Language of document :

Acțiune introdusă la 23 martie 2018 – Comisia Europeană/Republica Polonă

(Cauza C-206/18)

Limba de procedură: polona

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Samnadda, J. Hottiaux, G. von Rintelen, agenți)

Pârâtă: Republica Polonă

Concluziile reclamantei

Constatarea că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă1 și, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 43 din această directivă;

obligarea Republicii Polone, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cominatorii în cuantum de 87 612 euro pe zi, începând de la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, pentru neîndeplinirea obligației de informare cu privire la măsurile de transpunere a Directivei 2014/26/UE;

obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Potrivit articolului 43 alineatul (1) din Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă, statele membre au avut obligația să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma acestei directive până la 10 aprilie 2016. Statele membre au avut obligația să informeze de îndată Comisia cu privire la aceasta.

La 22 noiembrie 2017, Republica Polonă a comunicat Comisiei trei acte juridice deja existente, care transpun doar parțial Directiva 2014/26/UE. Întrucât Republica Polonă nu a integrat în ordinea sa juridică și nu a asigurat intrarea în vigoare a tuturor actelor necesare, Comisia a decis să introducă o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Prin intermediul cererii introductive, Comisia solicită obligarea Republicii Polone la plata unei penalități cominatorii în cuantum de 87 612 euro pe zi începând de la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză. Acest cuantum a fost stabilit luându-se în considerare gravitatea și durata neîndeplinirii obligațiilor, precum și necesitatea asigurării unui caracter disuasiv.

____________

1 JO 2014, L 84, p. 72.