Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Audiencia Provincial de Almería (Spania) la 23 februarie 2018 – Banco Mare Nostrum S.A./Ignacio Jesús Berenguel Nieto și Carmen Sonia Salinas López

(Cauza C-147/18)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Audiencia Provincial de Almería

Părțile din procedura principală

Apelantă: Banco Mare Nostrum, S.A.

Intimați: Ignacio Jesús Berenguel Nieto și Carmen Sonia Salinas López

Întrebările preliminare

Constatarea, prin intermediul unei hotărâri, a neobligativității unei clauze abuzive, în sensul Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii1 , împiedică aplicarea tuturor efectelor recunoscute prin Hotărârea [Curții din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo și alții, C-154/15, C-307/15 și C-308/15]?

Aplicarea efectului restitutoriu al unei clauze declarate abuzive în sensul Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este afectată, limitată sau împiedicată de principiile disponibilității, administrării probelor de către părți, autorității materiale de lucru judecat și non reformatio in peius?

Atribuțiile unei instanțe de gradul al doilea sunt limitate de faptul că prin hotărârea primei instanțe s-a statuat că o constatare a caracterului abuziv produce efecte limitate, iar hotărârea respectivă nu a fost atacată de consumator, ci numai de profesionistul care a inclus clauza în contract cu scopul de a nega caracterul său abuziv sau existența vreunui efect în cazul constatării caracterului abuziv?

Printre atribuțiile unei instanțe de al doilea grad figurează și posibilitatea de a aplica toate consecințele prevăzute de Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 și de jurisprudența referitoare la aceasta, inclusiv în cazul în care consumatorul, prin intermediul primului capăt de cerere formulat, nu solicită aplicarea tuturor consecințelor care decurg din constatarea caracterului abuziv al clauzei respective?

____________

1     JO 1993, L 95, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 237.