Language of document : ECLI:EU:C:2016:381

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MELCHIOR WATHELET

prezentate la 31 mai 2016(1)

Cauza C‑72/15

Rosneft Oil Company OJSC

împotriva

Her Majesty’s Treasury,

Secretary of State for Business, Innovation and Skills,

The Financial Conduct Authority

[cerere de decizie preliminară formulată de High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Camera de apel) (Înalta Curte de Justiţie [Anglia şi Ţara Galilor], Divizia Queen’s Bench [Camera de apel], Regatul Unit)]

„Trimitere preliminară – Politica externă şi de securitate comună – Validitatea anumitor articole din Decizia 2014/512/PESC şi din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 – Măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina”





I –    Introducere

1.        Prezenta cerere de decizie preliminară priveşte validitatea şi interpretarea Deciziei 2014/512/PESC a Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive, având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina(2) (denumită în continuare „Decizia 2014/512”) şi ale Regulamentului (UE) nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina(3) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 833/2014”).

2.        Această cerere are o importanţă deosebită, întrucât pune Curtea în situația să se pronunţe asupra competenţei sale cu privire la controlul de validitate şi asupra competenţei sale de a interpreta, cu titlu preliminar, actele adoptate de Uniune în materia politicii externe şi de securitate comună (denumită în continuare „PESC”), în condițiile în care articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi articolul 275 TFUE par să excludă această posibilitate.

3.        Prezenta cauză oferă deci Curţii posibilitatea să identifice actele care, conform punctului 252 din Avizul 2/13 (EU:C:2014:2454), „în stadiul actual al dreptului Uniunii […] nu intră sub incidenţa controlului jurisdicţional al Curţii”.

II – Cadrul juridic

A –    Tratatul UE

4.        Articolul 19 alineatul (1), care face parte din titlul III din Tratatul UE, intitulat „Dispoziţii privind instituţiile”, prevede:

„Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor.

Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.”

5.        În titlul V din Tratatul UE, intitulat „Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii şi dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună”, articolul 21 alineatul (1) primul paragraf din capitolul 1, intitulat „Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii”, prevede:

„Acţiunea Uniunii pe scena internaţională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea şi extinderea sa şi pe care intenţionează să le promoveze în lumea întreagă: democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii umane, principiile egalităţii şi solidarităţii, precum şi respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional.”

6.        Capitolul 2, intitulat „Dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună”, care figurează în acelaşi titlu din tratat, prevede:

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 23

Acţiunea Uniunii pe scena internaţională, în temeiul prezentului capitol, are la bază principiile, urmăreşte realizarea obiectivelor şi se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile generale prevăzute în capitolul 1.

Articolul 24

(1)      Competenţa Uniunii în materie de [PESC] include toate domeniile politicii externe, precum şi toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv la definirea treptată a unei politici de apărare comune care poate conduce la o apărare comună.

[PESC] face obiectul aplicării unor norme şi proceduri speciale. Aceasta este definită şi pusă în aplicare de Consiliul European şi de Consiliu, hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă. Politica externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi de statele membre, în conformitate cu tratatele. Rolurile specifice ale Parlamentului European şi Comisiei în acest domeniu sunt definite prin tratate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă cu privire la aceste dispoziţii, cu excepţia competenţei de a controla respectarea articolului 40 din prezentul tratat şi de a controla legalitatea anumitor decizii menţionate la articolul 275 al doilea paragraf din Tratatul [FUE].

[…]

(3)      Statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate a Uniunii, în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu.

Statele membre conlucrează pentru consolidarea şi dezvoltarea solidarităţii politice reciproce. Acestea se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau care poate dăuna eficienţei sale ca forţă de coeziune în relaţiile internaţionale.

[…]

Articolul 29

Consiliul adoptă decizii care definesc poziţia Uniunii într‑o anumită chestiune de natură geografică sau tematică. Statele membre asigură conformitatea politicilor lor naţionale cu poziţiile Uniunii.

[…]

Articolul 40

Punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii prevăzute la articolele 3-6 din Tratatul [FUE].

De asemenea, punerea în aplicare a politicilor prevăzute la articolele respective nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii în temeiul prezentului capitol.

[…]”

B –    Tratatul FUE

7.        Titlul I, intitulat „Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii”, din partea a cincea din Tratatul FUE, intitulată „Acţiunea externă a Uniunii”, prevede:

Articolul 205

Acţiunea Uniunii pe scena internaţională, în temeiul prezentei părţi, are la bază principiile, urmăreşte realizarea obiectivelor şi se desfăşoară conform dispoziţiilor generale prevăzute în titlul V capitolul 1 din Tratatul [UE].”

8.        Titlul IV, intitulat „Măsurile restrictive”, din cadrul aceleiaşi părţi din Tratatul FUE, prevede:

Articolul 215

(1)      În cazul în care o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul [UE], prevede întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi a Comisiei, adoptă măsurile necesare. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la aceasta.

(2)      În cazul în care se prevede într‑o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul [UE], Consiliul poate adopta, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (1), măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter statal.

(3)      Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice”.

9.        Articolul 275 din secţiunea 5, intitulată „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”, din capitolul 1, intitulat „Instituţiile”, din titlul I, intitulat „Dispoziţii instituţionale”, din cadrul părţii a şasea din Tratatul FUE, intitulată „Dispoziţii instituţionale şi financiare”, prevede:

„Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce priveşte dispoziţiile privind [PESC], nici în ceea ce priveşte actele adoptate în temeiul acestora.

Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispoziţiilor articolului 40 din Tratatul [UE] şi să se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile formulate în condiţiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf din prezentul tratat, privind controlul legalităţii deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul [UE].”

C –    Acordul de parteneriat şi cooperare

10.      Acordul de parteneriat şi cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe de altă parte, semnat la Corfu la 24 iunie 1994(4) (denumit în continuare „acordul de parteneriat”), prevede în titlul III, intitulat „Comerţul cu mărfuri”, următoarele:

Articolul 10

(1)      Părţile îşi acordă reciproc tratamentul general pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate definit la articolul I alineatul (1) din GATT.

(2)      Dispoziţiile alineatului (1) nu se aplică:

(a)      avantajelor acordate ţărilor limitrofe în vederea facilitării traficului de frontieră;

(b)      avantajelor acordate în scopul creării unei uniuni vamale sau a unei zone de liber schimb sau obţinute în urma creării unei astfel de uniuni sau zone; termenii «uniune vamală» şi «zonă de liber schimb» au aceeaşi semnificaţie ca cei definiţi la articolul XXIV alineatul (8) din GATT sau create în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (10) din acelaşi articol al GATT;

(c)      avantajelor acordate anumitor ţări în conformitate cu GATT şi cu alte acorduri internaţionale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare.

[…]

Articolul 12

(1)      Părţile convin că principiul libertăţii de tranzit este o condiţie esenţială pentru atingerea obiectivelor prezentului acord.

În acest scop, fiecare parte garantează libertatea de tranzit prin teritoriul său a mărfurilor originare de pe teritoriul vamal sau destinate teritoriului vamal al celeilalte părţi.

(2)      Normele prevăzute la articolul V alineatele (2), (3), (4) şi (5) din GATT se aplică între cele două părţi.

[…]

Articolul 19

Prezentul acord nu împiedică aplicarea de interdicţii sau restricţii de import, de export sau de tranzit, justificate pe motive privind moralitatea publică, ordinea publică, siguranţa publică, protecţia sănătăţii şi a vieţii persoanelor, animalelor sau conservarea plantelor, protecţia resurselor naturale, protecţia patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau protecţia proprietăţii intelectuale, industriale şi comerciale, nici a reglementărilor privind aurul şi argintul. Cu toate acestea, astfel de interdicţii sau de restricţii nu constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie mascată a comerţului între părţi.”

11.      În capitolul III, intitulat „Prestarea transfrontalieră de servicii”, care figurează în titlul IV, intitulat „Dispoziţii privind activitatea întreprinderilor şi investiţiile”, din acest acord, articolul 36 prevede:

„Pentru sectoarele menţionate în anexa 5 din prezentul acord, părţile îşi acordă un tratament reciproc nu mai puţin favorabil decât cel acordat unei ţări terţe în ceea ce priveşte condiţiile care afectează prestarea transfrontalieră de servicii de către societăţi comerciale comunitare sau ruseşti pe teritoriul Rusiei sau, respectiv, al Comunităţii, în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative aplicabile pe teritoriul fiecărei părţi.”

12.      În titlul V, intitulat „Plăţi şi capitaluri”, din acordul respectiv, articolul 52 prevede:

„[…]

(2)      Se asigură libera circulaţie a capitalurilor între rezidenţii Comunităţii şi ai Rusiei privind investiţiile directe efectuate în societăţi comerciale constituite în conformitate cu legislaţia ţării gazdă şi investiţiile directe efectuate în conformitate cu dispoziţiile titlului IV capitolul II, precum şi transferul în străinătate al respectivelor investiţii, inclusiv orice plăţi ale indemnizaţiilor care rezultă în urma unor măsuri precum exproprierea şi naţionalizarea sau a unor măsuri cu efect echivalent şi orice beneficii care decurg din acestea.

[…]

(5)      Fără să aducă atingere alineatelor (6) şi (7), după o perioadă tranzitorie de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord, părţile nu mai introduc noi restricţii care să afecteze circulaţia capitalurilor şi plăţile curente aferente între rezidenţii Comunităţii şi ai Rusiei şi nu transformă aranjamentele existente în altele mai restrictive. Cu toate acestea, introducerea unor restricţii în decursul perioadei tranzitorii menţionate în prima teză din prezentul alineat nu afectează drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din alineatele (2), (3), (4) şi (9) din prezentul articol.

[…]

(9)      Părţile îşi acordă tratamentul pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate în ceea ce priveşte libera circulaţie a plăţilor curente şi a capitalurilor, precum şi în ceea ce priveşte modalităţile de plată.”

13.      Articolul 99 din titlul XI, intitulat „Dispoziţii instituţionale, generale şi finale”, din acelaşi acord, prevede:

„Niciuna dintre dispoziţiile prezentului acord nu împiedică o parte să ia măsurile:

1.      pe care le consideră necesare pentru protejarea intereselor sale esenţiale de securitate:

[…]

(d)      în cazul unor perturbări interne grave care pot afecta ordinea publică, în caz de război sau de grave tensiuni internaţionale care ameninţă să se transforme într‑un conflict armat sau pentru a-şi îndeplini obligaţiile pe care le‑a acceptat pentru a menţine pacea şi securitatea internaţională;

[…]”

D –    Decizia 2014/512

14.      Dispoziţiile următoare din Decizia 2014/512 fac obiectul prezentei cereri de decizie preliminară:

Articolul 1

[…]

(2)      Se interzice achiziţionarea sau vânzarea directă sau indirectă, furnizarea în mod direct sau indirect de servicii de investiţii sau de asistenţă la emitere sau orice alt fel de tranzacţionare de obligaţiuni, titluri de capital sau instrumente financiare similare cu o scadenţă de peste 30 de zile, emise după 12 septembrie 2014, de către:

[…]

(b)            entităţi stabilite în Rusia, care sunt controlate public sau cu proprietate publică în proporţie de peste 50 %, care au active totale estimate în valoare de peste o mie de miliarde de ruble ruseşti şi ale căror venituri estimate provin în proporţie de cel puţin 50 % din vânzarea sau transportul de ţiţei sau produse petroliere începând cu data de 12 septembrie 2014, astfel cum figurează în lista din anexa III [respectiv Rosneft, Transneft şi Gazprom Neft];

(c)      orice persoană juridică, entitate sau organism stabilit în afara Uniunii şi deţinut în proporţie de peste 50 % de către o entitate menţionată la [litera] […] (b) sau

(d)      orice persoană juridică, entitate sau organism care acţionează în numele sau sub conducerea unei entităţi din categoriile menţionate la litera (c) sau enumerate în anex[a] […] III [respectiv Rosneft, Transneft şi Gazprom Neft].

(3)      Se interzice oricărei persoane juridice, entităţi sau organism menţionat la alineatul (1) sau (2) încheierea sau participarea, în mod direct sau indirect, la orice acord de obţinere a unor noi împrumuturi sau credite cu o scadenţă de peste 30 de zile, după 12 septembrie 2014, cu excepţia împrumuturilor sau a creditelor care au un obiectiv specific şi documentat de furnizare de finanţare pentru importuri sau exporturi directe sau indirecte neinterzise de mărfuri şi servicii nefinanciare între Uniune şi Rusia sau orice alt stat terţ şi a împrumuturilor care au un obiectiv specific şi documentat de furnizare de fonduri de urgenţă pentru a îndeplini criteriile de solvabilitate şi lichiditate pentru persoanele juridice stabilite în Uniune ale căror drepturi de proprietate sunt deţinute în proporţie de peste 50 % de către o entitate menţionată în anexa I [respectiv Sberbank, VTB Bank, Gazprombank, Vnesheconombank şi Rosselkhozbank]

[…]

Articolul 4

(1)      Vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, al anumitor echipamente adecvate pentru următoarele categorii de proiecte de explorare şi extracţie în Rusia, inclusiv în zona sa economică exclusivă şi pe platforma sa continentală, de către resortisanţi ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau utilizând aeronave înmatriculate în statele membre sau nave care arborează pavilionul acestora fac obiectul autorizării prealabile de către autoritatea competentă a statului membru exportator:

(a)      explorarea şi extracţia petrolului în ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri;

(b)      explorarea şi extracţia petrolului în zona offshore situată la nord de Cercul Arctic;

(c)      proiectele cu potenţial de extracţie a petrolului prin fracturare hidraulică din surse situate în formaţiuni de şist; cu excepţia explorării şi extracţiei din formaţiunile de şist pentru localizarea altor zăcăminte decât cele de şist sau pentru extracţia petrolului din respectivele zăcăminte.

Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante care intră sub incidenţa prezentului alineat.

(2)      Furnizarea de:

(a)      asistenţă tehnică sau alte servicii referitoare la echipamentele menţionate la alineatul (1);

(b)      finanţare sau asistenţă financiară pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente menţionate la alineatul (1) sau pentru furnizarea de asistenţă sau instruire tehnică aferentă

face, de asemenea, obiectul autorizării prealabile de către autoritatea competentă a statului membru exportator.

(3)      Autorităţile competente ale statelor membre nu acordă nicio autorizaţie pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente sau pentru furnizarea serviciilor menţionate la alineatele (1) şi (2) dacă stabilesc că vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul în cauză sau furnizarea serviciului în cauză are ca destinaţie una dintre categoriile de explorare şi extracţie menţionate la alineatul (1).

(4)      Alineatul (3) nu aduce atingere executării contractelor încheiate înainte de 1 august 2014 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.

(5)      O autorizaţie ar putea fi acordată în cazul în care vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente sau pentru furnizarea serviciilor menţionate la alineatele (1) şi (2) este necesar pentru prevenirea sau reducerea urgente a efectelor unui eveniment care este probabil să aibă un impact grav şi semnificativ asupra sănătăţii şi siguranţei umane sau asupra mediului. În cazuri urgente, justificate în mod corespunzător, vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul sau furnizarea serviciilor menţionate la alineatele (1) şi (2) se poate efectua fără o autorizaţie prealabilă, cu condiţia ca exportatorul să informeze în acest sens autoritatea competentă în termen de cinci zile lucrătoare de la data la care a avut loc vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, furnizându‑i acesteia informaţii detaliate referitoare la justificarea relevantă a vânzării, furnizării, transferului sau exportului sau furnizarea de servicii fără autorizaţie prealabilă.

Articolul 4a

(1)      Se interzice prestarea directă sau indirectă de servicii asociate necesare pentru următoarele categorii de proiecte de explorare şi extracţie în Rusia, inclusiv în zona economică exclusivă a acesteia şi pe platforma continentală a acesteia, de către resortisanţi ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau utilizând aeronave înmatriculate în statele membre sau nave care arborează pavilionul acestora:

(a)      explorarea şi extracţia petrolului în ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri;

(b)      explorarea şi extracţia petrolului în zona offshore situată la nord de Cercul Arctic;

(c)      proiectele cu potenţial de extracţie a petrolului prin fracturare hidraulică din surse situate în formaţiuni de şist; cu excepţia explorării şi extracţiei din formaţiunile de şist pentru localizarea altor zăcăminte decât cele de şist sau pentru extracţia petrolului din respectivele zăcăminte.

(2)      Interdicţia prevăzută la alineatul (1) nu aduce atingere executării contractelor sau acordurilor‑cadru încheiate înainte de 12 septembrie 2014 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.

(3)      Interdicţia prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul în care serviciile în cauză sunt necesare pentru prevenirea sau limitarea urgentă a unui eveniment care ar putea avea un impact grav şi semnificativ asupra sănătăţii şi siguranţei umane sau asupra mediului.

[…]

Articolul 7

(1)      Nu se admite nicio pretenţie în legătură cu orice contract sau tranzacţie a căror executare a fost afectată, direct sau indirect, în totalitate sau parţial, de măsurile impuse în temeiul prezentei decizii, inclusiv cererile de despăgubire sau oricare alte cereri de acest tip, cum ar fi o cerere de compensare sau o cerere în temeiul unei garanţii, în special o cerere de prelungire sau de plată a unei obligaţiuni, a unei garanţii sau a unei contragaranţii, mai ales a unei garanţii financiare sau a unei contragaranţii financiare, indiferent de forma acesteia, prezentate de:

(a)      entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b) sau (c) şi la articolul 1 alineatul (2) litera (c) sau (d) sau care figurează în anex[a] […] III […];

(b)      orice altă persoană, entitate sau organism rus sau

(c)      orice persoană, entitate sau organism care acţionează prin intermediul sau în numele uneia din persoanele, entităţile sau organismele menţionate la litera (a) sau (b) de la prezentul alineat.

(2)      În cadrul oricărei proceduri pentru executarea unei cereri, sarcina de a dovedi că satisfacerea cererii nu este interzisă în temeiul alineatului (1) incumbă persoanei care urmăreşte executarea respectivei cereri.

3.      Prezentul articol nu aduce atingere dreptului persoanelor, entităţilor şi organismelor menţionate la alineatul (1) la controlul jurisdicţional al legalităţii neexecutării obligaţiilor contractuale, în conformitate cu prezenta decizie.

[…]”

E –    Regulamentul nr. 833/2014

15.      Dispoziţiile următoare din Regulamentul nr. 833/2014 fac obiectul prezentei cereri de decizie preliminară:

Articolul 3

(1)      O autorizaţie prealabilă este necesară în cazul vânzării, furnizării, transferului sau exportului, în mod direct sau indirect, al produselor prevăzute în anexa II, indiferent dacă produsele respective provin sau nu din Uniune, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia, inclusiv din zona sa economică exclusivă şi de pe platforma sa continentală, sau din orice alt stat dacă produsele respective sunt destinate a fi utilizate în Rusia, inclusiv în zona sa economică exclusivă şi pe platforma sa continentală.

(2)      Pentru toate vânzările, furnizările, transferurile sau exporturile pentru care este necesară o autorizaţie în temeiul prezentului articol, autorizaţia respectivă se acordă de către autorităţile competente ale statului membru în care este stabilit exportatorul şi respectă normele detaliate prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 428/2009. Autorizaţia este valabilă în întreaga Uniune.

(3)      În anexa II sunt incluse anumite produse adecvate următoarelor categorii de proiecte de explorare şi extracţie desfăşurate în Rusia, inclusiv în zona sa economică exclusivă şi pe platforma sa continentală:

(a)      explorarea şi extracţia petrolului în ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri;

(b)      explorarea şi extracţia petrolului în zona offshore de la nord de Cercul Arctic sau

(c)      proiecte cu potenţial de extracţie a petrolului prin fracturare hidraulică din surse situate în formaţiuni de şist; cu excepţia explorării şi extracţiei din formaţiunile de şist pentru localizarea altor zăcăminte decât cele de şist sau pentru extracţia petrolului din respectivele zăcăminte.

(4)      Exportatorii furnizează autorităţilor competente toate informaţiile relevante necesare atunci când solicită o autorizaţie de export.

(5)      Autorităţile competente nu acordă nicio autorizaţie pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor prevăzute în anexa II în cazul în care au motive întemeiate să considere că vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor respective are ca destinaţie oricare dintre categoriile de proiecte de explorare şi extracţie menţionate la alineatul (3).

Cu toate acestea, autorităţile competente pot acorda o autorizaţie în cazul în care vânzarea, [furnizarea,] transferul sau exportul vizează executarea unei obligaţii care decurge dintr‑un contract încheiat înainte de 1 august 2014 sau din contracte accesorii necesare pentru executarea unui astfel de contract.

De asemenea, autorităţile competente pot să acorde o autorizaţie în cazul în care vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor este necesar pentru prevenirea sau reducerea urgentă a efectelor unui eveniment care ar putea avea un impact grav şi semnificativ asupra sănătăţii şi siguranţei umane sau asupra mediului. În cazuri urgente, justificate în mod corespunzător, vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul se poate efectua fără o autorizaţie prealabilă, cu condiţia ca exportatorul să notifice autoritatea competentă în termen de cinci zile lucrătoare de la data la care a avut loc vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, furnizându‑i acesteia informaţii detaliate referitoare la justificarea relevantă a vânzării, furnizării, transferului sau exportului fără autorizaţie prealabilă.

(6)      În condiţiile stabilite la alineatul (5), autorităţile competente pot anula, suspenda, modifica sau revoca o autorizaţie de export pe care au acordat‑o anterior.

(7)      În cazul în care o autoritate competentă refuză să acorde o autorizaţie sau anulează, suspendă, restricţionează în mod semnificativ sau revocă o autorizaţie, în conformitate cu alineatul (5) sau (6), statul membru în cauză notifică acest lucru celorlalte state membre şi Comisiei şi le transmite acestora informaţiile relevante, respectând totodată dispoziţiile privind caracterul confidenţial al unor asemenea informaţii cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului.

(8)      Înainte ca un stat membru să acorde o autorizaţie în conformitate cu alineatul (5) pentru o tranzacţie în esenţă identică cu o tranzacţie care face obiectul unui refuz încă în vigoare ce a fost emis de un alt stat membru sau de alte state membre în temeiul alineatelor (6) şi (7), acesta se consultă mai întâi cu statul sau statele membre care au pronunţat refuzul. Dacă, în urma consultărilor, respectivul stat membru decide să acorde autorizaţia, acesta informează celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta, furnizând toate informaţiile relevante care să justifice această decizie.

Articolul 3a

(1)      Se interzice furnizarea, în mod direct sau indirect, de servicii asociate necesare pentru următoarele categorii de proiecte de explorare şi extracţie din Rusia, inclusiv din zona sa economică exclusivă şi de pe platforma sa continentală:

(a)      explorarea şi extracţia petrolului în ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri;

(b)      explorarea şi extracţia petrolului în zona offshore de la nord de Cercul Arctic sau

(c)      proiectele cu potenţial de extracţie a petrolului prin fracturare hidraulică din surse situate în formaţiuni de şist; cu excepţia explorării şi extracţiei din formaţiunile de şist pentru localizarea altor zăcăminte decât cele de şist sau pentru extracţia petrolului din respectivele zăcăminte.

În sensul prezentul alineat, «servicii asociate» înseamnă:

(i)      forare;

(ii)      încercarea puţurilor;

(iii)      servicii de exploatare forestieră şi de finisare;

(iv)      furnizarea de ambarcaţiuni specializate.

(2)      Interdicţiile de la alineatul (1) nu aduc atingere executării unei obligaţii care decurge dintr‑un contract sau un acord‑cadru încheiat înainte de 12 septembrie 2014 sau din contractele accesorii necesare pentru executarea unui astfel de contract.

(3)      Interdicţiile de la alineatul (1) nu se aplică în cazul în care serviciile în cauză sunt necesare pentru prevenirea sau reducerea urgentă a efectelor unui eveniment care ar putea avea un impact grav şi semnificativ asupra sănătăţii şi siguranţei umane sau asupra mediului.

Furnizorul de servicii informează autoritatea competentă în termen de cinci zile lucrătoare cu privire la orice activitate desfăşurată în temeiul prezentului alineat, furnizându‑i acesteia informaţii detaliate referitoare la justificarea relevantă a vânzării, furnizării, transferului sau exportului.

Articolul 4

[…]

(3)      Furnizarea următoarelor face obiectul unei autorizaţii acordate de autoritatea competentă în cauză:

(a)      asistenţă tehnică sau servicii de intermediere în legătură cu produsele prevăzute în anexa II şi cu furnizarea, fabricarea, întreţinerea şi utilizarea produselor respective, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia, inclusiv din zona sa economică exclusivă şi de pe platforma sa continentală sau, în cazul în care o astfel de asistenţă priveşte produse destinate a fi utilizate în Rusia, inclusiv în zona sa economică exclusivă şi pe platforma sa continentală, către orice persoană, entitate sau organism din orice alt stat;

(b)      finanţare sau asistenţă financiară în legătură cu produsele menţionate în anexa II, incluzând în special subvenţiile, împrumuturile şi asigurarea creditelor la export, pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export al produselor respective sau pentru orice furnizare de asistenţă tehnică aferentă acestora, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia, inclusiv din zona sa economică exclusivă şi de pe platforma sa continentală sau, în cazul în care asistenţa respectivă vizează produse destinate a fi utilizate în Rusia, inclusiv în zona sa economică exclusivă şi pe platforma sa continentală, către orice persoană, entitate sau organism din orice alt stat.

În cazurile urgente justificate în mod corespunzător menţionate la articolul 3 alineatul (5), furnizarea de servicii menţionate la prezentul alineat se poate efectua fără o autorizaţie prealabilă, cu condiţia ca furnizorul să notifice autoritatea competentă în termen de cinci zile lucrătoare de la furnizarea serviciilor.

(4)      În cazul în care autorizaţiile sunt solicitate în conformitate cu prezentul articol alineatul (3), se aplică mutatis mutandis articolul 3, în special alineatele (2) şi (5).

Articolul 5

[…]

(2)      Se interzic cumpărarea, vânzarea, furnizarea de servicii de investiţii sau de asistenţă la emiterea sau efectuarea de oricare alte operaţiuni cu valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare a căror scadenţă este mai mare de 30 de zile, emise după 12 septembrie 2014, realizate în mod direct sau indirect de către:

[…]

(b)      o persoană juridică, entitate sau organism stabilite în Rusia, care sunt controlate public sau cu proprietate publică în proporţie de peste 50 % şi deţin active totale estimate în valoare de peste o mie de miliarde de ruble ruseşti şi ale căror venituri estimate provin în proporţie de cel puţin 50 % din vânzarea sau transportul de ţiţei sau produse petroliere, astfel cum figurează în anexa VI [respectiv Rosneft, Transneft, Gazprom Neft];

(c)      o persoană juridică, entitate sau organism stabilite în afara Uniunii ale căror drepturi de proprietate sunt deţinute, în mod direct sau indirect, în proporţie de peste 50 % de o entitate care figurează la litera (a) sau (b) din prezentul alineat sau

(d)      o persoană juridică, entitate sau organism care acţionează în numele sau sub conducerea unei entităţi menţionate la prezentul alineat litera (a), (b) sau (c).

(3)      Se interzice oricărei persoane juridice, entităţi sau organism menţionat la alineatul (1) sau (2) încheierea sau participarea, în mod direct sau indirect, la orice acord de obţinere a unor noi împrumuturi sau credite cu o scadenţă de peste 30 de zile, după 12 septembrie 2014.

Interdicţia nu se aplică:

(a)      împrumuturilor sau creditelor care au un obiectiv specific şi documentat de furnizare de finanţare pentru importuri sau exporturi neinterzise de bunuri şi servicii nefinanciare între Uniune şi Rusia sau între Uniune şi orice alt stat, inclusiv cheltuielilor aferente bunurilor şi serviciilor dintr‑o ţară terţă care sunt necesare pentru executarea contractului de export sau de import, sau

(b)      împrumuturilor care au un obiectiv specific şi documentat de furnizare de fonduri de urgenţă pentru a îndeplini criteriile de solvabilitate şi lichiditate pentru persoane juridice stabilite în Uniune ale căror drepturi de proprietate sunt deţinute în proporţie de peste 50 % de către orice entitate menţionată în anexa III [respectiv Sberbank, VTB Bank, Gazprombank, Vnesheconombank şi Rosselkhozbank].

[…]

Articolul 8

(1)      Statele membre stabilesc normele privind sancţiunile aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor prezentului regulament şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive.

(2)      După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică fără întârziere Comisiei normele menţionate la alineatul (1), precum şi toate modificările ulterioare aduse acestora.

[…]

Articolul 11

(1)      Nu se admite nicio pretenţie în legătură cu orice contract sau tranzacţie a căror executare a fost afectată, direct sau indirect, în totalitate sau parţial, de măsurile impuse în temeiul prezentului regulament, inclusiv cererile de despăgubire sau oricare alte cereri de acest tip, cum ar fi o cerere de compensare sau o cerere în temeiul unei garanţii, în special o cerere de prelungire sau de plată a unei obligaţiuni, a unei garanţii sau a unei contragaranţii, mai ales a unei garanţii financiare sau a unei contragaranţii financiare, indiferent de forma acesteia, prezentate de:

(a)      entităţile menţionate la articolul 5 literele (b) şi (c) şi la articolul 5 literele (c) şi (d), sau care figurează în anex[a] VI [respectiv, Rosneft, Transneft, Gazprom Neft];

(b)      orice altă persoană, entitate sau organism din Rusia;

(c)      orice persoană, entitate sau organism care acţionează prin intermediul sau în numele uneia din persoanele, entităţile sau organismele menţionate la prezentul alineat litera (a) sau (b).

(2)      În cadrul oricărei proceduri pentru executarea unei cereri, sarcina de a dovedi că satisfacerea cererii nu este interzisă în temeiul alineatului (1) incumbă persoanei care urmăreşte executarea respectivei cereri.

(3)      Prezentul articol nu aduce atingere dreptului persoanelor, entităţilor şi organismelor menţionate la alineatul (1) la controlul jurisdicţional al legalităţii neexecutării obligaţiilor contractuale, în conformitate cu prezentul regulament.”

III – Litigiul principal şi întrebările preliminare

16.      La 6 martie 2014, şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii au condamnat cu fermitate „încălcarea gratuită a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene de către Federaţia Rusă”(5). Ei au îndemnat Federaţia Rusă să îşi retragă imediat forţele armate către zonele de staţionare permanentă a acestora, în conformitate cu acordurile aplicabile. Ei au decis de asemenea să suspende discuțiile bilaterale cu Federaţia Rusă în materie de vize, precum şi cu privire la noul acord global care trebuia să înlocuiască acordul de parteneriat. Cu toate acestea, au subliniat că trebuia să se găsească o soluţie pentru criză în cadrul negocierilor dintre guvernul Ucrainei şi cel al Federaţiei Ruse.

17.      Şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii au adăugat că, în cazul în care aceste negocieri nu produceau rezultate într‑o perioadă determinată, urmau să fie impuse restricţii de călătorie şi îngheţări ale activelor în ceea ce priveşte persoanele responsabile pentru acţiuni care subminau sau ameninţau integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

18.      În vederea punerii în aplicare a acestei declaraţii, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 269/2014 din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei(6), regulament care a impus măsurile menţionate mai sus în privinţa anumitor persoane, enumerate în anexa I la acesta.

19.      La 31 iulie 2014, având în vedere că Federaţia Rusă nu răspunsese cererilor Uniunii şi ținând seama de continuarea atingerilor aduse integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei, Consiliul a adoptat o serie de noi măsuri restrictive substanţiale, respectiv Decizia 2014/512 şi Regulamentul nr. 833/2014, care, printre alte întreprinderi ruse, privesc Rosneft Oil Company OJSC (denumită în continuare „Rosneft”), ale cărei activităţi includ explorarea, extracţia și rafinarea hidrocarburilor, precum şi comercializarea ţiţeiului şi a gazului în Rusia şi în străinătate.

20.      Rosneft îşi desfăşoară activităţile de explorare şi de extracţie în provinciile din Rusia bogate în hidrocarburi şi pe platoul continental rus. Activităţile sale de explorare includ operaţiuni în ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri şi în formaţiuni de şist.

21.      Majoritatea acţiunilor Rosneft (69,5 %) sunt deţinute de Rosneftegaz OJSC, o societate pe acţiuni deţinută în întregime de Federaţia Rusă. Un procent mic din acţiuni (19,75 %) sunt deţinute de BP Russian Investments Ltd., o filială a societăţii petroliere britanice BP plc. Restul de 10,75 % din capitalul social emis este cotat la bursă.

22.      Her Majesty’s Treasury (Ministerul Finanțelor din Marea Britanie) şi Secretary of State for Business, Innovation and Skills (Ministrul Afacerilor, Inovării și Competențelor) sunt autorităţile responsabile, în Regatul Unit, pentru punerea în aplicare a legislaţiei Uniunii de impunere a unor măsuri restrictive ca răspuns la acţiunile Federaţiei Ruse în Ucraina.

23.      Financial Conduct Authority (Autoritatea pentru Conduita Financiară, denumită în continuare „FCA”) face de asemenea obiectul Deciziei 2014/512 şi al Regulamentului nr. 833/2014 şi trebuie să examineze efectele pe care aceste acte le au asupra propriilor obligaţii şi obiective legale. În consecinţă, dacă s‑ar constata că ar putea fi emise titluri interzise şi că acest fapt ar risca să aducă atingere integrităţii pieţelor reglementate de FCA sau protecţiei consumatorului, FCA ar fi obligată să examineze ce acţiuni ar trebui, dacă ar fi cazul, să întreprindă pentru a anticipa sau a evita acest risc.

24.      Prin cererea sa introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 octombrie 2014, Rosneft a formulat o acţiune în anulare împotriva Deciziei 2014/512 şi a Regulamentului nr. 833/2014 în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE(7).

25.      Prin acţiunea în control jurisdicţional introdusă în faţa High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Camera de apel) [Înalta Curte de Justiţie (Anglia şi Ţara Galilor), Divizia Queen’s Bench (Camera de apel), Regatul Unit] la 20 noiembrie 2014, Rosneft contestă legalitatea Deciziei 2014/512 şi a Regulamentului nr. 833/2014, precum şi a unor măsuri adoptate de autorităţile din Regatul Unit pentru punerea în aplicare a anumitor aspecte ale Regulamentului nr. 833/2014 şi în special a sancţiunilor penale prevăzute în cazul încălcării acestui regulament(8), a unor interpretări ale FCA cu privire la noţiunea „asistenţă financiară” şi a interpretării şi aplicării regulamentului de către FCA în cazul anumitor valori mobiliare(9).

26.      Prin hotărârea din 9 februarie 2015(10), High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Camera de apel) [Înalta Curte de Justiţie (Anglia şi Ţara Galilor), Divizia Queen’s Bench (Camera de apel), Regatul Unit] a apreciat că, pentru soluţionarea litigiului pendinte în faţa sa, trebuia să stabilească dacă anumite dispoziţii ale Deciziei 2014/512 şi ale Regulamentului nr. 833/2014 sunt lipsite de validitate, ceea ce aceasta nu ar putea face fără a adresa Curţii întrebări preliminare, în conformitate cu Hotărârea Foto‑Frost (314/85, EU:C:1987:452).

27.      În plus, aceasta apreciază că, chiar dacă dispoziţiile respective sunt valide, nu există certitudinea că alte instanţe ale statelor membre ar ajunge la aceleaşi concluzii în privinţa interpretării şi aplicării lor. De altfel, aceasta a subliniat existenţa, cu privire la anumite aspecte esenţiale, a unor divergenţe de interpretare semnificative între autorităţile competente din diferite state membre.

28.      În acest context, High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Camera de apel) [Înalta Curte de Justiţie (Anglia şi Ţara Galilor), Divizia Queen’s Bench (Camera de apel), Regatul Unit] a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

„1)      Având în vedere în special articolul 19 alineatul (1) TUE, articolul 24 TUE, articolul 40 TUE, articolul 47 [din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare «carta»)] şi articolul 275 al doilea paragraf TFUE, Curtea are competenţa de a pronunţa o hotărâre preliminară în temeiul articolului 267 TFUE cu privire la validitatea articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 4, a articolului 4a, a articolului 7, precum și a anexei III din [D]ecizi[a] [2014/512]?

2)       a)      Sunt una sau mai multe dintre următoarele dispoziţii (denumite în continuare «măsurile relevante») din regulament şi, în măsura în care Curtea are competenţă, din decizie, lipsite de validitate:

i)      articolele 4 şi 4a din [D]ecizi[a] [2014/512];

ii)      articolul 3, articolul 3a, articolul 4 alineatele (3) şi (4), precum și anexa II la [R]egulament[ul nr.] [833/2014];

(denumite în continuare, împreună, «dispoziţiile referitoare la sectorul petrolier»)

iii)      articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) şi alineatul (3), precum şi anexa III la [D]ecizi[a] [2014/512];

iv)      articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) şi alineatul (3), precum şi anexa VI la [R]egulament[ul nr.] [ 833/2014];

(denumite în continuare, împreună, «dispoziţiile referitoare la valori mobiliare şi la împrumut»)

v)      articolul 7 din [D]ecizi[a] [2014/512] şi

vi)      articolul 11 din [R]egulament[ul nr.] [833/2014].

2)      b)     În măsura în care măsurile relevante sunt valide, este contrar principiilor securităţii juridice şi nulla poena sine lege certa ca un stat membru să impună sancţiuni penale, în temeiul articolului 8 din [R]egulament[ul nr.] [833/2014], înainte ca domeniul de aplicare al infracţiunii în cauză să fi fost în mod suficient clarificat de Curte?

3)      În măsura în care interdicţiile sau restricţiile pertinente, menţionate la întrebarea 2 litera a), sunt valide:

a)      termenul «asistenţă financiară», care figurează la articolul 4 alineatul (3) din [R]egulament[ul nr. 833/2014], include procesarea unei plăţi de o bancă sau de o altă instituţie financiară?

b)      articolul 5 din regulament interzice emiterea de [CGD] sau alte tranzacţii cu asemenea certificate emise cu începere de la 12 septembrie 2014 în cadrul unui acord de depozit cu una dintre entităţile enumerate în anexa VI, cu privire la acţiuni la una dintre aceste entităţi care au fost emise înainte de 12 septembrie 2014?

c)      în măsura în care Curtea consideră că există o lipsă de claritate care poate fi rezolvată în mod corespunzător de către Curte prin furnizarea de îndrumări suplimentare, care este interpretarea corectă a termenilor «şist» şi «ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri», care figurează la articolul 4 din decizie şi la articolele 3 şi 3a din regulament? În special, dacă Curtea consideră necesar şi oportun, poate furniza o interpretare de natură geologică a termenului «şist» care să fie utilizată în punerea în aplicare a regulamentului şi poate clarifica dacă măsurarea «apelor cu o adâncime mai mare de 150 de metri» trebuie să fie făcută de la punctul de foraj sau de altundeva?”

29.      Prin Ordonanţa din 26 martie 2015, preşedintele Tribunalului a suspendat acţiunea în anulare în cauza NK Rosneft şi alţii/Consiliul (T‑715/14) până la pronunţarea hotărârii Curţii în prezenta cauză, conform articolului 54 al treilea paragraf din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

IV – Procedura în faţa Curţii

30.      Prezenta cerere de decizie preliminară a fost depusă la Curte la 18 februarie 2015. Rosneft, FCA, guvernele Regatului Unit, ceh, german, estonian şi francez, precum şi Consiliul şi Comisia au depus observaţii scrise.

31.      La 23 februarie 2016, a avut loc o şedinţă în care au prezentat observaţii orale Rosneft, FCA, guvernele Regatului Unit, ceh, german, estonian, francez şi polonez, precum şi Consiliul şi Comisia.

V –    Analiză

A –    Cu privire la prima întrebare

32.      Prin intermediul primei întrebări formulate, instanţa de trimitere solicită Curţii să stabilească dacă este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la validitatea articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 4, a articolului 4a, a articolului 7, precum şi a anexei III la Decizia 2014/512 având în vedere articolele 19, 24 și 40 TUE, articolul 275 TFUE şi articolul 47 din cartă.

1.      Cu privire la admisibilitate

33.      Guvernul estonian şi Consiliul contestă admisibilitatea primei întrebări, întrucât un răspuns la aceasta nu este necesar pentru a permite instanţei de trimitere soluţionarea litigiului principal.

34.      Propunem Curţii să respingă această excepţie de inadmisibilitate deoarece competenţa Curţii de a răspunde la prezenta cerere de decizie preliminară este în mod evident o condiţie prealabilă pentru analizarea celorlalte întrebări adresate de instanţa de trimitere (relevanţa acestora nefiind contestată de nimeni). În plus, această întrebare este, potrivit unei jurisprudenţe constante, „de ordine publică [şi] poate fi examinată de Curte chiar din oficiu, în orice moment al procedurii”(11).

35.      Mai mult, instanţa de trimitere trebuie să aibă clarificată chestiunea întinderii competenţei Curţii pentru a ști dacă este sau nu este ținută de monopolul Curţii în materia controlului validităţii actelor de drept derivat al Uniunii(12).

2.      Cu privire la competenţa Curţii de a se pronunţa cu titlu preliminar cu privire la validitatea şi interpretarea actelor PESC

a)      Regula generală: controlul jurisdicţional (articolele 19 TUE, 263 TFUE, 277 TFUE şi 267 TFUE)

36.      La punctul 23 din celebra sa Hotărâre Les Verts/Parlamentul (294/83, EU:C:1986:166), Curtea a decis că „[Uniunea] este o [uniune] bazată pe ordinea de drept, întrucât nici statele sale membre, nici instituţiile sale nu pot să se sustragă controlului ce vizează conformitatea actelor adoptate de acestea cu carta constituţională fundamentală, reprezentată de [T]ratat[ul FUE]”. Curtea a permis astfel ca o acţiune în anulare să poată fi îndreptată împotriva actelor Parlamentului European, chiar dacă acesta din urmă nu era în mod explicit prevăzut ca o instituţie ale cărei acte puteau face obiectul controlului legalităţii în temeiul primului paragraf al fostului articol 173 CEE (actualul articol 263 TFUE)(13).

37.      Articolul 19 TUE conferă instanţelor Uniunii misiunea de a „asigur[a] respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor” şi însărcinează statele membre să stabilească căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

38.      Astfel, potrivit unei jurisprudenţe constante, „Tratatul FUE a instituit, prin articolele 263 şi 277, pe de o parte, şi prin articolul 267, pe de altă parte, un sistem complet de căi de atac şi de proceduri menit să asigure controlul legalităţii actelor Uniunii, pe care l‑a încredinţat instanţei Uniunii”(14).

b)     „Carve‑out”: imunitatea jurisdicţională a anumitor acte adoptate în cadrul PESC [articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi articolul 275 primul paragraf TFUE]

39.      La prima vedere, competenţa Curţii în materia PESC pare să fie exclusă de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi de articolul 275 primul paragraf TFUE.

40.      Înainte de a analiza aceste dispoziţii, trebuie arătat că, în pofida faptului că a avut ocazia de a examina întrebări cu privire la competenţa sa în materie de PESC la momentul pronunţării Hotărârilor Parlamentul/Consiliul (C‑130/10, EU:C:2012:472), Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft (C‑348/12 P, EU:C:2013:776), Parlamentul/Consiliul (C‑658/11, EU:C:2014:2025), precum şi Gbagbo şi alţii/Consiliul (C‑478/11 P‑C‑482/11 P, EU:C:2013:258), Curtea a statuat, la punctul 251 din Avizul 2/13 (EU:C:2014:2454), că „[aceasta] nu […] avu[sese] încă ocazia să precizeze întinderea limitărilor competenţei sale care rezultă, în materie de PESC, [din articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi din articolul 275 TFUE]”. Astfel, Curtea s‑a pronunţat la punctul 252 din avizul său că „e[ra] suficient să se constate că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, anumite acte adoptate în cadrul PESC nu intră sub incidenţa controlului jurisdicţional al Curţii”, fără a preciza totuşi care sunt aceste acte(15).

41.      Pe de altă parte, în condițiile în care controlul legalităţii actelor Uniunii reprezintă regula (articolele 19 TUE, articolul 263 TFUE, articolul 277 TFUE şi articolul 267 TFUE), articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi articolul 275 primul paragraf TFUE – care introduc o clauză de „carve‑out” de la competenţa instanţelor Uniunii sau, cu alte cuvinte, „o derogare de la regula competenţei generale pe care articolul 19 TUE o conferă Curţii […] – trebuie să fie interpretate, în consecință, în mod restrictiv”(16).

42.      În plus, trebuie să se sublinieze existenţa unei divergenţe de formulare între articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi articolul 275 primul paragraf TFUE.

43.      Potrivit articolului 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TFUE, „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă cu privire la aceste dispoziţii”(17), în timp ce articolul 275 primul paragraf TFUE prevede că „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce priveşte dispoziţiile privind [PESC], nici în ceea ce priveşte actele adoptate în temeiul acestora”(18).

44.      Utilizarea la articolul 275 primul paragraf TFUE a termenilor „dispoziţiile privind [PESC]” ar putea crea falsa impresie că instanţele Uniunii nu au nicio competenţă în raport cu orice dispoziţie a Tratatului FUE care, deşi nu intră în sfera PESC, poate avea legătură cu aceasta.

45.      Curtea nu a adoptat niciodată această interpretare, mai degrabă extinsă, a articolului 275 primul paragraf TFUE. Dimpotrivă, s‑a pronunţat că un act întemeiat pe articolul 37 TUE, care face parte dintre dispoziţiile PESC din Tratatul UE, şi pe articolul 218 alineatele (5) şi (6) TFUE, nu exclude controlul jurisdicţional, deoarece articolul 218 TFUE, dispoziţie în mod vădit referitoare la PESC, „are o aplicabilitate generală şi are, aşadar, vocaţie de a se aplica, în principiu, tuturor acordurilor internaţionale negociate şi încheiate de Uniune în toate domeniile de acţiune ale acesteia, inclusiv PESC”(19).

46.      Întrucât articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE exclude competenţa Curţii numai „cu privire la aceste dispoziţii”(20), considerăm că, astfel cum susţine Comisia la punctul 40 din observaţiile scrise, trimiterea este astfel făcută la titlul capitolului 2 din titlul V din TUE, intitulat „Dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună” şi din care face parte articolul respectiv.

47.      Clauza „carve‑out” de la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi de la articolul 275 primul paragraf TFUE se referă, aşadar, numai la articolele 23-46 TUE şi la actele Uniunii adoptate în temeiul acestora(21).

48.      Astfel, nu intră sub incidenţa clauzei „carve‑out” regulamentele adoptate de Consiliu în temeiul articolului 215 TFUE. Părţile din litigiul principal şi toţi intervenienţii în prezenta cauză sunt de acord că regulamentele adoptate de Consiliu în temeiul articolului 215 TFUE, precum în speţă Regulamentul nr. 833/2014, intră în sfera competenţei generale a instanţelor Uniunii de a controla legalitatea acestora, conform articolului 19 TUE, dezbaterea limitându‑se la întinderea acestui control şi la marja de apreciere acordată Consiliului. În plus, Curtea s‑a pronunţat deja cu titlu preliminar cu privire la interpretarea Regulamentului (CE) nr. 765/2006 al Consiliului din 18 mai 2006 privind măsurile restrictive împotriva preşedintelui Lukaşenko şi anumitor funcţionari din Belarus(22), al cărui temei juridic era de asemenea fostul articol 301 CE, devenit articolul 215 TFUE(23).

49.      În plus, pentru ca un act PESC să poată beneficia de imunitatea de jurisdicţie de la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi de la articolul 275 primul paragraf TFUE, nu numai temeiul juridic al acestuia trebuie să se regăsească în articolele 23-46 TUE, ci şi conţinutul său material trebuie să intre în sfera de aplicare a PESC.

50.      Astfel, în cadrul unei acţiuni în anulare introduse împotriva măsurilor luate de misiunea instituită pe baza Acţiunii comune 2008/124/PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo, EULEX KOSOVO(24), astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/752/PESC a Consiliului din 24 noiembrie 2011 de modificare a Acţiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo, EULEX KOSOVO(25), la punctele 48 şi 49 din Hotărârea Elitaliana/Eulex Kosovo (C‑439/13 P, EU:C:2015:753), Curtea a statuat că „[…] măsurile în litigiu, a căror anulare era cerută ca urmare a unei încălcări a normelor de drept aplicabile contractelor de achiziţii publice ale Uniunii, se raportau la o atribuire a unui contract de achiziţii publice care […] determina[se] cheltuieli suportate din bugetul Uniunii. Prin urmare, contractul în cauză intr[a] sub incidenţa dispoziţiilor Regulamentului financiar” şi, „[a]vând în vedere circumstanţele specifice cauzei, nu se poate considera că domeniul de aplicare al limitării care derogă de la competenţa Curţii prevăzută la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi la articolul 275 TFUE se extinde până la a exclude competenţa Curţii de a interpreta şi de a aplica dispoziţiile Regulamentului financiar în materia atribuirii contractelor de achiziţii publice”.

c)      „Claw‑back”: controlul jurisdicţional limitat al actelor PESC [articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi articolul 275 al doilea paragraf TFUE]

i)      Domeniu de aplicare

51.      Dacă şi numai dacă un act PESC îndeplineşte cele două condiţii enunţate la punctele 47 şi 49 din prezentele concluzii, trebuie analizat în plus dacă totuşi, pe baza clauzei „claw‑back” introduse de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi de articolul 275 al doilea paragraf TFUE, el nu intră în sfera competenţei generale pe care articolul 19 alineatul (1) TUE o conferă instanţelor Uniunii.

52.      Subliniem că restrângerea competenţei Curţii în materia PESC, realizată prin clauza „carve‑out”, este motivată de faptul că actele PESC sunt, în principiu, considerate a transpune numai decizii de natură pur politică legate de exercitarea PESC, împotriva cărora un control jurisdicţional este dificil de conciliat cu separarea puterilor(26).

53.      Totuşi, clauza „claw‑back” privează un act PESC de această imunitate jurisdicţională atunci când actul depăşeşte limitele PESC, acesta fiind cazul deciziilor PESC care, deşi adoptate în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul UE, afectează totuși competenţele conferite Uniunii de Tratatul FUE, precum şi al deciziilor PESC care prevăd măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice.

54.      Astfel, încă din anul 1998, Curtea s‑a pronunţat la punctele 14-18 din Hotărârea Comisia/Consiliul (C‑170/96, EU:C:1998:219) că avea competenţa, în temeiul articolului M din Tratatul UE (predecesorul articolului 40 TUE), de „a garanta că actele care, potrivit Consiliului, intră în domeniul de aplicare al articolului K.3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană nu afectează competenţele pe care dispoziţiile Tratatului CE le conferă Comunităţii”(27).

55.      În mod similar, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii privind controlul legalităţii măsurilor restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice conţinute în acte anterioare intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, „o poziţie comună care ar avea, datorită conţinutului său, o sferă de aplicare care o depăşeşte pe aceea atribuită de Tratatul UE acestui tip de act trebuie să poată fi supusă controlului Curţii”(28) deoarece „[p]osibilitatea de a sesiza Curtea cu titlu preliminar trebuie […] să fie deschisă în privinţa tuturor dispoziţiilor adoptate de Consiliu, oricare ar fi natura sau forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice faţă de terţi”(29).

56.      Clauza „claw‑back” prevăzută la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi la articolul 275 al doilea paragraf TFUE nu a modificat substanţial situaţia existentă anterior adoptării Tratatului de la Lisabona.

57.      Constatăm că, precum în cazul clauzei „carve‑out”, există o diferenţă de redactare între dispoziţiile relevante, însă de această dată articolul 275 TFUE este cel care utilizează termeni mai restrictivi decât articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE.

58.      Articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE prevede astfel că instanţele Uniunii au competenţa „de a controla respectarea articolului 40 [TUE] şi de a controla legalitatea anumitor decizii menţionate la articolul 275 al doilea paragraf [TFUE]”(30).

59.      În schimb, articolul 275 al doilea paragraf TFUE prevede că instanţele Uniunii sunt competente „să controleze respectarea dispoziţiilor articolului 40 [TUE] şi să se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile formulate în condiţiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf [TFUE], privind controlul legalităţii deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 [TUE]”.

60.      În ceea ce priveşte controlul respectării articolului 40 TUE, cele două dispoziţii sunt identice. Orice act PESC care intră sub incidenţa clauzei „carve‑out” poate fi controlat de instanţele Uniunii pentru a asigura respectarea articolului 40 TUE. Acest aspect al clauzei „claw‑back” include deci între altele actele adoptate în temeiul articolului 215 alineatele (1) şi (2) TFUE, care conţin atât măsuri care prevăd întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe, cât şi măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice.

61.      Cu toate acestea, există o diferenţă semnificativă între redactările celor două dispoziţii în cauză în măsura în care articolul 275 al doilea paragraf TFUE limitează controlul legalităţii deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice la acţiuni în anulare introduse de aceste persoane conform articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în timp ce articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE restabileşte competenţa Curţii de a controla, în general, legalitatea „anumitor decizii menţionate la articolul 275 al doilea paragraf [TFUE]”, respectiv „decizii[…] care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 [TUE]”.

62.      Or, reiese din jurisprudenţa Curţii citată la punctul 38 din prezentele concluzii că acest „control al legalităţii”, la care face trimitere articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE, include nu numai acţiunile în anulare introduse în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, ci de asemenea şi în special mecanismul trimiterii preliminare prevăzut la articolul 267 TFUE.

63.      Astfel, conform unei jurisprudenţe vechi şi constante a Curţii, „trimiterea preliminară în aprecierea validităţii constituie, asemănător acţiunii în anulare, o modalitate de control al legalităţii actelor adoptate de instituţiile [Uniunii]”(31). Astfel cum Curtea s‑a pronunţat la punctul 15 din Hotărârea Foto‑Frost (314/85, EU:C:1987:452) „competenţele recunoscute Curţii prin articolul [267 TFUE] vizează în principal asigurarea aplicării uniforme a dreptului [Uniunii] de către instanţele naţionale [întrucât] [d]ivergenţele dintre instanţele statelor membre cu privire la validitatea actelor [Uniunii] ar fi de natură să compromită însăşi unitatea ordinii juridice [a Uniunii] şi să aducă atingere cerinţei fundamentale a securităţii juridice”(32).

64.      În plus, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii(33), clauza „carve‑out” introdusă de articolul 275 primul paragraf TFUE trebuie, ca orice excepţie, interpretată în manieră restrictivă şi întrucât sfera de aplicare a unei clauze „claw‑back” nu poate fi mai largă decât cea a unei clauze „carve‑out”(34), clauza „claw‑back” prevăzută la articolul 275 al doilea paragraf TFUE, care restabileşte regula de bază, trebuie interpretată în sens larg având în vedere formularea mai extensivă a articolului 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE.

65.      Considerăm astfel că clauza „claw‑back” prevăzută la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi la articolul 275 al doilea paragraf TFUE permite instanţelor Uniunii să controleze respectarea articolului 40 TUE de către toate actele PESC (fie prin intermediul unei acţiuni în anulare, fie prin intermediul unei trimiteri preliminare)(35), precum şi să controleze legalitatea deciziilor PESC care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din TUE (fie în cadrul unei acţiuni în anulare, fie al unei trimiteri preliminare)(36).

66.      Poziţia contrară, exprimată de avocatul general Kokott în luarea de poziţie cu privire la Avizul 2/13 (EU:C:2014:2475) şi susţinută în cadrul prezentei cauze de guvernele Regatului Unit, ceh, german, estonian, francez şi polonez, precum şi de Consiliu, potrivit căreia „tratatele nu prevăd în mod specific nicio competenţă a Curţii în materia trimiterilor preliminare în domeniul PESC(37), ar fi, în opinia noastră, dificil de conciliat cu articolul 23 TUE, care prevede că „[a]cţiunea Uniunii pe scena internaţională […] are la bază principiile […] prevăzute în capitolul 1[…]”, printre care se numără statul de drept şi universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale(38), care includ, fără îndoială, dreptul de acces la o instanţă şi o protecţie jurisdicţională efectivă.

ii)    Clauza „claw‑back” şi deciziile Consiliului adoptate în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul UE care prevăd măsuri restrictive adoptate împotriva persoanelor fizice şi juridice

67.      Constatăm că, în timp ce clauza „carve‑out”, introdusă de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi de articolul 275 primul paragraf TFUE, acoperă toate actele PESC, clauza „claw‑back” introdusă de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi de articolul 275 al doilea paragraf TFUE se referă numai la articolul 40 TUE şi la controlul legalităţii deciziilor care prevăd măsuri împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 TUE.

68.      În ceea ce priveşte respectarea articolului 40 TUE, este cert că sub incidenţa clauzei „claw‑back” intră orice act PESC care se află deja sub incidenţa clauzei „carve‑out”.

69.      În schimb, în ceea ce priveşte controlul legalităţii, articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi articolul 275 al doilea paragraf TFUE, precum şi articolul 215 alineatul (2) TFUE vizează deciziile care prevăd măsuri împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 TUE, ceea ce, în opinia noastră, nu include regulamentele, precum în speţă Regulamentul nr. 833/2014, adoptate de Consiliu în temeiul articolului 215 alineatul (2) TFUE.

70.      Acest aspect susţine argumentul nostru, exprimat la punctele 47 şi 48 din prezentele concluzii, potrivit căruia clauza „carve‑out” acoperă numai actele PESC al căror temei juridic figurează printre articolele 23-46 TUE şi, în consecinţă, nu priveşte actele adoptate de Consiliu în temeiul articolului 215 TFUE.

71.      În caz contrar, s‑ar ajunge la situaţia paradoxală în care Curtea ar avea competenţa de a controla deciziile PESC care prevăd măsuri împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 TUE, însă nu şi regulamentele adoptate în temeiul acestor decizii.

72.      În plus, spre deosebire de cazul măsurilor restrictive care prevăd întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe(39), adoptarea unui regulament în temeiul articolului 215 alineatul (2) TFUE nu este obligatorie în ceea ce priveşte măsurile restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice. Astfel, potrivit acestei dispoziţii, „[î]n cazul în care se prevede într‑o decizie [PESC], Consiliul poate adopta [astfel de măsuri]”(40). Aşadar, este posibilă adoptarea unor măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice prin intermediul unei simple decizii PESC. Este exact tipul de decizie pentru care articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi articolul 275 al doilea paragraf TFUE prevăd clauza „claw‑back”.

iii) Ce se poate spune despre puterea de interpretare a Curţii?

73.      Întrucât clauza „claw‑back” introdusă de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi de articolul 275 al doilea paragraf TFUE limitează competenţa Curţii la controlul legalităţii deciziilor PESC care prevăd măsuri împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 TUE, puterea de interpretare a Curţii, conferită de articolul 267 primul paragraf litera (b) TFUE, pare să fie exclusă din competenţa sa în privinţa acestor acte.

74.      Or, într‑un cadru juridic similar, în care articolul 41 din Tratatul CECO permitea Curţii „să decidă, cu titlu preliminar, asupra validității deliberărilor Înaltei Autorităţi sau ale Consiliului”(41), Curtea a hotărât că „aprecierea validităţii unui act implică obligatoriu interpretarea prealabilă a acestuia”(42). Pe această bază, aceasta a statuat că „[a]r fi […] contrar finalităţii şi coerenţei tratatelor ca, atunci când sunt în cauză norme care izvorăsc din Tratatele CEE şi CEEA, stabilirea sensului şi a domeniului de aplicare ale acestora să intre în ultimă instanță în competenţa Curţii de Justiţie, astfel cum prevăd, în termeni identici, articolul 177 din Tratatul CEE [în prezent, articolul 267 TFUE] şi articolul 150 din Tratatul CEEA [în prezent abrogat], ceea ce permite asigurarea aplicării lor în mod uniform, în timp ce, atunci când normele în cauză decurg din Tratatul CECO, această competenţă să intre în sfera exclusivă a numeroaselor instanţe naţionale, ale căror interpretări ar putea să difere, fără ca Curtea de Justiţie să aibă posibilitatea de a asigura o interpretare uniformă a acestor norme”(43).

75.      Pentru aceste motive, considerăm că, dacă instanţele Uniunii pot face mai mult, respectiv să controleze legalitatea unei decizii care prevede măsuri împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 TUE, ele pot cu certitudine să facă mai puţin, și anume să interpreteze dispoziţiile acestor decizii, în special pentru a evita anularea sau declararea lipsei de validitate de către Curte a unui act referitor la PESC pe care ea ar putea să îl menţină prin oferirea altei interpretări.

76.      Aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum arată instanţa de trimitere la punctele 30-34 din cererea de decizie preliminară, există deja opinii divergente asupra anumitor puncte esenţiale între autorităţile competente din diferite state membre, în special în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de asistenţă financiară care figurează la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2014/512 şi la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 833/2014, astfel cum reiese din observaţiile scrise depuse de guvernele Regatului Unit, german, estonian şi francez.

3.      Decizia 2014/512 din perspectiva articolului 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi a articolului 275 TFUE

77.      Decizia 2014/512 beneficiază, prima facie, de imunitatea jurisdicţională prevăzută de clauza „carve‑out” introdusă de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi de articolul 275 primul paragraf TFUE, deoarece aceasta îndeplineşte cele două condiţii enunţate la punctele 47 şi 49 din prezentele concluzii.

78.      Astfel, temeiul juridic al Deciziei 2014/512 este articolul 29 TUE, care face parte din titlul V capitolul 2 din Tratatul UE, intitulat „Dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună”, iar conţinutul său material intră în mod evident sub incidenţa PESC, dat fiind că, prin această decizie, Consiliul a introdus măsuri restrictive „având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina”(44).

79.      Prin aplicarea clauzei „claw‑back” introduse de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi de articolul 275 al doilea paragraf TFUE, apreciem că, în ceea ce priveşte compatibilitatea Deciziei 2014/512 cu articolul 40 TUE, Curtea este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar întrucât, la punctele 21 şi 22 din observaţiile sale scrise, Rosneft contestă legalitatea Deciziei 2014/512 în raport cu dispoziţia respectivă.

80.      Pentru ca Curtea să aibă competenţa de a controla și legalitatea Deciziei 2014/512 în privinţa oricărei alte încălcări decât încălcarea articolului 40 TUE, trebuie să se verifice dacă această decizie constituie o „decizi[e] care prev[ede] măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 [TUE]” în sensul articolului 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi al articolului 275 al doilea paragraf TFUE.

81.      În această privinţă, guvernele Regatului Unit, francez şi estonian, precum şi Consiliul şi Comisia contestă că Decizia 2014/512 conţine măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice, deoarece, în opinia acestora, măsurile pe care le conţine decizia s‑ar aplica unor situaţii determinate obiectiv şi unei categorii de persoane care este definită în mod generic.

82.      Astfel, articolele 4 şi 4a(45) din Decizia 2014/512 nu se referă la Rosneft, aşa cum, dimpotrivă, o fac articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3)(46) şi articolul 7(47), al căror domeniu de aplicare vizează trei societăţi rusești, printre care Rosneft (a se vedea anexa III la decizia menţionată).

83.      În această privinţă, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe consacrate, măsurile restrictive „se aseamănă, în acelaşi timp, atât cu actele cu caracter general în măsura în care interzic unei categorii de destinatari determinaţi în mod general şi abstract printre altele să pună fonduri şi resurse economice la dispoziţia persoanelor şi a entităţilor ale căror nume figurează pe listele prevăzute în anexele la acestea, cât şi cu o serie de decizii individuale cu privire la persoanele şi la entităţile respective”(48). Potrivit Curţii, „natura individuală a acestor acte este cea care […] permite accesul la instanţa Uniunii”(49).

84.      În acest sens, acţiunea în anulare care a făcut obiectul Hotărârii Manufacturing Support & Procurement Kala Naft/Consiliul (T‑509/10, EU:T:2012:201) a fost respinsă pentru lipsă de competenţă în raport cu articolul 275 TFUE în măsura în care viza articolul 4 din Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Poziţiei comune 2007/140/PESC (denumită în continuare „Decizia 2010/413”)(50), care nu se referea în mod specific la reclamant(51). La punctul 99 din Hotărârea Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft (C‑348/12 P, EU:C:2013:776), Curtea a confirmat respingerea acțiunii pentru aceleaşi motive.

85.      Având în vedere că redactarea articolelor 4 şi 4a din Decizia 2014/512 este foarte apropiată de cea a articolului 4 din Decizia 2010/413(52), împărtăşim opinia Comisiei potrivit căreia dispoziţiile respective nu conţin măsuri restrictive împotriva Rosneft. În consecinţă, Curtea nu are competenţa de a controla legalitatea acestora (şi de a le interpreta), clauza „claw‑back” prevăzută la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE şi la articolul 275 al doilea paragraf TFUE nefiind aplicabilă.

86.      Cu toate acestea, nu împărtăşim poziţia guvernelor Regatului Unit, ceh, francez, estonian şi polonez, precum şi a Consiliului şi a Comisiei, potrivit căreia articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi articolul 7 din Decizia 2014/512, care, prin anexa III, vizează în mod explicit Rosneft, nu ar prevedea măsuri restrictive împotriva acesteia din urmă deoarece măsurile conţinute de acestea s‑ar aplica unor situaţii determinate în mod obiectiv şi unei categorii de persoane avute în vedere în mod general, includerea Rosneft în anexa III fiind de natură pur declarativă.

87.      În această privinţă, Comisia se întemeiază pe punctul 39 din Hotărârea Sina Bank/Consiliul (T‑67/12, EU:T:2014:348) şi pe punctul 32 din Hotărârea Hemmati/Consiliul (T‑68/12, EU:T:2014:349), în care Tribunalul a hotărât, în raport cu articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413, că „«decizia care prevede măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice şi juridice», în sensul articolului 275 al doilea paragraf TFUE, se găseşte în actul prin care înscrierea numelui reclamantei a fost menţinută, ulterior reexaminării, în anexa II la Decizia 2010/413, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/644, începând de la 1 decembrie 2011”, iar nu în faptul că numele reclamantei figura în versiunea originală a aceleiaşi anexe II la Decizia 2010/413. Pentru acest motiv, Tribunalul a considerat că nu are competență de judecată, apreciind că articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 nu introducea măsuri restrictive împotriva unor persoane, ci măsuri cu caracter general.

88.      Mai mult, la punctul 42 din Hotărârea Sina Bank/Consiliul (T‑67/12, EU:T:2014:348) şi la punctul 35 din Hotărârea Hemmati/Consiliul (T‑68/12, EU:T:2014:349), Tribunalul a interpretat criteriul de a fi „individual” vizat de articolul 16 alineatul (2) din regulamentul adoptat de Consiliu în temeiul Deciziei 2010/413(53), care prelua drept măsuri cu caracter general aceleaşi măsuri precum articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413, în acelaşi mod ca noţiunea „decizie care prevede măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice”. Pe aceste baze, el a declarat inadmisibilă acţiunea în anularea articolului 16 alineatul (2) respectiv, introdusă de reclamantă.

89.      În opinia noastră, această jurisprudenţă a Tribunalului nu este conformă cu jurisprudenţa Curţii care reiese de la punctul 99 din Hotărârea Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft (C‑348/12 P, EU:C:2013:776)(54). Astfel, cum s‑a pronunţat alt complet al Tribunalului la punctul 36 din Hotărârea National Iranian Oil Company/Consiliul (T‑578/12, EU:T:2014:678), confirmată de Curte în Hotărârea National Iranian Oil Company/Consiliul (C‑440/14 P, EU:C:2016:128), „articolul 263 al patrulea paragraf TFUE conferă oricărei persoane fizice sau juridice calitatea procesuală activă de a acţiona împotriva actelor instituţiilor Uniunii, din moment ce condiţiile definite de această dispoziţie sunt îndeplinite, situaţie care se regăseşte în speţă [întrucât actele respective ale Uniunii o înscriu în listele măsurilor în cauză]”.

90.      Mai mult, potrivit aceluiaşi punct din Hotărârea National Iranian Oil Company/Consiliul (T‑578/12, EU:T:2014:678), teza Tribunalului din Hotărârile Sina Bank/Consiliul (T‑67/12, EU:T:2014:348) şi Hemmati/Consiliul (T‑68/12, EU:T:2014:349), care în realitate identifică noţiunea de măsură restrictivă împotriva persoanelor cu criteriul de a fi individual vizat de măsura în cauză, „ar încălca dispoziţiile articolului 263 şi ale articolului 275 al doilea paragraf TFUE şi, prin urmare, ar fi contrară sistemului de protecţie jurisdicţională instituit prin Tratatul FUE, precum şi dreptului la o cale de atac efectivă consacrat de articolul 47 din [cartă]”.

91.      Acestea fiind spuse, adăugăm cu titlu suplimentar că o interpretare atât de severă ar avea ca efect să transforme clauza „claw‑back” într‑una adesea iluzorie dacă, contrar celor pe care le propunem mai sus, dispoziţiile deciziilor PESC – care, precum articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi articolul 7 din Decizia 2014/512, vizează în mod explicit persoane fizice sau juridice – nu ar constitui „măsuri restrictive împotriva persoanelor” în sensul clauzei „claw‑back”, cu consecinţa că această clauză nu ar include posibilitatea unei întrebări preliminare în validitate.

92.      Propunem, aşadar, Curţii să răspundă la prima întrebare că, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi cu articolul 275 TFUE, Curtea este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar, în temeiul articolului 267 TFUE, cu privire la validitatea Deciziei 2014/512 în raport cu articolul 40 TUE, precum şi să interpreteze şi să controleze legalitatea articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi a articolului 7 din această decizie, precum şi a anexei III la aceasta.

93.      Cu toate acestea, dorim să clarificăm că, în pofida faptului că măsurile restrictive introduse de articolul 4 şi de articolul 4a din Decizia 2014/512 intră în domeniul de aplicare al clauzei „carve‑out”, iar nu al celui al clauzei „claw‑back”, nu ne confruntăm cu absenţa protecţiei jurisdicţionale, întrucât Regulamentul nr. 833/2014, astfel cum am explicat la punctele 47, 49, 69 şi 70 din prezentele concluzii, intră pe deplin în competenţa Curţii şi preia aproape cuvânt cu cuvânt formularea acestor dispoziţii la articolul 3, la articolul 3a şi la articolul 4 alineatele (3) şi (4). În ipoteza în care Curtea ar decide să anuleze aceste dispoziţii ale Regulamentului nr. 833/2014, Consiliul ar trebui să ia măsurile necesare pentru a asigura compatibilitatea cu hotărârea Curţii a dispoziţiilor echivalente ale Deciziei 2014/512, iar aceasta, aşa cum Consiliul a acceptat în şedinţă, conform articolului 266 TFUE.

B –    Cu privire la a doua întrebare litera a)

94.      Prin intermediul celei de a doua întrebări litera a), instanţa de trimitere solicită Curţii să se pronunţe cu privire la validitatea articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 4, a articolului 4a, a articolului 7 şi a anexei III la Decizia 2014/512, precum şi a articolului 3, a articolului 3a, a articolului 4 alineatele (3) şi (4), a articolului 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 11 şi a anexelor II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014.

95.      Având în vedere răspunsul pe care l‑am oferit la prima întrebare, vom examina respectarea articolului 40 TUE de Decizia 2014/512 şi de Regulamentul nr. 833/2014, precum şi validitatea articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 7 şi a anexei III la Decizia 2014/512, precum şi validitatea articolului 3, a articolului 3a, a articolului 4 alineatele (3) şi (4), a articolului 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 11 şi a anexelor II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014.

1.      Cu privire la respectarea articolului 40 TUE de Decizia 2014/512 şi de Regulamentul nr. 833/2014

96.      Potrivit Rosneft, prin adoptarea unei decizii PESC care în esenţă îmbracă un caracter legislativ, Consiliul şi‑a depăşit competenţele. Potrivit articolului 29 TUE, rolul Consiliului este de a defini „poziţia Uniunii într‑o anumită chestiune de natură geografică sau tematică”. În schimb, adoptarea actelor legislative în cadrul PESC ar fi exclusă în temeiul articolului 31 alineatul (1) TUE. Prin urmare, prin adoptarea dispoziţiilor foarte detaliate ale Deciziei 2014/512, reproduse în esenţă în mod identic în Regulamentul nr. 833/2014, Consiliul ar fi încălcat clauza de neatingere prevăzută la articolul 40 TUE şi ar fi adus atingere competenţei Comisiei şi Înaltului Reprezentant de a transmite propuneri comune, prevăzută la articolul 215 TFUE.

97.      În opinia noastră, Decizia 2014/512 şi Regulamentul nr. 833/2014 nu constituie acte legislative.

98.      Chiar dacă, în general, prin „act legislativ” înţelegem măsuri cu caracter general care se aplică unor situaţii determinate în mod obiectiv şi unei categorii de persoane avute în vedere în mod general şi abstract, numai la articolul 289 alineatul (3) TFUE găsim definiţia dată acestor termeni utilizaţi de articolul 24 TUE. Or, acest articol defineşte această categorie drept „[a]ctele juridice adoptate prin procedura legislativă”, respectiv procedura legislativă ordinară prevăzută la articolul 289 alineatul (1) TFUE sau procedură legislativă specială prevăzută la articolul 289 alineatul (1) TFUE.

99.      Interzicând, aşadar, adoptarea de acte legislative, articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf a treia teză şi articolul 31 alineatul (1) TUE au ca efect excluderea rolului mai larg pe care articolul 289 alineatele (1) şi (2) TFUE îl conferă Parlamentului şi Comisiei(55).

100. De altfel, procedura prevăzută la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf TUE utilizată pentru adoptarea Deciziei 2014/512 şi cea prevăzută la articolul 215 TFUE utilizată pentru adoptarea Regulamentului nr. 833/2014 diferă de cele prevăzute la articolul 289 TFUE pentru calificarea unui act ca act legislativ.

101. Întrucât Rosneft nu susţine că Decizia 2014/512 şi Regulamentul nr. 833/2014 ar fi trebuit adoptate pe baza unui alt temei juridic decât articolul 29 TUE şi, respectiv, articolul 215 TFUE, argumentele Rosneft trebuie să fie respinse.

2.      Cu privire la validitatea articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 7 şi a anexei III la Decizia 2014/512, precum şi a articolului 3, a articolului 3a, a articolului 4 alineatele (3) şi (4), a articolului 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), a articolului 11 şi a anexelor II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014

a)      Cu privire la întinderea controlului

102. La punctele 64, 108 şi 115 din observaţiile sale, Consiliul susţine că Curtea nu are competenţa pentru controlarea legalităţii dispoziţiilor în cauză ale Regulamentului nr. 833/2014 întrucât motivele de nulitate invocate de Rosneft urmăresc în esenţă contestarea deciziilor de principiu care intră pe deplin în domeniul PESC pe care Consiliul le‑a adoptat prin Decizia 2014/512.

103. Nu împărtăşim această poziţie întrucât, în opinia noastră, adoptarea unui regulament în temeiul articolului 215 TFUE, chiar dacă preia cuvânt cu cuvânt sau completează ori specifică măsurile prevăzute printr‑o decizie privind PESC, astfel cum este cazul în speţă al Deciziei 2014/512 şi al Regulamentului nr. 833/2014, implică pierderea imunităţii jurisdicţionale de care aceste măsuri puteau beneficia în temeiul articolului 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi al articolului 275 primul paragraf TFUE(56).

104. Soluţia contrară ar avea ca efect o interpretare largă a excluderii competenţei Curţii în acest domeniu, în condițiile în care această excludere este excepţia, iar nu regula.

105. Acestea fiind spuse, considerăm că, în acest domeniu care intră în sfera diplomaţiei şi a politicii externe şi de securitate, Consiliul se bucură de o largă putere de apreciere(57).

b)      Cu privire la motivul de nevaliditate întemeiat pe pretinsa încălcare a acordului de parteneriat

106. Potrivit Rosneft, articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexa III la Decizia 2014/512, precum și articolul 3 alineatele (1), (3) şi (5), articolul 3a alineatul (1), articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexele II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014 încalcă articolul 10 alineatul (1) (clauza naţiunii celei mai favorizate în privinţa comerţului cu mărfuri), articolul 12 (libertatea de tranzit al mărfurilor), articolul 36 (tratamentul nu mai puţin favorabil în privinţa prestării transfrontaliere de servicii) şi articolul 52 alineatele (2), (5) şi (9) (libera circulaţie a capitalului) din acordul de parteneriat.

107. Guvernele Regatului Unit, estonian şi francez, precum şi Consiliul şi Comisia arată că măsurile în cauză sunt justificate întrucât sunt „necesare pentru protejarea intereselor […] esenţiale de securitate [ale părţilor] în caz de război sau de grave tensiuni internaţionale care ameninţă să se transforme într‑un conflict armat” conform articolului 99 alineatul (1) litera (d) din acordul de parteneriat şi că, în orice caz, dispoziţiile acestui acord invocate de Rosneft nu au efect direct.

108. Întrucât articolul 99 din acordul de parteneriat presupune existenţa unei măsuri contrare dispoziţiilor materiale ale acordului respectiv, este necesar să se examineze mai întâi dacă articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexa III la Decizia 2014/512, precum şi articolul 3 alineatele (1), (3) şi (5), articolul 3a alineatul (1), articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexele II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014 încalcă articolul 10 alineatul (1), articolul 12, articolul 36 şi articolul 52 alineatele (2), (5) şi (9) din acordul respectiv.

i)      Cu privire la efectul direct al articolului 10 alineatul (1), al articolului 12, al articolului 36 şi al articolului 52 alineatele (2), (5) şi (9) din acordul de parteneriat

109. În această privinţă, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, un acord încheiat de Uniune şi unul sau mai multe state terţe constituie, în ceea ce priveşte Uniunea, un act adoptat de una dintre instituţiile sale, în sensul articolului 267 primul paragraf litera (b) TFUE, că dispoziţiile unui astfel de acord fac parte integrantă, începând cu intrarea în vigoare a acestuia, din ordinea juridică a Uniunii şi că, în cadrul acestei ordini juridice, Curtea este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea acestui acord(58).

110. Mai mult, la punctul 37 din Hotărârea Comisia/Rusal Armenal (C‑21/14 P, EU:C:2015:494), Curtea a decis că „dispoziţiile unui acord internaţional la care Uniunea este parte nu pot fi invocate în susţinerea […] unei excepţii întemeiate pe nelegalitatea unui asemenea act decât cu dubla condiţie, pe de o parte, ca natura şi economia acordului respectiv să nu se opună acestei acţiuni şi, pe de altă parte, ca acele dispoziţii să fie, în ceea ce priveşte conţinutul lor, necondiţionate şi suficient de precise […]. Astfel, numai atunci când aceste două condiţii sunt îndeplinite cumulativ, asemenea dispoziţii vor putea fi invocate în faţa instanţei Uniunii pentru a servi drept criteriu pentru aprecierea legalităţii unui act al Uniunii”(59).

111. Întrucât articolul 10 alineatul (1) şi articolul 12 din acordul de parteneriat fac trimitere la dispoziţiile specifice ale GATT, Consiliul şi Comisia se bazează pe jurisprudenţa constantă a Curţii în materia acordurilor Organizației Mondiale a Comerțului, potrivit căreia, având în vedere natura şi economia lor, acestea nu figurează, în principiu, printre normele în lumina cărora poate fi controlată legalitatea actelor instituţiilor Uniunii”(60).

112. Or, acordul de parteneriat nu este un acord care vizează exclusiv comerţul cu mărfuri, în privinţa căruia s‑ar putea aplica această jurisprudenţă(61).

113. Astfel, după cum Curtea s‑a pronunţat în raport cu acordul de parteneriat la punctul 27 din Hotărârea Simutenkov (C‑265/03, EU:C:2005:213), acest acord „vizează instituirea unui parteneriat între părţi, destinat să promoveze, în special, dezvoltarea unor strânse relaţii politice între aceste părţi, schimburile şi relaţiile economice armonioase între acestea, libertăţile politice şi economice, precum şi realizarea unei integrări progresive între Federaţia Rusă şi o zonă mai vastă de cooperare în Europa”.

114. Mai mult, la punctul 28 din acea hotărâre, Curtea a adăugat că „[î]mprejurarea că respectivul acord se limitează astfel la stabilirea unui parteneriat între părţi, fără a prevedea o asociere sau o viitoare aderare a Federaţiei Ruse [la Uniune], nu este de natură a împiedica efectul direct al unora dintre dispoziţiile sale. Rezultă, astfel, din jurisprudenţa Curţii că, atunci când un acord stabileşte o cooperare între părţi, anumite dispoziţii prevăzute de acordul respectiv pot, [atunci când, având în vedere formularea acestuia, precum şi obiectul şi natura acordului, aceste dispoziţii implică obligaţii clare şi precise care nu sunt subordonate, în executarea ori în efectele acestora, intervenţiei unui act ulterior], să reglementeze direct situaţia juridică a particularilor”.

115. Curtea a admis astfel, la punctul 22 din respectiva hotărâre, efectul direct al articolului 23 alineatul (1) al acestui acord în privinţa condiţiilor de muncă.

116. Contrar celor invocate de guvernele Regatului Unit şi francez, precum şi de Consiliu şi de Comisie, nu înţelegem în ce fel formulările dispoziţiilor respective ale acordului de parteneriat în discuţie în prezenta cauză nu ar îndeplini criteriile efectului direct astfel cum sunt enunţate la punctul 21 din Hotărârea Simutenkov (C‑265/03, EU:C:2005:213) şi preluate la punctul 37 din Hotărârea Comisia/Rusal Armenal (C‑21/14 P, EU:C:2015:494).

117. Astfel, articolul 10 alineatul (1) din acordul de parteneriat prevede că „[p]ărţile îşi acordă reciproc tratamentul general pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate definit la articolul I alineatul (1) din GATT”(62). Articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf prevede că „fiecare parte garantează libertatea de tranzit prin teritoriul său a mărfurilor originare de pe teritoriul vamal sau destinate teritoriului vamal al celeilalte părţi”. Articolul 36 prevede că „părţile îşi acordă un tratament reciproc nu mai puţin favorabil decât cel acordat unei ţări terţe în ceea ce priveşte condiţiile care afectează prestarea transfrontalieră de servicii”. În cele din urmă, potrivit articolului 52, părţile la acordul de parteneriat garantează „libera circulaţie a capitalurilor între rezidenţii [Uniunii] şi ai Rusiei privind investiţiile directe” [alineatul (2)], nu mai introduc noi restricţii după o perioadă tranzitorie de cinci ani de la data intrării în vigoare a acestui acord [alineatul (5)] şi „îşi acordă tratamentul pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate în ceea ce priveşte libera circulaţie a plăţilor curente şi a capitalurilor, precum şi în ceea ce priveşte modalităţile de plată” [alineatul (9)].

118. În opinia noastră, modul de formulare a acestor dispoziţii nu este diferit, în privinţa caracterului necondiţionat, de cel al articolului 23 alineatul (1) din respectivul acord, în privinţa căruia Curtea a statuat deja că are efect direct(63). Prin urmare, acest mod de formulare constituie mai mult decât „un acord de a se pune de acord («an agreement to agree »)”(64).

ii)    Cu privire la existenţa unor restricţii a drepturilor conferite de articolul 10 alineatul (1), de articolul 12, de articolul 36 şi de articolul 52 alineatele (2), (5) şi (9) din acordul de parteneriat

119. Trebuie să se examineze, aşadar, dacă măsurile introduse prin articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi prin anexa III la Decizia 2014/512, precum şi prin articolul 3 alineatele (1), (3) şi (5), prin articolul 3a alineatul (1), prin articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi prin anexele II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014 implică restricţii privind articolul 10 alineatul (1), articolul 12, articolul 36 şi articolul 52 alineatele (2), (5) şi (9) din acordul de parteneriat.

–       Articolul 10 alineatul (1) şi articolul 12 din acordul de parteneriat (comerţul cu mărfuri)

120. În ceea ce priveşte presupusa încălcare a articolului 10 alineatul (1) din acordul de parteneriat prin articolul 3 alineatele (1), (3) şi (5) şi prin articolul 3a alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, trebuie subliniat că articolul 10 alineatul (1) din acordul de parteneriat nu avea ca efect extinderea aplicării articolului I alineatul (1) din GATT în cazul relaţiilor dintre Uniune şi Federaţia Rusă, într‑o perioadă în care aceasta din urmă nu făcea parte din Organizaţia Mondială a Comerţului.

121. Articolul I alineatul (1) din GATT limitează totuşi domeniul său la „taxele vamale şi impozitele de orice natură percepute la import sau la export sau cu ocazia importului sau exportului, precum şi cele care se aplică în transferurile internaţionale de fonduri efectuate pentru plata importurilor şi a exporturilor, modul de percepere a acestor taxe şi impozite, ansamblul reglementărilor şi formalităţilor în legătură cu importul şi exportul, precum şi toate aspectele la care se referă articolul III alineatele (2) şi (4).”

122. Întrucât articolul 3 alineatele (1), (3) şi (5) din Regulamentul nr. 833/2014 nu priveşte în niciun fel tarifele vamale aplicabile la exportul mărfurilor vizate de aceste dispoziţii, însă condiţionează exportul acestora către Federaţia Rusă de obţinerea unei autorizaţii prealabile şi precizează condiţiile în care statele membre trebuie să refuze o astfel de autorizaţie, este evident că aceste dispoziţii nu intră în domeniul de aplicare al articolului 10 alineatul (1) din acordul de parteneriat.

123. A fortiori, articolul 3a alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, care interzice prestarea de servicii asociate necesare anumitor categorii de proiecte de explorare şi extracţie în Rusia, nu intră de asemenea în domeniul de aplicare al articolului 10 alineatul (1) din acordul de parteneriat.

124. Articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din acordul de parteneriat obligă Uniunea şi statele membre ale acesteia să garanteze libertatea de tranzit(65) pe teritoriul Uniunii a mărfurilor originare de pe teritoriul vamal sau destinate teritoriului vamal al Federaţiei Ruse.

125. Uniunea şi statele membre ale acesteia sunt, aşadar, obligate să garanteze libera trecere pe teritoriul lor a mărfurilor cu destinaţia sau originare din Federaţia Rusă.

126. Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 subordonează vânzările, furnizările, transferurile sau exporturile produselor enumerate în anexa II, indiferent dacă produsele respective provin sau nu provin din Uniune, unei autorizări prealabile, dacă produsele respective sunt destinate a fi utilizate în Federaţia Rusă. Mai mult, articolul 3 alineatul (5) din acest regulament interzice acordarea acestei autorizaţii atunci când vânzările, furnizările, transferurile sau exporturile în cauză privesc produse destinate uneia dintre categoriile de proiecte de explorare şi extracţie menţionate la alineatul (3) al acestui articol.

127. În opinia noastră, aceste dispoziţii nu au nicio incidenţă asupra libertăţii de tranzit, garantată prin articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din acordul de parteneriat.

128. Chiar dacă articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 se referă între altele la transferul produselor enumerate în anexa II „indiferent dacă produsele respective provin sau nu din Uniune”, alineatele (2) şi (4) din acest articol se referă totuşi exclusiv la export.

129. În acest sens, „[p]entru toate vânzările, furnizările, transferurile sau exporturile pentru care este necesară o autorizaţie […], autorizaţia respectivă se acordă de către autorităţile competente ale statului membru în care este stabilit exportatorul”(66). De asemenea, „[e]xportatorii furnizează autorităţilor competente toate informaţiile relevante necesare atunci când solicită o autorizaţie de export”(67).

130. Considerăm, așadar, că reiese cu claritate că aceste dispoziţii ale Regulamentului nr. 833/2014 nu vizează tranzitul produselor enumerate în anexa II, ci vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de pe teritoriul statelor membre.

131. În acest sens, libertatea de tranzit a produselor în cauză care provin din ţări terţe şi au destinaţia Federaţia Rusă nu este în niciun fel afectată.

132. În orice caz, chiar dacă Curtea ar constata existenţa unei restricţii privind articolul 10 alineatul (1) şi articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din acordul de parteneriat, această restricţie ar fi, aşa cum arată Comisia, justificată de motive privind ordinea publică şi siguranţa publică, conform articolului 19 din acest acord.

–       Articolul 36 din acordul de parteneriat (prestare transfrontalieră de servicii)

133. Potrivit articolului 36 din acordul de parteneriat, Uniunea şi statele membre ale acesteia sunt obligate să acorde un tratament nu mai puţin favorabil decât cel acordat unei ţări terţe în ceea ce priveşte condiţiile care afectează prestarea transfrontalieră de servicii de către societăţi comerciale cu sediul în Uniune pe teritoriul Federaţiei Ruse, în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative aplicabile pe teritoriul acesteia din urmă.

134. Potrivit anexei 5 la acest acord, serviciile vizate de articolul 36 includ serviciile de inginerie (CPC 8672)(68) şi serviciile de încercări şi analize tehnice (CPC 8676)(69).

135. Or, contrar celor susţinute de Rosneft, niciunul dintre serviciile incluse la numerele CPC 8672 şi CPC 8676 nu vizează serviciile de forare, de încercare a puţurilor, de exploatare forestieră şi de finisare sau de furnizare de ambarcaţiuni specializate, care sunt prevăzute la articolul 3a alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014(70).

–       Articolul 52 alineatele (2), (5) şi (9) din acordul de parteneriat (libera circulaţie a capitalurilor)

136. Alineatul (2) al acestei dispoziţii asigură libera circulaţie a capitalurilor între Uniune şi Federaţia Rusă „privind investiţiile directe efectuate în societăţi comerciale constituite în conformitate cu legislaţia ţării gazdă”.

137. În plus, potrivit alineatului (9) al aceluiaşi articol, Uniunea trebuie să acorde Federaţiei Ruse „tratamentul pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate în ceea ce priveşte libera circulaţie […] a capitalurilor”.

138. Potrivit Declaraţiei comune privind articolul 52 (definiţii), termenul „investiţii directe” este definit după cum urmează:

„[…] investiţiile realizate în vederea stabilirii unor relaţii economice durabile cu o întreprindere, precum investiţiile care permit nerezidenţilor din ţările în cauză sau rezidenţilor din străinătate de a exercita o influenţă efectivă asupra gestionării respectivei întreprinderi prin:

[…]

2)      participarea într‑o întreprindere nouă sau existentă;

3)      un împrumut pe termen de cinci ani sau mai mult.”

139. Reiese foarte clar din aceste dispoziţii că cumpărarea, vânzarea, furnizarea de servicii de investiţii sau de asistenţă la emiterea, în mod direct sau indirect, de obligaţiuni, acţiuni sau instrumente financiare similare(71) pot constitui o investiţie directă numai atunci când conduc la participarea într‑o întreprindere în vederea stabilirii unor relaţii economice durabile.

140. Reiese, de asemenea, din aceste dispoziţii că încheierea unui acord sau participarea la acesta, în vederea acordării Rosneft, după 12 septembrie 2014, a unor noi împrumuturi sau credite cu o scadenţă de peste 30 de zile(72) poate constitui o investiţie directă numai dacă este vorba despre un împrumut sau un credit cu o durată de cinci ani sau mai mare acordat în vederea stabilirii unor relaţii economice durabile.

141. Rezultă că articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexa III la Decizia 2014/512, precum şi articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexa VI la Regulamentul nr. 833/2014 nu constituie o restricţie privind libera circulaţie a capitalurilor protejată prin articolul 52 alineatele (2), (5) şi (9) din acordul de parteneriat decât în măsura în care acestea interzic investiţiile directe menţionate la punctele 139 şi 140 din prezentele concluzii.

iii) Cu privire la justificare

142. Spre deosebire de comerţul cu mărfuri în privinţa căruia articolul 19 din acordul de parteneriat prevede posibilitatea de a justifica restricţii în termeni aproape identici celor de la articolul 36 TFUE, acordul respectiv nu prevede nicio posibilitate de a justifica o restricţie privind libera circulaţie a capitalurilor.

143. Pentru aceleaşi motive ca cele pe care le‑am prezentat la punctele 123-125 din Concluziile noastre prezentate în cauza SECIL (C‑464/14, EU:C:2016:52)(73), apreciem că este posibilă justificarea pentru motive imperative de interes general a restricţiilor privind libera circulaţie a capitalurilor garantată de articolul 52 din acordul de parteneriat.

144. Chiar dacă Consiliul nu indică un motiv imperativ de interes general, apreciem că este posibil să se deducă din argumentele sale întemeiate pe articolul 99 din acordul de parteneriat că, potrivit acestuia, o restricţie privind libera circulaţie a capitalurilor ar fi justificată din motive de ordine publică şi de siguranţă publică.

145. Astfel, întrucât măsurile restrictive introduse de articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi de anexa III la Decizia 2014/512, precum şi de articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi de anexa VI la Regulamentul nr. 833/2014 au fost adoptate ca „răspuns la acţiunile [Federaţiei Ruse] de destabilizare a situaţiei din Ucraina”(74) şi „cu scopul de a creşte costul acţiunilor Rusiei menite să submineze integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi de a promova o soluţionare paşnică a crizei”(75), acestea ne par a fi de natură să fie justificate pentru motive de ordine şi de siguranţă publică.

146. Rezultă din considerentele Deciziei 2014/512 şi ale Regulamentului nr. 833/2014 că adoptarea de măsuri restrictive împotriva Federaţiei Ruse a fost iniţial anunţată public de Uniune şi de statele membre ale acesteia şi că măsurile au fost adoptate ulterior şi extinse gradual numai având în vedere lipsa de reacţie a Federaţiei Ruse.

147. Întrucât măsurile restrictive au scopul „de a creşte costul acţiunilor [Federaţiei Ruse] menite să submineze integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi de a promova o soluţionare paşnică a crizei”(76) şi dat fiind că Rosneft este societatea petrolieră care are cele mai mari rezerve de petrol şi cea mai mare producţie dintre societăţile petroliere ale căror acţiuni sunt cotate la bursa rusească (mai mult de 40 % din petrolul produs în Federaţia Rusă(77)) şi întrucât statul rus deţine 69,5 % din capitalul social al acesteia, apreciem că restricţiile impuse prin articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi prin anexa III la Decizia 2014/512, precum şi prin articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi prin anexa VI la Regulamentul nr. 833/2014 sunt necesare pentru a aplica o presiune de natură a atinge scopul urmărit prin decizia menţionată şi prin regulamentul menţionat, care constă în „a creşte costul acţiunilor [Federaţiei Ruse] menite să submineze integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi de a promova o soluţionare paşnică a crizei”(78). În consecinţă, măsurile restrictive respectă principiul proporţionalităţii.

iv)    Cu privire la articolul 99 din acordul de parteneriat

148. În ipoteza în care Curtea s‑ar pronunţa în sensul că există o restricţie nejustificată privind articolul 10 alineatul (1), articolul 12, articolul 36 şi articolul 52 alineatele (2), (5) şi (9) din acordul de parteneriat, apreciem, precum guvernele Regatului Unit, estonian şi francez şi de asemenea Consiliul şi Comisia, că aceasta poate fi justificată de articolul 99 alineatul (1) litera (d) din respectivul acord, care permite Uniunii să ia „măsurile pe care le consideră necesare pentru protejarea intereselor sale esenţiale de securitate […] în caz de război sau de grave tensiuni internaţionale care ameninţă să se transforme într‑un conflict armat”(79).

149. Dacă, aşa cum am arătat la punctul 105 din prezentele concluzii, Consiliul se bucură de o largă putere de apreciere în domeniile politicii externe şi de securitate, acest lucru trebuie să se aplice și atunci când Consiliul constată existenţa unei grave tensiuni internaţionale care constituie o ameninţare de război.

150. Pe de o parte, trebuie amintit că, pentru a adopta măsurile restrictive în discuţie în prezenta cauză, Consiliul se întemeiază pe „încălcarea gratuită a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei de către Federaţia Rusă”(80), pe „doborâr[ea] avionului MH17 al liniilor aeriene malaysiene în Doneţk”(81) şi pe „anexarea ilegală a Crimeei şi a Sevastopolului”(82).

151. Pe de altă parte, trebuie subliniat că Federaţia Rusă dispune de putere de veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Prin urmare, este lipsit de sens să se cerceteze constatarea existenţei unei ameninţări la adresa păcii în cadrul rezoluţiilor acestui Consiliu(83) sau chiar în proiectele de rezoluţie care nu au fost adoptate de acest Consiliu, din cauza exercitării (efective sau posibile) de către Federaţia Rusă a dreptului său de veto(84).

152. Pe baza celor expuse anterior, apreciem că nu a fost comisă de Consiliu o eroare vădită în aprecierea gravităţii situaţiei de tensiune internaţională care exista la momentul adoptării Deciziei 2014/512 şi a Regulamentului nr. 833/2014.

c)      Cu privire la motivul de nevaliditate întemeiat pe pretinsa încălcare a obligaţiei de motivare (articolul 296 TFUE)

153. Potrivit Rosneft, articolul 3, articolul 3a, articolul 4 alineatele (3) şi (4) şi anexa II la Regulamentul nr. 833/2014 încalcă obligaţia de motivare pe care articolul 296 TFUE o impune Consiliului, întrucât acest regulament nu ar explica nici cum, nici de ce faptul de a viza industria petrolieră rusească sau de a o viza pe ea însăşi în modul ales prin aceste dispoziţii va contribui la îndeplinirea obiectivului măsurilor în cauză, astfel cum este expus în considerentele 2(85) şi 4(86) ale regulamentului respectiv.

154. Rosneft susţine de asemenea o încălcare a articolului 296 TFUE în ceea ce priveşte articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexa III la Decizia 2014/512, precum şi articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi anexa VI la regulament, în măsura în care aceste dispoziţii, chiar dacă o vizează explicit, nu îi permit să aprecieze motivul pentru care simplul fapt că statul rus este acţionarul său majoritar este de natură a atinge scopul măsurilor în cauză astfel cum este expus la considerentele 2(87) şi 5(88) ale Regulamentului nr. 833/2014.

155. În opinia noastră, în speţă nu a fost încălcată obligaţia de motivare.

156. Astfel cum Curtea s‑a pronunţat la punctul 53 din Hotărârea Consiliul/Bamba (C‑417/11 P, EU:C:2012:718), „motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză şi contextului în care actul a fost adoptat. Cerinţa motivării trebuie apreciată în funcţie de împrejurările cauzei, în special de conţinutul actului, de natura motivelor invocate şi de interesul destinatarilor sau al altor persoane vizate în mod direct şi individual de actul respectiv de a primi explicaţii. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt şi de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci şi în raport cu contextul său, precum şi cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă”.

157. Mai mult, în ceea ce priveşte măsurile restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice, precum îngheţarea fondurilor care făcea obiectul cauzei în care s‑a pronunţat Hotărârea Consiliul/Bamba (C‑417/11 P, EU:C:2012:718), Curtea a statuat, la punctul 54 din această hotărâre, că „un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înţeleagă semnificaţia măsurii luate în privinţa sa”.

158. Fiind cea mai mare societate petrolieră rusească care aparţine în procent de 69,5 % statului rus(89), ale cărei active totale sunt estimate la mai mult de 1 000 de miliarde de ruble ruseşti şi în cazul căreia cel puţin 50 % din veniturile estimate provin din vânzarea sau transportul ţiţeiului sau produselor petroliere(90), Rosneft este în măsură să aprecieze importanţa sectorului petrolier în termeni de venituri la bugetul Federaţiei Ruse(91) şi motivul pentru care faptul că este vizată de măsurile restrictive prevăzute la articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi în anexa III la Decizia 2014/512, precum şi la articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi în anexa VI la regulament poate avea efectul de „a creşte costul acţiunilor Rusiei menite să submineze integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi de a promova o soluţionare paşnică a crizei”(92).

159. Acelaşi lucru este valabil pentru măsurile prevăzute la articolul 3, la articolul 3a, la articolul 4 alineatele (3) şi (4), precum şi în anexa II la Regulamentul nr. 833/2014, care nu constituie măsuri restrictive împotriva Rosneft(93), ci vizează în general industria petrolieră rusă.

d)      Cu privire la motivul de nevaliditate întemeiat pe pretinsa încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la protecţie jurisdicţională efectivă şi a dreptului de acces la dosar

160. Potrivit Rosneft, refuzul Consiliului de a îi acorda acces privilegiat la informaţii şi la probe privind chestiuni atât de fundamentale precum motivul pentru care Rosneft era menţionată în Decizia 2014/512 şi în Regulamentul nr. 833/2014 sau motivul pentru care anumite sectoare ale industriei petroliere erau vizate spre deosebire de altele încalcă dreptul la apărare, dreptul la protecţie jurisdicţională efectivă şi dreptul de acces la dosar.

161. Rezultă din documentele anexate la observaţiile scrise ale Rosneft şi ale Consiliului că Rosneft a încercat să obţină, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei(94), un acces privilegiat („privileged access”) la documentele Consiliului pentru a le utiliza în cadrul acţiunii în anulare pendinte în faţa Tribunalului în cauza NK Rosneft şi alţii/Consiliul (T‑715/14).

162. Lectura acestor documente permite să se concluzioneze că Rosneft a utilizat mijloacele de acces public la documentele instituite prin acest regulament, precum „document discovery”, o procedură de solicitare de documente întâlnită în sistemele juridice de tip „common law” şi în arbitrajul internaţional(95).

163. Chiar dacă, în opinia noastră, Regulamentul nr. 1049/2001 nu este adaptat să ofere, într‑un mod corespunzător, un acces privilegiat la documentele necesare în cadrul unui litigiu(96), rezultă din documentele anexate observaţiilor scrise ale Rosneft şi ale Consiliului că acesta din urmă nu a respins cererile de prezentare de documente, ci că le‑a soluţionat în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001.

164. Or, întrucât prin acest motiv Rosneft pretinde că, în mod eronat, Consiliul i‑a refuzat accesul la majoritatea documentelor a căror prezentare o solicitase, considerăm că acest motiv este inadmisibil, conform jurisprudenţei care decurge din cauza în care s‑a pronunţat Hotărârea TWD Textilwerke Deggendorf (C‑188/92, EU:C:1994:90) în care Curtea a statuat că „[…] cerinţele de securitate juridică conduc la excluderea posibilităţii beneficiarului unui ajutor […] care ar fi putut ataca această decizie şi care a lăsat să se scurgă termenul imperativ prevăzut în această privinţă la articolul [263] al [şaselea] paragraf din [T]ratat[ul FUE], de a repune în discuţie legalitatea acesteia în faţa instanţelor naţionale cu ocazia unei acţiuni îndreptate împotriva măsurilor de punere în aplicare a acestei decizii, luate de autorităţile naţionale”(97).

165. Subliniem în această privinţă că din scrisorile Consiliului adresate Rosneft reiese că Consiliul o avertizase, conform articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, în privinţa posibilităţii de a exercita o acţiune în anulare împotriva respingerii parţiale a cererii sale de prezentare de documente conform articolului 263 TFUE.

166. Întrucât deciziile Consiliului prin care acorda Rosneft acces parţial la documentele pe care aceasta le solicitase o priv eau direct şi individual, acţiunea sa ar fi fost fără nicio îndoială admisibilă(98).

167. În orice caz, lectura acestor cereri de acordare a unui acces privilegiat la documente, adresate Consiliului de Rosneft, arată că:

–        deseori, aceste cereri nu conţineau o descriere suficient de detaliată a unei categorii specifice şi restrânse de documente care puteau, în mod rezonabil și în opinia Rosneft, să existe;

–        aceste cereri nu erau însoţite de o explicaţie a relevanţei documentelor solicitate pentru litigiu sau a importanţei lor pentru soluţionarea acestuia şi

–        aceste cereri nu erau însoţite nici de o declaraţie conform căreia documentele solicitate nu se găseau deja în posesia sa, în paza sau sub controlul său, nici de o explicaţie a motivelor pentru care ea presupunea că documentele respective se aflau în posesia, în paza sau sub controlul Consiliului.

168. Cu toate acestea, Consiliul a prezentat o listă de documente pe care le considera a fi cele avute în vedere de cererile Rosneft şi i‑a respins în parte accesul la o serie de documente, motivându-şi decizia.

169. Mai mult, întrucât guvernul Regatului Unit este parte în procedura principală, nu există niciun impediment ca Rosneft să îi solicite acestuia, în conformitate cu normele privind prezentarea documentelor în dreptul englez, să prezinte documentele pe care le deţine ori se află în paza sau sub controlul său, în calitatea sa de membru al Consiliului. Instanţa de trimitere trebuie să se asigure că normele dreptului englez aplicabile în cazul prezentării de documente respectă principiile efectivităţii şi echivalenţei(99).

170. În acest context, nu considerăm că cererea de acces privilegiat formulată de Rosneft a fost tratată de Consiliu într‑o manieră care să încalce dreptul la apărare, dreptul la protecţie jurisdicţională efectivă şi dreptul de acces la dosar.

e)      Cu privire la motivul de nevaliditate întemeiat pe pretinsa încălcare a principiului egalităţii de tratament

171. Potrivit Rosneft, prin vizarea sectorului petrolier rus prin măsurile restrictive în cauză, Consiliul nu a respectat principiul egalităţii de tratament în măsura în care, dacă scopul declarat al măsurilor restrictive în discuţie în cauza principală era, aşa cum prevede considerentul (2) al Regulamentului nr. 833/2014, promovarea unei soluţionări paşnice a crizei din Ucraina, acest scop este departe de a explica şi, cu atât mai mult, de a justifica diferenţa de tratament dintre întreprinderile care, precum aceasta, fac parte din sectorul petrolier rus şi întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în alte sectoare.

172. Rezultă dintr‑o jurisprudenţă constantă că „principiul nediscriminării impune ca situaţiile comparabile să nu fie tratate în mod diferit, iar situaţiile diferite să nu fie tratate în acelaşi mod, cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv”(100).

173. În opinia noastră, Rosneft nu poate pretinde în mod valabil că este victima unei discriminări.

174. Mai întâi, sectorul petrolier rusesc nu este singurul sector al economiei rusești vizat de măsurile restrictive în cauză. Decizia 2014/512 şi Regulamentul nr. 833/2014 conţin dispoziţii care privesc de asemenea sectoarele de armament, energie nucleară, aerospaţial, precum şi sectorul bancar(101).

175. Pe de altă parte, Rosneft nu a furnizat probe care să demonstreze că existau alte societăţi petroliere rusești care îndeplineau criteriile menţionate la articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) din Decizia 2014/512 şi la articolul 5 alineatul (2) literele (a)-(d) din Regulamentul nr. 833/2014, care, potrivit acestui temei, ar fi trebuit să fie vizate de măsurile restrictive, dar nu au fost sau nu sunt vizate.

176. Astfel cum observă Comisia, dacă ar fi urmat raţionamentul Rosneft, de fiecare dată când Consiliul dorește să impună măsuri restrictive împotriva unei ţări terţe, acesta nu ar avea altă opţiune decât să întrerupă complet relaţiile economice şi financiare cu acea ţară, ceea ce, de altfel, ar fi contrar formulării articolului 215 alineatul (1) TFUE, care face trimitere la „o decizie [a Consiliului], adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul [UE] [care] prevede întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare”(102).

177. Acest motiv trebuie, aşadar, respins.

f)      Cu privire la motivul de nevaliditate întemeiat pe un pretins abuz de putere

178. Rosneft susţine că, prin indicarea, în considerentul (2) al Regulamentului nr. 833/2014, a faptului că scopul măsurilor restrictive este de „a creşte costul acţiunilor Rusiei menite să submineze integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi de a promova o soluţionare paşnică a crizei”(103), Consiliul a comis un abuz de putere, deoarece intenţia sa reală era de a limita capacitatea societăţilor rusești de continuare a dezvoltării lor şi de a cauza un prejudiciu pe termen lung sectorului energetic rus.

179. Potrivit jurisprudenţei Curţii, „un [abuz de putere] există atunci când o instituţie îşi exercită competenţele în scopul exclusiv sau cel puţin determinant de a atinge alte obiective decât cele declarate sau pentru a eluda o procedură prevăzută în mod special de tratat pentru a răspunde circumstanţelor cauzei”(104).

180. În această privinţă, Rosneft se întemeiază pe un document de lucru al Comisiei(105) potrivit căruia măsurile restrictive împotriva societăţilor petroliere rusești „au ca scop să priveze anumite societăţi de stat de interes strategic rusești de surse financiare internaţionale şi europene, impunând astfel un cost financiar indirect statului şi limitând capacitatea acestora de dezvoltare în viitor”(106).

181. Or, acest document nu susţine nicidecum afirmaţia potrivit căreia „singura intenţie reală a Consiliului era de a limita capacitatea societăţilor rusești de continuare a dezvoltării”(107). Dimpotrivă, scopul declarat al măsurilor restrictive în cauză era de „a creşte costul acţiunilor Rusiei menite să submineze integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”(108), ceea ce corespunde scopului declarat în documentul de lucru al Comisiei.

182. În orice caz, un singur document, calificat „de lucru” şi care provine de la o altă instituţie decât cea care a adoptat actul în cauză nu poate fi suficient pentru a se stabili existenţa unui abuz de putere.

183. Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

g)      Cu privire la motivul de nevaliditate întemeiat pe pretinsa contradicţie dintre Decizia 2014/512 şi Regulamentul nr. 833/2014

184. Rosneft susţine că există o contradicţie între formularea articolului 4 alineatul (4) din Decizia 2014/512 şi cea a articolului 3 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 833/2014. În timp ce prima dintre aceste dispoziţii nu ar oferi statelor membre nicio marjă de apreciere în privinţa interdicţiei de a refuza autorizarea contractelor încheiate anterior datei de 1 august 2014, cea de a doua le‑ar permite autorizarea şi, prin urmare, refuzarea executării unei obligaţii care decurge din astfel de contracte.

185. Reamintim că Regulamentul nr. 833/2014 este un act al Uniunii adoptat în temeiul articolului 215 TFUE care permite Consiliului să adopte „măsurile necesare”, în speţă măsuri restrictive, „[î]n cazul în care o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul [UE], prevede” întreruperea sau restrângerea relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe sau măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice.

186. Curtea s‑a pronunţat asupra acestui subiect în sensul că, „prin adoptarea un[ei decizii PESC], [Uniunea] este obligată să ia, în cadrul Tratatului [FUE], măsurile pe care acest act le impune”(109). În consecinţă, astfel cum observă guvernul francez, atunci când adoptă un regulament în temeiul articolului 215 TFUE, Consiliul este ținut de termenii deciziei PESC care îl precedă.

187. Nu împărtăşim poziţia Consiliului potrivit căreia regulamentul adoptat în temeiul articolului 215 TFUE este independent de decizia PESC adoptată în temeiul capitolului 2 din titlul V din Tratatul UE şi poate chiar să fie în contradicţie cu aceasta.

188. În şedinţă, Consiliul s‑a întemeiat în această privinţă pe punctul 70 din Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul (C‑548/09 P, EU:C:2011:735), în care Curtea se pronunţase în sensul că, „[î]n ceea ce priveşte necesitatea […] de a considera că Poziţia comună 2007/140 este unul dintre temeiurile juridice, este suficient să se constate că este contrazisă de însuşi textul articolului 301 CE, care prevede posibilitatea de a adopta măsuri comunitare în cazul în care o poziţie comună sau o acţiune comună adoptată în temeiul unor dispoziţii ale Tratatului UE, în versiunea anterioară Tratatului de la Lisabona, referitoare la PESC prevăd o acţiune a Comunităţii. Acest text indică faptul că poziţia comună sau acţiunea comună trebuie să existe pentru a putea fi adoptate măsuri comunitare, însă nu indică faptul că aceste măsuri trebuie să fie întemeiate pe poziţia comună sau pe acţiunea comună în discuţie”(110).

189. Or, întocmai cum Curtea a arătat în pasajul subliniat din hotărârea sa, formularea articolului 215 TFUE nu este aceeaşi cu cea a articolului 301 CE, care privea ipoteza în care „o poziţie comună sau o acţiune comună, adoptată în conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europeană referitoare la politica externă şi de securitate comună, prevede[a] o acţiune a Comunităţii care urmăreşte să întrerupă sau să reducă, în tot sau în parte, relaţiile economice cu una sau mai multe ţări terţe”.

190. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte măsurile restrictive care însoţesc întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare cu o ţară terţă, precum cele prevăzute la articolul 4 din Decizia 2014/512(111), articolul 215 alineatul (1) TFUE impune Consiliului adoptarea unui regulament de punere în aplicare a măsurilor necesare(112).

191. În consecinţă, întrucât Decizia 2014/512 introducea măsuri restrictive pentru ca întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare cu o ţară terţă să devină efectivă, această decizie trebuia să figureze, alături de articolul 215 TFUE, în temeiul juridic al Regulamentului nr. 833/2014, cum este, de altfel, cazul(113).

192. Rezultă astfel că dispoziţiile Regulamentului nr. 833/2014 nu pot fi în contradicţie cu dispoziţiile Deciziei 2014/512 fără a încălca principiul legalităţii, pe care acest regulament, precum orice act al Uniunii, trebuie să îl respecte.

193. În speţă, cele două dispoziţii în cauză au o formulare diferită. Articolul 4 alineatul (4) din Decizia 2014/512 prevede că interdicţia de a acorda o autorizaţie pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente sau pentru furnizarea serviciilor menţionate la alineatele (1) şi (2) din acest articol „nu aduce atingere executării contractelor încheiate înainte de 1 august 2014”(114), în timp ce articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 833/2014 prevede că, „[c]u toate acestea, autorităţile competente pot acorda”(115) o astfel de o autorizaţie în cazul în care vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul vizează executarea unei obligaţii care decurge dintr‑un contract încheiat înainte de 1 august 2014.

194. Cu alte cuvinte, Decizia 2014/512 nu afectează contractele încheiate înainte de 1 august 2014, în timp ce Regulamentul nr. 833/2014 permite autorităţilor statelor membre să autorizeze sau să nu autorizeze o vânzare, o furnizare, un transfer sau un export care vizează executarea unei obligaţii care decurge dintr‑un contract încheiat înainte de 1 august 2014.

195. În opinia noastră, există aici o contradicţie ireconciliabilă între cele două texte şi, pentru motivele pe care le‑am expus la punctele 185-192 din prezentele concluzii, considerăm că articolul 3 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 833/2014 este lipsit de validitate.

h)      Cu privire la motivul de nevaliditate întemeiat pe pretinsa încălcare a principiului proporţionalităţii şi a drepturilor fundamentale ale Rosneft

196. Rosneft arată că articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi articolul 7 şi anexa III la Decizia 2014/512, precum şi articolul 3, articolul 3a, articolul 4 alineatele (3) şi (4), articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3), articolul 11 alineatul (1) şi anexele II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014 sunt lipsite de validitate, întrucât sunt disproporţionate în raport cu scopul declarat al acestora şi constituie o încălcare a articolului 16 (libertatea de a desfăşura o activitate comercială) şi a articolului 17 alineatul (1) (dreptul de proprietate) din cartă.

197. Făcând trimitere în special la Hotărârile Bank Melli Iran/Consiliul (EU:T:2009:401) şi Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft (EU:C:2013:776), Rosneft apreciază că măsurile adoptate de Consiliu nu sunt nici necesare, nici adecvate deoarece nu există un raport rezonabil între mijloacele folosite şi scopul urmărit prin măsurile respective.

198. Rosneft susţine că articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2014/512 şi articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 autorizează, în ceea ce îl priveşte, o confiscare a fondurilor şi o ingerinţă în exercitarea drepturilor contractuale dobândite, respectiv drepturile de proprietate ale acesteia protejate de articolul 17 alineatul (1) din cartă. Aceste dispoziţii ar depăşi ceea ce este necesar prevăzând în esenţă că părţile contractante altele decât cele ruse pot fi exonerate de orice obligaţie prevăzută de contracte încheiate cu entităţi desemnate de regulamentul menţionat, chiar dacă ar fi vorba de o obligaţie de a furniza o întreagă gamă de echipamente din care numai o mică parte intră în sfera tehnologiilor prevăzute în anexa II din respectivul regulament.

199. Nu împărtăşim aceste argumente.

200. Întocmai ca guvernele Regatului Unit, estonian şi francez, precum şi Consiliul şi Comisia, apreciem că ingerinţa descrisă de Rosneft nu este decât consecinţa inevitabilă a deciziei Consiliului, pe de o parte, de a restrânge relaţiile economice şi financiare cu Federaţia Rusă şi, pe de altă parte, de a impune măsuri restrictive împotriva Rosneft.

201. Astfel cum a arătat Curtea, la punctul 113 din Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul (C‑548/09 P, EU:C:2011:735), „drepturile fundamentale în discuţie în prezenta cauză nu sunt prerogative absolute şi […] exercitarea lor poate face obiectul unor restricţii justificate de obiective de interes general urmărite de [Uniune]”(116).

202. În această privinţă, Curtea a statuat la punctele 22 şi 23 din Hotărârea Bosphorus (C‑84/95, EU:C:1996:312) că „[…] orice măsură de sancţionare presupune, prin definiţie, consecinţe care afectează dreptul de proprietate şi libera desfăşurare a unei activităţi profesionale, cauzând astfel prejudicii unor părţi a căror responsabilitate în ceea ce priveşte situaţia care a condus la adoptarea măsurilor în cauză nu a fost stabilită”, şi că „[e]ste necesar să se arate în continuare că importanţa obiectivelor urmărite de reglementarea în litigiu este de natură să justifice consecinţele negative, chiar considerabile, pentru anumiţi operatori”(117).

203. În speţă, dispoziţiile în cauză urmăresc tocmai să limiteze aprovizionarea cu echipamente şi finanţarea sectorului petrolier rus, înscriindu‑se astfel într‑un domeniu strict delimitat, care nu are drept consecinţă să lovească, fără distincţie, ansamblul operatorilor economici ruşi fără relevanţă pentru importanţa lor strategică pentru economia rusă.

204. Astfel, după cum subliniază guvernul francez, având în vedere contextul în care au fost adoptate dispoziţiile în litigiu şi obiectivul acestora care urmăreşte creşterea costului acţiunilor Federaţiei Ruse prin vizarea sectoarelor strategice ale economiei ruse, printre care sectorul petrolier, Consiliul a putut adopta dispoziţiile respective fără a depăşi limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

205. Pentru aceste motive, propunem Curţii să răspundă la a doua întrebare litera a) după cum urmează:

a)      examinarea acestei întrebări nu a evidenţiat niciun element de natură a aduce atingere validităţii

–        articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3),

–        articolului 7 şi

–        anexei III la Decizia 2014/512

precum şi

–        articolului 3 alineatele (1)-(4), alineatul (5) primul şi al treilea paragraf şi alineatele (6)-(8)

–        articolului 3a

–        articolului 4 alineatele (3) şi (4)

–        articolului 5 alineatul (2) literele (b)-(d) şi alineatul (3),

–        articolului 11 şi

–        anexelor II şi VI la Regulamentul nr. 833/2014.

b)      Articolul 3 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 833/2014 este lipsit de validitate.

C –    Cu privire la a doua întrebare litera b)

206. Prin intermediul celei de a doua întrebări litera b), instanţa de trimitere solicită Curţii să stabilească dacă, în ipoteza în care măsurile restrictive contestate de Rosneft ar fi valide, ar fi contrar principiilor securităţii juridice şi nulla poena sine lege certa ca un stat membru să impună sancţiuni penale, în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 833/2014, înainte ca domeniul de aplicare al infracţiunii în cauză să fi fost în mod suficient clarificat de Curte.

1.      Cu privire la admisibilitate

207. Potrivit Consiliului, această întrebare este inadmisibilă deoarece nu priveşte validitatea sau interpretarea actelor Uniunii, ci validitatea unei reglementări naţionale în raport cu principiile securităţii juridice şi nulla poena sine lege certa.

208. Guvernul Regatului Unit, precum şi Consiliul subliniază de asemenea că întrebarea este ipotetică deoarece aceasta nu priveşte un caz concret de aplicare a unor sancţiuni penale prevăzute de reglementarea Regatului Unit în cauză, ceea ce oricum ar fi imposibil în ceea ce priveşte Rosneft, deoarece sancţiunile penale pentru încălcarea dispoziţiilor Deciziei 2014/512 şi ale Regulamentului nr. 833/2014 nu vizează decât persoane stabilite în Regatul Unit.

209. Nu împărtăşim aceste argumente. În opinia noastră, reiese cu claritate din cererea de decizie preliminară că instanţa de trimitere nu adresează Curţii întrebări privind validitatea reglementării Regatului Unit adoptate în aplicarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014(118) în raport cu principiile dreptului naţional. Aceasta solicită în esenţă să se clarifice dacă principiile securităţii juridice(119) şi nulla poena sine lege certa (articolul 49 din cartă) trebuie să fie interpretate într‑o manieră care să excludă adoptarea unor sancţiuni penale atunci când termenii care descriu infracţiunea nu au fost clarificaţi suficient de Curte.

210. Nu considerăm nici că a doua întrebare litera b) este ipotetică. Pe de o parte, cu toate că articolul 3 din Regulamentul nr. 833/2014 vizează doar vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de pe teritoriul statelor membre(120), considerăm că sancţiunile instituite prin Ordonanţa privind controlul exporturilor (sancţiuni cu privire la Rusia, Crimeea şi Sevastopol) din 2014 nu vizează exclusiv persoanele stabilite în Regatul Unit sau în Uniune(121). Astfel, în şedinţă, Rosneft a susţinut că, în cazul unei încălcări a măsurilor restrictive, ar putea fi angajată răspunderea sa penală în calitate de complice, ceea ce guvernul Regatului Unit nu a contestat.

211. În orice caz, faptul că nu pot fi impuse Rosneft aceste sancţiuni nu transformă întrebarea într‑una ipotetică, dat fiind că nu rezultă nicidecum din cererea de decizie preliminară că Rosneft nu are dreptul de a contesta măsurile adoptate de guvernul Regatului Unit conform articolului 8 din Regulamentul nr. 833/2014.

212. Pe de altă parte, faptul că Rosneft nu a făcut deocamdată obiectul unei sancţiuni penale este irelevant. Astfel, după cum Curtea s‑a pronunţat la punctul 64 din Hotărârea Unibet (C‑432/05, EU:C:2007:163), „[d]acă [o parte] trebuie să aştepte să facă obiectul unor proceduri administrative sau penale şi sancţiunilor care pot decurge din acestea, ca singură cale procesuală pentru a contesta conformitatea prevederilor interne în cauză cu dreptul [Uniunii], aceasta nu ar fi suficient pentru a i se asigura o astfel de protecţie jurisdicţională efectivă”.

213. Trebuie, aşadar, să se răspundă la această întrebare.

2.      Cu privire la fond

214. Potrivit Rosneft, termenii care descriu încălcările şi în special termenii „ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri”(122), „şist”(123), „asistenţă financiară”(124) şi „valori mobiliare […] emise după 12 septembrie 2014”(125) nu ating gradul de precizie şi de claritate corespunzător sancţiunilor penale. În consecinţă, aceasta apreciază că ar fi contrar principiilor securităţii juridice şi nulla poena sine lege certa ca un stat membru să impună sancţiuni penale în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 833/2014 fără ca sau înainte să fi fost dată de Curte o interpretare uniformă a acestor termeni.

215. La fel ca instanţa de trimitere, apreciem că termenii în cauză au, în mod indiscutabil, o sferă mai largă, însă, în cele din urmă, ne îndoim că ambiguităţile inerente acestor termeni sunt suficiente pentru a conduce la lipsa de securitate juridică.

216. Astfel cum Curtea s‑a pronunţat la punctul 217 din Hotărârea Dansk Rørindustri şi alţii/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P şi C‑213/02 P, EU:C:2005:408), „principiul legalităţii infracțiunilor și pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) […] nu poate fi interpretat[] în sensul că interzic[e] clarificarea progresivă a normelor privind răspunderea penală”.

217. Continuându-şi raţionamentul, Curtea a statuat astfel că „sfera noţiunii de previzibilitate depinde într‑o largă măsură de conţinutul textului respectiv, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor acestuia. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la consiliere adecvată pentru a evalua la un nivel rezonabil în împrejurările cauzei consecinţele care pot rezulta dintr‑un anumit act. O asemenea situaţie se regăseşte în special în cazul profesioniştilor, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea profesiei lor. De asemenea, există aşteptarea ca aceştia să manifeste o diligenţă specifică în evaluarea riscurilor pe care le presupune această exercitare”(126).

218. Din această hotărâre reiese că simpla existenţă a unor posibile interpretări diferite ale unei dispoziţii penale nu implică în mod automat că aceasta este contrară principiilor securităţii juridice şi nulla poena sine lege certa. Astfel, există numeroase dispoziţii penale ai căror termeni nu pot face, de la bun început, obiectul unei interpretări unice.

219. Astfel cum au arătat Trezoreria Majestăţii Sale şi ministrul pentru întreprinderi, inovaţie şi competenţe în faţa instanţei de trimitere, în cazul în care există îndoieli reale în privinţa interpretării care trebuie oferită unuia dintre termenii în cauză, „este întotdeauna permis întreprinderii afectate să solicite precizări autorităţilor de aplicare a legii şi să prevină astfel orice risc de urmărire penală pentru încălcări în principiu neintenţionate ale dispoziţiilor în cauză”(127).

220. Arătăm în această privinţă că statele membre sunt obligate, în conformitate cu articolul 19 TUE, să instituie căile de atac necesare pentru a permite operatorilor economici să conteste interpretarea dată de autorităţile statelor membre dispoziţiilor Deciziei 2014/512 şi ale Regulamentului nr. 833/2014.

221. Aceste instanţe ar putea atunci să adreseze cereri de decizie preliminară, conform articolului 267 TFUE, de fiecare dată când apreciază că dispoziţiile Regulamentului nr. 833/2014 şi ale Deciziei 2014/512 (în măsura în care Curtea are competenţă) nu sunt suficient de clare, astfel cum, de altfel, a procedat instanţa de trimitere prin intermediul celei de a treia întrebări formulate, care priveşte tocmai interpretarea dispoziţiilor avute în vedere prin a doua întrebare litera b).

222. Propunem, aşadar, Curţii să răspundă la a doua întrebare litera b) că principiile securităţii juridice şi nulla poena sine lege certa nu exclud posibilitatea ca un stat membru să impună sancţiuni penale în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 833/2014, înainte ca sensul termenilor utilizaţi de acest regulament pentru definirea domeniului de aplicare al infracţiunii în cauză să fi fost în mod suficient clarificat de Curte.

D –    Cu privire la a treia întrebare litera a)

223. Prin intermediul celei de a treia întrebări litera a), instanţa de trimitere solicită Curţii să stabilească dacă termenul „asistenţă financiară” utilizat la articolul 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 833/2014 include procesarea plăţilor de către o bancă sau un organism financiar.

224. Potrivit Rosneft, termenii „finanţare sau asistenţă financiară” trebuie să fie interpretaţi împreună şi înţeleşi ca reprezentând furnizarea unei finanţări şi a unor servicii asociate, care nu include prelucrarea plăţilor, punct de vedere căruia i se opune ministrul pentru întreprinderi, inovaţie şi competenţe, potrivit căruia prelucrarea plăţilor constituie o asistenţă financiară în sensul articolului 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 833/2014.

225. Astfel cum arată instanţa de trimitere, această întrebare prezintă o importanţă deosebită deoarece din probele care i‑au fost prezentate rezultă că aceşti termeni fac obiectul unor interpretări diferite ale autorităţilor competente ale statelor membre.

226. Astfel, din observaţiile scrise depuse în cadrul prezentei proceduri rezultă că guvernul estonian, precum şi Comisia(128) împărtăşesc interpretarea dată acestor termeni de guvernul Regatului Unit, în timp ce guvernul german susţine interpretarea propusă de Rosneft. La rândul său, guvernul francez a apreciat că prelucrarea plăţilor este inclusă în noţiunea „asistenţă financiară”, cu condiţia ca plăţile respective să implice transferarea de către instituţia financiară către destinatarii acestora a unei resurse noi.

227. Dorim să subliniem în plus că termenii în cauză sunt utilizaţi în mai multe regulamente de stabilire a unor măsuri restrictive. Prin urmare, decizia Curţii ar putea avea consecinţe care să depăşească sfera prezentei cauze(129).

228. În opinia noastră, răspunsul la această întrebare nu poate fi categoric negativ sau afirmativ.

229. Dorim să arătăm mai întâi că, potrivit formulării dispoziţiei în cauză, sunt supuse unei autorizări prealabile „finanţare[a] sau asistenţ[a] financiară în legătură cu produsele menţionate în anexa II, incluzând în special subvenţiile, împrumuturile şi asigurarea creditelor la export, pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export al produselor respective sau pentru orice furnizare de asistenţă tehnică aferentă acestora”.

230. Această formulare implică, astfel cum observă guvernul Regatului Unit, că asistenţa financiară este o alternativă la finanţare, iar nu un sinonim sau o noţiune încorporată în noţiunea de finanţare. În consecinţă, noţiunea de asistenţă financiară trebuie în mod obligatoriu să înglobeze alte activităţi decât cele incluse în noţiunea de finanţare.

231. Formularea dispoziţiei în cauză oferă, pe de altă parte, câteva exemple în privinţa a ceea ce se înţelege prin „finanţare sau asistenţă financiară”, respectiv „subvenţiile, împrumuturile şi asigurarea creditelor la export”. Totuşi, această listă este precedată de termenul „incluzând”, ceea ce arată că sunt avute în vedere alte operaţiuni, fără ca prelucrarea plăţilor să fie menţionată în mod expres.

232. În această privinţă, dorim să arătăm că în Nota de îndrumare din 16 decembrie 2014 privind punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 833/2014(130), Comisia a precizat că „serviciile de plată şi emiterea de scrisori de garanţie/de credit constituie o asistenţă financiară şi sunt interzise atunci când au legătură cu o operaţiune comercială interzisă în temeiul articolului 2”(131).

233. Comisia a precizat de asemenea că „[b]ăncile care acţionează în numele unui client sau în beneficiul acestuia au o obligaţie de precauţie privind plăţile efectuate de clienţii acestora şi trebuie să se opună oricărei plăţi efectuate cu încălcarea regulamentului. În ceea ce priveşte băncile care acţionează în calitate de corespondent bancar, acestea trebuie să se opună oricărei plăţi atunci când există informaţii din care rezultă încălcarea regulamentului”(132).

234. Scopul dispoziţiei respective este, aşadar, de a interzice orice asistenţă de natură financiară pentru o tranzacţie interzisă prin articolul 4 alineatul (4) şi prin articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 833/2014, respectiv vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor enumerate în anexa II în cazul în care există motive întemeiate să se considere că vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor respective are ca destinaţie oricare dintre categoriile de proiecte de explorare şi extracţie menţionate la articolul 3 alineatul (3) din acest regulament.

235. Astfel cum am explicat la punctele 126-131 din prezentele concluzii, tranzacţiile vizate şi interzise de articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 833/2014 sunt cele realizate de pe teritoriul statelor membre.

236. Din moment ce Regulamentul nr. 833/2014 nu împiedică tranzitul pe teritoriul Uniunii al produselor enumerate în anexa II care provin din ţări terţe şi destinate Federaţiei Ruse, rezultă că prelucrarea plăţilor pentru aceste tranzacţii nu intră în sfera noţiunii de „asistenţă financiară” în sensul articolului 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 833/2014.

237. În această privinţă, facem trimitere la considerentul (5) al acestui regulament, care, deşi reglementează restricţiile privind accesul la piaţa de capital pentru anumite instituţii financiare, impuse prin articolul 5, precizează că „[r]espectivele restricţii nu se aplică altor servicii financiare, precum […] serviciile de plată”.

238. În schimb, prelucrările plăţilor pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor enumerate în anexa II, de pe teritoriul Uniunii, sunt supuse obligaţiei de a depune o cerere de autorizare pentru ca autorităţile competente ale statelor membre să poată verifica dacă plata în cauză şi tranzacţia subiacentă privesc cele de trei categorii enumerate la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 833/2014. Numai dacă produsele în cauză sunt destinate unei utilizări în Rusia conforme celor trei categorii, autorităţile competente sunt obligate să refuze autorizarea.

239. Pentru aceste motive, propunem Curţii să răspundă la a treia întrebare litera a) că termenul „asistenţă financiară” care figurează la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 833/2014 include prelucrarea de către o bancă sau alt organism financiar a unei plăţi a cărei tranzacţie subiacentă este prevăzută la articolul 3 alineatul (1) de acest regulament.

E –    Cu privire la a treia întrebare litera b)

240. Prin intermediul celei de a treia întrebări litera b), instanţa de trimitere solicită Curţii să stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 833/2014 interzice emiterea, cu începere de la 12 septembrie 2014, de CGD(133) în temeiul unui acord de depozit cu una dintre entităţile enumerate în anexa VI sau alte tranzacţii cu asemenea certificate cu privire la acţiuni la una dintre aceste entităţi, care au fost emise anterior acestei date.

241. Rosneft susţine că interdicţia de emitere de CGD cu începere de la 12 septembrie 2014 nu include CGD ale căror acţiuni subiacente au fost emise anterior datei de 12 septembrie 2014. FCA se opune acestei interpretări, aceasta considerând că interdicţia se aplică cu începere de la această dată independent de data de emitere a acţiunilor subiacente, poziţie pe care o împărtăşeşte de asemenea instanţa de trimitere.

242. În opinia noastră, din formularea dispoziţiei în cauză reiese cu claritate că emiterea de CGD este interzisă cu începere de la 12 septembrie 2014 independent de data de emitere a acţiunilor subiacente.

243. Potrivit articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 833/2014, „[s]e interzic cumpărarea, vânzarea, furnizarea de servicii de investiţii sau de asistenţă la emiterea sau efectuarea de oricare alte operaţiuni cu valori mobiliare […] a căror scadenţă este mai mare de 30 de zile, emise după 12 septembrie 2014”.

244. Termenul „valori mobiliare” este definit la articolul 1 litera (f) punctul (i) drept „acţiunile la întreprinderi şi alte titluri echivalente acţiunilor la întreprinderi, la întreprinderi de tip parteneriat sau la alte entităţi, precum şi certificatele reprezentative de acţiuni”(134).

245. Întrucât formularea acestor dispoziţii nu prevede niciun termen limită în privinţa acţiunilor subiacente, este clar că interdicţia de emitere de CGD se aplică independent de data de emitere a acţiunilor subiacente(135).

246. Acest lucru pare, de altfel, firesc dat fiind că, astfel cum observă FCA, CGD sunt instrumente de plasament legate în mod cert de acţiunile unei societăţi, dar cotate la bursă şi negociate în mod separat de acţiunile pe care le reprezintă. În acest sens, CGD permit societăţilor din ţări terţe să aibă acces la pieţele de capital din Uniune şi să mobilizeze capital pe aceste pieţe fără a trebui să îndeplinească în mod obligatoriu criteriile şi condiţiile impuse pentru cotarea acţiunilor lor la bursele de pe aceste pieţe.

247. Este de asemenea important să se observe că, potrivit FCA, CGD emise în prezent cu privire la acţiunile Rosneft reprezintă doar 7,5 % din capitalul său total în acţiuni, în timp ce valoarea‑plafon autorizată deja de FCA pentru cotarea la bursă şi admiterea la negociere permiteau schimbul până la aproximativ 90 % din capitalul acesteia exprimat în CGD.

248. Acest lucru implică faptul că, în cazul în care punctul de vedere al Rosneft ar fi admis, măsura restrictivă introdusă prin dispoziţia în cauză ar fi lipsită de conţinutul său, dat fiind că majoritatea acţiunilor Rosneft au fost admise anterior datei de 12 septembrie 2014 şi că Rosneft ar putea continua să le convertească liber în CGD.

249. Pentru aceste motive, propunem Curţii să răspundă la a treia întrebare litera b) că articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 833/2014 interzice emiterea de CGD cu privire la acţiunile entităţilor enumerate la anexa VI cu începere de la 12 septembrie 2014 independent de data de emitere a acestor acţiuni.

F –    Cu privire la a treia întrebare litera c)

250. Prin intermediul celei de a treia întrebări litera c), instanţa de trimitere solicită în esenţă Curţii să ofere o definiţie termenului „şist”, care figurează la articolul 3 alineatul (3) şi la articolul 3a alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 833/2014, precum şi să stabilească dacă termenii „ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri”, care figurează la articolul 3 alineatul (3) şi la articolul 3a alineatul (1) litera (a) din acest regulament, trebuie interpretaţi în sensul că măsura de 150 de metri trebuie să fie considerată de la punctul de forare sau din altă parte.

1.      Cu privire la noţiunea „ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri”

251. Astfel cum am arătat la punctul 214 din prezentele concluzii şi la nota de subsol 122, există zone întinse unde adâncimea apei variază considerabil, astfel încât în anumite locuri apele au o adâncime mai mare de 150 de metri, în timp ce în altele apele au o adâncime mai mică de 150 de metri. Potrivit Rosneft, Regulamentul nr. 833/2014 nu identifică punctul de la care cei 150 de metri trebuie să fie măsuraţi şi nici nu precizează dacă este interzis să se foreze vertical într‑un punct în care adâncimea mării este mai mică de 150 de metri şi ulterior să se foreze spre exterior către un punct care este situat în roca ce se găseşte în ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri.

252. Subliniem existenţa unor opinii convergente între Rosneft, guvernul Regatul Unit, guvernul francez şi Comisie(136) în ceea ce priveşte interpretarea care trebuie dată acestor termeni, în măsura în care exprimă punctul de vedere că măsurarea adâncimii trebuie să fie stabilită la punctul de forare pentru extracţia de petrol.

253. Împărtăşim de asemenea această interpretare pe care o considerăm logică.

254. Asemenea Comisiei, considerăm că măsurarea celor 150 de metri trebuie să se realizeze pe verticală, ceea ce exclude posibilitatea ca o întreprindere să poată fora pe diagonală dintr‑un punct în care adâncimea apelor este egală cu sau mai mică de 150 de metri către un câmp petrolier care se găseşte sub ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri.

255. De asemenea, este exclusă o forare verticală într‑un punct în care adâncimea apelor este mai mică de 150 de metri urmată de o forare spre exterior în direcţia unui câmp petrolier care se găseşte sub ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri.

256. Dacă s‑ar permite opusul, atunci când din punct de vedere tehnic şi economic este viabil, măsura restrictivă ar putea fi eludată.

257. Mai mult, Rosneft, guvernul francez şi Comisia (guvernul Regatului Unit neexprimându-şi un punct de vedere în această privinţă) consideră că acest criteriu al adâncimii de 150 de metri trebuie să se aplice la amplasamentul locului de forare, iar nu în perimetrul câmpului petrolier care face obiectul forării.

258. Aceasta presupune că forarea unui câmp petrolier care se găseşte în parte sub ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri şi în parte sub ape cu o adâncime mai mică de 150 de metri nu este vizată de articolul 3 alineatul (3) şi de articolul 3a alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 833/2014 în măsura în care se realizează într‑un punct în care adâncimea apelor este egală cu sau mai mică de 150 de metri.

259. Împărtăşim de asemenea această interpretare.

2.      Cu privire la noţiunea „şist”

260. Interpretarea noţiunii „şist” se dovedește mai complicată.

261. Potrivit guvernului Regatului Unit, Curtea nu este în măsură să realizeze o examinare a probelor ştiinţifice şi geologice, în timp ce guvernul francez consideră că această noţiune corespunde unei noţiuni geologice exacte care nu necesită interpretare din partea Curţii.

262. În schimb, Rosneft şi Comisia oferă propriile interpretări în privinţa noţiunii „şist” care sunt diametral opuse.

263. Pe baza mărturiei expertului său geologic, Rosneft propune să se reţină drept definiţie a termenului „şist” depuneri care conţin kerogen, compuse în principal din argilă (a cărei proporţie de minerale argiloase depăşeşte 35 %) care nu conţine petrol lichid.

264. Potrivit Comisiei, dispoziţiile în cauză reglementează proiectele cu potenţial de extracţie a petrolului, independent de faptul că sursele situate în formaţiuni de şist sunt kerogen sau ţiţei atât timp cât se aplică fracturarea hidraulică.

265. Această divergenţă de interpretare demonstrează că, în mod contrar punctului de vedere al guvernului francez, noţiunea geologică „şist” dă naştere unor dezbateri. Pe de altă parte, considerăm, ca şi guvernul Regatului Unit, că Curtea nu este în măsură să ofere definiţii ştiinţifice ale termenilor geologici, precum şistul, în special în cazul în care autorul actului în cauză, în speţă Consiliul, nu a definit termenul.

266. Prin urmare, fără a intenţionă să oferim o definiţie de expert geologic noţiunii „şist”, subliniem că, aşa cum a observat Comisia, termenul în cauză figurează în sintagma „proiectele cu potenţial de extracţie a petrolului pornind de la surse situate în formaţiuni de şist prin fracturare hidraulică”.

267. Ne exprimăm îndoiala că această sintagmă nu permite experţilor în materie, atât din cadrul întreprinderilor în cauză, cât şi din cadrul autorităţilor competente ale statelor membre, să o pună în aplicare. Astfel, după cum observă instanţa de trimitere, „cel puţin în majoritatea cazurilor, experţii din domeniul în cauză ar înţelege limitele acestor definiţii şi […] problemele identificate de [Rosneft] se dovedesc a fi mai degrabă ipotetice decât reale sau cel puţin intervin în marjele acestor definiţii”(137).

268. Cu toate acestea, trebuie subliniat că, aşa cum măsurile restrictive vizează explorarea şi extracţia petrolului în Rusia, definiţia care urmează a fi dată termenului „şist” trebuie să ia în considerare natura formaţiunilor de şist existente în această ţară.

269. În consecinţă, nu considerăm că termenul „şist” poate fi definit ştiinţific de către Curte sau că o astfel de definiţie este indispensabilă pentru punerea în aplicare a articolelor în cauză din Regulamentul nr. 833/2014.

270. Pentru aceste motive, propunem Curţii să răspundă la a treia întrebare litera c) că măsurarea unor „ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri” trebuie să se realizeze vertical din punctul de forare.

VI – Concluzie

271. În lumina consideraţiilor precedente, propunem Curţii să răspundă la întrebările preliminare adresate de High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Camera de apel) [Înalta Curte de Justiţie (Anglia şi Ţara Galilor), Divizia Queen’s Bench (Camera de apel), Regatul Unit] astfel:

„1)      Conform articolului 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi articolului 275 TFUE, Curtea este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar, în temeiul articolului 267 TFUE, cu privire la validitatea Deciziei 2014/512/PESC a Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina în raport cu articolul 40 TUE, precum şi să controleze legalitatea articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3) şi a articolului 7 din această decizie.

2)      a) Examinarea acestei întrebări nu a evidenţiat niciun element de natură a aduce atingere validităţii

–        articolului 1 alineatul (2) literele (b)-(d) și alineatul (3),

–        articolului 7 şi

–        anexei III la Decizia 2014/512,

precum şi

–        articolului 3 alineatele (1)-(4), alineatul (5) primul şi al treilea paragraf şi alineatele (6)-(8);

–        articolului 3a;

–        articolului 4 alineatele (3) şi (4);

–        articolului 5 alineatul (2) literele (b)-(d) şi alineatul (3);

–        articolului 11 şi

–        anexelor II şi VI la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina.

Articolul 3 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 833/2014 este lipsit de validitate.

b)       Principiile securităţii juridice şi nulla poena sine lege certa nu exclud posibilitatea ca un stat membru să impună sancţiuni penale în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 833/2014 înainte ca termenii utilizaţi de acest regulament şi care definesc domeniul de aplicare al infracţiunii în cauză să fi fost în mod suficient clarificaţi de Curte.

3. a) Termenul «asistenţă financiară», care figurează la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 833/2014, include prelucrarea de către o bancă sau alt organism financiar a unei plăţi a cărei tranzacţie subiacentă este prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din acest regulament.

b)       Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 833/2014 interzice emiterea de certificate globale de depozit cu privire la acţiunile entităţilor enumerate în anexa VI cu începere de la 12 septembrie 2014 independent de data de emitere a acestor acţiuni.

c)       Măsurarea unor «ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri» în sensul articolului 3 alineatul (3) şi al articolului 3a alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 833/2014 trebuie să se realizeze vertical din punctul de forare.”






1 – Limba originală: franceza.


2 – JO L 229, p. 13. Această decizie a fost modificată de mai multe ori. Dat fiind că litigiul principal vizează doar modificările aduse până în luna decembrie 2014, ne vom referi în prezentele concluzii la versiunea Deciziei 2014/512 în vigoare în luna decembrie 2014, care include modificările aduse prin Deciziile 2014/659/PESC a Consiliului din 8 septembrie 2014 (JO L 271, p. 54) şi 2014/872/PESC a Consiliului din 4 decembrie 2014 (JO L 349, p. 58).


3 – JO L 229, p. 1. Acest regulament a fost modificat de mai multe ori. Dat fiind că litigiul principal vizează doar modificările aduse până în luna decembrie 2014, ne vom referi în prezentele concluzii la versiunea Regulamentului nr. 833/2014 în vigoare în decembrie 2014, care include modificările aduse prin Regulamentele (UE) nr. 960/2014 al Consiliului din 8 septembrie 2014, (JO L 271, p. 3) şi nr. 1290/2014 al Consiliului din 4 decembrie 2014, (JO L 349, p. 20).


4 – JO L 327, p. 3, Ediţie specială, 11/vol. 70, p. 3. Acest acord a fost aprobat în numele Comunităţilor prin Decizia 97/800/CECO, CE, Euratom a Consiliului şi a Comisiei din 30 octombrie 1997 (JO L 327, p. 1, Ediţie specială, 11/vol. 15, p. 228).


5 – Declaraţia şefilor de stat sau de guvern privind Ucraina, Bruxelles, 6 martie 2014.


6 – JO L 78, p. 6.


7 – Este vorba despre cauza pendinte NK Rosneft şi alţii/Consiliul (T‑715/14).


8 – A se vedea Regulamentele cu privire la Ucraina (sancţiuni financiare ale Uniunii Europene) (nr. 3) din 2014 [The Ukraine (European Union Financial Sanctions) (No. 3) Regulations 2014, SI 2014/2054], modificate ulterior prin Regulamentele cu privire la Ucraina (sancţiuni financiare ale Uniunii Europene) (nr. 3) (Revizuire) din 2014 [The Ukraine (European Union Financial Sanctions) (No. 3) (Amendment) Regulations 2014, SI 2014/2445], şi Ordonanţa privind controlul exporturilor (sancţiuni cu privire la Rusia, Crimeea şi Sevastopol) din 2014 [The Export Control (Russia, Crimea and Sevastopol Sanctions) Order 2014, SI 2014/2357], modificată ulterior prin Ordonanţa privind controlul exporturilor (sancţiuni cu privire la Rusia, Crimeea şi Sevastopol) (Revizuire) din 2014 [The Export Control (Russia, Crimea and Sevastopol Sanctions) (Amendment) Order 2014, SI 2014/2932].


9 – Este vorba de valori mobiliare transferabile emise sub forma Certificatelor Globale de Depozit („Global Depository Receipts”, în continuare „CGD”) cu privire la acţiunile Rosneft şi care sunt înscrise pe lista de cotaţie oficială şi de tranzacţionare a Bursei din Londra.


10 – A se vedea R (OJSC Rosneft Oil Company) v Her Majesty’s Treasury and ors [2015] EWHC 248 (Admin).


11 – Hotărârea Elitaliana/Eulex Kosovo (C‑439/13 P, EU:C:2015:753, punctul 37). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Sahlstedt şi alţii/Comisia (C‑362/06 P, EU:C:2009:243, punctul 22) şi Comisia/Cipru (C‑340/10, EU:C:2012:143, punctul 20).


12 – A se vedea Luarea de poziţie a avocatului general Kokott cu privire la Avizul 2/13 (EU:C:2014:2475, punctul 100).


13 – Această calitate procesuală pasivă a Parlamentului în materia acţiunii în anulare a fost completată cu calitatea procesuală activă a acestuia, consfinţită prin Hotărârea Parlamentul/Consiliul (C‑70/88, EU:C:1990:217). În această hotărâre, Curtea a constatat că, deși textul Tratatului CEE nu indica Parlamentul printre instituţiile care puteau formula o acţiune în anulare, acest fapt putea constitui „o lacună procedurală [care] nu poate să prevaleze faţă de interesul fundamental de menţinere şi respectare a echilibrului instituţional definit de tratatele de instituire a Comunităţilor Europene” (punctul 26).


14 – Hotărârea Inuit Tapiriit Kanatami şi alţii/Parlamentul şi Consiliul (C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 92). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Les Verts/Parlamentul (294/83, EU:C:1986:166, punctul 23), Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul (C‑50/00 P, EU:C:2002:462, punctul 40), Telefónica/Comisia (C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 57), T & L Sugars şi Sidul Açúcares/Comisia (C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctul 45), precum şi Ordonanţa Pesquerias Riveirenses şi alţii/Consiliul (C‑164/14 P, EU:C:2015:111, punctul 40).


15 – Cu toate acestea, Curtea nu a adoptat punctul de vedere foarte clar exprimat al avocatului general Kokott, conform căruia Curtea nu este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la validitatea actelor referitoare la PESC, ceea ce ar permite instanţelor statelor membre, în considerarea obligaţiei de a aplica dreptul Uniunii, să aprecieze chiar ele legalitatea acestui tip de acte şi să nu le aplice în cazul în care le‑ar considera nelegale (a se vedea punctele 82-103 din Luarea de poziţie a avocatului general Kokott cu privire la Avizul 2/13, EU:C:2014:2475).


16 – Hotărârea Parlamentul/Consiliul (C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 70). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Elitaliana/Eulex Kosovo (C‑439/13 P, EU:C:2015:753, punctul 42).


17 – Sublinierea noastră.


18 – Sublinierea noastră.


19 – Hotărârea Parlamentul/Consiliul (C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 72).


20 – Sublinierea noastră.


21 – A se vedea Hotărârile Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft (C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 99, care face trimitere la punctele 36-38 din Hotărârea Manufacturing Support & Procurement Kala Naft/Consiliul T‑509/10, EU:T:2012:201), Parlamentul/Consiliul (C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 73), precum şi National Iranian Oil Company/Consiliul (T‑578/12, EU:T:2014:678, punctul 35), confirmată prin Hotărârea National Iranian Oil Company/Consiliul (C‑440/14 P, EU:C:2016:128).


22 – JO L 134, p. 1, Ediţie specială, 18/vol. 5 p. 71.


23 – A se vedea Hotărârea Peftiev (C‑314/13, EU:C:2014:1645).


24 – JO L 42, p. 92.


25 – JO L 310, p. 10.


26 – În dreptul mai multor state membre, chestiunile legate de exercitarea politicii externe realizate de guvern nu sunt supuse controlului jurisdicţional conform teoriei denumite a actelor de guvernare [a se vedea în special Conseil d’État (Franţa), 19 februarie 1875, Prince Napoléon, Recueil Lebon, p. 155] sau doctrinei „justiciability” [a se vedea în special R (Abbasi and anor) v Secretary of State for Foreign & Commonwealth Affairs and anor [2002] EWCA Civ 1598 punctele 99 şi 106 [Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division)] [Curtea de Apel (Anglia şi Ţara Galilor) (Secţia civilă), Regatul Unit].


27 – Punctul 16. A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Comisia/Consiliul (C‑176/03, EU:C:2005:542, punctul 39), Comisia/Consiliul (C‑440/05, EU:C:2007:625, punctul 53), precum şi Comisia/Consiliul (C‑91/05, EU:C:2008:288, punctul 33).


28 – A se vedea Hotărârile Gestoras Pro Amnistía şi alţii/Consiliul (C‑354/04 P, EU:C:2007:115, punctul 54) şi Segi şi alţii/Consiliul (C‑355/04 P, EU:C:2007:116, punctul 54).


29 – A se vedea Hotărârile Gestoras Pro Amnistía şi alţii/Consiliul (C‑354/04 P, EU:C:2007:115, punctul 53) şi Segi şi alţii/Consiliul (C‑355/04 P, EU:C:2007:116, punctul 53).


30 – Sublinierea noastră.


31 – Hotărârea Foto‑Frost (314/85, EU:C:1987:452, punctul 16). Sublinierea noastră. A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Les Verts/Parlamentul (294/83, EU:C:1986:166, punctul 23), Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul (C‑50/00 P, EU:C:2002:462, punctul 40), Gaston Schul Douane‑expediteur (C‑461/03, EU:C:2005:742, punctul 22), Reynolds Tobacco şi alţii/Comisia (C‑131/03 P, EU:C:2006:541, punctul 80), Melki şi Abdeli (C‑188/10 şi C‑189/10, EU:C:2010:363, punctul 54), A (EU:C:2014:2195, punctul 41), precum și Schrems (C‑362/14, EU:C:2015:650, punctul 62).


32 – Hotărârea Foto‑Frost (314/85, EU:C:1987:452) se întemeiază pe faptul că „prin articolul [263] se atribuie Curţii competenţa exclusivă de a anula un act adoptat de o instituţie [a Uniunii]” [Hotărârea Foto‑Frost (314/85, EU:C:1987:452, punctul 17)]. Sublinierea noastră. A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Lucchini (C‑119/05, EU:C:2007:434, punctul 53), Melki şi Abdeli (C‑188/10 şi C‑189/10, EU:C:2010:363, punctul 54), Otis şi alţii (C‑199/11, EU:C:2012:684, punctul 53), A (EU:C:2014:2195, punctul 41), precum şi Schrems (C‑362/14, EU:C:2015:650, punctul 62). Acest principiu trebuie să se aplice oricărui act al Uniunii care intră fie sub incidenţa clauzei generale de competenţă a Curţii (a se vedea punctele 36-38 din prezentele concluzii), fie a clauzei „claw‑back”. Dacă, în schimb, o procedură vizează un act referitor la PESC care intră sub incidenţa clauzei „carve‑out”, însă nu şi a clauzei „claw‑back”, controlul legalităţii acestuia nu intră în competenţa Curţii, ci a instanţelor statelor membre, cărora le revine sarcina de a asigura justiţiabililor o protecţie jurisdicţională efectivă, conform articolului 19 TUE. Astfel, după cum prevăd articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi articolul 275 primul paragraf TFUE, „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene [este cea care] nu este competentă”, iar nu instanţele statelor membre.


33 – A se vedea Hotărârile Parlamentul/Consiliul (C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 70) şi Elitaliana/Eulex Kosovo (C‑439/13 P, EU:C:2015:753, punctul 42).


34 – Astfel, nu este posibil ca al doilea paragraf al articolului 275 TFUE să restabilească competenţa instanţelor Uniunii pentru chestiuni care nu au fost mai întâi excluse din competenţa lor de primul paragraf al acestui articol.


35 – A se vedea în acest sens Lenaerts, K., Maselis, I., şi Gutman, K., EU Procedural Law, Oxford University Press, 2014 punctul 6.05.


36 – Adăugăm că prezenta cauză priveşte doar competenţa Curţii de a se pronunţa cu titlu preliminar cu privire la validitatea şi interpretarea actelor PESC, acţiunile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, precum şi cele în despăgubiri care vizează un act PESC care intră în sfera clauzei „carve‑out”, prevăzută la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi la articolul 275 primul paragraf TFUE, iar nu a clauzei „claw‑back”, prevăzută la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză TUE şi la articolul 275 al doilea paragraf TFUE.


37 – Punctul 100 din luarea de poziţie. La punctul 101 se adaugă: „[d]esigur, este profund regretabil din punctul de vedere al politicii de integrare faptul că, în ceea ce priveşte chestiunile care ţin de PESC, Curtea nu are nicio competenţă în materia trimiterilor preliminare şi nu dispune de un monopol pentru a se pronunţa asupra validităţii actelor juridice ale instituţiilor în sensul Hotărârii Foto‑Frost (EU:C:1987:452), deoarece în acest mod nu se poate asigura o interpretare şi o aplicare uniforme ale dreptului Uniunii în domeniul PESC”.


38 – A se vedea articolul 21 alineatul (1) TUE.


39 – Articolul 215 alineatul (1) TFUE presupune ca întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe prevăzută de o decizie PESC să fie urmată de adoptarea unui act al Consiliului în temeiul aceluiaşi articol 215 TFUE, cu alte cuvinte a unei intervenţii a ceea ce era, anterior Tratatului de la Lisabona, „pilonul comunitar”. Astfel, această dispoziţie utilizează indicativul: „Consiliul […] adoptă măsurile necesare.”


40 – Sublinierea noastră.


41 – Sublinierea noastră.


42 – Hotărârea Busseni (C‑221/88, EU:C:1990:84, punctul 14).


43 – Hotărârea Busseni (C‑221/88, EU:C:1990:84, punctul 16).


44 – Astfel cum indică titlul deciziei menţionate.


45 – Articolul 4 şi articolul 4a din Decizia 2014/512 vizează sectorul petrolier rus, stabilind un regim de autorizare prealabilă pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, al anumitor echipamente adecvate în principal pentru explorarea şi extracţia petrolului în Federaţia Rusă de către resortisanţi ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, precum şi interdicţia de furnizare directă sau indirectă de servicii asociate necesare pentru explorarea şi extracţia petrolului în Federaţia Rusă de către resortisanţi ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre.


46 – Articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) şi alineatul (3) din Decizia 2014/512 prevăd o interdicţie generală aplicabilă tuturor instituţiile financiare din Uniune de a furniza o serie de servicii privind piaţa de capital în beneficiul entităţilor cu sediul în Rusia şi enumerate în anexa III, unde figurează în special Rosneft.


47 – Articolul 7 din Decizia 2014/512 prevede o clauză de nedespăgubire a operatorilor economici, care la alineatul (1) litera (a) vizează între altele entităţile enumerate în anexa III, unde figurează în special Rosneft.


48 – Hotărârea Gbagbo şi alţii/Consiliul (C‑478/11 P‑C‑482/11 P, EU:C:2013:258, punctul 56). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Kadi şi Al Barakaat International Foundation/Consiliul şi Comisia (C‑402/05 P şi C‑415/05 P, EU:C:2008:461, punctele 241-244) şi Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft (C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 99), care fac trimitere la punctele 36-38 din Hotărârea Manufacturing Support & Procurement Kala Naft/Consiliul (T‑509/10, EU:T:2012:201).


49 – Hotărârea Gbagbo şi alţii/Consiliul (C‑478/11 P‑C‑482/11 P, EU:C:2013:258, punctul 57).


50 – JO L 195, p. 39.


51 – „[M]ăsurile de interzicere adoptate la articolul 4 din Decizia 2010/413 sunt măsuri de natură generală, domeniul lor de aplicare fiind determinat prin raportare la criterii obiective, iar nu prin raportare la persoane fizice sau juridice identificate. În consecinţă, astfel cum arată Consiliul şi Comisia, articolul 4 din Decizia 2010/413 nu este o decizie care prevede măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice în sensul articolului 275 al doilea paragraf TFUE” (punctul 37).


52 – „(1) Se interzice vânzarea, furnizarea sau transferul de echipament şi tehnologie‑cheie pentru următoarele sectoare‑cheie ale industriei gazului şi petrolului din Iran sau către întreprinderi iraniene sau deţinute de Iran implicate în sectoarele respective în afara Iranului, de către resortisanţi ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau cu ajutorul navelor sau al aeronavelor aflate sub jurisdicţia statelor membre, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul acestora:


      (a)      rafinare;


      (b)      gaz natural lichefiat;


      (c)      extracţie;


      (d)      producţie.


Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante cărora li se aplică prezenta dispoziţie.


(2) Se interzice furnizarea următoarelor către întreprinderi din Iran care sunt implicate în sectoarele‑cheie ale industriei gazului şi petrolului din Iran menţionate la alineatul (1) sau întreprinderi iraniene sau deţinute de Iran implicate în sectoarele respective în afara Iranului:


(a)      asistenţă sau instruire tehnică şi alte servicii legate de echipamente şi tehnologie‑cheie astfel cum sunt stabilite conform alineatului (1);


(b)      finanţare sau asistenţă financiară pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export de echipamente şi tehnologie‑cheie astfel cum sunt stabilite conform alineatului (1) sau pentru furnizarea de asistenţă sau instruire tehnică conexă.


(3) Este interzisă participarea în cunoştinţă de cauză sau deliberată la activităţi care au drept scop sau efect încălcarea interdicţiilor menţionate la alineatele (1) şi (2).”


53 – Este vorba despre Regulamentul (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 (JO L 281, p. 1).


54 – A se vedea de asemenea punctele 36-38 din Hotărârea Manufacturing Support & Procurement Kala Naft/Consiliul (T‑509/10, EU:T:2012:201), în care Tribunalul a considerat că măsura în cauză nu era o măsură restrictivă împotriva unei persoane întrucât aceasta nu menţiona nicio entitate vizată.


55 – Pe de altă parte, ar fi imposibilă interpretarea articolului 24 alineatul (1) al doilea paragraf a treia teză şi a articolului 31 alineatul (1) TUE ca făcând obligatorie adoptarea, pe calea procedurii legislative, a măsurilor restrictive care prevăd întreruperea sau restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe, care sunt prin definiţie măsuri cu caracter general aplicabile unor situaţii determinate în mod obiectiv şi unei categorii de persoane avute în vedere în mod general şi abstract, întrucât o astfel de interpretare ar fi în mod explicit contrară formulării articolului 215 alineatul (1) TFUE, care prevede că „Consiliul […] hotăr[ăşte] cu majoritate calificată la propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi a Comisiei [şi] informează Parlamentul”, ceea ce nu reprezintă nici o procedură legislativă ordinară, nici o procedură legislativă specială.


56 – Acest lucru rezultă din descrierea articolului 215 TFUE drept „o pasarelă între acţiunile [Uniunii] având ca obiect măsuri economice […] şi obiectivele Tratatului UE” (Hotărârea Parlamentul/Consiliul C‑130/10, EU:C:2012:472, punctul 59). Măsurile PESC care traversează această „pasarelă” devin măsuri subordonate respectării Tratatului FUE.


57 – A se vedea Hotărârile Sison/Consiliul (C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 33) şi Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft (C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 120).


58 – A se vedea Hotărârile Haegeman (181/73, EU:C:1974:41, punctele 3-6) privind acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană şi Grecia, semnat la Atena la 9 iulie 1961, încheiat în numele Comunităţii prin Decizia 63/106/CEE a Consiliului din 25 septembrie 1961 (JO L 26, p. 293), Demirel (12/86, EU:C:1987:400, punctul 7) privind acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană şi Turcia, semnat la Ankara la 12 septembrie 1963 încheiat în numele Comunităţii prin Decizia 64/732/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1963 (JO 1964, L 217, p. 3685), Andersson și Wåkerås‑Andersson (C‑321/97, EU:C:1999:307, punctele 26 şi 27), Ospelt şi Schlössle Weissenberg (C‑452/01, EU:C:2003:493, punctul 27), precum şi Établissements Rimbaud (C‑72/09, EU:C:2010:645, punctul 19), cu privire la Acordul privind Spaţiul Economic European, semnat la 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3) şi aprobat prin Decizia 94/1/CECO, CE a Consiliului şi a Comisiei din 13 decembrie 1993, privind încheierea Acordului privind Spaţiul Economic European între Comunităţile Europene, statele membre ale acestora şi Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei şi Confederaţia Elveţiană (JO 1994, L 1, p. 1). A se vedea de asemenea punctele 32-35 din Concluziile noastre prezentate în cauza SECIL (C‑464/14, EU:C:2016:52).


59 – A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Consiliul şi alţii/Vereniging Milieudefensie şi Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht (C‑401/12 P‑C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 54 şi jurisprudenţa citată).


60 – Hotărârea Comisia/Rusal Armenal (C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctul 38). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Portugalia/Consiliul (C‑149/96, EU:C:1999:574, punctul 47), Van Parys (C‑377/02, EU:C:2005:121, punctul 39), precum şi LVP (C‑306/13, EU:C:2014:2465, punctul 44).


61 – Astfel, la punctul 39 din Hotărârea Comisia/Rusal Armenal (C‑21/14 P, EU:C:2015:494), Curtea a explicat raţionamentul său potrivit căruia acordurile OMC nu fac parte dintre normele din perspectiva cărora legalitatea actelor instituţiilor Uniunii poate fi controlată („a admite că sarcina de a asigura conformitatea dreptului Uniunii cu normele OMC revine direct instanţei Uniunii ar însemna ca organele legislative sau executive ale Uniunii să fie lipsite de marja de manevră de care beneficiază organele similare ale partenerilor comerciali ai Uniunii. Astfel, este cert că unele părţi contractante, printre care se numără partenerii cei mai importanţi ai Uniunii din punct de vedere comercial, au conchis, în lumina obiectului şi a scopului acordurilor OMC, că acestea nu figurează printre normele din perspectiva cărora organele lor jurisdicţionale controlează legalitatea normelor lor de drept intern. Dacă ar fi admisă, o astfel de lipsă de reciprocitate ar risca să conducă la un dezechilibru în aplicarea normelor OMC”).


62 – Articolul I alineatul (1) din GATT defineşte tratamentul general pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate astfel: „[o]rice avantaje, înlesniri, privilegii sau imunităţi, acordate de o parte contractantă unui produs originar sau având ca destinaţie oricare altă ţară, vor fi extinse imediat şi necondiţionat pentru toate produsele similare originare sau având ca destinaţie teritoriile tuturor celorlalte părţi contractante. Această dispoziţie priveşte taxele vamale şi impozitele de orice natură percepute la import sau la export sau cu ocazia importului sau exportului, precum şi cele care se aplică în transferurile internaţionale de fonduri efectuate pentru plata importurilor şi a exporturilor, modul de percepere a acestor taxe şi impozite, ansamblul reglementărilor şi formalităţilor în legătură cu importul şi exportul, precum şi toate aspectele la care se referă articolul III alineatele (2) şi (4).”


63 – A se vedea punctele 20-29 din Hotărârea Simutenkov (C‑265/03, EU:C:2005:213).


64 – A se vedea punctul 79 din Concluziile noastre prezentate în cauza SECIL (C‑464/14, EU:C:2016:52).


65 – Prin tranzit se înţelege trecerea pe teritoriul unui stat, care se realizează cu sau fără transbordare, antrepozitare, divizare sau schimbare a modului sau a mijloacelor de transport, care reprezintă doar o parte a călătoriei care a început şi se încheie în afara frontierelor acestui stat pe teritoriul căruia are loc trecerea. A se vedea în acest sens articolul V alineatul (1) din GATT.


66 – Articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 833/2014. Sublinierea noastră.


67 – Articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 833/2014. Sublinierea noastră.


68 – Disponibil pe site‑ul internet al United Nations Statistics Division (http://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regcs.asp?Cl= 9&Lg= 1&Co= 8672). Numărul CPC („central product classification”) este o referinţă în cadrul Sistemului Internaţional de Clasificări ale Produselor sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).


69 – Disponibil pe site‑ul internet al United Nations Statistics Division (http://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regcs.asp?Cl= 9&Lg= 1&Co= 8676).


70 – Singurele servicii menţionate la CPC 86761 care ar putea fi relevante sunt „serviciile de încercări şi analize ale proprietăţilor chimice şi biologice ale materiilor precum […] carburanţii”. Cu toate acestea, serviciile de forare, de încercare a puţurilor, de exploatare forestieră şi finisare sau de furnizare de ambarcaţiuni specializate nu fac parte din acestea.


71 – A se vedea articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) din Decizia 2014/512 şi articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(d) din Regulamentul nr. 833/2014


72 – A se vedea articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2014/512 şi articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 833/2014.


73 – Acea cauză privea de asemenea restricţii privind libera circulaţie a capitalurilor contrare Acordului euro‑mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Tunisiană, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 17 iulie 1995 şi aprobat în numele Comunităţii Europene şi al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului prin Decizia 98/238/CE CECO a Consiliului şi a Comisiei din 26 ianuarie 1998 (JO L 97, p. 1, Ediţie specială, 11/vol. 17, p. 3), şi Acordului euro‑mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Libaneză, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 17 iunie 2002 şi aprobat în numele Comunităţii Europene prin Decizia 2006/356/CE a Consiliului din 14 februarie 2006 (JO L 143, p. 1, Ediţie specială, 11/vol. 46, p. 97).


74 – Considerentul 8 al Deciziei 2014/512.


75 – Considerentul 2 al Regulamentului nr. 833/2014.


76 – Considerentul 2 al Regulamentului nr. 833/2014.


77 – A se vedea site‑ul internet al Rosneft (http://www.rosneft.com/about/).


78 – Considerentul 2 al Regulamentului nr. 833/2014.


79 – Versiunea în limba franceză, susţinută de versiunea în limba română, se referă la un „caz de război sau de grave tensiuni internaţionale care ameninţă să se transforme într‑un conflict armat”, în timp ce versiunea în limba engleză, susţinută de toate celelalte versiuni lingvistice, precum şi de versiunea în limba rusă, se referă la „time of war or serious international tension constituting threat of war”. Sublinierea noastră.


80 – Considerentul 1 al Deciziei 2014/512. În şedinţă, Consiliul a evocat acordul de asociere pe care Uniunea îl semnase, în 2014, cu Ucraina, precum şi faptul că Ucraina făcea parte din Politica Europeană de Vecinătate. Consiliul a subliniat că tensiunea internaţională care ameninţa să se transforme într‑un conflict armat nu trebuia, în mod obligatoriu, să privească teritoriul Uniunii. Era, pe de altă parte, clar stabilit că un conflict armat avea loc pe teritoriul unui stat vecin al Uniunii.


81 – Considerentul 5 al Deciziei 2014/512.


82 – Considerentul 1 al Regulamentului nr. 833/2014.


83 – A se vedea Rezoluţia 2166(2014) adoptată de Consiliul de Securitate al ONU, disponibilă pe site‑ul internet al Consiliului de Securitate al ONU (http://www.securitycouncilreport.org/atf/cf/%7B65BFCF9B-6D27-4E9C‑8CD3-CF6E4FF96FF9 %7D/s_res_2166.pdf).


84 – Este vorba despre proiectele de rezoluţie S/2014/189 şi S/2015/562, disponibile pe site‑ul internet al Consiliului de Securitate al ONU (http://www.securitycouncilreport.org/un‑documents/ukraine/).


85 – „Prin urmare, se consideră oportun să se aplice măsuri restrictive suplimentare, cu scopul de a creşte costul acţiunilor Rusiei menite să submineze integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi de a promova o soluţionare paşnică a crizei.”


86 – „Este, de asemenea, oportun să se aplice restricţii, sub forma unei obligaţii de autorizare prealabilă, asupra vânzării, furnizării, transferului sau exportului, în mod direct sau indirect, în Rusia, de anumite tehnologii pentru industria petrolieră.”


87 – A se vedea nota de subsol 85.


88 – „Este, de asemenea, oportun să se aplice restricţii privind accesul la piaţa de capital pentru anumite instituţii financiare, cu excepţia instituţiilor stabilite în Rusia care au statut internaţional şi care au fost instituite în temeiul unor acorduri interguvernamentale cu Rusia, în calitate de acţionar”.


89 – A se vedea punctul 147 din prezentele concluzii. Adăugăm că, potrivit situaţiei financiare a anului 2013, Rosneft a plătit acţionarilor săi dividende în valoare de 85 de miliarde de ruble ruseşti şi a plătit, în Rusia, mai mult de un miliard de ruble ruseşti cu titlu de alte impozite decât impozitul pe profit (a se vedea site‑ul internet al Rosneft, http://www.rosneft.com/attach/0/02/90/Rosneft_FS_2013_ENG_SIGNED_FINAL.pdf).


90 – A se vedea articolul 5 alineatul (2) litera (b) şi anexa VI la Regulamentul nr. 833/2014.


91 – Potrivit Preşedintelui Vladimir V. Putin, în 2013, veniturile aduse la bugetul Federaţiei Ruse de industria petrolieră au fost de aproximativ 191-194 de miliarde USD (a se vedea http://rbth.com/news/2014/04/17/russia_had_revenues_of_191-194_bln_from_oil_28_bln_from_gas_in_2013_‑_pu_35970.html).


92 – Considerentul (2) al Regulamentului nr. 833/2014. Sublinierea noastră.


93 – A se vedea punctele 82-85 din prezentele concluzii.


94 – JO L 145, p. 43, Ediţie specială, 01/vol. 3, p. 76.


95 – Deşi, ca regulă generală, în sistemele de drept civil, fiecare parte are sarcina de a furniza propriile probe, sistemele de „common law” permit părţilor să adreseze una celeilalte, sub controlul judecătorului, cereri de prezentare de documente („request for document production”).


96 – Cu titlu de exemplu, articolul 4 alineatul (1) litera (a) din acest regulament permite instituţiilor Uniunii să respingă cererea de acces la un document în cazul în care divulgarea conţinutului ar aduce atingere protecţiei interesului public în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale (ceea ce corespunde noţiunii de „Crown privilege” sau „public‑interest immunity”). În schimb, o procedură de tip „document discovery” ar putea conduce la situaţia în care o instanţă dispune prezentarea unui document care intră în această categorie, sub rezerva păstrării confidenţialităţii asupra conţinutului acestuia, dacă se dovedeşte că documentul este necesar pentru ca partea care solicită prezentarea sa să îşi poată apăra drepturile.


97 – Punctul 17. A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Nachi Europe (C‑239/99, EU:C:2001:101, punctele 29 şi 30) şi National Farmers’ Union (C‑241/01, EU:C:2002:604, punctul 26).


98 – A se vedea Hotărârile Accrington Beef şi alţii (C‑241/95, EU:C:1996:496, punctul 15); Nachi Europe (C‑239/99, EU:C:2001:101, punctul 40), precum şi Bavaria şi Bavaria Italia (C‑343/07, EU:C:2009:415, punctul 40).


99 – A se vedea, în acest sens Hotărârea Pfleiderer (C‑360/09, EU:C:2011:389, punctele 24, 30 și 31).


100 – Hotărârea National Farmers’ Union şi alţii (C‑354/95, EU:C:1997:379, punctul 61). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile SCAC (C‑56/94, EU:C:1995:209, punctul 27) şi Garcia Avello (C‑148/02, EU:C:2003:539, punctul 31).


101 – Este vorba despre articolul 1 alineatele (1) şi (2) litera (a) şi de articolul 3a din Decizia 2014/512, precum şi de articolul 2a, de articolul 5 alineatul (1) litera (a) şi alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 833/2014.


102 – Sublinierea noastră.


103 – A se vedea de asemenea considerentele (4) şi (5) ale acestui regulament, precum şi considerentul (8) al Deciziei 2014/512.


104 – Hotărârea Dalmine/Comisia (C‑407/04 P, EU:C:2007:53, punctul 99). A se vedea de asemenea în acest sens punctul 50 din Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul (T‑390/08, EU:T:2009:401), confirmat la punctul 74 din Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul (C‑548/09 P, EU:C:2011:735).


105 – Document de lucru al serviciilor Comisiei cu privire la libera circulaţie a capitalurilor şi plăţilor (5 martie 2015) 6902/15 – SWD(2015) 58 final disponibil pe site‑ul internet al Consiliului la adresa următoare:http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST‑6902-2015-INIT/en/pdf.


106Ibidem, pagina 36 („[t]hese measures aim to cut strategic state‑owned Russian companies off from EU and international financing sources, thus imposing an indirect financial cost to the state and limiting their ability to grow in the future”). Traducerea noastră.


107 – Sublinierea noastră.


108 – Considerentul 2 al Regulamentului nr. 833/2014.


109 – Punctul 296 din Hotărârea Kadi şi Al Barakaat International Foundation/Consiliul şi Comisia (C‑402/05 P şi C‑415/05 P, EU:C:2008:461).


110 – Sublinierea noastră.


111 – A se vedea punctul 85 din prezentele concluzii.


112 – A se vedea punctul 72 din prezentele concluzii.


113 – „[…] având în vedere Tratatul [FUE], în special articolul215,


      Având în vedere Decizia [2014/512] […]”


      […]”


114 – Sublinierea noastră.


115 – Sublinierea noastră.


116 – A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Bosphorus (C‑84/95, EU:C:1996:312, punctul 21 şi jurisprudenţa citată).


117 – A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul (C‑548/09 P, EU:C:2011:735, punctul 114).


118 – Este vorba despre reglementarea naţională menţionată la punctul 25 din prezentele concluzii, care impune sancţiuni penale pentru încălcarea dispoziţiilor Regulamentului nr. 833/2014.


119 – Recunoscut în dreptul Uniunii de mult timp (a se vedea Hotărârea Racke, 98/78, EU:C:1979:14, punctul 20).


120 – A se vedea punctul 127 din prezentele concluzii.


121 – A se vedea articolul 1 alineatul (2) litera (a), potrivit căruia „[a]n offence may be committed under this Order […] in the United Kingdom by any person” şi articolul 4 alineatul (2), potrivit căruia „[a] person commits an offence and may be arrested if that person […] is concerned in an activity […] for which EU authorisation is required”.


122 – Articolul 3 alineatul (3) litera (a) şi articolul 3a alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 833/2014. Potrivit Rosneft, există zone întinse unde adâncimea apei variază considerabil, astfel încât în anumite locuri apele au o adâncime mai mare de 150 de metri, în timp ce în altele apele au o adâncime mai mică de 150 de metri. În acest context, potrivit Rosneft, Regulamentul nr. 833/2014 nu identifică punctul de la care cei 150 de metri trebuie să fie măsuraţi sau dacă este interzis să se foreze vertical la un punct în care adâncimea mării este mai mică de 150 de metri şi ulterior să se foreze spre exterior către un punct care este situat într‑o rocă ce se găseşte în ape cu o adâncime mai mare de 150 de metri.


123 – Articolul 3 alineatul (3) litera (c) şi articolul 3a alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 833/2014. Potrivit Rosneft, nu există consens, în cadrul sectorului geologic sau în alt sector, cu privire la definiţia conceptului şist, iar Regulamentul nr. 833/2014 nu stabileşte niciuna.


124 – Articolul 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 833/2014. Potrivit Rosneft, nu există nicio definiţie a noţiunii de asistenţă financiară nici la nivelul ONU, nici la nivelul UE, iar Regulamentul nr. 833/2014 nu stabileşte niciuna.


125 – Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 833/2014. Potrivit Rosneft, este imposibil să se cunoască dacă această dispoziţie interzice emiterea, după 12 septembrie 2014, de CGD reprezentând acţiuni emise anterior acestei date. Pentru o definiţie completă a CGD, a se vedea nota de subsol de la pagina 133 din prezentele concluzii.


126 – Hotărârea Dansk Rørindustri şi alţii/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P şi C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 219).


127R (OJSC Rosneft Oil Company) v Her Majesty’s Treasury and ors [2015] EWHC 248 (Admin), punctul (53). Spre deosebire de cazul ipotetic criticat la punctul 62 din Concluziile noastre prezentate în cauza Stichting Woonpunt şi alţii/Comisia (C‑132/12 P, EU:C:2013:335), această posibilitate pare, în speţă, concretă.


128 – Consiliul nu a prezentat observaţii privind răspunsul care trebuie oferit la cea de a treia întrebare.


129 – A se vedea în special articolul 2 litera (b) şi articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 314/2004 al Consiliului din 19 februarie 2004 privind anumite măsuri restrictive împotriva Zimbabwe (JO L 55, p. 1, Ediţie specială, 18/vol. 2, p. 161), astfel cum a fost modificat ulterior, şi articolul 2 litera (b) şi articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 747/2014 al Consiliului din 10 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Sudan şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 131/2004 şi (CE) nr. 1184/2005 (JO L 203, p. 1).


130 – C(2014) 9950 final.


131 – C(2014) 9950, p. 2.


132 – C(2014) 9950, p. 3.


133 – CGD sunt certificate care reprezintă deţinerea unui anumit număr de acţiuni ale unei societăţi. Deoarece aceste certificate sunt transferabile, ele constituie valori mobiliare autonome care pot fi cotate şi negociate pe piaţa de capital independent de acţiunile subiacente, care pot fi cotate separat pe o piaţă străină. CGD sunt emise de depozitari (deseori de bănci de investiţii) în temeiul unor acorduri de depozit încheiate între depozitari şi emitenţii de acţiuni subiacente.


134 – Sublinierea noastră.


135 – A se vedea de asemenea în acest sens Nota de îndrumare din 16 decembrie 2014 privind punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 [C(2014) 9950 final, p. 7].


136 – Celelalte părţi din procedura principală şi intervenienţii nu au depus observaţii în această privinţă.


137R (OJSC Rosneft Oil Company) v Her Majesty’s Treasury and ors [2015] EWHC 248 (Admin) punctul 53.