HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
18 noiembrie 2009(*)
„Ajutoare de stat – Agricultură – Schemă de ajutoare în favoarea programelor de calitate în domeniul agroalimentar din Austria – Decizie de a nu ridica obiecții – Acțiune în anulare – Calitate de persoană interesată – Protecția drepturilor procedurale – Admisibilitate – Dificultăți serioase – Linii directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate”
În cauza T‑375/04,
Scheucher-Fleisch GmbH, cu sediul în Ungerdorf (Austria),
Tauernfleisch Vertriebs GmbH, cu sediul în Flattach (Austria),
Wech-Kärntner Truthahnverarbeitung GmbH, cu sediul în Glanegg (Austria),
Wech-Geflügel GmbH, cu sediul în Sankt Andrä (Austria),
Johann Zsifkovics, cu sediul în Viena (Austria),
reprezentate de J. Hofer și T. Humer, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul V. Kreuschitz și de doamna A. Stobiecka-Kuik, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei C (2004) 2037 final a Comisiei din 30 iunie 2004 privind ajutoarele de stat NN 34A/2000 referitoare la programele de calitate și la etichetele „AMA‑Biozeichen” și „AMA‑Gütesiegel” din Austria,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a șasea),
compus din domnii A. W. H. Meij, președinte, V. Vadapalas (raportor) și L. Truchot, judecători,
grefier: doamna T. Weiler, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 februarie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
Situația de fapt
1 Reclamantele, Scheucher-Fleisch GmbH, Tauernfleisch Vertriebs GmbH, Wech-Kärntner Truthahnverarbeitung GmbH, Wech-Geflügel GmbH și Johann Zsifkovics, precum și Grandits GmbH, sunt cinci societăți cu răspundere limitată și o întreprindere unipersonală de drept austriac, specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor.
2 În 1992, Republica Austria a adoptat Legea federală privind instituirea organismului de reglementare a pieței „Agrarmarkt Austria” (Bundesgesetz über die Errichtung der Marktordnungsstelle „Agrarmarkt Austria”, BGBl. 376/1992) (denumită în continuare „AMA‑Gesetz 1992”), al cărei articol 2 alineatul (1) prevede instituirea unei persoane juridice de drept public denumită „Agrarmarkt Austria” (denumită în continuare „AMA”). Activitățile operaționale revin societății Agrarmarkt Austria Marketing GmbH (denumită în continuare „AMA Marketing”), filială deținută 100 % de AMA. AMA‑Gesetz 1992 a fost modificată de mai multe ori.
3 Conform articolului 3 alineatul (1) punctul 3 din AMA‑Gesetz 1992, AMA are drept funcție promovarea marketingului agricol. În acest scop, AMA are sarcina de a percepe contribuții care trebuie în special, potrivit articolului 21c alineatul (1) punctul 3 din AMA‑Gesetz 1992, în versiunea furnizată de reclamante și de Grandits, să fie plătite pentru sacrificarea boilor, a vițeilor, a porcilor, a mieilor, a oilor și a păsărilor de curte.
4 Ajutoarele în discuție constau în încurajarea producției, a prelucrării, a transformării și a comercializării de produse agricole în Austria prin intermediul etichetei bio „AMA” și a etichetei de calitate „AMA” (denumite în continuare „etichetele «AMA»”).
5 În calitatea lor de întreprinderi specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor, reclamantele și Grandits sunt supuse plății unor contribuții către AMA în temeiul articolului 21c alineatul (1) punctul 3 din AMA‑Gesetz 1992, fără ca produsele acestora să beneficieze de etichetele „AMA”.
6 Împreună cu alte 20 de întreprinderi din sectorul sacrificării animalelor, reclamantele și Grandits au formulat acțiuni la autoritățile austriece împotriva impunerii în sarcina acestora a contribuțiilor către AMA. Ministrul federal al agriculturii, pădurilor, mediului și apelor a respins acțiunile acestora. Sesizată de reclamante și de Grandits, Verwaltungsgerichtshof (Curtea administrativă), prin hotărârile din 20 martie și din 21 mai 2003, a anulat deciziile ministrului federal pentru neregularități procedurale.
7 În paralel, reclamantele și Grandits au adresat o plângere Comisiei Comunităților Europene la 21 septembrie 1999, susținând că anumite dispoziții ale AMA‑Gesetz 1992 le cauzaseră prejudicii.
8 Prin scrisoarea din 15 februarie 2000, Comisia a transmis plângerea formulată de reclamante și de Grandits autorităților austriece și le‑a invitat pe acestea din urmă să prezinte observații. În urma răspunsului autorităților austriece din 20 martie 2000, Comisia le‑a informat, la 19 iunie 2000, că măsurile în discuție fuseseră înregistrate provizoriu drept ajutoare nenotificate sub numărul NN 34/2000.
9 În urma unei solicitări a autorităților austriece din data de 8 martie 2003, Comisia a decis examinarea separată a măsurilor în discuție, după cum acestea erau anterioare sau ulterioare datei de 26 septembrie 2002, pentru motivul că la data respectivă interveniseră modificări importante în privința modalităților de aplicare a AMA‑Gesetz 1992. Procedura de examinare privind dispozițiile aplicabile ulterior datei de 26 septembrie 2002 a fost înregistrată sub numărul NN 34A/2000.
10 Prin Decizia din 30 iunie 2004 privind ajutoarele de stat NN 34A/2000 referitoare la programele de calitate și la etichetele „AMA‑Biozeichen” și „AMA‑Gütesiegel” din Austria, Comisia a decis să nu ridice obiecții împotriva măsurilor „notificate” (denumită în continuare „decizia atacată”). În această privință, Comisia a considerat că măsurile respective erau compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, întrucât acestea erau conforme condițiilor prevăzute de Liniile directoare ale Comunității privind ajutoarele de stat din sectorul agricol (JO 2000, C 28, p. 2) la punctele 13 și 14 și de Liniile directoare comunitare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitatea produselor prevăzute în anexa I la Tratatul CE și a anumitor produse care nu sunt menționate în anexa I (JO 2001, C 252, p. 5, denumite în continuare „Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate”).
11 Conform considerentului (67) al deciziei atacate, toate măsurile puse în aplicare de AMA și de AMA Marketing înainte de 26 septembrie 2002 sunt excluse în mod expres de la examinare.
12 La 16 iulie 2004, AMA a comunicat decizia atacată reclamantelor și Grandits.
Procedura și concluziile părților
13 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 septembrie 2004, reclamantele și Grandits au introdus prezenta acțiune.
14 La 10 noiembrie 2004, cauza a fost atribuită Camerei a patra a Tribunalului.
15 Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 9 decembrie 2004, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. La 25 ianuarie 2005, reclamantele și Grandits au depus observații cu privire la această excepție. Prin Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 15 septembrie 2006, excepția de inadmisibilitate a fost unită cu fondul și s‑a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.
16 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șasea, căreia i‑a fost atribuită, în consecință, prezenta cauză.
17 Întrucât un membru al camerei a fost împiedicat să participe la ședință, președintele Tribunalului, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, a desemnat un alt judecător pentru a completa camera.
18 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șasea) a hotărât deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a invitat părțile, Grandits, precum și guvernul federal al Republicii Austria să răspundă la întrebări scrise. S‑a dat curs acestor cereri în termenul acordat.
19 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 23 ianuarie 2009, Grandits a informat Tribunalul, conform articolului 99 din Regulamentul de procedură, că renunță la acțiune. Prin Ordonanța președintelui Camerei a șasea a Tribunalului din 4 februarie 2009, numele Grandits a fost radiat din registrul Tribunalului și s‑a dispus ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.
20 În ședința din 12 februarie 2009, părțile și‑au susținut pledoariile și au răspuns la întrebările adresate de Tribunal.
21 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
22 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca nefondată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
23 În primul rând, Comisia susține că reclamantele nu sunt vizate în mod individual de decizia atacată. Aceasta din urmă ar fi pentru reclamante o „normă generală”, care le vizează pentru simplul fapt al calității obiective a acestora de persoane supuse la plata unor contribuții, în același mod precum orice altă întreprindere care se află în mod real sau potențial într‑o situație identică.
24 În continuare, Comisia contestă afirmația potrivit căreia doar patru lanțuri de comercianți cu amănuntul sunt beneficiarii măsurilor în discuție. Astfel, etichetele „AMA” ar viza favorizarea desfacerii de produse agricole de calitate excelentă și, în consecință, ar fi în avantajul întreprinderilor agricole și al producătorilor de produse alimentare în ansamblu.
25 Pe de altă parte, reclamantele, specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor, nu ar fi în concurență cu vânzătorii cu amănuntul, pe care îi prezintă în cererea lor introductivă ca fiind beneficiarii direcți ai ajutoarelor în discuție. În plus, reclamantele nu ar explica motivul pentru care acestea ar fi individualizate pentru faptul că patru lanțuri de comercianți cu amănuntul care utilizează eticheta de calitate au numele cunoscute. Reclamantele nu ar preciza nici motivele pentru care nu beneficiază de etichetele „AMA” și pentru care acestea nu pot fi furnizori ai acestor patru lanțuri de comercianți cu amănuntul.
26 În cuprinsul duplicii, Comisia adaugă că reclamantele nu au demonstrat că anumite abatoare și ateliere de tranșare beneficiau de ajutoarele în discuție și ar fi active pe aceeași piață geografică. În plus, dacă reclamantele plătesc contribuții, acestea ar beneficia de asemenea de acțiuni de promovare organizate în legătură cu etichetele „AMA”. Astfel, așa cum susțin chiar reclamantele, aceste acțiuni de promovare ar consta în îndemnarea consumatorilor să cumpere produse de origine austriacă. În consecință, reclamantele nu ar suferi niciun prejudiciu.
27 În al doilea rând, astfel cum recunosc chiar reclamantele în cererea lor introductivă, acestea nu ar fi vizate decât în mod indirect de ajutoarele în discuție. În această privință, măsurile de aplicare examinate în decizia atacată ar fi generale și abstracte. Or, individualizarea nu s‑ar realiza decât prin acte juridice individuale, și anume decizii administrative. În plus, decizia atacată nu ar obliga Republica Austria să impună contribuții abatoarelor și atelierelor de tranșare.
28 În al treilea rând, din garanțiile procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE ar rezulta obligația Comisiei de a solicita părților în cauză să își prezinte observațiile. Cu toate acestea, în speță, prin depunerea unei plângeri, reclamantele ar fi adoptat deja o poziție și astfel și‑ar fi epuizat dreptul de a se exprima.
29 Reclamantele susțin că sunt părți în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE. În consecință, acestea ar putea introduce o acțiune în anulare în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE, în calitatea lor de persoane vizate în mod direct și individual de decizia atacată.
30 În opinia reclamantelor, beneficiarii direcți ai ajutoarelor sunt patru comercianți cu amănuntul, menționați nominal, care au dobândit dreptul de a utiliza eticheta de calitate „AMA”. De asemenea, ar exista un raport de concurență direct între reclamante și întreprinderile de sacrificare și tranșare care beneficiază de etichetă, în măsura în care sistemul etichetei de calitate „AMA” se aplică de la nașterea animalului până la vânzarea cărnii acestuia în comerțul cu amănuntul și în care, la fiecare nivel al lanțului de producție și de distribuție, o întreprindere poate beneficia de acest sistem. În privința animalelor importate din alte state membre și sacrificate în Austria AMA nu ar percepe nicio contribuție, însă desfacerea produselor ar fi împiedicată de campaniile publicitare organizate în favoarea etichetelor.
31 Referindu‑se la Hotărârea Curții din 21 octombrie 2003, van Calster și alții (C‑261/01 și C‑262/01, Rec., p. I‑12249), reclamantele susțin că examinarea de către Comisie a ajutoarelor ar trebui să ia în considerare în mod necesar și modul de finanțare în cazul în care acesta din urmă face parte integrantă din măsuri, precum în speță. În această privință, reclamantele subliniază că, în speță, contribuie la finanțarea ajutoarelor.
32 Pe de altă parte, conform Hotărârii van Calster și alții, punctul 31 de mai sus, Comisia nu ar putea remedia retroactiv incompatibilitatea ajutoarelor cu piața comună. Or, din moment ce decizia atacată vizează măsuri în vigoare după data de 26 septembrie 2002, reclamantele ar putea fi obligate să plătească retroactiv contribuțiile, începând de la această dată.
33 În sfârșit, reclamantele contestă argumentul potrivit căruia, prin plângerea formulată, și‑ar fi epuizat dreptul de a prezenta observații.
Aprecierea Tribunalului
34 Conform articolului 230 al patrulea paragraf CE, orice persoană fizică sau juridică poate formula, în aceleași condiții, o acțiune împotriva deciziilor al căror destinatar este și împotriva deciziilor care, deși luate sub aparența unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc în mod direct și individual.
35 În speță, este cert că decizia atacată este adresată Republicii Austria, iar nu reclamantelor. În consecință, trebuie verificat dacă decizia atacată le privește în mod direct și individual.
36 În primul rând, afectarea directă impune ca măsura comunitară contestată să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor acestei măsuri care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea comunitară, fără aplicarea altor norme intermediare. În cazul în care este vorba despre o decizie care autorizează ajutoare, se aplică aceeași regulă atunci când posibilitatea ca autoritățile naționale să decidă a nu acorda ajutoarele autorizate prin decizia în litigiu a Comisiei este pur teoretică și când voința autorităților respective de a acționa în acest sens este incontestabilă (Hotărârea Curții din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C‑386/96 P, Rec., p. I‑2309, punctele 43 și 44, și Hotărârea Tribunalului din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, Rep., p. II‑81, punctul 81).
37 În speță, rezultă din dosar că, la data adoptării deciziei atacate, 30 iunie 2004, ajutoarele în discuție fuseseră deja puse în aplicare de Republica Austria. În această privință, reclamantele prezintă pagini de internet ale AMA și ale unui comerciant cu amănuntul din care rezultă că etichetele „AMA” fuseseră deja acordate, anterior deciziei atacate. Reclamantele furnizează și somația de plată adresată Grandits de către AMA cu privire la contribuțiile datorate pentru perioada cuprinsă între mai 2002 și aprilie 2003, care include, cel puțin în parte, perioada de aplicare a măsurilor vizate prin decizia atacată.
38 În consecință, posibilitatea ca autoritățile austriece să decidă neacordarea ajutoarelor în discuție apare drept pur teoretică.
39 Rezultă că decizia atacată le privește în mod direct pe reclamante în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.
40 În al doilea rând, în ceea ce privește afectarea individuală a reclamantelor, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate în mod individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează într‑un mod analog cu destinatarul unei astfel de decizii (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, 223, și Hotărârea Curții din 13 decembrie 2005, Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, C‑78/03 P, Rec., p. I‑10737, punctul 33).
41 În cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat, prevăzută la articolul 88 CE, trebuie să se facă distincție între, pe de o parte, faza preliminară de examinare a ajutoarelor prevăzută la alineatul (3) al acestei dispoziții, care are drept obiect doar să permită Comisiei să își formeze o primă opinie asupra compatibilității ajutorului în discuție cu piața comună, și, pe de altă parte, faza oficială de investigare prevăzută la alineatul (2). Doar în cadrul acestei din urmă etape, care are drept rol să permită Comisiei de a avea o informație completă cu privire la toate datele cauzei, Tratatul CE prevede obligația Comisiei de a solicita părților în cauză să își prezinte observațiile (Hotărârea Curții din 19 mai 1993, Cook/Comisia, C‑198/91, Rec., p. I‑2487, punctul 22, Hotărârea Curții din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C‑225/91, Rec., p. I‑3203, punctul 16, și Hotărârea Curții Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, punctul 40 de mai sus, punctul 34).
42 Rezultă că, atunci când, fără a iniția procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, Comisia constată, printr‑o decizie adoptată în temeiul alineatului (3) al aceluiași articol, că un ajutor este compatibil cu piața comună, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea să conteste în fața instanței comunitare această decizie (Hotărârea Cook/Comisia, punctul 41 de mai sus, punctul 23, Hotărârea Matra/Comisia, punctul 41 de mai sus, punctul 17, și Hotărârea Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, punctul 40 de mai sus, punctul 35). Pentru aceste motive, este admisibilă o acțiune care vizează anularea unei astfel de decizii, introdusă de o parte în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, atunci când autorul acțiunii urmărește, prin introducerea acesteia, protecția drepturilor procedurale conferite de această din urmă dispoziție (Hotărârea Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, punctul 40 de mai sus, punctul 35; a se vedea în acest sens și Hotărârea Cook/Comisia, punctul 41 de mai sus, punctele 23-26, și Hotărârea Matra/Comisia, punctul 41 de mai sus, punctele 17-20).
43 Or, părțile în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, care pot astfel, conform articolului 230 al patrulea paragraf CE, să introducă acțiuni în anulare, sunt persoanele, întreprinderile sau asociațiile ale căror interese sunt eventual afectate de acordarea unui ajutor, cu alte cuvinte, în special întreprinderile concurente ale beneficiarilor acestor ajutoare și organizațiile profesionale (Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 41, și Hotărârea Curții Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, punctul 40 de mai sus, punctul 36).
44 În schimb, în cazul în care reclamantul contestă temeinicia deciziei de apreciere a ajutorului ca atare, simpla împrejurare că acesta poate fi considerat parte în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE nu poate fi suficientă pentru ca acțiunea să fie admisibilă. În acest caz, reclamantul trebuie să demonstreze că are un statut special în sensul jurisprudenței Plaumann, punctul 40 de mai sus. Aceasta ar fi în special situația în cazul în care poziția pe piață a reclamantului ar fi afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei în discuție (Hotărârea Curții din 28 ianuarie 1986, Cofaz și alții/Comisia, 169/84, Rec., p. 391, punctele 22-25, și Hotărârea Curții Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, punctul 40 de mai sus, punctul 37).
45 În sfârșit, faptul că un act are, prin natura și prin domeniul său de aplicare, caracter general întrucât se aplică tuturor operatorilor economici interesați nu exclude, cu toate acestea, posibilitatea ca actul respectiv să îi vizeze în mod individual pe unii dintre aceștia (Hotărârea Curții din 18 mai 1994, Codorníu/Consiliul, C‑309/89, Rec., p. I‑1853, punctul 19, și Hotărârea Curții din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 32).
46 În speță, reclamantele invocă, în esență, trei motive în susținerea acțiunii lor.
47 Primul motiv se întemeiază pe încălcarea normelor de procedură. Acesta cuprinde patru aspecte, întemeiate, în primul rând, pe lipsa notificării către Comisie a ajutoarelor în discuție, în al doilea rând, pe încălcarea garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, în al treilea rând, pe încălcarea obligației de motivare și, în al patrulea rând, pe încălcarea principiului termenului rezonabil. În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamantele susțin în mod expres că, în speță, Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura oficială de investigare în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), ca urmare a incertitudinilor privind compatibilitatea măsurilor în discuție cu piața comună.
48 Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. În această privință, reclamantele susțin în special că o garanție de calitate, precum cea prevăzută pentru a beneficia de etichetele „AMA”, nu se referă la noțiunea „dezvoltare” în sensul acestei dispoziții.
49 În cadrul celui de al treilea motiv, reclamantele arată că, în speță, Comisia a încălcat „clauza suspensivă” prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE și la articolul 3 din Regulamentul nr. 659/1999.
50 Întrucât reclamantele pun astfel în discuție atât refuzul Comisiei de a iniția procedura oficială de investigare, cât și temeinicia deciziei de apreciere a ajutorului ca atare, trebuie analizate, în primul rând, calitatea procesuală activă a reclamantelor pentru a obține respectarea drepturilor lor procedurale și, în al doilea rând, calitatea procesuală activă a reclamantelor pentru a contesta temeinicia deciziei atacate, în vederea stabilirii dacă prezenta acțiune este admisibilă.
51 În primul rând, cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantelor pentru a obține respectarea drepturilor lor procedurale, trebuie constatat mai întâi că, potrivit considerentului (14) al deciziei atacate, etichetele „AMA” nu sunt acordate decât pentru produse care îndeplinesc anumite criterii de calitate din punctul de vedere al metodelor de producție, al caracteristicilor produsului și, în anumite cazuri, al cerințelor privind originea geografică a acestora. Astfel, conform considerentului (27) al deciziei atacate, ajutoarele în discuție favorizează anumite întreprinderi din sectorul producției, al prelucrării, al transformării și al comercializării de produse agricole din Austria.
52 Astfel cum subliniază reclamantele, în ceea ce privește în special carnea, există un lanț de producție și de distribuție specific pentru etichetele „AMA”, începând de la nașterea și de la creșterea animalelor până la distribuția în comerțul cu amănuntul, în cadrul căruia, în fiecare stadiu, trebuie respectate indicații precise cu privire la calitate și la controalele care vizează garantarea acesteia în scopul de a dezvolta vânzarea de produse de înaltă calitate.
53 În consecință, beneficiarii ajutoarelor în discuție nu sunt doar comercianții cu amănuntul. Fac parte dintre beneficiari și toate întreprinderile care aparțin lanțului de producție și de distribuție specific pentru etichetele „AMA”. Or, reclamantele, întreprinderi specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor, sunt concurente ale întreprinderilor de sacrificare și tranșare a animalelor care beneficiază de etichetele „AMA”. Acestea își desfășoară de asemenea activitatea pe aceeași piață geografică, și anume Austria, astfel cum au precizat drept răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului.
54 Pe de altă parte, faptul că, în speță, reclamantele au avut posibilitatea, prin depunerea plângerii lor împotriva ajutoarelor în discuție, să își susțină argumentele încă din cursul procedurii preliminare de examinare, în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, nu le poate priva de dreptul la respectarea garanției procedurale care le este conferit în mod expres de articolul 88 alineatul (2) CE (a se vedea în acest sens Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 36 de mai sus, punctul 76).
55 Rezultă că reclamantele au calitate procesuală activă în măsura în care vizează să obțină respectarea drepturilor lor procedurale rezultate din articolul 88 alineatul (2) CE.
56 În consecință, al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, este admisibil.
57 În al doilea rând, cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantelor pentru a contesta temeinicia deciziei atacate, trebuie amintit că nu reprezintă o afectare substanțială simpla împrejurare că decizia în discuție poate să exercite o anumită influență asupra raporturilor de concurență care există pe piața relevantă și că întreprinderile vizate se află într‑un anumit raport de concurență cu beneficiarul acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 decembrie 1969, Eridania și alții/Comisia, 10/68 și 18/68, Rec., p. 459, punctul 7, și Hotărârea Curții British Aggregates/Comisia, punctul 45 de mai sus, punctul 47). În consecință, o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurent al întreprinderii beneficiare, ci trebuie să demonstreze în plus că se află într‑o situație de fapt care o individualizează într‑un mod analog cu destinatarul deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 23 mai 2000, Comité d’entreprise de la Société française de production și alții/Comisia, C‑106/98 P, Rec., p. I‑3659, punctul 41, și Hotărârea Curții British Aggregates/Comisia, punctul 45 de mai sus, punctul 48).
58 Or, trebuie constatat că, în înscrisurile lor, reclamantele nu dezvoltă niciun argument de drept sau de fapt care vizează să demonstreze particularitatea situației lor concurențiale pe piața relevantă.
59 În plus, în răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului cu privire la afectarea substanțială a poziției acestora, reclamantele se limitează să menționeze existența unor „supracapacități considerabile” pe piața sacrificării și tranșării animalelor, fără alte precizări, și subliniază că ajutoarele în discuție au efecte considerabile asupra comerțului transfrontalier și asupra concurenței.
60 Din considerațiile precedente rezultă că reclamantele nu demonstrează că poziția acestora pe piață poate fi afectată în mod substanțial de ajutoarele care fac obiectul deciziei atacate.
61 În consecință, primul și al patrulea aspect al primului motiv, precum și al treilea motiv trebuie respinse ca inadmisibile, în măsura în care acestea nu vizează protejarea drepturilor procedurale pe care le au reclamantele în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE.
62 În schimb, trebuie arătat că Tribunalul trebuie să interpreteze motivele invocate de un reclamant mai degrabă prin prisma conținutului decât din perspectiva calificării acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 15 decembrie 1961, Fives Lille Cail și alții/Înalta Autoritate, 19/60, 21/60, 2/61 și 3/61, Rec., p. 588). Astfel, Tribunalul poate examina alte argumente invocate de un reclamant pentru a verifica dacă acestea cuprind și elemente pe care se întemeiază un motiv, formulat de reclamant, care susține în mod expres existența unor îndoieli care ar fi justificat inițierea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE (Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2007, Fachvereinigung Mineralfaserindustrie/Comisia, T‑254/05, Rep., p. II‑124*, punctul 48; a se vedea în acest sens și Hotărârea Tribunalului din 13 ianuarie 2004, Thermenhotel Stoiser Franz și alții/Comisia, T‑158/99, Rec., p. II‑1, punctele 141, 148, 155, 161 și 167).
63 Or, în speță, rezultă din cererea introductivă că al treilea aspect al primului motiv, precum și al doilea motiv oferă elemente în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv, din moment ce reclamantele susțin în cadrul acestora existența unor dificultăți serioase care ar fi justificat inițierea procedurii oficiale de investigare. Astfel, prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele înțeleg de asemenea să susțină că drepturile procedurale pe care le aveau în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE au fost încălcate cu ocazia adoptării deciziei atacate. În același mod, al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe insuficiența motivării, susține al doilea aspect al primului motiv, în măsura în care, în cazul unei nemotivări suficiente, persoanele interesate nu pot cunoaște justificările concluziei Comisiei privind lipsa de dificultăți serioase, iar instanța nu poate să își exercite controlul.
64 În consecință, al treilea aspect al primului motiv, precum și al doilea motiv trebuie declarate admisibile doar în măsura în care vizează respectarea drepturilor procedurale pe care le au reclamantele în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE.
Cu privire la fond
Argumentele părților
65 Reclamantele susțin că articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 obliga Comisia să inițieze procedura oficială de investigare a ajutoarelor în discuție din moment ce existau îndoieli privind compatibilitatea acestora cu piața comună. Reclamantele invocă mai multe documente, rezultate mai ales din pagini de internet ale AMA și ale unui comerciant cu amănuntul, care ar demonstra că produsele care beneficiază de etichetele „AMA” trebuie să fie exclusiv de origine austriacă. Reclamantele se referă și la o scrisoare a Comisiei din 19 iunie 2000, adresată autorităților austriece, care ar cuprinde o expunere a motivelor care dau naștere la îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu piața comună, în special cu articolul 28 CE. În lumina acestei situații de fapt și de drept, Comisia ar fi trebuit să adopte decizia de a iniția procedura oficială de investigare.
66 În replică, reclamantele adaugă că articolul 21a din AMA‑Gesetz 1992 exclude eliberarea etichetei de calitate „AMA” pentru produse care nu sunt de proveniență austriacă sau lansarea unei campanii de marketing pentru promovarea acestora. De asemenea, statutele AMA Marketing ar preciza că aceasta trebuie să vizeze produsele agricole și forestiere naționale. AMA‑Gesetz 1992 și statutele AMA Marketing ar fi astfel incompatibile cu articolul 28 CE. În această privință, nu ar fi suficientă includerea în directivele AMA a unei „clauze de deschidere” pentru produsele străine. În plus, nu ar trebui luate drept temei dispozițiile acestor directive, ci măsurile executate în mod real.
67 Comisia precizează în replică faptul că toate documentele invocate de reclamante sunt anterioare datei de 26 septembrie 2002. Or, conform deciziei atacate, măsurile adoptate de AMA și de AMA Marketing înainte de 26 septembrie 2002 ar fi excluse în mod expres de la examinare. Pe de altă parte, în ceea ce privește măsurile intrate în vigoare după 26 septembrie 2002, Comisia se referă la diferite directive ale AMA, din ianuarie 2001, din septembrie 2002 și, respectiv, din februarie 2003, care ar demonstra că aceste critici formulate de reclamante sunt nefondate. În consecință, Comisia nu ar fi avut obligația de a iniția procedura oficială de investigare.
68 În cadrul duplicii, Comisia subliniază că, astfel cum evidențiază directivele AMA, etichetele, care cuprind sau nu cuprind indicația originii, nu sunt rezervate întreprinderilor austriece sau produselor austriece. Reclamantele nu ar reuși să prezinte nici măcar un singur caz în care cererea de obținere a etichetei de calitate ar fi fost refuzată unui solicitant care nu este austriac în temeiul statutelor AMA Marketing.
– Aprecierea Tribunalului
69 Cu titlu introductiv, trebuie amintită obligația Comisiei de a iniția procedura oficială de investigare în special dacă, în lumina informațiilor obținute în cursul procedurii preliminare de examinare, se confruntă în continuare cu dificultăți serioase de apreciere a măsurii respective. Această obligație rezultă direct din articolul 88 alineatul (3) CE, astfel cum a fost interpretat în jurisprudență, și este confirmată de dispozițiile articolului 4 alineatul (4) coroborate cu dispozițiile articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, în cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea măsurii ilegale (a se vedea în acest sens Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 36 de mai sus, punctul 328).
70 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE devine indispensabilă atunci când Comisia întâmpină dificultăți serioase în aprecierea faptului dacă un ajutor este compatibil cu piața comună. Așadar, Comisia nu se poate limita la faza preliminară prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE pentru a lua o decizie de a nu formula obiecții în privința unei măsuri de stat decât dacă, la finalul acestei examinări, este în măsură să dobândească convingerea că această măsură fie nu constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, fie, dacă este calificată drept ajutor, este compatibilă cu piața comună. În schimb, dacă această primă examinare conduce Comisia la o convingere contrară sau nu îi permite înlăturarea tuturor dificultăților ridicate de aprecierea compatibilității măsurii respective cu piața comună, Comisia are obligația de a obține toate avizele necesare și de a iniția în acest scop procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE (Hotărârea Matra/Comisia, punctul 41 de mai sus, punctul 33, Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 43 de mai sus, punctul 39, și Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 36 de mai sus, punctul 329).
71 Astfel, revine Comisiei sarcina de a stabili, în funcție de împrejurările de fapt și de drept proprii cazului, dacă dificultățile întâmpinate cu ocazia examinării compatibilității ajutorului necesită inițierea acestei proceduri (Hotărârea Cook/Comisia, punctul 41 de mai sus, punctul 30). Această apreciere trebuie să respecte trei cerințe.
72 În primul rând, articolul 88 CE limitează puterea Comisiei de a se pronunța, la finalizarea procedurii preliminare de examinare cu privire la compatibilitatea unui ajutor cu piața comună, numai la măsurile care nu ridică dificultăți serioase, în așa fel încât acest criteriu are caracter exclusiv. Astfel, Comisia nu poate refuza să inițieze procedura oficială de investigare prevalându‑se de alte împrejurări, precum interesul terților, considerente privind structura procedurii sau orice alt motiv de oportunitate administrativă (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2001, Prayon-Rupel/Comisia, T‑73/98, Rec., p. II‑867, punctul 44).
73 În al doilea rând, în cazul în care întâmpină dificultăți serioase, Comisia este obligată să inițieze procedura oficială și nu dispune, în această privință, de nicio putere discreționară. Deși puterea sa decizională este limitată în ceea ce privește inițierea procedurii, Comisia beneficiază totuși de o anumită marjă de apreciere în identificarea și în examinarea împrejurărilor cazului pentru a stabili dacă acestea ridică dificultăți serioase. Conform scopului articolului 88 alineatul (3) CE și obligației de bună administrare care îi revine, Comisia poate, în special, să inițieze discuții cu statul care face notificarea sau cu terți în vederea depășirii, în cursul procedurii preliminare, a dificultăților eventual întâmpinate (Hotărârea Prayon-Rupel/Comisia, punctul 72 de mai sus, punctul 45).
74 În al treilea rând, noțiunea „dificultăți serioase” prezintă un caracter obiectiv. Existența unor astfel de dificultăți trebuie să fie căutată atât în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, cât și în conținutul acestuia, în mod obiectiv, prin efectuarea unei analize a motivelor deciziei în raport cu elementele de care dispunea Comisia atunci când s‑a pronunțat cu privire la compatibilitatea ajutoarelor în litigiu cu piața comună (a se vedea Hotărârea Prayon-Rupel/Comisia, punctul 72 de mai sus, punctul 47 și jurisprudența citată).
75 În speță, Comisia a considerat în decizia atacată că ajutoarele în discuție erau compatibile cu piața comună întrucât erau conforme cu Liniile directoare aplicabile ajutoarele de stat din sectorul agricol și cu Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate.
76 În această privință, trebuie arătat, mai întâi, că Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate prevăd, cu privire la produsele care trebuie să îndeplinească cerințe de calitate specifice, în special următoarele:
„49. Sistemele naționale de control al calității trebuie să se întemeieze exclusiv pe existența unor caracteristici obiective intrinseci care conferă produselor calitatea impusă sau care se referă la modul de producție impus, iar nu să se întemeieze pe originea produselor sau pe locul de producție. Indiferent dacă aceste sisteme de control al calității sunt obligatorii sau facultative, toate produsele fabricate în Comunitate trebuie, așadar, să aibă acces la acestea, independent de originea lor, în măsura în care îndeplinesc condițiile impuse […]
50. Atunci când sistemul se limitează la produsele care au o anumită origine […], acest sistem este contrar tratatului și este evident că în acest caz Comisia nu poate considera că ajutoarele pentru publicitate în favoarea sistemului respectiv sunt compatibile cu piața comună.
[…]” [traducere neoficială]
77 Rezultă din aceleași linii directoare, în special de la punctul 46, că „originea” produselor trebuie înțeleasă ca fiind o „origine națională, regională sau locală”.
78 În continuare, în considerentul (52) al deciziei atacate, Comisia a considerat că, în speță, ajutoarele respectau condiția potrivit căreia un sistem național de control al calității nu se poate limita la produsele care au o anumită origine. Astfel, Comisia a menționat următoarele:
„Utilizarea etichetei de calitate este disponibilă pentru toate produsele cultivate sau fabricate în Comunitate și care îndeplinesc condițiile de calitate referitoare la această utilizare. Condițiile specifice respective pentru produsele care vizează obținerea etichetei de calitate fie se referă la calitatea produsului, fie par să se limiteze la a permite verificarea originii geografice a acestora. În toate cazurile, condițiile specifice pot fi îndeplinite independent de proveniența geografică a produsului.”
79 În același sens, în considerentul (66) al deciziei atacate, Comisia a respins argumentele invocate de reclamante în plângerea acestora, potrivit cărora etichetele „AMA” erau acordate exclusiv în avantajul producătorilor austrieci, menționând următoarele:
„[…M]ăsurile notificate, privind eticheta bio și eticheta de calitate, aplicate începând cu 26 septembrie 2002, nu se limitează la produsele austriece, iar […] originea produselor nu constituie mesajul principal nici în etichete, nici în publicitatea aferentă.
[…]”
80 Pe de altă parte, rezultă din considerentul (67) al deciziei atacate că, în speță, Comisia s‑a întemeiat pe măsurile adoptate de AMA și de AMA Marketing, astfel cum erau aplicabile după 26 septembrie 2002. Comisia citează în acest sens, în memoriul în apărare, trei directive ale AMA, din ianuarie 2001, din septembrie 2002 și din februarie 2003.
81 În cererea introductivă, reclamantele afirmă că produsele care beneficiază de etichetele „AMA” trebuie să fie exclusiv de origine austriacă. În acest sens, reclamantele prezintă în special o versiune a AMA‑Gesetz 1992, necontestată de Comisie, potrivit căreia, conform articolului 21a, privind scopul contribuției:
„Contribuția în scopul marketingului agricol […] este percepută în vederea realizării următoarelor obiective:
1. promovarea și garantarea vânzării produselor agricole și forestiere naționale și a produselor derivate;
2. deschiderea și menținerea piețelor pentru aceste produse în interiorul țării și în străinătate;
3. ameliorarea distribuției acestor produse;
4. încurajarea adoptării unor măsuri generale pentru ameliorarea și pentru garantarea calității acestor produse (în special a produselor agricole corespondente);
5. promovarea altor măsuri de marketing (în special prestările de servicii și cheltuielile cu personalul care sunt aferente acestora).”
82 Or, drept răspuns la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, Comisia a precizat, pe de o parte, că, în cursul negocierilor purtate cu aceasta, autoritățile austriece se angajaseră să asigure modificarea ulterioară a AMA‑Gesetz 1992 și că, pe de altă parte, articolul 21a fusese modificat printr‑o lege federală din 2007 (BGBl. 55/2007), cu efect de la 1 iulie 2007. În opinia Comisiei, începând cu această dată, articolul 21a punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992 nu mai cuprinde termenul „naționale”.
83 Desigur, Comisia subliniază de asemenea că, începând cu versiunea sa inițială, articolul 21a punctul 5 din AMA‑Gesetz 1992 stabilea printre scopurile contribuției și „promovarea oricăror alte măsuri de marketing”, fără a se fi prevăzut o restricție la produsele naționale.
84 Cu toate acestea, rezultă din răspunsul Comisiei că, la momentul în care a examinat compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu piața comună, principalele dispoziții ale articolului 21a din AMA‑Gesetz 1992 vizau doar produsele naționale.
85 În consecință, articolul menționat nu respecta condiția prevăzută de Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate, potrivit căreia un sistem național de control al calității nu se poate limita la produse care au o anumită origine. Din răspunsul scris al Comisiei rezultă de asemenea că, întrucât între Comisie și autoritățile austriece avuseseră loc negocieri cu privire la aspectul menționat, Comisia era informată cu privire la acesta.
86 În consecință, chiar dacă directivele AMA nu prevedeau condiția originii produselor, nu este mai puțin adevărat că limitarea la produsele naționale, prevăzută la articolul 21a punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992, dădea naștere la îndoieli privind compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate. În consecință, Comisia ar fi trebuit să aplice articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999.
87 Prin urmare, trebuie concluzionat că aprecierea compatibilității cu piața comună a ajutoarelor în discuție ridica dificultăți serioase, care ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE.
88 În consecință, se impune anularea deciziei atacate, fără a fi necesară examinarea celui de al treilea aspect al primului motiv și a celui de al doilea motiv.
Cu privire la cheltuielile de judecată
89 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune să fie obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamante.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia C (2004) 2037 final a Comisiei din 30 iunie 2004 privind ajutoarele de stat NN 34A/2000 referitoare la programele de calitate și etichetele „AMA Biozeichen” și „AMA Gütesiegel” din Austria.
2) Comisia Comunităților Europene suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Scheucher-Fleisch GmbH, Tauernfleisch Vertriebs GmbH, Wech-Kärntner Truthahnverarbeitung GmbH, Wech-Geflügel GmbH și de Johann Zsifkovics.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 noiembrie 2009.
Semnături