pe care titularii dreptului de autor nu l‑au luat în considerare atunci când au autorizat comunicarea publică inițială”(9).

37.      Instanța de trimitere arată că Curtea nu a precizat, în aceste cauze, dacă acordul titularului dreptului de autor cu privire la punerea la dispoziție a operei protejate pe site‑ul internet către care trimite hiperlinkul are incidență pentru a constata existența unei comunicări publice în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

38.      Trebuie să se observe că, la punctul 1 din dispozitivul Hotărârii Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), Curtea a declarat că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuia interpretat în sensul că nu constituie un act de comunicare publică, în sensul acestei dispoziții, furnizarea pe un site internet de linkuri care pot fi accesate către opere disponibile în mod liber(10) pe un alt site internet(11).

39.      Deși este adevărat că Curtea a menționat în mai multe rânduri în motivarea hotărârii că „titularii drepturilor de autor […] au autorizat comunicarea inițială”(12), nu se face nicio trimitere în dispozitiv la problema existenței sau a inexistenței unui acord din partea titularului dreptului de autor cu privire la punerea inițială la dispoziție a operei protejate.

40.      În plus, este necesar să se arate că reiese din cuprinsul punctului 4 din Ordonanța BestWater International (C‑348/13, EU:C:2014:2315) că postarea operei protejate și, în consecință, comunicarea sa publică inițială nu fuseseră efectuate cu acordul titularului dreptului de autor. Or, Curtea a statuat, potrivit jurisprudenței sale Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 nu fusese încălcat.

41.      În consecință, pare să reiasă din Ordonanța BestWater International (C‑348/13, EU:C:2014:2315) că lipsa unui acord din partea titularului dreptului de autor pentru comunicarea publică inițială nu era pertinentă în raport cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

42.      În această privință, trebuie să se observe totuși că întrebarea preliminară adresată Curții în cauza în care s‑a pronunțat Ordonanța BestWater International (C‑348/13, EU:C:2014:2315)(13) nu privea în mod specific lipsa unui acord și că raționamentul Curții în ordonanța în discuție nu face nicio trimitere la aceasta(14).

43.      Prin urmare, prezenta cauză oferă Curții ocazia de a stabili dacă autorizarea de către titularul dreptului de autor a punerii la dispoziție a operei protejate pe celălalt site internet (comunicare „inițială”) este indispensabilă pentru constatarea lipsei unei comunicări publice în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

44.      Înainte de a răspunde la întrebările adresate de instanța de trimitere, este necesar să se examineze observațiile Republicii Portugheze(15) și ale Comisiei(16) cu privire la oportunitatea de a înlătura jurisprudența care decurge din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) cu privire la noțiunea „act de comunicare”, element necesar pentru constatarea unei „comunicări publice” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, și aplicarea acestuia în cazul hiperlinkurilor.

45.      Astfel, în cazul în care Curtea ar trebui să considere că postarea pe un site internet a unor hiperlinkuri către opere protejate, disponibile în mod liber pe un alt site, nu poate fi calificată drept „act de comunicare”, problema lipsei unui acord din partea titularului dreptului de autor cu privire la postarea operei sale pe alte site‑uri exploatate de terți nu s‑ar mai ridica.

B –    Cele două elemente ale articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29

46.      Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 prevede că autorii dispun de dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor. În consecință, fiecare act(17) de comunicare publică a unei opere trebuie să fie autorizat de titularul dreptului de autor.

47.      Or, deși Directiva 2001/29 nu conține nicio definiție a noțiunii „comunicare publică”(18), o jurisprudență constantă a Curții precizează că această noțiune asociază două elemente cumulative, și anume un „act de comunicare” a unei opere și comunicarea „publică” a acesteia din urmă(19).

1.      Cu privire la primul element

48.      În ceea ce privește noțiunea „act de comunicare”, este necesar să se arate că considerentul (23) al Directivei 2001/29 indică, printre altele, că comunicarea publică „include orice transmisie sau retransmisie, […] a unei opere către public [care nu a fost prezentă în locul de proveniență a comunicării], prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea”(20).

49.      În plus, la punctul 40 din Hotărârea Circul Globus București (C‑283/10, EU:C:2011:772)(21), Curtea a statuat că dreptul de comunicare publică „nu include acte care nu implică o «transmisie» sau o «retransmisie» a unei opere”(22).

50.      Or, articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 nu face nicio trimitere la actele de transmisie sau de retransmisie, însă prevede în sens larg că comunicarea publică include „punerea la dispoziția publicului”(23). Această interpretare largă(24) a noțiunii „act de comunicare” respectă, în opinia noastră, intenția legiuitorului european de a asigura „un grad ridicat de protecție a proprietății intelectuale”(25) și, de asemenea, garantează că noțiunea „act de comunicare” este flexibilă și nu este depășită rapid ca urmare a dezvoltării tehnologice constante(26).

51.      Prevederile considerentului (23) al Directivei 2001/29 determinaseră Comisia să susțină, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Svensson (C‑466/12, EU:C:2014:76), teza potrivit căreia noțiunea „act de comunicare” trebuia limitată la o „transmisie” sau o „retransmisie”, ceea ce nu s‑ar regăsi în cazul un hiperlink pe un anumit site internet care face trimitere către o operă protejată prin dreptul de autor care este preluată pe un alt site internet, unde vizitatorii primului site au astfel acces la această operă(27).

52.      Teza menționată nu a fost acceptată, întrucât, la punctul 19 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), Curtea a declarat că, „pentru ca un «act de comunicare» să existe, este suficient în special ca o operă să fie pusă la dispoziția unui public, astfel încât persoanele care îl compun să poată avea acces la aceasta, fără a avea relevanță dacă ele utilizează sau nu utilizează această posibilitate”.

53.      Astfel, există un „act de comunicare” atunci când un hiperlink de pe un site internet trimite către un alt site internet, permițând astfel vizitatorilor săi să aibă acces la o operă protejată care poate fi accesată în mod liber pe acest alt site?

54.      Deși este adevărat că hiperlinkurile postate pe un site internet facilitează în mare măsură descoperirea altor site‑uri, precum și a unor opere protejate disponibile pe aceste site‑uri(28) și, în consecință, oferă utilizatorilor primului site un acces mai rapid și direct(29) la aceste opere, considerăm că hiperlinkurile care conduc, chiar și în mod direct, către opere protejate nu le „pun la dispoziția” unui public atunci când operele sunt deja accesibile în mod liber pe alt site, însă servesc doar la facilitarea descoperirii acestora. Astfel cum arată Republica Portugheză în observații, actul care realizează adevărata „punere la dispoziție” îl reprezintă fapta persoanei care a efectuat comunicarea inițială(30).

55.      Arătăm de asemenea că, în Hotărârea Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631) în care a fost constatată o „comunicarea publică [a unei opere]”, Curtea a evidențiat faptul că, fără intervenția, de exemplu, a unui hotel pentru a oferi în camerele sale un semnal de televiziune prin intermediul unor televizoare, opera nu ar fi fost accesibilă clienților hotelului(31).

56.      În această privință, la punctele 195 și 196 din Hotărârea Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631), Curtea a decis că proprietarul unui bar efectuează o „comunicare publică” atunci când permite în mod deliberat clienților prezenți în acest local accesul la o emisiune radiodifuzată care conține opere protejate, prin intermediul unui ecran de televiziune și al unor difuzoare, „știut fiind faptul că, fără intervenția respectivului proprietar, acești clienți nu ar putea beneficia de operele radiodifuzate, chiar dacă s‑ar afla în interiorul zonei de acoperire a respectivei emisiuni”(32).

57.      Reiese că, pentru a se constata existența unui act de comunicare, intervenția persoanei care postează hiperlinkuri trebuie să fie indispensabilă sau inconturnabilă(33) pentru a beneficia sau pentru a se bucura de opere.

58.      Trebuie să se sublinieze totuși că, în alte hotărâri, în special Hotărârile SGAE (C‑306/05, EU:C:2006:764, punctul 42) și Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctele 27 și 31), Curtea a analizat acest criteriu al indispensabilității unei intervenții pentru a constata că nu exista o comunicare către un public nou(34).

59.      În opinia noastră, criteriul indispensabilității unei intervenții poate fi interpretat doar în cadrul examinării existenței unui act de comunicare(35). Astfel, în acel moment, eventual, există o „punere la dispoziție” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

60.      În consecință, considerăm că hiperlinkurile postate pe un site internet, care trimit către opere protejate prin dreptul de autor care sunt accesibile în mod liber pe un alt site, nu pot fi calificate drept „act de comunicare” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, întrucât intervenția administratorului site‑ului care postează hiperlinkul, în speță GS Media, nu este indispensabilă pentru punerea la dispoziția publicului general de pe internet a fotografiilor în discuție, inclusiv a celor care vizitează site‑ul GeenStijl.

61.      Dat fiind că unul dintre elementele cumulative necesare pentru a se constata o „comunicare publică” în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 lipsește, problema lipsei unui acord din partea titularului dreptului de autor cu privire la postarea operei sale pe alte site‑uri exploatate de terți(36) este, în opinia noastră, inoperantă.

62.      În consecință, considerăm că este necesar să se răspundă negativ la prima întrebare literele a) și b) adresate de instanța de trimitere.

63.      În plus, deși reiese cu claritate din dosarul prezentat Curții că GS Media știa că fotografiile în discuție disponibile pe site‑uri precum Filefactory.com și Imageshack.us fuseseră piratate și aceasta a furnizat hiperlinkuri pe site‑ul GeenStijl către celelalte site‑uri și a încălcat flagrant drepturile de autor asupra acestor opere, considerăm că, în lipsa unui act de comunicare în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, motivațiile GS Media și faptul că aceasta știa sau trebuia să știe că comunicarea inițială a fotografiilor în discuție pe aceste alte site‑uri nu fusese autorizată de Sanoma sau că, în plus, aceste fotografii nu fuseseră puse anterior la dispoziția publicului cu acordul acesteia din urmă nu este pertinent potrivit acestei dispoziții.

64.      Rezultă că este necesar să se răspundă negativ la prima întrebare litera c), adresată de instanța de trimitere.

2.      Cu privire la al doilea element

65.      Întrucât considerăm că unul dintre elementele cumulative necesare pentru a constata o „comunicare publică” în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 lipsește, vom examina cu titlu subsidiar al doilea element impus prin Directiva 2001/29, și anume comunicarea „publică” a unei opere(37).

66.      Este cert că, dat fiind că hiperlinkurile de pe site‑ul GeenStijl vizează totalitatea utilizatorilor potențiali ai acestui site, respectiv un număr nedeterminat și destul de important de destinatari, aceste hiperlinkuri au în vedere într‑adevăr un public(38). În schimb, considerăm că criteriul unui „public nou”, astfel cum se impune la punctele 24 și 31 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), nu este aplicabil și, în orice caz, nu este îndeplinit în speță.

67.      Reiese în special din Hotărârile Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631, punctul 197) și Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctele 24 și 31) că criteriul unui public nou se aplică numai atunci când titularul dreptului de autor a autorizat comunicarea publică inițială. Dat fiind că o asemenea autorizare lipsește în cauza principală, criteriul unui „public nou” nu se aplică.

68.      În plus, Curtea a statuat la punctele 28 și 30 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) că, atunci când „nu există un public nou, în orice caz nu se impune autorizarea titularilor de drepturi de autor” în cazul comunicării publice în discuție, și anume, în speță, postarea hiperlinkurilor către alte site‑uri internet pe care operele protejate prin dreptul de autor pot fi accesate în mod liber de public.

69.      În plus, chiar dacă Curtea ar trebui să statueze că acest criteriu se aplică atunci când titularul dreptului de autor nu a autorizat prima comunicare publică, reiese din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 27) că acest criteriu este îndeplinit numai dacă intervenția prin postarea unor hiperlinkuri ale administratorului unui site internet era indispensabilă pentru ca operele să fie puse la dispoziția unui public nou(39), cu alte cuvinte a unui public care nu a fost luat în considerare de titularul dreptului de autor, atunci când a autorizat comunicarea publică inițială a operelor în discuție.

70.      Or, în cazul în care fotografiile erau disponibile în mod liber pentru publicul general de pe internet pe alte site‑uri(40), o asemenea intervenție din partea GS Media nu era indispensabilă pentru o astfel de punere la dispoziție. Prin urmare, nu ar exista un „public nou” și nu se pune problema autorizării titularului dreptului de autor în cazul comunicării inițiale.

71.      Adăugăm imediat că aceste concluzii se întemeiază pe premisa potrivit căreia operele în discuție erau „accesibile în mod liber” pe site‑urile terților pentru publicul general de pe internet(41), ceea ce nu reiese cu claritate din cererea de decizie preliminară. Intervenția GS Media era indispensabilă pentru a le pune la dispoziția vizitatorilor site‑ului GeenStijl? Astfel, reiese în mod contradictoriu din dosarul prezentat Curții că, pe de o parte, site‑urile unor terți au luat măsuri restrictive de acces referitoare la fotografiile în discuție și, pe de altă parte, că hiperlinkurile nu au făcut decât să faciliteze acest acces într‑o anumită măsură(42).

72.      Sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, considerăm că această chestiune de fapt rămâne încă pendinte în fața ei.

73.      În orice caz, reiese din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 31) că, în cazul în care un hiperlink permite utilizatorilor site‑ului pe care se găsește acest link „să eludeze măsurile restrictive”(43) puse în aplicare pe site‑urile unor terți în scopul de a restrânge accesul la opere protejate(44), hiperlinkul în discuție constituie, așadar, o intervenție indispensabilă în lipsa căreia utilizatorii respectivi nu ar putea beneficia de opere. În consecință, această intervenție pune operele în discuție la dispoziția vizitatorilor site‑ului în discuție, și anume, în speță, vizitatorii site‑ului GeenStijl, și constituie, în consecință, un act de comunicare publică care trebuie autorizat de titularul dreptului de autor în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

74.      În schimb, reiese cu claritate din cuprinsul punctului 31 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) că nu este suficient ca hiperlinkul să faciliteze sau să facă mai ușor accesul publicului general de pe internet la opera în discuție(45). În consecință, ne raliem observațiilor formulate de GS Media, de Republica Federală Germania, de Republica Portugheză și de Republica Slovacă, precum și de Comisie, redate la punctul 28 din prezentele concluzii, pentru a răspunde negativ la a doua întrebare literele a) și b), adresată de instanța de trimitere.

C –    A treia întrebare a instanței de trimitere și existența altor circumstanțe

75.      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere ridică problema dacă trebuie să se țină seama de alte circumstanțe pentru a răspunde la întrebarea dacă există „comunicare publică” atunci când un hiperlink care oferă acces la o operă a cărei punere la dispoziția publicului pe un site internet nu a fost autorizată încă niciodată de titularul dreptului de autor.

76.      Subliniem că Curtea a statuat la punctul 41 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să poată conferi o protecție mai amplă titularilor de drepturi de autor prevăzând că noțiunea „comunicare publică” include mai multe operațiuni decât cele vizate la această dispoziție.

77.      În plus, pe lângă faptul că, în principiu, postarea hiperlinkurilor în cauza principală nu constituie, în opinia noastră, o „comunicare publică” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, considerăm că orice altă interpretare a acestei dispoziții ar împiedica în mod considerabil funcționarea internetului și ar aduce atingere unuia dintre obiectivele principale ale Directivei 2001/29, și anume dezvoltarea societății informaționale în Europa(46). În plus, o asemenea interpretare ar risca să denatureze instituirea unui „echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate”(47).

78.      Este bine cunoscut faptul că postarea hiperlinkurilor de către utilizatorii de internet este atât sistematică, cât și necesară pentru structura actuală a internetului(48). Chiar dacă circumstanțele în discuție în cauza principală sunt deosebit de flagrante(49), considerăm că, în general, utilizatorii de internet nu știu și nu dispun de mijloace pentru a verifica dacă comunicarea publică inițială a unei opere protejate care poate fi accesată în mod liber pe internet a fost efectuată cu sau fără consimțământul titularului dreptului de autor. În cazul în care publicul general de pe internet ar fi expus riscurilor de acțiuni pentru încălcarea drepturilor de autor în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 de fiecare dată când postează un hiperlink către opere care pot fi accesate în mod liber pe un alt site, aceștia ar fi mult mai reticenți să le posteze pe site‑urile respective, și aceasta în defavoarea bunei funcționări și a înseși arhitecturii internetului, precum și a dezvoltării societății informaționale.

79.      În opinia noastră, o asemenea ingerință în funcționarea internetului trebuie evitată. În orice caz, considerăm că o extindere a noțiunii „comunicare publică” care ar include postarea hiperlinkurilor către opere protejate care pot fi accesate în mod liber pe un alt site internet ar necesita intervenția legiuitorului european.

D –    Căile de atac disponibile pentru titularul dreptului de autor

80.      Deși considerăm că administratorul unui site precum GS Media nu a încălcat, în principiu(50), articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 prin postarea hiperlinkurilor în discuție în cauza principală, aceasta nu înseamnă totuși că titularul dreptului de autor nu are dreptul de a exercita o cale de atac pentru a‑și asigura protecția și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

81.      Este evident că titularul dreptului de autor dispune de o acțiune în justiție pentru încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală împotriva persoanei care a efectuat comunicarea publică inițială fără acordul său(51). Este adevărat că, întrucât această persoană rămâne necunoscută în speță, o asemenea acțiune nu este nicidecum interesantă pentru titularul dreptului de autor.

82.      Totuși, potrivit articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 și articolului 11 a treia teză din Directiva 2004/48, titularii unor drepturi de proprietate intelectuală pot solicita ca un ordin judecătoresc să fie pronunțat împotriva unor administratori de site‑uri precum Filefactory.com și Imageshack.us, care acționează ca intermediari(52) în sensul acestor dispoziții, dat fiind faptul că serviciile lor sunt susceptibile a fi folosite de utilizatorii unor asemenea site‑uri pentru a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală(53).

83.      În această privință, redactarea considerentului (59) al Directivei 2001/29, care privește „intermediarii”, este deosebit de clară. Potrivit acestui considerent, „[î]n mediul digital, în special, serviciile intermediarilor pot fi folosite din ce în ce mai mult de către terți pentru acte de contrafacere. În multe cazuri, astfel de intermediari sunt cel mai bine plasați pentru a pune capăt unor asemenea acte. În consecință, fără a aduce atingere oricăror alte sancțiuni sau căi de atac disponibile, titularii de drepturi trebuie să aibă posibilitatea de a solicita ca o ordonanță președințială să fie pronunțată împotriva unui intermediar care distribuie într‑o rețea o copie contrafăcută a unei opere protejate sau a unui alt obiect protejat[(54)]”.

84.      Reiese că ordonanța președințială în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 și al articolului 11 a treia teză din Directiva 2004/48 vizează comunicarea publică inițială efectuată cu încălcarea dreptului de autor și constituie, în opinia noastră, un mijloc direct și adecvat pentru remedierea acestei încălcări.

85.      În plus, administratorii site‑urilor precum Filefactory.com și Imageshack.us pot fi răspunzători în anumite circumstanțe, în temeiul dreptului național, pentru stocarea pe serverele lor a informațiilor furnizate de utilizatorii acestor site‑uri.

86.      Astfel, deși articolul 14 din Directiva 2000/31 are în vedere restrângerea sau exonerarea situațiilor în care responsabilitatea furnizorilor intermediari de servicii ale societății informaționale poate fi angajată, în conformitate cu dreptul național, exonerările în discuție sunt supuse unor condiții stricte. În această privință, Curtea a statuat la punctul 119 din Hotărârea LʼOréal și alții (C‑324/09, EU:C:2011:474) că un furnizor de servicii de stocare(55), în situația în care acest furnizor s‑a limitat la o prelucrare pur tehnică și automată a datelor, nu poate fi exonerat, în temeiul articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31, de orice răspundere pentru datele cu caracter ilegal pe care le‑a stocat „decât cu condiția să nu aibă «cunoștință despre activitatea sau informația ilicită» sau, în ceea ce privește o cerere de daune interese, cu condiția să nu fi luat «cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită», iar după ce a luat cunoștință despre acestea, să fi acționat prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea”.

87.      Trebuie să se observe că administratorii site‑urilor Filefactory.com, precum și Imageshack.us au avut acces la cererea societății Sanoma de a șterge fotografiile în discuție de pe site‑urile lor internet(56). În consecință, hiperlinkurile de pe site‑ul GeenStijl către aceste alte site‑uri au devenit ineficiente.

VII – Concluzie

88.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) după cum urmează:

„1)      Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretat în sensul că nu constituie un act de comunicare publică, în sensul acestei dispoziții, postarea pe un site internet a unui hiperlink către un alt site internet pe care opere protejate prin dreptul de autor pot fi accesate în mod liber de public fără acordul titularului dreptului de autor.

2)      Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că faptul că persoana care postează pe un site internet un hiperlink către un alt site internet, pe care opere protejate prin dreptul de autor pot fi accesate în mod liber de public, știe sau ar trebui să știe că titularul dreptului de autor nu a autorizat postarea operelor în discuție pe acest alt site internet sau că acestea nu au fost, pe de altă parte, puse anterior la dispoziția publicului cu acordul titularului dreptului de autor nu este pertinent.

3)      Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că un hiperlink către un alt site internet, pe care opere protejate prin dreptul de autor pot fi accesate în mod liber de public, care facilitează sau face mai ușor accesul publicului general de pe internet la operele în discuție, nu constituie o «comunicare publică» în sensul acestei dispoziții.”


1 – Limba originală: franceza.


2 – JO L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230.


3 – JO L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, p. 257.


4 – JO L 157, p. 45, rectificări în JO 2004, L 195, p. 16, și JO 2007, L 204, p. 27, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 56.


5 – Sau cu un panou indicator pe autostradă, astfel cum a sugerat GS Media în ședință.


6 – Următoarele observații ale Republicii Portugheze sunt exprimate cu titlu pur subsidiar celor redate la punctele 22-24 din prezentele concluzii pentru situația în care Curtea ar considera că nu este necesar să se îndepărteze de jurisprudența rezultată din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76).


7 – A se vedea în special punctele 10 și 14-17 din prezentele concluzii.


8 – Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 20).


9 – A se vedea în această privință Ordonanța BestWater International (C‑348/13, EU:C:2014:2315, punctul 14). Sublinierea noastră.


10 – Curtea a utilizat expresiile „accesibile în mod liber” și „disponibile în mod liber” fără a le distinge. În plus, pare să reiasă din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76) că hiperlinkul în discuție în această cauză conducea direct utilizatorii unui site internet către opere disponibile în mod liber pe un alt site internet. Or, în cauza principală, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, considerăm că hiperlinkurile în discuție nu conduceau în mod direct utilizatorii site‑ului GeenStijl către operele în discuție, ci îi conduceau către alte site‑uri internet pe care erau stocate opere protejate prin dreptul de autor. Considerăm că aceste circumstanțe trebuie examinate în același mod în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, din moment ce opera protejată prin dreptul de autor este disponibilă în mod liber pe site‑ul la care face trimitere hiperlinkul.


11 – A se vedea de asemenea Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 32).


12 – A se vedea în special Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 27).


13 – În această cauză, Curtea a decis să se pronunțe prin ordonanță motivată conform articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, intitulat „Răspunsul prin ordonanță motivată”, care prevede că, „[a]tunci când o întrebare formulată cu titlu preliminar este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea s‑a pronunțat deja, atunci când răspunsul la o astfel de întrebare poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată”.


14 – Astfel, în această cauză, instanța de trimitere ridica doar problema dacă „[f]aptul că opera unui terț pusă la dispoziția publicului pe un site internet este inserată pe un alt site internet în condiții precum cele în discuție în litigiul principal poate fi calificat drept «comunicare publică», în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, chiar și atunci când opera în discuție nu este transmisă unui public nou și nici comunicată conform unei modalități tehnice specifice diferite de cea a comunicării inițiale”. A se vedea Ordonanța BestWater International (C‑348/13, EU:C:2014:2315, punctul 11).


15 – A se vedea punctele 22-24 din prezentele concluzii.


16 – A se vedea punctul 25 din prezentele concluzii.


17 – Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 15). Astfel, după cum prevede articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2001/29, acest drept exclusiv nu se epuizează prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului, în sensul articolului 3 din Directiva 2001/29.


18 – Hotărârea Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631, punctele 184 și 185).


19 – A se vedea Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 16 și jurisprudența citată). A se vedea prin analogie Hotărârea C More Entertainment (C‑279/13, EU:C:2015:199, punctul 25), care privește articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2001/29.


20 – Sublinierea noastră.


21 – Este necesar să se sublinieze că această hotărâre este anterioară Hotărârii Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76).


22 – Sublinierea noastră.


23 – Sublinierea noastră.


24 – Și neutră din punct de vedere tehnologic.


25 – A se vedea considerentele (4) și (9) ale Directivei 2001/29 și Hotărârea Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631, punctul 186). La punctul 54 din Hotărârea Bezpečnostní softwarová asociace (C‑393/09, EU:C:2010:816), Curtea a declarat că „[d]in considerentul (23) al Directivei 2001/29 rezultă că noțiunea «comunicare publică» trebuie înțeleasă în sens larg. Pe de altă parte, o astfel de interpretare se dovedește indispensabilă pentru a atinge obiectivul principal al acestei directive, care, după cum rezultă din considerentele (9) și (10), este de a institui un nivel ridicat de protecție în favoarea, printre alții, a autorilor, permițându‑le acestora să primească o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor, în special cu ocazia unei comunicări publice”. Sublinierea noastră.


26 – La punctul 38 din Hotărârea Circul Globus București (C‑283/10, EU:C:2011:772), Curtea a declarat că, „[î]n ceea ce privește […] obiectivul urmărit de Directiva 2001/29, trebuie subliniat că reiese din considerentele (2) și (5) că aceasta vizează crearea unui cadru juridic general și flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societății informaționale și adaptarea și completarea normelor actuale în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe pentru a ține seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate”.


27 – A se vedea punctul 25 din prezentele concluzii.


28 – Considerăm că, dată fiind cantitatea enormă de informații disponibile pe internet, astfel de informații ar fi efectiv imposibil de descoperit în mare parte, în lipsa unor hiperlinkuri. În opinia noastră, hiperlinkurile constituie în prezent un element indispensabil al structurii internetului.


29 – A se vedea Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 18).


30 – A se vedea punctele 22-24 din prezentele concluzii.


31 – A se vedea de asemenea prin analogie Hotărârile SCF (C‑135/10, EU:C:2012:140, punctele 82 și 92) și Phonographic Performance (Ireland) (C‑162/10, EU:C:2012:141, punctul 31), care nu privesc articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, ci „comunicarea publică” a unei fonograme radiodifuzate, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (JO L 376, p. 28, Ediție specială, 17/vol. 3, p. 14).


32 – Sublinierea noastră.


33 – A se vedea în special punctul 82 din Hotărârea SCF (C‑135/10, EU:C:2012:140) în care Curtea, în cadrul analizei cu privire la existența unui act de comunicare potrivit jurisprudenței Curții în Hotărârea Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631), a făcut trimitere la „rolul indispensabil al utilizatorului”, respectiv, în speță, la rolul indispensabil al administratorului unui hotel și al unui bar atunci când intervine, pe deplin conștient de consecințele comportamentului său, pentru a oferi clienților săi accesul la o emisiune radiodifuzată conținând o operă protejată. Sublinierea noastră.


34 – A se vedea punctul 36 din prezentele concluzii.


35 – Mai precis, primul element prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 pentru a exista comunicare publică. Pentru cel de al doilea element, a se vedea punctele 65-70 din prezentele concluzii.


36 – Printre altele, site‑urile Filefactory.com și Imageshack.us. A se vedea în acest sens Hotărârea SBS Belgium (C‑325/14, EU:C:2015:764, punctele 15 și 24).


37 – A se vedea Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 16 și jurisprudența citată).


38 – La punctul 21 din Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), Curtea a statuat că, „[î]n ceea ce privește cel de al doilea dintre elementele menționate, și anume faptul că opera protejată trebuie să fie comunicată «public» în mod efectiv, rezultă din cuprinsul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 că prin «public» această dispoziție vizează un număr nedeterminat de potențiali destinatari și presupune, pe de altă parte, existența unui număr de persoane destul de important”. Aceasta adaugă la punctul 22 că „un act de comunicare precum cel efectuat de administratorul unui site internet prin intermediul unor linkuri care pot fi accesate vizează ansamblul potențialilor utilizatori ai site‑ului pe care îl administrează această persoană, și anume un număr nedeterminat și destul de important de destinatari” și constituie, în consecință, o comunicare publică. A se vedea Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 23).


39 – A se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea SGAE (C‑306/05, EU:C:2006:764, punctul 42) în care Curtea a declarat că „clientela unui hotel constituie un asemenea public nou. Astfel, distribuirea operei radiodifuzate către această clientelă prin intermediul televizoarelor nu constituie un simplu mijloc tehnic pentru garantarea sau îmbunătățirea recepționării emisiei inițiale în zona sa de acoperire. Dimpotrivă, hotelul este organismul care intervine pe deplin conștient de consecințele comportamentului său, pentru a oferi clienților săi acces la o operă protejată. Astfel, în lipsa acestei intervenții, clienții respectivi, aflându‑se totodată în cadrul zonei amintite, nu ar putea beneficia, în principiu, de opera difuzată”. Sublinierea noastră.


40 – Printre altele, site‑urile Filefactory.com și Imageshack.us.


41 – În această privință, trebuie amintit că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctele 25 și 26), operele în discuție erau în liber acces, întrucât accesul la acestea pe site‑ul internet al Göteborgs‑Posten nu era supus niciunei măsuri restrictive. Toți internauții puteau avea, așadar, acces liber la ele.


42 – Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) a considerat că Sanoma și alții nu dovediseră că fișierele încărcate de un utilizator pe site‑ul internet Filefactory.com rămăseseră private și a concluzionat că „[s]ituația poate fi diferită în cazul în care utilizatorul face cunoscută pe scară largă cheia sa digitală sau dacă o altă persoană face acest lucru”. În această privință, Sanoma și alții au formulat recurs la instanța de trimitere, susținând că „fotografiile […] fuseseră postate în «seiful digital» sau, cel puțin, fotografiile respective au fost dezvăluite în acest mod unui public care, în lipsa unor mijloace mai sofisticate și fără intervenția menționată, nu ar fi putut să le găsească și ele ar fi rămas, așadar, în afara sferei lui de acces”. A se vedea punctele 6.1.2 și 6.1.3 din cererea de decizie preliminară.


43 – A se vedea în acest sens măsurile tehnice eficiente prevăzute la articolul 6 din Directiva 2001/29.


44 – Potrivit Curții, „în ipoteza în care un link care poate fi accesat permite utilizatorilor site‑ului pe care se găsește acest link să eludeze măsurile restrictive luate de site‑ul pe care se găsește opera protejată în scopul de a restrânge accesul publicului numai la abonații săi și, astfel, constituie o intervenție în lipsa căreia utilizatorii menționați nu ar putea beneficia de operele difuzate, este necesar să se considere că totalitatea acestor utilizatori reprezintă un public nou, care nu a fost luat în considerare de titularii drepturilor de autor atunci când au autorizat comunicarea inițială, astfel încât autorizarea titularilor se impune în cazul unei asemenea comunicări publice”. A se vedea Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 31). A se vedea prin analogie articolul 6 din Directiva 2001/29 privind obligațiile referitoare la măsurile tehnice și Hotărârea Nintendo și alții (C‑355/12, EU:C:2014:25, punctul 24).


45 – Este necesară „o intervenție în lipsa căreia utilizatorii […] nu ar putea beneficia de opere”. Hotărârea Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 31). Sublinierea noastră.


46 – A se vedea considerentul (2) al Directivei 2001/29.


47 – A se vedea considerentul (31) al Directivei 2001/29.


48 – A se vedea punctul 54 și nota de subsol 28 din prezentele concluzii.


49 – Considerăm că GS Media a acționat în deplină cunoștință și fără a lua în considerare interesele societății Sanoma. A se vedea punctul 11 din prezentele concluzii.


50 – Această concluzie se întemeiază pe premisa potrivit căreia operele în discuție sunt accesibile în mod liber pe un alt site internet.


51 – A se vedea printre altele căile de atac prevăzute la articolele 9-16 din Directiva 2004/48.


52 – Sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, considerăm că administratorii unor site‑uri precum Filefactory.com și Imageshack.us care stochează pe serverele lor informații furnizate de utilizatorii acestor site‑uri constituie furnizori de servicii de stocare în sensul articolului 14 din Directiva 2000/31 și „intermediari” în sensul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 și al articolului 11 a treia teză din Directiva 2004/48. A se vedea în acest sens Hotărârea SABAM (C‑360/10, EU:C:2012:85, punctele 27 și 28).


53 – A se vedea în acest sens Hotărârea SABAM (C‑360/10, EU:C:2012:85, punctul 28 și jurisprudența citată).


54 – Sublinierea noastră.


55 – În sensul articolului 14 din Directiva 2000/31.


56 – A se vedea punctele 11 și 12 din prezentele concluzii.