CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
YVES BOT
prezentate la 17 mai 2017(1)(i)
Cauza C‑218/16
Aleksandra Kubicka
[cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Okręgowy w Gorzowie Wielkopolskim (Tribunalul Regional din Gorzów Wielkopolski, Polonia)]
„Trimitere preliminară – Succesiuni și certificat european de moștenitor – Domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 650/2012 – Bun imobil situat într‑un stat membru care nu prevede legatul per vindicationem – Refuzul recunoașterii efectelor reale ale unui asemenea legat”
I. Introducere
1. Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor(2), intrat în vigoare la 16 august 2012, este, potrivit articolului 84 al doilea paragraf din acest regulament, aplicabil, cu excepția anumitor dispoziții generale, de la 17 august 2015.
2. Se solicită pentru prima dată Curții să se pronunțe(3) cu privire la interpretarea unor dispoziții ale Regulamentului nr. 650/2012 și în special a excepțiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) literele (k) și (l) din acest regulament, care exclud din domeniul său de aplicare „natura drepturilor reale” și „orice înscriere într‑un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într‑un registru”(4).
3. Analiza noastră va privi un aspect foarte delicat, cel al delimitării domeniului dreptului succesoral și al drepturilor reale, la care s‑au referit numeroase negocieri, astfel cum au subliniat Comisia Europeană în observațiile sale scrise(5), precum și doctrina(6).
4. În mod concret, în cauza principală, trebuie să se stabilească dacă dispozițiile prin care se exclud situațiile de aplicare a dreptului locului unde este situat bunul în cauză pot constitui temeiul unui refuz de recunoaștere a efectelor reale ale unui legat „prin revendicare”, prin care dreptul asupra bunului se transmite direct legatarului la deschiderea succesiunii, atunci când privește dreptul de proprietate asupra unui imobil situat într‑un stat membru care nu cunoaște această formă de legat, ci numai legatul „prin obligație”. Prin intermediul acestei dispoziții, moștenitorul este obligat să transfere legatarului dreptul asupra bunului, ceea ce conferă acestuia dreptul de a cere executarea legatului.
5. După ce vom fi explicat în prealabil motivele pentru care trebuie respinse excepțiile de inadmisibilitate, vom analiza ceea ce justifică să se considere:
– că dezbaterea nu privește dreptul de proprietate de care va dispune legatarul, care nu ar fi cunoscut în statul membru în care este invocat, ci modalitățile de recunoaștere a transferului acestui drept în vederea înscrierii sale într‑un registru funciar;
– că excluderea cerințelor referitoare la această înscriere trebuie interpretată în sens restrictiv și
– că, în consecință, într‑o situație precum cea din cauza principală, în temeiul articolului 23 din Regulamentul nr. 650/2012, legatul privind un drept real, pe care statul membru al locului unde este situat imobilul îl cunoaște, trebuie să își producă efectele pentru legatar, independent de locul în care trebuie să fie înregistrat, din moment ce dreptul asupra bunului imobil i‑a fost transferat în mod direct, prin efectul legii succesorale, desemnată în temeiul articolului 22 din acest regulament.
6. Prin urmare, vom propune să se răspundă negativ la întrebarea adresată.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
7. Considerentele (7), (9), (15), (16), (18), (19), (37) și (67) ale Regulamentului nr. 650/2012 au următorul cuprins:
„(7) Funcționarea corespunzătoare a pieței interne ar trebui facilitată prin eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor care se confruntă în prezent cu dificultăți în exercitarea propriilor drepturi în contextul unei succesiuni cu elemente de extraneitate. În spațiul european de justiție, cetățenii trebuie să își poată organiza din timp succesiunea. Trebuie garantate într‑un mod eficient drepturile moștenitorilor și legatarilor, ale altor persoane apropiate defunctului, precum și ale creditorilor succesiunii.
[…]
(9) Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil referitoare la patrimoniul unei persoane decedate, și anume la toate formele de transfer de bunuri, drepturi și obligații din cauză de deces, fie că este vorba de un act voluntar de transfer în temeiul unei dispoziții pentru cauză de moarte, fie de un transfer sub forma succesiunii ab intestat.
[…]
(15) Prezentul regulament ar trebui să permită constituirea sau transferul prin succesiune al unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile, astfel cum prevede legea aplicabilă succesiunii. Totuși, regulamentul nu ar trebui să aducă atingere numărului limitat (numerus clausus) al drepturilor reale cunoscute în dreptul național al anumitor state membre. Unui stat membru nu ar trebui să i se solicite să recunoască un drept real referitor la bunuri situate în respectivul stat membru dacă dreptul real în cauză este inexistent în dreptul său.
(16) Totuși, pentru a permite beneficiarilor să se bucure, într‑un alt stat membru, de drepturile care au fost create sau care le‑au fost transferate prin succesiune, prezentul regulament ar trebui să prevadă adaptarea unui drept real necunoscut la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislației celuilalt stat membru. Atunci când se procedează la o astfel de adaptare, ar trebui luate în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele produse de acesta. În vederea determinării celui mai apropiat drept real echivalent în dreptul național, autoritățile sau persoanele competente din statul a cărui lege s‑a aplicat succesiunii pot fi contactate pentru informații suplimentare asupra naturii și a efectelor dreptului respectiv. În acest scop, ar putea să se utilizeze rețelele existente în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială, precum și orice alte mijloace disponibile care facilitează înțelegerea legislației străine.
[…]
(18) Cerințele privind înscrierea într‑un registru a unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Ar trebui deci ca legea statului membru în care este ținut registrul (pentru bunurile imobiliare, lex rei sitae) să fie aceea care stabilește în ce condiții juridice și în ce mod trebuie efectuată înscrierea și care sunt autoritățile, cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii, responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare. În special, autoritățile pot verifica dacă dreptul defunctului la bunurile succesorale menționate în documentul prezentat spre înregistrare este un drept înscris ca atare în registru sau care este altfel dovedit în conformitate cu legea statului membru în care este ținut registrul. Pentru a evita duplicarea documentelor, autoritățile responsabile cu înregistrarea ar trebui să accepte astfel de documente întocmite de către autoritățile competente din alt stat membru, a căror circulație este prevăzută în prezentul regulament. În special, certificatul european de moștenitor emis în temeiul prezentului regulament ar trebui să constituie un document valabil pentru înregistrarea bunurilor succesorale într‑un registru al unui stat membru. Acest lucru nu ar trebui să excludă posibilitatea ca autoritățile implicate în operația de înregistrare să‑i ceară persoanei care solicită înscrierea să furnizeze astfel de informații sau documente suplimentare, necesare în temeiul legii statului membru în care este ținut registrul, de exemplu informații sau documente referitoare la plata obligațiilor fiscale. Autoritatea competentă poate indica persoanei care solicită înscrierea cum să furnizeze informațiile sau documentele lipsă.
(19) Efectele înscrierii unui drept într‑un registru ar trebui de asemenea excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Prin urmare, legea statului membru unde este ținut registrul ar trebui să fie cea care determină dacă înregistrarea are, de exemplu, efect declarativ sau constitutiv. Prin urmare, atunci când, de exemplu, dobândirea unui drept asupra unor bunuri imobile determină înscrierea într‑un registru în temeiul legii statului membru pe teritoriul căruia este ținut registrul, pentru garantarea efectului erga omnes al registrelor sau protejarea tranzacțiilor juridice, momentul în care are loc dobândirea ar trebui să facă obiectul legii respectivului stat membru.
[…]
(37) Pentru a permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită cunoașterea din timp a legii aplicabile succesiunii lor. Ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Regula principală ar trebui să asigure că succesiunea este reglementată de o lege previzibilă, cu care succesiunea are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea succesiunii, acea lege ar trebui să reglementeze succesiunea în ansamblul său, adică totalitatea bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral, indiferent de natura acestora și indiferent dacă ele sunt situate într‑un alt stat membru sau într‑un stat terț.
[…]
(67) Pentru ca o succesiune cu elemente de extraneitate în Uniune să fie soluționată într‑o manieră rapidă, simplă și eficace, moștenitorii, legatarii, executorii testamentari sau administratorii patrimoniului succesoral ar trebui să își poată dovedi cu ușurință statutul și/sau drepturile și competențele într‑un alt stat membru, de exemplu într‑un stat membru unde se situează bunurile succesorale. Pentru a le permite aceasta, prezentul regulament ar trebui să prevadă crearea unui certificat uniform, certificatul european de moștenitor […], care să fie emis pentru a fi utilizat în alt stat membru. Pentru a respecta principiul subsidiarității, certificatul nu ar trebui să înlocuiască documentele interne care pot exista în scopuri similare în statele membre.”
8. Potrivit articolului 1 din acest regulament:
„(1) Prezentul regulament se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.
(2) Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:
[…]
(k) natura drepturilor reale și
(l) orice înscriere într‑un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într‑un registru.”
9. Potrivit articolului 21 alineatul (1) din regulamentul menționat, care stabilește norma generală privind legea aplicabilă succesiunii:
„Sub rezerva cazului în care prezentul regulament cuprinde dispoziții contrare, legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care defunctul își avea reședința obișnuită în momentul decesului.”
10. Articolul 22 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Alegerea legii”, prevede la alineatele (1) și (2) următoarele:
„(1) O persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblu său să fie legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul alegerii legii sau la data decesului.
[…]
(2) Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, printr‑o declarație sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte sau trebuie să rezulte din clauzele unei astfel de dispoziții.”
11. Articolul 23 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare al legii aplicabile”, prevede la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (e) următoarele:
„(1) Legea stabilită în temeiul articolelor 21 sau 22 reglementează succesiunea în ansamblul său.
(2) Această lege reglementează, în special:
[…]
(e) transferul către moștenitori și, după caz, către legatari al bunurilor, drepturilor și obligațiilor din care se compune patrimoniul succesoral, inclusiv condițiile și efectele acceptării succesiunii sau a unui legat sau ale renunțării la acestea.”
12. Potrivit articolului 31 din regulamentul menționat, intitulat „Adaptarea drepturilor reale”:
„În situația în care o persoană invocă un drept real la care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislația statului membru unde este invocat dreptul real nu este prevăzut dreptul real în cauză, respectivul drept se adaptează, dacă este necesar și în măsura în care acest lucru este posibil, la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislației statului respectiv, luând în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia.”
13. Capitolul V din Regulamentul nr. 650/2012 este consacrat actelor autentice și tranzacțiilor judiciare.
14. Potrivit articolului 59 alineatul (1) din acest regulament, intitulat „Recunoașterea actelor autentice”, „[u]n act autentic întocmit într‑un stat membru are aceleași efecte probatorii în alt stat membru pe care le are în statul membru de origine sau efectele cele mai apropiate, cu condiția să nu contravină în mod vădit ordinii publice din statul membru în cauză”.
15. În cadrul capitolului VI din regulamentul menționat, consacrat certificatului european de moștenitor, articolul 62, intitulat „Crearea unui certificat european de moștenitor”, prevede:
„(1) Prezentul regulament creează un certificat european de moștenitor […], care este emis spre utilizare într‑un alt stat membru și care produce efectele enumerate la articolul 69.
(2) Utilizarea certificatului [european de moștenitor] nu este obligatorie.
[…]”
16. Articolul 63 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Scopul certificatului [european de moștenitor]”, prevede la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (b) următoarele:
„(1) Certificatul [european de moștenitor] este destinat utilizării de către moștenitori, de către legatari cu drepturi directe la succesiune și de către executori testamentari sau administratori ai patrimoniului succesoral care trebuie să își dovedească într‑un alt stat membru statutul sau să își exercite dreptul respectiv de moștenitor sau legatar și/sau atribuțiile de executor testamentar sau administrator al patrimoniului succesoral.
(2) Certificatul [european de moștenitor] poate fi utilizat, în special, pentru a proba unul sau mai multe dintre următoarele:
[…]
(b) atribuirea unui bun anume sau a anumitor bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral moștenitorului/moștenitorilor sau, după caz, legatarului menționat (legatarilor menționați) în certificat[ul european de moștenitor]”.
17. Articolul 68 din acest regulament, introdus în același capitol, intitulat „Conținutul certificatului [european de moștenitor]”, prevede:
„Certificatul [european de moștenitor] cuprinde următoarele informații, în măsura în care acestea sunt necesare în scopul pentru care se eliberează certificatul:
[…]
(m) lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit legatar;
[…]”
18. Articolul 69 din regulamentul menționat, intitulat „Efectele certificatului [european de moștenitor]”, prevede la alineatele (2) și (5) următoarele:
„(2) Se prezumă că certificatul [european de moștenitor] probează cu exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se prezumă că persoana menționată în [acest] certificat drept moștenitor, legatar, executor testamentar sau administrator al patrimoniului succesoral are statutul menționat în certificat și/sau este titular al drepturilor sau al puterilor stipulate în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente acelor drepturi sau puteri decât cele stipulate în certificat[ul european de moștenitor].
[…]
(5) Certificatul [european de moștenitor] constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l).”
B. Dreptul polonez
1. Codul civil
19. Potrivit articolului 9811 alineatul 1 din Kodeks Cywilny (Codul civil, denumit în continuare „Codul civil”):
„Testatorul poate stabili, prin intermediul unui testament notarial, ca o anumită persoană să dobândească obiectul legatului la momentul deschiderii succesiunii (legat «prin revendicare»).”
20. Potrivit alineatului 2 punctul 2 al acestui articol:
„Obiectul acestui legat poate fi, printre altele:
[...]
2. un drept patrimonial care poate fi înstrăinat.
[...]”
21. Articolul 968 din Codul civil privește „legatul prin obligație”, în care testatorul poate alege orice formă testamentară licită, inclusiv testamentul olograf.
2. Codul notarial
22. Potrivit articolului 81 din Prawo o notariacie (Legea de introducere a Codului notarial, denumită în continuare „Codul notarial”) din 14 februarie 1991(7), astfel cum a fost modificată prin Legea din 13 decembrie 2013(8), notarul este obligat să refuze întocmirea unui act notarial ilicit.
23. Articolul 83 alineatul 2 din Codul notarial prevede că refuzul de a întocmi un act notarial se supune unui control atunci când persoana vizată de refuz introduce o cale de atac. Această cale de atac face mai întâi obiectul unui autocontrol exercitat chiar de notar, care poate considera că aceasta este fondată și poate întocmi actul respectiv. În cazul în care notarul nu admite el însuși calea de atac, aceasta este examinată de Sąd Okręgowy (Tribunalul Regional, Polonia) de la locul sediului notarului. Potrivit jurisprudenței naționale, Sąd Okręgowy (Tribunalul Regional) se pronunță în a doua instanță.
III. Situația de fapt din litigiul principal și întrebarea preliminară
24. Doamna Aleksandra Kubicka, resortisant polonez, mamă a doi copii încă minori, rezultați în urma căsătoriei cu un cetățean german, este coproprietară, în cote egale cu acesta, a unui imobil, situat în Frankfurt an der Oder (Germania), în care locuiește familia.
25. Pentru a‑și întocmi testamentul, doamna Kubicka s‑a adresat unui notar care își desfășoară activitatea la Słubice (Polonia). Aceasta a intenționat ca, la deschiderea succesiunii sale, soțul ei să dobândească cota sa din drepturile pe care le exercită asupra imobilului comun. Ea a ales să se întocmească un legat „prin revendicare”, astfel cum este prevăzut de legea poloneză a succesiunilor, la articolul 9811 din Codul civil. Pentru partea rămasă din patrimoniul său, a preferat să se mențină ordinea succesorală legală, în virtutea căreia soțul și copiii moștenesc cote egale.
26. Invocând articolul 81 din Codul notarial, un reprezentant al notarului, domnul Marcin Margoński, a refuzat să întocmească un act testamentar care să cuprindă un legat „prin revendicare”.
27. Pentru a susține că un asemenea legat ar fi contrar legislației, doctrinei și jurisprudenței germane cu privire la drepturile reale și la ținerea registrului funciar și că trebuie să se țină seama de acestea în temeiul articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l) și al articolului 31 din Regulamentul nr. 650/2012, acest reprezentant al notarului a arătat că:
– în dreptul german, potrivit articolului 2174 din Bürgerliches Gesetzbuch (Codul civil), se admite numai legatul „prin obligație” care produce efecte care țin de dreptul obligațiilor;
– potrivit unei jurisprudențe germane constante, anterioară intrării în vigoare a acestui regulament, efectele reale ale legatelor străine „prin revendicare”, care se referă la un bun imobil situat în Germania, nu sunt recunoscute din moment ce legea aplicabilă succesiunii nu poate determina dobândirea drepturilor asupra unui asemenea bun;
– astfel, înscrierea legatarului în cartea funciară nu se poate realiza decât pe baza unui act notarial constând într‑un contract privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, încheiat între moștenitori și legatar și destinat să execute legatul sau, în lipsă, pe baza unei hotărâri judecătorești care ține loc unui asemenea contract, și
– de la intrarea în vigoare a regulamentului menționat, aceste legate „prin revendicare” fac obiectul unei adaptări ca legate „prin obligație”, în temeiul articolului 31 din același regulament.
28. Reprezentantul notarului își justifică de asemenea analiza amintind expunerea de motive a legii germane care pune în aplicare Regulamentul nr. 650/2012, și anume Internationales Erbrechtsverfahrensgesetz (Legea privind procedurile în materia dreptului succesoral internațional) din 29 iunie 2015(9), care conține următorul paragraf: „[î]n schimb, dreptul german nu prevede instituția legatului «prin revendicare», astfel încât nu este obligatorie recunoașterea acesteia în cadrul [respectivului regulament] [articolul 1 alineatul (2) litera (k) din regulament]. Dreptul german a procedat deja până în prezent la adaptarea unui asemenea legat pentru a‑l transforma în drept care ține de dreptul obligațiilor (legat «prin obligație»). Articolul 31 din regulament[ul menționat] nu modifică cu nimic situația existentă”.
29. Susținând că niciuna dintre dispozițiile Regulamentului nr. 650/2012 nu justifică nerecunoașterea efectelor reale ale legatului „prin revendicare”, prevăzut de legea succesorală pe care a ales‑o, doamna Kubicka a formulat o cale de atac în fața reprezentantului notarului.
30. Întrucât acesta și‑a confirmat refuzul de a întocmi actul notarial, doamna Kubicka a introdus atunci o acțiune la instanța de trimitere.
31. Aceasta a considerat că i se solicita să aprecieze în ce măsură efectele rezultate din legea succesorală pot fi limitate prin legea unde este situat bunul.
32. În aceste condiții, Sąd Okręgowy w Gorzowie Wielkopolskim (Tribunalul Regional din Gorzów Wielkopolski, Polonia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 1 alineatul (2) litera (k), articolul 1 alineatul (2) litera (l) sau articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 […] trebuie interpretate în sensul că permit refuzul recunoașterii efectelor reale ale unui legat «prin revendicare» (legatum per vindicationem), prevăzut de legea aplicabilă succesiunilor, atunci când acest legat se referă la dreptul de proprietate asupra unui imobil situat într‑un stat membru în a cărui legislație nu este prevăzută instituția legatului care să permită invocarea unui efect real direct?”
IV. Analiza noastră
A. Cu privire la admisibilitatea întrebării preliminare
33. Guvernele german și maghiar au invocat, în observațiile lor scrise, inadmisibilitatea întrebării preliminare, pentru motivul că ar fi ipotetică.
34. Trebuie amintit cu titlu introductiv că, potrivit unei jurisprudențe constante, „procedura prevăzută la articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale. Rezultă că numai instanțele naționale care sunt sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată au competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate de instanțele naționale privesc interpretarea unei prevederi din dreptul Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. Totuși, Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care i‑au fost adresate”(10).
35. Guvernul maghiar a solicitat Curții să nu răspundă la întrebarea preliminară, pentru motivul că aceasta are în vedere refuzul recunoașterii unui efect al legatului asupra drepturilor reale pe care autoritatea germană responsabilă de ținerea registrului funciar nu și l‑a exprimat încă, dat fiind că decesul testatoarei nu a survenit. Guvernul respectiv consideră că, prin această întrebare, se urmărește să se solicite doar o interpretare a dispozițiilor naționale poloneze și germane cu privire la legat pentru a se stabili raportul dintre ele.
36. Subliniem, referindu‑ne la considerentul (7) al Regulamentului nr. 650/2012, că acesta urmărește să favorizeze organizarea de către cetățenii europeni a succesiunii lor și să garanteze într‑un mod eficient drepturile moștenitorilor și ale legatarilor. În consecință, sunt admisibile întrebările care privesc situații în care sunt opuse testatorului limite privind libertatea de a întocmi un testament. Nu se poate concepe nici ca, din motive de securitate juridică, întrebarea să nu poată fi tratată decât la deschiderea succesiunii, atunci când se prezintă, în etapa întocmirii actului, dificultăți de interpretare.
37. Potrivit guvernului german, instanța de trimitere consideră că trebuie să verifice nelegalitatea actului ales de reclamantă, în raport cu articolul 81 din Codul notarial, fără a preciza totuși în ce măsură aceasta ar rezulta, potrivit dreptului polonez, din lipsa recunoașterii de dreptul german a legatului „prin revendicare”.
38. Cu toate acestea, subliniem, astfel cum s‑a amintit de asemenea în ședință, că obligația notarului de a refuza întocmirea unui act care ar contraveni cerințelor legale trebuie interpretată în sens larg. Ea include în mod necesar, în ceea ce privește un ofițer public, obligația de consiliere și cea de verificare a eficacității actului în raport cu obiectivul urmărit de persoana în cauză.
39. Și în litigiul principal, astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară, este vorba, în ceea ce privește testatoarea, despre voința de a organiza transmiterea directă a bunului fără alte formalități care trebuie îndeplinite după decesul său.
40. Relevanța analizei efectuate de instanța de trimitere cu privire la dreptul pozitiv german, potrivit căreia un legat „prin revendicare” referitorla drepturi exercitate asupra unui imobil situat în Germania nu ar putea produce efecte, a fost confirmată(11).
41. Întrucât instanța de trimitere este sesizată cu contestația privind refuzul notarului de a întocmi un asemenea act, astfel cum este prevăzut de legea aleasă de testatoare, însă nerecunoscut de legea locului unde este situat imobilul, este necesar să se considere că cererea de interpretare nu este ipotetică.
42. În consecință, întrebarea preliminară este, în opinia noastră, admisibilă.
B. Cu privire la fond
43. Litigiul principal are ca obiect transferul dreptului de proprietate al doamnei Kubicka, resortisant polonez, asupra unui imobil situat în Germania, după decesul său, prin efectul unui legat.
44. Această dispoziție pentru cauză de moarte intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 650/2012, potrivit articolului 1 și articolului 3 alineatul (1) litera (a) din acesta.
45. Modalitățile acestui transfer trebuie supuse, în principiu, legii succesorale alese de doamna Kubicka. Astfel, în temeiul articolului 22 din regulamentul menționat, aceasta poate să aleagă ca lege care să se aplice succesiunii sale în ansamblu legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul opțiunii sale. Iar articolul 23 alineatul (2) litera (e) din regulamentul respectiv prevede că această lege reglementează printre altele transferul drepturilor din care se compune patrimoniul succesoral către legatari. Această analiză este confirmată de considerentul (42) al aceluiași regulament, potrivit căruia „[l]egea stabilită drept lege aplicabilă succesiunii ar trebui să reglementeze succesiunea de la deschiderea acesteia până la transferul proprietății asupra bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral către beneficiari, astfel cum stabilește legea respectivă […]”.
46. Prin intermediul acestui legat, doamna Kubicka urmărește să asigure legatarului cota sa parte din deplina proprietate asupra unui bun, respectiv un drept real prevăzut în cele două sisteme juridice în cauză, conform celui pe care îl exercită în prezent.
47. Prin urmare, alegerea mai degrabă a unui legat „prin revendicare” decât a unui legat „prin obligație” nu modifică conținutul dreptului care va fi exercitat asupra bunului. Aceasta se limitează să organizeze transferul direct al unui drept real, în locul unei transmiteri indirecte prin crearea unui drept personal în favoarea legatarului.
48. Or, excluderea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (k) din Regulamentul nr. 650/2012 nu are în vedere această divergență cu privire la modalitatea transferului, contrar celor susținute de guvernul german. Astfel, doar stabilirea naturii și a numărului de drepturi reale trebuie să rămână de competența legii locului unde este situat imobilul, astfel cum se precizează foarte clar în considerentul (15) al acestui regulament.
49. Trimiterea la articolul 1 alineatul (2) litera (k) din regulamentul menționat poate fi, așadar, înlăturată din dezbatere, din cauza domeniului său de aplicare.
50. În consecință, situația este aceeași în ceea ce privește articolul 31 din Regulamentul nr. 650/2012, care nu are vocația să se aplice, potrivit dispozițiilor sale, decât în cazurile în care „o persoană invocă un drept real la care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislația statului membru unde este invocat dreptul real nu este prevăzut dreptul real în cauză”.
51. Prin urmare, rămâne să se examineze ultimul aspect care urmează, prezentat de guvernul german ca fiind determinant(12): excluderea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (l) din acest regulament poate limita efectele legii succesorale asupra transferului bunului, astfel cum au fost stabilite la articolul 23 litera (e) din regulamentul menționat?
52. Cu alte cuvinte, în cazul în care, în temeiul legii succesorale alese de testator, un moștenitor a devenit proprietarul unui imobil, iar titlul trebuie înscris într‑un registru funciar din alt stat membru, acesta îi poate opune legea locului unde este situat bunul, care prevede condiții de fond diferite, pentru a efectua această înregistrare constitutivă de drepturi?
53. Elementele de răspuns se pot deduce din analiza dispozițiilor articolului 1 alineatul (2) litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012, precum și a obiectivelor urmărite de acesta.
54. Mai întâi, amintim din nou aici, pentru nevoile analizei, că, potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (l) din regulamentul menționat, sunt excluse din domeniul de aplicare al acestuia „orice înscriere într‑un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într‑un registru”.
55. Considerentul (18) al Regulamentului nr. 650/2012 precizează domeniul său de aplicare, care trebuie interpretat în sens strict în ceea ce privește o excludere: „[a]r trebui [..] ca legea statului membru în care este ținut registrul (pentru bunurile imobiliare, lex rei sitae) să fie aceea care stabilește în ce condiții juridice și în ce mod trebuie efectuată înscrierea și care sunt autoritățile, cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii, responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare. […] În special, certificatul european de moștenitor emis în temeiul prezentului regulament ar trebui să constituie un document valabil pentru înregistrarea bunurilor succesorale într‑un registru al unui stat membru. […] Autoritatea competentă poate indica persoanei care solicită înscrierea cum să furnizeze informațiile sau documentele lipsă”.
56. Astfel cum au arătat în special guvernul spaniol și Comisia(13), cerințele legale care sunt prevăzute de această dispoziție și referitoare printre altele la termenul de înregistrare și la condițiile de formă sunt destinate să asigure securitatea inerentă oricărei forme de înregistrare a unui transfer de drepturi. Tocmai pentru a facilita îndeplinirea acestor cerințe, care nu privesc condițiile de fond ale transferului dreptului real, și circulația titlurilor, a fost creat un certificat european de moștenitor(14).
57. În acest stadiu al analizei, s‑ar putea considera deja că dispozițiile articolului 1 alineatul (2) litera (l) din regulamentul menționat nu pot fi interpretate în sensul că pot constitui temeiul unui refuz al recunoașterii efectelor unui legat supus legii succesorale alese.
58. Cu toate acestea, astfel cum susține guvernul german, ar putea fi avută în vedere o soluție contrară prin raportare la dispozițiile ultimei părți a tezei acestui articol, și anume „precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într‑un registru”?
59. Considerentul (19) al aceluiași regulament este foarte clar cu privire la sensul acestor dispoziții. Problema dacă înregistrarea are un efect declarativ sau constitutiv de drepturi este prevăzută în mod expres în acesta. Momentul dobândirii este citat de asemenea cu titlu de exemplu ca fiind exclus din domeniul legii succesorale.
60. Nu se poate pune problema ca cerința înregistrării să se transforme într‑o condiție pentru dobândirea dreptului real, în toate cazurile. Astfel, această rezervă trebuie să fie coroborată în mod necesar cu principiul unității legii succesorale, astfel cum este prevăzut la articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 650/2012, potrivit căruia legea succesorală reglementează „transferul către moștenitori și […] către legatari al bunurilor, drepturilor și obligațiilor”. O interpretare diferită ar implica reducerea considerabilă a domeniului de aplicare al acestui principiu, în condițiile în care trebuie să se țină seama de obiectivul urmărit de legiuitorul Uniunii.
61. În această privință, trebuie amintit că regulamentul menționat se înscrie în perspectiva mai generală de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor(15).
62. Regulamentul amintit răspunde necesității de a asigura compatibilitatea normelor aplicabile în materia conflictelor de legi și de competență, care sunt deosebit de exacerbate în materie de succesiuni, din cauza varietății chestiunilor care trebuie soluționate și care generează complexitatea lor (stabilirea beneficiarilor, a drepturilor lor, uneori în funcție de bunul în cauză, de modalitățile de administrare sau de lichidare a succesiunii etc.).
63. De aceea, obiectivul concret primordial al Regulamentului nr. 650/2012 este cel exprimat în considerentul (7). Acesta precizează că, „[î]n spațiul european de justiție, cetățenii trebuie să își poată organiza din timp succesiunea. Trebuie garantate într‑un mod eficient drepturile moștenitorilor și legatarilor […]”.
64. Mijloacele reținute în acest scop sunt descrise printre altele în considerentul (8) al acestui regulament, potrivit căruia „prezentul regulament ar trebui să reunească dispoziții privind […] recunoașterea […] actelor autentice […] și privind crearea unui certificat european de moștenitor”, și în considerentul (37) al aceluiași regulament, referitor la armonizarea normelor privind conflictul de legi „indiferent de natura acestora și indiferent dacă ele sunt situate într‑un alt stat membru sau într‑un stat terț”.
65. Trebuie să se sublinieze de asemenea că această voință de simplificare s‑a exprimat prin elaborarea unui certificat european de moștenitor. Acesta permite în special moștenitorilor sau legatarilor să își probeze statutul și drepturile în alt stat membru și în particular atribuirea unui bun anume legatarului menționat în acest certificat(16).
66. Astfel, în temeiul articolului 69 alineatul (5) din regulamentul menționat, certificatul respectiv constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru.
67. Nu poate constitui un argument nici faptul că această dispoziție are de asemenea în vedere cazul de excludere prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012. Domeniul de aplicare al acestuia trebuie să se limiteze la modalitățile speciale ale procedurii de înscriere în registre(17), pentru motivele prezentate deja la punctul 55 din prezentele concluzii, întemeiate pe considerentul (18) al acestui regulament. Se deduce de aici că, în practică, alte documente sau informații pot fi impuse în completarea certificatului european de moștenitor, atunci când, de exemplu, acesta nu conține elemente suficient de precise pentru a identifica bunul al cărui transfer de proprietate trebuie înregistrat.
68. În sensul acestor analize, conform informațiilor oferite de Comisie(18), în cadrul negocierilor preliminare adoptării regulamentului menționat, propunerile guvernului german privind menținerea aplicării dreptului cu privire la înscrierea în registrele statului membru în care este situat bunul transmis pentru a stabili condițiile în care dreptul de proprietate este transferat au fost respinse sau modificate.
69. În plus, Comisia a arătat că Regatul Țărilor de Jos, al cărui drept succesoral nu prevede nici acesta legatul „prin revendicare”, și‑a adaptat dispozițiile în materie de înscriere, în momentul transpunerii Regulamentului nr. 650/2012, astfel încât să permită legatarului „prin revendicare” să își înscrie dreptul de proprietate pe baza certificatului european de moștenitor prin care se constată că legatarul a dobândit bunul imobil prin legat(19).
70. Această soluție garantează deplina sa eficacitate la alegerea legii succesorale.
71. Ea prezintă de asemenea un interes esențial în materie de partaj, întrucât dificultățile pot apărea în aceiași termeni.
72. Ea trebuie apreciată și în corelație cu mecanismul de adaptare prevăzut la articolul 31 din acest regulament, atunci când drepturile dobândite nu sunt cunoscute de legea aplicabilă în locul înregistrării lor, ceea ce manifestă imposibilitatea de a exclude un drept și voința puternică a legiuitorului Uniunii de a da un efect util alegerii legii succesorale.
73. În consecință, având în vedere toate aceste elemente, considerăm că, într‑o situație precum cea din cauza principală, articolul 1 alineatul (2) literele (k) și (l) sau articolul 31 din regulamentul menționat trebuie interpretate în sensul că nu permit refuzul recunoașterii efectelor reale ale legatului „prin revendicare” (legatumper vindicationem), prevăzut de legea aplicabilă succesiunii, atunci când acest legat privește dreptul de proprietate asupra unui imobil situat într‑un stat membru a cărui lege nu prevede instituția legatului cu efect real direct.
V. Concluzie
74. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Sąd Okręgowy w Gorzowie Wielkopolskim (Tribunalul Regional din Gorzów Wielkopolski, Polonia) după cum urmează:
„Într‑o situație precum cea din cauza principală, articolul 1 alineatul (2) litera (k), articolul 1 alineatul (2) litera (l) sau articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor trebuie interpretate în sensul că nu permit refuzul recunoașterii efectelor reale ale legatului «prin revendicare» (legatumper vindicationem), prevăzut de legea aplicabilă succesiunii, atunci când acest legat privește dreptul de proprietate asupra unui imobil situat într‑un stat membru a cărui lege nu prevede instituția legatului cu efect real direct.”
i Punctele 19 și 20 din prezentul text au făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.